evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Nouăsprezece zile (II)  -  Masa de duminică  -  Vatmanul - O pasiune  -  Pastel  -  Mamal - Despărţirea  -  Plasa pe jăratic  -  Penato e căutat de prieteni  -  Un pahar de vin  -  Dacă ar fi fost să alegi altceva  -  Principiul alibiului  -  Plastic  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  “Virusul”  -  Renaşterea...  -  Ambiguitate clinică  -  Poporul perfect  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Cu preţul morţii  -  Fragile  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Valea blestemată  -  Ceasul ispitirii  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Povestea unui ceas  -  Strada inocenţilor  -  Gondolierul  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Chipul de pe Marte  -  Arma secretă  -  O lumânare pentru mama !  -  Cioara  -  Floarea de loldilal  -  Himera  -  Timpul  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Accidentul  -  Depozit.03  -  Puroi II  -  Halucinaţie  -  Experimentul  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Îmbrățișare  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Colecţionarul  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Câmpul de luptă


Frica

Constantin Frosin



Publicat Duminică, 13 Septembrie 2009, ora 09:39

      Tare mi-e teamă că, că de frica unor temeri nejustificate, vom ajunge să ne sperie până şi-un stol de păsări împăiate... Asta aşa, ca să iasă rima, căci poetul s-a născut român... Probabil că era-n tranziţie, ca noi acuma... Care ni-i teamă de tranziţia care este, care ni-i frică de reforma care nu este, dar noi, conform unui mai vechi proiect literar al lui Constantin Chiriţă, am putea fi cu toţii personajele unui nou ciclu roma/ânesc intitulat: TEMERARII, adică unii care-şi fac corect temele, şi nu li-i frică de nimic... sau li-i frică doar de... nimic !

      Mi-e teamă de ce vreau, dar – cu atât mai mult – vreau lucrul de care mă tem. Această tentaţie a lucrului oprit a fost, se spune, la baza tuturor revoluţiilor din lume, mai mult sau mai puţin sociale... O fi fost oare şi la noi aceeaşi cestiune cu arzător ?! Tot teama de frică, tot frica de temeri naşte temerari, tot temerarii, ca pietrarii, zidesc în continuu, toţi meşteri mari şi cu Manole, zece... Da’uite că veni şi unşpe septenvrie... Ţţţţţ....

      Ura este fiica fricii. Iar teama de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, dixit David. La care Horaţiu, cu îngusta lui largheţe, replică: Cine trăieşte cu frica-n suflet, nu va fi nicicând liber. De acord, da’ ce te faci cu ăi de n-au suflet ?! Că ăştia s-au născut întotdeauna liberi, şi-au murit de frică să nu-şi piardă libertatea...

      Pe când se juca cu băţu-n nisip (nu ca ai noştri, cu băţu-n baltă...) ca un homo ludens ce era (nu doar geometricus...), Pitagora a descoperit că oamenii-s muritori din cauza bolii ăsteia incurabile numite frică, da’ tot nemuritori rămân datorită dorinţelor, ori idealurilor lor. Poate, cine ştie... Depinde de ideal...

      Îndrăzneala ascunde temeri uriaşe... O fi, că la noi tare li-i teamă la ăi din fosta opoziţie să facă ce n-au făcut ăia de-s acu-n opoziţie. Fortuna i-ajută pe cei îndrăzneţi, da’ dacă proverbu’ de mai sus o fi adevărat ? Înseamnă că biata Fortuna s-a amăgit secole de-a rândul ajutându-i doar pe cei mai fricoşi dintre noi ?! Ca să vezi că şi roţile Istoriei se mai împotmolesc uneori, de ne obligă să-l imităm pe bietul rac... Care habar n-are că lumea se ia după el, de aia-i pare lui că merge drept... înainte!

      Marele om de stat (da’ care n-a stat de fel...) Franklin Roosevelt spunea că singurul lucru de care ar trebui să ne fie teamă, este teama însăşi. Da’ eu vin şi vă-ntreb: ce te faci cu ăi de nu cunosc teama ? Ăia care nu ştiu ce înseamnă frica... de exemplu, de a greşi... Deşi errare humanum est... Deşi doar perseverare diabolicum est... (Da’ aşa o fi la noi, în Est... Că parcă-n Vestu’ ăla sălbatic de civilizat lucrurile stau altfel, de fapt, n-au timp să stea... C-aşa o fi steaua lor, norocoasă...) Şi greşesc cu toptanul, chiar şi-n politichie, că şi asta-i tot o tichie de mărgăritar pe chelia noastră.

      Când teama nu stă de veghe (oare tot în lanul de secară ?!), se-ntâmplă taman lucrul de care ne temeam cel mai tare, spunea un filosof chinez, cu gândul la praful de puşcă... La câteva clipe cosmice depărtare, Machiavelli supralicita, decretând că este mai bine să fii temut, decât să fii iubit... Explicaţia a găsit-o Crebillon: teama i-a făcut pe zei, îndrăzneala i-a făcut pe regi... Aşa cum munca l-a făcut pe om... din om neom ! Cică Marx dixit... Că doar de aia se insinuează că teama conduce lumea, iar speranţa o consolează. Vorba lui Dante: Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate... Altfel spus, mai bine nu intraţi...

      Seneca însă, avea să dea tot acest raţionament peste cap: vei înceta să te temi, doar atunci când vei înceta să mai speri. Altfel spus, teama şi speranţa care par ireconciliabile, sunt totuşi strâns legate între ele. Ca Soarele şi Luna... Sau ca Roasele şi Nula, cum spunea un nepot trecut de-un an de singurătate, la cămin... Nu spui de-al cui unchi... Cui pe cui se scoate, d-aia... C-acu-i mare veep... Şi-are geep...

      Pe undeva, la mijloc de teamă şi speranţă, se-tinde omenirea... Pe partea ailaltă, se lăţeşte planeta, se-ntinde de-i trosnesc continentele pe diverse scări richter ori mercalli... ori a lui Iov ?! Iar haiducii dau iama-n academie... De cap să le fie !

      Se spune că la poarta raiului se aflau doi arbori: Pomul vieţii şi pomul cunoaşterii. Din când în când, Adam şi Eva mai ţineau câte-o şedinţă, mai puneau la cale câte-o fertilizare (pe atunci, nu prea se ştia chestia asta cu in vitro...), înainte de-a da pomii poame, mai ţineau sfat... Odată, s-au dat jos, să vadă ce poame or dat în pârg şi, când să guste reciproc din alea, hop un şarpe - plin de solzi - că le spune NUP ! Neînceperea urmăririi poamelor ! Da’ ăştia, jmecheri de Eden, şcoliţi de Tatăl Nostru, i-au arătat ăluia cotu’ şi pişcotu (ăla habar n-avea ce-s alea) şi cranţ, dă-i şi muşcă din măria sa mărul, chiar dacă şarpele (care simbolizează, chipurile, înţelepciunea...) mârâia zor nevoie mare... Cerber, domle, plin de cerbicie...

      Tentaţia fructului oprit fu însă mai tare decât înţelepciunea, aşa cum chemarea străbunilor este bucuria nebunilor, iar glasul sângelui este luminiţa de la capătul fulgerului...

      Dar să nu supărăm prea tare pe erudito-savanţii ce mai semnează prin revista asta şi să ne-ntoarcem la sentimente mai bune, de frică să nu aibă ăştia temeri şi să nu mai scrie... Cum domeniul cel mai la îndemână ne este cel francez/francofon, vom încerca să prezentăm teama/frica din perspectiva scriitorilor francezi.

      Pentru Descartes, teama sau spaima, care este contrară îndrăznelii, nu este doar o răceală, ci o tulburare şi o uimire a sufletului, care răpeşte omului puterea de a rezista relelor pe care le consideră a fi apropiate. În ce-l priveşte pe Maupassant, el consideră că şi oamenilor celor mai îndrăzneţi le poate fi teamă. Gide apreciază că teama de ridicol a scos/stors de la noi cele mai mari laşităţi, dar recunoaşte că, cu cât se apropie de moarte, cu atât teama de moarte se atenuează...

      Sartre crede că tuturor oamenilor le este teamă. Cel căruia nu îi este teamă, nu este normal; asta n-are nici o legătură cu curajul. Predecesorul său Corneille, este mai tranşant: cel care merge drept, n-are a se teme că va cădea... Nu cunoştea, probabil, zicala ori dictonul conform căruia trebuie să stăm strâmb şi să judecăm drept, decât să stăm drept şi să judecăm strâmb... La Fontaine, însă, cu al său simţ al umorului, consideră – şi ne transmite un mesaj tonic – că nici plânsul nici teama nu ne schimbă destinul...

      Montaigne, marele eseist, tratează surprinzător de modern şi de pragmatic tematica fricii: când ne dă aripi, când ne bate cuie-n picioare şi nu ne mai lasă să ne mişcăm. Revenind la Descartes, aflăm că frica nu este o patimă deosebită, ci doar un exces de laşitate, de uimire şi de teamă, care nu ţine întotdeauna de viciu, pentru că principala cauză a fricii este surpriza/surprinderea...

      În lucrarea de specialitate: Psihologia sentimentelor, Th. Ribot vine cu o aserţiune mai elaborată, pe baze ştiinţifice: suntem accesibili fricii, în măsura în care reprezentarea răului viitor este intensă, adică afectivă şi non intelectuală, simţită iar nu concepută. La mulţi oameni, lipsa fricii este, pur şi simplu, semnul lipsei imaginaţiei...

      Părintele lui Figaro - Beaumarchais conchide: când cedezi fricii de rău, resimţi deja răul fricii... Cum Nunta lui Figaro este prilej de bucurie, ne întrebăm cât de intensă este reprezentarea viitorului românilor, cu bune şi cu rele, ca să vorbim de o teamă colectivă, de o psihoză a integrării europene, care ne face să nu mai ştim ce ne va aduce ziua de mâine, sau dacă va mai fi acel mâine. Şi când... Ca şi când...

      Ca orice trăire umană, şi binele şi răul, şi frica şi teama trebuie asumate, cu speranţa că va fi bine, cu credinţa că întotdeauna este loc şi de mai bine. Aşa să ne ajute Dumnezeu ! Tare ni-e teamă c-am vorbit cam mult despre frica asta...

     

© Copyright Constantin Frosin
Comentarii (1)  
stanaringa cristian
Vineri, 18 Septembrie 2009, ora 00:18

Ca unul din ,,astia ce mai semneaza în revista asta’’ ma uit cu interes, nu neaparat insurgent, la noile aparitii.
Asa stând lucrurile, cu basca în ipostaza de antena, am interceptat, cu mirare amorfa, expresia: ,,Da’ uite ca veni si 11 septenvrie...’’ plus onomatopee atoasa... Plasata ca o cheie de bolta a dezastrului, parca ar spune:,,Bine v-a facut, occidentalilor, îndrazniti de mai cutezati!’’ , fapt ce naste întrebarea proletara: Dar d-voastra cu cine tineti, domnule?...
Cu basca pe pozitia ,,antena cu precautie’’ am mers mai departe. Parcurs cu hopuri, descifrez câteva simpatice sofisme (referitor la tema temerilor, of course) folosite drept carne de tun pentru flecareala literaturizata; m-am împiedicat pâna la urma. Ciotul este ,,perseverenta’’. De unde pâna unde: ,,perseverare diabolicum est’’? Depinde la ce-l raportam, dom’le: un elev îsi însuseste cunostinte de matematica perseverând în rezolvarea de probleme, un fotbalist îsi dezvolta tehnica prin exercitii repetate cu mingea, un hot de buzunare e mai greu de prins daca exerseaza în tehnici de sustragere etc....
Despre tema fricii – numai de bine. Totusi, pare ca varianta francofona a referirilor la tema e usor volatila, poate i-ar fi prins bine o adaugire, macar din perspectiva medicala (gata cu basca...).
Am fi aflat astfel ca frica este o emotie normala, precum bucuria sau tristetea; ca ea declanseaza o reactie de aparare la aparitia unui pericol, e un paznic bun. ªi, de ce nu, despre aspectele moderne ale fricii, folosita ca instrument de manipulare în media prin alarmismul stirilor de pilda; metode de a discerne între frica întemeiata si cea indusa de altii etc.

Frica îsi pierde tremurul daca-i mitrosim itele....se face cifra!

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online