evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Licuricioaia  -  Experienţă pecuniară  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Andru  -  Jeopardy  -  Felix II  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  2 fast 4 you  -  Îmbrățișare  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Turnul de calcar  -  Legendele Căutării  -  Principiul alibiului  -  Recreaţia  -  Praf minune (III)  -  Nu este prima dată  -  Fiii lui Rawser  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Uezen  -  Apocalipsa  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Cum să te fereşti de urs  -  Meduza (III)  -  Regele animalelor  -  Drumul care nu se vede  -  Metastază  -  Jocul  -  Simbioza  -  Începutul  -  Ciorna  -  System Error  -  Darul divin  -  Colecţionarul de îngeri  -  Îngerul cenuşiu - Zora  -  Cristerra  -  Povestea unui suflet  -  Prima pagină  -  Alfa şi Omega  -  Psihopatul  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Ultima eclipsă (II)  -  Corabiile lungi  -  Luminile oraşului XXX  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Paradox  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  Dona  -  Servisul Auto


Viaţă de pom, viaţă de om

Viaţă de pom, viaţă de om
  Oana Stoica-Mujea
Povestire
Uitarea
Umbrele nopţii
Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor
varianta print

Oana Stoica-Mujea



Publicat Joi, 31 Martie 2005, ora 19:39

      Ma înec în propriile gânduri; vise, cugetari, iluzii, deziluzii. Privesc aivea pe fereastra, nici o miscare, în van. Îmi mut privirea pe copacul din fata casei: mare, impunator, de o vesnicie. Îsi pleaca crengile cu gingasie, mângâind pamântul. E tris, copacul e trist. Îi simt regretul în frunzele galbene, încerc sa aflu scopul, nu pot. Ma afund în visare.
      Acelasi copac mi se arata în vis, impunator. Frunzele vestede îmi spun povestea unei vieti ratacite între anotimpuri. Visul unui copac este vesnicia, tineretea, maiestria. Îi culeg fiecare simtamânt si încerc sa îl aduc în sufletul meu. Vreau sa traiesc aceasta experienta alaturi de el, în preajma lui, în gândurile lui. Ma afund!
      Îl vad cum moare în fiecare zi, atâta durere, atâta suferinta. Frunzele îi îngalbenesc, iar crengile, care mai deunazi, erau impunatoare, acum se usuca. Sub ochii mei. Ramân doar vreascuri. Câteva ramuri, scapa de bataia sortii. Îmi amintesc de tineretea lui, de maiestria... As da orice sa îl mai pot privi înca o data ca la început: falnic, impunator. Ma ascund între vreascurile batute de vânt si de ploi, îl simt atât de singur. Parca, în disperarea lui, încearca sa deschida ochii. Parca, în nebunia lui, încearca sa-i vorbeasca cerului, sa-i mai dea un ragaz, oricât de mic. Dar, în zadar. Mrejele toamnei îl ademenesc din ce în ce mai mult.
      Deschid ochii si vad un copac trist si gol. Din falnicia aceea, a ramas doar un trunchi golas, pe care, din când în când, se mai aseaza câte o pasarea. Dar, si ea e mult prea dezamagita si nu poposeste prea mult.
      În fata lui, un vlastar încearca sa-si întinda radacinile, mult prea mici. În curând va ninge, iar vlastarul va muri, la fel si copacul. Haina grea a vietii nu le va tine de cald, vor muri unu lânga celalalt.
      Cerul pare sa se mai îndure de suferinta lui. Vântul îl mângâie usor, despletindu-i vreascurile, împletite de suferinte. Soarele, si el, îi zâmbeste voios. Totul pare sa prinda viata. Chiar si copacul îsi îndreapta vreascurile spre cer. Chiar daca-i gol, se vede ca e mândru. Saluta cerul, sau poate i se închina. Cine stie, carei divinitati, nevazute i se închina? Cui îi vorbeste? As vrea sa-i înteleg, fiecare gest, fiecare miscare. O scorbura începe sa prinda contur. E prima oara când o vad. Seamana cu doua buze, subtiri si reci. Parca încearca sa îmi vorbeasca, sa-mi..., dar cine stie ce gândeste un pom?
      Stau lânga el si îi vorbesc, îi mângâii crengile, acum aspre. Îl simt cum vibreaza la fiecare atingere. Îmi pare ca zâmbeste, sau ca îmi multumeste...
      Prima zapada! El sta, rezista! Ar vrea sa poata fugi, îl simt, traiesc alaturi de el. De acum suntem una si aceasi persona, traim unu prin celalalt. Lastarul a murit, de mai bine de trei zile. Frigul! A reusit sa aduca gheata si în sufletul meu.
      În scurt timp arata ca un "om" de zapada, încarcat de pudra alba. Crengile se aplecau sub greutatea omatului, plângea. Îl auzeam în fiecare noapte cum îsi plânge soarta. Povara era mult prea grea pentru el. Oare cu ce gresise?
      M-am trezit din visare. Ma privea înca falnic. Frunza-i era galbena, dar, încerca sa nu îsi arate suferinta. Un padurar s-a îndreptat spre el. Fara sa stea pe gânduri, a pus toporul pe trunchiul gros. Durerea l-a sfârsit, înainte sa se vada doborât. O creanga s-a prins de fereastra mea. Parca mi-a întins mâna, lundu-si la revedere. O viata de pom, o viata de om.
      Acum zace fara de suflet pe pamântul reavan. Îl mângâi usor, si îi spun adio. Sper ca viata de apoi sa-i fie mai linistita, sa nu mai fie prins în capcana anotimpurilor.
      O data falnic si impunator, acum doar nul! La fel ca viata unui om!
     

© Copyright Oana Stoica-Mujea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online