evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Andru  -  Canicula  -  Rochia străvezie  -  O Poveste (?) modernă  -  Luminile oraşului III  -  Luminile oraşului XXI  -  Macii  -  Cine sunteţi?  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Omu' nostru de "sus"  -  Arta de a purta un război  -  Fabrica de vise  -  Închis  -  Paradox  -  Meduza (IV)  -  Factorul "Haos"  -  John-486  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Renaşterea...  -  Plasa pe jăratic  -  Pierduţi în ceaţă  -  Sete  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Fragmentalism  -  Călătorii cu îngeri  -  Al nouălea iad  -  Vatmanul - Mass Media  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Povestea gândacilor  -  Coana mare se mărită  -  Cercul  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Elixirul vieţii  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Cum să te fereşti de urs  -  Praf minune (II)  -  Arma secretă  -  În vizită la psihiatru  -  Proză scurtă  -  Iza  -  Aseară...  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Interviul  -  Fragmente de... viaţă  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Café du Marcel  -  Eu şi Cu Mine  -  Aripile din cer  -  Muzeu Apocaliptic


Observatorii

Observatorii
  Sorin Baiaş
Simţuri
Exhibiţionismul mental
varianta print

Sorin Baiaş



Publicat Duminică, 29 Octombrie 2006, ora 09:46

      Încerc sa îmi dau si eu seama de ceea ce înseamna a scrie, si las acest articol/eseu pentru toti cei ce au aceeasi problema si nu numai. Am întâlnit ieri pe coridoarele facultatii o colega, dar nu orice colega, nu dragi cititori ci o studenta. O studenta in cel mai adevarat sens al cuvântului. Se pare ca eram colegi de an dar nu o mai observasem pâna ieri. De fapt, am mai vazut-o dar nu am intrat în vorba. Statea retrasa, de-a dreptul speriata într-un colt al încaperii, asteptând începerea cursului de preistorie generala. Termenul pe care l-ar folosi scriitori de mult apusi ar fi cel de „bine legata”. Eu zic ca era chiar robusta, cu niste ochelari cu dioptrii mari pe nas, îmbracata simplu, în negru.

      Asteptând si eu cursul, cautam un prieten bun, tot coleg de-al meu. Dau mâna cu toti ceilalti si o salut si pe cea mentionata mai sus. Îmi raspunde usor mirata de gestul meu. Nu bag în seama acest fapt si continui sa ma uit dupa amic. Îl gasesc într-un final si demaram o discutie interesanta, zic eu. Mai intrasera în vorba înca vreo doi studenti. Dupa câteva minute, studenta se apropie de noi si începe a se holba insistent la mine, gata sa se exprime. Ma opresc din vorba si ma uit la ea, usor stânjenit de situatie, asteptând sa rosteasca odata ce avea de rostit. Intervalul de timp in care se realiza acest schimb de priviri mi s-a parut o eternitate. Într-un final, reuseste sa deschida gura, si dupa o introducere în care ne avertizeaza de tenta colegiala a rostirii, ne întreaba daca ne-a crescut maseaua de minte! Obisnuit cu remarci de genul, ma gândeam ca taxa ironic vreo nerozie a mea sau a colegilor mei. Nu am stat pe gânduri si am pus-o la zid cu o remarca zeflematica si acida. Am regretat asta mai apoi, pentru ca studenta se referea la sensul propriu al afirmatiei. Usor rusinat, îi raspund ca nu. Restul persoanelor se îndepartau treptat de noi ca de ciuma, în timp ce conversatia intra pe un fagas din ce în ce mai straniu. Asta nu din cauza continutului ci mai ales a privirii usor anormale a interlocutoarei mele. Tot ce spunea avea un aer doct, se putea simti de la o posta. Începuse a-mi povesti de o batrânica a carei nume nu îl mai tinea minte, care o servea cu prajituri în frageda pruncie. Credea ca e o ruda îndepartata a bunicii ei, sau cel putin asta am înteles eu, înca într-o stare de soc. Îi atrag atentia cât se poate de fin ca abereaza, asteptându-ma sa râda dintr-un moment în altul. Nu se întâmplase. Pâna sa intram în amfiteatru, eram deja sigur ca am în fata o persoana foarte inteligenta, însa inteligenta ei trecea pragul normalitatii mentale. Ma întreaba daca poate sa stea alaturi de mine în banci. Nu aveam cum sa o refuz, dat fiind contextul. Ne asezam pregatiti de o ora plictisitoare de preistorie în care ni se explica relatia omului cu grota. Între timp, îmi continuam discutia cu Liliana, caci îi aflasem si numele. Strângerea ei ferma de mâna se putea pune pe seama emotiei. Eram priviti din toate partile de catre colegii nostri. Mai reusisem sa aflu ca terminase Facultatea de Stinte Politice cu o medie foarte mare. Nimic surprinzator. Mai aruncase în treacat un premiu la olimpiada nationala de limba latina.

      La un moment dat, începe sa scrie pe caietul de curs o serie de poezii si citate, al caror subînteles îmi scapa, fiind nevoit sa le citesc repede si sa fiu atent la prelegere. În schimb am remarcat scrisul imaculat, caligrafic al Lilianei. Asternea literele pe hârtie cu o dezinvoltura incredibila. Acele litere mari de la începutul versului pe care majoritatea dintre noi le-am transformat de mult în litere de tipar erau parca pictate pe caietul ei. Am ramas profund impresionat de acest întreg incident dar si jenat de atentia excesiva care mi-o acorda, nu în ultimul rând, rusinat de rusinea ei. Amicul meu se saturase de aberatii si sincer, si eu. La prima pauza ne-am ridicat si am plecat. Am încercat sa îi explic Lilianei ca trebuie sa plec si am salutat-o fara sa mai astept un raspuns sau vreo obiectie.

      Iata un profil a ceea ce înteleg eu prin geniu. Fata asta nascuta în Vaslui emana inteligenta prin toti porii, în timp ce orice discutie banala putea duce spre concepte filozofice. Dar plateste pentru harul geniului. Plateste cu vârf si îndesat în lumea reala. E privita ca o ciudata de toata lumea în cel mai cliseic curent de prejudecata. Dar poti oare altfel? Cred ca una din putinele calitati absente geniului e puterea cameleonica. Cu alte cuvinte ipocrizia constienta. Si atunci ce reprezinta acesti oameni daca nu niste observatori? Cunostiintele lor sunt acumulate din carti, iar experienta de viata bate spre zero. În opinia mea, un pret prea mare pentru prea putin. Patapievici declara odata ca „adevaratul intelectual este cel ce se poate coborî la nivelul unui taran, unui om simplu fara sa îi dea acestuia impresia ca se înjoseste”. Pâna una alta nici dânsul nu e în stare de asa ceva.

      Ajung totusi la ideea ce vreau sa o creionez. Cum poti sa devii cu adevarat un scriitor bun fara acea experienta de viata. Primeaza oare creierul mai încretit sau amintirea vie a unor incidente ce devin mai târziu surse de inspiratie? Raspunsul sta probabil într-un echilibru perfect între harul scriitoricesc si implicarea autorului în societatea umana din care se inspira. Acest fapt se aplica cel mai bine în cazul prozei. Acolo unde primeaza munca si nu inspiratia de moment. Pentru prima oara în doi ani de studentie, am întâlnit pe cineva ce se raliaza definitiei de student si o depaseste în acelasi timp.

     

© Copyright Sorin Baiaş
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online