evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului XXIX  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Ceasul ispitirii  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Renaşterea...  -  Diamantul  -  Virus de sticlă  -  Viziune  -  Caseta pirografiată  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Avatarul  -  La lumina...  -  Mărire şi decădere  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Engel  -  Inelele lui Saturn  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Războiul lumilor  -  Povestea unui ceas  -  Natură moartă, cu portret  -  Somnul uitării  -  Coconul  -  Călătorii cu îngeri  -  Re-insecţie  -  Je t'aime mélancolie  -  Secretul  -  Povestire  -  Epsilon  -  Omul invizibil  -  Alertă !  -  Pescăruşul  -  Luminile oraşului VIII  -  Furnizorul de vise  -  Damnarea numelui  -  Anul 10000  -  Tentaţia continuă  -  Învingătorul ia totul  -  Luminile oraşului XIII  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Umbrele nopţii  -  Luminile oraşului VII  -  Nu deschideţi uşa  -  Valoare reziduală  -  Tânăr si încă nescris  -  Iubirea de pe Venus  -  Stâlpnicul  -  Petrecerea  -  Timpul schimbării


Cartea, gustul şi mustul

Cartea, gustul şi mustul
  Constantin Frosin
Între Skitoma şi scotomizare
Frica
Postmodernitatea
varianta print

Constantin Frosin



Publicat Duminică, 13 Septembrie 2009, ora 09:38

       Mi-amintesc, cât se poate de nebulos, de o carte despre gusturi (să fi fost o carte de bucate ?!), mustind de povestiri vânătoreşti, cât se poate de ireale, desigur... Pe deasupra oferea şi reţete (necompensate...), sub formă tocmai de anecdote cu iz de vânătoare şi/sau pescuit sportiv.

      O fi având cartea (care carte ?!) vreun gust ? Să fie oare cartea pe gustul şi al altora decât al celor consideraţi intelectuali, care au stat cu burta pe carte ca acum să stea cu burta goală, nu plină şi la soare, ca cei fără carte, cei mai mulţi... Cât de grea li se pare cartea celor din urmă, se vede din faptul că o lasă în grija altora, ei fac bani... Se vede treaba că nu trebuie să ai nici carte, nici cap ca să faci bani... Frumos (?!) să fii, noroc să ai...! Şi la alţii să nu dai... de înţeles c-ai furat...

      Vorba unuia care se grăbea să nu ajungă la timp la denea: Băi, ăştia, mie mi se corupe-n paişpe de deneau’ ăstora... Ia ma scutiţi-mă cu chestiile astea: corupţie, integritate, alte alea... Că cine fură azi numa’ un ou, ăla e sigur un bou !

      Sau te pomeni că se referă la împătimiţii cărţilor... de joc, ăi de-au făcut biblioteci mobile din cazinouri. Zicea unu: Băi fraţilor, voi ştiţi care-i cartea mea preferată ? La care auditoriu’ se făcu mic cât ciocu’ (pasămi-te, ăsta era şefu’ de trib): Nu, şefu’ nu ştim, că noi nu ştim ceti decât în stele... alea de pe umeri’ gaborilor... dăm doar la gradele mari, păcat de mălai să dăm la ăia micii... Da’ care-i cartea aia şefu’, ia zi... Bă, mie-mi place numa’ o carte: asu’ bă, asu’, ăl de-l ţii în mânecă, iar vara, când eşti în cămaşă, subsuoară...

      Numai că, din această perspectivă (lipsită de perspectivă), gustul şi mustul nu prea mai intră în ecuaţie... Mustu’ da, da’ gustu, ba ! Numa’ că noua burghezie (chestie de burghiu, nene, ehe...) nu prea are gust (ba are, o grăma’ de prost gust, ori poate chiar două, trei...), şi nici nu prea mai bea must, că ăsta-i pentru oamenii simpli, din bobor... Că ei, la condiţia lor de palate cu treişpe caturi şi patru Merţane (musai argintii, ca să fie contrastu’ mai fain cu tenu’ ălora...) în curte, la stradă, să se vadă (de la mârţoagă la merţan, e doar un pas... baban), nu se face să bea decât uischi ori scociuischi, aşa, ca barosanii, ca ăia de la pecere, de dinainte de noaptea baionetelor scurte cu elicopter prezidenţial la capăt de sfoară...

      Da’ când domnitorii noştri trimeteau carte la domniţele rămase acasă, ce gust puteau avea ele, decât de sânge şi de câmp de luptă ? Cât despre must, cred că era o trimitere la asemănarea sângelui cu mustul, gros şi el, care curge şi gâlgâie prin mădularele celor degrab vărsători de sânge nevinovat... De unde must, când luptele dădeau în clocot, iar ura mocnea în vintrele celor aflaţi în... opoziţie...

      Pe de altă parte, nu pot crede că este vorba despre vreo aluzie răutăcioasă la faptul că cei mai mulţi scriitori gustă destul de des (şi de mult) din licorile bahice, din magicile produse ale viei, dionisiace (afrodionisiace, cum spunea un poet mai hâtru, deunăzi) şi ele... Oricum, nuanţarea aduce o atenuare a posibilei acuze aduse unei anumite părţi a scriitorimii de aici şi de aiurea: e vorba de must, domle, nu de vinarţ, ori coniac ori visiki... Şi cum omu’ nostru musteşte de bun gust, gata şi cartea: bună rea, e mai bună-n ţara mea... chiar dacă nu-i bestselăr... ţţţ... N-are contează !

      Oricum, o carte bună îţi gâdilă gustul într-un mod plăcut, ţi-l formează şi-ţi transmite şi mai abitir apetitul pentru lectură... Iar o carte bună, scrisă cu mult bun gust, este ca o licoare a zeilor, ca un must abia înăsprit... Plăcerea provocată de o carte bună poate fi la fel de mare ca cea provocată de un pahar de must, sau ca cea pe care o trăiesc marii prieteni ai paharului şi ai bodegilor de pretutindeni. Mustang-ii din toate ţările, uni (-i-)ţi-vă !

      În ceea ce priveşte gustul, dacă nu ai o cultură solidă, formată prin lecturi multiple, nu poţi pretinde că ai gust. Paradoxal, teoria aceasta se întâlneşte în chip straniu cu practica: trebuie să ai o cultură a gustului împinsă la extrem, de exemplu, pentru a putea fi degustător de vinuri... sau de must...

      La fel cum trebuie să ştii să guşti o carte pentru a putea scrie despre ea, deci pentru a putea fi critic literar, de exemplu. Numai că un critic bun, de mare rafinament, pentru a scrie despre o carte, trebuie să citească multe alte cărţi: întâi de acelaşi autor, dar şi lucrările de critică apărute anterior, care se referă la scriitorul ori opera respectiv/ă. Din nefericire, uneori bunul gust este înlocuit de prostul gust, alteori, (culmea !) cele două îşi dau mâna. Depinde de miza cronicii respective, de onorariu (ssst! să nu ne-audă ăia de la antic-o(e-)rupţie, de gustul mustului pus pe masă, de cât de tare musteşte de bun simţ (...) scriitorul respectiv... de darea sa de mână, de nebăgarea de seamă a criticului...

      Una peste alta, dacă eşti om cu carte, trebuie să dovedeşti că ai bun gust, că nu ai nimic de-a face cu prostul gust, că ştii să apreciezi un must bun, dar să nu te dai bătut de plăcerea mustului (când se identifică cu cea a gustului). Chiar şi când pici peste o temă ca asta, pentru care nu prea ai gust şi mai bine ai bea o cană cu must, procedează ca la carte, dacă vrei să mai ai parte de apariţia în revistă... Dixit !

     

© Copyright Constantin Frosin
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online