evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Creatorul  -  Reactorul  -  Fiii lui Rawser  -  Vid imprevizibil  -  Viola  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Mărire şi decădere  -  Luminile oraşului XXXII  -  Principiul alibiului  -  Între două lumi  -  Brăduţul  -  Ceasul ispitirii  -  Vară cu ciocănitori  -  Stâlpnicul  -  Aripile din cer  -  Lacul negru  -  Îmbrățișare  -  Legendele Căutării  -  Jocul  -  Vânzatorul  -  Dansând pe sârmă  -  Anul 10000  -  Diamantul  -  Poveste de culcare  -  Timpuri Noi  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Mr. Loverman  -  Jurământul  -  Meduza (IV)  -  Răscrucea  -  Pasul craiului de munte  -  Cap de listă  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Poporul perfect  -  Gânduri  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Fabrica de vise  -  Satiră robotică  -  Iza  -  10 minute pâna la explozie  -  Vatmanul - Mass Media  -  Groparii  -  Portiţa  -  Corabia nebunilor  -  Coşmar  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Luminile oraşului XXIX  -  Experimentul  -  Visul


Cursa

Roxana Brinceanu



Publicat Marţi, 25 Martie 2003, ora 10:05

      Asezata comod într-un fotoliu, în fata videotransmitterului uneia din boxele instalate de-a lungul circuitului, Vroni se gândea cu duiosie la prima lor întâlnire, la cât fusese de fericita când îl cunoscuse pe celebrul pilot. Si cât de fericita mai era si acum, desi renuntase la promitatoarea sa cariera si îl urmase, timp de aproape opt ani de zile, asistând la toate cursele si încurajându-l, bucurându-se de toate victoriile lui...

      Ecranul video prezenta, pe rând, cei 36 de concurenti, în timp ce o voce barbateasca ferma, cu inflexiuni placute - probabil sintetica - spunea ceva despre caracteristicile traseului: lungime, largime, aderenta, pante, curbe, parapete, puncte de control, apoi vorbi despre performantele vehiculelor, marea majoritate cu propulsie antigravitationala, despre rezultatele preliminariilor... Vroni asculta cu atentie revarsarea de termeni tehnici, desi nu-i spuneau nimic nou. Ceru în prim plan imaginea bolidului albastru cu numarul 11. Pornea din pozitia a doua, în urma coechipierului sau Hanani.

      Hanani... Îsi amintea si acum privirile ironice cu care o urmarise atunci, în urma cu opt ani, priviri al caror sens nu-l patrunsese niciodata pe deplin ...Automobilul rosu cu negru porni, urmat de cel albastru, si Vroni îsi concentra toata atentia asupra sotului ei.

      Era un barbat perfect. Îl chema - cum altfel? - Adam si era frumos. O cucerise din primul moment. Statura superba, bine legat, un mers apasat si sigur... si apoi zâmbetul lui fermecator si blând, cu dintii stralucitor de albi în contrast cu fata mereu bronzata, si ochii negri, calzi... sarutul lui putin cam conventional... Îl iubise în toti acesti ani, si el o iubise, constant, linistit. Era fericita ca îl are pe el, si nu se mai gândea la nimic, nu mai avea nevoie de nimic altceva.

      Numarul 11 rula fara zgomot, calm, parca sigur de victorie. Vocea sintetica reîncepuse sa prezinte automobilele si concurentii. Vroni comuta postul si se cufunda în amintiri.

      Adam, victoria. El nu putea decât sa câstige. Invincibilul Adam, idolul tuturor amatorilor de curse. Era mândra ca îl câstigase ea, înaintea multelor adoratoare frumoase sau bogate care se aruncau de gâtul lui dupa fiecare cursa, era al ei, numai al ei, si ea îl putea face fericit. Ea era parte din viata lui. Cu ce era mai multumit Hanani, de exemplu, casatorit cu Miss Terra, o fiinta care habar n-avea de curse si automobile, preocupata doar sa-si mentina intacta uluitoarea frumusete?

      Muzica postului oficial se întrerupse brusc. Nemultumita de tacere, Vroni reveni la indicatiile speakerului, care tocmai anunta ca numarul 12 al lui Hanani se mentine leader, urmat îndeaproape de Adam si de un oarecare Klostermann. Zâmbi. Tactica dintotdeauna. Daca adversarul era puternic, îi lasa conducerea la începutul cursei, depasindu-l apoi pe ultima portiune a traseului. Se uita pe ecran. Botul automobilului lui Adam intra aproape în câmpul de protectie al lui Hanani. Vroni stia ca nu-l va depasi decât la momentul potrivit.

      Reveni la postul oficial. O voce, pe care în primul moment o asemana cu a lui Kral, spunea:

      -... Si mai ales nu puteam întelege hotarârea conducerii privind dreptul acestor androizi de a întemeia o familie. Este inadmisibil sa acordam unor roboti posibilitatea de a se casatori cu fiinte umane...

      Un umanist, desigur. Poate chiar Kral... idolul tineretii ei. Ce stupida fusese, sa se îndragosteasca asa de un exponent al elitei stiintei, si înca umanist! De fapt, chiar asta îi placuse atunci la el, pasiunea, agresivitatea chiar, cu care îsi sustinea ideile. Pe ea n-o interesa problema robotizarii totale si i-o spusese în fata. El o numise inconstienta, se certasera si se despartisera. Apoi îi paruse rau, dar...

      Adam continua sa se tina în spatele lui Hanani, iar Klostermann, cu masina lui verde si zgomotoasa, se apropia amenintator. Verde! Ecologistii! Pâna si aici se amestecasera. Desigur, nu urmareau decât sa faca rost de bani ca sa-si poata continua propaganda.

      -... Ce absurd ar fi sa presupunem ca putem fi fericiti alaturi de un robot! Cum sa ne închipuim ca un android poate fi egal sau superior unui om?! continua vocea (a lui Kral?) discursul împotriva familiilor mixte. Vroni îi dadea, pe undeva, dreptate. I se parea oarecum nefiresc, si totusi nu gasea ca e un lucru prea revoltator: cine vrea sa aiba alaturi o masina programata sa-i faca viata comoda, n-are decât.

      ... Uita însa ca acesti androizi împotriva carora se ridicau umanistii se introduceau în societatea umana fara nici un semn distinctiv...

      - Este în pericol însasi civilizatia noastra, înabusita prin moartea sentimentelor...

      Adam trecuse în stânga lui Hanani. Vroni vru sa revina la comentarii, dar ezita pentru o secunda.

      - Daca autoritatile continua sa acorde astfel de privilegii androizilor din ultima generatie, în curând vom ajunge sa fim condusi de ei. Tinând cont de faptul ca în câtiva ani au reusit sa se impuna în multe ramuri de activitate, ca domina categoric toate clasamentele în sport, muzica si alte arte, putem trage concluzia ca, în scurt timp, infiltrându-se în comitetele conducatoare, vor instaura o dictatura a androizilor, asa cum s-a întâmplat în urma cu 63 de ani cu ordinatoarele pozitronice. Sa nu uitam totusi ca suntem creatorii lor, si astfel datoria noastra este sa împiedicam...

      - Instinct de conservare - râse Vroni putin fals - umanistii astia sunt teribil de grijulii cu pielea lor. Iar androizii erau produse ale ingineriei genetice, deci anatomic oameni, nu se puteau comparau cu ordinatoarele.

      Adam îl întrecuse pe Hanani cu câtiva metri. Asa era el, nu se multumea sa scoata un timp cât mai bun, ambitia lui era sa treaca primul linia de sosire. Bolizii, unul albastru, celalalt rosu cu negru, alunecau alaturi în tacere, coechipieri si totusi adversari, adversari si totusi prieteni. Ecologistul Klostermann îi urmarea cu încapatânare.

      Vocea de la postul oficial (parca totusi nu era Kral!) spunea ceva despre sterilitatea familiilor mixte - fericirea de a avea copii, continuitatea rasei umane si tot ceea ce implica un copil... Si iarasi: inadmisibil, hotarâre criminala, roboti, protestam, etica umana...

      Cursa se apropia de final. Speakerul cursei anunta ordinea Adam, Hanani, Klostermann, clasamentul pe echipe, numele oficialilor care vor înmâna premiile...

      Iar la postul oficial se proclama:

      - Nu mai putem permite ca specia umana sa se lase doborâta de propriile sale realizari, nu puteam permite ca performantele umane sa fie falsificate de supraoamenii fabricati, nu vom permite ca prin alterarea sensului nobil al artelor si sporturilor, prin alterarea însasi familiei, sa fie minimalizate si chiar distruse sentimentele, sentimentele adevarate omenesti! Vom face tot posibilul ca androizii din ultima generatie, care reprezinta un pericol real pentru omenire, sa fie însemnati cu semne distinctive, si sa li se retraga tuturor androizilor dreptul de a întemeia familii, de a ocupa posturi de conducere si de raspundere sau posturi legate de educatia minorilor, sa li se retraga dreptul de a avea ocupatii artistice, de a participa la orice fel de competitie la care participa oameni...

      Vroni vru sa ceara comutarea postului, dar i se puse un nod în gât. Androizi? Competitii? Sport? Performante? Dar daca...?

      Înainte de a apuca sa-si duca gândul pâna la capat, vazu pe ecran bolidul albastru cu numarul 11 trecând linia de sosire, îl vazu pe Adam purtat în triumf pâna pe podium, sarutat conventional de fetele frumoase, felicitat de adversari, apoi urcând treptele sa primeasca din mâna presedintelui cupa victoriei... O statura perfecta, mersul putin cam rigid pe care ea îl considerase întotdeauna o deformatie profesionala, zâmbetul lui fermecator adresat tuturor fanilor care sorbeau din ochi imaginea de pe videotransmitter.

      Si dintr-o data se opri. Se clatina, parea ca nu se mai poate tine pe picioare. Fata îi ramasese împietrita, cu expresia radioasa a victoriei si cu zâmbetul larg, cu ochii sai calzi privind spre cupa sclipitoare din mâinile presedintelui. Nefiresc de imobil.

      Apoi, încet, se prabusi.

      Fara sa se mai gândeasca, Vroni se smulse din fotoliu si se repezi spre el.

      În urma sa, transmitterul, uitat pe postul oficial, anunta:

      - Este de datoria fiecarei fiinte cu adevarat umane sa contribuie la eliminarea acestor creaturi, în indiferent ce situatii si cu orice mijloace, sa-si ridice glasul împotriva experimentelor genetice, contribuind astfel la salvarea omenirii...

      Doua brate puternice o imobilizara. Nu se zbatu, nu încerca sa scape si sa se arunce asupra trupului inert. Un medic se apropie, îi arunca o privire rapida si facu semn sa fie ridicat. Vroni întelese totul abia atunci când echipa Institutului de Inginerie Genetica îl aseza pe o targa automata si se îndeparta facându-si loc prin multimea stupefiata...

      - Cursa s-a terminat, Vroni, spuse cel care o imobiliza. Sa mergem.

      Nu distingea sensul cuvintelor. Stia doar ca e vocea lui Kral.

      - Tu... ai vorbit...?

      - Ah, comunicarea de la postul oficial? Nu, n-am fost eu. Dar... trebuia. Îmi pare rau. Acum întelegi, Vroni?

      Se întoarse si-l privi printre lacrimi. Îmbatrânise. Ca si ea. Îi zâmbi prieteneste:

      - Curaj, Vroni. Trebuia.

      - Da, trebuia, îngaima ea, trebuia...

      Îl îmbratisa deznadajduita, plângând amar. Kral o mângâia cu blândete.

      - Hai Vroni, n-are rost acum... Cursa s-a terminat.

© Copyright Roxana Brinceanu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online