evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului 2 (III)  -  Pasomii  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Partida de bridge  -  Întâlnirea  -  Praf minune (II)  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Taina norilor  -  Toate celelalte popoare  -  Călătoria unui artist...  -  Cărăușul  -  Alertă !  -  Pulbere de stele  -  Valea blestemată  -  Îndelunga aşteptare  -  Casa galbenă  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Brăduţul  -  Universul lent  -  Reactorul  -  Necunoscutul intrigant  -  Ultima eclipsă (II)  -  Revederea de 20 de ani  -  O şansă pentru câţiva  -  Din vitrină  -  Starea de trecere  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Caiet de regie  -  Camera de la capătul holului  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Puroi I  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  Cu preţul morţii  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Orb  -  Luminile oraşului XXVI  -  Gol  -  Cunoaştere  -  Somnul uitării  -  Pasul craiului de munte  -  Povestire  -  Andru  -  Praf minune (III)  -  Jurământul  -  Echilibrul  -  Corabia nebunilor  -  Outland  -  Om vs. cyborg  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui


Vânătorii de poveşti

Andreea Popa-Merticaru



Publicat Duminică, 16 Iulie 2006, ora 21:49

      Era o chestie veche pe care copilul nu o stia, dar auzise vorbindu-se pe ici pe colo: niste studii aratau ca mintea copiilor nepervertiti la fantasmele este mult mai clara, mai lucida. Prin urmare, rolul scolii a devenit acela de a forma creierele in conformitate cu noile percepte. Scoala avea grija sa educe copii in functie de cererea pietei de munca. Niciodata nu erau prea multi matematicieni sau prea multi muzicieni sau prea multi cizmari, totul era controlat de la Centru. Nici nu exista intrebarea - ce ma voi face cind voi fi mare?. Centrul cerea iar Scoala era o pepiniera de mici oameni de stiinta sau de viitori meseriasi.

      Copilul voia sa scrie despre el, despre copacii unde dormeau pasari maiastre, despre padurile unde traiau pitici si zine, despre muntii unde traiau zmei si a indraznit o data sa le spuna parintilor, intr-o doara, ca ar vrea sa scrie ceva. Parintii au fost suspiciosi:

      -Ce sa scrii?Ai de facut observatie, o noua teorie, ai rezolvat o problema complicata?

      Nu, nu avea nici o teorie. Nu descoperise nimic.

      Parintilor le era teama ca nu va ajunge niciodata in Elita. Desi se purtau foarte frumos cu baiatul lor, copilul stia ca el este altfel decit si-ar fi dorit orice parinte.

      De cind gasise cartea cu Povesti atirnata in pomul din fata geamului copilul a intuit ca era un Semn, ca viata ii cerea sa aleaga o cale. In dupa amiaza in care Cartea isi filfia paginile galbene intre crengile pline de frunze ale copacului din fata geamului lui ca o pasare care vrea sa isi ia zborul, inima lui a zvicnit cu putere. Baiatul a facut rost de o prajina careia i-a infipt un cui la capat si a tras cartea pina la el. De atunci citea cite o pagina pe care o rupea cu grija din cotor, punea la loc cartea in fulgii din perna iar dupa ce citea pagina o rupea in bucatele mici pe care le rumega tacticos.

      Patrula de noapte trecea pe strazile pustii, se auzea in departare tipatul sirenei. Umbrele uriase ale cladirilor se imbratisau pe asfalt. Deasupra strazilor cosurile caselor si fabricilor scoteau un fum gros si lenes.

      Copilul se baga sub plapuma si ramase ginditor privind tavanul. Scirtiitul usii nu il facu sa isi schimbe pozitia fiindca stia ca era TEX. Isi tirsea ca de obicei picioarele pina aproape de patul lui si soptea cu o voce egala, lasind o pauza de citeva seconde intre intrebari:

      Este potrivita temperature din camera ? Vrei apa? Ai fost la toaleta?

      Cu o mina sub cap, baiatul se lasa privit de TEX si zabovi pina sa raspunda cu un Nu la toate intrebarile ca si cum s-ar fi gindit intr-adevar la fiecare intrebare.

      Cind usa se inchise in urma lui TEX si hiriitul mechanic se stinse in departare, baiatul se baga complet sub plapuma, pipai cu mina pe sub saltea si scose o pagina ingalbenita si ferfenitata dintr-o carte.

      Din mineca pijamalei scoase o lanterna minuscula si la lumina ei slaba incepu sa citeasca.

      Cu farmecele pe care le stapinea, Statu-Palma-Barba-Cot veni linga baiat si ridica felinarul lui micut ca el sa vada mai bine literele...

      -Ai venit? Il intreba soptit baiatul.

      -Vezi bine ca da, doar am promis!Ii raspunse sugubatul pitic.

      -Nu iti e frica? Or sa te prinda si pe tine!

      -Draga copile, mi-e frica la gindul ca am sa imi petrec vesnicia in intuneric dar cel mai tare mi-e groaza ca am sa te pierd! Raspunse piticul mingiindu-si barba lunga.

      -Cei mai multi au fugit deja, lupul si capra, ursul si vulpea, gaina cu oua de aur...Toate animalele istete s-au ascuns in padure si s-au amestecat cu animalele salbatice dar noi, cei putini care am ramas, nu putem sa fugim in padure, locul nostru e linga copii, traim pentru ei si cu ei laolalta.

      -Dar te vor prinde si pe tine!

      -Hmmm, poate ca da, poate ca nu. Zise misterios Barba Cot.

      Desi nu se auzeau prea multe zgomote inafara dormitorului, copilul simti ca cineva se apropia de usa lui. Poate erau parintii care voiau sa vada ce face, poate era chiar Vinatorul. Toata lume asta despre Vinator, unii copii il intilnisera dar nimeni nu vorbea deschis despre el, cine este sau cum arata. Cauta Povestile in fiecare casa. Nu era nevoie sa intre cu zgomot, cu usi trintite si cu mare zarva. Vinatorul stia codul de activare al usii de la intrare. Parintii aveau obligatia sa il comunice codul la inscrierea in Scoala iar din acel moment institutia controla activitatea zilnica a copilului si viitorul lui profesional.

      Copilul indesa cartea in perna si strinse fila in pumnul minii drepte pe care o viri sub plapuma odata cu lanterna. Cind usa se dadu se perete Copilul casca ochii mari. O lumina rece scalda peretii si umbra uriasa a Vinatorului se proiecta pe pereti umplind camera. In spatele lui se vedea palide, siluetele parintilor.

      Unde era Statu-Palma-Barba-Cot ?. Copilul uitase de el, dar cel mai probabil ca se ascundea undeva.

      Vinatorul avea o statura masiva, era imbracat pina in peste cap si purta atirnate de costumul lui tot felul de obiecte ciudate carora copilul nu le intelegea rostul. Incerca sa ii vada ochii dar parca Vinatorul avea o masca neagra in loc de fata.

      Vinatorul suiera ceva si trase plapuma din pat. Dintr-un salt Copilul fu si el jos.

      Fulgi albi se razvratira si zburara ca niste fluturi speriati de lumina.Vinatorul sfisiase plapuma apoi ridica perna cu o cange si ce mai ramasese din carte se rostogoli pe jos. Copilul auzi OHHH-ul scos din pieptul mamei si se facu mic intr-un colt. Restul e doar zgomot, voci, lumina, zgomot, voci si o foaie inminata parintilor care asteptau resemnati si tristi confirmarea esecului lui educational.

      A doua zi baiatul era la Centrul de Reeducare, a facut testele care i s-au dat, a ascultat argumentele contra povestilor, a vazut dezamagirea in ochii parintilor lui si si-a plecat capul in fata evidentelor: nu a fost un copil model. Trei nopti a fost vegheat de mama lui pina adormea, urmatoarele trei nopti a venit tatal lui, urmatoarele trei a stat TEX, apoi a pierdut sirul. Era un copil cuminte si ascultator, totul e spre binele lui, asa i-au repetat parintii, rudele.

      A trecut un an, doi, copilul a mers la Scoala de Studii Stiintifice, ca tatal lui.

      Parintii si-au recistigat increderea in el, testele aratau ca s-a vindecat de boala povestilor si nu mai visa cu ochii in gol uitindu-se pe fereastra. Orice moment inafara Scolii era valorificat la maxim: baiatul studia sau ii ajuta pe parinti in treburile casnice.

      In prima noapte cind a ramas fara supraveghere, baiatul a simtit dira sarata a lacrimilor in coltul buzelor. Umbrele uriase se imbratisau pe asfalt si cosurile fumegau si poate ca Vinatorul intra in alta casa. Deodata, o pala de vint iscata de nici-unde aduse crengile copacului in camera, nu o frunza, nu un mugure pe o crenguta ci o creanga cit un stat de om a intrat pe geam ca o mina intinsa. Inima baiatului zvicni cu putere, oare era un Semn ?

     

© Copyright Andreea Popa-Merticaru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online