evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Războiul  -  Pânza de paianjen  -  Fotografii  -  Sfântul  -  Fereastra din spate  -  Petrecerea  -  Unii îmi zic Charon...  -  Viziune  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Înălţarea  -  În noapte  -  Luminile oraşului XXIII  -  Meditaţie  -  Gândacul  -  Citadela Asociaţiei  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Cruciada bucătarilor  -  Misiunea  -  Felix II  -  Casa nebunilor  -  Fabrica de vise  -  Program de criză  -  Umbra  -  Povestire  -  Experimentul  -  Jocul Zeilor (I)  -  Uezen  -  Fiii lui Rawser  -  Poporul perfect  -  Îngerul cenuşiu - Zora  -  Sfârşitul lunii  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Luminile oraşului II  -  Ceasul voinicului  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Panica  -  Călătorii cu îngeri  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Tânăr si încă nescris  -  Visând cu ochiul deschis  -  Înger în oglindă  -  Alfa şi Omega  -  Praf minune (II)  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Diamantul  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Solilocviu  -  Colecţionarul


Curcubeul

George Grigore



Publicat Duminică, 3 Iunie 2007, ora 14:40

      Ceasul începuse sa sune ca un nebun. Omul se foi, întinse mâna bâjbâind, dar negasind sursa aceea infernala de zgomot se ridica într-o râna, cu ochii cârpiti de somn, însfaca desteptatorul si dadu furios cu el de perete. Zanganitul de fiare dezmembrate se dovedi si mai violent. Simti în clipa aceea ca îi face creierul explozie.

      Tuica de aseara îsi facea de cap. Dracul îl pusese sa se ia la întrecere cu betivanul acela de Vasili Harbuzov! Chefuisera pâna catre miezul noptii si rusul ala nenorocit nu avea nici pe naiba, el, desi se considera un pilangiu de clasa, rezistent nevoie mare la bautura, se facuse prastie si mai si cazuse sub masa de beat ce era. Nici nu intrase bine pe usa ca îl si îmbârligase la o partida de pescuit pe lacul din apropiere. Auzi, porcaria dracului, pe frigul asta, când nici un câine nu-l dai afara, Vasili voia pescuit la copca. Rusnac nebun!

      Se ridica greoi din pat si matahaind se duse la baie. Durerea din ceafa deveni brusc de nesuportat si o senzatie de voma îl facu sa se aplece asupra toaletei. Cu icnituri prelungi elimina tot lichidul acela nesuferit, amar, care îl facea sa se simta ca dracul. Baga apoi capul sub jetul rece al robinetului si simti cum durerea îi dispare ca luata cu mâna. Se jurase ca nu mai pune rachiu în gura dar Harbuzov avea un talent la corupt oameni… Îl cunoscuse pe front, la cotul Donului, când ranit grav era cât pe ce sa cada în mâinile rosiilor. Era aproape înghetat când daduse peste el un flacaiandru de vreo 17 ani care târa o manta germana însemnele smulse, mai mare ca el. Pentru ca totul sa para si mai neverosimil, avea o caciula caucaziana încheiata sub barbie, trasa pe ochi, si un automat rusesc, imens, pe care abia îl cara atârnat pe umar. Era tipul cel mai reprezentativ al rezistentei sovietice. Târâs-grapis, îl carase pâna la o coliba din apropiere, unde veghease zi si noapte la capatâiul lui timp de o saptamâna în care zacuse si se zbatuse luptându-se cu moartea. În cea de-a opta zi, când se trezise , îl gasise tot lânga el epuizat de nesomn.

      - Te-ai gândit sa traiesti? l-a întrebat el si a cazut într-un somn profund din care nu s-a trezit 24 de ore. Flacaiasul acela s-a dovedit sa aiba un suflet de aur. L-a însotit pâna aproape de liniile românesti unde s-au despartit jurându-si sa ramâna prieteni, iar dupa terminarea razboiului sa se caute. Prin ’68 se trezise chemat la securitate si interogat asa cum numai ei stiau s-o faca. A povestit de zeci de ori episodul acela dar nici macar o clipa nu i-a trecut prin cap care era de fapt scopul anchetei, pâna într-o buna zi când convocat iarasi a dat acolo peste un colonel KGB cu o figura vag cunoscuta. Îl cercetase curios, dar degeaba, nu îl gasea nicaieri în memoria lui…! Fata rusului se destinsese într-un zâmbet larg care avusese darul sa-l lumineze:

      - Vasili, Vasili Harbuzov! strigase luându-l în brate.

      Si-au depanat amintirile pâna dimineata si de atunci se vedeau în fiecare an, ori aici, ori la Moscova unde locuia el acum. Se vedeau mai ales vara, când plecau zile întregi cu sculele de pescuit pe umar, dar acum se trezise asa, pe nepusa masa, neanuntat, cu rusul asta traznit si betiv în toiul iernii si unde mai pui ca voia si pescuit la copca!

      Ceva mai bine dispus o porni catre bucatarie. Nu mica i-a fost mirarea când a dat cu ochii de el cu sticla de tuica la gura, tragând zdravan, cu înghitituri mari. Dupa ce îsi potoli arsita lasa sticla pe masa si întorcându-se spre el îi spuse:

      - Te-ai sculat lenesule?

      - Îhî! Da’ tu ce naiba ai facut? N-ai dormit deloc sau te-ai sculat odata cu gainile? Poftim, ai mai luat-o si de dimineata cu troscaul!

      - Mai bine ai trage si tu o înghititura decât sa te ratoiesti la mine! Ia de bea, palinca asta e cel mai bun medicament la taiat greata.

      Îl auzise pesemne cum se opinitise în baie si îi era rusine. Trase câteva guri zdravene si se simti cu adevarat mai bine. Avea dreptate Vasili! Simti acel val de caldura placuta ca-i patrunde în fiecare fibra, fiecare madular. Dupa ce îmbucara ceva pe fuga îsi luara rucsacurile în spinare, sculele de pescuit în mâini si o pornira la drum catre lac. Rusul avusese grija de seara sa bage în traista lui mare vreo trei sticle de rachiu, combustibil cum îi spunea el, pentru prevenirea frigului.

      Era un ger de crapau pietrele dar ei se înfofolisera bine si nu prea simteau frigul. Doar respiratia aproape ca îngheta când ajungea sa ia contact cu aerul rece de ianuarie. Abia au reusit sa porneasca batrâna dar ascultatoarea VOLGA cu care venise Vasili Harbuzov tocmai de la Moscova, asa era de frig.

      - Aici, la voi, e ca-n taiga, Sandule, frig de crapa blana lupului cum se spune pe la noi!

      - Nu-i tot timpul asa. De obicei nu scade decât pâna pe la minus 10 ori 15 grade, dar anul asta parca a înnebunit si natura… Hai, mai bine calc-o tu pe coada ca acus se lumineaza!

      Au pornit în goana mare pe drumul atât de bine cunoscut si atât de des batut pe jos ori cu masina. Hodoroaga lui Vasili, asa cum îi placea lui sa-si alinte masina, înghitea kilometru dupa kilometru nervoasa, nerabdatoare parca sa ajunga cât mai repede la destinatie unde avea sa scape de povara pe care o purta cu stoicism. Dupa un sfert de ora de goana printre nameti au ajuns pe mal, un mal lin coborâtor spre oglinda acum bocna a apei. Au mai tras câte o înghititura de palinca si cu sculele în spinare au început sa sondeze gheata, mergând catre mijlocul apei. Tot sondând asa au descoperit o portiune unde grosimea era vizibil mai mica. Cu toporistile lor de alpinist au spart o copca, pregatindu-se sa arunce nada ce avea sa traga pestii, când din apa tâsni o aratare, ceva ce nu putea fi descris, nu semana cu nimic cunoscut care acum arata ca o sfera de foc, acum lua forma unei piramide perfecte cu muchii de curcubeu, ba se spargea cu un trosnet asurzitor în zeci de alte sfere lucitoare ce se uneau într-o tesatura de paianjen multicolora, gata-gata sa cada asupra celor doi nepoftiti. Din nou sfera, apoi piramida, iarasi trosnetul acela care le îngheta sângele în vine, plasa luminoasa si multicolora, ca un gigantic si fascinant vitraliu. Uneltele lor, sculele lor dragi de pescuit devenisera incandescente, frigeau, le ardeau mâinile, începusera sa se topeasca. Le-au aruncat pe gheata care începuse sa se topeasca, devenind dintr-o data mai alunecoasa, transparenta parca, multicolora… Hainele le frigeau trupurile, sfârâiau pe pieile lor. Au rupt-o la fuga spre masina începând sa arunce hainele de pe ei. Nu erau în stare sa scoata un strigat, un sunet macar, erau îngroziti, înspaimântati de moarte, ei, veteranii care trecusera prin focul ucigas de la Don! Alergau acum de mâncau pamântul si aruncau hainele, cu chestia aceea pe urmele lor, gata-gata sa-i înhate, sa-i prinda în plasa aceea multicolora, în tesatura aceea de mii de curcubee, gata-gata sa le rapeasca formele trupurilor spre a le aseza în vitraliul acela urias sau ce dracu’ mai era! Alergau si se dezbracau, alunecau si cadeau, se ridicau si alergau dar monstruozitatea aceea nu-i slabea nici o clipa…! Tot timpul pe urmele lor, tot timpul deasupra lor, mereu gata sa-i atinga, gata sa-i înghita! Pe masura ce straiele ramâneau mai putine trupurile lor pareau prinse în jocul acela ametitor de culori incandescente, deveneau stravezii, înconjurate de aura curcubee a acelui ceva iesit din adâncurile lacului!

      S-au prabusit epuizati pe mal la doar câtiva metri de batrâna VOLGA.

      Târziu, catre prânz, un taran care tocmai trecea pe acolo cu sania trasa de doi boi, vazând masina si în jur nici tipenie de om, s-a apropiat mai întâi cu sfiiciune, apoi curios ca toti taranii, admirând “ otomobilu’ µ cel mare si negru. La doar câtiva metri, pe zapada, era ceva ca de sticla, din mii de bucati multicolore cam de doi metri pe doi si care avea ceva ce aducea cu doua siluete umane. Militia , alertata, a facut cercetari, au venit si de la Bucuresti cu aparatura de performanta, dar în afara disparitiei celor doi si a acelui straniu vitraliu nu au reusit sa descopere nimic. Nici macar o urma, nici macar radioactivitate crescuta, nimic! Singura sursa poluanta era tot cea de la Cernobîl.

      Cercetarile n-au durat mult. Dosarul a fost trecut la “cazuri neelucidateµ iar ciudatenia aceea de sticla a fost cedata Institutului de Fizica Nucleara…

     

© Copyright George Grigore
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online