evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Praf minune (II)  -  Tolaie  -  Triunghiul roşu  -  Liber arbitru  -  Păsări de pradă  -  Fotografii  -  Colecţionarul  -  Sub nori  -  Fata din vis  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Experimentul  -  Copilul gheţii  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Meduza (V)  -  Visătorul  -  Re-insecţie  -  Uchin (fragment)  -  Resacul Timpului  -  Vatmanul - Mass Media  -  Îngerul cenuşiu - Zora  -  Nouăsprezece zile (I)  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Circ  -  Fiii lui Rawser  -  Reactorul  -  Răspuns fără întrebare  -  Program de criză  -  Homus trolEIbuzus  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Norma  -  Novicele  -  Timpuri Noi  -  De o sută de ori Adrian  -  Colecţionarul de îngeri  -  Un singur trup, un singur suflet  -  Nopţi albe, zile negre  -  Întâlnirea  -  Proces neverbal  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Luminile oraşului II  -  Creatorul  -  Peştera I  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Rochia străvezie  -  Alfa şi Omega  -  Luminile oraşului XXXII  -  Portiţa  -  Arta fugii în cinci acte


Re-insecţie

Re-insecţie
  Mihai Pricop & Marius Moldovanu
varianta print

Mihai Pricop & Marius Moldovanu



Publicat Luni, 7 Ianuarie 2002, ora 10:05

       M-am trezit în noaptea aceea îngrozitor de mahmur, fără să-mi dau seama exact ce anume mă deranjase din somnul meu agitat. Băusem zdravăn în ziua precedentă şi asta nu neapărat fiindcă mă certasem cu angelica mea Cora, ci pentru că aşa obişnuiam. Am deschis ochii, rămânând în continuare cu capul lipit de pernă, şi am văzut la lumina lunii ce pătrundea în casă, un corp fusiform, lucios, care se plimba pe faţa mea ca pe bulevard. Cred că am strigat cuprins de greaţă şi m-am scuturat puternic, reuşind să catapultez fiinţa aceea departe de mine. Prezenţa străină a căzut pe suprafaţa sintetică a podelei, unde şi-a găsit sfârşitul sub talpa mea goală. Am bâjbâit prin crepuscul după papuci, i-am încălţat şi m-am îndreptat spre baie. Acolo am constatat, aprinzând lumina, că pe talpa mea zăcea strivit un soi de gândac. Dumnezeule, un gândac!!! Nu văzusem aşa ceva decât în copilărie, în paginile cărţilor de zoologie. Mi-am spălat scârbit picioarele, apoi le-am şters apăsat cu un prosop, până când am simţit că urmele lăsate de insectă pe trupul meu au dispărut cu desăvârşire.

      Revenit în cameră, am aprins lampa de pe biroul înţesat de cărţi şi de hârtii. Iar pentru o clipă am crezut că văd pe lemnul fals al mobilei o masă sinergică de gândaci, retrăgându-se spre umbră. De unde dracu' atâţia gândaci?! Că doar insectele au fost stârpite de pe faţa Pământului acum mai bine de un secol.

      Cred că e doar un vis în starea de veghe", mi-am zis atunci. Poate că e din cauza abuzului de psilocybine. Ori o fi vreun efect nedorit al amestecului de pastile cu băutură în exces." Chiar mă împăcasem cu aceste gânduri şi mă pregăteam să-mi reiau somnul, când... Nu, era imposibil! Dintre două hârtii se vedea mişcându-se spasmodic un picior de gândac. Aveam un nenorocit de gândac strivit între două foi ale viitorului meu roman. Am simţit că-mi vine să vărs.

      Ce mă-sa e asta? Sunt ţinta unei conspiraţii a ultimelor insecte de pe Pământ?" Deveneam din ce în ce mai nervos. Era clar că nu era o vedenie. Ce naiba! Nu suferisem niciodată de halucinaţii din cauza băuturii sau a pastilelor. Simţeam cum o fobie perfidă mă cuprinde şi-mi înceţoşează gândirea. Am început să tremur din toate încheieturile şi să am mâncărimi în tot corpul.

      Neştiind ce altceva aş putea face, am tras sertarul biroului şi am început să caut printre obişnuitele cărţi de telefon pentru diversele sectoare ale oraşului. Atingeam cărţile cu vârfurile degetelor, în scârbă, fiindcă mă aşteptam să dau oricând peste vreo afurisită de gânganie. Am reuşit să extrag din vraful de ediţii pe cea pentru ultimul trimestru, un volum despre care prietena mea, Cora, spunea că ar fi cel mai exact. Am căutat Firme şi agenţii de pază şi protecţie şi, urmărind cu degetul rândurile cu scris mărunt, am găsit numărul companiei Rennsik Shin Town Bugs Killers. Nu am stat mult pe gânduri, am ridicat receptorul telefonului de lângă veioză, apoi am tastat cu degetele tremurânde: 0354713... La dracu', am greşit. Tensiunea era prea mare şi eram gata să cedez nervos. Am apăsat pe tasta Eroare", după aceea am reformat: 03547128. Un semnal slab s-a transformat într-un Alo!" foarte uman, încărcat de o căldură sufletească excesiv de mare. Chestia asta nu avea nici o legătură cu gândacii, probabil. M-am recomandat cu glasul sugrumat.

      - Ce probleme aveţi, domnule Mich Dovan?, mă chestionă vocea ipoteticei domnişoare de la celălalt capăt al firului.

      - Gândaci. Am gândaci, aproape am lătrat eu.

      - Aveţi gândaci?! Accentul trăda stupoarea. Unde vă putem găsi?...

      - Veţi primi adresa mea prin fax. Ce pot face însă până când veţi ajunge aici?

      - Luaţi loc cât mai comod, deschideţi televizorul şi căutaţi programul dumneavoastră preferat. Dar domnule Dovan...

      - Da ?

      - Cel mai important lucru este să vă relaxaţi. Rezolvăm noi totul, când ajungem la dumneavoastră. Nu intraţi în panică! Ah, şi să nu uit. Dacă locuinţa este din clasa A, deci poate fi închisă ermetic, vă recomandăm să o faceţi!

      Dumnezeule, ăştia vor să mă bage în carantină! Halal tact, n-am ce zice. Întâi îmi spune să mă relaxez, apoi să mă izolez complet."

      Am închis telefonul cam neconvins de competenţa companiei cu a cărei reprezentantă tocmai conversasem. Totuşi am tastat pe keyboard-ul faxului adresa mea şi am transmis-o la numărul de fax al firmei. O foaie de verificare cu adresa pe una dintre feţe a ţâşnit printr-o fantă. Am cules-o cu o mâna şi când am dat să citesc... Un alt gândac, de data această lipit de foaie. Aceleaşi mişcări spasmodice ale unui picior. N-am mai putut rezista şi m-am repezit isterizat la baie, unde am vomat până dimineaţă.

     

     



     

      Era trecut de amiază şi mă uitam la televizor de aproape şase ore, încât ochii mă usturau îngrozitor. Mă săturasem să tot schimb canalele, în aşteptarea celor cu dezinsecţia. Degeaba încercasem să mă relaxez. Tensiunea era extrem de mare şi simţeam că mi se urcă gândaci pe creier. (Apropo, ce expresie idioată! N-am s-o mai folosesc niciodată.)

      Într-un sfârşit, soneria uşii de la intrare m-a trezit din toropeala neplăcută. Nu vă mai aducea dracu' odată!", am înjurat în gând şi m-am chinuit să mă ridic din fotoliul moale şi cald. Soneria continuă să-mi răsune în urechi.

      - Da?, am strigat sprijinindu-mă de uşă şi am privit prin vizor.

      - Sunt Kosh Scumm, am auzit vocea de dincolo, lipsită de profunzime. Am venit pentru... Ştiţi dumneavoastră... gânganiile alea.

      Faţa lividă a unui individ osos se lăţea pe tot câmpul vizual. I-am deschis şi l-am invitat înăuntru.

      - Vedeţi acolo! După birou... pe birou... mă rog, cam peste tot... unde e biroul.

      Tipul a schiţat un zâmbet, chipurile înţelegător faţă de fâstâceala mea, însă mie mi s-a părut hidos.

      Am fugit la baie să trag nişte haine decente pe mine, realizând parcă abia atunci că eram încă în pijamale. Am aruncat o privire obosită şi plictisită în oglindă. Ar fi trebuit să mă bărbieresc. Urma să mă întâlnesc şi cu prietena mea în ziua aceea. Îmi telefonase dis-de-dimineaţă, dorind să mă invite în oraş. Vroia să ne împăcăm după cearta din ajun. Bineînţeles, nu-i spusesem încă nimic despre tărăşenia cu gândacii. Of, să mă spăl pe dinţi? Să mă spăl pe faţă... Unde am pus tricoul gri? Unde naiba-i pieptenele? Ah, aici...Ar trebui oare să-mi prind părul...? Am ieşit aproape aranjat.

      - Gata!, am auzit din nou vocea spartă a omului cu dezinsecţia.

      Individul ţinea în mâna dreaptă un sac transparent conţinând o substanţă verde pe care se înghesuia colcăind o masă informă de particule în continuă mişcare.

      - Două sute patruzeci şi şapte de gândaci. Pui şi adulţi.

      Nebunul ăsta chiar i-o fi numărat?"

      - Cât mă costă?

      - Nimic. Prima data e din partea casei, mi-a răspuns prompt şi iar mi-a aruncat zâmbetul acela hidos. După aceea a ieşit pe uşă grăbit, necatadicsind nici măcar să mă salute.

     

     


     

      O vreme n-am mai văzut vreun gândac şi nici pe alţii nu i-am auzit plângându-se de eventuale apariţii de acest gen. Am încercat să contactez compania de dezinsecţie, dar, culmea!, n-am mai găsit cartea de telefon. Cine altcineva ar fi putut să mi-o ia decât ciudatul ăla de la Rennsik Shin Town Bugs Killers? Dar ce interes ar fi putut avea? Iar numărul pe care îl apelasem nu vroia sub nici un chip să-mi revină în minte. 03547... Şi de aici, nu-mi mai aminteam chiar nici o cifră.

      Povestind întâmplarea Corei, aceasta a râs de mine, iar a doua zi m-a părăsit. Şi acum îmi aduc aminte ultima, ba nu, penultima noastră conversaţie.

      - Ai înnebunit de-a binelea! Toate insectele au dispărut de mai bine de o sută de ani. Extraordinar! Auzi ce noutate îmi spunea!

      - Te-a tâmpit psilocybine-ul ăla!, a continuat ea cu dispreţ.

      Am încercat să-i explic cum a fost aventura cu agenţia de dezinsecţie şi mi-a replicat că sunt plecat de pe lumea astă", fiindcă astfel de agenţii au dispărut şi ele acum o sută de ani. Logic, nu? Apoi am încercat să-i aduc argumentul forte, povestindu-i despre cartea de telefon care dispăruse din casa mea şi pe care ea însăşi mi-o recomandase. Şi când credeam că am convins-o, s-a declanşat explozia:

      - Eşti nebun de legat!, a urlat ea. Şi crezi că şi eu sunt plecată cu şorcovă, nu? Te-nşeli, băieţică! Păi cum aveam eu să-ţi recomand aşa ceva, imbecilul dracului, când cărţile de telefon pe ultimul trimestru nici nu au ieşit de sub tipar?

      După care a plecat bombănind întruna ca o babă: Auzi la el, gândaci!". A doua zi mi-a telefonat şi mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă, că între noi totul se terminase. Şi asta de la nişte nenorociţi de gândaci!

      Eram însă hotărât să-i demonstrez că spusesem adevărul. Nu mă puteam resemna, punând povestea pe seama minţii mele îmbibate de alcool. Căci, după cum v-am mai spus, nu avusesem niciodată halucinaţii de la băutură. Deşi, toate au un început.

      Am purces la căutarea de dovezi că nu toate insectele dispăruseră. Că mai existau specimene, pe ici, pe colo, scăpate de furia insecticidelor. M-am documentat la arhive despre insecte şi despre exterminarea lor. Începuse chiar să-mi fie milă de sărmanele gângănii infestate letal de capcanele noastre insecticide, care le otrăveau atât pe ele, cât şi bagajul lor genetic. Specie cu specie, individ cu individ, le exterminaserăm rapid, fără remuşcări, şi odată cu ele distrusesem întregi lanţuri trofice. Totul în numele umanităţii şi a superiorităţii sale. Brusc, gândacii deveniseră cei mai buni prieteni ai mei. Am mers prin cele mai nenorocite şi mai mizere locuri, încercând să găsesc măcar un gândac. Degeaba. Treptat am renunţat la ideea de a-i demonstra Corei că avusesem dreptate. Căutam deja o speranţă de care să mă agăţ, o dovadă cât de mică pentru mine măcar, ca să-mi confirm mie cel puţin, că nu sunt nebun. Totul părea însă în zadar.

      Aşa că m-am întors la psilocybine-ul meu şi la scrierile mele idioate. Că veni vorba, nici între paginile romanului meu nu mai găsisem vreo urmă a gândacului strivit între foi. Mă întorsesem aşadar la viaţa mea searbădă.

      Într-o seară ieşeam dintr-un bar extrem de beat şi pe deasupra deziluzionat, când privirea mi-a picat pe un zid jerpelit şi plin de igrasie. La înălţimea unui stat de om am citit un manifest ciudat:

     

      Liga pentru Re-insecţie

      Anunţă:

      Dragi partizani ai Re-insecţiei, avem gândaci! Preţ negociabil.

      Relaţii la telefon 035472128.

     

      Numărul de telefon aproape că m-a izbit peste ochi. Deodată pata din memorie s-a şters. Da, cu siguranţă, astă era numărul!

      - Aha, gândacii mei!, am exclamat ca un nebun. În fine, hai să nu spun chiar aşa.

      În sfârşit, găsisem! Era clar, în spatele firmei de dezinsecţie se ascundea această ligă, probabil ilegală. Totuşi, nu era rezolvată încă enigma cărţii de telefon, însă eram prea fericit ca să mă mai gândesc la lucrul ăsta. Străfulgerat de o idee, m-am repezit la primul telefon public şi am format numărul scris pe zid.

      - Bună seară, s-a auzit deja familiara voce feminină. Aţi apelat...

      - Ştiu foarte bine ce am apelat!, m-am răstit eu. Sunt un partizan al luptei pentru Re-insectie.-Ah, rosti femeia pe un ton afectat. Ce doriţi?

      - Aş vrea o livrare specială. Cincizeci... Ba nu, o sută de gândaci la adresa următoare...

      -O sută de gândaci nu e cam mult? O să vă coste, a răsunat fals îngrijorată vocea. Cam trei sute de lioni. Dar putem negocia, să ştiţi.

      - Nu contează, am replicat aproape râzând. Plătesc. Atât vă rog: discreţie totală. Nici beneficiarul să nu ştie când faceţi livrarea, nu mai vorbim de vecini.

      - Vă asigurăm de totala noastră discreţie. Numai că livrarea o facem după ce primim banii la C.P. 018, oficiul 13, sectorul 8. Aţi notat?

      - Da,da. În regulă, am grăbit-o eu nerăbdător.

      - Şi acum, adresa dumneavoastră, vă rog.

      Iar eu i-am recitat domnişoarei, clar şi răspicat, adresa Corei.

     

     


     

      În loc de prolog

     

      Astăzi am fost pe la ospiciu, s-o vizitez pe Cora. Nu aş fi crezut că are o fire atât de slabă. Pesemne că a cedat nervos biata de ea când a descoperit cum casa îi este invadată de gângănii. În momentul în care m-a văzut, nu a putut decât să îngaime câteva sunete dezarticulate, fără a-şi reveni din starea de şoc. În ochii ei se citea însă o spaimă amestecată cu disperare, de parcă aş fi fost călăul ei. Şi nu era departe de adevăr. Culmea, nimeni nu ştia de ce era în starea această. Anchetatorii nu descoperiseră nici un indiciu în apartamentul ei. Se părea că nu găsiseră nici o urmă a vreunui gândac, cel puţin oficial. Vorbisem şi cu vecinii. Nici unul nu observase nimic suspect, nimeni nu era îngrijorat de nimic. Şi totuşi, spre seară, toată metropola a fost cuprinsă de rumoare, fiindcă, până azi nu se mai văzuseră păsări pe cerul plin de fum al oraşului. Dispăruseră şi ele acum vreun secol, odată cu insectele.

© Copyright Mihai Pricop & Marius Moldovanu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online