evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Revederea de 20 de ani  -  Omul apropiat  -  Re-insecţie  -  Poveste cu un cui  -  Casa de la marginea pădurii  -  Primăvara nucleară  -  Transcendere  -  Jocul Zeilor (V)  -  Puterea pereche  -  Luminile oraşului III  -  Poveste de culcare  -  Enigma de cristal  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Limoniu  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Uşa de la baie  -  System Error  -  Submarinul Roşu  -  Meduza (VI)  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Nyprus  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Curcubeul  -  O nouă zi  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Zombi  -  Iubirea de pe Venus  -  Timpuri Noi  -  Simbioza  -  Plastic  -  Floarea de loldilal  -  Poveste de viaţă  -  Detenţie  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Interferenţe  -  Plasa pe jăratic  -  Claviaturi  -  Cioara  -  Gender X  -  Jurământul  -  Virus de sticlă  -  Je t'aime mélancolie  -  Liber arbitru  -  Lumina de jad  -  Lunga vară  -  Tranzit  -  BO  -  Gheşeft  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !


Întâlnirea

Întâlnirea
  George Grigore
Program de criză
Misiunea
Ceasul voinicului
Gândacul
ªahul de duminică
varianta print

George Grigore



Publicat Sâmbătă, 23 Iunie 2007, ora 16:53

      - Jaques!

      - Da, capitane, porunceste!

      Cel strigat, un individ care daca te-ai fi întâlnit cu el pe o straduta mai întunecata din una din mahalalele pariziene precis ai fi rupt-o la fuga, doar în cazul în care ti-ar fi lasat timp pentru asta, arata cât se poate de groaznic, îmbracat asa, în vesmintele sale pestrite, cu cingatoarea lui de piele de care atârna un pumnal urias din cel mai bun otel de Toledo, cu bentita neagra acoperindu-i ochiul stâng si cu palaria mare, pleostita, ce-i acoperea sprâncenele, sari cu o iuteala pe care greu i-o puteai ghici dupa masivitatea trupului, direct în picioare, si se repezi la cel ce parea sa comande pe puntea goeletei SARASINE.

      - În câte suntem azi?

      - Pai, capitane, dupa socoteala mea ar cam fi în treis’ce a lu’ fevruar ‘612.

      - Si dupa socoteala mea ar fi tot cam asa, deci navigam în calea corabiilor ce vin din Indii de o saptamâna si înca nimic!

      - Nimic, stapâne, nimic, fir-ar a’ dracu’ sa fie, ca tare ma mai manânca vârfu’ otelului!

      Jean Pierre L’artenoux, supranumit si “Moartea”, capetenia celei mai de temut cete de pirati din apele Atlanticului, iesise din Le Havre de aproape doua saptamâni si patrula în sus si-n jos printre valurile oceanului în cautare de prazi. În port fusese sa-si completeze echipajul înjumatatit de o fregata spaniola, pe care avusese proasta inspiratie sa o atace si la bordul careia se afla o garnizoana puternica ce însotea transportul de aur si mirodenii catre Cordoba. Nu-i vorba, scufundase el corabia dupa ce carase la bordul goeletei sale toata încarcatura, dar ramasese si fara oameni. Adusese multe servicii Frantei, pe deasupra îsi mai si împartise de fiecare data prada cu visteria regala si pentru asta avea intrare libera în toate porturile franceze, cu conditia sa nu aduca prejudicii statului sau cetatenilor pasnici. Dupa ce Jaques Chiorul pe care-l unsese bossman îi completase echipajul cu oameni tot unul si unul, de i se încretea si lui, cel mai vestit corsar, adevarata legenda vie, pielea, ori de câte ori îi zarea pe punte, si dupa ce îsi pusese la adapost sigur o parte buna din prada din jaful fregatei spaniole, iesise iar la pescuit de fraieri, cum îi placea sa le spuna victimelor sale, dar iata ca bateau marile de mai bine de o saptamâna si nimic! Nu se arata nici macar o salupa la orizont, nici macar o coaja de nuca!

      Blestema mai tot timpul ghinionul nenorocit pe care-l avea de data aceasta, înjura si asta nu prea îi era în obisnuinta, dar tot degeaba!

      Echipajul începuse sa se plictiseasca, si atunci când niste banditi ai marilor nu au ce face mai mult timp este foarte bine sa le dai ceva de facut, dar ceva care sa le placa, altfel încep sa mârâie si de la mârâit pâna la a începe sa se taie între ei mai e putin, asa ca s-a hotarât sa scoata un butoi de rom din cala ca sa-i mai îmbuneze.

      - Capitane, ma ierti, spuse Jaques, da’ io unu’ cred ca ai gresit când le ai dat trântorilor astia basamac sa traga la masea!

      - Ce spui?

      - Pai daca ne iese-n cale acu’ v’o corabie buna de jefuit, astia-s crita si n-o sa mai fie unu-n stare sa mai arunce o cange ori o ancora de abordaj, dar’mite sa mai mânuie si otelu’ ori sa traga cu muscheta!

      - Asta cam asa-i, dar parca tot mai bine-i sa se-mbete decât sa se taie între ei ca prostii!

      Duse ocheanul la ochi si începu sa scruteze orizontul îndelung, atent, încordat. Deodata i se paru ca se zareste ceva în departare, ceva straniu. Lua sticla de la ochi si se precipita spre cabina sa, unde avea întinsa pe masa o harta a Atlanticului. Se apuca sa calculeze cu repeziciune coordonatele pozitiei lor în acel moment. Nu se înselase, pe o raza de trei sute de mile nu se afla nici un petec de pamânt! Atunci de unde fum?!

      Urca din nou pe punte si se apropie de parapetul de la tribord, unde zarise putin mai înainte dâra aceea de fum. Era parca tot acolo, nemiscata, abia vizibila prin ochean.

      - Bossman, urca-te pe catarg si vezi ce naiba-i fumul ala din zare?!

      - Care fum, capitane? întreba Chiorul mirat. Io nu vaz nimic!

      - Ia sticla si te suie unde ti-am zis eu, ca de nu o capeti cât esti tu de sef de echipaj! Ai urcat?!

      Omul cu mutra de ucigas se catara pe scara mai agil ca o pisica, în pofida masivitatii sale care nu ar fi lasat în împrejurari obisnuite sa se ghiceasca asa ceva. Ajuns sus, la cruce, unde flutura steagul francez, dar care avea brodat într-un colt hârca si cele doua oase încrucisate, privi prin sticla capitanului în directia indicata. Departe, la orizont, putu sa vada si el dâra aceea de fum, ba i se paru ca mai vede si altceva, mai jos, ceva ce semana cu… da, parca erau trei lumânari ce fumegau al naibii de tare!

      - Hei! Ce-i acolo, Chiorule? întreba capitanul.

      - Sa ma ia toti dracii, stapâne, daca aia ce se vede acolo nu-i chiar furca lui Neptun! Se vede doar vârfurile, trei, si de la ele iese fumu’…

      - Ce tot îndrugi tu acolo?! Ai tras si tu la masea din romul dat oamenilor?

      - Nici strop, capitane, da’ stai ca acu’ ma scobor si-ti dau sticla ca sa vezi si dumneata. Si zicând acestea începu sa coboare tot atât de repede cum urcase în vârful catargului.

      Jean Pierre lua ocheanul întins de omul sau si privi de asta data mai atent. Da, avea dreptate! Putea deslusi bine trei dâre de fum care erau împrastiate de vânt. Ce putea fi oare? Nu avea cum sa afle decât daca se îndreptau într-acolo. Porunci oamenilor sai sa ridice toate pânzele si, dupa ce acestia ispravira, goeleta îsi spori simtitor viteza, dar fumurile vazute în departare parca înaintau odata cu ei. Navigara asa purtati de vânt prielnic pret de câteva ceasuri dupa naluca aceea care nu voia deloc sa se dea ajunsa din urma, pâna când capitanul îsi dadu seama ca începuse sa se lase întunericul, iar ei se abatusera destul de mult din drumul corabiilor spaniole. Curând, în locul unde trebuia sa se vada fumul orizontul se lumina de parca Luna si-ar fi gasit tocmai atunci momentul sa se cufunde în apa sarata a oceanului sa se îmbaieze. Abia atunci Jean Pierre îsi dadu seama ca de fapt distanta se micsorase simtitor. Privi din nou prin sticla sa venetiana si i se paru ca vede silueta unei corabii uriase, dar care nu avea parca nici o pânza, nici un catarg! Ba, mai mult, pe punte si la ferestruicile cabinelor se aprinsesera puzderie de lumini, faclii ce nu se stingeau la vânt! Mai ramasese mai putin de o jumatate de mila pâna la acea corabie uluitoare, când îl auzi pe bossman strigând cât îl tineau bojocii:

      - Capitane, uite colo! Pare a fi un munte de gheata ori cam asa ceva!

      Vazu cu groaza cum corabia aceea se îndreapta în mare viteza catre un ghetar imens. Înca vreo câteva minute, si o bufnitura asurzitoare urmata de un zgomot de fiare rupte si îndoite însotira imaginea ciocnirii dintre corabie si ghetar. În scurt timp, vasul începu sa se incline. Îsi dadeau seama dupa felul cum se înclinau liniile de lumini de la babord. Curând, în jurul corabiei ce se scufunda si în jurul lor se auzira tipete de ajutor. Zadarnic încercara piratii sa traga pe cineva la bord! Nu putura sa faca nimic! Când capitanul îsi dadu seama ca sunt prea aproape de vasul ce se ducea la fund, porunci oamenilor sai sa se departeze cât mai aveau timp. Îsi duse iarasi sticla la ochi si mai cerceta o data babordul.

      Putu în acea clipa sa desluseasca scris pe peretele întunecat doar un singur cuvânt: TITANIC.

     

© Copyright George Grigore
Comentarii (1)  
Sorin
Miercuri, 11 Iulie 2007, ora 10:21

Mi-nu-na-ta! Super!
Este exact genul de schita SF pe care m-am axat si eu.

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online