evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Je t'aime mélancolie  -  În vizită la psihiatru  -  Poveste cu un cui  -  Hoţul de timp  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  ªarpele de aramă (I)  -  Puroi III  -  Homus trolEIbuzus  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Cap de listă  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Transplant de suflete...  -  Toate celelalte popoare  -  Resacul Timpului  -  Iluzia viselor  -  Dona  -  De profundis  -  Sentofagia  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Meduza (VI)  -  Luminile oraşului XI  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Greaţă  -  Echilibrul  -  Ghavany  -  Mămica şi El Diablo  -  Jocul  -  Povestea unui suflet  -  Submarinul Roşu  -  Piese de muzeu  -  Camera de la capătul holului  -  ªi vremea vine ca să plângi  -  Gustul libertăţii  -  Program de criză  -  Viola  -  Descoperirea  -  Pasomii  -  Strada inocenţilor  -  Meditaţie  -  Jocul Zeilor (III)  -  Stâlpnicul  -  Halucinaţie  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  De aici, de sus...  -  Cerşetorul  -  Fragmente de... viaţă  -  Tahiji  -  Asaltul


Egalitatea sexelor

George Şipoş



Publicat Duminică, 4 Decembrie 2005, ora 16:15

      Ca si la noi, in Romania o sa te mai intilnesti cu cite unul care o sa iti povesteasca cum ca locul femeii e la cratita si la facut copii, e-adevarat. Ca si in romana mai auzi pe cite vreun intelept exprimindu-si parerile cu privire la „oameni”, in contrast cu „femeile”, si aste e adevarat. Dar imi place sa cred ca, in linii mari, sintem cu mult mai inaintati decit multi altii in ceea ce priveste egalitatea sexelor. Poate ca imi veti spune ca nu e decit rezultatul lungilor ani de comunism, in care toata lumea trebuia sa munceasca, asa ca femei sau barbati, toti trebuiau sa produca pentru societatea multilateral dezvoltata. Nu va contrazic. Si nu am sa elimin nici ideea lui Gail Kligman din cartea domniei sale, "The Politics of Duplicity: Controlling Reproduction in Ceausescu’s Romania" (Politica duplicitatii: Controlul reproducerii in Romania lui Ceausescu, University of California Press, 1998), care spune ca egalitatea sexelor in tarile comuniste nu era decit o iluzie, din moment ce femeia era obligata sa munceasca si pe cimp sau in uzina, ca si barbatul, dar mai avea in grija si toata pletora de obligatii care ii reveneau „traditional” in gospodarie: cresterea copiilor, facutul mincarii, curatenia etc. Si cu toate acestea, trebuie sa recunosc ca, fiind inconjurat inca din copilarie, de femei care au muncit: mama, bunicile, matusile, imi vine foarte greu acum sa ma obisnuiesc cu tendinta din ce in ce mai accentuata a societatii americane de a intoarce femeia „la cratita”.

     

     

      Discursurile care insotesc aceasta tendinta, retrogada din punctul meu de vedere, sint variate si au mai multa sau mai putina greutate depinzind de grupul social care le exprima. De exemplu, acele femei care aleg sa stea acasa dupa ce se casatoresc si sa aiba grija de copii, in ciuda faptului ca sint absolvente de facultate si ar putea, teoretic, sa urmeze o cariera, isi justifica alegerea spunind ca ele nu se simt fortate de sistemul patriarhal in care traiesc sa stea acasa, ci ca au facut o alegere, si deci, au dreptul sa isi construiasca viata asa cum isi doresc. Sint de acord cu domniile lor, dar mi-e teama ca nu ma pot obisnui cu ideea ca sute de mii de femei care ar putea sa faca cu mult mai mult decit ceea ce bunicile lor au facut avind numai patru clase primare, aleg sa iroseasca toti banii, toata munca si toti anii din viata pe care i-au petrecut in scoala, ca sa stea acasa. De obicei, ele raspund ca, de fapt, avind o facultate le ajuta in munca lor de a creste copiii si ca de asemenea le pot fi companioni, atit domestici, cit si sociali, mai buni sotilor lor. Parerea mea este ca, de fapt, majoritatea acestor femei traiesc intr-un fel de falsa constiinta a pozitiei lor sociale. Ceea ce ele considera a fi alegerea lor, este de fapt rezultatul modului in care societatea este organizata pentru a sprijini si rasplati baneste din plin munca barbatilor, in timp ce femeile sint nu numai mai putin platite in companii unde depun acelasi efort ca si barbatii, dar au si mai mari greutati in a avansa ierarhic, pentru ca sint considerate a nu fi de incredere (avind in vedere ca, de exemplu, daca ramin insarcinate, compania trebuie sa plateasca pentru concediu etc.). Asa ca, mai degraba, decit sa munceasca pe un salariu pe care sa il dea in intregime pe gradinita, femeile in cauza „aleg” sa stea ele insele acasa. (Despre unde gresesc femeile care gindesc asa, saptamina viitoare).

     

      Cred ca femeile Americii care isi asuma responsabilitatea de a fi casnice, pe motiv ca in felul asta isi cresc mai bine copiii, le ofera o educatie mai buna si, de asemenea, ca economisesc bani stind acasa in loc sa se duca la serviciu in fiecare zi si sa plateasca intregul salariu unei gradinite sau vreunui serviciu similar care sa aiba grija de copii, cred asadar ca acele femei gresesc in mod profund. Poate ca nelucrind, ele chiar fac o afacere si nu platesc gradinitelor si caminelor, poate ca nelucrind chiar isi educa mai bine copiii, desi statistic vorbind copiii crescuti de femei casnice sint mai degraba predispusi la a deveni copii-problema decit cei crescuti intr-un mediu social precum gradinita, unde sint obisnuiti de mici sa fie inconjurati de alti copii, sa interactioneze cu ei etc. Ceea ce insa nu cred ca aceste femei iau in considerare este enormul deserviciu pe care si-l fac lor insele. Ca proaspete absolvente de facultate ele au sanse de mii de ori mai mari sa faca cariera si sa inainteze in ierarhia companiilor in care ar lucra. Dupa cinci, sase sau chiar mai multi ani de stat acasa, sansele lor de avansare, ca si cele de angajare, sint, bineinteles, minime.

      Din punctul meu de vedere, argumentul conform caruia casnicele Americii contemporane fac o alegere si nu sint fortate de sotii lor sa stea acasa e cit se poate de fals. Cred ca ceea ce le determina pe aceste ?feministe? sa aleaga sa nu faca o cariera e, de fapt, realitatea pe care o inteleg si singure, si anume aceea ca fie nu sint pregatite sa traiasca in lumea reala, fie nu vor. Eu cred ca ele aleg de buna voie sa nu se implice, sa nu iasa in lume. Stiu ca e foarte greu sa le spui asa ceva celor in cauza, si am avut ocazia sa intru in nenumarate controverse pe aceasta tema. Si chiar daca de mult ori cedez, nu pot sa scap de sentimentul teribil ca noile casnice ale anilor 2000 nu fac decit sa intoarca ceasul inapoi catre anii ?50 si sa stearga cu buretele intregul efort al miscarii feministe de pina acum. Si nu pot decit sa-mi spun cu tristete: ?Ce pacat!?.

     

     

© Copyright George Şipoş
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online