evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Atingeri sensibile  -  Gender X  -  Felix II  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Schimbare de management  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Crist sideral  -  La frontieră  -  Groparii  -  Conştientizarea  -  Poză de buletin  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Luminile oraşului XXIX  -  Pânza de păianjen  -  Uitarea  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Misiunea  -  Luminile oraşului II  -  Sete  -  Obsesia  -  De aici, de sus...  -  ªarpele Midgardului  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Ultimul Paradis  -  Fragile  -  Planeta Fantomă  -  Drumul spre  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Aseară...  -  The Alien Revolution  -  O scânteie într-un ocean de linişte  -  Aniversarea  -  Imdiola  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Cercul  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Luminile oraşului VII  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Muzeu Apocaliptic  -  Pescăruşul  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Rochia străvezie  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Interferenţe  -  Drumul spre (II)  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Înălţarea


Ieri... şi azi...

Marina Popescu



Publicat Duminică, 1 Februarie 2009, ora 10:43

      1998

      Mate

     

      Formule de algebră,

      întinse-n albul foii

      Ca pictograme-ntortocheate pe zidul

      chinezesc;

      Îţi pui în ecuaţie şi viaţa şi destinul,

      Tu însuţi eşti un „x” şi vrei să te cunoşti.

      Deschizi o paranteză – o poartă către viaţă –

      Aduni o bucurie, mai scazi cîte-un eşec;

      Clipe de fericire – încerci să le-nmulţeşti.

      Împarţi în stânga, -n dreapta cu ură şi iubire,

      Pe „i” încerci să-l afli – partea imaginară –

      Dar te afunzi în vise, ciudate-nchipuiri

      Şi-atunci când te trezeşti cu greu îţi vine-a crede

      Că-n ciuda muncii tale ai obţinut un zero.

      Dar nu te laşi înfrânt, iei totul de la capăt,

      În file-ngălbenite mai cauţi noi formule,

      Le pui iar cap la cap, cu calm şi cu răbdare

      Ştiind că timpul tău nu are vreun sfârşit:

      El trece-n intervalul zero-plus infinit.

     

     



     

      Remember

     

      Mi se-adunaseră în minte

      ecourile miilor de ani

      pe care i-am trăit fugar:

      ici-colo câte-o viaţă

      şi semănată iar de vântul vremii.

      Îmi asurzise conştiinţa

      de roiul de cuvinte

      ce-mi bâzâiau febrile în ureche

      şi-mi tremurau picioarele

      de-atâtea poveri purtate

      pe pământurile aride

      Ce mâine înfloreau bogate.

      În ochi simţeam durerea

      atâtor despărţiri văzute

      şi îmi alunecau tăcute

      lacrimile calde şi sărate

      ale unui gând pierdut.

      Mi-am ridicat privirea către cer

      şi am văzut atâtea stele

      şi mi-am adus aminte

      de unde am venit.

     

     


     

      2008

     

      Despre obsedantul Timp

     

      Trecutul pentru om e timp mort, iar viitorul e timpul care încă nu s-a născut. Cât despre prezent, el nu poate fi reprezentat, el nici nu apucă bine să se nască şi a şi murit.

      Singurul mod în care ne putem închipui timpul este cel de eternitate. Sensul timpului e cel al devenirii, al transformării. Timpul, aşa cum îl percepem noi este ca o consecinţă a imperfecţiunii noastre. Tocmai de aceea oamenii au simţit nevoia să cuantifice timpul, să-l împartă în secunde, minute, ore zile şi aşa mai departe; pentru a putea atunci să spună: ieri am fost, azi sunt, mâine voi fi. Omul, ca fiinţă imperfectă, supusă devenirii, nu avea cum să se oprească la a spune: eu sunt. Pentru că atunci s-ar fi oprit în loc. Şi el, şi timpul. A, dacă omul nu ar fi avut memoria, atunci ar fi putut spune: eu sunt, pentru că ar fi trăit într-un prezent continuu, fără şansa de a evolua. Pe când aşa, omul măsoară timpul tocmai pentru a-şi măsura devenirea sa. De aceea până când Dumnezeu nu a creat lumea şi omul, timpul nu era măsurat, ci era doar eternitate. Ce-l interesa pe Dumnezeu ziua de ieri, de azi sau cea de mâine? El este perfect, absolut. Mereu egal cu sine, nu poate evolua sau involua, el este acelaşi în orice punct al eternităţii. În schimb omul, imperfect, are nevoie de ieri, de azi şi de mâine pentru a da un sens existenţei sale.

     

     


     

      Despre cunoaştere

     

      Ce este mai important: cunoaşterea sau drumul către cunoaştere?

      Şi dacă am ajunge în sfârşit la cunoaşterea absolută care obsedează omenirea (sau mă rog, o parte a ei) încă de la început, la ce ne-ar folosi? ce dacă am dezlega toate tainele? Nu am câştiga nimic, pentru că Dumnezeu şi-a luat toate precauţiile: ne-a dat moartea. După ce Adam a mâncat din pomul cunoaşterii, Dumnezeu s-a şi grăbit să-l sortească morţii, temându-se ca nu cumva omul să atenteze şi la pomul veşniciei. Aşa că orice adevăruri am afla, chiar şi adevărul absolut, nu am reuşi să-i luăm locul lui Dumnezeu sau să fim egali cu el.

      Dar drumul către cunoaştere are, cred, importanţa lui. Paradoxal, îl văd chiar ca pe o împăcare cu Dumnezeu, o apropiere de El. Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu nu vrea ca omul să ştie prea multe, odată cu Noul Testament, cu venirea lui Iisus, cred că are loc o reabilitare a cunoaşterii. Dumnezeu pare că l-a iertat pe om şi-l trimite pe Iisus pe pământ pentru a săvârşi El însuşi un act de cunoaştere. Drumul spre Golgota asta înseamnă. Cunoaşterea suferinţei umane, atât fizice cât şi psihice. Purtând crucea în spate, cununa de spini pe frunte, ascultând cuvintele batjocoritoare, Iisus înţelege omul. Pe cruce, Dumnezeu moare. Si totusi Dumnezeu trăieşte.

      Astea sunt doar câteva idei pe care le-am avut ieri (acum 10 ani) şi azi. Mâine s-ar putea să am altele sau să nu mai am deloc. La ce o să-mi folosească mie aceste idei? Probabil la ce le foloseşte altora lipsa unor asemenea idei. Până la urmă finalul e acelaşi pentru noi toţi şi depinde de fiecare cu ce alege să umple golul dintre ieri care a murit şi mâine care nu o să se mai nască. „Tot secretul vieţii se reduce la atât: ea n-are nici un rost; fiecare dintre noi găseşte însă unul” (Emil Cioran - Amurgul gândurilor).

     

     

© Copyright Marina Popescu
Comentarii (1)  
popa genoveva
Marţi, 1 Decembrie 2009, ora 19:45

SUPERBE!!!!!!!!!!!!!!!FELICITAR!!!!!!!

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online