evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Mimi, Momo şi Mumu  -  Starea de trecere  -  Somnul uitării  -  Sedrina  -  Nick  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  Cruciada bucătarilor  -  Proiecţionistul  -  Depozit.01  -  O poveste de Crăciun  -  Fanfara municipală  -  Experimentul  -  Cap de listă  -  Soldatul  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Atalia  -  Acolo sus, vulbul  -  Experimentul  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Mutare disciplinară  -  Mesajul  -  Luminile oraşului XXI  -  Răscrucea  -  Arta fugii în cinci acte  -  Chipul de pe Marte  -  Muzeu Apocaliptic  -  Mamă de duminică  -  O scânteie într-un ocean de linişte  -  Veşnic orizont  -  Uezen. Echilibrul lumilor  -  Luminile oraşului XXVI  -  Omul apropiat  -  Gondolierul  -  Cel care nu mai e  -  Experienţă pecuniară  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Lunga vară  -  Omul cu păsări  -  Colecţionarul  -  Evadare din Paradis  -  Perdeaua lui Simon  -  Robotul  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Călătorie la Muzeul Quale  -  La copcă  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Vatmanul - Purificarea  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle


Pierduţi în ceaţă

Pierduţi în ceaţă
  George Grigore
Program de criză
Misiunea
Ceasul voinicului
Gândacul
ªahul de duminică
varianta print

George Grigore



Publicat Sâmbătă, 12 Mai 2007, ora 16:44

      Îi daduse drumul secretarei pe la ora sase, dar el, constiincios ca de obicei, mai aruncase o privire în ultimele dosare, cele pe care trebuia sa le finalizeze în cursul diminetii. Totul era O.H., asa cum din simplul motiv ca voia sa se deosebeasca de toti ceilalti adoptase prescurtarea rusescului “foarte bineµ. Toti O.K. în sus, O.K. în jos, spunea el adesea, i-am uitat pe fratii nostri de la rasarit care ne-au fost tatuci iubitori atâta amar de ani, ba chiar si acum cred eu ca ne mai îndragesc si n-as voi ca sa-i supar cu americanisme atunci când se vor hotarî sa ne arate dragostea lor netarmurita!

      Se uita la ceas. Era abia opt si treizeci, înca devreme pentru un om obisnuit sa munceasca pâna târziu si sa se retraga în garajul personal, cum îi spunea el vilisoarei sale, la ore destul de mici.

      Lua plicul dolofan care se odihnea pe marginea biroului si scoase oferta sosita de dincolo de ocean. Era de-a dreptul tentanta! Voiau sa investeasca mai mult de un miliard de dolari si asta doar în sase luni, cu mentiunea ca daca totul mergea ca pe roate mai urmau si altele. Ce era cu adevarat interesant însa era comisionul sau, care se ridica la 0,20% cu posibilitatea de marire pâna la 0,35 în caz de acceptare. Aproape patru milioane de parai! Si unde mai pui ca nimerise tocmai la el, omul potrivit! Ar fi cel mai teapan tun, gândi el, si asta fara nimic ilegal! Tot ce trebuie nu e altceva decât sa las sa curga totul în cel mai firesc mod posibil, fara bete-n roate si fara favoruri.

      Închise hârtoagele în dulap si apuca mânerul diplomatului, dar se razgândi. Era totusi devreme, asa ca o seara petrecuta la cârciuma si poate si o târfa de lux în completare ar fi fost un mod placut de a-si sarbatori viitoarea avere ce avea sa-i îngroase conturile elvetiene. Deschise geanta si lua o mâna de hârtii de câte o suta de dolari pe care le vârî neglijent în buzunar. Aseza valijoara lânga birou, pe mocheta, si parasi cabinetul. La parter schimba câteva cuvinte cu nea Mitica, portarul, apoi parasind cladirea se îndrepta spre parcare unde BMW-ul sau astepta linistit înca de dimineata. Vru sa deschida dar se razgândi. Îsi puse telecomanda înapoi în buzunar si-si ridica gulerul paltonului. Voia sa mearga la un restaurant. Nu se hotarâse înca la care anume, dar o mica plimbare pe jos, în aerul rece al serii era convins ca nu avea sa-i faca rau. Porni agale spre statia de metrou. Nu era prea departe, dar se gândea ca ar putea coborî la Romana iar de acolo mai putea face câtiva pasi. Nu mai trecuse pe jos pe Magheru de câtiva ani. Tot în goana masinii, tot pe strazi laturalnice… porni agale spre gura statiei de metrou. Era totusi ciudat ca la ora noua seara chiar în zona în care se afla sa fie o atât de slaba circulatie. Se gândi ca poate fiind vineri fusese programat vreun film tare la vreun post de televiziune care oprise lumea în fata micilor ecrane. Întoarse privirea pentru a-si mai admira o data masina, dar în urma sa totul era acoperit de o ceata deasa, laptoasa, prin care n-ar fi reusit sa penetreze nici farurile sale cu halogen.

      - Asta-i, gândi el, din cauza cetii nu se mai circula. Am facut bine când m-am hotarât sa iau metroul…

      Porni mai departe, grabind pasul de teama ca ceata sa nu-l învaluie înainte de a ajunge în statie. Privi din nou în urma, dar perdeaua de pâcla ramânea parca nemiscata la aceeasi distanta de el.

      - Ce naiba-i asta?!

      Grabi mai tare, apoi o lua chiar la fuga, dar ceata se tinea scai de el la aceiasi doi metri. Pe masura ce el înainta pâcla înghitea, metru cu metru, caldarâmul, copacii desfrunziti, cladirile, cufundând totul în bezna laptoasa de nepatruns. Chestia asta îl înfricosa. Mai vazuse el destule, chiar si ceata de nu vedeai pe unde calci, dar un asemenea fenomen, care parea sa se tina scai în urma sa…! Zari intrarea în statia metroului doar la câtiva pasi. Se napusti pe scari în jos convins ca scapase. În graba sa nu realiza ca scara rulanta care nu functionase decât la inaugurarea statiei mergea în ambele sensuri si cu toate astea nimeni nu parea sa aiba nevoie de ea. Trecerea spre peron era libera! Barierele date deoparte lasau putinii calatori sa treaca fara a mai fi nevoiti sa cumpere cartelele de calatorie. Un panou imens avea un afis lipit pe el: AZI SE CALATORESTE GRATUIT!

      - Ciudat! îsi zise el trecând. Se opri lânga o coloana de sustinere, dar în clipa urmatoare îsi dadu seama ca statia se cufunda în întuneric. Se întoarse brusc si ramase mai întâi cu gura cascata, apoi simti groaza patrunzându-i în tot trupul, rece si grea, facându-l sa întepeneasca în fata spectacolului ce i se derula în fata ochilor.

      Ceata punea încetul cu încetul stapânire pe subteranele metroului. Oamenii devenisera niste spectre ale caror schelete pareau fosforescente în întunericul laptos. Nici un zgomot, nici o miscare, totul parea ireal de întepenit, nefiresc de neobisnuit. Încerca sa se adreseze unei umbre care se afla ceva mai aproape, dar spaima îi paralizase corzile vocale.

      - Nu se poate asa ceva, gândi el, mai putea înca sa gândeasca, deci nu murise, prin urmare totul era aievea, asa ceva nu se poate! De-ar veni mai repede un tren!

      De parca sosirea unei garnituri ar fi depins de gândul lui, în tunel rasuna huruitul rotilor si scrâsnetul sinelor de la intrarea în statie.

      - Opreste!! încerca el sa strige spre mecanicul nevazut care nici nu încerca sa reduca viteza. Opreste!!

      Vagoanele trecura nevazute, departându-se si ele în ceata din ce în ce mai densa…

     

© Copyright George Grigore
Comentarii (1)  
crina colice
Luni, 14 Mai 2007, ora 14:03

imi place ceea ce am citit,nu am apucar se le citesc pe toate dar,sincer,imi place

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online