evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
La lumina...  -  Metastază  -  Caiet de regie  -  Psihopatul  -  Obsesia  -  Soldatul  -  Geneza  -  Pasomii  -  Epsilon  -  Oglinda  -  Tarsius  -  Ulysse şi Hector  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  În vizită la psihiatru  -  Viziune  -  Povestea gândacilor  -  Mamal - Oraşul  -  Luminile oraşului VII  -  Salvatorul  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Pasul craiului de munte  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Fata mării, Poliana  -  Melodia care nu se aude  -  Inelele lui Saturn  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Luminile oraşului XII  -  Universul lent  -  Atalia  -  Înălţarea  -  Arma secretă  -  Taxi  -  Fugind pe cerc  -  Vid imprevizibil  -  Liber arbitru  -  Nebunul  -  Rapsodia  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Creatorul  -  Luminile oraşului XVIII  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Luminile oraşului XXI  -  Ultimul Paradis  -  Ion cel fericit  -  Zombi  -  Luminile oraşului XXVII


Peştera II

Emma Brad



Publicat Sâmbătă, 12 Mai 2007, ora 16:42

      Traversau cararea ce serpuieste printre bolovani de stînca si tufisuri umede, încîlcite în ochiurile de apa. Frunzisul fosnea usor neplacut si studentul se simtea ametit de monstruozitatea peretilor crestati de crapaturi adînci, care purtau urmele unor ghiare uriase.

      Fata usor crispata a barbatului cu privirea întunecata, privea tacuta spre creaturile ce trageau dupa ele, corpul neînsufletit, din care se scurgeau bale galben-verzui si sînge.

      Tacerea sumbra nu era tulburata decît de fîlfîitul gîtuit al apripilor vreunei creaturi ciudate.

      Brusc, îl cuprinse o senzatie de sufocare si un sentiment penibil de agonie sentimentala si evlavie.

      Treptat, fara sa-si dea seama, creaturile se împutinau lasînd în urma doar un firicel gros de praf si o adiere usoara ca de vînt.

      Una dintre creaturi, se întoarse cu fata spre el. Avea o figura trista, umbrita de o teama muta, de moarte.

      Pe cînd pasea, mîinile i se leganau în ritm sacadat iar cele trei perechi de pleoape se zbat spasmodic în carnea hîda. La un moment dat se opri în fata omului macinat de gînduri si întrebari încîlcite.

      Îl masura din cap pîna-n picioare, apoi îl apuca de mîna si se rasuci într-o pirueta nastrusnica.

      Andrei se trezi învîrtit ca un fus într-un caier de lîna. Îsi simti stomacul în gît si fu cuprins de o ameteala paralizanta.

      Cînd a simtit, din nou, pamîntul sub picioare, îi venea sa verse.Tinîndu-se cu mîinile de burta, voma icnind greu. Senzatia de greata, înainte si dupa voma, îi dadu o stare de rau si disconfort, care se transforma în nervozitate.

      Ridicîndu-si privirile, zari, în penumbra pesterii, mai multe forme de viata necunoscute.

      Dihanii hidoase si sprintene, monstri si demoni care scuipa foc, îl plasa pe sarmanul student la frontiera situata între legenda si adevar.

      Teama, care nu îl parasise nicio clipa, crestea în intensitate, alimentata de aparitia tot mai frecventa a unor lighioanele monstrruoase.

      Întunericul avea si el ceva înspaimîntator, care îl cuprindea încet-încet, ca un nestavilit ger launtric, care-i taia respiratia.

      Dintr-odata, locul s-a umplut de lumina si din scobitura unei stînci de granit, aparu silueta subtire, aproape groteasca, a unui animal înalt ca o girafa.

      Mergea cocosat, sprijinindu-se in cele patru labe. Labele din spate, scurte si groase, lasau urme adînci în nisipul foarte fin. Cele doua labe din fata. lungi si foarte subtiri, îl ajuta sa-si manevreze cu usurinta, corpul lung si subtire.

      - Si acum? se trezi murmurînd ca pentru sine.

      Un horcait sacadat îi întrerupse amalgamul de gînduri. Studentul tresari si, simti în palma forma clasica a cutitului de vînatoare.

     

     

      Bijbîind în întuneric, cu mîinile pline de sînge, profesorul era atent la fiecare miscare. Singur si neînarmat, era cuprins de o spaima teribila provenita din necunoastere si claustrare. Gerul îi serpuia prin sira spinarii, ca un sarpe veninos, foarte rapid.

      Un gînd ascuns îl bîntuia fara încetare, silindu-l sa se afunde tot mai adînc în labirintul triunghiular al pesterii. Era convins ca acolo s-ar ascunde misterele evolutiei si personalitatea înghetata a pamîntului.

      Acest triunghi al bermudelor, subterestru, constituia pentru el un scop în sine si o reala sursa de cercetare a vietii marine si terestre.

      Chinuit de astfel de idei fixe, profesorul îsi continua drumul acoperit de mister.

     

      În timp ce profesorul se lupta cu proprii monstrii, studentul zacea întins, cu picioarele departate si ochii bulbucati într-o cautatura sperioasa.

      Monstrul se aplecase deasupra lui studiindu-i reactiile cu atentie. La gît îi atîrna un fel de sac elastic iar sunetele ce veneau dintr-acolo erau înalte cu o tenta nazalizata. Carnea, foarte ridata, tremura ca piftia pe trupul lung si subtire al animalului.

      Un miros de alge si de saruri îi izbi narile facîndu-l sa se strîmbe scîrbit. Vazînd ca nu i se întîmpla nimic rau, Andrei mormai ceva printre dinti si dadu sa se ridice.

      Monstrul, l-a privit îndelung si urîcios apoi a zis.

      - Mereu m-am întrebat cît timp va mai trece pîna cînd veti ajunge acasa la voi.

      Crezînd ca viseaza, Andrei facu ochii mari, nevenindu-i sa creada.

      În timp ce el o privea uimit, inteligenta creatura se îndreapta de spate si îsi scarpina punga elastica, cu un gest aproape princiar.

      - Mereu m-am întrebat cît timp va mai trece pîna cînd veti ajunge acasa la voi, repeta el calm, si fara sa-i dea prea multa atentie, continua pe acelasi ton calm. Te voi ajuta sa supravietuiesti aici o perioada. De ce si pentru care motiv o fac, îmi vei spune tu atunci cînd vei sti. Sincer vorbind, cunoasterea este biletul tau de iesire.

      Spunînd acestea, creatura îsi agita labele superioare si scoate la vedere niste ghiare uriase cu care trase cîteva linii spectrale în praful din aer, apoi explica.

      - Acesta este locul unde a început bioetica vietii. Locul unde euforia începutului se îmbina perfect cu placerea prezentului si speranta viitorului. Cînd se vor apropia suficient, una de cealalta, se vor uni într-un multiplet desavîrsit pentru a deveni începutul sfîrsitului.

     

     

      La fel de brusc ca si prima data, Andrei fu apucat de brat si teleportat într-o alta zona, mai putin prietenoasa.

      Aici îl astepta un animal urias care aducea mult cu sarpele obisnuit dar de o marime fantastica.

      Avea corpul acoperit cu solzi iar gîtul lung si subtire era foarte ridat. Ochii erau plasati în fundul capului iar coada avea vîrful ascutit. Avea mai multe perechi de labe si o creasta înfoiata care îi dadea un aspect foarte ciudat.

      Privind mai cu atentie, a remarcat ca uriasul animal avea si înotatoare lungi si late. Semanînd foarte mult cu un sarpe obisnuit, animalul avea o culoare galben-gri iar în jurul ochilor, erau desenate niste cercuri ce aducea mult cu o pereche de ochelari enormi.

      Andrei era foarte speriat dar în acelasi timp, stia sigur ca monstrul marin nu avea sa-i faca nici-un rau.

      Animalul, statea nemiscat în fata omului mut de uimire.

      Din cînd în cînd, îsi misa vîrful cozii ca si cum ar fi ridicat semne de întrebare.

      Vazind ca uriasul nu face nici-o miscare, Andrei se aseaza confortabil pe pamîntul umed în încercarea disperata de a-si pune ordine în gînduri.

      Se gîndea la cuvintele lunganului si mai ales la replica de întîmpinare. " Mereu m-am întrebat cît timp va mai trece pîna cînd veti ajunge acasa la voi."

      Oare ce-o fi vrut sa spuna cu asta? , se întreaba el, încercînd cu disperare sa descifreze ghicitoarea monstrului. " Locul unde euforia începutului se îmbina perfect cu placerea prezentului si speranta viitorului. Cînd se vor apropia suficient, una de cealalta, se vor uni într-un multiplet desavîrsit pentru a deveni începutul sfîrsitului." cum adica, gîndi el oftînd greu.

      Cum statea el asa si gîndea ca nu poate sa existe ceva mai provocator pe lumea asta, vazu deodata capul urias al sarpelui ridicîndu-se.

      Monstrul, pentru ca asta era, îsi fixa cautatura de sarpe în ochii umezi ai omului.

      Andrei era de-a dreptul îngrozit si avea impresia ca marul lui adam îi bloca respiratia.

      Cu un gest disperat, îsi aduna picioarele si gîndurile si apoi toate sperantele burdusite într-o singura privire hipnotica.

      Sarpele se adresa însa, într-o limba neidentificata, creaturii care îl teleporta dintr-o zona în alta. Aceasta din urma, se apropie de sarpe si cu ghiara foarte puternica, îi smulse un solz din vîrful cozii. Apoi ,cu amundoua labele, îl aseza la botul sarpelui care lasa sa-i curga saliva din gura.

      Solzul, de forma unei placi care formeaza carapacea broastei testoase, este asezat, cu grija, pe pieptul barbatului.

      Apoi, înstantaneu, Andrei se vazu rasucit, înca o data, prin aer, cu o viteza uimitoare.

      Ametit si învaluit în misterul fantastic al pesterii, se trezi azvîrlit în apa rece si limpede a unui izvor ce se prelinge timid pe lînga o stînca.

      În cadere libera, un geamat scurt îi iesi din gîtlej.

     

     

      Spiritul de supravietuitor îl însoteste pe om oriunde ar fi el.

      Pregatit sa lupte sau sa moara, profesorul înhata o bucata de piatra si lua pozitie de atac.

      Zgomotul apei clatinate puternic, îl facu sa-si piarda cumpatul cu toate ca era un om foarte echilibrat.

      - Fir-ar sa fie de monstri si monstruozitati! tuna vocea grava a studentului, în timp ce batea apa cu picioarele.

      - Andrei!....Andrei, tu esti?

      Bucuria profesorului era atît de mare încît nici nu-si dadu seama ca lacrimile îi invadasera obrazul.

      - Profesore! exclama el tîrîndu-si trupul ud afara din apa.

      - Of, bunul si tînarul meu prieten. Nici nu stiu ce sa fac mai întîi. Sa-ti dau o mama de bataie ca sa ma tii minte sau sa te imbratisez?

      - Nici una nici alta, zise Andrei rîzînd.

      - Stiu, tu vrei explicatii dar, din pacate, nu le am.

      - Sunt mort de foame, spuse Andrei, asezîndu-se si desfacînd rucsacul din care siroia apa. Sandvisurile sunt varza, anunta el dezamagit. Ne-au mai ramas doar cîteva conserve si bere.

      - La foamea care zace-n mine, spuse profesorul rîzînd scurt, as mînca si o halca de carne cruda, cu conditia sa nu fie de monstru.

      Gluma profesorului îl facu sa zîmbeasca, pe tînarul si încercatul barbat. Înca se gîndea la cuvintele lighioanei si nu stia cum sa-i explice profesorului cele întîmplate.

      Cu siguranta l-ar fi crezut nebun sau cel putin deplasat.

     

     

      Conserva de ton cu ulei si maioneza, era delicioasa. Pacat ca pîinea era umeda.

      - Remy e mort, zise profesorul stergîndu-se la gura cu un servetel umed.

      Andrei îl privea ratacit, de jos în sus si de sus în jos, muscînd cu pofta din bucata lui de pîine.

      - Nu stiu, continua el tragîndu-si nasul. L-am gasit cu beregata sectionata si matele afara. N-ai fi vrut sa-l vezi.

      Cu siguranta ca nu, mai ales acum cînd nu mai întelegea nimic.

      Monstri pe care îi vazuse el pîna atunci, în timpul scurtei lor despartiri, erau pasnici si spirituali. Si totusi, dupa monologul lunganului, înclina sa creada ca totul era cît se poate de real si înfricosator.

      - Profesore, încearca el sa deschida subiectul. Dupa ce ai disparut în neant, am început sa te caut. În timp ce faceam asta, clima s-a schimbat si am întalnit o creatura ciudata dar simpatica.

      Andrei îi povesti cu lux de amanunte întreaga aventura fara a precupeti nimic. Îi vorbi despre teleportare si despre paradisul în care locuia lighioana aceea lunga si inteligenta. Apoi, îi spuse despre sarpele urias si afurisitul lui de solz.

      Cu un gest mecanic, care putea fi luat drept bleg, îsi descheie nasturii camasii, lasînd sa se vada "pecetea diavolului" încorportata pe pieptul lui.

      Profesorul nu-si putea lua ochii de la placa în forma carapacei de broasca testoasa, absorbita parca de carnea tînarului.

      - Te doare? întreaba el, apropiindu-se de Andrei pentru a-l studia mai bine.

      - Nu, îi raspunse studentul, dar îmi confera un soi de mîncarime vulgara de care nu pot scapa. În apa însa, îmi era bine.

      Profesorul apropia si departa ochelarii grosi, cu dioptri mari, de solzul ciudat al saprelui.

      - În 1808, începu el sa explice, în regiunea nordica a Scotiei, mai exact în Stronsa, a fost gasit corpul descompus al unui animal marin, pe care martorii l-au descris ca pe monstrul din povestea ta. O alta creatura asemanatoare, se pare ca a fost vazuta si in 1817 în Massachusetts. Ultima aparitie de acest gen, ar fi aparut, se pare, în 1972 cînd un cabalin a muscat din undita unui pescar în apropiere de Charente-Maritime.

      - Profesore, ce naiba, astea sunt legende, spuse Andrei, în timp ce turna o sticla de apa peste solzul sarpelui. Acum ma simt perfect, zîmbi el.

      - Legende sau nu, amundoi am vazut cele doua desene de pe perete. Si apropo, tot legenda era si carnasierul preistoric cunoscut azi sub numele de Latimeria Chalumnae. Ulterior s-a dovedit ca celacantul exista si în zilele noastre.

      - Serios?, întreaba neincrezator studentul.

      - Foarte serios, Andrei. Iar vechea fosila, veche de 350 milioane de ani, a intrat în tratatul de zoologie.

      - Un supravietuitor perpetuu..., îngîna el frecîndu-si barba nerasa.

      - Mai mult decît atît. Datorita lui, japonezii cred ca pestele contine o molecula a longevitatii, în lichidul rahidian.

      - Nu stiu ce sa mai cred, spuse sec studentul. Aproape fiecare popor are în mitologia sa un monstru mai mult sau mai putin fioros. De-a lungul timpului, multe persoane au afirmat ca, în anumite locuri apar fel de fel de creaturi ciudate, considerate, de unii, pe buna dreptate, legende. Cu toate astea, nici un membru al institutiilor de criptozoologie din lume, nu a dat o importanta atît de mare acestora, desi Marele Sarpe de Mare cît si Monstrul din Loch Ness au facut multa vîlva printre criptozoologii moderni.

      - Si monstrul din povestea ta? insista profesorul. Chiar tu spuneai...

      - Monstrul, de fapt, monstri mei sunt total diferiti. Au gesturi naturale si vorbesc cursiv limba noastra. Sincer, cred ca poate vorbi în orice limba de pe planeta, dar nu-mi cere sa explic. În plus, continua el usor iritat, ne aflam într-un loc ciudat unde picior de om n-a calcat vreodata.

      Profesorul înghiti în sec si deschise o doza de bere. Întinse un pahar de unica folosinta studentului apoi, cazu pe gînduri cu fata îngropata în palme.

      - Profesore, zise usor ironic Andrei. Nu vreau sa te deranjez dar, nu crezi ca ar trebui sa încercam macar sa descifram cuvintele lunganului?

      - În curînd o sa ramînem fara provizii, spuse profesorul privind nemiscat în gol.

      - Tocmai de aceea trebuie sa o facem acum cît timp avem mintea limpede.

      Framîntat de gînduri sumbre si obosit, profesorul se foi pe bucata de piatra ce tinea loc de scaun.

     

     

      - Nu, spuse studentul vizibil iritat. Nu reusesc sa patrund în miezul problemei, oricît m-as stradui.

      - Trebuie sa gîndesti academic, zise profesorul zîmbind.

      - Trebuie sa gasim o solutie de a iesi de aici, veni raspunsul sec al tînarului.

      - Mda', problema este ca nu stim cum am ajuns aici, spuse profesorul, rotindu-si privirea mirata în jur. Scarile, peretii si chiar cursul rîului reprezinta punctul de trecere, dintr-un spatiu în altul. Nu-mi pot imagina cum vor reusi sa gasim punctele cheie si în acelasi timp corecte, spre lumea la care, atît de lesne, am renuntat.

      Andrei nu-l auzea. În mintea lui, o gramada de idei si alte gînduri, analizau pe îndelete, toate problemele legate de drumul înapoi spre casa. Situatia era dramatica, stia asta, dar mintea lui refuza sa creada ca totul s-a sfîrsit.

      Se ridica, în speranta ca va reusi sa gaseasca o solutie, chiar si una de moment si tot ar fi fost mai bine decît sa lîncezeasca.

      - Zic sa tinem aproape, unul de celalalt, si sa mergem pe cursul rîului.

      Era o idee. Poate singura idee salvatoare si legitima.

     

     

© Copyright Emma Brad
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online