evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Melcul  -  Vikingul  -  Engel  -  Plasa pe jăratic  -  Ziua a şaptea  -  Jocul Zeilor (V)  -  Tahiji  -  Praf minune (III)  -  Drumul spre  -  Aer  -  Copilul gheţii  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  Geneza  -  Oglinda  -  Capsula  -  Pierduţi în ceaţă  -  Atingeri sensibile  -  Nopţi albe, zile negre  -  Meduza (V)  -  Ulysse şi Hector  -  Norul de argint  -  Luminile oraşului X  -  Plastic  -  Concurenţă neleală  -  Dincolo de ceţuri  -  Lacrimi de stea  -  Înălţarea  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Je t'aime mélancolie  -  Luminile oraşului XIV  -  Îmbrățișare  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Vizita  -  Nevastă rea  -  Printre oameni  -  Cercul  -  Mutare disciplinară  -  Ghavany  -  Partida de bridge  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Zona 25  -  Interviul  -  Zei şi oameni  -  Pânza de păianjen  -  Canicula  -  Experimentul  -  Tolaie  -  Castravetele


Literatura română la început de mileniu - evidenţe, speranţe, perspective

Literatura română la început de mileniu - evidenţe, speranţe, perspective
  Petre Flueraşu
Lacul negru
varianta print

Petre Flueraşu



Publicat Duminică, 24 Iunie 2007, ora 08:25

      "Oamenii nu citesc generatii, citesc carti!"

      Tudor Octavian

     

     

      Creatorul a fost în vechile societati un membru privilegiat. Cunoasterea conferea atunci o pozitie de forta, demiurgica, iar cei care o posedau actionau aproape de fiecare data aidoma unor despoti. Cultura a ramas pentru multe secole o afacere restrânsa, o casta imuabila, la care marea majoritate a oamenilor nu avea cum sa ajunga. În vechile societati, carturarii, cei care stiau sa scrie si citeasca, conduceau. Societatea în esenta era modelata de acestia. Pentru a ajunge sa ai ceva de spus trebuia sa urmezi un întreg mecanism, trebuia sa reusesti sa te integrezi în cercurile restrânse care guvernau exprimarea. Pe parcursul istoriei, cultura, arta, muzica, au fost aservite de nenumarate ori unor interese oculte.

      Multe dintre marile opere, pe care astazi tindem sa le sanctificam, au la baza motive banale. Marii artisti ai Renasterii au pictat, au scris si au sculptat pentru bani, iar asta nu are nicio legatura cu valoarea intrinseca a creatiilor. Ceea ce pentru noi apare acum ca o minune era atunci o simpla sursa de câstig. Nu a fost niciodata nimic rusinos în arta perceputa ca o meserie.

      Peisajul literar din România s-a aflat înca din stadiile sale incipiente în umbra scenei internationale. Lipsa vreunui laureat român al Premiului Nobel pentru Literatura spune totul în acest sens. Din pacate, autorii români au reusit de prea putine ori sa se ridice la nivelul necesar afirmarii pe plan mondial, ramânând cramponati în batalia interna pentru un succes minor. Temele abordate, motivele centrale, tehnicile, par sa se adreseze în continuare unei elite care, în perpsectiva globalizarii si a evolutiei accelerate, nu mai are prea multe de spus.

      În trecut, arta se adresa unei elite care detinea puterea absoluta. Oamenii simpli nu aveau putere de decizie, nu puteau influenta procesele importante. Doar odata cu explozia economica a început sa creasca importanta individului. Astazi, optiunile sunt infinite. Cultura nu mai poate fi impusa, ci trebuie sa se impuna prin valoare. Cartea se transforma într-un bun, pe care utilizatorii îl pot sau nu achizitiona. Scriitorii de succes pe plan mondial au învatat sa se adapteze acestor legi simple, au învatat sa scrie în primul rând pentru cititorii carora doresc sa li se adreseze. Asta nu înseamna tradarea principiilor personale, asta înseamna doar capacitatea de a-ti analiza opera cu detasare si de a identifica punctele forte si punctele slabe.

      În România din pacate foarte multi creatori (as îndrazni sa spun majoritatea) nu au depasit înca faza romantica a creatiei. Scriitorii cred ca sunt speciali, ca sunt meniti sa conduca, sa dicteze si ca mentalitatea cititorilor trebuie sa se muleze pe ideile lor. Suntem martorii unei rupturi de proportii, o distantare a cititorilor fata de literatura în care nu se mai pot regasi si care se încapatâneaza sa nu le ofere nimic. În timp ce cartile autorilor straini (mai ales a acelor autori etichetati de criticii literari autohtoni ca fiind facili sau comerciali) se vând ca pâinea calda, scriitorii români nu reusesc sa vânda. Cartile nu sunt cumparate, editurile devin din ce în ce mai reticente în fata propunerilor autohtone. Si în loc sa acuze editurile (care, asa cum este si normal, exista si respecta regulile unei societati de piata) de rea vointa, scriitorii ar trebui sa încerce sa înteleaga nevoile reale ale publicului. La fel ca pe orice piata, exista o cerere, iar oamenii apeleaza la literatura straina pentru ca românii nu reusesc sa le ofere ceea ce vor. Nu se poate spune ca nu se mai cumpara carte (sunt de ajuns câteva ore de observatie în orice hypermarket pentru a vedea ca oamenii sunt interesati de literatura cu adevarat) atâta timp cât tirajele autorilor straini de succes aparuti în România pot fi comparate cu cele de pe plan mondial. Da, nu se mai cumpara carte autohtona, însa singurii vinovati pentru aceasta sunt scriitorii, care refuza sa se adapteze cerintelor pietii.

      Lumea literara din România, privita din exterior, apare ca fiind perfect ermetica. În afara unui contact superficial, o legatura strânsa între autor si cititor nu exista. Literatura se face la noi avându-se în vedere ipotetica valoare intrinseca a operei. Din pacate însa, cartile nu sunt decât foarte rar capabile sa treaca testul publicului, cel mai important si probabil singurul care conteaza cu adevarat. Având în vedere jocurile de culise inerente, având în vedere luptele pentru putere, avizul criticilor nu poate si nu trebuie sa determine a priori valoarea unei carti. Din pacate, cei mai multi scriitori scriu si se citesc între ei, fara nicio legatura cu lumea reala, exterioara. Numai astfel se poate explica absenta marilor teme de interes mondial din literatura româna. Noile generatii se concentreaza asupra banalitatii în timp ce timpul în care traim se dovedeste a fi una dintre cele mai agitate perioade istorice de pâna acum. Literatura româna însa pare sa evite cu obstinatie marile teme, de interes general, pare sa evite adevaratele polemici purtate la nivel global. Aproape niciun autor român nu da semne ca ar dori sa se implice pe scena politico-sociala, aproape niciun autor român nu încearca sa se transforme într-un actor pe plan mondial. Preluam orbeste paradigme fara sa încercam sa venim cu ceva nou, fara sa încercam sa stabilim noi limite. Literatura româna stagneaza de ani buni, fiind incapabila sa produca carti de impact, carti care sa schimbe mentalitatile, carti care sa însemne cu adevarat ceva, pentru ca nu crede cu adevarat în ea!

      Si principalul motiv al insuccesului este lipsa unei audiente suficient de mare si de diversificata. Elita careia i se adreseaza în principal cartile este nesemnificativa în contextul actual. Omenirea a evoluat, am depasit stadiul social în care o minoritate stabilea regulile imuabile. Astazi libertatea de expresie si multiplele capacitati de exprimare permit fiecarui individ sa fie activ în cadrul societatii. Si iata de ce impactul unor carti care insista sa se adreseze unor elite îsi restrânge din ce în ce mai mult paleta de publicuri tinta. Oamenii, atunci când se simt respinsi, aleg altceva. În trecut, când presa era controlata de intelectuali, când alte mijloace de informare nu existau, monopolul literaturii nu putea fi contestat. Astazi, când explozia media a eliberat societatea de acest monopol, literatura se vede nevoita sa reziste atacurilor noilor forme de comunicare. Si pentru asta mesajul trebuie schimbat. Daca ne încrâncenam sa pastram formule învechite, daca aplicam orbeste aceleasi metode perimate, vom ajunge sa scriem doar pentru scriitori. Iar lectura acestora, determinata de foarte multe ori de interese colaterale, nu conteaza foarte mult. Nu ne putem astepta la un feedback coerent din partea unui competitor de aceea trebuie sa ne apropiem de cititor si sa încercam sa îl câstigam, sa încercam sa îl atragem de partea noastra. Omul trebuie sa simta ca are de ce sa revina, trebuie sa simta ca merita sa stinga televizorul pentru a citi câteva pagini, trebuie sa simta ca acele pagini îi pot oferi ceva nou, ceva inedit, ceva folositor. Pâna la urma, viata omului este guvernata de un cinism existential firesc. Timpul este limitat si trebuie sa faci în permanenta alegeri. Literatura a ajuns astazi o simpla optiune pe care trebuie sa stim sa o promovam având în vedere interesele reale ale publicurilor tinta.

      Ideologia balcanica în general si româneasca în special este bazata pe arhetipul înfrângerii. Ca popor ne-am privit aproape întotdeauna depreciativ. Vedem foarte rar în cazul românilor o solidaritate care a ajutat alte popoare (exemplele cele mai elocvente ar fi israelienii si americanii) sa reziste unor adevarate socuri. Întotdeauna creatorii români cauta motive pentru a-si justifica insuccesele în loc sa caute modalitati pentru a reusi. Stim foarte bine sa dam vina pe ceilalti, însa nu suntem capabili sa gasim o cale spre victorie. Situatia politico-sociala din România este un exemplu perfect în justificarea acestei teorii. Nu exista actori hotarâti, nu exista oameni dispusi sa riste pentru o idee, dispusi sa mearga pâna în pânzele albe pentru a încerca sa schimbe cu adevarat ceva. Ideile marete se topesc în fata primului obstacol real doar pentru a da nastere unor alte idei marete. Iar aceasta redundanta pare sa continue la nesfârsit. La aproape 20 de ani dupa caderea comunismului nu facem decât sa scormonim trecutul, la aproape 20 de ani de la prabusirea unui regim nu facem decât sa ne agatam de justificarile aparente oferite de acesta. Si capitalismul urmeaza. Globalizarea este identificata ca principal vinovat, lumea reala este atacata pe baza unor speculatii metafizice grotesti. Se pare ca ne place postura de victima, se pare ca ne place aceasta senzatie ca înotam împotriva curentului. Ar fi foarte usor sa ne întoarcem si sa încercam ceva nou, o alta abordare, însa noi ne încapatânam sa nu o facem.

      Idealurile marete care justifica aceasta atitudine afisata de majoritatea intelectualilor români sunt simple paravane. Omul care vrea întradevar sa faca ceva nu se sfieste sa îsi afunde mâinile adânc în noroi. Pâna la urma, cele mai frumoase perle sunt gasite în cele mai adânci si mai întunecate colturi.

      Nu încerc sa fac o pledoarie pentru renuntarea la idealuri, din contra, ci pentru adaptarea acestor idealuri la realitatea imediata. Nu traim într-o lume paradisiaca de aceea comportamentul nostru nu trebuie sa presupuna existenta unei astfel de lumi. Pamântul poate exista si în absenta noastra, timpul se scurge implacabil si tot ceea ce trebuie sa facem este sa învatam sa ne adaptam conditiilor exterioare. Nu suntem izolati într-un turn de fildes, pentru ca înainte de a fi scriitori suntem oameni. Sa nu mai încercam sa ne subminam natura umana fireasca doar pentru a pretinde ca suntem speciali. Nu trebuie sa fim absurzi pentru a crea ceva special, este îndeajuns sa ne sondam imaginatia si sa alegem de acolo punctele noastre forte, punctele care ar putea sa îi intereseze pe ceilalti. Viata este pâna la urma o cursa permanenta si daca vrem sa reusim trebuie sa stim cum sa ne vindem cât mai bine calitatile.

      Literatura occidentala nu este facila, ci apropiata cititorilor. Oamenii nu cumpara rational, pe baza unor argumente stiintifice sau literare, oamenii cumpara bazându-se în primul rând pe afectivitate si pe un hazard natural inerent. Viata nu poate fi explicata, viata nu poate fi dogmatizata. Zecile de curente literare, grupurile mai mici sau mai mari, generatiile, toate acestea nu înseamna nimic pentru utilizator, pentru acel om care intra într-o librarie si cumpara o carte fara sa stie de ce o face cu exactitate. Poate ca era frumoasa coperta, poate ca îl pasioneaza autorul, poate ca o face din snobism, poate ca o face pentru ca e la moda, poate ca o face pentru ca vrea sa cunoasca mai mult... Important este sa o faca, pentru ca doar asa pot aparea reactiile, doar asa mesajul poate ajunge cât mai departe. Atâta timp cât mesajul ajunge la cei carora el le este destinat (ceea ce în cazul unui autor bun înseamna orice categorie de public), cartea îsi îndeplineste misiunea. Sa nu mai tânjim dupa o perfectiune pe care nu o vom atinge niciodata. Numai în matematica exista acest concept, numai teoriile sterile au în substrat ideea de perfectiune. Viata nu e matematica, viata e hazard, haos. Nu exista retete, pentru ca în esenta consumatorul nu actioneaza rational. Da, exista studii, da, exista aproximari, însa surprizele nu pot fi evitate niciodata. Nu avem certitudinea unui anume viitor si tocmai de asta trebuie sa riscam. Literatura este un risc si doar cei dispusi sa-si asume acest risc si sa mearga cu el pâna la capat vor reusi.

      Teoriile nu pot fi aplicate, pentru ca teoriile presupun conditii ideale. Exista atâtea exemple, însa majoritatea prefera se le ignore, desi actioneaza la fel în fiecare zi: s-a demonstrat ca fumatul dauneaza sanatatii si totusi asta nu are nicio relevanta pentru fumatori, mâncarea fast-food este considerata nociva de majoritatea specialistilor si totusi asta nu împiedica oamenii sa o prefere aproape de fiecare data. Iata cum indivizii actioneaza emotional si nu rational. De ce am crede atunci ca verdictele unor critici (evocând de cele mai multe ori teme, motive si notiuni absurde si imposibil de argumentat) sunt importante pentru public...? Se pare ca vânzarile contrazic aceasta varianta. Si da, exista posibilitatea autosuficientei, sa credem oamenii sunt ignoranti, însa a spune astazi asta înseamna a oculta artificial realitatea. Acum, când demasificarea s-a extins, a pretinde ca evidenta sociala nu conteaza este pur si simplu absurd.

      Oricât de buna ar fi considerata o carte de critici, nu va exista fara cititori. Peretii nu vor vibra niciodata în fata unor cuvinte, oricât de mestesugite ar fi ele. Fara ceilalti nu existam de aceea trebuie sa învatam sa ne pretuim cititorii si sa încercam sa ne punem în locul lor. Sa încercam sa renuntam la ipocrizie si sa scriem ceea ce am vrea sa citim ca simpli oameni nu ceea ce le-ar conveni criticilor sa citeasca, sa gândim mai mult cu inima si mai putin cu ratiunea. Înainte de a face asta, sa renuntam la toate ideile tampon pe care le adoram. Sa învatam sa nu ne mai mintim întretinând iluzii, sau, daca vrem neaparat sa le întretinem, sa nu ne lasam constiinta suprimata. Putem sa îi mintim pe ceilalti, însa cel mai important este sa nu ne mintim pe noi însine. Si daca vom reusi sa întelegem ca nu trebuie niciodata sa ne mintim vom ajunge sa nu mai simtim nevoia de masti.

      Literatura româna nu reuseste sa ofere realitate. Aglomerarea de imagini socante, curentele care promoveaza scriitura autentica, nu fac decât sa creeze o insuportabila senzatie de artificialitate. Viata este în esenta duala, contrastele se întrepatrund. Acum esti trist iar în secunda urmatoare esti fericit, ceea ce pentru tine apare ca o tragedie poate sa-i stârneasca celui de lânga tine hohote de râs. Sa nu mai scriem încercând sa îi fortam pe cititori sa adere la ideile noastre, ci sa încercam doar sa îi provocam pentru a obtine cât mai multe reactii. Tacerea este cu adevarat catastrofala si un autor sincer cu sine însusi stie ca scrie pentru a îsi transmite mesajul cât mai departe si pentru a ajunge cunoscut.

      Succesul neasteptat este trecator. Scriitorul trebuie sa îsi stabileasca de la bun început un ideal materializabil spre care sa tinda. Doar daca îti doresti cu adevarat sa ajungi în vârf vei avea sansa de a o face cu adevarat, doar daca sti sa lupti pentru idealurile tale vei putea sa învingi. Viata în care nu te implici este o existenta gaunoasa, falsa. Daca nu pui pasiune în ceea ce faci nu vrei reusi sa sensibilizezi pe nimeni, daca nu traiesti cu adevarat nu vei reusi sa lasi nimic în urma ta. Acestea nu sunt concepte sterile, ci modalitati de viata. Nu conteaza în ce mod traiesti, ci doar intensitatea la care o faci, nu conteaza pâna unde reusesti pâna la urma sa ajungi, ci cât ai încercat sa faci. Fara resentimente, tu esti singurul vinovat pentru succesul sau insuccesul tau, tu esti stapânul absolut al propriului univers. Creatorul nu trebuie sa astepte compasiune si întelegere, nu trebuie sa pretinda ca statutul sau îi garanteaza ceva. Nu, trebuie sa cream si sa încercam sa valorificam la maximum rezultatele actiunilor noastre.

      Sa învatam sa credem în noi. Însa pentru asta nu avem nevoie de simboluri, sau de justificari. Credinta în noi exista pur si simplu. Scriitorii de astazi folosesc trucuri, încearca sa-si confectioneze identitati, pentru ca nu au încredere în ei, nu au curajul sa-si afirme cu tarie individualitatea. Nu ai cum sa gresesti pentru ca totul tine de context. Si victoriile tin doar de context, iar marii creatori stiu sa învinga în contexte grandioase. Sa ne luptam pentru a realiza cât mai mult, însa fara ifosele specifice. A scrie este o meserie si viitorul nu apartine celor care ¥depindµ de ideea abstracta de inspiratie. Scrii sau nu, esti capabil sau nu. Daca nu esti capabil, daca scrisul nu te face sa te simti bine, renunta, nu te crampona de senzatiile tale doar pentru a îi impresiona artificial pe ceilalti. Omul este construit sa fie fericit. Cei ce nu sunt fericiti sufera si trebuie sa lupte pentru a îsi rezolva aceste probleme. Starea naturala a omului este fericirea fireasca iar daca scrisul te priveaza de aceasta renunta la el.

      Doar atunci când scrii cu zâmbetul pe buze vei fi consecvent cu fiinta ta. Nu conteaza despre ce scrii, retine, a scrie nu este sinonim cu a trai. Scrisul este doar o interpretare a vietii, o forma de divertisment. Nu suntem damnati, nu suntem neîntelesi, nu suntem martiri, suntem pur si simplu oameni care în loc sa lucreze într-o banca aleg sa scrie carti. Scriitorul român trebuie sa învete sa accepte societatea din care face parte, trebuie sa se integreze. Sa nu ne încrâncenam în rebeliunea noastra ci sa actionam de fiecare data asa cum simtim. Sa nu ne temem sa pasim pe drum, chiar daca acesta este arhiplin, sau din contra, gol. Însa aceasta alegere nu este ceva special, este pur si simplu natura noastra acceptata. Sa mergem înainte, sa luptam în loc sa ne plângem de mila. Totul este pâna la urma un simplu joc.

      Literatura româna va începe sa existe cu adevarat abia atunci când va deveni capabila sa accepte noul. Vremea romantismului a trecut, astazi cinismul sta la baza societatii. Atunci când posibilitatile sunt nelimitate, batalia devine dura. Fara marketing nu poti învinge, fara sa risti nu poti sa câstigi. Da, ne putem amagi la infinit cu succese iluzorii, însa omul cu adevarat împlinit este cel capabil sa reziste oricarui atac si sa îsi vada de drumul lui. Sa privim întotdeauna în sus, pentru ca jos ajung doar cei slabi. Dupa prabusire apar multe teorii care pot sa o justifice, însa prabusirea în sine le invalideaza. Lumea apartine învingatorilor.

      Scriitorii români trebuie sa înceapa sa traiasca. Si nu ma refer aici strict la realitatea mundana imediata, la existenta bruta. Fiecare dintre noi trece prin aceleasi stari fizice, de aceea cititorii s-au plictisit de cartile acestea. De asemenea viata aseptica descrisa în antiteza cu prima nu are mai mult succes. Realitatea nu este împartita în alb si negru, pentru ca niciodata nu suferi cu toata fiinta ta. Sa acceptam ca suntem haotici si vom sti cum sa ne adresam semenilor nostri. Trebuie sa gasim obsesiile, trebuie sa aducem ceva nou, trebuie sa seducem publicul, sa îl rasplatim, pentru a îl convinge sa vina din nou la spectacol. Nu este o misiune sacra, nu este nimic absolut, lumea poate trai si în absenta cartilor. Esenta literaturii viitorului este simpla: autorii trebuie sa gaseasca mesajul sau mesajele pe care cititorii, în functie de trasaturile lor specifice, sa si le poata însusi si materializa. Cuvintele care nu nasc cuvinte sunt moarte. Cartile care nu nasc cuvinte sunt moarte. Daca vrem sa existam, trebuie sa le aratam tuturor unde suntem!

     

© Copyright Petre Flueraşu
Comentarii (1)  
Marian Dumitrascu
Miercuri, 23 Ianuarie 2008, ora 12:04

da, sunt de acord cu tine, Petre. ma bucur sa vad ca nu-s singurul care gandeste asa

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online