evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Dispariţia  -  Inelele lui Saturn  -  Luminile oraşului II  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Coconul  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Penato e căutat de prieteni  -  Meduza (IX)  -  Luminile oraşului XXVI  -  Meduza (X)  -  În tren  -  Rapsodia  -  Cerc la persoana întâi  -  Tranzit  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Al nouălea iad  -  Experienţă pecuniară  -  În vizită la psihiatru  -  Umbra  -  Ziua a şaptea  -  Lacul negru  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Zei şi oameni  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Vrăjitorul  -  Floarea de loldilal  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Sete  -  Pasul craiului de munte  -  Striptease  -  Puroi I  -  Extratereştrii alienaţi  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Flida Flado  -  Primăvara nucleară  -  Luminile oraşului XV  -  Unde dai şi unde crapă!  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Casa de la marginea pădurii  -  Povestire  -  Norma  -  Stâlpnicul  -  Casa libertăţii  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Cunoaştere  -  Renaşterea...  -  Poveste de culcare


Scrisori şi felicitări pe hârtie „trucată“!

  Alexandru Drăghici
varianta print

Alexandru Drăghici



Publicat Duminică, 13 Februarie 2011, ora 15:03

      Preambul

     

      Chiar în acest moment, când citiţi titlul acestui eseu şi primele fraze ale textului pe ecranul computerului, probabil că veţi începe să „scanaţi” textul în fugă, pentru a vedea dacă merită să fie citit sau nu. E un reflex firesc, care este prezent în parte şi în faţa unui text tipărit pe hârtie, însă lectura pe ecran a întărit acest mod fugar de a „cântări” un text. Pe ecran mai sunt atâtea alte informaţii, doar la o aruncătură de link... pardon de băţ.

      Corespondenţa electronică m-a "furat" şi pe mine o vreme şi m-a "sedus" să răspund lapidar, fără adâncime şi uneori fără suflet, „pe fugă”. Poate şi pentru că, în comparaţie cu scrisoarea clasică pe hârtie, distanţa dintre ecran şi ochiul celui care scrie e cumva de altă calitate decât distanţa dintre acelaşi ochi şi hârtia scrisorii. Cred că materialitatea hârtiei ne obligă să alegem mai cu grijă cuvintele, să fie şi ele cumva măcar atât de grele precum hârtia. Scrisorile electronice, adică email-urile, sunt într-un format digitalizat, pe un ecran, transmise prin cabluri, prin ether, prin intermediul biţilor, încât nu mai pot concura de mult cu frumoasele scrisori de odinioară, unde cineva punea o frunza presată, o fotografie, o suviţă de păr... sau o bancnotă pentru părinţii bătrâni.

      În consecinţă, scriu tot mai puţine email-uri. Prefer să telefonez, să întâlnesc oameni... sau să nu le răspund. Pentru email-urile la care mă hotărăsc să răspund îmi iau timp.

     

      Felicitările electronice

     

      Superficialitatea indusă de internet şi digitalizarea informaţiei sunt prezente şi atunci când, cu ocazia unor mari sărbători, precum Mărţişor, Paşte, Crăciun, se trimit felicitări în format electronic. Fenomenul de a trimite felicitări electronice a luat proporţii exponenţiale, a devenit inflaţionar, deci aproape fără valoare afectivă... probabil spre bucuria firmelor care trăiesc din reclama pe internet. Se trimit tuturor, prietenilor şi neprietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor.

      În plus, primesc urări ca reacţie de răspuns, adică cineva şi-a adus aminte de mine, fiindcă eu i-am trimis mai repede o felicitare. Acest lucru e posibil, fiindcă un email soseşte în câteva secunde. Dacă s-ar trimite numai felicitări pe calea clasică poştală, atunci poate că n-am mai avea parte de aceste felicitări de complezenţă.

     

      Am picat şi eu câţiva ani la rând, în păcatul trimiterii de urări pe cale electronică (mai ales că se pot compune felicitări multimediale, cu cântece, cu imagini animate, etc.), dar de câţiva ani mi-am propus să le trimit doar pe cale clasică. Mi-am făcut o listă cu persoanele cărora vreau să le trimit o felicitare, le-am cumpărat sau am căutat în rezerva creată anii trecuţi, am scris fiecăruia un text separat, pe măsura sentimentelor pe care le simt pentru destinatar. Apoi am lipit timbrele şi am mers la cutia poştală de la colţul străzii şi am avut un nespus sentiment de bucurie. Fiindcă felicitarea clasică se poate vedea oricând, se pune de obicei în raft, în bibliotecă, într-un loc separat, la vedere. Cea electronică se şterge după vizionare, sau se păstrează pentru a fi trimisă la anul viitor altcuiva.

     

      Da, este frumos să scrii felicitări şi scrisori, să vezi cum se usucă cerneala pe hârtie reală, să crezi că acea hârtie pe care tu o vezi, o va privi şi cel căruia i se adresează. Dar probabil că eu sunt un demodat, şi ... cine ştie, peste câteva generaţii nu se va mai şti că au existat felicitări din hârtie... ci doar felicitări electronice.

     

      Deşi o umbră de speranţă tot mai am: dacă fenomenul trimiterii de felicitări sau scrisori electronice cu ocazia sarbătorilor tradiţionale precum Crăciun, Anul Nou, Paşte, Mărţişor va persista, de ziua cuiva drag cred că fiecare va trimite întotdeauna o felicitare pe hârtie!

     

      Post Scriptum

     

      Consider ecranul unui computer ca fiind o hârtie „trucată”. Corespondenţa pe cale electronică este un lucru indispensabil, la serviciu sau în domeniul privat.

      Pledez însă pentru o diferenţiere. Există mesaje care trebuie „materializate”, care au nevoie de o hârtie reală, palpabilă, poate colorată, şi care îşi pierd din valoarea sentimentală când sunt „digitalizate”.

      Pledoaria mea pentru hârtie se înscrie în discuţia mai generală legată de semnalul „analog” şi semnalul„digital”. Citez aici un text clarificator: „Un semnal analog este un semnal cu o variaţie continuă, în contradicţie cu cel digital, ce are o variaţie în trepte. Un exemplu bun de analog vs. digital este cazul ceasurilor” (http://www.circuiteelectrice.ro/curent-continuu/semnale-de-instrumentatie/semnale-analogice-si-digitale). Sau diferenţa dintre calitatea muzicii pe un disc (vynil) şi aceeaşi muzică pe un CD digitalizat.

      Aşadar pledez pentru o comunicare „analoagă”, în situaţii „de suflet”, importante. Comunicarea „digitală” are limite, de care ar trebui să ţinem seamă. Poate înlocui un „emoticon” dintr-un email o emoţie reală? ( cuvântul analog mai are un alt sens: ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Asemănător; corespondent. – Din fr. analogue, lat. Analogus, sursa: http://dexonline.ro/definitie/analog)

      De fapt, pe un plan şi mai general, discuţia pro şi contra legată de scrisoare/felicitare electronică în comparaţie cu cea pe hârtie reală, sau cea legată de „analog” şi „digital” sunt parte integrantă a dilemei timpurilor moderne de azi: goana susţinută de „digitalizare” trebuie contracarată cu timpul fără stress, fără grabă, în care ne regăsim pe noi, sufletul şi Divinitatea. De fapt, în această de-accelerare a vieţii, în aceste intervale de timp, pe care ar trebui să ni le dăruim cât mai des, cred că ne curăţăm de „zgura” produsă de frecarea şi încingerea la care ne supune viaţa „în goană”, fie că este provocată de noi sau de alţii. Ajungem poate aşa la miez, la însumi, unul din cuvintele preferate ale lui Constantin Noica, la misterul lui Blaga, la Divinitate. Cum spune înţelepciunea latină: „Grăbeşte-te încet”. Şi revino la hârtie şi stilou. Căci lumea aceasta materială şi sufletele noastre sunt suportul acestei lumi digitale, virtuale. Adică Dumneata, cititorule! Şi nu invers!

     

© Copyright Alexandru Drăghici
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online