evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Povestea gândacilor  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Călătoria unui artist...  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Fugind pe cerc  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Geneza  -  Kamikaze  -  Caiet de regie  -  Pierduţi în ceaţă  -  Om vs. cyborg  -  Înger în oglindă  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Oglinda îngerilor  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Criminali Umanitari  -  Cum să te fereşti de urs  -  Unii îmi zic Charon...  -  Învingătorul ia totul  -  Poveste de culcare  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Text experimental  -  Cerşetorul  -  Gheşeft  -  Puroi III  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Big Bang Boo  -  De aici, de sus...  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Melodia care nu se aude  -  Între ziduri  -  Partida de bridge  -  Re-insecţie  -  Ambiguitate clinică  -  Omul invizibil  -  Proces neverbal  -  Experimentul  -  Andru  -  Visul  -  Povestea unui suflet  -  Sclipiri de Soare  -  Necunoscutul intrigant  -  Taina norilor  -  Tentaţia continuă  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Exterminatorul  -  Calul cruciatului


Împotriva şacalilor - despre “un bolşevic”, vânjos artist şi foarte convins om al cetăţii româneşti : Adrian Păunescu

Adrian Botez



Publicat Vineri, 17 Decembrie 2010, ora 14:36

      …Cât a trăit, viaţa lui de om a fost teribil de controversată, iar cea de Artist, nu cu mult mai puţin…

      …După ce a murit, peste mormântul lui, de la picioarele lui Eminescu, se varsă tone de spurcăciune, de către cei care n-au avut curajul, cât timp el a trăit, nu să-i dea două palme cinstite (dacă le-ar fi meritat…), dar nici măcar nu îndrăzneau să se apropie de el, deşi el nu umbla cu bodigarzi…

      …Nimeni nu poate pretinde, în lumea asta mustind de păcat, că va fi fost vreun sfânt… pentru că, dacă ar zice asta, ar însemna că suferă, grav, de demenţă ori de friguri galbene…Cine, însă, înafară de unii sfinţi părinţi şi mari Duhuri din mânăstiri, ar putea pretinde (dar ei n-o fac asta NICIODATĂ, pentru că şi--ar falsifica toată existenţa lor terestră!) poate să fie “un sfânt pe pământ” (cel puţin la noi, la ortodocşi)?! Nimeni! Dar el a fost un Om! Şi un Artist…!!! În niciun caz mai rău decât unii, precis mai bun decât mulţi alţii! “A fost un comunist, un bolşevic…!” Da, şi eu simt (şi mulţi alţii, suferitori ca şi mine, de toate câte-s dureri şi revolte, pe lume şi din pricina lumii…) – simt tot mai des, de tot mai multe ori, în lumea asta cumplit de nedreaptă, debălăzat de nedreaptă (plină de egoism sălbatic şi monstruos, de crime oribile şi nepedepsite, ci răsplătite, de “colegi”, cu onoruri”…, plină de trădare, de iresponsabiltate dementă, de laşitate împuţită, de impostură înfoiată, de ticăloşie şi de hoţie “cât încape”…) - că, parcă, un pic de “bolşevism” (nu sovietic, dar “ţepeşesc”, de-al nostru, neaoş, DA!) - n-ar strica, pentru câteva ceasuri ori zile, să mai …rărească rândurile celor ce ne tot scot ochii cu furturile lor sfidătoare şi crimele lor de trădare “lejeră”, a României şi a Neamului Românesc…Dar, din păcate, n-aţi nimerit-o: ADRIAN PĂUNESCU a fost un destul de “prost” (nărăvaş şi cârtitor) - COMUNIST…şi, mai mult şi infinit mai frumos şi demn decât atât, ŞI-A ASUMAT, DESCHIS, “PE FAŢĂ”, CONDIŢIA ŞI TRECUTUL SĂU DE COMUNIST!!! …nu ca unii dintre domniile voastre, cameleoni de duzină, care aţi lins tot ce se putea linge, înainte de 1989, aţi furat şi linguşit, aţi trădat şi linguşit, IAR ACUM VENIŢI SĂ VĂ DAŢI MARI JUSTIŢIARI ŞI TERIBILI…”DEMOCRATO-LIBERALI”…!!!

      …Şi nu sunt deosebit de încântat să văd că mare parte din diaspora este încrâncenată, tocmai faţă de cel ce a cântat Neamul şi Istoria Neamului nostru necăjit, cu mai mult foc decât toţi poeţii contemporani LA UN LOC!!!…De la Eminescu, de la Coşbuc, Goga ori Blaga (membru al cuibului legionar Axa, din Bucureşti…ca şi Mircea Eliade, Nae Ionescu, Emil Cioran ori Ion Barbu/Dan Barbilian…), de la Corneliu Zelea Codreanu încoace… – n-au mai existat, până la ADRIAN PĂUNESCU, scriitori/poeţi cu mai larg suflet/răsuflet de cânt, deschis (orfic) către Neam şi Ţară, aşa cum îndemna bardul cel din Hordou, prin exemplul său personal: “Sunt suflet în sufletul neamului meu/Şi-i cânt bucuria şi-amarul”…!!! Adică, un autentic scriitor/bard naţionalist!

      …Un om care, pe 31 octombrie 2010, deci, cu 5 zile înainte de trecerea dincolo, scrie, răstignit pe patul de moarte, finalul unui poem (De la un cardiac, cordial) aşa, ca un exasperat-obsedant gând către patrie: “De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,/Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă./Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,/În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă./Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,/Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea./Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,/De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l./Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,/Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie./Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,/Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / ŞI ŢĂRII MELE - MINIMA DREPTATE!" – nu poate fi decât UN DUH ALES (…pe patul de moarte, extrem de puţini se mai gândesc la Neam şi Patrie… - majoritatea, şi nimeni n-are dreptul să-i condamne că fac aşa: doar la necazul şi suferinţa şi spaimele extincţiei lor personale…).

      …Sau, măcar, un CETĂŢEAN. Sau, nici măcar asta nu-i daţi voie?! Dar cine stă să vă întrebe pe voi, şacalilor şi hoitarilor?! Să-l judece şi întrebe pe el cei care au făcut, pentru cultura română, măcar a mia parte din cât a făcut energia lui clocotitoare…să-l întrebe cei pe care Duhurile Miraculoase ale lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici i-a iubit şi preţuit mai mult decât pe el…să-l întrebe cei care, în 1991, au stat sub gloanţele armatei ruseşti, printre tancurile hârbuite ale eroicei şi de toţi părăsitei miliţii basarabene…părăsită/trădată de însuşi domnul preşedinte al României, pe-atunci, Ion Iliescu (27 august 1991), cel care a recunoscut, PRIMUL DIN LUME! – “statul Republica Moldova”…

      …Da, poate că a fost paranoic…ca oricare Artist! Nu poţi fi artist, fără …”hiperbolă/hiperbolizare” în viziune, ba chiar şi în legătură cu propria-ţi fiinţă! Da, poate că a scris prea mult-diluvial, fără să taie destul…(dacă ar fi fost băgat într-o puşcărie stalinistă, cum nu mai existau pe vremea lui Ceauşescu, şi având, deci, ca singură modalitate de scris, scrisul pe o umilă coajă de săpun, iar nu pe atâtea păduri… - SIGUR ar fi scris mai concis, precum Gyr, Cahuleanu sau Crainic!)… - a iubit prea multe femei…dar ar fi fost, oare, mai spre laudă-i să fie …”gay”?! etc. etc. etc.

      …În rest, domnilor vulturi hoitari şi şacali, “rămâne cum am stabilit”: dacă aţi fi avut ceva autentic şi principial de-mpărţit cu ADRIAN PĂUNESCU, aţi fi venit pe strada Dionisie Lupu, la nr. 1, aţi fi deschis larg poarta şi, acolo, la masa, din ogradă, i-aţi fi ars, lui ADRIAN PĂUNESCU, două perechi de palme gospodăreşti, pentru toate păcatele pe care ziceţi, acum, că le-ar fi avut, dacă i-aţi fi zis, la TV sau aiurea, “verde-n faţă”, tot ce vă…”durea” (?!) la el (…dar ştiaţi ce replică spontană şi acidă avea, de vă ardea precum un şfichi bici, bine împletit!)… şţi, de aţi fi fî făcut precum n-aţi făcut, poate că aş considera necesar să continuu acest editorial, care, pe nesimţite, s-a transformat într-un soi de pledoarie, de care cel plecat chiar nu are nevoie: PENTRU EL GLĂSUIESC, CU MAXIMĂ ELOCVENŢĂ ŞI ÎN ETERNITATE, SUTE DE VERSURI “DURUTE” ŞI LUMINOASE !!!

      …Când a fost vorba să fie combătute manualele alternative (sub ministeriatul liberalului Andrei Marga!), de Istorie şi de Română, CA MANUALE DEZ-NAŢIONALIZATOARE!!! - singur ADRIAN PĂUNESCU mi-a acceptat memoriul (de 26 de pagini…) şi mi l-a citit şi comentat, el însuşi, pe postul Antena 1…dându-mi, apoi, dreptul să intervin în direct şi să demonstrez ţării (adormite de tot…), prin viu grai, nocivitatea acestei…”alternativităţi”! NICIUN PROFESOR, NICIUN “DASCĂL” (…ca şi în cazul Măriei Sale, Doamnei CRISTINA ANGHEL…) N-A “INTRAT ÎN VORBĂ”, ATUNCI, CU MINE ŞI CU PĂUNESCU ADRIAN, DESPRE CRIMA IMUNDĂ, CE SE CLOCEA “VÂNJOS”, ÎNCĂ DE PE ATUNCI, ÎMPOTRIVA “ÎNVĂŢĂMÂNTULUI” ŞI A “EDUCAŢIEI” ROMÂNEŞTI…!!!

      …Aşa că, vă invit, cu maximă fermitate, să tăceţi, acum, şi să nu mai ziceţi: “Mi-era aşa de greaţă de el, ca om, că nu i-am citit şi nu-i voi citi nicio poezie!” Încă din 1940, Mihail Kogălniceanu, care chiar a însemnat ceva pentru România, a scris, în Introducţia sa la Dacia literară: “Literatura noastră are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă şi neplăcută neunire.(…) CRITICA NOASTRĂ VA FI NEPĂRTINITOARE; VOM CRITICA CARTEA, IAR NU PERSOANA.” Chiar aşa de incultă a devenit, subit, “intelighenţia” românească (chipurile…), fojgăitoare, zilnic, pe toate ecranele , pe toate canalele TV…?!

      …Domniiile voastre să faceţi bine să uitaţi că ar fi existat “un porc” (…cum, acum, grohăiţi…) – şi să vă plecaţi în faţa acestui Mare Luptător pentru Românism (pe care numai moartea l-a stăvilit din vizionara-i Misiune…!), să ascultaţi răsunetul de bocet curat românesc şi de trâmbiţă de alarmă, al unor versuri…să zicem, “trecute în anonimitatea Neamului Românesc”…!!!

      …Să zicem, cu toţii, un creştinesc: Dumnezeu să-l ierte! - şi să-i odihnească sufletul lui viforos!

      ***

     

      …Iată câteva dintre poemele ce-i vor străjui eternitatea şi vor striga mărturia luminoasă, despre acel uriaş, ADRIAN PĂUNESCU (…cu bune şi rele, dar straşnic de VIU!):

     

      BASARABIA PE CRUCE

     

      Se urcă Basarabia pe cruce

      Şi cuie pentru ea se pregătesc

      Şi primăvara jertfe noi aduce

      Şi plînge iarăşi neamul românesc.

     

      Noi n-avem nici un drept la fericire,

      Mereu în casă moare cineva

      Şi n-are ţara dreptul să respire

      Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.

     

      De-acolo unde s-a sfîrşit pămîntul,

      Vin triburi, să ne ia pămînt şi fraţi

      Şi-n faţa lor abia rostim cuvîntul

      Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.

     

      Ce cale poate ţara să apuce?

      În tragica, neconvertita zi,

      Se urcă Basarabia pe cruce

      Şi nu ştim învierea cînd va fi.

      ***

      CAPUL DE LA TORDA

     

      Capul lui Mihai Viteazu azi la Torda se ridică,

      Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică

      Şi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui cu jale:

      "Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!"

     

      Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,

      Că intimidează Ţara cu guverne provizorii

      Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:

      Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

     

      Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,

      Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?

      Cum se-ajunge pân' la gâtul Voievodului de Ţară,

      Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?

     

      Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,

      Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,

      Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii:

      Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?

      ***

      RUGĂ PENTRU PĂRINŢI

     

      Enigmatici şi cuminţi,

      Terminându-şi rostul lor,

      Lângă noi se sting şi mor,

      Dragii noştri, dragi părinţi.

     

      Chiamă-i Doamne înapoi

      Că şi-aşa au dus-o prost,

      Şi fă-i tineri cum au fost,

      Fă-i mai tineri decât noi.

     

      Pentru cei ce ne-au făcut

      Dă un ordin, dă ceva

      Să-i mai poţi întârzia

      Să o ia de la început.

     

      Au plătit cu viaţa lor

      Ale fiilor erori,

      Doamne fă-i nemuritori

      Pe părinţii care mor.

     

      Ia priviţi-i cum se duc,

      Ia priviţi-i cum se sting,

      Lumânări în cuib de cuc,

      Parcă tac, şi parcă ning.

     

      Plini de boli şi suferind

      Ne întoarcem în pământ,

      Cât mai suntem, cât mai sunt,

      Mângâiaţi-i pe părinţi.

     

      E pământul tot mai greu,

      Despărţirea-i tot mai grea,

      Sărut-mâna, tatăl meu,

      Sărut-mâna, mama mea.

     

      Dar de ce priviţi asa,

      Fata mea şi fiul meu,

      Eu sunt cel ce va urma

      Dragii mei mă duc şi eu.

     

      Sărut-mâna, tatăl meu,

      Sărut-mâna, mama mea.

      Rămas bun, băiatul meu,

      Rămas bun, fetiţa mea,

     

      Tatăl meu, băiatul meu,

      Mama mea, fetiţa mea.

      ***

      REPETABILA POVARĂ

      Cine are părinţi, pe pământ nu în gând

      Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând

      Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,

      Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

     

      Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc

      De atâţia copii şi de-atât nenoroc

      Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,

      Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

     

      Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,

      Care ştiu dureros ce e suta de lei.

      De sunt tineri sau nu, după actele lor,

      Nu contează deloc, ei albiră de dor

      Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,

      Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

     

      Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,

      Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.

      Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni

      Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni

      Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,

      Dacă nu au murit trişti în casele lor...

      Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,

      Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

     

      Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,

      Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.

      Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii

      Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

     

      Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns

      Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.

      Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?

      Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

     

      Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,

      Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,

      Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi

      Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,

      Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi

      Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

     

      Cine are părinţi, încă nu e pierdut,

      Cine are părinţi are încă trecut.

      Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,

      Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.

      Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,

      Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.

      Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,

      Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,

      Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,

      Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.

      Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,

      Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?

      Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa

      Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

     

      Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus

      Pe conştiinţă povara acestui apus

      Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,

      Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.

      Iar când vom începe şi noi a simţi

      Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,

      Şi abia într-un trist şi departe târziu,

      Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,

      Vom pricepe de ce fiii uită curând,

      Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,

      Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,

      Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,

      Deşi lumea în care părinţi am ajuns

      De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

     

© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online