evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Mimi, Momo şi Mumu  -  Triunghiul roşu  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Claviaturi  -  Cum să te fereşti de urs  -  Locul pierdut  -  Vrăjitorul  -  Dependent TV  -  Gol  -  Experienţă pecuniară  -  Renaşterea...  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Conştiinţa împăcată  -  Aedes  -  Kamikaze  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Luminile oraşului XXIII  -  Mutare disciplinară  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  O noapte într-un ceas  -  La lumina...  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Sentofagia  -  Corabia nebunilor  -  Luminile oraşului IX  -  Legendele Căutării (II)  -  Depozit.03  -  Visul  -  Descoperirea  -  Iluzia viselor  -  Dansând pe sârmă  -  Prima pagină  -  Tranzit  -  Jocul libertăţii  -  Talent  -  Taina norilor  -  Floarea de loldilal  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Cursa  -  Piese de muzeu  -  Brăduţul  -  Supravieţuitorul  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Povestea gândacilor  -  Invizibilul  -  Atingeri sensibile  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Puroi I


O poveste de Crăciun

O poveste de Crăciun
  Cristi Mitran
În umbra sorţii
varianta print

Cristi Mitran



Publicat Luni, 4 Decembrie 2006, ora 09:17

      Mucul de tigara zbura pe geamul masinii si lovi cimentul rece, rostogolindu-se putin si aruncind in aer rotocoale mici de fum. Locotenentul Mitchell sorbi din cafeaua fierbinte si puse cana de hirtie inapoi pe bord, privind dezinteresat catre omul in costum de Mos Craciun care agita un clopotel si cerea donatii pentru orfani la cotul strazii. Pe scaunul de linga el detectivul Doyle citea ziarul si din cind in cind isi sufla nasul intr-o batista. Dodgeul vechi nu avea incalzire si cei doi barbati dirdiiau de frig, desi purtau fiecare cite doua perechi de pulovere.

      -Temperaturi sub zero grade, dar nici urma de zapada. Nici miine, nici in restul saptaminii. Nu o sa avem un Craciun alb locotenente.

      Mitchell mormai ceva neinteligibil si se cufunda in scaun, aprinzind alta tigara.

      - Pe pagina intii este alt articol despre "Banda lui Mos Craciun". Asculta aici: "Criminalii deghizati in Mos Craciun jefuiesc a treia banca intr-o singura saptamina, lasind politia cu ochii in soare. Membrii bandei lucreaza foarte repede si dispar pe strazile aglomerate ale orasului, amestecindu-se printre zecile de alti Mosi Craciuni care string donatii la fiecare colt". Ce nenorociti, sa faca asa ceva. Cind eram mic Craciunul era o adevarata traditie in casa mea. Tata se imbraca in...

      - Doyle, nu ma intereseaza citusi de putin. Daca vroiam povesti despre Mos Craciun ma uitam la televizor toata ziua, nu imi petreceam dimineata intr-o lada frigorifica alaturi de un imbecil care-mi face revista presei.

      - Dar locotente, incearca sa te inveselesti putin. Miine e Craciunul!

      - Nu neaparat, zimbi Mitchell in timp ce din statia radio a masinii se auzi o voce care-i anunta ca operatiunea incepuse.

      Locotenentul privi cum in oglinda retrovizoare apare o duba neagra, cu insemnele politiei metropolitane. Duba trecu repede pe linga ei, zguduind masina, si se opri cu scrisnet de frine linga Mos Craciunul din colt. Trei politisti mascati sarira din spate si il apucara pe barbatul gras, tirindu-l in duba. Totul dura mai putin de jumatate de minut, masina disparind cu viteza dupa coltul strazii.

     

      Era noaptea dinaintea Craciunului, si in tot orasul nici un clopotel nu suna, nici o colinda nu se auzea. Dube negre se oprisera in mijlocul intersectiilor aglomerate si ridicasera toti barbatii grasi si veseli. Cind toti disparusera in celulele reci, orasul parca se stinse, singurele zgomote fiind cele ale masinilor care treceau indiferente pe strazile fara zapada.

     

      Edward stia ca barbatii fac citeodata lucruri foarte timpite pentru a impresiona femeile. Lucruri ca razboiul troian, de exemplu. Asta nu-l impiedicase totusi sa inchirieze un costum de Mos Craciun si o barba falsa. Cine ar fi putut avea ceva impotriva omului care reprezenta spiritul Craciunului? Toti il iubeau. Si el ar fi trebuit in acel moment sa petreaca o seara minunata cu fata visurilor lui.

      In schimb statea pe podeaua murdara a unei celule, alaturi de alt tip imbracat la fel ca el. Celulele din jur erau si ele pline de barbati in costume rosii, de parca ar fi venit la o conventie. Tipul care-i inchiriase costumul spusese ca era ultimul din magazin. Avea noroc.

      Da, Eddie stia ca barbatii fac citeodata lucruri foarte timpite pentru a impresiona femeile. si niciodata nu-i fusese mai evident acest lucru decit atunci cind trei politisti il oprira pe strada si-l indesara intr-o duba neagra. Mai mult ii arsera citeva bastoane dupa ceafa pentru ca se opuse. Migrena intepatoare si faptul ca isi petrecea Ajunul Craciunului intr-o sectie de politie faceau lucrurile dureros de limpezi.

      - Baiete nu fi asa de trist. In cele din urma e Craciunul, nu?

      Tipul de linga el nu avea nevoie de barba falsa, sau de o perna in loc de burta. Arata exact cum Eddie si-l imaginase pe Mos Craciun cind era mic: un batrin rosu in obraji, cu ochi voiosi, barba alba lunga si par cret. Pur si simplu radia voie buna in jurul lui. Era bun, probabil un actor profesionist.

      - De ce esti asa de fericit? intreba Ed fringindu-si barba falsa in miini.

      - E vremea sa fii fericit, nu? Vremea sa dai cadouri si sa fii alaturi de cei dragi. De ce ai pus tu costumul ala pe tine, daca nu ca sa faci pe cineva fericit?

      - Si uite unde am ajuns.

      Mosul rise puternic, cu acel "Ho ho ho" pe care-l auzi in filmele clasice si in desene.

      - De ce nu-i spui Mosului ce s-a intimplat?

      Ed nu avea nici un chef sa povesteasca viata sa unui tip necunoscut intr-o celula, dar nu prea avea alte lucruri mai bune de facut. si in plus, batrinul semana oarecum cu bunicul lui. Era un batrinel simpatic.

      - E vorba de fata asta, Carol...

      - Frumos nume.

      - Da. E cea mai minuntata fata pe care am cunoscut-o vreodata. Am iubit-o din prima clipa in care am vazut-o. Doar ca ea a umblat tot timpul cu alti tipi, tipi care nu erau buni pentru ea, stii? Nu zic ca eu as fi... dar nu i-am spus niciodata ce simteam pentru ea.

      Mosul dadu din cap ginditor.

      - Se despartise de tipul ala si era destul de suparata. M-a rugat sa petrec Craciunul cu ea. M-am gindit sa fac ceva stupid si am inchiriat costumul asta. Nu stiu ce i-as fi zis, dar acum nu mai conteaza.

      Ed se ridica si prinse gratiile intre miini, privind descumpanit. in spatele lui Mosul chicoti incet in barba.

      - Esti un baiat bun Eddie.

      - Da, stii ce patesc baietii buni in inchisoare.

      - Ho ho ho!

     

      Era noaptea dinaintea Craciunului si trei batrinei simpatici ieseau dintr-o banca cu saci grei pe umeri. Toata lumea stie ca Craciunul e vremea darurilor, si ca e mai bine atunci cind tu primesti darurile. De aceea cei trei Mosi isi daruisera fonduri de pensii, donatii care ar fi trebuit sa ajunga la orfani, economiile oamenilor cinstiti si destui bani cit sa-si cumpere yachturi in regiuni tropicale si sa traiasca doar cu sampanie si caviar. Era perfect, cine ar fi banuit niste Mosi Craciuni printre atitia altii.

      Doar ca spre surprinderea lor bulevardul era aproape gol. Doar citiva oameni in haine groase si gri faceau cumparaturi de ultim moment. Nici un alt Mos Craciun care sa cinte colinde sau sa agite un clopotel. Doar ei trei. Ar fi putut la fel de bine sa urce pe o scena, in lumina reflectoarelor si sa strige. Vuietul sirenelor de politie se isca undeva in fundal, si in citeva clipe strada fu inundata de masini albastre cu girofaruri rosii. si de dube negre.

     

      - Eddie ce ai zice daca ti-as spune ca am un plan sa scapam de aici?

      - Vrei sa evadam din inchisoare?

      - Teoretic nu suntem in inchisoare. Nu ne-au identificat cind ne-au arestat, nu ne-au luat amprentele, doar ne-au aruncat inauntru. Nimeni nu stie ca esti aici. La fel cum nimeni nu o sa observe daca dispari. Nu ai vrea sa-ti petreci Ajunul cu Carol?

      - Bine, spune-mi planul tau genial.

      Mosul rise si apoi il privi foarte serios:

      -ai intii trebuie sa-mi promiti ca o sa ma ajuti in noaptea asta.

      - Sa te ajut sa ce?

      - Sa impart cadourile la copii.

      Ed il privi curios si ridica din umeri.

      - In regula.

      - Promite, il fixa Mosul cu o figura serioasa.

      - Promit.

      Batrinul reveni la starea sa voiasa si incepu sa rida incet. Ed credea ca ride prea des si prea mult. Cind Mosul scoase o lopetica de plastic din haina Eddie ofta puternic si isi lasa capul intre genunchi.

      - Ce-i aia?

      - Cum ce e? E o lopata. Trebuie sa ajunga la un baietel de sase ani care vrea mai mult ca orice sa mearga la mare si sa construiasca castele in nisip. Castele de nisip clatite de visuri intre valuri. si acum o sa ne ajute pe noi sa scapam de aici.

      Mosul ii intinse lopetica galbena zimbind:

      - Sapa!

     

      Mucul de tigara zbura pe geamul masinii si lovi felinarul, cizind la baza lui si scotind mici rotocoale de fum, ca un detectiv intr-un film noire. Mitchell privi afisajul ceasului sau digital, care arata ora unsprezece noaptea. Linga el Doyle terminase toate integramele din ziar, careurile de Sudoku si benzile desenate, iar acum privea abatut pe geam. Se intoarse catre locotenent vrind sa spuna ceva, dar se opri si privi din nou pe strada goala.

      - Ce e Doyle? mormai locotenentul.

      - Acuma ca am prins Banda lui Mos Craciun nu credeti ca ar trebui sa-i eliberam pe toti Mosii din inchisoare? Orasul pare atit de gol fara ei. Parca nu e...

      - Nu e Craciunul? Sa-ti spun eu ceva despre Craciun Doyle: il urasc. Nu pentru ca sotia m-a parasit de Craciun, nu pentru ca parintii mei nu erau niciodata acasa de Craciun. Nici macar pentru ca totul a devenit o mare campanie publicitara ca sa cumparam cadouri scumpe. Nu. stii de ce Doyle?

      - De ce locotenente?

      - Cind eram mic credeam in Mos Craciun. Chiar si cind am crescut si nici un copil nu mai credea in el eu inca il asteptam sa vina. intr-un an vroiam mai mult ca orice un trenulet de jucarie. I-am scris Mosului, m-am rugat, i-am lasat fursecuri si lapte... Nu am primit trenuletul acela Doyle.

      Locotenentul incepu sa rida de unul singur si Doyle privi stinjenit pe geam.

      - E o poveste timpita, nu? M-am gindit ca daca nu o sa mai fie nici un Mos Craciun pe strazi in seara asta Craciunul nu o sa mai vina. Dar cred ca m-am inselat, spuse Mitchell aratind prin parbriz spre geamul unei case in care stralucea un brad impodobit.

      Doyle lua ziarul de pe bord si deschise portiera masinii.

      - Locotenente, tura noastra s-a terminat acum trei ore. Ma duc acasa.

      - Opreste-te pe la sectie si elibereaza toti Mosii. Ia masina, eu o sa merg pe jos.

      Mitchell ii arunca cheile si iesi afara, lasindu-l pe detectivul uimit cu portiera deschisa in mina. Pasii fara graba pe strada pustie, privind catre cerul fara nori si fara zapada. Din urma lui Doyle striga:

      - Locotenente, nu vrei sa petreci Craciunul cu mine si cu Annie? Rebecca a facut primii ei pasi ieri, si i-am luat o papusa mare cit ea. Ne-ar face placere daca ai veni miine.

      Mitchell insa merse mai departe si ii facu un semn de la revedere cu mina.

     

      Ed se uita la lopata galbena si din cind in cind se juca cu bucatile de tencuiala pe care le zgirmase din zid. Mosul il privi zimbind, de parca facuse o gluma foarte buna. Apoi se ridica si-i puse mina pe umar:

      - E timpul sa mergem Eddie.

      - Da, mai da-mi doar un secol sa termin de sapat prin zidul asta, si putem sa fugim peste granita in tarimul soarelui si cocktailurilor.

      Un gardian veni in fata celulei lor si privi curios prin gratii:

      - Ce faceti voi acolo?

      - Incercam sa evadam, zise Ed aratindu-i lopetica galbena.

      - Nu mai e nevoie, sunteti liberi.

      Usa celulei se deschise si gardianul disparu inapoi pe hol.

      - Haide Eddie, avem treaba, zise Mosul si porni cu un pas voios.

      - Unde?

      - Sa impartim cadourile! striga batrinul.

      Iesind afara Ed descoperi ca haina rosie nu prea tinea de frig. Nici macar nu ninsese. I-ar fi placut niste zapada, si lui Carol ii placea. Mosul il prinse de mineca si incepu sa-l tirasca spre o alee.

      - Trebuie sa plec, vreau sa ma duc la Carol.

      - Ho ho ho, dar ai promis ca ma ajuti baiete!

      Ed vru sa protesteze dar in momentul in care dadura coltul in alee ramase fara glas. Se intreba daca politistii aceia nu-l lovisera in cap mai tare decit crezuse, pentru ca vedea o sanie rosie la care erau inhamati noua reni. Exact ca in desene. Dasher, Dancer, Prancer, restul, si ala cu nasul rosu.

      Mosul se urca in sanie si ii facu semn rizind. Ed incepu si el sa rida, de fapt ridea atit de tare incit avea lacrimi in ochi, si cind se urca in sanie liga Mos Craciun simti ca e intr-un vis pe care-l avuse cind avea noua ani.

     

      Zburara toata noaptea peste orasul adormit, lasind cadouri in fiecare casa. in zilele ce urmara, de fiecare data cind Ed incerca sa-si aminteasca ce se intimplase vedea doar chipul fericit al Mosului si auzea risul lui contagios.

      Cind sania se opri pentru ultima data in acea noapte Ed simti ca tocmai se trezise dintr-un vis minunat. Sacul Mosului era aproape gol:

      - Gata? Am terminat?

      - Mai am un singur cadou de dus Eddie. Dar pe asta trebuie sa-l duc singur.

      - A fost minunat Mosule. Se poate sa-mi fi imaginat toata treaba, si oricum nimeni nu o sa ma creada, dar a fost minunat. Ar trebui sa plec...

      Ed privi spre capatul aleii intunecate, peste strada unde vedea blocul lui Carol.

      - Eddie, nu mi-ai spus ce vrei tu de Craciun.

      - Ba da. stii ce vreau, spuse el si se indeparta incet.

      Mosul rise in barba.

      - Craciun fericit Eddie!

      - Ne vedem la anul Mosule.

     

      Ed traversa strada goala si privi spre soarele ce incepea sa rasara. Ceasul sau arata ora sapte dimineata. Oprindu-se in fata usii blocului se gindi sa nu mai intre deloc. O voce din capul lui ii spunea ca tocmai petrecuse noaptea de Ajun cu Mos Craciun, ceea ce probabil era visul oricarui copil. Realiza cit de ridicola fusese intreaga poveste, de la Mosii arestati la faptul ca impartise o celula cu adevaratul Mos Craciun. Totul suna ca un basm, si avea nevoie de o scuza mai buna pentru Carol.

      Liftul urca mai incet de obicei, si cind se opri Ed tot nu gasise acea scuza. isi dadu seama ca inca era imbracat cu haina rosie, dar isi uitase barba falsa in celula. Suna la usa resemnat, si cind aceasta se deschise rosti pe nerasuflate: "Carol imi pare rau ca am ratat Ajunul Craciunului".

      Ea insa isi trecu miinile dupa gitul lui si-l saruta adinc, trigindu-l inauntru. Toata miscarea il lua prin surprindere si aproape se prabusira unii peste altii.

      - Despre ce vorbesti? rise ea uitindu-se la costumul lui de Mos Craciun.

      El nu apuca sa raspunda pentru ca ea il trase in sufragerie:

      - Am primit cadoul tau. Nu stiu cum ti-a venit ideea sa-l pui pe actorul acela deghizat in Mos Craciun sa-l aduca, dar esti cea mai romantica persoana din lume.

      Ii arata un ren mic de plus, cu nasul rosu, care avea agatat de git un biletel. Pe bilet scria doar "Te iubesc, Ed", si el incepu sa rida, pentru ca pe geam era intuneric si ceasul sau arata ora doisprezece noaptea. Afara primii fulgi albi incepura sa cada incet.

     

      Mitchell trinti usa apartamentului sau si isi arunca haina pe canapea, indreptindu-se direct spre dulapul in care isi tinea whiskyul. isi turna un pahar intreg pe care-l dadu imediat pe git. Cind intinse iar mina dupa sticla vazu trenuletul de pe raft.

      Era o locomotiva din lemn, pictata de mina, noua si lucioasa. Trenuletul pe care si-l dorise cind era mic. il lua in brate ca sa se asigure ca e cu adevarat acolo, si o lacrima ii aparu in coltul ochiului drept. Legat de cosul locomotivei era un mic biletel: "imi pare rau pentru intirziere, Mosul".

      Mitchell privi pe geam cum incep sa cada primii fulgi albi, si isi plimba degetele peste locomotiva. De undeva de afara i se parea ca aude o sanie cu zurgalai si un batrinel simpatic care ride. Locotenentul zimbi.

      - La anul batrine, la anul...

© Copyright Cristi Mitran
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online