evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Povestea unui suflet  -  Dependent TV  -  Omul invizibil  -  Caseta pirografiată  -  Pescarul la apus  -  Mr. Loverman  -  Virus de sticlă  -  Unde dai şi unde crapă!  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Războiul  -  Text experimental  -  Planeta ascunsă  -  Povestea unui ceas  -  Valea însângerată  -  Meduza (I)  -  Macii  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Comando Fox  -  Novo Homo Sapiens  -  Novicele  -  Jeopardy  -  Plastic  -  Pierduţi în ceaţă  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Echilibrul  -  Proces neverbal  -  Muzeu Apocaliptic  -  Fragmente de... viaţă  -  Un pahar de vin  -  Servisul Auto  -  ªi vremea vine ca să plângi  -  Poveste cu un zmeu  -  Gri şi roşu auriu  -  Talent  -  Cu preţul morţii  -  Pescăruşul  -  Oglinda îngerilor  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Licuricioaia  -  Pasul craiului de munte  -  Casa galbenă  -  Engel  -  Luminile oraşului III  -  Vânătoarea  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Visând cu ochiul deschis  -  Nu deschideţi uşa


Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !

Omul-cu-sacul, Timpul şi... Eu !
  Beatrice Badea
Aether pro narcosi
varianta print

Beatrice Badea



Publicat Duminică, 23 Februarie 2003, ora 10:05

      Statea neclintit. în bataia sadica a soarelui nu desluseam decît un contur urias, care, ca de fiecare data, tinea în mîini un sac. Parea plin, dar deloc greu. Plin cu aer?... Era din cînepa, era aspru, era vechi si patat prin unele locuri; un aspect deloc promitator. Omul îl purta pretutindeni. si peste tot i se spunea Omul-cu-sacul. si fiecare se trezea bîiguind cîte-o povestioara despre sacul lui; sau plasa macar un zvon. Unii credeau ca în sac sunt doar haine vechi. Altii îl considerau mai selectiv pe Omul-cu-sacul, avînd impresia ca duce în spinare numai valori certe. Scepticii, însa, afirmau simplu: "Bietul om! E nebun!".

      Dar Omul-cu-sac nu le putea afla parerile, caci era mut, poate si surd; folosea, în comunicare, o duzina de bete pe care le asocia literelor alfabetului. însa, cînd trebuia sa utilizeze de doua ori acelasi bat, lucrurile se complicau. Mai ales ca nu simboliza numai litere, ci si imagini, actiuni, ba chiar si istorii de sine statatoare. Uneori, oamenii îl surprindeau stînd si formînd cu betele, pe sacul bine întins, diferite modele. Modele cu ciudate dispozitii spatiale. Apoi culegea betele pe rînd, pîna la ultimul, avînd însa grija sa nu clinteasca ansamblul. Cel mai adesea izbutea; rarele nereusite nu-i provocau decît o vaga încruntare. Cînd cineva dorea sa-i atinga constructia, el întindea mîna si modelul se transforma în ceva absolut nou. Curiosii se apropiau de el si exclamau admirativ: "Ce modele frumoase! Unde ati învatat sa le faceti?..." Dar modelele - mai mult ca sigur - nu fusesera "învatate": nici unul nu semana cu altul. Cu un gest simplu, Omul-cu-sacul îi invita sa ia betele si sa încerce un alfabet: iata, acesta este "A", celalat "B" si asa mai departe, îi facea el sa priceapa. si totul prin semne, ajungînd, pe urma, la cuvinte si fraze. Doar un singur curios a avut, o data, rabdarea sa staruie pîna la "G"; dar apoi a plecat, caci se lasase întunericul si ai lui îl asteptau acasa. Iar a doua zi s-a lasat pagubas, deoarece totul trebuia luat de la capat. si asa, sub privirile lor uluite si încîntate, Omul-cu-sacul transforma vechiul model într-altul, absolut nou, printr-o singura miscare. Apoi, cu tact, îsi strîngea betele, le punea în buzunarul de la piept, îsi lua sacul si pleca.

     

     

     



     

      Eram nou venit si ma plimbam zilnic, ca sa cunosc mai bine orasul. Asa am ajuns sa-l vad de fiecare data cînd ieseam în strada. Nu stiu de ce, dar Omul-cu-sacul nu-mi placea. Asa ca am început sa frecventez mai mult strazile secundare, evitîndu-l sistematic. si, nemaiîntîlnindu-l o vreme, mi-am luat gîndul de la el. Trebuia sa cunosc întregul oras în numai în douasprezece zile, sa-i colind toate strazile si nu aveam timp de pierdut; deja trecusera trei zile în care nu facusem altceva decît sa-l evit pe Omul-cu-sacul si, astfel, sa revin, în mod inutil, pe unele dintre strazile deja stiute. însa, acum, totul decurgea conform Planului. Mai aveam sapte zile si gata. îmi mai ramasese o zi de peregrinare si niste ulite marginase de strabatut. si, în acea zi, îl întîlnii: Omul-cu-sacul ma astepta acolo, nemiscat, asezat la o margine de strada. Statea neclintit. în bataia sadica a soarelui nu desluseam decît un contur urias, care, ca de fiecare data, tinea în mîini un sac. Nu stiu de ce, îl uram. îl uram de moarte...

      Cînd m-am apropiat, s-a lasat brusc în jos, si-a întins sacul si a început sa-si aseze betele pe el. îl priveam ca pe toti ceilalti, ca pe un nimeni. Caci, împreuna cu restul oamenilor, avea, în curînd, sa nu mai fie... Aveam de gînd ca, imediat ce îsi va termina modelul, sa i-l distrug...

      Deodata, s-a oprit!...

      Acum era rîndul meu si nu glumeam deloc. Dar Omul-cu-sacul nu privea decît modelul. O singura lovitura de picior si totul s-ar fi împrastiat. M-am apropiat tot mai mult si tot mai usor. Doar un pas... si gata! Dar mi-am retinut lovitura în ultimul moment: betele închipuiau semnul Timpului! Parea indestructibil si îmi cerea sa-l las sa traiasca... îmi oferea sacul si betele lui pentru a supravietui. Omul-cu-sacul întinse mîna; dar modelul ramase neschimbat. Apoi, se ridica, pasi peste model si pleca. în bataia linistita a soarelui nu-i vedeam decît conturul urias, care se îndeparta agale. L-am privit astfel pîna cînd nu l-am mai putut deosebi de linia orizontului...

      Lumina era la apus. si totul apunea... Stînd neclintite, pe sac, betele parasite-n model ma ispiteau. si, rotindu-ma în jurul sacului, modelul se roti dupa mine, ca un ceas. Privindu-le, am înteles ca Spatiul se percepe mai usor decît Timpul. Nimeni nu-i spunea Omul-cu-betele, ci Omul-cu-sacul. si toate continuau sa se restrînga. Degeaba venisem de unde veneam, caci, în curînd, nimic nu avea sa mai existe, iar nimicul avea sa ma cuprinda ca o vesnica întrebare despre un nou început. Iata-le: Spatiul si Timpul. Primul - golit de stele, aspru, patat si mic. Al doilea - exact, radiar, încropit din bete. si ambele terminîndu-se în fund-de-sac...

     

© Copyright Beatrice Badea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online