evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Tentaţia continuă  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Îmbrățișare  -  Luminile oraşului III  -  Feţele dragostei  -  Visul demiurgului  -  Taina norilor  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  Arta de a purta un război  -  Engel  -  Luminile oraşului X  -  Schimbare de management  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Avatarul  -  Eu, Singularul Absolut  -  Darul divin  -  Lumina de jad  -  Sedrina  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Imdiola  -  Anul 10000  -  Valea blestemată  -  Macii  -  Psihopatul  -  Gânduri  -  Cerc la persoana întâi  -  Peştele albastru  -  Inelul de platină  -  Înălţarea  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Geneza  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Peştera II  -  Gol  -  Sentofagia  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Aer  -  Turnul de calcar  -  Jocul  -  Gondolierul  -  Povestea unui suflet  -  Aura urii  -  De acum şi până-n noapte  -  ROV-27  -  Muzica  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Limoniu


Zori

Lucian-Dragoş Bogdan



Publicat Luni, 17 Martie 2003, ora 10:05

       - Ce loc pustiu, sopti cavalerul.

      Armasarul fornai si cavalerul considera acest lucru ca pe o încuviintare. Era într-adevar un loc care îti facea pielea de gaina. Kilometri întregi pe care vântul sufla obosit peste dealuri plesuve precum capetele mascaricilor, gauri râzând catre lume cu gurile cavernoase larg deschise, nisip si praf sapând rani adânci în pamânt. Nici o gura de apa, nici un ciripit de pasarele, nici o salcie care sa se plece sub briza uscata.

      Îsi struni calul.

      - Acolo Priveste! Tata Ceresc!

      Sub ei adastau umile ruine întunecate, rezistând cu greu sub povara pamântului ars sub o rasuflare otravita care încerca sa le acopere.

      - Pe oasele strabunilor, ce s-a petrecut aici? Froy, coboara!

      Calul îsi întinse aripile si plana lin, cu aripile atintite spre cei trei nori, pâna la giganticul mormânt. Un praf laptos se ridica spre ceruri atunci când copitele aurite atinsera solul crapat, iar ecoul lor paru un sacrilegiu în acel tarâm al amintirilor. Cavalerul descaleca si se apropie de una dintre pietrele arse. Bidiviul necheza.

      - Ce s-a întâmplat, Froy? Vezi ceva?

      - Bineînteles ca vede se auzi o voce ascutita spre deosebire de un cap-patrat care era gata sa ma calce!

      Dupa uluiala din primele momente în care se rasuci derutat încercând sa determine izvorul acelei rostiri cavalerul îsi atinti privirea spre o mica gaura aflata lânga piciorul sau stâng. În crapatura statea o fiinta cu aripi stravezii, nu mai mare de doua palme, cu o fata posaca si cu ochii acoperiti de o furie oarba îndaratul careia se ghicea uriasa suferinta a lipsei de speranta.

      - Darren este numele meu, rosti cavalerul. Cum se numeste persoana pe care am onoarea sa o întâlnesc în asemenea conditii vitrege?

      Piticul îsi scutura amarât chica rosie si suspina.

      - O clipa am lipsit si, iata, totul a fost distrus! jeli el ca si cum nu auzise întrebarea. Inelul fermecat a fost topit de focul mistuitor, iar acum aripile mele colorate si-au pierdut vraja Nu mai pot fugi, nu ma mai pot ascunde

      Cavalerul îl privi cu compasiune. Erau ani buni de când pustietatea si moartea se întindeau tot mai departe, cuprinzând în gheare sate, paduri si ape, oameni si animale deopotriva. Dar o asemenea distrugere violenta nu mai întâlnise în peregrinarile sale.

      - Care este numele domniei tale, daca îmi este permis sa întreb? încerca din nou.

      - Sunt Elliot, spiridusul regelui! suspina aratarea.

      Sprâncenele lui Darren se adunara si cute de neliniste se ivira pe fruntea tânara.

      Nu poate fi, îl strafulgera teama, dar cu glas tare rosti:

      - Carui rege i se afla domnia ta în serviciu?

      Elliot sari furios în picioare.

      - Cum carui rege? tipa el. Al maretului rege care sufla briza racoroasa pe cer si care învârtea mareele!

      Îl fulgera cu privirea pe Darren si declama mândru:

      - Regele meu putea vedea lucruri care nu sunt pentru ochii muritorilor de rând; el facea mereu bine si nu gresea niciodata

      Coborî bratul ridicat spre cer si chipul i se întuneca din nou.

      - Dar a fost TRADAT de cei pe care îi proteja A fost atât de bun încât lumea a UITAT de el! Unde ati fost voi, mari cavaleri, când a avut nevoie de voi? Dormeati linistiti în culcusul sânilor copti ai domnitelor, fara ca macar sa aveti habar ca exista pe lumea asta un rege pe care sa-l slujiti!

      Începu sa carabaneasca furios pumni si picioare în cizmele groase ale lui Darren, în timp ce lacrimi de durere si neputinta îi siroiau din ochii cât doua gamalii de ac. Cavalerul se apleca si îl ridica între doua degete.

      - Iarta-ma, prea-cinstit spiridus, pentru asta! Sunt tânar si am fost înnobilat prin sângele familiei, iar vremurile au fost prea linistite pentru a ne mai aduna cu totii laolalta Ai dreptate, nici nu mai stiam de existenta Mariei Sale, dar soarta e cruda cu cei blânzi trimitându-i în uitare si dulce cu cei rai lasându-i pomenirii.

      Elliot se zbatea între degetele cavalerului ca o marioneta, învârtindu-se înainte si înapoi în timp ce încerca sa-l ajunga cu mâinile si picioarele mici si subtiri precum firele de iarba.

      - Doar când nevoia ne-a aflat, iar moartea a batut la usa casei mele, am rascolit amintirile batrânilor si am aflat de regele pe care trebuia sa-l slujesc si care putea gasi o solutie la timpurile care ne ajunsesera din urma Iar acum aud ca totul e sfârsit, caci am ajuns prea târziu. Iarta-ma, prea-cinstit spiridus, caci si eu stiu ce înseamna sa-i vezi pe cei dragi pierind, iar acum mi-am pierdut si speranta ca s-ar mai putea face ceva ca sa oprim nenorocirile

      Se aseza jos si îl puse pe Elliot pe pamânt. Apoi îsi prinse capul în mâini si ramase asa, stana de piatra. Spiridusul îl privi vreme îndelungata cum statea nemiscat, aruncând din când în când priviri furise nobilului armasar. În cele din urma începu sa sfârâie din aripile stravezii si se ridica pâna la înaltimea chipului cavalerului.

      - Speranta nu e pierduta, cavalere. Caci mai sunt si altii pe lumea asta care stiu sa faca si sa desfaca lucruri la care noi nici cu gândul n-am gândit! Dar pe multi i-am vazut plângând de cele ce se întâmpla si ascunzându-se în gaura de sarpe când era nevoie de ei. De esti hotarât sa mergi pâna la capatul lumii, doar atunci sa ramâi lânga mine. De nu, pleaca si asteapta-ti destinul în fata unei carafe cu vin!

      Darren ofta si, într-un târziu îsi ridica chipul din palme.

      - Speranta mai exista, spui?

      Chica rosie se misca în sus si în jos.

      - Dar va trebui sa ma poti calare Aripile acestea stravezii nu sunt în stare sa ma duca mai departe de copacul acela!

      Cavalerul ofta si, dupa o clipa de sovaiala, se ridica. Îsi trecu palma prin fata ochilor ca pentru a alunga umbra unui nor, apoi se apleca si îl lua pe Elliot în palma.

      - Froy! striga.

      Bidiviul se apropie docil. Darren încaleca si, punându-l pe spiridus pe umarul sau, apuca haturile.

      - Încotro socoti domnia ta ca este cel mai nimerit sa ne îndreptam peregrinarea?

      Elliot chibzui.

      - Pentru început, sa-l cautam pe Clovnul Fermecat în Tara Razei de Luna, în timpul dinaintea Apusului Radanei!

      Cavalerul gasi solutia rezonabila si îsi struni armasarul.

      - Pâna la capatul lumii? întreba Elliot.

      - Pâna la capatul lumii, jupâne spiridus! Tine-te bine!

     

     



     

      Lumea se adunase în jurul noii Raze de Luna sa-l vada pe Clovn, la miezul noptii, învârtindu-se ca un titirez, catarându-se pe Raza si aratându-le Lovitura de Maestru.

      Armasarul înaripat poposi ceva mai departe, pe o colina. Darren descaleca si, cu Elliot pe umar, se îndrepta spre multime.

      - Care o fi întâmplarea careia i se datoreaza adunarea de aici?

      Spiridusul ridica din umeri.

      - Habar n-am

      Cavalerul rasuci capul si privi crucis ca sa-l poata vedea pe Elliot. Vazându-i cautatura încruntata, spiridusul dadu agitat din mâini.

      - Ce-i? Am spus ca-l stiu pe Clovn, nu ca îi cunosc toate tabieturile!

      Darren strâmba din nas si pufni, nemultumit. Continua însa sa coboare si îl batu pe umar pe un soldat din ultimul rând.

      - De nu va e cu suparare, ce cauta multimea aceasta la un loc?

      Soldatul se întoarse si îl scruta cu uitatura lui sasie, parca încercând sa înteleaga ce fusese întrebat.

      - Tre sa fie înca o Lovitura de Maistru, explica el. O fo una, doua si-amu tri. Iese Arcu Majic si ne îmbata urechile cu sunetu lui minunat

      Fu rândul cavalerului sa priveasca bovin.

      - Noi n-avem timp sa asteptam! croncani spiridusul si-l împunse pe Darren în umar. Intra în Raza de Luna!

      - No stati! Nu se permite asta! striga soldatul, dar cei doi pornisera deja spre Clovn.

      Acesta se opri nedumerit din reprezentatia sa atunci când Darren si Elliot patrunsera în conul de lumina. Dupa câteva clipe de uluiala se înveseli brusc.

      - Ce faci aici, piticanie nabadaioasa? exclama el. Apusul Radanei e aproape si tu vii sa-mi întrerupi unul din ultimele spectacole pe care mai pot sa

      - Ia mai taci! îl repezi Elliot. Stiu prea bine ca dupa Rasaritul Thaliei te vei transforma în Spargator de Nuci, pierde-vreme ce esti! Nu te mai lamenta ci mai bine asculta-ne, caci am venit la tine într-o problema de viata si de moarte

      Clovnul Fermecat facu o tumba pe Raza si îndata vechiul decor disparu, fiind înlocuit de o pajiste scaldata în lumina amurgului.

      - Am sarit peste ani, îi lamuri el. Aici nu vine nimeni decât daca nu are ce FACE cu Timpul sau, daca întelegeti ce vreau sa spun

      Cavalerul nu întelegea deloc, dar cum Elliot încuviintase scurt si sarise în iarba, prefera sa nu întrebe. Se aseza pe iarba matasoasa, admirând dintr-o privire decorul simplu, dar de o frumusete rara.

      Clovnul se mai rasuci de câteva ori apoi, brusc, îsi înfipse privirea în ochii portocalii ai spiridusului.

      - Si care ziceai ca e problema care nu sufera amânare?

      - Pamânturile noastre sunt pustiite si pârjolite, apele secate, padurile retezate, oamenii si animalele se usuca de pe picioare si cad fara suflare. Întreg regatul nostru moare si nu stim cum sa oprim asta!

      Clovnul îsi prinse barbia în pumn si rosti gânditor.

      - Iar maritul rege nu gaseste cheia?

      Spiridusul îsi drese glasul.

      - Regele, rosti el gâtuit. A a pierit si el

      Ca împins de un resort Clovnul tâsni într-o tumba care îl arunca câtiva pasi mai departe. Când reveni alaturi de ei chipul îi era ravasit.

      - Asta este o veste teribila Teribila! sublinie.

      Clatina încontinuu din capul acoperit de o caciula tuguiata si-si mototolea cu mâinile neastâmparate tivul hainei fistichii.

      - Sa fie atât de neatent! continua pentru sine. Sa nu fie pregatit Vai, vai, vai! Noi am facut sa apuna Radana si, mai târziu, sa rasara Thalia, ca sa nu fim surprinsi vreodata

      - Felicitari! îl smulse spiridusul din lumea în care se retrasese cu mormaielile sale. În regatul nostru este însa prea multa indiferenta. Când te gândesti ca înca mai exista unii care de-abia au auzit de rege

      Privi cu subînteles catre Darren, dar acesta se încapatâna sa studieze costumul tarcat al Clovnului.

      - În fine, concluziona Elliot, nu asta conteaza. Am venit la tine ca fiind unul dintre cei care Stie Raspunsuri!

      - Mda, mormai Clovnul. Din pacate ajutorul meu nu va fi prea mare

      - Vom servi fiinta domniei tale cât va fi nevoie pentru a plati cum se cuvine! iesi cavalerul din mutenie.

      Clovnul hohoti.

      - N-ai înteles, nobil cavaler. Nu plata e cea care ma intereseaza desi propunerea ta recunosc ca nu ma lasa indiferent. Pur si simplu nu stiu decât o parte din Raspuns; va pot ajuta indicându-va un pas.

      - Care? întrebara într-un glas cei doi.

      - Trebuie sa ajungeti la poarta Caii de Lumina

      - Si unde se afla aceasta?

      - Nu stiu, veni franc raspunsul. Cautati-o pe Regina Neagra în perioada Marsului; ea ar trebui sa va mai poata ajuta cu câte ceva

      Scoase de sub haina un ceas desenat pe hârtie.

      - Doamne, ce târziu e! Chiar TREBUIE sa plec, se scuza el.

      - Îti multumim, oricum! rosti Elliot cu voce trista.

      Clovnul privi din nou în jur, cautând parca ceva, apoi facu alta tumba si se trezira cu totii înainte de apusul Radanei.

      - Bafta! le mai arunca lui Darren si Elliot care se strecurau, cu capul plecat, prin multime.

      - Cam atât despre stiinta înteleptului domniei tale, bombani cavalerul în timp ce încaleca.

      - N-am zis ca stie TOTUL! protesta Elliot. Ne-a ajutat cât a putut!

      - Ce sa zic Halal ajutor! Haide, Froy!

     

     


     

      Regina statea pe tronul ei de abanos si amesteca vrajile piramidei de cuart, asteptând ca ora de odihna sa se termine si sa porneasca din nou în fruntea alaiului sau ca sa înconjure castelului. Strajerul se apropie abia auzit, facu o plecaciune si rosti:

      - Maiestate, un cavaler pe nume Darren si un spiridus pe nume Elliot doresc sa va vorbeasca. Spun ca se afla aici dintr-o pricina foarte grava, la sfatul Clovnului Fermecat

      - Sa intre! încuviinta Regina, asezând deoparte piramida.

      Strajerul se îndeparta la fel de tacut precum venise. Câteva minute mai târziu, Darren si Elliot îngenuncheara la picioarele tronului.

      Regina înclina binevoitoare capul.

      - Carui motiv îi datorez onoarea vizitei unor oaspeti asa de distinsi?

      Spiridusul îsi trase sufletul si istorisi întreaga poveste.

      - Maiestate, sunteti singura noastra speranta! încheie el.

      La auzul acestor vorbe, Regina cazu pe gânduri, Dupa aproape o jumatate de ora de meditatie, noaptea privirilor ei se abatu asupra celor doi.

      - Timpul meu e limitat, începu ea. Marsul va începe imediat si se va opri peste trei ani pentru înca o ora de odihna

      - Cu voia înaltimii voastre, îndrazni Darren, nu avem atâta timp la dispozitie!

      - Atunci va trebui sa va descurcati singuri Calea de Lumina se afla în aceasta piramida si poarta ei este pazita de Fiul Cerului. Din pacate, mai multe nu stiu nici eu. Daca as fi venit cu voi, vrajile mele m-ar fi ajutat sa aflu si altele. Asa însa, tot ce pot face este sa va ajut sa intrati în piramida; de acolo mai departe, va trebui sa va încredintati soarta stelei voastre norocoase

      - Asa sa fie! oftara într-un glas cei doi, tot mai lipsiti de speranta. Multumim pentru ajutor

     

     


     

      - Nespus de mult ma întristeaza sa aud ca maritul rege a cazut prada Nenumitului

      Stateau amândoi, unul lânga altul o gânganie la picioarele unui urias în acel loc rupt de tot ceea ce însemna timp si spatiu, înconjurati de vid, ascultând o voce care facea sa vibreze fiecare celula a trupului lor.

      - Cu toate acestea, proba trebuie sa o treceti singuri!

      Se privira unul pe celalalt de la distanta aceea de aproape doi metri, apoi strânsera din pumni.

      - Da-i drumul!

      Un hohot strabatu non-spatiul, înfiorându-i.

      - Ah, nu este vorba de un concurs de ghicitori sau aptitudini!

      - Atunci ce e? mormai spiridusul încercând sa-s închipuie ce putea fi mai rau.

      Darren strânse în pumn mânerul palosului.

      - Va trebui sa pasiti prin poarta si sa vedeti daca puteti face fata Caii de Lumina

      Cavalerul si spiridusul se privira nedumeriti.

      - Asta este tot? întreba timid Darren.

      Hohotul se auzi din nou.

      - Asta este tot? Ha-ha-ha! Ei bine da, asta este tot...!

      - Nu-mi miroase a bine, îi sopti spiridusul. Proba este chiar pretul probei? Prea usor prea usor

      Cavalerul îsi îndrepta spatele, luând o pozitie care îl facea sa para cu adevarat nobil.

      - Jupâne spiridus, mai tii domnia ta minte când mi-ai spus ca pâna la capatul lumii sa mergem s-ar putea?

      Chica rosie se scutura.

      - Ei bine suntem la capatul lumii!

      Piticania se adânci în gânduri si îsi dadu seama ca Darren avea dreptate. Clatina din cap, cuprins de presimtiri sumbre. Daca macar ar fi avut culori pe aripi

      - Sa mergem, dar!

      Pasira hotarâti pe poarta.

      În spatele ei, lumina zilei crestea gigantica, topindu-i dintr-o singura atingere, pe masura ce pleoapa se ridica de pe ochiul adormit, în zorii unei noi zile.

     

© Copyright Lucian-Dragoş Bogdan
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online