evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Duel în Lumea Visurilor  -  Întreg  -  Cursa  -  Norma  -  Sedrina  -  Experimentul  -  Big Bang Boo  -  Pulbere de stele  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Fragmente de... viaţă  -  Cum să te fereşti de urs  -  Puroi II  -  Pasomii  -  Epsilon  -  Portiţa  -  Întâlnirea  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Liniştea  -  Petrecerea  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Scrisoarea  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  La frontieră  -  Jurământul  -  Luminile oraşului VII  -  Lunga vară  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Ancheta  -  Children of mine  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Liber arbitru  -  Andru  -  Fiii lui Rawser  -  O noapte într-un ceas  -  Avatarul  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Străinul  -  Pierderea  -  Corespondenţă literară  -  Halta părăsită  -  Melodia care nu se aude  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Evadare din Paradis  -  Experienţă pecuniară


Efectul Gandalf

Györfi-Deák György



Publicat Duminică, 16 Ianuarie 2005, ora 11:10

      Împăratul Traian a putut să-l înfrângă pe Decebal doar ca urmare a unei trădări. După căderea Sarmizegetusei, legiunile romane au înaintat pe valea Muresului si au continuat lupta cu trupele dace. Conform lui Dio Cassius (Istoria romană, LXVIII, 14), Bicilis, unul dintre apropiatii regelui, le-a arătat vrăjmasilor locul unde, sub albia râului Sargetia, a fost ascuns cea mai mare parte a tezaurului dacic. După o ultimă luptă disperată, Decebal a încercat să treacă muntii înspre Moldova de azi. O scenă de pe Columna lui Traian îi arată pe nobilii pileati aducând vase de aur si bijuterii, în vreme ce împăratul face un gest interogativ cu mâna dreaptă. În continuare, vedem cum cavaleria romană galopează pe urmele regelui. Interpretarea poate fi doar una singură: si-au vândut conducătorul ca să-si scape viata. Având informatii precise, dusmanii l-au luat ca din oală pe fugar, l-au încercuit si, ca să nu cadă viu în mâinile lor, Decebal s-a sinucis.

     

      De-a lungul istoriei, teama de trădare a marcat atât de puternic clasa conducătoare, încât în Evul Mediu devenise o regulă ca, după înscăunare, domnitorul să profite de prima ocazie ca să-i decapiteze, să-i tragă în teapă sau să-i exileze pe boierii din "partida adversă", socotiti prin definitie "misei". Alexandru Lăpusneanul e doar unul din exemple, ales de Costache Negruzzi pentru a ilustra o dramă de anvergură hamletiană, dar cu valente macbethiene. Să ne amintim si de pătania banului craiovean Mihai Pătrascu, redată atât de plastic de Nicolae Bălcescu în "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul". Prin emotii asemănătoare a trecut si Matei Corvin, înainte de a fi ales ca rege al Ungariei.

     

      În ciuda unor astfel de metode radicale de combatere, obisnuinta politică de a trăda n-a pierit nici sub domnitorii străini din perioada fanariotă si a ajuns până în timpurile moderne. Când Ion Luca Caragiale si-a botezat personajele din "O scrisoare pierdută" cu niste nume de o rezonantă culinară (Farfuridi, Brânzovenescu), a făcut-o pentru că si-a propus să sublinieze pofta cu care politicienii "curat constitutionali" se reped să se înfrupte din ciolan. Oricum, avocatii nu s-au bucurat niciodată de o faimă prea bună, cinste exceptiilor! Jókai Mór îsi începe romanul "Rab Ráby" (Robul Ráby) cu anecdota în care tăranul sosit de dimineată în oras intră în cafenea si se interesează unde-l poate găsi pe domnul care "minte pentru bani"...

     

      Farfuridi e un personaj care si-a lepădat, atom cu atom, tot calciul din oase, până când a dobândit o coloană vertebrală cu o flexibilitate de cauciuc: "Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi!..." El duce ipocrizia pe culmi, expunând-o ostentativ, cu mândrie chiar, cu convingerea că etalează o motivatie politică elevată, născută din proverbul popular: "Fă-te frate cu dracu' până când treci puntea". Lărgimea vederilor si larghetea inimii sale ne este dată de nemuritoarea replică: "Eu totdeauna am repetat cu străbunii nostri, cu Mihai Bravul si Stefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători..."

     

     

      Tema trădării este o temă centrală si în opera lui Tolkien.

     

      În "Silmarillion", lumea a fost creată de Eru Ilúvatar si "vlăstarele gândului său" (ainurii) prin cântec. Dar, pe măsură ce tema initiată de Fârtatul tolkienean prindea contur, Nefârtatul, numit aici Melkor, iar apoi Morgoth Vrăjmasul, a încercat să-i adauge "scorniri ale închipuirii sale". Desi i s-au alăturat si alte voci, motivul necredintei n-a reusit să spulbere armonia Marii Cântări. Izbânda lui Ilúvatar se datorează faptului că toate temele îsi au izvorul în El si nici un ainur, oricât de puternic ar fi, nu poate cânta în vreun alt fel. El îsi previne trădătorul că toate tentativele vor fi menite doar să arate că "unealta" cu care a născocit totul este mai minunată decât poate Nefârtatul cu gândul să gândească, temă prezentă si în mitologia populară românească. Tolkien zice că putem auzi si azi frânturi din muzica divină, ascultând sunetul valurilor sau tumultul cascadelor izvorâte din munte, căci în apă stăruie ecouri ale Muzicii Ainurilor.

     

      Si "O poveste cu un hobbit" contine o trădare, dar, trebuie să recunoastem, Bilbo Baggins este unul dintre cei mai simpatici trădători din lumile fictionale. După ce zmeul Smaug si-a însusit comoara piticilor si s-a instalat comod în castelul subteran din pântecul Muntelui Singuratic (Erebor), mostenitorii de drept organizează o expeditie si încearcă să recupereze o parte din odoare. Smaug se enervează teribil si, pentru că nu poate să-si verse mânia pe musafirii nepoftiti, incendiază Esgaroth, Orasul Lacului, apoi piere săgetat de Bard din neamul Girion. Dar comoara păzită de balaur stârneste patimile. Ca să prevină vărsarea inutilă de sânge, Bilbo Baggins îl trădează pe îndărătnicul Thorin Scut-de-Stejar, conducătorul piticilor si le înmânează oamenilor si regelui elfilor pădureni o nestemată nemaivăzută, Piatra Ark, stiind că noul stăpân De sub Munte va face orice ca să o recupeze. Ca să-l parafrazăm pe Caragiale, gestul lui Bilbo ne poate face să exclamăm: "Înteleg trădarea si-l iubesc pe trădător!"

     

      Dar cele mai spectaculoase acte de necredintă le găsim în "Stăpânul inelelor". Printul Isildur si-a trădat neamul si aliatii elfi. Aflat pe buza vulcanului Orodruin, el a refuzat să arunce Inelul Suveran în vâlvătăile Muntelui Osândei si să pună capăt stăpânirii Întunecimii pe Pământul de Mijloc. La rândul său, Inelul lui Sauron nu l-a protejat când, încoltit de orci pe Câmpiile Stânjeneilor, fiul lui Elendil s-a aruncat în apele Anduinului si a încercat să-si scape viata.

     

      Evident, a fost lucru blestemat, care a pricinuit numai necazuri purtătorilor. Sméagol si-a ucis prietenul ca să dobândească "nepretuitul" ("darul de ziua lui") si astfel s-a transformat în Gollum, sclavul Inelului. Apoi s-a trădat pe sine însusi, în momentul când, supus la torturi, le-a spus celor din Mordor cum a pierdut "pressioasa" podoabă si cine este noul proprietar: hobbitul Bilbo Baggins din Comitat. Adevărul e că nici un initiat cu adevărat puternic, precum Saruman, Conducătorul Sfatului Alb, n-a putut rezista tentatiei. În momentul când vrăjitorul Gandalf a refuzat să-i sustină planurile mârsave, l-a imobilizat si l-a izolat în vârful turnului Orthanc din Isengard. De asemenea, a permis orcilor să defriseze cu sălbăticie pădurea Fangorn si l-a trimis pe Gríma Limbă de Vierme să-l otrăvească pe regele Théoden, domnitorul din tinutul învecinat.

     

      Trădător devine si Boromir, fiul Majordomului din Gondor, atunci când încearcă să-i ia inelul lui Frodo Baggins, nepotul si mostenitorul lui Bilbo, dar îsi regretă păcatul si în cele din urmă piere săgetat de orci, apărându-i pe hobbiti cu propriul trup.

     

      În "Stăpânul inelelor", Tolkien analizează în amănuntime toate nuantele trădării. Este interesant de urmărit relatia dintre Frodo Baggins, Sam cel Întelept si Gollum.

     

      După ce si-au părăsit tovarăsii din Frătie si s-au îndreptat către Mordor, Regatul Întunecimii, ca să anihileze puterea ferecată de Sauron în inel, Frodo si Sam Gamgee au fost urmăriti pas cu pas de mai vechiul si greu încercatul proprietar al podoabei fermecate. După ce au coborât crestele prăpăstioase ale Emyn Muil, ei au reusit să-l prindă si să-l imobilizeze pe ticălos. Sam a propus să-l lege, drept care Gollum a început să se tânguie: "Asta o să ne-omoare, o să ne-omoare!"

     

      S-ar cuveni ca pasajul care urmează să fie citat în întregime, deoarece exprimă cât se poate de clar credinta lui Tolkien de a respecta viata si porunca divină: "Să nu ucizi!"

     

      În vreme ce stătea cu sabia Sting pe beregata lui Gollum, Frodo aude de departe, dar foarte clar, voci din trecut ("voices out of the past"). Una îi cere să-l ucidă pe hobbitul decăzut, însă glasul constiintei sare în apărarea creaturii încremenite de groază si îi trezeste mila:

     

     

      "Multe vietuitoare îsi merită moartea. Iar altele îsi merită viata, dar mor. Însă ai tu putinta să le dăruiesti viata? Atunci ia-o mai usor cu moartea în numele dreptătii, gândindu-te la propria-ti piele. Nici măcar înteleptii nu au putinta să vadă tot ce-i la urmă."

     

     

      În acea clipă tensionată, Frodo are intuitia faptului că destinul misiunii lor e inevitabil legat de soarta lui Gollum. Iar când amărâtul încearcă, fără succes, să fugă, Purtătorul Inelului îi cere să jure în numele Nepretuitului că îi va călăuzi prin tinuturile stăpânite de Sauron. Atunci Sam are revelatia unui aer familial: "cei doi erau, într-un fel, înruditi, nu străini; îsi puteau citi gândurile." Din acest moment, Frodo si Gollum devin componentele unei monade chinezesti, o lacrimă de lumină si o lacrimă de întunecime ce se transformă una într-alta, în vreme ce fiecare contine câte un strop din cealaltă.

     

      Chinezii au fost întotdeauna firi practice. Ei au trecut dincolo de portile mileniului III cu următoarea zicală pe buze: "Nu contează ce culoare are pisica, important e să prindă soareci." În antichitate, strategul Sun Tzu a tratat pe larg în "Arta războiului" felul cum pot fi cumpărati functionarii inamicului sau convertiti spionii în agenti dubli (vezi capitolul 13, "Folosirea agentilor secreti"). Dar muntele e înalt si spre culmea lui conduc o mie de poteci. Filosoful Lao Tzî nota în capitolul LXIX din "Dao De Jing":

     

     

      "Înteleptul nu are inimă proprie, inima lui se compune din inimile poporului. Celor buni le fac bine, iar celor răi le doresc, deasemenea, bine. În felul acesta se educă virtutea. Celor sinceri le sunt credincios, iar celor nesinceri, deasemenea, credincios. În felul acesta se educă sinceritatea. Omul întelept trăieste linistit în lume si strânge, în inima sa, părerile poporului. El priveste poporul ca pe propriii săi copii."

     

     

      De parcă ar fi citit "Cartea Căii si a Virtutii", Frodo si-a încredintat fără nici o ezitare povara si viata în mâinile unei făpturi corupte de Rău, lucru care l-a nedumerit pe bunul Sam cel Întelept. Însă, în ciuda temerilor, Gollum i-a condus nesmintit peste Smârcurile Mortii până la Poarta Neagră, avanpostul întărit al Mordorului. Cum s-au lămurit că pe acolo nu pot trece, cei trei s-au îndreptat către sud, ca să ajungă la trecătoarea străjuită de rău-famatul turn Cirith Ungol.

     

      Însă, nemâncati de câteva zile, s-au oprit să facă o tocănită de iepure. Frodo si Sam au fost prinsi de grănicerii condusi de Faramir, fratele lui Boromir. Primiti cu suspiciune, ei au fost dusi în tainicul lăcas numit Henneth Annûn, Fereastra de Apus, un ascunzis unde străinii n-aveau voie să pătrundă nechemati. Cum Gollum i-a urmat si aici, Frodo a fost obligat să-l trădeze ca să-i salveze viata si l-a dat pe mâna arcasilor din Gondor.

     

      Jignit la culme, Gollum a renuntat la orice gând curat si s-a decis să-i conducă pe hobbiti drept în bârlogul lui Shelob, ultimul păianjen gigantic din stirpea lui Ungoliant. În vreme ce se pregăteau să apere Gondorul, Gandalf l-a întâlnit pe Faramir si, când a aflat pe unde au apucat-o hobbitii, a înmărmurit:

     

     

      "Trădare, mă tem de trădare; vietatea aceea nenorocită va trăda. Asa trebuie să fie, si cu asta basta. Să nu uităm că un trădător poate să se trădeze pe sine si prin asta să facă un bine la care nici nu se gândea."

     

     

      Desi putini ar fi crezut, Gandalf a presimtit exact ce avea să se întâmple. Hobbitii au intrat în capcană fără să bănuiască nimic. Numai curajul si credinta lui Sam l-au ajutat să-si salveze stăpânul din ghearele fiarei, să-i păcălească pe orci si să-si continue misiunea. În vreme ce au trecut printre crestele Morgaiului, au constatat că Gollum s-a luat din nou după ei.

     

      Pe măsură ce s-au apropiat de Muntele Osândei, pe Frodo l-a cuprins tot mai mult oboseala. Când au ajuns la Hăul de la Capătul Lumii, Purtătorul Inelului era la capătul puterilor fizice si psihice. Dominat de o fortă căreia nu i-a putut rezista, el a cedat în fata unei vointe superioare si a încercat să păstreze inelul. Dar Gollum i-a sărit în cârcă si, dacă nu i-a putut scoate bijuteria de pe deget, i l-a retezat cu o muscătură. Cuprinsă de euforia victoriei, creatura a îmceput să topăie, a făcut un pas gresit si s-a prăbusit în adâncurile incandescente ale vulcanului. Fără voie, trădătorul s-a trădat pe sine si astfel a salvat Pământul de Mijloc.

     

      În mod surprinzător, usurarea cititorului nu este însotită de aprobarea bine-meritatei pedepse, ci de o milă adâncă si de o întelegere a limitelor umane. Mobilul miseliei este fie lăcomia, fie răzbunarea. Cuvântul "trădător" e sinonim cu "vânzător", pentru că cel care înseală încrederea unui apropiat (aproapelui, în sensul crestin al cuvântului), urmăreste un câstig, material sau sufletesc. Apostolul Iuda si-a vândut Învătătorul pentru 30 de arginti, dar trădarea sa a declansat Patimile, urmată de Răstignire si minunea Învierii Mântuitorului. Prin consecintele paradoxale produse prin "efectul Gandalf", Tolkien ne dovedeste zădărnicia oricărui act de trădare si ne reaminteste cuvintele prin care Eru Ilúvatar l-a mustrat pe Melkor, valarul întunecat, atunci când acesta a încercat să-i pervertească Creatia.

     

      Poate că unii s-au minunat când au întâlnit numele lui Caragiale în primele rânduri ale acestei analize. Lor le amintesc că un "efect Gandalf" distorsionat apare si în "O scrisoare pierdută". Fără să fortăm nota, mesajul de dragoste trimis de prefectul Tipătescu (Fănică, în civil) amantei sale Zoe are aceeasi încărcătură potential distructivă ca si Inelul Puterii. Prin jovialitatea si stăruinta cu care încearcă să-si ducă la capăt misiunea, Cetăteanul turmentat a fost modelat, cu mult înainte de Tolkien si în cu totul alt colt al lumii, după tiparul din care s-au născut si hobbitii. Liber-schimbistul Catavencu e un Sauron de provincie, în vreme ce placidul Trahanache constituie fără pic de îndoială un Théoden otrăvit de Farfurizi si Brânzovenesti. Anuntarea candidaturii lui Agamită Dandanache, la finalul actului III, reprezintă trădarea care anihilează toate pătimasele jocuri de culise. Lipsită de întelepciunea unui Gandalf, de puritatea Doamnei Galadriel, de credinta lui Sam, de modestia si tactul unui Aragorn, răsturnarea de situatie din comedia caragialiană nu salvează "tărisoara mea", ci transferă coruptia si imoralitatea politică la un nivel superior, înglobând asa-numitul "joc electoral" într-o dramă mai vastă, ce încă se joacă în Mordorul carpatin.

     

© Copyright Györfi-Deák György
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online