evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Coconul  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  Inelul de platină  -  Lacul negru  -  Cosas de la vita  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Cerc la persoana întâi  -  Novo Homo Sapiens  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  În tren  -  Pasomii  -  Somnul  -  Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre  -  Ultimul Paradis  -  Dimineaţă târzie  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Vânătoarea  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Starea de trecere  -  Norul de argint  -  La copcă  -  De o sută de ori Adrian  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Lumea de sus  -  De aici, de sus...  -  Noapte bună, Andrei  -  Valea însângerată  -  Vrăjitoarea  -  Luminile oraşului XXI  -  Vid imprevizibil  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Children of mine  -  Dialog cu Ion Luca Caragiale  -  Meduza (V)  -  Mamă de duminică  -  Ea, eu şi ei  -  Transplant de suflete...  -  Peştera II  -  Luminile oraşului XVIII  -  Enigma de cristal  -  Marea Neagră. Iulie  -  Descoperirea  -  Uitare  -  Jocul Zeilor (I)  -  Războiul lumilor


Antarctic City

Antarctic City
  Constantin Stanciu
varianta print

Constantin Stanciu



Publicat Duminică, 1 Octombrie 2006, ora 12:08

      1. Antarctic City

     

      Hank isi revine cu greu din visare , incearca sa se ridice, dar o durere in tample il tintuieste si-l tine lipit de pamant. Se intreaba daca viseaza sau a murit.

      Un grup de copii imbracati in togi albe il privesc cu sfiala, ca pe un animal de la parcul zoo. In jurul lui, cateva resturi ale scaunului de catapultare zac pe strad.

      Remarca materialul dur, perfect neted si aproape translucid din care este construita soseaua. Seamana cu lava unui vulcan, dirijata in forme geometrice prin geniul cine stie carui inginer.

      Isi pierde din nou cunostinta, iar cand se trezeste are aceeasi senzatie de atatea ori incercata a mersului intr-un avion. De fapt se afla intr-un vehicul cilindric, a carui jumatate superioara este transparenta, usor fumurie. Nu se aude decat un usor suierat, dar vehiculul nu pare a avea contact cu solul.

      Sta intins intr-un fel de sezlong, iar in stanga si dreapta este flancat de un barbat si de o femeie. Seamana izbitor unul cu celalalt, parca ar fi gemeni. Au parul lung pana la umeri, blond si vorbesc intre ei intr-o limba stranie, necunoscuta. Abia cand intorc privirile catre el, observa ca au ochii rosii.

      Ii zambesc si il intreaba daca doreste ceva. Hank nu reactioneaza pentru moment, apoi intreaba unde se afla. Barbatul arat cu mana undeva in capatul strazii, spunandu-i ca merg la Templul Noului Soare.

      La fel ca si copiii vazuti mai devreme, insotitorii lui poarta un fel de togi albe, iar in picioare sandale asemanatoare cu cele romane.

      Priveste prin jurul sau, apoi ridica in sus capul. Deasupra sa se inalta blocuri cu 200 de etaje, pe care sunt plantati copaci. La un moment dat, un stol de pasari superbe, de culoare verde si cozi rosu carmin se lasa deasupra strazii.

      Incep sa urce, iar Hank se minuneaza si mai mult vazand lacuri si dealuri suspendate deasupra blocurilor. In fata lor se profileaza un edificiu enorm.

      Pe mai multe blocuri se inalta coloane uriase, cu grosime impresionanta, dintr-o roca asemanatoare cu granitul. Acoperisul templului aminteste de arhitectura greaca sau romana.

      Opresc in fata unor trepte ce evoca o piramid si coboara. Aerul este destul de tare la acea inaltime, desi isi face simtit prezenta si un curent de aer caldut.

      Pe trepte tot felul de oameni in alb urca sau coboara. Niste copii se joaca cu un animal ce-i pare cunoscut. Intreaba cum se numeste animalul. Femeia din dreapta sa ii raspunde ca acela este un ryx. Hank nu poate sa nu observe asemanarea cu un pinguin.

      - Deci te pricepi sa pilotezi avioane - ii adresa barbatul. Dar se pare ca de data asta nu prea ai avut noroc. Deasupra Caraibelor in plina furtuna...

      - Dar unde mergem ? intreaba Hank.

      - Ai sa vezi si ai s intelegi. Vei vedea oameni ca tine care conduc nu avioane, ci nave si cargouri spatiale. Unii seamana mult cu tine.

      Urcara inca o serie de trepte si ajunsera pana aproape de platoul unde se intindea templul. Torte sculptate in piatra, in care ardea ceva ce nu era nici foc, nici lumina, flancau drumul catre intrarea in templu.

      Din cativa pasi se aflau in fata a doua porti imense din piatra. Printre altele, Hank vazu sculptate cateva galaxii, planete din sistemul solar si altele necunoscute lui, scene din coborarea omului pe Luna, Marte, Jupiter, Saturn; comete, ploi de meteoriti. Cei doi il intrebara pe Hank:

      - Sigur vrei sa intram ? apoi schimbara in limba lor cateva vorbe.

      - Da, vreau ! spuse Hank. Ceva straniu si imperceptibil punea stapanire pe el.

      Imediat ce se apropiara mai mult, usile se deschisera. Pasira inauntru, iar Hank sim]i prezenta unui camp de forta urias care ii crea un inconfort si o teama profunde.

      Coloanele erau aurite, iar pe jos era ceva ce semana cu zapada cazuta pe o iarba verde, pe alocuri topita. Peretii erau constituiti in intregime din ecrane video, prezentand scene interactive. De fiecare data cand te uitai la un personaj, se uita si el la tine. Un personaj mai impunator reusi sa-i atraga atentia. Acesta prezenta, prin imagini sugestive, care se succedau lent, o adevarata istorie. Oamenii in alb incepura sa ii explice:

      - In urma cu 500 de ani oamenii au creat un satelit urias in apropiere de Marte, dotat cu un sistem vast de oglinzi solare, destinat captarii energiei solare si dirijarii acesteia catre suprafata planetei, urmarind cresterea temperaturii in zona ecuatoriala. Dintr-o eroare de proiectare, oglinzile au fost indreptate catre Pamant.

      In acest moment, Hank se cutremura: vazu aparitia pe cer a unui nou corp luminos, norii evaporandu-se, ghetarii si zapada topindu-se. Nivelul oceanelor si al marilor a depasit inaltimea blocurilor zgarie-nori. Copacii ardeau cu trosnete. Oamenii fugeau, urland inebuniti de lumina puternica ce le afecta ochii si de caldura care facea sa crape pamantul si in varful muntilor. Unele animale si o parte din oameni au murit in chinuri groaznice. Altii au scapat fugind in muntii foarte inalti, la Polul Nord si in Antarctica. Groenlanda a devenit un tinut foarte calduros, desi acum, mult mai mic dupa cresterea apelor.

      Ideea de noapte, frica de intuneric si povestile cu monstri nocturni au disparut odata cu aparitia luminii permanente.

      Plante si animale, iar partial si oamenii, au suferit mutatii genetice, transformari in ciclul de viata.

      O mica parte din oameni au reconstruit civilizatia in Antarctica, intemeind noul centru al lumii in Antarctic City, construind Templul Noului Soare si incercand sa reia legatura cu bazele din sistemul solar.

      Tot ce acumulase omenirea la nivelul cunoasterii a fost salvat datorita stocarii pe suporturi de memorie de marimea unui bob de orez si trimis impreuna cu oamenii, in Cosmos.

      Indreptandu-si privirea catre peretele opus, Hank observa un alt personaj care ii arata noi imagini, insotite de o scriere hieroglifica, ce se derula vertical.

      Multimi de oameni stau la rand spre a se imbarca pe navetele argintii care umpleau cerul. In liniste deplina, urca unul cate unul pe niste trape ce duc in interiorul navelor.

      Cei doi oameni ii traduc: comenzile catre oameni sunt transmise direct creierului prin inhibitoarele cerebrale. Nimeni nu li se poate impotrivi.

      In urma cu 250 de ani, societatea-mama de pe Selena a interzis gandirea independenta, personalitatea si exprimarea sentimentelor, proclamand ca religie cultul Noului Soare. Putinii oameni care au avut curajul sa se opuna, sustinand ca noul soare este de fapt un obiect creat de om si care dintr-o eroare reflecta lumina catre Pamant si Luna, au fost deportati in sistemul Saturn, contribuind la colonizarea satelitilor acestuia si muncind in statiile orbitale de la sol.

      Inteligenta planetei Pamant, a tuturor oamenilor a fost transferat in bazele de pe Luna. De atunci si pana acum, oamenii de pe Luna au un implant intracranian numit inhibitor cerebral. Acesta are rolul de a paraliza orice proces de gandire; constiinta, visele sau reveriile au disparut.

      Creierul functioneaza doar la comanda, oamenii fiind astfel manipulati printr-un mecanism exterior.

      In momentul urmator, Hank ridica o mana si ii intrerupse:

      - Cum se face ca ati aderat la acest cult si totusi detineti o istorie adevarata a lucrurilor, iar pe de alta parte, de ce nu aveti si voi implanturi ? Au uitat de voi cei de pe Luna ?

      - Noi nu suntem prioritari pentru Societatea-mama, iar navele ne-au fost confiscate. Sunt importanti insa femeile si copiii pe care-i duc in bazele lor.

      - Aici, pe Pamant, cand mai ajunge urmatorul transport ?

      - Luna viitoare. Pana atunci am putea sa-ti propunem ceva...

      Imaginile de pe peretii templului prezentau o lume galbui-portocalie, cu munti inalti, nori desi, lacuri, cascade, vulcani. Mici navete asigura transportul de lichide, minerale catre cargouri si alimente si noi transporturi de oameni catre baze. Hank recunoaste imediat aceasta lume: este Titan, cel cunoscut candva ca al doilea corp ceresc din sistemul solar care are atmosfer stabila. Urneaza cateva imagini cu vulcanii de pe Europa, care arunca lava si cenusa pana in spatiul cosmic, in prezent captate si valorificate de selenari.

      Cateva baze de pe Oberon, excavatiile din craterul urias de pe Mimas, apoi imaginile clipesc si dispar.

      - Am putea sa le propunem sa te ia cu ei, zisera cei doi. Avand in vedere ca ai experienta ca pilot, ca mai sunt si nave mai vechi, te-ai putea acomoda. Si inca ceva: se castiga enorm, iar in unele baze se spune ca aerul e aproape ca pe Pamant.

      - Luna, ca si Marte, sunt in prezent baze de tranzit catre alte lumi.

      - Avand in vedere gradul tau de evolutie, nu te putem trimite decat pe Titan. Iti vom permite totusi o escala pe Marte, ii spusera selenarii.

      Dupa ce sunt urcati, oamenii isi ocupa impasibili locurile. Calatoria poate incepe. Sunt serviti cu alge si cu apa produse intr-un ecosistem al navei.

      O femeie trece pe langa el si ii spune:

      - Incearca sa te ascunzi, vor veni sa-ti puna si tie implant. Le e frica de cei carora nu le pot controla gandurile. In ecosistemul de pe puntea 1 poti sa te ascunzi usor.

      Hank se strecura spre capatul pe unde disparuse femeia putin mai devreme. Privi imprejur si vazu ca este singur. Lua rapid epilatorul laser si in cateva clipe, parul blond de pe cap cazu incet catre puntea alba. Scoase rapid lentilele de contact rosii, aplicandu-si-le cu dexteritate, apoi merse pana la capatul culoarului. Incerca sa ia liftul pana la puntea 1. Vazu ca accesul ii este interzis. O mana il batu usor pe umar.

      Se intoarse si o vazu din nou pe femeia de mai devreme.

      - Nu mai incerca, nu ai implant si nu ai cum sa patrunzi. Decodorul recunoaste doar informatia inscriptionata pe acesta. Bineinteles, exista si avantaje: pentru unele aparate esti invizibil. Dar te pot ajuta eu.

      - Imi trebuie ceva ca sa ma ghideze prin labirintul acesta.

      - A, sa ma prezint, eu sunt Annelise. De-abia acum Hank observa parul blond si ochii violet, costumul galben mulat.

      - Ai aici o harta electronica, dar, deghizat cum esti, s-ar putea sa nu ai nevoie de ea. Mai bine intoarce-te la restul echipajului. Incearca sa te porti ca ceilalti. Ideea este sa nu fii imprevizibil si sa nu faci miscari rapide, daca vrei sa nu iesi in evidenta.

      Hank se retrase incet si vazu toate privirile indreptate catre centrul navei.

      Un glob cat capul unui om prezenta, prin imagini tridimensionale, mesajul Centrului Spatial catre echipaj. Desi nu intelegea ce se vorbeste, Hank pricepu ca nu vor cobora pe Luna, escala urmand a fi facuta pe Marte.

      Cu un usor clipit, imaginea disparu.

      Hank astepta ca ceilalti sa adoarma, verifica daca mai are harta la el si dispsru fara zgomot catre Puntea 1.

     

     

      2. Pe Puntea 1

     

      O mica padure ecuatoriala, plina de liane care se catarau din copac in copac, mustind de apa si mici vietati, se desfasura in fata sa. Daca tot reusise sa sparga codul de acces, Hank isi spuse ca va reusi ai mai departe. O libelula albastra se balansa in fata sa si il atinse pe obraz. Deasupra copacilor, un plafon reflecta o lumina difuza. Tot urmarind sa vada de unde venea lumina, nu observa ca ceva aluneca in spatele sau. Auzi doar un suierat care despica aerul si se intoarse brusc. Un piton urias cazu inert cu o sageata infipta in cap. Se lasa in jos si privi in jur. Aceeasi liniste intrerupta ici-colo de sunetele vietatilor padurii, clipocitul apei si in rest nimic.

      Apoi, din frunzisul din spate rasari Annelise care ii spuse, zambind:

      - Am uitat sa-ti spun ca habitatul include si omeni primitivi. Aici traiesc, vaneaza, procreeaza. Mai ales de acest ultim aspect sunt interesati cei de la bord. Copiii lor sunt educati in spiritul erei spatiale. Pana la 12 ani invata tot ce se cumoaste despre sistemul solar, Univers, viata spirituala.

      - Cum, adica pot avea o religie ?

      - Sunt pregatiti pentru colonizarea lui Titan. Acolo, goana dupa castig si conditiile vitrege fac necesara si o astfel de educatie. De altfel cei de acolo au deplina libertate religioasa, de constiinta si politica.

      - Deci acolo nu s-a impus cultul Noului Soare ?

      - Nu. Din contra, acolo se planifica cu totul altceva. Vei vedea la timpul potrivit despre ce este vorba. Si hai sa plecam mai repede de aici. Ai vazut ce bine trag cu arcul „primitivii”. Poate ca nu-si merita numele doar pentru ca nu au implant si nu piloteaza nave spatiale.

      Luara liftul sub forma de glob transparent, care ii urca la nivelul anterior, acolo unde pasagerii incepeau sa revina la functiile normale, semn ca se apropiau de Marte.

     

     

     

      3. Marte

     

      Imagini detaliate ale planetei si ale satelitilor sai, precum si ale statiilor orbitale aparura pe globul central. Apoi planeta cartografiata, infatisand zonele unde reusise operatiunea de terraformare. Vaste zone acoperite de vegetatie, populate cu toate rasele de oameni care traisera candva pe Pamant, cu animale si pasari. Zone acoperite cu apa, oaze in desertul martian.

      Istoricul descoperirii, al cartografierii planetei se derula in momentele urmatoare. Fu prezentat primul tragic voiaj al omului pe Marte. In anii 2100-2110, datorita tehnologiei invechite, a lipsei resurselor suficiente de oxigen, 8 pamanteni au fost sacrificati. Au ajuns pe Marte si au incercat fondarea primei colonii la sol, au experimentat adaptarea de plante. Dar dupa 5 ani de la plecarea de pe Terra, organismul acestora nu a mai rezistat. Ramasitele acestora pot fi vazute la Muzeul primilor Pasi din Cydonia City. (Se mentioneaza si durata zborului Terra-Marte la vremea respectiva: 2 ani si o luna).

      Hank nu putu sa nu se mire cand vazu imagini cu copaci inalti de pana la 150 de metri, care se zbteau sa prinda un pic mai multa lumina, cactusi de 10-15 metri si niste pomi in care cresteau un fel de struguri foarte mari.

      Apoi, imaginea tipica a omului fara par pe cap, cu ochi viole]i, zambind si facand un semn cu mana devenit cunoscut ca purtator de bune intentii inca de pe vremea cand Terra trimitea sonda Pionner in afara sistemului solar.

      La solul lui Marte gravitatia este un pic mai accentuata decat atunci cand au coborat primii oameni, datorita ingineriei spatiale foarte avansata a anului 2720.

      Au fost reconstruite aici orase si cetati intregi de pe Pamant, piramide, temple, ba chiar forme de relief au fost ameliorate pentru a semana ori cu un canion, ori cu o cascada spectaculoasa. Pe Muntele Olimp se inalta o statuie colosala infatisand un om cu o coroana pe cap si pletele in vant. Intr-o mana tine Luna, iar in cealalta Marte.

      Din ce motiv ma ajuti ? o intreba Hank.

      Annelise isi intoarse privirea catre el si spuse in soapta:

      - Esti singurul atat de liber in gandire incat, chiar daca ei te considera primitiv, ai putea face ceva pentru noi, toti cei imprastiati pe atatea planete.

      Intrara in orasul subteran si cautara un loc linistit unde sa manance si sa poata vorbi. Un om se apropie zambind si le intinse un gen de suport din plastic negru. Acesta infatisa imagini cu diferite meniuri, provenienta lor si numarul de minute sau ore de munca pentru Marte, ca plata a ceea ce consumai.

      Alesera un soi de fructe asemanatoare cu niste nuci de cocos si gust de paine, care nu costau decat plantarea cate unui arbust mic.

      In apropierea lor un barbat batran, cu plete albe, lungi pana la umeri si barba le facu un semn prietenesc cu mana. Hank si Annelise ii zambir si raspunsera fluturand mainile la randul lor. Batranul arunca in jur priviri si ii invita prin semne sa ii tina companie.

      Dupa ce se prezentara, aflara ca batranul se numea Marcus. Baura impreuna o bautura mentolata, usor ametitoare. Nu era decat un energizant comun prin acest gen de locuri. Marcus ii invita la el acasa, putandu-se achita cu aceasta ocazie de obligatia de a planta si arbustii.

      La cererea celor doi, batranul consimti sa mearga pe jos pana acolo. Luara capsulele de sticla in care trei arbusti se puteau zari printr-un fel de ceata alburie.

      Galeria prin care mergeau era una secundara, abia aveau loc unii langa ceilalti. Dupa cateva zeci de pasi insa, intrar intr-o galerie uriasa, atat ca inaltime, cat si ca largime. Acesta aducea cu o adevarata artera subterana in care o multime de oameni misunau in ambele sensuri. Dincolo de peretii de sticla ai galeriei se puteau ghici radacinile copacilor uriasi de la suprafata, care, in contact cu organisme bioluminiscente, creau un adevarat spectacol de lumini.

      Vehicule cilindrice, cu partea superioara semitransparenta, ca cele vazute de Hank pe Pamant, treceau in viteza si fara zgomot pe deasupra lor.

      Dupa ce au mers cam un kilometru, numarul celor din marea galerie paru sa creasca. Marcus le explica fenomenul: imediat ce se apropia seara, oamenii paraseau suprafata martiana datorita temperaturilor foarte scazute.

      In mod asemanator, tot mai multi oameni mergeau si ei prin galerie.

      Hank se obisnui repede cu tinuta ce ii parea familiara din istoria romanilor sau a vechilor greci: toga alba lung si sandale cu sireturi pana pe gambe. Majoritatea nu aveau par, dar ici-colo apareau si oameni cu par scurt dar si cu par lung pana la umeri. Probabil in functie de varsta, isi spuse Hank.

      La un moment dat, galeria se largi foarte mult, lasand sa se vada in jos un amfiteatru urias. O opera de teatru sau poate o conferinta stiintifica se apropia de sfarsit. Hank auzi cat se poate de clar ultimele cuvinte: „ ... ca si cum ni s-ar spune noua ca nu suntem dintotdeauna aici, ba poate chiar ca venim de pe o alt planeta...”

      Se auzi un cor de hohote de ras, apoi aplauze prelungite.

      - Si totusi se spunea ca exista un muzeu in care sunt pastrate resturile navetei si ramasitele primilor pamanteni care incercasera sa sadeasca viata pe Marte, zise Hank privind in gol.

      - Lucrurile astea sunt cam invechite si dupa cum ai vazut, luate in ras. De altfel zona respectiva nici nu trezeste interesul marii majoritati si oricum este prea departe de colonia actuala. Numele de „oras„ al Cydoniei vine mai mult din credinta ca aici ar fi fost unele forme arhitecturale pana in venirea primilor oameni. Cel putin in epoca de pionierat, unele imagini luate de pe orbita puteau fi interpretate fie ca o uriasa fata de om, fie ca niste imense piramide erodate de furtunile de nisip.

      Ajunsera la niste trepte din piatra care coborau in trei directii diferite. Mersera pe cele din centru pana ajunsera in fata unor globuri din sticla. Jumatatea superioara avea un fel de fotolii care pareau umplute cu gaz, foarte confortabile. Inauntru era luminat si cald.

      Dupa ce se asezara, globul isi intensifica lumina si plonja in ceea ce Hank crezu ca era o prapastie. Cateva momente se simti rau din cauza vitezei ce-i facuse un gol in stomac. Apoi senzatia se diminua odata cu oprirea globului.

      O iesire semicirculara aparu pe unul dintre peretii transparenti ai globului, iar cei trei coborara.

      Straduta pe care paseau parea facuta din sticla rosie si pe alocuri era luminata cu mici triunghiuri galbene de sub ea. Tavanul galeriei era albicios si raspandea atat lumina, cat si caldura. Bonsai de diferite forme se insirau de ambele parti.

      La scurt timp oprira in fata unei forme ciudate, o cupola, toata din acelasi material rosu, translucid. Marcus ii pofti inauntru.

      O adevarata sera cu plante, arbusti si mici pomi fructiferi isi imparteau o parte a casei. O raza se indrepta spre capul lui Marcus, paru ca nu face altceva decat sa cotrobaie prin creierul lui, poate sa identifice, sau cine stie ?

      In cateva secunde se lumina si incepu sa se incalzeasca.

      Plantara fiecare cate un arbust, apoi coborara inca un nivel. Aici era un gheizer. Apa calda care t$snea dintr-o stanca albicioas ii delecta si ii facu sa se simta altfel. Dupa ce se imbaiara, Marcus le oferi Lui Hank si Annelisei togi albe si sandale. Se intoarsera in sera si gustara din fructul care semana cu un strugure.

      O specie foarte cunoscuta de fluturi se apropie de arbustul prospat plantat de Hank si facu aici un mic popas. Hank recunoscu imediat superbul exemplar de Saturnia piri.

      Saptamana de pe Marte trecu foarte frumos, cu lungi plimbari la suprafata - ziua, si cu discutii pe marginea vietii in acest loc – noptile.

      Revenira la nava care ii aducea de pe Pamant. Aici urmara cateva zile si poate si nopti – era greu sa aprecieze trecerea timpului pe o nava care semana cu o mica planeta, ducand cu ea viata in aproape toate formele cunoscute pe Pamant.

      De data aceasta Hank o asculta pe Annelise si cauta sa-si asigure anonimatul. Intra ca si ceilalti in faza de functionare biologica minima, operatie asistata de inteligenta artificiala a navei. Cilindri cu brate ca niste clesti coborara sfere care urmau sa asigure „hibernarea” pe parcursul drumului catre Titan. Oamenii luau automat pozitia fetusului, dupa care globurile se incetosau din cauza lichidului cald care le inunda.

      Hank pastra ca ultima imagine, inainte de a intra in globul transparent, multimea de martieni care radeau si aplaudau. Avu certitudinea ca gandurile le erau manipulate. Da, asta trebuia sa fie explicatia: aveau implanturi, ca cei de pe Luna. Se cutremura la gandul ca intre timp, poate au ajuns si pe Titan si atunci...

      Incerca sa nu se mai gandeasca si pasi in globul din fata sa.

     

     

      4. Titan

     

      Planeta portocalie reprezentase un succes din momentul in care reusisera serele gigant. Cresterea ultrarapida a vegetatiei care asigura aerul respirabil fusese favorizata si de compusii pe baza de azot, atat de des intalnit aici.

      Hidrocarburile din atmosfera ajutasera la dezvoltarea unei industrii si a unor mijloace de transport similare celor de pe Terra mileniului II. Este adevarat ca se aducea in cantitati impresionante sol de pe Pamant si Marte, dar exporturile erau incomparabil mai mari.

      Asezarile umane acoperisera deja o treime din planeta, restul de doua treimi ramanand obiect de preocupare fie pentru amplasare de sere, fie pentru exploatare de resurse naturale.

      Ultimii veniti erau cei de pe Pamant, care aveau libertate deplina, insa nu controlau spatiul din afara lui Titan.

      Numita Terra II, colonia copia cu maxima fidelitate lumea existenta candva pe Pamant. Toate speciile de plante si vietati care reusisera sa fie salvate fusesera aduse aici.

      Hank facu cunostinta cu Rudolf, liderul pamantenilor de pe Titan. Desi originari tot de pe Pamant, ceilalti obisnuiau sa-si spuna selenari, martieni, in functie de originea cea mai recenta.

      Rudolf ii invita intr-un avion care decola vertical si se indrepta spre Colonie.

      - Cel putin asa ceva pot sa pilotez si eu, spuse Hank, fericit ca se afla intr-un obiect atat de familiar.

      - Da, este construit pe baza unor schite tot atat de vechi ca si colonia, dar cum era singurul compatibil cu zborurile scurte si dese, iar combustibilul nu este o problema...

      Nori desi, cenusii-portocalii se zareau prin hublourile avionului. Cand incepura sa coboare, isi facu aparitia o mare sau ceva stralucitor. Hank nu putu sa-si dea seama pana cand se apropiara mai mult.

      O piramida sau un ziggurat gigantic de marimea Australiei – din cate isi amintea Hank imaginea Pamantului vazut din avion – se desfasura sub ei, lasand s se intrevada, din loc in loc, pete verzi.

      Cand avionul isi termina coborarea verticala si atinse solul, Hank isi desfacu centura si iesi. Il urma Annelise. In cele din urma iesi din avion si Rudolf.

      In fata lor se inalta un perete de sticla. Era atat de inalt incat se pierdea in nori, asemeni unui munte.

      Hank incerca sa inteleaga cum putuse fi construit asa ceva. La baza zidul putea fi atent analizat. Era compus din blocuri uriase translucide. O ecluza le asigura trecerea in interior. Dupa ce inchisera in urma lor pentru a nu intra gazele nocive, cei trei oameni patrund intr-un paradis verde. Atmosfera din interior este repirabila. Cateva grupuri de stanci, printre care curge o cascada, rasar din padurea prin care trec. Animale, pasari, insecte umbla nestingherite, fara a se speria de prezenta oamenilor.

      Este foarte cald si umed, poate datorita efectului de sera.

      Lumina palida se transforma zi de zi, prin fotosintez, in hrana pentru acest paradis verde. O ceata deasa se ridica de deasupra padurii. La un kilometru distanta norii se revarsa intr-o ploaie calda, deasa, cu stropi mari.

      Deci circuitul apei functioneaza admirabil chiar si intr-un mediu aparent atat de ostil, isi spuse Hank.

      - Da, asa este, raspunde cu voce tare Annelise. Oricum pasim pe sol de pe Terra, plantele au crescut din seminte tot de acolo, totul este ca acasa.

      - Acasa ?

      - A fost si casa mea, candva, demult...

      - Imi citesti gandurile, sau este doar o coincidenta ?

      - Stii, noi, oamenii trimisi in spatiul nesfarsit ne folosim foarte mult creierul. In vremea ta, procentul de utilizare a capacitatii creierului cred ca era de 10%. Acum este de 75%. Plantele, animalele, oamenii, tot ce era viu, a fost o buna vreme sub imperiul hazardului, al aleatoriului. Pe parcursul vietii apareau boli incurabile, unii oameni aveau malformatii, durata vietii se micsora uneori inexplicabil.

      - Sa inteleg ca acum totul este selectat genetic, ca nu mai exista erori ?

      - Perfectiunea nu a fost atinsa, caci cunoasterea isi largeste mereu granitele. Dar, de exemplu, se poate spune cu exactitate, inca din faza embrionara, ce evenimente majore si cand vor aparea in viata biologica a unui om. Nu avem voie si nici nu se pune problema sa intervenim, sa „selectam”, deoarece cunoastem care sunt factorii de risc din punct de vedere genetic. Astfel informatia genetica este intacta, atunci cand viata se desfasoara la nivelul atins de noi. Nu selectam pentru ca nu avem ce. Toti suntem la fel.

      In jurul lor se facea intuneric.

     

     

     

      5. Noapte pe Titan

     

     

      Siluetele copacilor se lungeau in umbra, iar padurea deveni tot mai intunecata. Tipetele catorva pasari si urletele animalelor intrerupeau din cand in cand linistea noptii.

      Gasira cu usurinta o pestera, se instalara aproape de intrare si se pregatira de somn. Rudolf le asigura un perimetru de lumina, caldura si camp electromagnetic care se manifesta catre exterior, pentru a nu fi deranjati de animale. Din niste pernute mici cat mana unui om desfacu cate trei saltele pneumatice. Acestea erau facute dintr-un material identic cu matasea, putandu-se usor plia pana la dimensiuni foarte mici. Intrucat erau vidate, cand erau desfacute, gazul din atmosfera le umplea, dupa care se oprea la o anumita presiune care garanta confortul. Isi aranjara saltele in forma literei „T” si se asezara cu capul cat mai aproape unii de altii. In acest fel puteau sa mai vorbeasca in liniste pana adormeau si in acelasi timp puteau sa supravegheze zona de jur imprejur.

      Schimbara cateva prime impresii despre calatoria pana acolo, apoi despre locul in care se aflau. Dupa aceea, Rudolf il chestiona pe Hank in legatura cu experienta sa ca pilot. La un moment dat, discutia incepu intre Rudolf si Annelise, care incercau sa gaseasca cele mai bune solutii pentru adaptarea lui Hank aici si apoi pentru exersarea pe aeronavele disponibile. Concluzia fu ca la sfarsitul perioadei de acomodare, Hank trebuia sa cunoasca tot ce era relevant aici, sa se descurce cu orice tehnologie, vehicule si aeronave. Partea finala avea sa sfideze pana si ceea ce facusera ceilalti de aici: trebuia sa ajuga pe o ruta orbitala, iar apoi in calatorii interplanetare.

      Avea sa fie un precedent datorita statutului sau cam aparte, de om venit din trecutul Pamantului. Hank isi castigase o deosebita simpatie. Planurile si discutiile atinsera punctul culminant atunci cand se aduse in discutie „Noul Soare” de pe Pamant.

      Rudolf si Annelise se intreceau in a-i explica cat mai detaliat povestea deja vazuta pe Pamant. Din ce ii spuneau intelese destul de usor ca satelitul martian care adusese atatea nenorociri Pamantului, atatea schimbari in viata oamenilor, trebuia fie redirectionat, fie distrus. Mandru de misiunea pe care intelegea ca o va avea de indeplinit, Hank adormi.

      O vazu pe sotia sa alergand cu parul in vant, cum il imbratiseaza si il saruta, cei doi baieti facandu-i cu mana, apoi decolarea..., turbulentele din zona Marii Caraibelor, izbirea avionului cu o forta nemaiintalnita pana atunci...

      In momentul urmator se trezi. Se facuse ziua, daca lumina palida din jurul sau se putea numi astfel. In afara perimetrului securizat de unde electromagnetice zari antena unei vietati ce semana cu un gandac. Acesta avea cam 1,50 metri, era colorat in negru cu galben si era rasturnat pe spate.

      Antenele aveau 75-80 de centimetri, iar cea indreptata spre el era aproape complet carbonizata.

      Isi trase repede hainele pe el, incalta sandalele cu sireturi lungi si iesi in liniste sa faca o plimbare prin padurea din apropiere. Ierburile destul de mari si incalcite faceau inaintarea greoaie. Zgariat si murdar de noroi, se intoarse. In directia din care venise se intindea o poiana mare. Merse cam un kilometru-doi pana descoperi un grup de cladiri, monumente sau ceva asemanator in forma de cuburi perfecte. Le cauta o intrare sau vreun loc pe unde sa poata patrunde, fara succes insa. Obosit, intinse o mana si se sprijini de un perete metalic, rece. Pamantul ii fugi de sub picioare. Sub el, o trapa il atrase sub pamant. In cadere isi luxa un picior si se agata in niste radacini uscate. Privi in sus si vazu ca se afla la o adancime de cel putin 25 de metri.

      Pipai cu mainile prin intuneric, in jurul sau si, la un moment dat, in apropierea lui vazu clipind ceva. Forma mainii sale, aprinsa, de culoare rosie, lumina unul din pereti. O trap se ridica, lasand sa se vada un tunel luminat. Se ridica cu mari eforturi si incerca sa strige dupa prietenii sai. Nu putea insa scoate niciun sunet. Cu pasi sovaielnici inainta prin tunel. Dupa cativa metri, cazu din nou. Un stol de lilieci cu aripi mari trecu pe deasupra lui. Tunelul ii lumina drumul, pe care Hank il continua transpirat si putin speriat.

      Dupa cateva curbe, care ii facura impresia ca ar cobora in spirala, tunelul se termina, facand loc unei sali imense. O ceata verde se ridica din pamant pana la niste formatiuni ciudate, conice, care atarnau din bolta de deasupra sa. Stanci sfaramate de diferite marimi urcau pana aproape de bolta.

      Hank urca pe aceste stanci pana la o stalactita care era mai aproape.

      Intinse mana catre stalactita uriasa, iar cand o atinse, aceasta incepu sa se lumineze. Prin gheata transparenta vazu ceva ca o fiinta umana cu capul in jos. Apoi, una cate una celelalte stalactite se luminara si ele. Ceata verzuie calda parea sa le dezghete. Fiinta de deasupra sa era cam de 2 metri inaltime si parea perfect conservata. Hank se simti din ce in ce mai rau si apoi lesina. Imagini din copilarie si pana in prezent i se derulau prin fata ochilor cu viteza. Nu mai simti decat caldura, multa lumina si ceva ca niste maini imense intinse catre el. Se prabusi de pe stanci sfaramandu-si capul si coloana vertebrala... Inima isi opri ritmul, respiratia inceta, iar fata si corpul capatara o culoare galbuie.

      Hank constata cu stupoare ca a murit. Privi speriat in jur si inlemni de frica: fiinta din stalactita deschisese ochii. O voce tunatoare anunta solemn:

      - Urmeaz transferul in noul corp-gazda. 10, 9, 8, 7, 6, ...

      Hank incerca disperat sa fuga, dar privirea fiintei din gheata il fixa, neoferindu-i parca alternative.

      In clipele ce urmara se simti absorbit de un val de aer extraordinar de puternic si rece.

     

      *

     

      Rudolf si Annelise se trezira in acelasi timp si observara ca Hank lipseste.

      - Poate se plimba, zise Annelise.

      - Dureaza putin cam mult plimbarea asta si nici nu stim in ce directie a disparut.

      Stransera repede lucrurile si se despartira: Rudolf incepu cautarea prin padure, iar Annelise prin poiana.

      Prin iarba uda de roua vazu urmele lui Hank si il striga pe Rudolf. Cand ajunsera la cladirile metalice si vazura trapa deschisa, se uitara unii la altii.

      - Nu trebuia sa ajunga aici.

      Daca a intrat in zona interzisa, orice i se poate intampla. Locul acesta a fost in mod constant ocolit datorita mai multor superstitii.

      Annelise afla in continuare ca respectiva cladire in fata careia se aflau se numea Cripta Intemeietorilor si ca era mai veche decat s-ar putea spune.

      Unii pamanteni sustineau ca Cripta era mai veche decat orice colonie, ca ar fi existat acolo pana in venirea primilor oameni de pe Terra.

      Pornir in pas grabit catre cea mai apropiata asezare umana pentru a se interesa ce era de facut. Dupa cateva ore de mers si tot urcand panta unui deal, Annelise vazu in jos o aglomerare de „ciuperci” crescute in palcuri bine aranjate, aproape geometric. Cand i le arata cu mana lui Rudolf, acesta zambi si spuse:

      - Acelea sunt casele din colonie, dar cupolele lor seamna intr-adevar cu ciupercile.

      Cand se apropiara, Annelise observa ca erau facute dintr-un material spongios, ca o spuma consistenta, bine uscata.

      Intrara intr-una din casutele ciudate si gasir trei membri ai familiei zacand pe jos: un barbat, o femeie si o fetita. Cercetand mai atent trupurile neinsufletite, vazura ca toti trei aveau cate o gaura in crestetul capului. Iesira repede si mai intrara in cateva casute. Aceleasi scene cu morti cu capetele gaurite ii asteptau peste tot. In jur domnea o liniste nefireasca. Doar aburi se ridicau din pamant, semn ca se incalzea. Cautar niste cabluri, pe care le prinsera unele de altele.

      - Acum avem un cablu de peste 30 de metri, zise Rudolf. Sper sa ne ajunga.

      Se intoarsera fara sa vorbeasca intre ei, aflandu-se inca sub impresia celor vazute.

     

     

     

      6. In Cripta Intemeietorilor

     

     

      Rudolf, ajuns primul in dreptul trapei, se infasura cu cablul si apoi plonja incet in tunelul intunecos de sub el. Mai privi o data in sus si o vazu pe Annelise intr-un cerc de lumina, incurajandu-l prin semne cu mana. Din loc in loc se proptea cu picioarele de peretii canalului destul de ingust.

      Cobora asa cam 20 de metri cand simti caldura si apoi un gust amar in gura: inhala un aer toxic. Pe masura ce cobora, il cuprindea ameteala. Realiza ca era ceva pe baza de azot in exces, acolo jos. La un moment dat simti ceva tare sub picioare, iar cand se intoarse, vazu ca a terminat de coborat, iar de aici tunelul avea lumini palide, ascunse parca in bolta.

      Se tara pe burta pentru a lasa gazul nociv sa circule pe deasupra sa, atras poate de gaura de la suprafata. Inainta prudent, iar din loc in loc se opri sa asculte daca se aude vreun zgomot. Urma o ultima curba, apoi aburul sau ceata pareau ca se intensifica. Intr-adevar, o ceata verde se intindea pana la inaltimea umerilor, avea sa constate Rudolf, acum ridicat in picioare.

      Dupa cativa pasi, mai mult tarsaiti pe jos, se opri si incerca sa se ascunda. Se intoarse si privi de dupa o stanca pe care o intalnise in drum. In fata se intindea o sala sau un fel de pestera foarte larga, luminata de radiatia din ceata deasa.

      Lui Rudolf incepura sa ii tremure genunchii si se tranti brusc la pamant.

      In centrul salii se inalta un tron metalic urias pe care statea o fiinta gri, cu ochi mari galbeni, imbracata intr-un costum mulat de culoare argintie. Nu avea pic de par pe cap si avea maini lungi terminate cu palme mari, care se odihneau pe ceea ce pareau a fi marginile tronului. In jurul sau, la mai joasa inaltime, fiinte asemanatoare se miscau in toate directiile, parand a degaja locul de stanci si gheata. Acestea erau mai intai sfaramate si apoi aspirate cu niste utilaje mari, al caror capat se pierdea in ceata.

      In bolta de deasupra se intindea o retea de stalactite cu capatul rupt si goale in interior, asemeni unui fagure din care larvele, devenite adulte, ar fi iesit toate odata.

      - Va reamintesc ca suntem ultimii supravietuitori ai planetei Sadael, din sistemul stelei Sirius, ca am venit aici in urma cu cateva mii de ani pentru a ne gasi o noua casa. Dintr-o eroare, procesul criogenic a fost intrerupt in anii 2700 in loc de 3000. Se pare ca eu insumi sunt pe jumatate pamantean. Altfel spus, spiritul care m-a trezit la viata apartinea unei fiinte inzestrata cu gandire abstracta de pe Terra, o planeta mica din apropiere. Banuiesc ca modul in care ati facut transferul de suflete in corpurile voastre este asemanator.

      Dupa cum ati observat, o noua rasa si-a trimis reprezentantii pana pe aceasta planeta. Ei locuiesc partea de la suprafata, fara sa se intrebe cine si pentru ce a facut totul. Tot ce putem face pentru ei este sa corectam un mic satelit de pe orbita Planetei Rosii si sa-l indreptm catre suprafata sa. Stim sigur ca este lucrul cel mai dorit de cei de pe Titan si ii vom ajuta. Gaud, te vei ocupa personal de acest aspect ! Dupa aceasta va trebui sa ne reintoarcem pe planeta noastra. Experimentul a avut succes: viata va calatori alaturi de noi pana la vechiul nostru leagan, Sadael.

      In acest moment, Rudolf se tara inapoi si o rupse la fuga pana ajunse la tunelul vertical, trase de cateva ori de cablu pentru a fi ridicat.

      Iesi epuizat si covarsit de cele vazute si auzite. Fara sa rosteasca un cuvant, o lua de mana pe Annelise si alergara pana la ecluza. Parasira paradisul verde chiar in momentul in care acesta incepu sa se clatine. Un tunet prelung, insotit de fulgere in apropierea zidurilor transparente preceda ridicarea Paradisului Verde cu cativa metri.

      Pamantul din jur fu aruncat ca o crusta nefolositoare, iar Annelise si Rudolf isi pierdura echilibrul. Cazuti pe spate si cu ochii mariti de uimire priveau cum piramida de sticla se inalta tot mai mult, lasand sa se vada sub ea un oval metalic. In cateva clipe, uriasa nava acoperi aproape tot cerul, apoi se micsora dintr-o data, devenind o stea stralucitoare prin intunecatul Univers.

     

     

      Cave ne cadas (ai grija sa nu cazi) – proverb latin.

     

© Copyright Constantin Stanciu
Comentarii (1)  
tanase marian
Luni, 23 Noiembrie 2009, ora 10:33

excelenta viastra,,felicitari,, avet o valoare certa a anscrisurilor domniei voastre... continuati,puteti fi certificat ca un simbol an descrieri care acum la acest moment sevor confrunta cu o realitate an teren ,....scuzati mi scrisul dificil ,,nu agramat,, am odisfunctie an remisie,,,anscrisurile te conduc abtr o lume tridimensionala si ata de reala... cu o dragoste crestina... nu sunt sectant cu toate ca si asta se poate post89,eu nu lpercep pe dumnezeu ca pe un mosulet care ne bate pe umar cand gresim ,ci ca pe creatorul universului....sic volo nihil sine deo...

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online