evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Cel care nu mai e  -  Planeta ascunsă  -  Cărăușul  -  Către a opta zi  -  Fiii lui Rawser  -  O lumânare pentru mama !  -  Obsesia  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Peştera I  -  Servisul Auto  -  Geneza  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Accidentul  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Lacrimi de stea  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Antarctic City  -  Cristerra  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Necunoscutul intrigant  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Începutul  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Meduza (VI)  -  Luminile oraşului VIII  -  Recreaţia  -  Între două lumi  -  Valea însângerată  -  Liber arbitru  -  Poveste de culcare  -  Luminile oraşului XXI  -  Valea blestemată  -  Vatmanul - O pasiune  -  Outland  -  O noapte într-un ceas  -  Penato e căutat de prieteni  -  Jocul  -  Fără doar şi poate  -  Arta de a purta un război  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Experimentul  -  Praf minune (III)  -  Fata morgana  -  Luminile oraşului IX  -  Din vitrină  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Jeopardy  -  Feţele dragostei  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Variaţiuni pe o temă mai veche


Arma secretă

Arma secretă
  George Grigore
Program de criză
Misiunea
Ceasul voinicului
Gândacul
ªahul de duminică
varianta print

George Grigore



Publicat Duminică, 6 Mai 2007, ora 15:49

      Drom, general de brigada, tocmai iesise din adapostul sau si urmarea prin luneta pozitiile inamice. Era pentru a patra oara când încerca sa afle miscarile taberei adverse cu ajutorul cercetasilor trimisi de la baza. Toate celelalte tentative esuasera lamentabil. Si era absolut convins ca si de data aceasta grupa infiltrata în iadul dusman avea sa-si gaseasca sfârsitul.

      Cerceta cu înfrigurare orizontul, sperând sa dea de urma luptatorilor sai, dar totul era zadarnic. Nici pe creste nu vedea nimic, nici la poalele dealurilor din fata sa, nici macar prin vaioaga prin care se strecura cu greu un firicel de apa, rostogolindu-se peste pietroaiele mari pravalite de ultimul cutremur de proportii, declansat de partea adversa ca represalii la ultima lor încercare de a pune mâna pe pozitiile ce se aflau dincolo de dealuri. Porcii aia nu se gândisera deloc la civilii din zona când pornisera vibratiile dezastruoase! Putin le pasa lor ca murisera câteva mii de oameni nevinovati, erau doar din rândul celor pe care-i urau de moarte! Si tâmpita aia de Kory, comandant al armatei a doua, nu putea sa înteleaga cu ce soi de armament aveau ei de-a face, nu stia decât una si buna: trebuie sa cucereasca pozitiile inamice si pace! Nu întelegea deloc ce naiba îl apucase cu trei saptamâni în urma, la balul dat în cinstea zilei presedintelui, când, ametit parca de muzica si de luminile orbitoare, o luase deoparte si îi marturisise plin de patetism ca o iubeste si este gata sa-si dea viata pentru ea. Îl privise foarte ciudat, ironic, dar parca mai mult cu mila, la fel cum ai privi un catel neajutorat caruia abia i-au dat ochii, nu contrariata, nu mustratoare, pur si simplu cu mila si cu acea superioritate pe care o au doar initiatii si cei alesi. Nu-i raspunsese la declaratia lui de dragoste decât cu doua cuvinte: “vom vedeaµ! În primul moment crezuse ca l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior, dar curând si-a dat seama cât de mult se înselase.

      Înca de a doua zi începuse sa-l bombardeze cu ordine din cele mai aiurea. Cel mai tâmpit i se paruse acela de a raporta personal de trei ori pe zi situatia din linia întâi, ceea ce facuse din el, ditai generalul de brigada, un navetist între pozitiile de avangarda si cartierul general, fapt care nu prea îi convenea lui Drom din mai multe motive. Atâta timp cât lipsea, oamenii lui parca erau în vacanta, jucau Yax, jocul acela idiot cu dezintegratorul cu o singura încarcatura, pe vremuri i se spunea “ruleta ruseascaµ si ori de câte ori se întorcea gasea câte doi-trei tâmpiti cu capatânile terci, dar ce îl supara cel mai tare era ca porcii de subalterni începusera sa faca bancuri pe socoteala lui! Îi ajunsesera la ureche niste vorbe care-l facusera sa-i zboare creierii celui ce i le adusese, bietul de el, murise nevinovat! Se povestea prin tabara ca este îmbârligat tare de tot cu sefa si de-aceea se tot duce de atâtea ori pe zi la ea, chipurile ca sa faca dragoste! Si uite-asa, între doua reprize de amor, mai vedea si de oamenii lui care o duceau ca-n sânul lui Avram!

      Când auzise Kory una ca asta o apucasera istericalele, si ca sa mai îndrepte ceva din ceea ce tot ea stricase si mai ales sa pedepseasca obraznicia necioplitilor , îi ordonase sa trimita zilnic o trupa de cercetasi în liniile inamice. Zadarnic încercase Drom sa protesteze, ea era de neclintit! În scurt timp a constatat ca efectivul trupelor sale a ajuns la jumatate si atunci a hotarât sa mearga din nou la Kory pentru a-i cere întariri. Cum în ziua aceea ultima grupa trimisa patrunsese în tabara dusmana si oamenii îsi vândusera destul de scump pielea, amicii de dincolo de dealuri zgâltâisera putin pamântul, asta doar asa, ca sa-si mai dezmorteasca oasele… Dispuneau de tehnica serioasa, nu gluma, baietii lui Leo! Pâna atunci nu reusisera sa-i surprinda niciodata, nici macar o singura data! La fiecare atac, la fiecare tentativa de a trimite o echipa de cercetasi erau primiti de parca le urmareau toate miscarile pe monitoare. Îl cunostea bine pe Leo, îi stia capacitatea anticipativa, dar felul în care actionau, cu tot camuflajul lor, îi depasea întelegerea.

      Kory hotarâse deci ca, începând cu acea zi, sa-i trimita o grupa de cercetasi de la cartierul general, oameni instruiti special în cele mai ale dracului batalioane de comando, adevarati ninja ai erei postatomice, care sa aduca informatii în loc de cadavre, cum facusera pâna atunci neispravitii lui Drom! Trei echipe disparusera fara urma în spatele dealurilor si daca pâna atunci sefa se îndoise de loialitatea oamenilor din avangarda, considerându-i tradatori, a fost nevoita sa accepte evidenta si sa recunoasca în sinea sa ca inamicul este net superior la toate capitolele.

      În dimineata aceea, pe la ora trei si un sfert, îl înstiintase prin radio, cod “Top secretµ, ca urma ca în zece minute sa primeasca o grupa de soc, alcatuita din zece oameni înarmati pâna-n dinti cu cele mai noi arme, si ca era sigura ca de asta data aveau sa puna în sfârsit mâna pe datele atât de mult râvnite.

      Când daduse cu ochii de cei trimisi crezuse mai întâi ca iar vrea nebuna sa-i faca vreo farsa! “Indiviziiµ din fata lui erau cel putin ciudati! Nu erau mai înalti de un metru si patruzeci, aveau niste capete rotunde ca niste bile de bowling, cu urechi mari ca de magar, niste trunchiuri aproape cilindrice de deasupra carora porneau câte doua perechi de brate si tineau strâns niste dezintegratoare înca necunoscute lui Drom si, culmea, dar culmea, la asa belsug de mâini aveau doar câte un singur picior, terminat cu un soi de disc prevazut cu gheare si ventuze de cauciuc! Zâmbise în sinea lui când vazuse orataniile alea topaind ca niste iepuri în fata lui, dar asta fusese doar pentru o clipa, caci în urmatoarea se întreba cât se poate de serios daca nu cumva aratarile alea erau arma secreta de care se vorbise atât în ultima vreme, cyborgi capabili sa faca orice! Sa construiasca, sa darâme, dar mai ales sa ucida!

      Nici nu apucase sa termine bine de dat ordinul ca o si luasera din loc, si nu asa încetisor, precaut, cum ar fi trebuit sa faca în asemenea împrejurari, ci cu cea mai mare viteza, lasându-l pe Drom cu gura cascata! Nu apucase nici macar sa-i vada departându-se, atât de iute se miscau pe unicul lor picior cu disc.

      Si iata-l acum, dupa mai bine de 12 ore, scrutând orizontul în asteptarea creaturilor alora, îngrijorat si de soarta lor asa cum era de fiecare data când astepta sa i se înapoieze grupa de cercetasi din misiune, rascolind crestele neregulate din fata lui cu ajutorul lunetei sale electronice cu care se mândrea atât de mult.

      Deodata un fulger de praf rosiatic îi taie câmpul vizual si în mai putin de doua minute se trezi înconjurat de zece monstri cu capete rotunde si urechi de magar. Sosisera.

      - Raportam: misiunea îndeplinita! Ne întoarcem la baza!

      Vru sa spuna ceva, dar cuvintele îi înghetara pe buze când vazu pe cel ce parea seful îndreptând doua dezintegratoare spre capul lui.

      - Ce vrei sa… si abia atunci observa ca aratarile din fata lui au câte trei picioare…

     

© Copyright George Grigore
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online