evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Moştenire de familie  -  Factorul "Haos"  -  Panica  -  Primăvara nucleară  -  În noapte  -  Anul 10000  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Halucinaţie  -  Orb  -  Fragile  -  O poveste de Crăciun  -  Sexibon  -  Drum bun  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Mărire şi decădere  -  Aedes  -  Invizibilul  -  Jocul Zeilor (V)  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Drumul spre (II)  -  Chat Room  -  Lumina de jad  -  Children of mine  -  Masa de duminică  -  Meduza (III)  -  Întâlnirea  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Alfa si Omega. Moon  -  Tentaţia continuă  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Muzica  -  Copilul gheţii  -  Nu deschideţi uşa  -  Uezen  -  La lumina...  -  Obsesia  -  Darul divin  -  Fortul  -  Lumina neagră  -  Întunericul de dincolo  -  Război obişnuit  -  Omul cu păsări  -  Cunoaştere  -  Visul demiurgului  -  Misiunea  -  Odă pentru Măria Sa, Îngerul nostru  -  Mamal - Beciul  -  Psihopatul  -  ªi atunci...  -  Calul cruciatului


Criminali Umanitari

Criminali Umanitari
  Adrian Dorie
Muzeu Apocaliptic
varianta print

Adrian Dorie



Publicat Duminică, 11 Martie 2007, ora 07:10

      Articol din revista “Mass Destruction Today”, numarul 57 din 2191 (Rubrica ‘Criminals Against Humanity are human, too!’)

     

      “Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”. Cu lacrimi in ochi, copilul ma ruga sa-l iau in brate, pentru a-mi sopti la ureche un secret pe care mama lui, aflata-n camera alaturata, nu trebuia inca sa-l afle. Emotionat, l-am strans imediat la piept, incurajandu-l prin multe vorbe duioase sa-mi destainuie visul pentru care se simtea atat de vinovat. “Vreau sa ajung criminal impotriva umanitatii, ca tine, tati!”. Rece, i-am indepartat brusc mainile ce-mi cuprindeau prea afectuos pieptul si l-am aruncat nervos in patut, dandu-i cateva palme zdravene si-nvelindu-l in mare graba pentru culcare. “Noapte buna!”, si pe un ton amenintator: “Vorbim noi maine…”.

      A doua zi, insa, nu am avut timp sa-mi ‘educ’ baiatul. A trebuit sa lucrez iar peste program. Populatia crescuse, a cata oara?!, in timpul noptii, cu alte douazeci de miliarde. Nu stiu daca va mai amintiti, dar limita a fost stabilita-n 2078, prin Tratatul de la Paris, semnat de catre toate tarile acestei lumi, la doar doua sute de miliarde. O suta si cincizeci de miliarde aici, pe Pamant, si numai cinci zeci de miliarde pe planeta Marte. Din pacate, la sfarsitul secolului trecut, lumea se-ncapatana-n continuare, dintr-un odios instinct de conservare (acum, in sfarsit am scapat de el), sa se-nmulteasca neintrerupt, zi si noapte, in orice conditii si oriunde, generand in cele doua mici planete ale sistemului solar o inghesuiala de nedescris, intr-o foamete de nedescris. Evident, lucurile nu puteau fi lasate la voia intamplarii… Din acest motiv, Tratatul de la Viena a stabilit in 2093 crearea unei forte speciale de interventie, numita CIU (Criminalii Impotriva Umanitatii). Acestia trebuiau, in doua cuvinte, sa intervina-n orice clipa, prin orice mijloace de distrugere-n masa, pentru a tine sub limita impusa rata de crestere a populatiei. La inceput (intre 2094 si 2106), cum este descris cu lux de amanunte si in cartile de istorie, s-au folosit lagare de exterminare prin gazare. Dar n-au fost prea eficiente. Iar costurile de lichidare-n masa erau uriase: bani pentru transportul OP-ilor (OP – Om in Plus) in lagare, bani pentru personal CIU, etc.), bani pentru cantitatile industriale de gaz letal rulate-n procesul exterminator, etc. Din acest motiv, s-a trecut la alta metoda traditionala, implementata cu succes in secolul XX: explozia bombelor atomice. Efectele secundare, cauzate de radiatii, ne-au lamurit repede ca trebuie sa inventam ceva care sa nu afecteze, pe termen lung, si OS-ii (OS – Om Suficient). Dar nici o solutie criminala nu a dat roadele scontate. Pana in 2115, cand s-a gasit, in sfarsit, solutia optima: uciderea-n masa prin intermediul religiilor. “O idee geniala!”, am gandit cu totii, atunci. Nu trebuia decat sa umblam putin la Biblie, la Coran… Dar nu a fost atat de usor. Birocratia si-a bagat repede coada. S-au infiintat comisii peste comisii. Toate aveau cam acelasi rol: de-a modifica esential doctrinele principalelor confesiuni. Cu ce scop? De a injecta oamenilor o credinta unica: “Suicide Is The Highway to Heaven!”. In consecinta, timp de doi, trei ani, televiziunile si ziarele au difuzat, incontinuu, diverse materiale, extrem de sugestive subliminal, prin care oamenii erau ‘eliberati’ de vechile principii etice (religioase), dupa care se ghidasera o viata intreaga, proces in urma caruia, noile ‘legume’ puteau fi usor reprogramate pentru sinucidere. Aceasta solutie a dat roade neasteptate. De exemplu, miliarde de credinciosi, dupa ce-au aflat de la TV ca trupul lui Iisus a fost cu adevarat descoperit (nu ca-n farsa din 2007), au decis sa-si curme toti vietile, cu directia ‘To Heaven’. Din pacate, a urmat imediat a doua venire a lui Mesia, care a reindoctrinat marea parte a populatiei. Pacat! De atunci, constatand cu totii ca nu se poate gasi arma perfecta de distrugere-n masa, ne-am reintors la armele conventionale…

     

      Imi cer scuze pentru aceasta lunga divagatie. In locul in care ma aflu acum, e destul de greu sa-mi ordonez gandurile… ele par a-mi fi sloiuri de gheata, intr-o minte inghetata bocna…

     

      Ajunsesem acasa dupa ora doua, noaptea. Prea tarziu pentru a-mi ‘educa’ baiatul. “Maine-i voi scoate din cap ideea de-a se face criminal impotriva umanitatii. Maine dimineata, la prima ora…”. Si-am inceput sa sforai. Vizionand, intr-un cosmar, cum cateva bombe nucleare nimicesc corect marele surplus de populatie. Chiar eu par a lansa o mica bomba-n acel cosmar… inspirat din realitate.

      In dimineata urmatoare, in loc sa ma trezesc intr-o balta de sudoare, m-am trezit intr-o balta uriasa de sange. Nu-mi venea sa cred: eu si sotia eram ciuruiti! Copilul, slava Domnului!, se simtea bine, langa pat. Dand drumul iute la pistolul cu amortizor, baiatul s-a urcat in pat, langa noi si a inceput sa ne imbratiseze, stergandu-si ochii de lacrimi ale bucuriei. “Nu-i asa ca as fi un bun criminal impotriva umanitatii? Nu-i asa, tata? Nu-i asa, mama?”. Ne saruta incontinuu, asteptand, probabil, acea dulce confirmare. Dar ea nu a venit… mama ii decedase inca de la primul glont, iar eu intrasem intr-o coma foarte profunda…

      Sunt si acum in coma, intr-un ambalaj criogenic, asteptand acea mareata zi in care, in sfarsit, sa trec aceste ganduri inghetate pe-o hartie…

     

      We would like to thank Cryogenic Maintenance Company for letting us use these frosted thoughts…

     

© Copyright Adrian Dorie
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online