evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Vânătorii de poveşti  -  Colecţionarul  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Virus de sticlă  -  Cosas de la vita  -  Oglinda  -  Luminile oraşului XII  -  Blasfemii : Globul de Crăciun  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  În beci  -  Gândacul  -  Experienţă pecuniară  -  Capsula  -  Sclipiri de Soare  -  2 fast 4 you  -  Labirintul de gheaţă  -  La lumina...  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Cunoaştere  -  Catedrala  -  Mr. Loverman  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Felix II  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (III)  -  Război total  -  În umbra deasă a realităţii  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Înălţarea  -  Pierderea  -  Meduza (II)  -  Jocul Zeilor (V)  -  Satiră robotică  -  Pure Evil  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Melcul  -  ªarpele Midgardului  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Fortul  -  Cruciada bucătarilor  -  Poetul cerşetor  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Tentaţia continuă  -  Călătoria unui artist...  -  Decablat  -  Străinul  -  Contrapaganda  -  Mesajul  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Luminile oraşului II


Luminile oraşului XXIX

Ciprian Ulea



Publicat Duminică, 1 Octombrie 2006, ora 12:01

      - Atac terorist... TJ era sa se inece cu cafeaua. Chiar asa sa o inghita LA Chronicle??? Doua cartiere aproape rase, 600 de morti, raniti si disparuti.

      - Ramane problema cea mai grava. Cine este tipa aia?

      - Este o tipa, dupa cum se misca. Cam de inaltimea ta, poate un pic mai mica. Din cate mi-am dat seama la prima intalnire, este extrem de slaba. Are greutatea unui copil.

      - Tu n-ai vazut-o TJ cum a sarit de la etajul unu. Erau vreo trei-patru metri inaltime si a sarit pur si simplu. A aterizat in picioare si a plecat mai departe. Si mai ciudat este ca Departament of Defense a curatat imediat locul. Nimeni nu si-a bagat nasul, nici macar FBI si CIA, mai ales ca fiind trecut drept atac terorist. Doar NSA a avut un cuvand de spus, insa nu foarte greu. Tu ce ai mai gasit in retea?

      - Acelasi amestec de informatii. Nimeni nu stie nimic. Si totul cu trei zile inaintea unei intalniri intre sefii unor state mari. Principalul banuit este Guvernul Federal American, care nu doreste ratificarea acordurilor de poluare si stabilirea plafonului de credit.

      - Si noi credem asta?

      - Nu stiu ce credem noi. In nici un caz asta. Lennox a fost o momeala pentru prinderea fetei. Probabil ca ea ar fi avut ceva cu toata adunatura. Dar nu stiu de ce ar vrea o pustoaica sa curete jumatate din conducatorii lumii.

      - Te-ai tampit TJ, de-a binelea, rase Samantha. Oricine si-ar dori asta. E amuzant, e aducator de glorie...

      - E aducator de moarte si in plus altii la fel de dobitoci le vor urma.

      - Tu esti prea pesimist.

      - Nu zau? Tin minte copilaria mea. Am trait intr-un cartier jegos, insa nici pe departe ce e acum. Si nu era un cartier bun. Acum acolo nu mai exista decat ghetouri bantuite de moarte si molime. De 50 de ani lumea urla suprapopulare si suprapoluare. Si unde am ajuns? Sintem in 2019 si avem 16 miliarde pe planeta asta terminata, iar populatia creste. De unde sa hranesti atata lume? Iar proiecte de colonizare a altor planete? Nu sint bani. De ce nu sint bani Sam? De ce unii traiesc in palate la marginea oraselor, au parcuri proprii, cu paduri si lacuri? De ce unii isi permit orice extravaganta? Doar daca ar ramane cu o dorinta nesatisfacuta ar putea hrani mii de oameni. De ce noi, care vanam oameni si sintem platiti cu 20-30.000 de dolari la o actiune, nu putem avea asemenea palate? Pai inseamna ca aia castiga pe zi mult mai mult de 20-30.000 de dolari. Si care e secretul? Iti spun eu. Noi omoram cate unul cu un glonte in cap. Ei bine, in aceeasi proportie, ei omoara prin infometare, insa omoara in cantitati mari de tot. Cred ca e normal sa aibe atatia bani. Si stii ce Sam? Nu ma mai plang. Ma plangeam in armata. Dupa aia nu. Dupa ce am vazut cum oamenii se stingeau cu foamea in ei si se sfasiau in maghernitele de la periferie. Peste tot se vorbeste de progresul tehnologic. la ce bun daca comunicatorul meu video imi permite sa vorbesc cu tine tocmai in Japonia? 12 miliarde de oameni sint sub limita subnutritiei, limita si asa joasa, iar inca 2 miliarde pot fi considerati hraniti cat de cat satisfacatori. Din 16 doar 2 miliarde pot trai decent. Cum fac asta? Omorandu-i pe ceilalti. Materie prima va exista intotdeauna. Pot tine o arma in mana si pot omora pe cine vreau si sint fericit ca pot alege sa-mi trag un glonte in cap atunci cand imi va veni vremea.

      - Oh, mai taci si tu, facu Sam enervata. Cand vorbeai cu TJ despre ecologie acesta facea urat de tot, nu puteai purta o discutie cu el.

      - Sa tac? Tu nici macar nu stii despre ce vorbesc eu. Te-ai nascut dintr-o familie de savanti, oameni cu bani. Parintii tai puteau fi simplii profesori de liceu. Care isi puteau pierde serviciul. Ai habar cati astfel de oameni isi castiga existenta batandu-se pe resturile de mancare de la restaurantele bogatasilor? Unde erai acuma Samantha? Intr-o cutie de carton? Ai trait mereu intr-o mare de betoane, in clasa de sus, tatal tau a castigat gramezi de bani, a fost un savant si un afacerist inascut. Iar tu cu talentul si inteligenta ta nativa ai ajuns unde ai ajuns. Cati oameni cu talent crezi ca mananca din gunoaie? De fapt unde ai ajuns Sam? Omori oameni pentru bani, asta faci. Oricum mai bine decat inainte cand nu faceai nimic decat sa mananci si sa dormi. Dar altii nu au ce manca si dorm sub un ziar. Lucas s-a luptat toata viata sa ajunga sa aiba ceea ce unora li se cuvine prin nastere, a muncit pe rupte si a primit o bursa pentru ce? Pentru a fii unul din sarantocii facultatii? Iar acuma a murit impuscat. Si poate asta ti se va intampla si tie. Acuma nu mai plange Samantha... macar ne mai racorim si noi cand mai impuscam pe careva.

      - Si insula ta TJ? intreba ea plangand. TJ avea dreptate. In fond de cand nu mai era Samantha Carrington informaticiana, putea spune ca are si ea o viata.

      - Samantha, insula mea nu stiu unde mai e. Dar visam o data la Noua Zeelanda si Australia, care sint oricum departe de ce visam noi. Pana si continentul inghetat e plin de jeg. Insa insula mea exista inca.

      - Exista? intreba ea.

      - Hawaii, Samantha. O sa mergem acolo. Este ultimul paradis curat. Insa acolo trebuie sa traim cumva. Din toti banii astia pe care ii strangem vom cumpara cand vom putea un hotel ecologic pe tarm, inconjurat de bungalouri, totul va fi curat ca lacrima in paradisul nostru. Este un paradis mic, va fi al nostru pana la urma, insa costa. Vom incepe sa ne cladim o identitate. Acolo fiecare ban trebuie justificat statului. Pana si impozite vom plati. Si vom ajunge acolo, stiu asta. Si vom gasi unele metode de finantare in caz de nevoie, ca si aicea.

      Ea incepu sa rada si se aseza in bratele lui. Deja vedea umbrelele in nisip, ca in reclame. Numai cei mai bogati oameni isi puteau permite o vacanta in Hawaii. Logic era ca erau si multi de ucis pentru bani. Brusc vazu alte perspective.

      - Hawaii va fi intotdeauna un paradis, Sam, acolo lumea se bate sa conserve totul pentru turism. Ai vazut ce s-a intamplat cu Cuba nu?

      - Da. Am fost intr-o vacanta cand aveam 8 ani parca. Groaznic. Chiar in anul ala a murit Fidel.

      - Aha, rase TJ. Eu am fost acum putin timp. Cum era atuncea?

      - Era superb. Am fost socata sa vad natura. Mare parte din tara era exploatata metodic, pana si pescuitul era interzis in nu stiu cate luni pe ani. Era ca un Hawaii din poze dar fara dictatura. Si mult mai traditional. Nu tin minte mai multe, insa tata sustinea ca sint foarte saraci. Eu una insa nu am vazut decat ca in fiecare seara cantau si dansau. Pareau fericiti.

      - Da, poate chiar erau fericiti, chiar daca doar un pic. Acuma mor de foame, iar Cuba arata ca un parc industrial de cauciucuri reesapate. Asta e progresul care ne asteapta.

     

     

      .......................................................................................

     

     

     

      - Gata, le-am strans pe toate, facu TJ fericit. Ti-am zis ca e mai bine sa stai acasa sa supraveghezi, ai vazut? Daca nu erai pe faza acuma aveam ceva explicatii de dat.

      - Daca te crezi tare destept... Trebuia sa le culegem asa cum le-am plantat.

      - Oarecum, insa ar fi trebuit sa renunt la un alt plan de-al meu, care oricum nu prea are sanse sa reuseasca.

      - Ce plan? intreba brusc Sam.

      - Ei bine, prietena noastra inca nu si-a cules locatoarele. Iar unul din ele are acum un cadou. Este vorba de un senzor de feromoni la care nu cred ca va renunta sa-l culeaga.

      - Ce ai facut? intreba Samantha incredul.

      - Asta am facut, facu TJ bucuros. Am plasat un emitator M013 in plasticul obiectivului. Senzorul era oprit, iar emitatorul nostru este nedetectabil zic eu, decat daca il cauti special de purici. La fiecare trei ore are o emisie scurta de 1,4ns, in banda 0,772. Nu e o frecventa standard. Insa cum noi stim ce sa cautam, vom afla pozitia locatorului din 3 in 3 ore.

      - Si ce vom face?

      - Tu vei face ceea ce ai facut pana acuma. Vei sta frumos acasa si ma vei urmari tot timpul.

      - Esti nebun? Si tu cu ce te vei apara?

      - Si daca ma duc cu echipamentul pe mine nu ma face sita cum ma vede?

      - Merita riscul?

      - Eu zic ca da. Sa lamurim ce si cum, macar sa stim ca nu vom fi impuscati pe la spate.

      - Bine. Cum spui tu. Dar ai grija.

      - Bine mami.

     

     

     

     

     

     

      Resemnata, Samantha porni spre locul de intalnire. Obtinuse de la TJ ce dorise, planul A, care urmarea apropierea de vechiul cimitir de masini inarmati pana in dinti. Insa de la vederea primelor mijloace de detectie facusera cale intoarsa. Se intorsesera in Bay City. Aproape se lumina de ziua, iar emitatorul mai trase o emisie scurta. Erau periculoase aceste emisii, asa ca trecurra imediat la planul B al lui TJ. TJ lua cu 800 de dolari un jaf de masina de la un dealer de masini second-hand, o masina de un model vechi de 15 ani, de acre presa vremii facuse o indelungata bascalie. Samantha se indrepta cu micul Suzuki spre un local de langa o plaja nu foarte jegoasa, cat mai aproape de cimitirul de masini. Era ora 10. TJ se prapadea de ras mergand cu masina proaspat cumparata, pe care o negociase la sange, si pe care dealerul o ridicase in slavi. era cea mai petarda masina in care mersese vreodata. In numai 10 ani tabla ruginise de parca masina statuse in imersiune. Fusese vopsita, insa cand ciocaneai in tabla, din ea cadea banda adeziva si vopsea. Motorul trancanea jalnic, era nesilentios si neeconomic. Masina tragea ca o caruta si mergea parca stramb. Francezii nu stiau sa faca o masina, sau cel putin uitasera. Pana si la anticul lor Citroen Axel distrus in accident tabla era incomparabil mai buna, iar senzatia de masina clasica si cool compensa celelalte neajunsuri. Masina fusese un insucces total in Statele Unite, fusese masina care provocase probabil cele mai multe bancuri ale vremii, TJ isi amintea de ea cand fusesera aduse cateva loturi si in Brazilia. Era ieftina, mare cat o duba si arata ca un castravete. Avea un nume impunator, Renault Logan, insa se vorbea ca ar fi fost modele produse in tarile lumii a treia din regiunea est europeana. In Brazilia mereu le vedeai oprite pe marginea soselei, iar in Statele Unite provocase cateva accidente prin cedarea unor elemente de directie. TJ se abtinu sa nu depaseasca 80 km/h. Masina trepida si avea o tendinta de a iesi de pe sosea. Opri la un semafor si incerca sa asculte ceva muzica la cosciugul ambulant care era dotat cu un radio care mai si mergea. Mirosul de gaze de esapament il facu sa inchida geamul. Era ca un cuptor inauntru. Demara. Rabla porni scartaind amarnic pe soselele Californiei. TJ trecu pe drumul de pietris si reusi printr-o minune sa nu piarda nici o roata. Ocoli un pic sa pice ca din intamplare prin partea parasita a cimitirului de masini. Consulta GPS-ul sau si roti de volan. Intrezari mica maghernita de tabla ondulata. Masina dadu doua rateuri groaznice chiar cand TJ trecuse de mica maghernita. Toba de esapament cazu toata jos cu un zgomot de accident feroviar. TJ opri. In usa maghernitei aparuse o silueta. Era o fata. Avea probabil 20-25 de ani, si era micuta si subtire. Miscarile ei erau ca de felina, TJ reporni cu greu motorul. Trase de volan spre mica maghernita, cand rabla deceda definitiv, cazand cu roata din dreapta la orizontal. TJ se dadu jos din masina si se intoarse cu spatele la fata. Dadu cu piciorul in fuzeta rupta, insa pe fata avea un zambet cat o farfurie. Se intoarse spre fata si ramase frapat. Parul, ochii si tenul erau leit Samantha. Insa spre deosebire de Sam, fata ei era coltoasa, dura, insa nu mai putin frumoasa. Ochii ei erau insa reci. Era imbracata cu o salopeta jegoasa si un tricou murdar. TJ era si el in pantaloni scurti si un tricou, plin de jeg pe maini de la incercarile de pornire a motorului dupa zece minute de la cumpararea carutei. Fata avea ochii reci si TJ incerca sa zambeasca primul binevoitor. Ochii fetei nu se incalzira. Intreaga ei fiinta cerea parca compasiune. TJ ofta si o saluta, neprimind decat o inclinare rece din cap. Dadu din umeri si arata spre rabla sa. Fata dadu din umeri nepasatoare.

      - Imi pare rau pentru deranj, facu el. Trebuie sa las asta aici, cine imi semneaza de primire?

      - Intrarea din partea cealalta, facu ea sec.

      - Aici nu se poate?

      - Aceasta parte a cimitirului este scoasa din uz. Acum trimitem la reciclare.

      - Ma rog, nu am cum sa ajung acolo, dupa cum se vede.

      - O pot primi aici insa nu pot face nici un act, facu ea.

      - Vreau doar sa scap de ea. Ar trebui remorcata de aicea.

      - Asta e treaba mea, inchise ea discutia.

      - Nu esti prea comunicativa, sper sa nu ma impusti pana la urma, glumi el.

      - De ce te-as impusca? dadu ea din umeri.

      - Nu stiu, am zis si eu asa. Doar nu am venit insotit de vreun avion radar, unul de atac la sol, trei elicoptere de lupta si vreo duzina de soldati care debarca din elicopter.

      Brusc, Thari se intoarse pe calcaie. Un automat Hewett era indraptat spre TJ care astepta si el inarmat cu un Beretta, insa cu teava in sus, si cu mainile ridicate, cu degetul in prelungirea garzii tragaciului. Thari ii lua arma din mana si ii facu semn sa intre in maghernita. Il impinse brutal. Camera arata jalnic. TJ se aseza pe un fotoliu care provenea de la un automobil. Dadu din cap si privi la fata. Aceasta lasa arma pe genunchi. TJ isi aprinse o tigara. Ii era mila de saraca fata. Hotara sa o ajute cum putea mai bine. daca nu avea sa-l impuste, bineinteles.

     

© Copyright Ciprian Ulea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online