evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului XXX  -  Luminile oraşului XXVII  -  Brăduţul  -  Petrecerea  -  Manifestul de aur al desăvârşirii  -  Valea blestemată  -  Între două lumi  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Cristerra  -  Meduza (IX)  -  Luminile oraşului IV  -  Jocul Zeilor (V)  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Groparii  -  Chat Room  -  Omul apropiat  -  Zei şi oameni  -  Feţele dragostei  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Vikingul  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  ªahul de duminică  -  Strada inocenţilor  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Luminile oraşului IX  -  Oglinda îngerilor  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Renaşterea...  -  Cosas de la vita  -  Lacrimi de stea  -  Melodia care nu se aude  -  Penato e căutat de prieteni  -  Uşa de la baie  -  Luminile oraşului II  -  Ancheta  -  Sete  -  Gondolierul  -  O Poveste (?) modernă  -  Apocalipsa  -  Labirintul de gheaţă  -  Inelul de platină  -  Vatmanul - Purificarea  -  Ultima frontieră  -  Meduza (II)  -  Stiinta si tehnica  -  Drumul spre (II)  -  Luminile oraşului VI  -  “Virusul”


Piese de muzeu

Piese de muzeu
  Rene Tinescu
Pânza de păianjen
Jocul
Fabrica de vise
Catedrala
Planeta ascunsă
varianta print

Rene Tinescu



Publicat Duminică, 11 Februarie 2007, ora 20:18

      Lutero apuca cu un gest mecanic prosopul din cui si incepu sa-si stearga cu miscari iuti toata suprafata capului. La un moment dat avu o senzatie ciudata cand observa ca intreg prosopul se contopi, pur si simplu, cu corpul sau. Privi nedumerit in oglinda patrata din baie, dar nu observa decat chipul sau mai nedumerit ca niciodata, cu parul ciufulit si gura cascata.

      “Cum naiba, inainte cu cateva secunde aveam prosopul in maini si acum parca a intrat in …capul meu!” medita tanarul.

      “ De fapt acela nu era prosopul tau…” auzi Lutero o voce in gand. Se opri brusc si pentru putin timp avu sentimentul ca a innebunit.

      «Cred ca am ceva la cap. »

      « Lutero esti cat se poate de normal » auzi acelasi glas.

      -Cine-mi vorbeste ? intreba cu glas tare.

      “Este suficient sa-mi vorbesti in gand. Stai linistit si ai sa vezi ca nu-ti vrea nimeni raul. Asculta-ma cu rabdare.”

      Lutero simti cum o liniste interioara pune stapanire pe el si o curiozitate nefireasca il atata tot mai mult.

      “Bine te ascult”

      « Asa…Prosopul care a disparut este de fapt un costum inteligent. In momentul in care l-ai mulat pe capul tau, a luat forma dimensiunea ta. Adevaratul tau prosop este in dulap. »

      «Cred ca visez. Ma rog sa fie totul un vis …Si tu ce esti de fapt ? »

      «Este mai geu de inteles ce sunt eu. Sunt o creatie a unor fiinte intelignte si civilizate. Un fel de hibrid, cred ca asta este cuvantul cel mai potivit pe care l-am gasit in vocabularul tau. Da un hibrid intre un computer si un robot cu autonomie nelimitata. Sunt capabil sa iau forme si dimensiuni variate, sa strabat timpul si spatiul aproape instantaneu. Toate acestea doar pentru ai sluji pe creatorii mei. Pot explora atat Lumea Cunoscuta - peste 50 de galaxii- dar si universul tau mental. Observ ca-ti vine greu sa pricepi unele aspecte legate de posibilitatile mele. Vei intelege pe parcus toate detaliile …Acum cateva …zile a fost descoperita aceasta planeta, Terra, iar deblanii – creatorii mei- au nevoie de informatii cat mai exacte despre potentialul Pamantului. Eu asta fac aici : culeg informatii cat mai diverse. Am o memorie care imi permite sa fac acest lucru int-o maniera de neconceput pentru tine si semenii tai. »

      « Mai exact ? »

      « Mai exact voi duce cu mine pe Debla unul sau mai multe exemplare din cat mai multe specii vegetale si animale, imagini naturale cu peisaje din diferite puncte ale planetei, o situatie preliminara a resurselor naturale si multe altele »

      « Vei sa spui ca ai cu tine toate astea?”

      “ Da. De ce te miri? Uite de exemplu o piramida. Este a lui Keops… »

      Lutero se trezi deodata la baza monumentului egiptean sub un soare fierbinte…

      « Sau cea mai mare cascada : Angel cu o cadere de 911, 6 metri, de pe continentul sud american. Am o amintire placuta de aici. »

      Lutero se pomeni acum intr-un loc umed, spectaculos si galagios. In fata sa se desfasura o splendida cadere de apa de aproape un km atat de naturala incat nu stia ce sa mai creada.

      « Ma aflu in Venezuela sau in apartamentul meu ? »

      « Stai linistit, iti prezint o mica parte din memoria mea. Priveste o competitie sportiva foarte cunoscuta aici: fotbalul. »

      Lutero mai fusese pe stadioane de cateva ori, chiar la meciuri de fotbal dar ceea ce era acum in jurul sau depasea orice imaginatie : tribune pline pana la refuz cu 100.000 de spectatori care tipa si se agita necontenit. Cand un fotbalist reusi sa inscrie un gol…

      Lutero parca visa. Descoperi aproape toata planeta de la polul nord la polul sud. Nu mai stia nimic de el. Nici nu-l mai inteesa. O dorinta de a exploara alte si alte tinuturi interesante pusese stapanire pe el.

      Vazu in mediul lor natural specii de animale terestre, aeriene, acvatice si subpamantene, frumuseti ale naturii de a caror existenta nici nu banuise…dar si opere de arta ale speciei umane culese din toate marile muzee ale lumii. Era fascinat de tot ce se derula prin fata ochilor sai, de tot ceea ce-l inconjura.

      Cand auzise iar glasul costumului inteligent parca se trezise dintr-un somn adanc si bun.

      « Mda, asta este o mica parte din memoria mea alocata Terrei.. »

      « Pot sa vad… »

      Costumul inteligent ii citi cu usurinta gandurile:

      “Sigur, Debla ocupa apoape 25% din capacitatea memoriei mele si este cea mai usor de accesat si de strabatut, mai ales ca ai posibilitatea de a te transfea instantaneu acolo. Ai ce vedea, te asigur ».

      Lutero simti ca se descompune in milioane de particule care se indreapta cu foarte mare viteza prin spatiul cosmic. Aparu in fata sa o planeta mare, cenusie. Stia ca este Debla. Se apropia tot mai mult de suprafata ei pe care se conturau forme regulate, cubice.

      « Debla este de 28 de ori mai mare decat Pamantul. Tu nu vei simti diferenta asta niciodata. Deblanii s-au adaptat la aceasta gravitatie…Au o forma un pic mai altfel decat a voastra. Cladirea asta rosie este Centrul de Cercetare al Speciilor din Lumea Cunoscuta, pe scurt CCSLC. Aici lucreaza 40.000 de deblani si 100.000 de costume inteligente. Au o arhiva imensa !

      « Koh, bine ca ai venit ! » auzi Lutero o voce necunoscuta. « Ti-am studiat cu mare atentie sectorul T din memorie si pot spune ca ai facut o treaba buna. Te astept la Muzeu.

      « Vezi, deja intelegi si limba deblanilor. Numele meu aici este Koh, iar cel ce mi-a vorbit este Tok, conducatorul muzeului. Vezi, cubul acela galben. Hai sa mergem repede. »

      “Acum suntem pe Debla sau..”

      “M-a chemat Tok, trebuie sa mergem”

      Lutero pasea grabit pe drumul din piatra gri din fata Muzeului, de parca ar fi cunoscut aceste locuri de o vesnicie. Simti ca ceva nu este in regula cu el dar nu putu face nimic. Se opri in fata unui zid verde si astepta. Sub picioarele sale se aprinse un dreptunghi mic de doua ori. Zidul cobori cu iuteala iar tanarul patrunse in incapere.

      -El este Tok.

      Privi nedumerit la creatura din fa]a sa. O fiinta asemanatoare cu o broasca testoasa uriasa, lunga de peste un metru cu un cap de om turtit si alungit pe spate sub carapacea neagra si solzoasa. Doi ochi mari si galbeni il priveau curiosi in timp ce mainile sale mici si goase tineau un pahar cu o bautura rosie. Se deplasa aparent greoi pe cele patru membre, apoi sub Tok aparu un veritabil « covor zburator » cu care se misca rapid de la un pupitru la altul.

      -Bine ai venit la noi, Lutero.

      -Ma bucur ca sunt aici, vorbi absent …

      -Hai sa-ti arat Muzeul si locul tau in pavilionul central…

      -De abia astept.

      Pierduse de mult notiunea timpului. De fapt in muzeu timpul era inexistent. Se aflau aici fragmente din atatea lumi incat ti-ar fi trebuit zece vieti omenesti ca sa le vezi pe toate in graba cea mai mare. Fiinte dintre cele mai ciudate, de dimensiuni incredibil de mari, toate in mediul lor natural sub sori de mai mica sau mai mare intensitate sub ceruri de toate culorile…

      Undeva in departare, Lutero isi recunoscu orasul. Acelasi dintotdeauna. Parcul in centru, magazinele pline de oameni, cinematogaful, biserica, liceul, spitalul, blocurile de pe strada sa, apartamentul lui…

      -Luteo, vrei sa ramai la noi ?

      Ar fi vrut din tot sufletul sa zica NU, sa tipe VREAU INAPOI !, dar altcineva din el raspunse prompt:

      -Vreau! De-abia astept.

     

© Copyright Rene Tinescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online