evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Omu' nostru de "sus"  -  Destin  -  Meduza (III)  -  Furnizorul de vise  -  Pure Evil  -  Ultima eclipsă (I)  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Poveste de culcare  -  Feţele dragostei  -  Lumea de sus  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Brăduţul  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Curândul  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Moştenire de familie  -  Război obişnuit  -  Flida Flado  -  Tolaie  -  ªarpele Midgardului  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Stâlpnicul  -  Oglinda  -  Cunoaştere  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Starea de trecere  -  Vizita  -  Natură moartă, cu portret  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Omega  -  Ciorna  -  ªi atunci...  -  În umbra sorţii  -  Cap de listă  -  10 minute pâna la explozie  -  Casa galbenă  -  Luminile oraşului II  -  Gustul libertăţii  -  Piatra  -  Penato e căutat de prieteni  -  Piese de muzeu  -  Punct. ªi atât  -  Secretul  -  Striptease  -  Ceaţa  -  Conştientizarea  -  Darul divin  -  Taxi  -  Întâlnirea  -  Transplant de suflete...


Vizita

George Grigore



Publicat Luni, 18 Iunie 2007, ora 16:53

      De ceva vreme suferea de o insomnie necrutatoare. Incercase toate retetele cu buruieni date de baba Marghioala, ba luase si nasturii pe care—I primise de la Costica Acatrinei lui Besu, ala din capul ulitei mari, acolo, înainte de cotul soselei aleia noi si care fusese felcer pe front, iar când se întorsese acasa, primarele, pentru ca îl stia om cu carte si cumpatat, îl rugase sa-si deschida un punct farmaceutic la sediul primariei, muncea ca un apucat toata ziulica, pâna hat noaptea târziu, se culca mai totdeauna aproape de miezul noptii, ba de câteva ori se mai si îmbatase în speranta ca mos Ene avea sa-l viziteze dar ca un facut numara oi pâna le pierdea socoteala ori adormea dar nu se putea bucura si el ca omul de hodina mai mult de unul ori poate doua ceasuri pe noapte. Necajit nevoie mare, blestema de mama focului apoi îsi rasucea o mahorca din tutun de pachet, se întorcea pe-o râna si asa, sprijinit în cotul stâng, statea si privea pe fereastra lânga care îsi mutase patul, cercetând ulita peste pârleazul scund care abia se mai tinea, cu toate eforturile pe care le facea el de a-l mentine înca drept. Muierea îi murise pe vremea foametei, iar de copiii trimisi în Banat tot pe-atunci nu mai stia nimeni nimic. Ramasese singur cuc pentru ca neamurile pe care le mai avea nu mai veneau demult pe la el, dar în schimb asteptau ca niste pasari de prada sa închida ochii pentru a se napusti cu totii asupra brumei pe care o agonisise. Tot asa patise si acum. Nu dormise mai mult de un ceas, dar de asta data nu-l trezise meteahna lui, ci un zgomot venit din ulita mare, un huruit ca de motoare care facuse sa-i zdrangane toate geamurile. Îsi aprinsese tigara si voise sa se uite pe fereastra dar gerul cumplit de afara desenase tot felul de figuri pe sticla geamului, împiedicându-l sa vada ceva. Zgârie cu unghia de la aratator, pe care si-o lasase sa creasca destul de mare si când gheata fu îndepartata de pe o suprafata suficient de mare pentru a putea vedea nestingherit privi cu luare aminte peste pârleaz. I se paru ca vede oarece miscare în ulita si ca mai cu osebire aude pasi strecurati cu grija sa nu tulbure linistea înghetata a noptii, soapte abia rostite si parca un scârtâit de poarta. A lui nu putea fi din simplul motiv ca abia o unsese cu dohot înainte de apusul soarelui. Se gândi ca ar putea fi a lui Gheorghe a Clampaului, vecinul de peste drum, dar ce sa caute el la o astfel de ora pe ulita? Sa i se fi întâmplat ceva? Ori poate muierea…? Sau vreunul din plozi, ca avea o stâna, 14, si toti erau neastâmparati si sturlubatici taman ca tatânele lor pe vremea când era si el ciutan cu tuleiele abia mijite…?!

      Întunericul era atât de smolit ca nu putea vedea nici macar pârleazul schiop care statea sa se pravale peste santul abia adâncit din porunca noului primar comunist. Se ratoise el tovarasu’, strigase, urlase, îl amenintase ca-l amendeaza, ca aduce militia la el, dar daca omul nu avea cu ce sa-si repare gardul, nu avea, asa ca pâna la urma se lasase pagubas si reprezentantul Guvernului de la Bucuresti. Daca…?

      - Mai, sa fie…! Mormai el în barba, daca ala a adus militia asa cum o spus?! Se înfiora la gândul ca avea s-o pateasca rau de tot cu politaii, dar se linisti curând la gândul ca poarta lui totusi era proaspat unsa si nu mai scârtâia. I se paru ca vede o pâlpâire de lumina peste drum în casa lui Gheorghe, apoi fereastra care da spre ulita se lumina slab. Pesemne aprinsesera lampa.

      - Clampau are necazuri, bombani el, mai bine sa iau ceva pe mine si sa vaz ce-i, poate or avea nevoie de oarece ajutor.

      Stinse chistocul în stachinuta din lut pe care o folosea drept scrumiera, vru sa se ridice, dar în aceeasi clipa îl fulgera un gând: câinele, câinele lui Gheorghe nu se batea! Asa jaba harnica pe care vecinul sau o hranea împartindu-si frateste portia sa de hrana, sa taca nesimtitoare, nu era lucru curat…! Ultima oara, ba chiar si alta data, dar mai cu seama ultima oara, când se îmbolnavise prâslea, latrase si se tânguise toata noaptea, ba chiar si a doua zi, pâna când fiebinteala pruncului încetase a-l mai scutura. Si iata, acu’ tacea mâlc! Tacea mâlc, de parca nici n-ar fi avut câine!

      Sari în picioare, îsi dete camesoiul jos, trase nadragii, îmbraca flaneaua groasa de lâna, aia pe care i-o împletise muierea înainte de a închide ochii, îsi îndesa caciula de oaie pe cap pâna ce-si acoperi fruntea, îsi îmbraca cojocul lui ala lung si dadu sa iasa, dar îsi aminti ca era descult. Rânji, apoi îsi încalta coltunii din lâna la care le mesterise el niste talpici din pâsla, apoi îsi trase bocancii cazoni scorojiti, cu toate ca-i dadea aproape zilnic cu dohot si-i pingelea singur cu bucati de cauciuc din rotile ale mari de camion din care mai avea vreo doua în pod, ramase înca de pe vremea nemtilor, si iesi cu grija afara, dar nu înainte de a-si lua înca o mahorca, asa, ca sa-si faca doar cale pâna la vecin. Gerul i se napusti pe nari în piept înfiorându-l. Isi îndesa mâinile în buzunar si iesind din curte se apropie de gardul vecinului. Privea fereastra luminata a omului, dar în rest nu vedea nici o miscare. Cu tot glodul împietrit de gerul aspru de decembrie si care pe altcineva l-ar fi facut sa tropaie asemenea unei herghelii de cai, pasii sai nu se auzeau si asta numai datorita pingelelor groase din cauciuc de camion nemtesc. Se apropie de putul cu roata lânga care i se paru ca zareste o mogâldeata. Mai facu doi pasi, trei… si deodata auzi o soapta suierata printre dinti:

      - Ce naiba vrei ma Vasile?! La ce Dumnezeu ai venit în loc sa stai acolo în dosul geamului tau?

      - Pai… vru el sa raspunda cu voce tare.

      - Sssssst!!! Taca-ti gura! Daca vrei sa vorbesti, fa-o în soapta…

      - Ce s-a întâmplat? Ai necazuri?

      - Am…

      - Pot sa-ti fiu de oarece folos ?

      - Nu ai cu ce sa ma ajuti.

      - Totusi…insista omul.

      - Mai, tu esti mai rau ca râia, rosti vecinul tot în soapta, scarpinându se în barba gânditor, mai rau ca râia…

      - Vreau sa te ajut daca-mi sta în puteri…

      - Nu-ti sta. Mai tii tu minte chestia aia pe care am gasit-o saptamâna trecuta când am fost la padure?

      - Cubul ala de-am zis noi ca-I din aur?

      - Aur pe ma-sa! Se stropsi omul înciudat. Tinichea, ori un fel de tinichea…

      - Ma rog, ce-i cu ea?

      - O venit sa o ieie…

      - Cine?

      - Pai ala a cui e.

      - A cui e?

      - Stai sa vezi… Acu’ vreo juma’ de ceas auz poarta scârtâind si doar aseara, îmi aminteam destul de limpede, pusesem zavoarele, si mai apoi pasi în batatura. Am sarit din pat si am dat fuga la usa, am luat toporu’ si am asteptat pâna ce am auzit ca cineva încearca sa apese clanta. Am smucit si am dat cu sete, crezând ca dau hotii, mai cu seama ca nu-l auzisem pe Sefu’ latrând. Ciudatenia naibii e ca dinaintea mea nu se afla un ditai hotomanul pus pe furtisag, ci o aratare care-mi ajungea doar pâna la brâu, îmbracata în ceva… nu stiu sa-ti spun cum, dar oricum ciudat. L-am palit în umar, tare, dar norocul e ca n-am dat cu taisul. Aratarea o cazut iar eu m-am speriat de moarte. L-am luat pe sus si am intrat în casa, am aprins lampa si l-am vazut… Ma Vasile, ala nu-i om, ori poate-o fi… Are pielea cenusie, niste ochi cât cepele, o gura fara buze, aproape ca n-are nas si nici urechi îmi pare ca n-am vazut sa aiba. La început am gândit ca-i Satana în persoana, dar când l-am auzit vorbind, îl auzeam în minte, mai omule, m-am lamurit ca-i tot om, da’ ca-i venit din alta lume…

      - Du-te, ma, c-ai luat-o razna…!

      - N-am luat-o, ma Vasile, si de asta o sa te convingi mai târziu, când o sa-l vezi…

      - De ce nu mi-l arati acu’?

      - Acu’ nu se poate! Îl cauta aia de la securitate…

      - Ce au cu el, ca doar nu-i partizan?!

      - Vor masinaria lui de zburat.

      - Aha… facu Vasile gânditor. Va sa zica huruitu’ ala e de la…

      - Masinile securitatii.

      - Pai de unde stiu aia de el?

      - ?!

      - Si-acu’ ce face?

      - L-a-nfofolit muierea-n cârpe si l-a amestecat cu pruncii, stii, asa cum arata acu’ nici nu zici ca nu-i de-al nostru, iar pe ala mic l-a pus în pat si-l vegheaza ca si cum ar fi bolnav de moarte…

      - Bate-te peste gura, natângule… Si tu ce cauti la poarta?

      - Pândesc sa-i vad pe aia…

      - Si daca te vede ei?

      - Pai le spun ca-l astept pe felcer sa vie.

      - Aha… Pai atunci ma duc la mine si dupa ce pleaca securistii oi veni sa mi-l arati pe ala…

      - Mergi sanatos si aibi grija sa nu scoti o vorba daca te-ntreaba cumva si pe tine.

      - Îh! facu Vasile cu sila, ma stii pe mine ca manânc cacat, si mai ales cui?! Auzi, sa nu le spun alora de la securitate! Pai nu si-au gasit ei omu’ nici când m-or batut în beciurile lor atunci când ma vroiau sa ma scoata partizan cu orice chip…

      Intra în casa. Se lasa pe vine în fata sobei, scormoni jaratecul cu vatraiul sau de alama, cea mai pretioasa piesa din saracia lui, arunca niste scurtaturi asteptând sa se aprinda, iar când flacarile începura sa lumineze încaperea îsi scoase cojocul, aprinse tigara si se posta în dreptul geamului.

      Brusc linistea noptii fu întrerupta de tropaituri de bocanci cazoni potcoviti pe glodul înghetat al ulitei. Poarta vecinului scârtâi din nou si mai multe siluete se napustira spre prispa si spre usa casei. Altii se împrastiara prin batatura omului, pierzându-se în întuneric. Cautau, desigur, prin poiata, prin grajd, magazie, leasa…

      Vasile îsi ciuli urechile ascultând cu atentie. Nu se mai auzea nimic. Totul parea ca nici nu fusese aievea.

      Deodata din casa de peste drum, din casa vecinului si prietenului sau cel mai bun, rasunara rafale de arma automata care sfâsiara noaptea, facând sa-i clantaneasca dintii de teama. Mai multe siluete iesira precipitându-se spre poarta si ducând târâs ceva mic de statura, o aratare, apoi o limba de foc rosie-portocalie izbucni din casa. Câteva clipe mai târziu o palalaie asa cum nu mai vazuse din timpul razboiului puse stapânire pe cocioaba lui Gheorghe al Clampaului.

      Cinci securisti nu se desprinsera de gard pâna ce focul nu mistui în întregime casa, apoi plecara si ei, lasând în urma un morman de cenusa fumegânda si un biet câine tânguindu-si stapânii atât de iubitori.

      Într-un târziu lui Vasile i se facu mila de animal si ducându-se peste drum îl lasa slobod.

      Câinele se mai tângui o vreme, apoi veni la el, singurul adevarat prieten al stapânului sau atât de iubit…

     

© Copyright George Grigore
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online