O vreme n-am mai văzut vreun gândac şi nici pe alţii nu i-am auzit plângându-se de eventuale apariţii de acest gen. Am încercat să contactez compania de dezinsecţie, dar, culmea!, n-am mai găsit cartea de telefon. Cine altcineva ar fi putut să mi-o ia decât ciudatul ăla de la Rennsik Shin Town Bugs Killers? Dar ce interes ar fi putut avea? Iar numărul pe care îl apelasem nu vroia sub nici un chip să-mi revină în minte. 03547... Şi de aici, nu-mi mai aminteam chiar nici o cifră.
Povestind întâmplarea Corei, aceasta a râs de mine, iar a doua zi m-a părăsit. Şi acum îmi aduc aminte ultima, ba nu, penultima noastră conversaţie.
- Ai înnebunit de-a binelea! Toate insectele au dispărut de mai bine de o sută de ani. Extraordinar! Auzi ce noutate îmi spunea!
- Te-a tâmpit psilocybine-ul ăla!, a continuat ea cu dispreţ.
Am încercat să-i explic cum a fost aventura cu agenţia de dezinsecţie şi mi-a replicat că sunt plecat de pe lumea astă", fiindcă astfel de agenţii au dispărut şi ele acum o sută de ani. Logic, nu? Apoi am încercat să-i aduc argumentul forte, povestindu-i despre cartea de telefon care dispăruse din casa mea şi pe care ea însăşi mi-o recomandase. Şi când credeam că am convins-o, s-a declanşat explozia:
- Eşti nebun de legat!, a urlat ea. Şi crezi că şi eu sunt plecată cu şorcovă, nu? Te-nşeli, băieţică! Păi cum aveam eu să-ţi recomand aşa ceva, imbecilul dracului, când cărţile de telefon pe ultimul trimestru nici nu au ieşit de sub tipar?
După care a plecat bombănind întruna ca o babă: Auzi la el, gândaci!". A doua zi mi-a telefonat şi mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă, că între noi totul se terminase. Şi asta de la nişte nenorociţi de gândaci!
Eram însă hotărât să-i demonstrez că spusesem adevărul. Nu mă puteam resemna, punând povestea pe seama minţii mele îmbibate de alcool. Căci, după cum v-am mai spus, nu avusesem niciodată halucinaţii de la băutură. Deşi, toate au un început.
Am purces la căutarea de dovezi că nu toate insectele dispăruseră. Că mai existau specimene, pe ici, pe colo, scăpate de furia insecticidelor. M-am documentat la arhive despre insecte şi despre exterminarea lor. Începuse chiar să-mi fie milă de sărmanele gângănii infestate letal de capcanele noastre insecticide, care le otrăveau atât pe ele, cât şi bagajul lor genetic. Specie cu specie, individ cu individ, le exterminaserăm rapid, fără remuşcări, şi odată cu ele distrusesem întregi lanţuri trofice. Totul în numele umanităţii şi a superiorităţii sale. Brusc, gândacii deveniseră cei mai buni prieteni ai mei. Am mers prin cele mai nenorocite şi mai mizere locuri, încercând să găsesc măcar un gândac. Degeaba. Treptat am renunţat la ideea de a-i demonstra Corei că avusesem dreptate. Căutam deja o speranţă de care să mă agăţ, o dovadă cât de mică pentru mine măcar, ca să-mi confirm mie cel puţin, că nu sunt nebun. Totul părea însă în zadar.
Aşa că m-am întors la psilocybine-ul meu şi la scrierile mele idioate. Că veni vorba, nici între paginile romanului meu nu mai găsisem vreo urmă a gândacului strivit între foi. Mă întorsesem aşadar la viaţa mea searbădă.
Într-o seară ieşeam dintr-un bar extrem de beat şi pe deasupra deziluzionat, când privirea mi-a picat pe un zid jerpelit şi plin de igrasie. La înălţimea unui stat de om am citit un manifest ciudat:
Liga pentru Re-insecţie
Anunţă:
Dragi partizani ai Re-insecţiei, avem gândaci! Preţ negociabil.
Relaţii la telefon 035472128.
Numărul de telefon aproape că m-a izbit peste ochi. Deodată pata din memorie s-a şters. Da, cu siguranţă, astă era numărul!
- Aha, gândacii mei!, am exclamat ca un nebun. În fine, hai să nu spun chiar aşa.
În sfârşit, găsisem! Era clar, în spatele firmei de dezinsecţie se ascundea această ligă, probabil ilegală. Totuşi, nu era rezolvată încă enigma cărţii de telefon, însă eram prea fericit ca să mă mai gândesc la lucrul ăsta. Străfulgerat de o idee, m-am repezit la primul telefon public şi am format numărul scris pe zid.
- Bună seară, s-a auzit deja familiara voce feminină. Aţi apelat...
- Ştiu foarte bine ce am apelat!, m-am răstit eu. Sunt un partizan al luptei pentru Re-insectie.-Ah, rosti femeia pe un ton afectat. Ce doriţi?
- Aş vrea o livrare specială. Cincizeci... Ba nu, o sută de gândaci la adresa următoare...
-O sută de gândaci nu e cam mult? O să vă coste, a răsunat fals îngrijorată vocea. Cam trei sute de lioni. Dar putem negocia, să ştiţi.
- Nu contează, am replicat aproape râzând. Plătesc. Atât vă rog: discreţie totală. Nici beneficiarul să nu ştie când faceţi livrarea, nu mai vorbim de vecini.
- Vă asigurăm de totala noastră discreţie. Numai că livrarea o facem după ce primim banii la C.P. 018, oficiul 13, sectorul 8. Aţi notat?
- Da,da. În regulă, am grăbit-o eu nerăbdător.
- Şi acum, adresa dumneavoastră, vă rog.
Iar eu i-am recitat domnişoarei, clar şi răspicat, adresa Corei.

În loc de prolog
Astăzi am fost pe la ospiciu, s-o vizitez pe Cora. Nu aş fi crezut că are o fire atât de slabă. Pesemne că a cedat nervos biata de ea când a descoperit cum casa îi este invadată de gângănii. În momentul în care m-a văzut, nu a putut decât să îngaime câteva sunete dezarticulate, fără a-şi reveni din starea de şoc. În ochii ei se citea însă o spaimă amestecată cu disperare, de parcă aş fi fost călăul ei. Şi nu era departe de adevăr. Culmea, nimeni nu ştia de ce era în starea această. Anchetatorii nu descoperiseră nici un indiciu în apartamentul ei. Se părea că nu găsiseră nici o urmă a vreunui gândac, cel puţin oficial. Vorbisem şi cu vecinii. Nici unul nu observase nimic suspect, nimeni nu era îngrijorat de nimic. Şi totuşi, spre seară, toată metropola a fost cuprinsă de rumoare, fiindcă, până azi nu se mai văzuseră păsări pe cerul plin de fum al oraşului. Dispăruseră şi ele acum vreun secol, odată cu insectele.
© Copyright Mihai Pricop & Marius Moldovanu
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|