evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Povestea trenului  -  Umbrele nopţii  -  Aripile din cer  -  Taina norilor  -  Texte.01  -  Jocul Zeilor (III)  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Răspuns fără întrebare  -  The Alien Revolution  -  Re-insecţie  -  Talent  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Experienţă pecuniară  -  Sfântul  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Uitare  -  Ciorna  -  Meduza (IX)  -  Jocul libertăţii  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Vânătorii de poveşti  -  Puroi III  -  Crist sideral  -  Rochia străvezie  -  Luminile oraşului  -  Timpul  -  Stâlpnicul  -  Dacă ar fi fost să alegi altceva  -  Metastază  -  Fugind pe cerc  -  Vatmanul - Mass Media  -  Arma secretă  -  Asaltul  -  Drumul spre  -  Salvatorul  -  Exterminatorul  -  Panica  -  Tentaţia continuă  -  Andru  -  Inelul de platină  -  Castravetele  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Uezen  -  Luminile oraşului IV  -  Luminile oraşului XXIV  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Cioara  -  Casa de la marginea pădurii  -  Mărire şi decădere  -  Pescăruşul


Povestea trenului

Andreea Drăghici



Publicat Miercuri, 5 Februarie 2003, ora 10:05

      Cutitul se roteste gratios în rosul stralucitor si cu o sclipire de ochelar marul este ucis. Timpul începe sa curga în ritm de maxilar de femeie batrâna. Alaturi sade o punguta. Pacatele fructului fusesera extirpate cu precizie ritualica. Ispasindu-si cuminte pedeapsa de a se fi nascut, marul de apropie de o ultima împartasanie de o crestina pagânitate. De sub caciula de blana, doi ochi verzi îi masoara mântuirea. Un ultim pacat, si punguta se umple. Un ultim pacat, si timpul se opreste.
      Alaturi, pe culoar, din fumul inert de tigara rasare un cap blond de fata. Si alti ochi verzi. Privirea se pierde în ploaia ce aluneca pe geam. Doar ploaia tradeaza viata care continua sa curga în ciuda timpului mort. Ignorând mântuirea marului, privirea îsi duce la bun sfârsit propria mântuire. O mâna alba trece prin parul negru, ciufulit, si aluneca obosita pe geam. Chipul de alaturi dispare în fumul gros de tigara. Isi mai aprinde una, si chipul aluneca tot mai departe.
      Putin mai incolo, un barbat îsi priveste si el mântuirea. Un zâmbet trist i se naste pe fata, si mustata stufoasa saruta fruntea lata de copil. Copilul fuge prin fumul de tigara, si omul ramâne condamnat sa-si traiasca pacatele înca nemântuite. Privirea-i obosita despica timpul mort dar copilul împartasaniei lui a disparut de mult.
      Prin usa întredeschisa trece rugatoare o mâna de copil. Si un alt mar îsi începe mântuirea.
      Timpul a pornit din nou. Si odata cu el am pornit si eu. Spre alte pacate, spre alte mântuiri. Oare se vor sfârsi vreodata? Oare îmi va veni si mie rândul sa-mi aflu mântuirea? Ploaia ma loveste nemiloasa, si eu caut în noapte drumuri fara sfârsit. Si drumurile mele îmi lasa pacatele atâtor suflete, si prea putin din mântuirea lor. Si mai sunt si pacatele mele, si deloc din mântuirea lor.
      Ploaia s-a oprit. Si odata cu ea s-a oprit si timpul. O femeie, doi copii, un batrân...câte alte pacate...câte alte jumatati de mântuire. Pâna si pacatele marului îmi ramân mie. Dar macar marul îmi lasa si mântuirea lui.
      Timpul a pornit din nou. Si odata cu el pornesc si eu...alte pacate, alte jumatati de mântuire...

© Copyright Andreea Drăghici
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online