evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Coconul  -  Peştele albastru  -  Marea Neagră. Iulie  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  ªarpele de aramă (I)  -  Timpul schimbării  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Mr. Loverman  -  Children of mine  -  Către a opta zi  -  Luminile oraşului XVII  -  Almateea  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  O lumânare pentru mama !  -  Mamal - Oraşul  -  Lala  -  Regele animalelor  -  Lacrimi de stea  -  Extratereştrii alienaţi  -  Arma secretă  -  Eu şi Cu Mine  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Războiul lumilor  -  Castravetele  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  De o sută de ori Adrian  -  Un pahar de vin  -  Alertă !  -  Sub nori  -  Coana mare se mărită  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Sharia (fragment)  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Duel în Lumea Visurilor  -  De acum şi până-n noapte  -  John-486  -  Luminile oraşului XXIII  -  Universul lent  -  Fragmentalism  -  Zombi  -  Robotul  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Rapsodia  -  Scrisoarea  -  Pescarul la apus  -  Proces neverbal  -  Piese de muzeu  -  Aedes  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Pânza de paianjen


Concurenţă neleală

Concurenţă neleală
  Sergiu Ciocârlan
varianta print

Sergiu Ciocârlan



Publicat Duminică, 25 Martie 2007, ora 17:47

      Intii de toate simti ca nu mai poti trai fara ea, ca nu te mai poti concentra suficient pe problemele care intervin zilnic si-ti cer o rezolvare urgenta, un diagnostic clar. Ai nevoie de concurenta. Chiar vrei sa te confrunti cu cei mai buni si sa-i implori sa existe in jurul tau ca sa te poti certa si impaca cu ei la nesfirsit. Presiunea e absolut necesara. De cele mai multe ori te retragi in camera ta singur, aproape pustiit de ginduri, si incepi sa te rogi, o rugaciune impersonala, si esti constient ca ceri un ajutor ciudat pe care in cele din urma nu ti-l poti acorda decit tu insuti dar ti se pare potrivit sa-l soliciti unui non-eu, unei proiectii abstracte pe care ti-o imaginezi calda si primitoare. Te-ai asezat in genunchi si ti-ai impreunat miinile ca un copil care asteapta sa fie mingiiat. O lumina catifelata iti infloreste in creier. Heisenberg. Principiul nedeterminarii. Oare cum e posibil? Straturile de informatii s-au adaugat continuu de-a lungul timpului si ideea universalitatii constiintei discursive era inexpugnabila, oamenii de stiinta concepeau un univers rationalizabil, suspendat de peretii citoplasmatici ai mintii, o lume exclusivista bazata pe o gindire dualista, de tip cartezian, unde nu aveau loc decit elementele ce se puteau raporta in mod coerent metodologiei analitice si experimentului empiric, adevarul survenea direct proportional cu claritatea metodei folosite, totul devenea verificabil intr-o uimitoare atmosfera exuberanta, cercetatorul crea, in jurul lui era liniste deplina si adevarurile elementare zvicneau in ceturile dense si protectoare ale ratiunii. Descoperea viata, enigmele acestui univers bine reglat, de cine oare? Dar poate nu era momentul sa-si raspunda. Asemana totul unui ceas fabulos, mecanism extraordinar cu functii complexe pe care se simtea dintr-odata in stare sa le posede simultan si sa le expuna modest intr-o conferinta, fluturind hirtii sau schimbind ametitor planse pe un ecran magnetizant si vast spre care ochii alunecau taios. Dar nu asta era bucuria lui. Lucrurile acestea trec. Cercetatorul n-avea nici grija de a fi necunoscut nici pe aceea de a fi cunoscut. Stia, de asemenea, ca nu valoreaza nimic daca nu este nimanui folositor. De la adevarurile deja existente el trebuia sa conceapa altele noi prin demonstratii riguroase, expunindu-si metoda cit mai precis pentru ca sistemul sa se prezinte in fata intregii lumi in toata splendoarea sa. In cele din urma a spus tuturor ca exista un Ceasornicar, cel care a facut aceasta minunata alcatuire pe care, vai, mizind pe perfectiunea cu care fiecare rotita se invirtea, a abandonat-o. Creatia oricum avea sa functioneze si singura la fel de eficient. El era descoperitorul acestei valoroase mosteniri. Publicul a aplaudat in multe sali dar el nu a crezut nici o clipa ca acesta ar fi scopul intreprinderilor sale. A iesit tacut din amfiteatre si s-a plimbat multa vreme pe strazile vag luminate ale oraselelor si metropolelor incercind sa clarifice importanta unui adevar simplu. Era suficient sa fii un administrator inteligent? Dumnezeul acesta parea o eroare de grad superior si-l chinuia teribil azvirlindu-l din demonstratie in metafizic. Si-a grabit pasii impulsionat de regretul ca nu chiar toate lucrurile ce par serioase patrund in sfera realitatii. Sint diferite niveluri de realitate si diferite niveluri de intelegere. Nu, asta nu poate fi adevarat. Singura realitate acceptata este cea care poate fi probata. Incepea deja sa-si prognozeze succesul. In lipsa Creatorului el este creatorul si legile insusite ale universului sint legile sale. Trecind pe linga cite un felinar observa tot acel petic de asfalt cazut sub incidenta luminii laptoase, il studia, selecta avid informatiile si concluziona. Urmarea viata si fiecare forma a ei prin estimari numerice si curbe geometrice, aproxima si, uimit de frumusetea lor, intuia punctele de sutura in care matematica se intilneste cu arta. Reflectiile sale erau obiective, echidistante, pertinente incit la un moment dat el insusi parea multumit. In fond, ceva il deranja. Tot intunericul acela ce se intindea cu astutie intre felinare, zonele defrisate de lumina, cartiere intregi, cimpurile unde iluminarea nu e posibila, ca si cum traia pe o insula dar stia si de existenta celorlalte pe care le anexa perpetuu unei structuri complexe ramificate pe care se proiecta existenta, el insusi. De ce nu avea o putere nelimitata? Crezuse in limbajul matematizat al lui Bacon care ii sugerase o perspectiva halucinanta si traise experienta corespondentei dintre stiinta si putere dar brusc constiinta lui suferise. Ajuns acasa facuse o descoperire stranie. Nu era posibila o cunoastere simultana a impulsului si a pozitiei unei particule iar acest lucru nu va fi posibil niciodata. A sperat vag ca ajutat de o supertehnologie va putea descifra acest mister dar timpul nu i-a oferit decit rezultate jalnice. Se inselase Einstein cind crezuse ca ignoranta era cauza unei astfel situatii. Acum ii era destul de clar ca se instalase o cu totul alta realitate, o noua ordine pe care nu o putea asimila. Parea ca e vorba de ceva mai profund, de o limita structurala a cunoasterii stiintifice si-atunci... Se recupera acea constiinta mitica pe care el, ca matematician hipercunoscut, nu mai miza de secole? Era aproape imposibil sa-si explice relatia interna dintre idee si lucru, era aproape imposibil...

      Intre subiectul si obiectul cunoasterii exista o relatie de interdependenta, stia asta. Dar nu voia sa accepte un compromis. Fara complementaritate. Ratiunea este capabila iar daca nu este atunci va avea o concurenta selectiva prin crearea unei inteligente artificiale careia sa i se induca constiinta ca exista prin ea insasi si ca nu este constrinsa de nici o autoritate. Astfel nu ar mai exista limite si orice ar fi posibil. Constiinta... oare se poate asa ceva? Un aparat cu constiinta, un mecanism care sa se cuprinda si sa ne cuprinda in acelasi timp. Daniel Dennett crede in asa ceva. Impreuna cu echipa lui de cercetatori din Massachussets l-a creat pe Cog, interfata unei lumi ce parea pina nu demult utopica. De-acum incolo e simplu. El si Cog sint concurenti intr-o lume rapida, un fel de laborator universal in care, pe un perete nesfirsit si alb, se deruleaza imagini cunoscute din realitatea recenta pe care le selecteaza obiectiv. Imbracati in halate albe privesc atent si corecteaza anomaliile ce se strecoara in retea, indosariaza informatii, date, devin specialisti ai unei noi discipline pe care doar citiva o intuiesc. S-ar putea crede ca intre ei doi exista o relatie de prietenie, o apropiere greu de explicat intr-un alt context. Il invaluie uneori un admirabil sentiment patern cind priveste spre masina umana in timp ce aceasta continua sa lucreze ireprosabil organizind documente, foldere, directoare si o usoara oboseala il cuprinde. Isi leapada halatul si se duce pe balcon de unde se poate vedea bolta intunecata plina de stele clipitoare. Se uita in jos si e aproape imposibil sa-si dea seama la ce nivel a ajuns. Singura solutie e sa se arunce in golul acela tentant si sa treaca in revista toate etajele, toate descoperirile, toate acumularile anterioare. Nu te mai uita inapoi, fii fara grija, Cog vegheaza la bunul mers al lucrurilor. Nu mai esti chiar atit de indispensabil pe cit credeai, i se comunica direct pe toate canalele de transmisie.

      Consideri imposibila o astfel de idee si iesi din camera ta. Te dor putin genunchii dar nu-i nimic, stii ce-ai acum de facut. Ii vei abandona pe toti cei care-ti propun aceasta concurenta neleala si te vei indrepta decis spre lucruri care par mai adevarate, mai reale. Dar batalia realitatii tocmai s-a dat. Ai fost invins si nici macar nu stii.

© Copyright Sergiu Ciocârlan
Sursa :   Obiectiv SF
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online