evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Norma  -  Luminile oraşului VIII  -  Geneza  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Proiecţionistul  -  Metastază  -  Supravieţuitorul  -  Halta părăsită  -  Meduza (IV)  -  Satiră robotică  -  Timpul  -  Cerşetorul  -  Puroi I  -  Enigma de cristal  -  Blasfemii : Globul de Crăciun  -  Nebunul  -  Dincolo de ceţuri  -  Pastel  -  Povestea unui ceas  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Omul apropiat  -  Poveste de viaţă  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Ciorna  -  Câmpul de luptă  -  Lumea lui Ingo  -  Fugind pe cerc  -  Război total  -  Fotografii  -  Floarea de loldilal  -  Vânătorii de poveşti  -  Talent  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Primăvara nucleară  -  Străinul  -  Conştiinţa împăcată  -  Tentaţia continuă  -  Pânza de păianjen  -  Canicula  -  Luminile oraşului XXII  -  Meditaţie  -  Schimbare de management  -  Mărire şi decădere  -  Andru  -  Piese de muzeu  -  Limoniu  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Cap de listă  -  Natură moartă, cu portret  -  În tren


Metehnele secolului XX

Anda Moculescu



Publicat Duminică, 15 Ianuarie 2006, ora 20:06

      Reflectiile de mai jos mi-au fost inspirate, marturisesc, de initiativa unei reviste literare care a avut curajul de a propune o ancheta referitoare la o anumita stare de degradare morala caracteristica din nefericire pentru noi toti, societatii contemporane.

      Mai precis, redactorii revistei respective- majoritatea scriitori consacrati, apartinînd generatiilor anterioare- si-au pus întrebarea daca se poate face o parelela între proletcultism, pe de o parte, si aceasta disputa prezenta dintre comertul cu fantasme erotice si arta autentica, pe de alta parte. Personal consider ca nu si voi încerca sa argumentez pe scurt de ce.

      Proletcultismul, dupa cum se stie, a avut o componenta determinanta de natura politica urmînd o linie net partinica si în fond demagogica. Reprezentantii proletcultismului au servit nu atît ‘cultura de masa’ ci în special interesele nomenclaturii comuniste, la început ale celei din exterior si în final ale celei autohtone. Artistii agreati de comunisti, scriitorii îndeosebi detineau un prestigiu destul de ridicat si o pozitie sociala mult mai avantajoasa în raport cu situatia actuala. Dar aceste avantaje se plateau printr-o anumita obedienta fata de structurile statului si evident, fata de directivele de partid. De cealalta parte, nomenclatura comunista îsi aservise cultura deoarece avea nevoie de o imagine pozitiva pe care sa o proiecteze în special în afara tarii pentru a-si întari propriul prestigiu international.

      În profund contrast, astazi asistam la o lupta dramatica a artistilor si implicit, a artei pentru supravietuire în conditiile economiei de piata cînd statul nu mai subventioneaza aproape deloc cultura. Solutia care a ramas ar fi sponsorizarea de catre institutii si persoane particulare însa deocamdata nu s-a pus la punct o lege a sponsorizarii, pe de o parte, iar pe de alta parte nici legea drepturilor de autor nu se aplica asa cum ar trebui în toate cazurile. Artistii au devenit în mod evident una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale fiind primii sacrificati si cînd se repartizeaza bugetul ministerelor si cînd vine vorba despre pensii, asistenta medicala, protectie sociala, s.a.m.d.

      Singura lor sansa de a cîstiga un salariu decent dar foarte muncit a venit dinspre trusturile media unde si-au gasit temporar un loc de munca si scriitorii reprofilati pe gazetarie si actorii de teatru si film transformati în prezentatori TV - atunci cînd nu joaca în spoturi publicitare- si pictorii convertiti la scenografie- atunci cînd nu fotografiaza nuduri pentru revistele de profil- si absolventii de Conservator transformati în regizori muzicali pentru emisiuni de divertisment iar exemplele pot continua…

      De aceasta data avem de a face cu politica economica a intreprinderilor private care se axeaza în mod necesar pe maximizarea profitului. Industria divertismentului din România nu functioneaza la parametri de vîrf -în present- dar si-a însusit deja principiile de baza importate din tarile dezvoltate. Or, în societatea de consum divertismentul se bazeaza pe cautarea (sau chiar simularea!) SENZATIONALULUI care sa captiveze publicul, sa creasca audienta si, evident, încasarile. Arta nu intereseaza decît un public restrîns, chiar specializat; în schimb INSOLITUL atrage multimea. Iar publicitatea vedetelor mass-mediei se întretine prin… scandaluri mai mult sau mai putin provocate de însesi firmele respective.

      Asadar, cliseul “tinerilor furiosi” nu mi se pare relevant în acest caz. O explicatie în privinta depasirii tabuurilor ar putea fi aceea ca tinerii creatori s-au axat în viziunile lor pe imaginea “omului de pe strada”, omul obisnuit care nu vorbeste întotdeauna elegant si nu se comporta mereu la cele mai de dorit standarde de educatie si de moralitate. A fost, daca doriti, o reactie de protest fata de prototipul “omului nou” impus de cenzura comunista.

      Foarte important însa este ca personajul literar, personajul artistic în genere sa ramîna unul CREDIBIL. Îmi amintesc dezamagirea profunda pe care mi-a produs-o (nu numai mie) ecranizarea dupa Marin Preda- Cel mai iubit dintre pamînteni. A fost unul dintre primele filme de dupa ’90, regizat de cineva cu experienta dar care a însemnat -cel putin în memoria mea afectiva- un esec estetic. În special scena violului homosexual (Mircea Albulescu si Ştefan Iordache- doi ‘monstri sacri’ ai teatrului românesc). Cred ca i s-a acordat o amploare exagerata, nelalocul ei… Nu mi s-a parut ca ar potenta în nici un fel valoarea jocului actorilor sau a cartii. Mi-a lasat o senzatie de greata nu de indignare, nu de revolta cum ar fi fost probabil, cazul! Asa cum scriam mai sus, credibilitatea nu trebuie sa sufere din pricina excesului de vulgaritate. Diferenta dintre pornografie si arta poate fi apreciata cu ajutorul a doi parametri principali, as spune: gradul de vulgaritate al exprimarii si rolul pe care îl are în context- mai exact PONDEREA sa în economia personajului.

      Dupa cum se poate lesne observa, excesele au apartinut în special anilor ‘90. Nu cred ca functiona nici macar atunci o cerere de ‘descatusare’ –sau mai degraba de defulare!- pe masura ofertei. Desigur, întotdeauna au existat si artisti care au încercat sa atraga atentia asupra lor prin mijloace nu tocmai “ortodoxe” vrînd sa se individualizeze cumva, sa îsi creeze o “marca”, o amprenta stilistica apta sa îi distinga în multime… Totusi, în anii 2000 apele au început sa se limpezeasca iar valorile se cern de la sine. Nu ma gîndesc neaparat la domeniul artistic ci la viata sociala în ansamblul ei! Astazi, la începutul secolului XXI se pun bazele unui nou echilibru, ale unei stabilitati geo-politice si social-culturale astfel încît distinctia dintre valoarea autentica si non-valoare are sansa sa devina mult mai clara pentru toata lumea, protagonisti si public deopotriva iar conditiile istorice detin o influenta semnificativa în acest proces de decantare. Sa nu uitam, se spune ca Revolutia franceza a generat o perioada de haos de vreo cincizeci de ani…

     

© Copyright Anda Moculescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online