evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Talent  -  Luminile oraşului XI  -  Novicele  -  Umbra  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Colecţionarul  -  Mămica şi El Diablo  -  Vrăjitoarea  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  În beci  -  Canicula  -  Ambiguitate clinică  -  Luminile oraşului IX  -  Casa nebunilor  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Descoperirea  -  Octopolul  -  Tranzit  -  O şansă pentru câţiva  -  De acum şi până-n noapte  -  Inelele lui Saturn  -  Luminile oraşului VI  -  Pacientul  -  Închis  -  Cartea cu autor necunoscut  -  În noapte  -  Între două lumi  -  Curcubeul  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Străinul  -  Gânduri  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Războiul lumilor  -  Timpuri Noi  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Praf minune  -  Îmbrățișare  -  Fata din vis  -  Apocalipsa  -  Iubirea de pe Venus  -  Valea blestemată  -  Viziune  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Zombi  -  Clocitorul Josh  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Melcul  -  Oglinda îngerilor  -  Fortul  -  Dispariţia


Lumină dublă

Singurul lucru pe care

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Duminică, 16 Februarie 2003, ora 10:05

      dedic fictionalul teribilului paradoxist dr. Florentin Smarandache a carui ipoteza asupra vitezei fara de limita în univers sta spre fundament acestei constructii bufniliene

     

      Acum zece mii de ani în Gatambo, lumile acvatice au dat o lovitura mortala inelelor de pamânt si au pus stapânire pe cele o mie de constelatii din inima universului plin de universuri. Baronii fictionali din Gambolee, orasul fabulatorilor, au fost rasturnati de la putere iar combustibilul traditional care anima matricele informationale a cazut în desuetudine de vreme ce noii savanti de pe vechiul asteroid Kaoma Kuamani au descoperit principiul instantaneului acvatic banuind prezenta Marelui Absent în profunzimea matricelor care se desfasurau toate deodata.

      Pe scurt, puteai fi oriunde, oricum, în acelasi moment digital.

      Aceasta descoperire l-a facut pe Ergubai Gaber din Guantila sa-l ia peste picior pe ratacitul Blaise Pascal care-l eliminase cu de la sine putere pe Marele Absent din experimentul stiintific trimitându-l la plimbare ca pe un copilandru.

      Atitudinea asta trebuia probabil sa anunte sfârsitul polemicii asupra modernitatii, asupra vitezei luminii în universul plin de universuri si asupra limitei absolute care ar fi taiat în doua corporalitatea fundalului marilor fictiuni cosmice, au scris în cartile lor arhivarii din Puertillo Picator. Ei au încercat sa descrie formele momentului digital dar au ajuns într-un impas nereusind sa gaseasca rezolvarea sirurilor matematice mari de tip Yogguan.

      Într-o buna zi, Asalga Calambra, soprana din Tantai, mi-a soptit sa las în pace filozoficele pentru ca o mare balena albastra l-ar fi aruncat pe tarm pe un oarecare Pache Pacherowsky, un adversar periculos al tuturor fictiunilor stiintifice. Potrivit universitarilor din Gombalao, Pache Pacherowsky ar fi fost un obiect virtual rupt dintr-un moment digital si trimis spre strafundurile universului plin de universuri cu o viteza diferita de a restului fictional. Restul fictional e o categorie matematica asupra careia ematorii din Cancao au emis serie de ipoteze care mai de care mai fanteziste. Ei spuneau printre altele ca masuratorile secrete asupra lui Pache Pacherowsky ar fi dus la concluzia ca noi toti ne miscam cu viteze luminice diferite si ca ne îndreptam cu totii catre o mare bifurcatie care face sa vibreze strasnic întreaga corporalitate a universului plin de universuri.

      Asta e!

      Universul plin de universuri pune la cale o revolutie.

      Am piscat-o de fund pe Asalga Calambra. Dansam înlantuiti într-un bar deocheat din docurile Bulbonei, orasul fantomelor de sticla. Un pianist îsi rupea tentaculele pe clape si tot batea din buzele-i groase, vinetii, zgâindu-se la viermuiala aia sufocanta iar Asalga Calambra, soprana din Tantai, îmi turna tot felul de balibverne aiuritoare în urechi!

      Ne înghesuiam. Ne calcam. Ne aruncam priviri languroase sau periculoase, pline de promisiuni perverse. Din tavan cadeau viermisori marini. Într-un acvariu rozaliu se tot unduia o sirena îmbiindu-ne parsiva sa facem porcarele cu ea.

      Un barman gras si suferind de paranoia, tot racnea ca vine sfârsitul lumii si ca o mare cometa o sa ne cada drept în cap saturându-ne de atâta giugiuleala.

      Erau si niste fantome de sticla ce se zgaibarau printre coloanele de alge marine aruncând limbi de foc, funigei, banuti de argint.

      Daca nu stiti ce e o fantoma de sticla nu e o mare pierdere! Ce poate sa fie decât o fiinta fabuloasa, imposibila, care circula cu viteza gândului prin visele aiuritilor locuitori ai lumilor. Chiar si ai lumilor acvatice. Fantomele astea pun la cale tot felul de ghidusii. Schimba câte un guvern, joaca un renghi vreunui imperial sclivist si bulverseaza multimile cu pase magnetice si cu miracole.

      Dupa cum vorbea toata lumea, Pache Pacherowsky, casalotul multiplicant, era sfârsitul fictiunii stiintifice în lumile acvatice aflate dincolo de inelele magice care topaiau îndracite în inima universului oceanic, fiind miscat de corpurile foarte mici ale fotonilor nebunatici care nici ei nu erau chiar fotoni.

      L-am auzit si pe Fontando, barbierul din Gazaia spunând asta.

      Eram la baia de aburi din Tolumba, orasul pasaroilor bulbucati. Ma nimerisem pe-acolo în cautarea Marelui Absent.

      Un batracian din Kutumbe ma pacalise si ma pusese pe drumuri pornindu-ma cu noaptea-n cap de prost ce sunt catre Tolumba. Am marsaluit plin de speranta printr-un soare canicular, prin ger si ceata. Ceata o aruncau niste smecheri din Badao Badalor cu tulumbe de argint. Ziceau ca-s sculptorii entropici. Niste haimanale.

      Încurcau navigatorii, pierdeau caravanele în pustiul de ape.

      Batracianul îsi facea veacul pe o corabioara în largul sudicelor. Corabioara se legana, burtoasa, spintecând usor valurile înspumate care sclipeau fantomatic în bataia Lunii chemându-se unele pe altele, nebunele.

      Cândva, batracianul vânase balene de sticla în inima nordicelor. Mare povestitor, batracianul. Spunea niste baliverne! Mincinosul! Zicea pe cuvânt de onoare ca pe vremuri prindea balena de coada, îi soptea un descântec la ureche, o gâdila pe burta, o legana.

      Balena, saraca, pica în plasa cu ochii-nchisi.

      La bile, în docuri l-am cunoscut. Juca batracianul bile în draci. Bilele erau stravezii si în ele se zareau tot felul de lumi acvatice mici.

      Batracianul se falea. Parca-l vad. Se umfla peste masura. Îsi lua avânt. Se tragea de bracinari. Înjura de mama focului. Vrajea bila nu stiu cum. Se arunca înainte si poc, poc, câstiga toti bistarii. Docherii se burzuluiau de pomana. Unul a vrut sa scurteze batracianul de cap dar i-am tras eu o scatoalca. Oracaitul mi-a multumit si m-a tras dupa el.

      Eu, naivul, l-am urmat.

      Atumbo Bambotembo îi zicea batracianului. Naiba stie de ce. Îi placea lui!

      M-am dus dupa el. M-a carat prin întregul Kutumbe. Kutumbe tipa, racnea, urla, se sulemenea, se dezgolea în soare, îsi facea de cap. Niste aeroplane tot vâjâiau prin vazduhul încins. Trecea o parada. Cântau niste fanfare. Lumea se rostogolea pe strazi valuri, valuri, fistichie, desmatata si gata sa ia cu asalt guvernanta acvatica.

      Ne-am zgâit la tarabe în târgul de cefalopode albastre si ne-am înghesuit prin piata de peste, sa vedem care-i treaba.

      Putea de-ti lua nasul. Pluteau prin vazduh norisori de praf de pusca. Se cafteau unii bine de tot cu niste puscoace pentru niste pricini. Tarabagiii, pântecosii, ne tot atineau calea. Ne îmbiau cu hartane sângerii. Sa-mi dau duhul si alta nu.

      Îl cauti pe Marele Abesent, smechere, mi-a zis batracianul facându-mi cu ochiul, împingându-ma înainte sa tai multimea nebuna.

      Stia ce stia, batracianul. Mi-a soptit, e o chestie filozofica la mijloc, zi ca nu-i asa, îti da sens, derbedeule. Vrei sa tunelezi universul plin de universuri si s-o stergi dincolo de orizontul nostru vizibil. Te dai de ceasul mortii sa hoinaresti prin pluralitate, ha, ha, ha!

      Pluralitatea? Atopo Peta vorbise despre ea în urma cu o mie de ani. Atopo era un filozof din Horneea. Nu prea-l lua nimeni în seama. Îl dadusera afara din senatul Universitatii Acvatice din Gatao. Se încurcase cu niste sirene.

      Apoi s-a confesat publicului jurându-se ca a avut o viziune despre ceea ce zicea el ca ar fi pluralitatea. Avea de gând sa construiasca o noua cosmologie.

      A zis ca timpul acvatic, derivat al timpului cosmic, ar fi doar o convetie moarta, moarta de tot. Un concept rasuflat. Desuet, zicea el. Un fel de posirca stiintifica, daca stau eu bine si ma gândesc.

      Savantii desueti l-au luat la ochi. L-au încondeiat la stapânire. Sa dea oficiala oceanica cu el de pamânt. Sa-i taie impozitul. Sa-l puna în lanturi.

      Ciocu' mic, domnule filozof.

      Atumbo Bambotembo mi-a zis sa stau locului. Nu te misca, derbedeule. Uite o meduza, vezi? Ei si, am zis eu dând din umeri. Mare lucru o meduza. Dar ce stiam eu, derbedeul de mine despre meduze? Nici nu era meduza. Era pestoica pestoaicelor în travesti. Tinea o taraba de crabi electrici. Crabii tot aruncau fulgere în stânga si-n dreapta, rontaiau vazduhul.

      Pestoaica s-a uitat lung la mine. Pispirica, mi-a zis, aud ca vrei sa-l cauti pe Marele Absent. Dar eu nici nu scosesem o vorba. Asta e, îmi citea gândurile.

      Dar nu dadea nici doua parale pe mine, mi-am dat eu seama. A susotit ceva cu Atumbo Bambotembo. Au râs amândoi de mine.

      Apoi mi-au zis sa-mi vând matricea energetica. I-am înjurat. Le-am zis niste vorbe de la obraz. Batracianul s-a facut rosu de ciuda. Bine, derbedeule, nu te dai. Esti un prost, ai fi câstigat o suma frumusica. Cauta-l pe Fontando, barbierul din Gazaia. Îl gasesti la baia de aburi din Tolumba. Stie el cum ajungi la Marele Absent.

      Zis si facut. Mi-am luat picioarele la spinare bucuros ca scapasem de nebuni.

      În drum spre Tolumba am dat peste un oracol. Oracolul mi-a zis niste chestii încurcate despre popoarele acvatice. Mi-au prins bine într-o buna zi. Le zic si eu pentru ca sunt tare adevarate.

      Era cu siguranta sfârsitul tuturor personajelor.

      Scriitorii din Munao Loan, din Tambo Tambolee si din Bamboleda îsi aruncau adesea personajele la gunoi. Acolo, în gunoi, asteapta Pache Pacherowsky, spuneau martorii togarezi care-l cautau pe Marele Absent prin incantatii secrete.

      Pacherowsky lua îndata chipul unei subrete sau formele planturoase ale unei matroane si se strecura prin fictiunile care scaldau matricele lumilor acvatice.

      Se îmbraca fistichiu cu hainele jobenistilor din romanul preastimabilului scriitor al presedintelui din Tambo Tambolee sau facea pe malagambistul din scenariul aruncat la cos de Pabu Bupabu, dramaturgul la moda în Gantao.

      Garda civica a încercat de câteva ori sa-l aresteze pe Pache Pacherowsky dar gardienii nu l-au gasit niciodata, pe cuvânt daca mint.

      Ayan, un baiat de pravalie, chel si limbut, pipaind-o pe Mirabola din Farina, i-ar fi spus ca vestitul Pache Pacherowsky nu ar fi decât o plasmuire. Ayan a râs prosteste când perversa l-a gâdilat cu o pana de gâsca. Pana de gâsca era primita în dar chiar de la presedinte din Tambo Tambolee pentru servicii importante aduse tarii.

      Gâsca preafericita care si-a lasat pana zalog chelarului de la presedentie calatoreste acum catre lantul muntos Slin Wala ca sa-i aduca susnumitului un diamant de lumina veche. Niste pelerini au adus diamantele de dincolo de orizontul vizibil si le-au ascuns sub Slin Wala. Spiritul muntelui e animatorul lui Pache Pacherowsy, spun niste documente secrete aflate bine ferecate în catacombele din Munao Loan.

      Spiritul se hraneste cu fictiunile cazute în uitare sau desuetudine alergând de colo, colo, dincolo de universul plin de universuri.

      El stie ca fictiunea e combustibilul fiintelor fabuloase din lumile acvatice si ca, încet, încet, o va lua în stapânire. Îl materializezaza pe Pache Pacherowsky o data pe saptamâna si, având darul ubicuitatii, umbla prin saloane ascuns sub înfatisarea unei midinete si sfatuieste scriitorii sa-si arunce personajele la gunoi.

      Midineta Cocoleta are buze rujate tipator. Are o voce stridenta. Are bujori.

      Tablourile de cristal se sparg în zeci de cioburi când vocea ei izbucneste printre coloanele grele de plumb. Cioburile se prefac în mici reptile care musca soldatii de cizme. Soldatilor nici nu le pasa pentru ca stau la coada sa le muste midineta ciotul greu încercat de femenele din Munao Loan sau Bitombe.

      În timp ce zecile de cioturi se întaresc sub lumina lunii, gâsca preafericita se întâlneste în zborul ei cu Xalaman. Xalaman are sapte ochi si opt tentacule si se deplaseaza cu ajutorul unui sifon dogit. Suiera îngrozitor. Nu are bistari sa-si cumpere un sifon nou din Bulbona Faso. Si îi trece prin minte ca ar putea vinde gâsca preafericita în târgul de animale din Puertillo Picator.

      O însfaca pe înaripata si o duce cu el lalaind de nebun pe cararile umede si tainice ale muntelui Go Man.

      Daca Elsao Chiramel, cel care mi-a spus toata povestea asta aiurita despre Pache Pacherowsky, n-a mintit, pe Xalaman l-ar fi înghitit un reptiloid visiniu din îndepartatul Wankusai. Reptiloidul era hamesit foarte pentru ca soldatii aigamalodului din Bufanga furasera tot ce se putuse fura din tinuturile însorite.

      Asalga Calambra, soprana din Tantai, dezbracându-se pentru ritualul de primavara, mi-a soptit tot felul de prostii despre sfârsitul preafericitei gâste încercând sa ma convinga ca Xalaman era un sarlatan. Am muscat-o de tâte pe nebuna si apoi i-am taiat capul.

      Sângele i s-a scurs în ligheanul de argint de sub pat si, dupa a saptea zi, din el s-a întrupat un înger. Îngerul s-a zbatut o vreme în bratele mele dar eu l-am mângâiat cu duiosie si i-am cântat o multime de cântecele porcoase. L-am învatat sa joace barbut si l-am îmbatat strasnic. Cum am devenit prieteni la catarama, îngerul m-a dus pe sub maslini sa-l zaresc pe Vestitor.

      Vestitorul se pregatea de moarte dar a fost de acord sa ucida spiritul care se hranea cu fictiunile scriitorilor.

      Pentru asta mi-a cerut sa-mi schimb chipul, sa merg pe carbuni aprinsi, sa zbor asemenea unui bimotor danez si sa dansez mambo si conga cu femenele din ghilda navigatorilor. Sciitorii care îl venerau pe ciudatul Pache Pacherowsky m-au cautat toata vara visând în van ca-mi vor smulge limba ascutita.

      Zeci de procesiuni au pornit pe urmele mele prin gaurile viermilor bakundo.

      Mii si mii de pelerini s-au aruncat orbeste în flacarile din Gayola crezând ca salasul meu ar fi acolo. O femeie m-a scuipat în fata iar un zburator a vrut sa-mi sparga scafârlia cu niste pietre aduse de dincolo de marile lacuri.

      Guvernatorul din Iddile a poruncit rinocerilor lui sa ma macelareasca iar vampirii din Goona s-au jurat ca îmi vor bea sângele pâna în iarna.

      M-a adapostit suba de Fasto care nu credea în Pache Pacherowsky si care deja prorocise sfârsitul razboaielor kurmaleze.

      În urma cu trei ani îi promisesem subei ca-i voi aduce o harta secreta furata de la statul major al hornilor. Suba stia ca sunt un derbedeu si un mincinos. S-a învoit sa ma ajute pentru ca se spunea ca legenda lui Pache Pacherowsky ar putea grabi sfârsitul lumilor acvatice. Suba mi-a spus ca în textul legendei apar niste coduri secrete care distrug matricile informationale ale împrejmuitului acvatic, Gosara.

      Împrejmuitul era cel mai mare oras aflat la granita marilor fictiuni, teritorii periculoase în care nu era bine sa te aventurezi.

      Suba mi-a spus ca împaratul Makkai îsi pierduse viata acolo si ca falnica armata a generalului Gop se pierduse în ceturile fictiunilor.

      Pe generalul Gop îl cunoscusem în batalia de la Munao Loan. Era un barbat bine facut. Avea o mustata uriasa. Când soarele rasarea de dupa piscurile pline de zapezi rosii, mustata lui Gop parea ca ia foc.

      Eragula, femena cea mai periculoasa din regat, pusese ochii pe Gop si chiar se laudase ca ar putea sa-l ucida pe Pache Pacherowsky numai pentru a putea intra în gratiile generalului. E drept ca acum toate povestile astea mi se par niste prostii si ca de fapt Pache Pacherowsky e doar o legenda inventata de curasarul din Gombe.

      Pache Pacherowsky n-a existat niciodata. Dar cei din Gombe au vrut sa puna mâna pe mine de câteva ori pentru ca le-as fi datorat niste bistari de la un barbut de pomina ras sub un pâlc de sicomoroni umbrosi din Bamboleda.

      Singurul lucru pe care îl ai cu adevarat este ceea ce esti. Asta e si nimic altceva, sa stiti de la mine. Tocmai de aceea nu mi-am batut capul cu urmaritorii mei si m-am dus în glont în Gatambo sa-l caut pe Magicien, unul dintre cei mai mari sforari din lumile acvatice care avea habar unde se ascunde Marele Absent.

      Atingându-si momentul digital critic, marile armade stelare s-au scufundat sub presiunea câmpurilor magnetice iar elita ofiterilor a intrat într-un con de umbra.

      Guvernanta oceanica din Wankosai s-a grabit sa-si trimita flota de lumina veche sa controleze fiecare coltisor al matricelor sale informationale.

      Oficiala acvatica din Imao a decretat stare de asediu si, facând pe placul popoarelor acvatice, a abolit principiul lui unu care se multiplica. Imperialele au încheiat un armistitiu cu republicile galactice iar amiralul sudicelor a trimis o depesa secreta triunghiului ofiterilor din inima nordicelor invitându-i la un picnic acvatic în largul înspumat al orientalelor.

      Depesa asta am citit-o si eu pe când faceam o curte nebuna printeselor din Quatro Quatrator sperând foarte tare ca voi intra în gratiile unui ofiter imperial care se laudase de nenumarate ori ca l-ar cunoaste pe Magicien.

      Printesele trandafirii din Quatro Quatrator, orasul râsetelor nebune, au învatat sa înoate fara masca de apa si toata lumea a facut mare haz din pricina asta.

      Broscoizii de pe Santo s-au trezit peste noapte mari dansatori si asta i-a umplut de invidie pe batracienii tacuti din Fantola Fintolao, orasul bolborositor.

      Într-o noapte fara luna, în timp ce nordicele se visau a fi orientale, un ciudat monstru acvatic s-a nascut din spuma valurilor si a înghitit submarinul galben al vestitutului Ibab Habab care tocmai pornise într-o calatorie catre ultimul sens vrând sa afle daca principiul succesiunii putea fi definit cu adevarat si daca potrivit lui, epoca moderna se afla în plina desfasurare.

      Scrâsnetul fierataniilor si urletele îngrozite ale muribunzilor s-au auzit în întreg universul oceanic fiind amplificate de viermii marini. Dar asta nu mai are nici o importanta. Timpul merge înainte si-napoi. În sus si-n jos. Si la stânga si la dreapta.

      Potrivit martorilor togarezi, monstrul acvatic ar fi venit din stele adus de o uriasa bula luminoasa. Peste Orb, fabulosul marin pe care monstrul acvatic l-a întâlnit în largul marii de carton care clipocea somnoroasa dincolo de orizontul nostru vizibil i-a zis aratarii chestia asta teribila.

      Monstrul acvatic se deghizase într-un delfin cicalitor.

      Ciudata aratare pornise în cautarea propriei sale origini. Lua forma obiectelor cosmice aflate în proximitatea sa si putea deveni limita sau veinatate dupa caz, spre deplina pierzanie a fiintelor fabuloase pe care le întâlnea.

      Peste Orb era când galben, când purpuriu si nu prea tragea cu urechea la ce se întâmpla prin lumea larga. Statea bine pitit în mâl într-un inel al sarpelui Gonzobes.

      Rânjea tot timpul, Peste Orb. Era umflat peste masura. Cânta cântecele porcoase despre lumile acvatice si se tot lauda ca stie el când o mare revolutie va face totul harcea-parcea.

      Nebunul!

      I-a dat cu tifla delfinului cicalitor. Dar n-a stiut sa-i spuna cine e si de unde vine periculosul monstru. Monstrul acvatic i-a despicat burta trandafirie. Marea de carton s-a umplut de frumoase flori de sânge pâna dincolo de reciful de lumina veche unde se adunau sirenele în noptile fara luna.

      Dar era acea frumusete utila monstrului acvatic, s-au întrebat filozofii din Patonaraman straduindu-se sa puna la cale o critica usturatoare a ideilor lui Platon.

      Lipsirea de lumina Lunii, de exemplu, limita exercitiul si prezenta frumusetii în carnea universului oceanic. Pentru cine ar fi trebuit sa fie frumoase florile de sânge tocmai acolo, pe fundul întunecat al marii brazdate de furtuni oceanice dezlantuite?

      În noaptea fara luna în care ca sirenele din Nottanguya l-au fi calarit în joaca pe respectabilul si venerabilul casalot Aghilee din Gambolee, furtunile oceanice din Tangulo Mambulo au bolborosit pentru întâia oara dupa o tacere de peste doua mii de ani anuntând noua era a razboaielor acvatice.

      Privind din balconul imperial ploaia de meteori purpurii care venea de dincolo de orizontul vizibil, printesa Amabalamaia din Huantamatanor i-a spus amiralului ei, Patontiakov, ca a auzit vuietul pe care îl faceau furtunile oceanice animând motorul istoriei si ca se temea pentru supusii ei care traiau printre algele de lumina veche.

      Tocmai primise un mesaj secret de la amiralul nordicelor care o ruga sa-si trimita armada scânteietoare în punctul de conjunctura magnetica Huabobassa pentru a i se alatura în batalia împotriva delfinilor cicalitori din Puertillo Picator.

      Si batrânul împarat al oglinzilor de ape din Jabahab Ab Jabadah a auzit glasul dezmatatelor furtuni oceanice dupa ce trecusera deja cinci mii de ani de la moartea bietului Peste Orb. Un astrolog s-a furisat într-o noapte ploioasa printre coloanele de ceata ale palatului imperial. S-a împiedicat în barba-i liliachie. Si-a valurit usor mantia înstelata învolburând aerul cald. A tusit usor parca nevrând sa-l tulbure cumva pe batrânul împarat care tragea înfrigurat cu urechea la palpitul universului plin de universuri în apropierea telescopului oficial. A dat sa se întoarca, speriat de gândul sau nebun. Aflase ca epocile se desfasurau deodata si ca nu-si urmau una alteia.

      Dar era prea târziu.

      Împaratul clipoci usor. Îsi deschise încetisor cei o mie de ochi sulfurosi.

      Ofta. Stia ca astrologul îi aducea o stire cutremuratoare.

      În strafundurile universului plin de universuri, inelele magice fusesera strapunse de forte nevazute iar fiintele fabuloase fusesera transformate în principii.

      Împaratul oglinzilor de ape din Jabahab Ab Jabadah nu era mai învatat decât predecesorii lui iar tehnologiile imperiale ar fi fost de nefolosit în strafundurile istoriei care, nici ea, nu era un adevar ci doar o superba fictiune.

      Era oare acel eveniment sfârsitul inevitabil al lumilor acvatice asemenea lui Pache Pacherowsky, legendarul personaj?

      Fiintele fabuloase, moi si placute la atingere sau, dimpotriva, taioase si aspre, se preschimbau în virtualitati suieratoare?

      O astfel de întrebare si-a pus si monstrul acvatic în timp ce o înfuleca pe Colombiona, un animat al calugarilor din Wankusai, la o mie de ani la stânga fluxului principal de evenimente care inundau aparenta oceanica.

      Colombiona a tipat usor înfiorata, s-a zbatut un pic si si-a dat sufletul transformându-se într-o matrice informationala de o jumatate de rotatie.

      Monstrul acvatic a trimis-o departe în strafundurile lui luând forma corabiilor lungi pe care le îndreptau catre ultimul sens an de an vitejii razboinici ai sudicelor în încercarile lor sângeroase.

      Armada a înfruntat fortele imperialelor trandafirii de dincolo de pânzele Hamoai care faceau sa se roteasca inelul magic din marginea arhipelagului Seto, o lume zapacita construita de navigatorii secretului.

      Vasul amiral s-a ciocnit cu el însusi iar torpiloarele s-au lovit singure din cauza unui principiu ratacit care-si facea mendrele prin marile locului.

      Calugarii din Wankusai i-au luat urma dar nu au putut în nici un fel sa fie pe potriva monstrului acvatic. O oarecare Tamerosa din Bakalor, orasul serpilor de mare, i-ar fi avertizat asupra acestui pericol dar calugarii nu au vrut sa-i de ascultare. Înainte de a se desprinde de marile recife au tinut o slujba secreta si s-au închinat sirenelor din Nottanguya considerându-le fara de sfârsit.

      Aflându-si moartea în instantaneul acvatic construit de teribilul mosntru, calugarii s-au savârsit în chip eroic mânuindu-si spada de foc împotriva unui dusman imaginar crezând ca sirenele îi puneau la încercare.

      Corporalitatea lor, strânsa în mare graba dintre stânci de un oarecare Kamceaitai, armurier la arsenalul din Tambole Tamboree, orasul ratacirilor, a fost vânduta în bazarul din Armonai, arhipelagul deosebirilor.

      Agombatador kebirabo! i-a strigat un cefalopd liliachiu cumparatorului corporalitatii care tocmai se furisa spre docurile încinse de soarele salciu.

      Iguasaaaaa! a strigat speriat cumparatorul aratându-se gata sa-i dea corporalitatea fara lupta asa cum îi ceruse cefalopodul.

      N-au apucat însa sa se mai certe. A trecut un dirijabil manevrat cu multa abilitate de vestitul capitan Aigamatorian din Clepsoda, orasul gheturilor.

      Aigamatorian slobozi câtiva plumbi fierbinti din flinta lui uriasa si însfaca corporalitatea calugarilor din Wankusai ducând-o cu el pe muntele de sticla, acolo unde salasluiau spiritele bisericilor reunite. Spiritele i-au multumit si l-au ajutat sa tuneleze universul oceanicpentru a-si face urma pierduta.

      Dupa zece mii de ani, hoinarind prin buclele virtuale ale Kampatotadorului, regatul rasucitorilor de momente digitale, monstrul acvatic a dat peste capitanul Aigamatorian si l-a facut una cu pamântul înrosind vazduhul de sânge.

      Se pare ca împarateasa Cambolateea din Huansotan, patria trompetistilor de arama, s-ar fi întrebat la sfârsitul unui anotimp incert, de ce lumile acvatice erau pe moarte si de ce tocmai un monstru era trimis din adâncurile universului plin de universuri sa duca la îndeplinire aceasta misiune disgratioasa. Ea a transmis un mesaj secret printului de Magamagamada sfatuindu-l sa se pazeasca.

      Cei din Magamagamada, grupul insulelor de zahar, de dincolo de vârtejurile virtuale ale cascadei Totunga, au încercat sa prinda monstrul acvatic în mrejele unor nebune dar monstrul nu si-a facut aparitia.

      Amiralul fortelor navale din Magamagamada s-a facut luntre si punte ca matrozii lui sa puna mâna pe ciudata aratare dar furtunile oceanice l-au ratacit printre bulele luminoase care au cazut peste lumile acvatice la un început de iarna.

      Dinozaurii de zapada de pe Kokadoan au scufundat crucisatoarele semete dar monstrul acvatic n-a tinut seama de asta si i-a zdrobit între falcile sale. Dansatoarele din Quantomaquan au vrut sa-l îmbuneze dar el le-a înfulecat la repezeala.

      Împaratul norilor s-a certat cu filozofii din Patonaraman spunându-le verde în fata ca el daduse tonul noii epoci a modernitatii abolind romantismul în arta si ratacirea gânditorilor iubind adolescentin fantasmele eului.

      Fanfoleto fanfola fentoanola! i-a zis, pe un ton rastit, unui locotenent de-al sau regentul de Gasboian, vrând sa-l faca sa înteleaga ca monstrul acvatic trebuia sa fie chiar unul dintre principiile în a caror corporalitate se strecurau fara sa stie mai toate fiintele vii din universul oceanic. Tocmai de aceea îl grabi sa ceara mâna delicatei printese Amabalamaia pentru sfârsitul verii.

      Numai ca, într-o noapte calduroasa, printesa Amabalamaia din Huantamatanor a avut un vis erotic. Pâna în zori s-a tinut de giumbuslucuri cu monstrul acvatic care i s-a plâns ca nu stie cine l-a creat si ca este îngrozit de macelul caruia îi cazuse prada.

      Printesa a scris o depesa imperialelor din inima occidentalelor si a rugat republicile de dincolo de orizontul vizibil sa-i trimita o plasa virtuala pescuita din întâmplare de flota inimosului Salausa din Ubunda, orasul turnurilor cântatoare.

      Amabalamaia planuia sa-l prinda pe monstrul acvatic atunci când va reveni în visele ei si sa-i schimbe instructiunile fictionale pentru a afla cheile modernitatii ea nefiind de acord cu filozofii din Kankao care spuneau ca a te considera progresist e curata ratacire de vreme ce fiecare epoca fusese un progres în raport cu întregul front matriceal al universului acvatic desfasurat deodata.

      Un vârtej fierbinte a furat-o însa de pe terasa palatului ei si a aruncat-o în valurile înspumate unde, dupa trei zile si trei nopti de chin a fost înghitita fara mila de monstrul acvatic.

      Preschimbându-se într-un zburator de sticla, amiralul Patontiakov s-a îndreptat catre Wankusai dupa ce a parasit îndoliatul Huantamatanor.

      A batut la poarta vrajitorului Gasaban. Bum. Bum. Bum.

      Escapitola compitatom bahdân Wankusai? a întrebat buretele de mare care pazea intrarea, vrând sa stie daca amiralul platise cei patruzeci de pitueros cât costa intrarea în Wankusai.

      O ploaie sulfuroasa batea în canatul portii sapând santuri adânci departe, în mijlocul stradutei întunecoase. Felinarul din coltul casei raspândea o lumina galbuie.

      Amiralul s-a încruntat. Si-a scuturat aripile de sticla.

      Harocma ghesao ghildero marinago! a zis printre dinti dând de înteles ca ar fi scutit de o asemenea taxa de ghilda maritima din Puerttilo Picator.

      La auzul acestor cuvinte, ploaia s-a oprit dintr-odata preschimbându-se într-un vârtej virtual din care îsi facu aparitia vrajitorul Gasaban.

      Amiralul a crezut ca este Vestitorul.

      Gasaban avea însa coada de balena, falci de rechin si tentacule de sepie.

      De departe semana cu o umbrela. Daca l-ai fi privit de dincolo de universul oceanic, printr-un ochean magic, l-ai fi putut confunda cu usurinta cu aburul locomotivelor din Guanon, orasul celor mai frumoase serbari de iarna din lume.

      Chele beulle, chele beulle! striga Gasaban usor amuzat de înfatisarea amiralului, pocnindu-si buretele de mare cu un betisor parfumat furat din târgul obisnuintei tinut în inima orientalelor de doua ori pe an.

      Amiralul îi raspunse la salutul de bun venit cu un zâmbet amar.

      Cauta nemurirea iar Gasaban credea ca venise sa-l învete cum sa-l înfrânga pe ciudatul monstru acvatic. Patontiakov era convins ca sunt amândoi un construct al aparentei oceanice si ca sirenele si chiar universul plin de universuri erau doar niste plasmuiri puse la cale de Marele Absent.

      Vrajitorul facu doua, trei pase magnetice.

      Se preschimba într-un delfin cicalitor si se cernu peste lume aidoma unei ploi cuminti de primavara.

      De ce putea face astfel de vraji nemaipomenite? De unde îi venea puterea? Se afla oare în corporalitatea fictionalului construit de lumina dubla în care ma aflam cu Pacherowsky?

      Amiralul se trase de vipusca nehotarât. Poate ca în perversitatea lor, câmpurile magnetice îl creasera pe vrajitor pentru a-si umple singuratatea.

      Dar cine manipula câmpurile magnetice? Marele Absent?

      Gasaban îi spuse amiralului sa-l caute pe un anume Magicien.

      Patontiakov porni spre Cambo Camboree, orasul saturnaliilor, acolo unde s-ar fi ascuns Magicien. Îmbarcat pe un vapor cu zbaturi, condus de un saurian cârcotas, amiralul calatori vreme de o mie de zile în josul fluviului Qonaor.

      Saurianul îsi suduia matrozii de dimineata si pâna seara si dadaea tot felul de comenzi aiurite cerând ba sa fie armate tunurile de la tribord, ba sa fie ridicate pânzele pentru vântul de noapte.

      Amiralul îsi dadu seama ca saurianul tânjea dupa vremuri de mult apuse si ca se credea la bordul unei corabii stelare.

      Dar nu-si batu prea mult capul cu asta. Din cauza aripilor sale de sticla, mai toti pasagerii îl ocoleau crezând în sinea lor ca Patontiakov era de fapt o insecta de balegar fugita dintr-un laborator al armatei si care calatorea în travesti. La supa de dimineata treceau în fuga pe lânga masa lui iar la cafea, îndata dupa prânz, se înghesuiau cu totii lânga marele cos de fum care bubuia asurzitor. Amiralul nici nu i-a mai luat în seama dupa primele o suta de zile si s-a adâncit în el însusi. Se ascundea la pupa printre butoaiele de motorina si de scrumbii si admira peisajul luxuriant. Printre pâlcurile de jungla mustind de aburi sângerii, se zareau turme de casaloti, câte o balena singurateca sau câte un amfibiu vorbaret. Unii se tineau dupa vapor înotând la babord si cerând de mâncare. Patontiakov a vrut sa afle câte ceva despre monstrul acvatic dar casalotii i-au dat cu tifla si au râs de el. Nu auzisera de o asemenea poveste si nici nu credeau ca universul oceanicera doar o particica dintr-un enigmatic univers plin de universuri. Un amfibiu îl stropi în joaca iar o sirena îl îmbie în iatacul ei de ape sa faca tot felul de giumbuslucuri. Si totul doar pentru un diamant de lumina veche, se întelege.

      Într-o dimineata, din cauza ceturilor, vaporul se izbi de niste stânci si se scufunda cât ai clipi. Saurianul disparu urlând ca din gura de sarpe într-o învolburare de ape. Matrozii se pierdura printre stânci iar pasagerii se facura nevazuti într-o catarcata, la doua mile departare de locul naufragiului.

      Un casalot îl înghiti Patontiakov tâsnind dintr-un vârtej virtual. Aripile de sticla ale amiralului îi spintecara burta si dinlauntrul lui iesi la mal, marsaluind semeata prin valuri, armata biomecanicilor din Tamabolee care dadu imperialelor o serie de lovituri mortale.

      Matricea informationala a lui Patontiakov se preschimba în principiul oglindirii potrivit caruia, vazându-se pe sine însusi, monstrul acvatic exploda risipindu-se prin întreg universul oceanic iar filozofii din Patonaraman trimisera o depesa împaratului norilor încercând sa-l convinga ca modernitatea era doar un construct iluzoriu.

      Toata tevatura asta mi-a fost povestita de însusi Magicien. Magicien putea privi întreaga desfasurare fictionala a universului plin de universuri deodata.

      M-a vazut venind înspre el din timpurile mele paralele. M-a lasat sa intru în inelul lui magic si mi-a dat de înteles ca stiinta facea casa buna cu magia, una desfasurându-se dintr-alta si invers.

      Magicien m-a ospatat cu balena umpluta cu migole. Mi-a dat sa beau un vin dulceag si m-a iscodit în fel si chip. M-a întrebat de ce vreau sa-l întâlnesc pe Marele Absent, tocmai eu, un derbedeu si-un coate goale.

      Pe mine m-a scos groaznic din sarite chestia asta si l-am pocnit drept în moalele capului lasându-l fara suflare.

      Am sters-o cât ai clipi si am tunelat întregul Gatambo apucând în sus prin carnea timpurilor care se vânzoleau încoace si-n colo de nebune.

      Un kontator din Kahala, hoinar verzuliu, guraliv si plin de bube, încrezut si dus cu sorcova, mi-a zis ca-mi vinde pentru o mie de arginti codul care deschidea corporalitatea vestitului principiu al oglindirii.

      Kontatorul avea un dirijabil rablagit care pacanea între timpuri. M-am urcat la bordul lui facându-mi o socoteala simpla. Daca însfacam principiul, puteam sa-l reanimez pe amiralul Patontiakov care era un bun navigator.

      Harsti!

      Uite-asa l-am bortelit pe golanul de kontator. Am cotrobait o zi întreaga prin nacela dirijabilui cautând codul cu pricina. Au trecut în zbor niste smecheri care se duceau sa lupte în razboaiele kurmaleze. Aveau niste flinte bine umplute cu plumbi dar nu le-a trecut prin minte sa ma gauresca. Sare pe coada!

      În inima noptii am gasit codul ascuns într-un cos de nuiele în care kontatorul tinea niste ierburi de mare din care-si facea ceaiuri pentru durerile de falci.

      Am rostit numele lui Patontiakov si am invocat spiritele inelelor magice din largul nordicelor. Spiritele s-au bulucit cu toatele bucuroase ca pot rontai un principiu asa haios ca principiul oglindirii. Mi-au multumit la sfârsit si, sfâsiind o bucata de carne din corporalitatea universului oceanic, l-au adus la viata pe amiral.

      Patontiakov s-a dezmeticit cu greu. L-am carat pe tarmul oceanului si l-am îmbaiat si i-am spus adevaratul nume al Vestitorului. Amiralul a izbucnit în plâns. A plâns asa vreo douazeci de zile. Nici nu l-am pus la vreo corvarda. Am tot învârtit timona dirijabilului cum m-a taiat capul. Nori trandafirii se tot izbeau de nacela iar vânturile dinspre Wankusai ne tot plezneau peste fata.

      Într-un târziu, amiralul s-a dezmeticit cu totul si m-a luat la rost. I-am povestit cum a murit Vestitorul lui, ucis de oamenii împaratului din Gazabo, i-am povestit cum l-am ucis pe Magicien si i-am zis, scut, ca-l iau cu mine în cautarea Marelui Absent.

      S-a învoit. I-a venit însa greu de tot sa creada ca vom întâlni alte lumi si alte timpuri si ca tot ceea ce se petrecuse la stânga si la dreapta, sus si jos, înainte si-napoi înca se afla în desfasurare. Ca sa-l fac sa înteleaga adevarata natura a universului plin de universuri am tunelat matricea universului acvatic nimerind drept în inima fictiunilor siropoase aflate toate deodata în plina desfasurare, undeva sub noi.

      Inimioare rozalii s-au aprins pe cer. Si un tort mare de ciocolata s-a lovit usor de nacela fiind aruncat prin vazduh de câtiva însuratei pusi pe sotii în lumea lor acvatica unduitoare. Ne-au iesit în cale si vreo mie de fictionali care înotau prin vazduh cântând câtecele de iubire, valurindu-si mantiile de lumina veche.

      Patontiakov a înteles cam cum stateau lucrurile. Mi-a spus însa ca ar avea nevoie de un vestitor care sa-i citeasca fundul oceanelor fictionale pentru a nu nimeri într-un banc de nisip. Am dat din umeri. De unde sa-i fac eu rost de un vestitor?

      Amiralul mi-a aruncat o privire plina de înteles. Pune-ti pofta-n cui, i-am zis eu suparat, muscând o bucata mare de tot din tortul de ciocolata care plutea alaturi de noi mânjind nacela de frisca. N-aveam nici un chef sa-mi preschimb matricea informationala si nici sa stau ca un prost cocotat în gabie si sa-mi pocneasca ochisorii zgâindu-ma la mersul fictiunilor prin corporalitatea timpurilor.

      Trebuia sa ne descurcam si fara vestitor.

      Fictionalii ne-au tinut o predica despre iubirea aproapelui. Aveau coronite de argint, nu purtau chip si de departe pareau niste lujere luminoase. Mai marele lor era un malagambist cu joben trandafiriu. Jobenistul pusese ochii pe dirijabilul nostru.

      Avea de gând sa oficieze casatorii la bordul lui. E o chestie misto, ne-a zis, gata, gata, lasati dirijabilul si valea. Ne-am caftit pe viata si pe moarte. Patontiakov s-a tinut bine dar s-a împiedicat de o parâma si s-a prabusit în gol. A trecut prin tortul de ciocolata în mare viteza si s-a dus gramada spre un vârtej virtual care l-a înghitit cât ai zice peste, saracul de el.

      Am tunelat momentul digital dar în van. N-am reusit sa-l gasesc.

      Boaf. M-am trezit în mijlocul unui bal mascat de la marginea mândrului Beauburgua, orasul ceturilor. Un soldatoi m-a tintit cu un aruncator de flacari si a racnit la mine speriat. L-am decorporat. Spiritele inelelor magice din inima nordicelor s-au înfiintat imediat dar le-am dat cu tifla. Era timpul sa adun câteva matrice informationale pentru a reusi sa stapânesc principiul lui unu care se multiplica. Mi-am dat seama ca numai asa putea sa dau de urma Marelui Absent.

      Erabusa Mabarusa din Hokanau, m-a întâmpinat plina de blândete si mi-a spus ca doar Magikoon din Terra Enciclopedica, deschizându-si momentul lui digital dupa principiul instantaneului acvatic, mi-ar putea deslusi drumul catre Marele Absent.

      Când picurii noptii au sfârâit pe fruntea vestitului Magikoon iar eu am tunelat timpurile pâna la el, martorii togarezi au înregistrat prima descrestere de viteza iar Wankusai s-a pierdut într-un abur.

      Rulii si-au ratacit submarinele într-o punga virtuala iar magicianul Magicoon a declarat pentru întâia oara principiul lui unu care se multiplica bulversând serviciile secrete si luându-i pe nepregatite pe filozofii Scolii de la Puertillo Picator.

      Presedintele republicii Bangaradas si-a vazut sopârla lungindu-se si transformându-se într-un inel magic iar Hoba Buba, cântaretul de jazz din inima nordicelor a reusit cea mai lunga octava din istoria istorisirilor muzicale.

      Gaura de ozon de deasupra orientalelor s-a preschimbat într-o poarta stelara iar Kakaras, întâiul fizician al Ruliei, s-a împacat pentru toata viata cu Egadao, întâiul fizician al Amerilei, uraganul Gaian Moaroa a încremenit într-o formatiune sculpturala pe care au furat-o briganzii Fosiburului si Eutopa s-a frânt în doua dupa un scenariu escatologic pus la punct de martorii togarezi.

      Printesa Marsuana din Tembao s-a ratacit într-un nor argintiu iar membrii marcanti ai partidului conservelor din Chavee s-au trezit arestati într-o pictura suprarealista de un artist mediocru.

      Crepusculul de la Makosan s-a deplasat în viteza catre Burla Barlo arzând padurile de tropical, Magicoon a decretat principiul saturatiei în timp ce fizicienii din Ghemor au dat publicitatii bula exofizica din a saptea trecere a cometei Bantuliasan, si planeta întreaga a intrat într-un proces rapid de frânare.

      Corul artileristilor din Kusadai a încremenit si el într-o gama minora, pierdem viteza, ar fi soptit împaratul algelor trandafirii chemându-si omul de taina, încet, încet cuvintele s-au risipit, limbajul s-a decolorat, statuile s-au sfarâmat, oceanele s-au evaporat, s-a prabusit satelitul de serviciu, primul sunet al universului plin de universuri s-a facut auzit din toate colturile matriciilor energetice iar câmpurile magnetice s-au facut toate ghem.

      Si atunci s-a înfiripat imaginea Marelui Absent.

      El e, l-am întrebat pe soptite pe Magikoon încetând sa mai faca vreo pasa magnetica sau sa îngâne vreo incantatie magica.

      Stateam amândoi îngropati între dunele desertului Kalahar, printre ruinele Eutopei, Asiliei, Amerilei si Bagoradorului si ne uitam printre stele.

      Niste pasari de otel tot pacaneau printre razele de luna învolburând fictiunea fictiunilor care era însasi corporalitatea incredibila a Marelui Absent.

      Am crezut la început ca e cea mai mare balena pe care am vazut-o vreodata dar nu era o balena. Mi-a trecut prin cap apoi ca ar putea fi o fiinta fabuloasa nesfârsita în a carei matrice as fi putut fi inclus. Magikoon mi-a soptit, închide ochii.

      Am închis ochii tremurând de emotie.

      L-am vazut pe Marele Absent umplându-ma pe dinauntru asa cum te umple un parfum de primavara pe tarmul oceanului.

      Magikoon m-a prins usor de mâna si m-a numit pentru prima oara. Mi-a spus, bine ca te-ai nascut Pache Pacherowsky!

      Degeaba am încercat sa scap din inelul lui Magikoon. M-am trezit azvârlit de o pala de vânt drept în valuri. Marele Absent m-a botezat lasând o ploaie de trandafiri sa cada peste mine apoi s-a pierdut într-un vârtej virtual odata cu Magikoon.

      Boaf. Am cazut într-un anotimp incert. A venit un fochist de nicaieri si m-a întrebat una alta. A zis sa-i zic unde fusesem repartizat. Era plin de muschi. Avea nasul borcanat. Nu prea glumea. Mi-a zis si el ca stiinta era totuna cu magia si ca nu trebuia sa-mi bat capul prea mult cu tot ceea ce se întâmpla în corporalitatea timpurilor care alergau de nebune în toate directiile de vreme ce lumina avea mai multe viteze, ha, ha, ha.

      Tot ceea ce ne înconjoara este legat de propriul nostru corp mi-am spus în clipa aceea încercând sa nu-mi pierd cumpatul.

      Avalansa de fictiuni care scalda imaginarul tau, reclamele, razboaiele semantice, miscarea oamenilor politici, evolutia noastra în realitate, toate sunt componente ale unei imagini dinamice guvernata de Marele Absent.

      Aceasta imagine se suprapune în universul plin de universurib peste imaginea standard construita prin educatie si cultura.

      Fiintele fabuloase tind sa-si construiasca imaginea tinând cont de ideea fatala de corporalitate. Corpul e cel care recepteaza ideile care ventileaza imaginarul asta nebun si aproape de necontrolat. Corpul e cel care, prin senzatii, accede la realitatea înconjuratoare fie ca e vorba de razboaiele semantice sau de discursul primului ministru din Tambo Tamboleee. Iata asadar câte lucruri de taina sunt legate de corpul tau, Pache Pacherowsky, mi-am spus plin de înfrigurare încercând sa înteleg ce avea de gând foschistul ala natâng.

      Dar corpul tau, Pache Pacherowsky, este el însusi însufletit, am continuat încercând sa nu-mi cresc entropia informationala cumva.

      Corpul tau este o lume mica. Corpul tau este în cautare de sens. Fiintele fabuloase ca si oamenii politici trebuie sa înteleaga acest adevar.

      Corporalitatea prilejuieste un regal al imaginii. Corporalitatea este de fapt o norma fundamentala în constructia de imagine. Corpul ocupa spatiul de putere fie ca e vorba de lumea afacerilor, fie ca e vorba de lumea politicii fie ca e vorba de o calatorie atât de periculoasa prin valmasagul temporalitatii.

      Corpul se se rasuceste.

      Devine din punct în moment bidimensional si-apoi într-un misterios moment tridimensional. Se arunca în universul plin de universuri de nebun. Timpurile, care sunt si ele corpuri sub forma de numere mari, sunt tot atâtea vârtejuri imaginare care ocupa spatiul de putere. Imaginea corpului e de fapt o misterioasa totalitate.

      Fictiunile ca si afacerile înglobeaza numerele mari. Politica si strategiile câmpurilor magnetice le maruntesc în strategii cochete.

      Corporalitatea noastra distruge limita revendicându-se în vibratoriul luminii duble. Fiintele fabuloase ale lumilor acvatice trebuie sa înteleaga si acest adevar crucial. Nu poti pune la cale o conspiratie împotriva Marelui Absent fara sa tii seama de corp. Imaginea nu se mai explica prin limita, ci prin vecinatati.

      Suntem vecini cu imaginea universului acvatic, suntem vecini cu imaginea lui Ibab Habab, suntem vecini cu imaginea campionatului mondial de fotbal din Guantila, cu imaginea printeselor din Abodahar sau suntem învecinati cu imaginea casalotilor zbanghii din largul înspumat al sudicelor.

      Vecinatatile corpului sunt adeseori monstruoase sau superbe.

      În regimul democratic, fie el si superficial sau trucat, sau în inima imperialelor corpul reuneste periferia cu centrul. Fictiunile ca si oamenii politici trebuie sa înteleaga constructia simbolica a periferiilor si centrelor. Tocmai de aceea, o fictiune comerciala ca si un om politic inspirat trebuie sa se fereasca sa-si construiasca imaginea ca si cum ar fi sub asediu. Corpul se afla pe câmpul de lupta al imaginii.

      Periferia ar vrea sa fie aflata. A porni dinspre centru împotriva periferiei e ca si cum ai institui dictatura corpului asupra marginilor. Caci în cele din urma, periferia va înghiti centrul. Marginile tale te pot trada, te pot înghiti. Cine sunt vecinii tai? Cu ce imagini din universul plin de universuri te învecinezi ?

      Lucrurile sau fiintele conspiratiilor nu sunt simple obiecte.

      Cu cine te marginesti? Ce imagine ti se potriveste ? Esti un învingator sau un asediat ? Concurentii tai se vor cazni sa te bage în corzi.

      Suntem cu totii spermatozoizi aiuriti porniti în cautarea ultimului sens.

      Suntem navigatori ai Marelui Absent.

      Corpul fictiunilor ca si corpul electoral sunt corpuri de taina care trebuie analizate de pe pozitii nonconformiste.

      Ce tot spui acolo, mârâi fochistul pregatindu-se sa ma azvârle cu lopata lui ruginita într-un continuu fictional si neavând nici în clin nici în mâneca nici cu magia, nici cu stiinta si nici cu incomodele întrebari asupra ultimului sens.

      Mi-am luat inima în dinti. I-am smuls fochistului lopata si l-am pocnit cu ea atât de puternic încât matricea lui s-a dizolvat într-un norisor de fum trandafiriu.

      Valurile timpurilor s-au deschis exact deasupra mea si o uriasa balena albastra m-a înghitit aruncându-ma apoi nu departe de plaja unde Asalga Calambra, soprana din Tantai, se hârjonea cu unul dintre martorii togarezi.

      Cum m-au zarit, au alergat sa cheme politia. Politistii m-au scos din valuri atât de repede încât nu am apucat sa-mi reglez matricea informationala.

      Eram prins pe uscat. Eram zavorât într-un continuu.

      Numele si prenumele, m-a întrebat un inspector falcos lovindu-si usurel dunga pantalonilor si tot tragând dintr-un chistoc de tigara.

      Peretii din jur erau acoperiti cu fotografii de femei goale. O pânza de paianjen trandafirie spânzura în bataia unui bec chior. Masa era plina de pete de bere.

      Cine esti, bibicule, a vrut sa stie inspectorul pocnindu-ma tare de tot peste fata de m-a podidit sângele. Si ce-i cu aripioarele astea de casalot? Esti un nenorocit de mutant, zi, ma, zi ca te manânc cu coada cu tot!

      L-am scuipat. Atât am reusit. Toate puterile mele magice ma parasisera odata prins în acel continuu. Lucrurile stateau prost de tot. Mi-am zis ca erau ultimele clipe.

      Marele Absent îmi jucase o festa.

     

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online