evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Duhovnicul  -  Atingeri sensibile  -  Ceaţa  -  Meduza (VII)  -  Luminile oraşului IX  -  Criminali Umanitari  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (III)  -  Gri şi roşu auriu  -  Puroi II  -  Meduza (V)  -  Pierduţi în ceaţă  -  Întunericul vieţii  -  Conştientizarea  -  K  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Dona  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Meduza (VI)  -  Visul demiurgului  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Luminile oraşului XXIV  -  Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui  -  Labirintul de gheaţă  -  Vrăjitoarea  -  Omu' nostru de "sus"  -  Interferenţe  -  Luminile oraşului VIII  -  Jurământul  -  Valea însângerată  -  Petrecerea  -  Uşa de la baie  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Penato e căutat de prieteni  -  Uezen  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Sharia (fragment)  -  Atalia  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Vânătoarea  -  Tentaţia continuă  -  Aedes  -  Vikingul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Ultima eclipsă (I)  -  ªi atunci...  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Stiinta si tehnica  -  Către a opta zi  -  La frontieră


Lumea lui Ingo

Andreea Popa-Merticaru



Publicat Luni, 18 Iunie 2007, ora 16:57

      Pentru Ingo era foarte tirziu, era timpul sa adoarma si era foarte obosit. Se intinse cat era de lung ocupand tot spatial. Prin minte ii trecuse tot ceea ce facuse, ceea ce nu facuse oare era chiar tot? Nimic nu fusese uitat? Cat ramasese in stare asta, intre somn si veghe, nu stia. Astepta sa il cuprinda somnul cel adevarat, odihnitor, cuprinzator, present. In locul lui veni necuprinsul, nestiinta, intunericul si uitarea.

      Oare ce uitase? Ingo se umfla tot cu aer pana simti ca plesneste, asta era metoda lui ca sa isi dovedeasca ca exista. Se agata cu privirea de tot ce ii era familiar in jur fiindca stia ca atat timp cat in jurul lui era culoare neantul nu putea sa il cuprinda.

      Jur imprejur totul era albastru, un albastru cenusiu, rece, tulbure iar Ingo se cufunda in intinderea asta maloasa.

      In frig si intuneric, bijbaind si tremurind, Ingo incerca sa isi adune gindurile si lupta sa se tina in lumina. Totul trebuia- nu-i asa?-, sa inceapa dintr-un punct iar el trebuia sa gaseasca punctul inainte ca uitarea sa il piarda si sa il cuprinda disperarea.

      Linia fusese primul lucru cu care il invatase familia, familia lui iubitoare si protectiva, mereu gata sa il sprijine. Era placut sa se gindeasca la ei.

      Spatiul lua o culoare vezuie iar infuziile aurii au aparut ulterior, cand Ingo se lasase cuprins de imbratisarea amintirilor legate de inceputuri. Marea aurie il legana de la dreapta la stanga intr-un miscare mangaietoare si delicata.

      Mico, Vasa, cu toata familia lor ii erau prieteni. Ii placeau zigzagurile lor care te urcau si te coborau peste tot. La inceput totul parea o joaca dar zigzagul a trecut de la amuzament la problema existentiala iar Mico si Vasa au ajuns respectati.

      Auriul se diluase foarte mult intr-un galben obsesiv care se strecura insidios in nervii lui Ingo.

      Recunostea, fusese gelos pe succesul lui Mico si Vasa, a spus-o deschis. Nu era un carcotas ca Cirve care, desi era clar ca nu agrea zigzagul, sustinea sur si tare ca era un sustinator al liniilor frante cum se numeau ele pe atunci.

      Cel putin el, Ingo, era cinstit iar gelozia lui era una izvorata din admiratie pentru o idée noua si nu din neputiinta.

      Putea si el sa creeze iar atunci cand a venit cu liniile frante in cerc i-a lasat pe toti muti de uimire. Pe atunci credea ca asta era forma universului la inceputuri dar avea nevoie de dovezi. S-a imprietenit cu strainul. Strainul mai era numit si orfanul fiindca nu apartinea niciunei familii iar daca vreodata ar fi fost vreuna nimeni nu isi mai amintea de ea.

      Culoarea era acum portocalie, prietenoasa, vesela, asa cum era strainul. Un specimen curajos- il categorisi Ingo amintindu-si mutrele acre ale consilierilor pe care strainul ii combatea cu geometriile lui complicate. Strainul incerca sa demonstreze ca universal bidimensional nu e singura solutie la ecuatia Licoma ci mai degraba un caz particular.

      Consiliul invatatilor a fost sceptic dar nu a dat un vot de blam, reactia lor asa cum a perceput-o Ingo, a fost mai degraba un de ce ne-ar interesa pe noi?

      Ptiu, mi-e lehamite de lumea asta lipsita de fantezie- gindi Ingo si se pomeni plutind intr-un mov deprimant.

      Strainul ii dezvaluise numai lui ca lucra la ceva nemaivazut-nemaiauzit, ceva atit de reformator incat geometrii s-ar inneca cu totii in cel mai adinc albastru daca l-ar afla inainte de vreme. Ingo banuia ca era vorba despre solutia generala la ecuatia Licoma dar avea rabdare sa afle de la prietenul lui iar intre timp isi vedea de cercurile lui zimtate pe care avea de gand sa le prezinte consiliului.

      Movuliul se raspindea peste tot imbracand lumina in tonul lui palid.

      Poate ca, asa cum prezicea strainul cel excentric, dincolo erau alte forme si alte dimensiuni dar lumea lor era conditionata unui caz particular si nu putea trai inafara propriei limitari, deci de ce ne-ar interesa pe noi?

      Ultimul lucru pe care Ingo il aflase de la strain, inainte de disparitia lui intempestiva, a fost numele cu care isi botezase idea. Se numeste Spirala-i-a soptit el intr-un amurg purpuriu si incandescent-ea e singura foma care ne poate ridica din plan.

      Dupa acel scurt contact strainul parea atat de absorbit de inventia lui ca nimeni nu il mai vedea.

      Din cand in cand Ingo ii simtea prezenta ca pe o entitate diafana, stravezie care disparea atat de repede incat Ingo nu il putea opri in spatial gandurilor lui.

      Cand si aceste episoade scurte de constiientizare a identitatii au disparut, familiile au purtat vorba cum ca strainul se pierduse in neant fiindca nimeni nu il mai percepea in lumea culorilor.

      Cu el duse au fost acele ganduri temerare dar spirala ramasese deasupra efemeritatii, in memoria lui Ingo. Asta era lucrul care nu trebuia uitat si in adancul gandurilor lui Ingo zambi linistit-totusi spirala-isi zise in sine lui inainte sa il cuprinda somnul.

      Culoarea se dilua, se transparentiza alipindu-l pe Ingo constiintei universale.

     

© Copyright Andreea Popa-Merticaru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online