evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Rochia străvezie  -  Îngerul cenuşiu - Zora  -  Transcendere  -  Cel care nu mai e  -  Antarctic City  -  În tren  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Experienţă pecuniară  -  Ultima frunză  -  Gândacul  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Strada Cosmos  -  Luminile oraşului XXIII  -  Umbra  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Proză scurtă  -  Outland  -  Sedrina  -  O Poveste (?) modernă  -  Puroi II  -  Pacientul  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Ceasul ispitirii  -  Vatmanul - O pasiune  -  Oglinda  -  Primăvara nucleară  -  Sinucigaş plătit  -  Orb  -  Luminile oraşului XX  -  Aedes  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Submarinul Roşu  -  Fântâna de iasomie  -  Lala  -  Citadela Asociaţiei  -  Vrăjitorul  -  Mărire şi decădere  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul  -  Ziua a şaptea  -  Re-insecţie  -  Imperiul Marţian contraatacă  -  Vizita  -  Liniştea  -  Pasomii  -  Cristerra  -  Jeopardy


Valea blestemată

Valea blestemată
  George Grigore
Program de criză
Misiunea
Ceasul voinicului
Gândacul
ªahul de duminică
varianta print

George Grigore



Publicat Duminică, 24 Iunie 2007, ora 08:28

      Cercetasera cu de-amanuntul întreaga vale si - nimic, nu reusisera sa dea de urma celor doi disparuti. Îi vazusera cu o seara înainte susotind în spatele cortului, dar nu-i luasera în seama, nu banuiau ca tocmai ei sa faca una asa boacana!

      Cercetarile arheologice îi adusesera pe toti cinci, grupa asistentului Jora, în vagauna aceea uitata de lume, în urma descoperirii unui document ce mentiona existenta unei asezari daco-romane din secolul III dupa Christos. Ca totul sa fie perfect, mai gasisera si un cabanier traznit în apropiere, care le împuiase capetele cu o istorie idioata despre niste comori ce erau pazite si astazi de un dac barbos si împlatosat, care le era strajer înca din vremea primului razboi cu invadatorii de la sud de Donaris. Toti cei care-l întâlnisera de-a lungul vremii disparusera fara urma, dupa spusa cabanierului. Auzi poveste! Un dac, si unde mai pui, si viu pe deasupra de aproape douazeci de veacuri! Se întelege de la sine ca nu au crezut o boaba din elucubratiile nebunului, totusi, în ceea ce priveste existenta comorii dacice si a asezarii, ceva le spunea ca acestea puteau fi adevarate!

      O saptamâna de cautari, sondari de teren, sapaturi si mai nimic! Cu o zi în urma, chiar când seful grupului de studenti hotarâse ca a doua zi sa strânga tabara, gasisera ca din întâmplare câteva cioburi si doua monede romane, motiv determinant în schimbarea hotarârii luate. O scurta sedinta, si cu totii au cazut de acord sa continue cercetarile. Sperantele renasteau, se si vedeau felicitati de profesori, de colegi, la sfârsitul vacantei si acum… poftim! Porcaria asta cu disparitia celor doi! La început nu au dat prea mare atentie, stiind cu totii ca cei doi erau îndragostiti si mai dispareau noaptea, sub clar de luna, dar de data aceasta o facusera prea de oaie! Când nici la prânz nu s-au aratat, au intrat în panica, si lasând si mâncare, si odihna la o parte, au purces sa-i caute. Nici dupa caderea noptii cei doi disparuti nu s-au aratat la fata si, în atare situatie, Jora s-a gândit ca ar fi fost mai bine sa anunte autoritatile, dar pentru asta trebuia sa mearga la cabana, unde se gasea singurul telefon pe o raza de câteva zeci de kilometric.

      Îl apuca groaza la gândul ca dadea iarasi ochii cu pisalogul ala batrân, care cine stie ce baliverne avea sa-i mai îndruge, dar era singura solutie acceptabila. Celularul lor disparuse odata cu cei doi, iar aparatul de emisie receptie ramasese tocmai acum fara baterii, lua-l-ar toti dracii! "Sa mai ai încredere în reclamele de la TV, în bateriile japoneze! Ne-au gasit tocmai pe noi mai fraieri si ne-au adus toate ciurucurile lor depasite moral. Cine stie câti s-au îmbogatit din asta!" Statuse treaz toata noaptea în speranta ca doar-doar se vor arata fugarii, dar totul s-a dovedit zadarnic. Când zorii se îngânau cu noaptea, luminând timid crestele muntilor, asistentul era gata îmbracat, pregatit de drum. Ceilalti înca mai dormeau probabil, ca nu se simtea nici o miscare în cortul lor. S-a apropiat încet si, dând cu bagare de seama prelata la o parte, a aruncat o privire înauntru, dar nu a putut sa vada nimic, pentru ca era întuneric bezna. A tras cu urechea, dar nimic, nici o miscare, nici o respiratie, nimic! Si-a scos bricheta înfrigurat si, aprinzând-o, a intrat cu privirea tinta la sacii de dormit care zaceau la pamânt goi-goluti de parca nu ar fi fost niciodata folositi.

      - Ce dracu’? Unde sunteti?

      Nu primi nici un raspuns si simti cum un fior rece îi strabate sira spinarii, paralizându-l.

      - Hei! Ce naiba, ati disparut si voi? Dane, Costica, unde sunteti?

      Din nou nici un raspuns. Privi mai atent în jur si zari o urma. Masuta plianta pe care Costica avea obiceiul sa-si tina noaptea sticla cu apa era acum rasturnata, sticla sparta, iar pe jos se puteau vedea pete brun-roscate. Ridica un ciob care avea o astfel de pata si îl privi cu atentie. Era sânge. Sângele lui Dan sau poate al lui Costica – cine putea sti?

      - Ce Doamne iarta-ma s-a întâmplat aici? Pare ca a fost o bataie, dar eu n-am auzit nimic, nici o miscare, desi n-am închis un ochi toata noaptea…?!

      Statea ca traznit, privind naucit de-a binelea urmele clare ale violentei si nu-i venea sa-si creada ochilor. Mai întâi cei doi, acum astia, ce se petrecea? Ce sa creada? Nu mai era timp, nu mai putea astepta nici o clipa. Trebuia sa alerteze autoritatile. Poate ca mai era ceva de facut, poate ca, venind întariri, cine stie, îi mai putea salva. Poate cazusera victime vreunui atac banditesc si acum erau prizonieri, cine stie unde! Îsi strânse în graba câteva lucruri, hotarât sa nu se mai întoarca fara ajutoare în valea asta blestemata si, aruncându-si sacul pe umar, o porni cu pas grabit spre poteca ce avea sa-l duca spre poiana în care se gasea cabana nebunului. Dar oare era chiar nebun? Începuse sa se îndoiasca, dupa cele întâmplate, ca batrânul cabanier nu era în toate mintile. Oricum, la asta avea destul timp sa reflecteze pe drum si chiar si la cabana, dupa o noua confruntare cu el. Deocamdata trebuia sa fie atent, poate mai descoperea niscai urme lasate de cei – acum – patru disparuti. Pasea cu atentie, privind iarba pe care calca, scruta în stânga si-n dreapta, apoi iarasi iarba, sa nu cumva sa-i scape o cât de mica urma ce putea constitui un indiciu posibil de luat în seama de autoritati. I-au trebuit aproape trei ceasuri sa ajunga la cabana batrânului, în poienita aceea frumoasa.

      Alta data s-ar fi oprit la marginea ei si ar fi contemplat maiestria cu care mama natura binecuvântase locul cu frumuseti nemaiîntâlnite pe acest pamânt, dar acum totul i se parea schimbat, searbad, fara nici un Dumnezeu. Mosneagul îl zarise de departe si îl astepta linistit în usa, pufaind din pipa lui veche de lup de mare. Cândva, în tinerete, fusese secund pe un vas, un cargo vechi si ruginit care nu se stie prin ce minune nu fusese scufundat în timpul razboiului. Odata cu republica, si nava lui luase drumul topitoriei si de atunci se retrasese aici, în munti, unde avea grija de cabana, cam mica, ce-i drept, dar nici turistii nu prea se îngramadeau la usa ei, desi peisajul era de-a dreptul fascinant.

      - Ce-i cu dumneata, domnule Jora? îl întâmpinase batrânul. Unde-ti sunt studentii?

      - Noroc, Ursule, ca asa-i placea lui sa-i spuna prietenii, si pe baietanul asta îl iubea foarte, avem necazuri. Ia spune mai bine, telefonul merge?

      - Pai cum dar? Mai ieri am vorbit cu nepoata-mea aia de la Cluj si mergea. Nu vad de ce sa se fi stricat, ca doar n-o fost furtuna, nici alt’ n-o umblat la el.

      Dându-se la o parte îi facu semn sa intre în odaia mare, care era denumita plastic sala de mese si în care într-un colt, pe o masuta schioapa, se afla telefonul, un aparat batrân ca si el, bun sa stea într-un muzeu.

      Jora ridica receptorul, învârti manivela magnetoului de câteva ori, dar degeaba. Batu furios în furca si mai rasuci de câteva ori, dar acelasi rezultat.

      - Dar bine, Ursule, telefonul asta-i mort de-a binelea! Se apleca sa verifice doza, dar totul era în regula. Ce naiba fac?! Ai niste baterii noi prin casa?

      - Oi avea, da’ de care-ti trebe domniei tale? Am si din cele rotunde si din celelalte, de care-ti trebe!

      - Adu de care-or fi, Ursule, numai 12 volti sa aiba la un loc. Noroc c am fost inspirat si am luat emitatorul cu mine din tabara.

      Cabanierul începuse sa caute bateriile, bombanind:

      - Însemneaza ca-i bai mare de esti mata asa agitat! V-am zis eu sa nu mereti în valea blestemata! Aha! Uita-le, ca le-am gasit!

      Jora le lua cu înfrigurare si începu sa le monteze la locul lor. Erau bune, dar trebuia sa mai aiba si putin noroc sa gaseasca pe cineva în eter la ora aceea.

      - Sunt Gino Papa Alfa 3, receptie! Sunt Gino Papa Alfa 3, receptie! Astepta un moment si relua apelul. Dupa mai multe încercari se auzi un pacanit care anunta ca cineva îl receptiona.

      - Gino Papa Alfa 3, aici turnul de control Cluj 1. Cum ai intrat pe frecventa noastra?

      - Aici Gino Papa Alfa 3, lasa asta acum , turnule, preia un S.O.S.! Receptie!

      - Aici Cluj 1! Da-i drumul, Gino Papa Alfa 3! Receptie!

      - Aici Gino Papa Alfa 3! Sunt asistentul universitar Jora de la catedra de arheologie din Bucuresti si ma aflu la cabana "Stânca traznita". Toti cei patru studenti ai mei au disparut fara urma în valea blestemata. Semn de atac banditesc! Solicit ajutor de urgenta! Pericol!

      - Aici Cluj 1! Am receptionat mesajul, stai linistit la cabana, domnule Jora! Transmit la politie! Încheiat.

      Batrânul ramasese cu gura cascata, nemaifiind în stare sa scoata o vorba. Îi puse dinainte o sticla de "Napoleon" si un pahar si se aseza tacut pe un scaun aproape de usa.

      Doua ore mai târziu, un zvon de motoare îi scoase din amorteala aceea apasatoare.

      Sosise un elicopter cu o echipa de interventie bine dotata. Au zburat la valea blestemata fara întârziere. Au tot cautat pâna seara târziu, dar de gasit nu au gasit nimic. Noaptea a plouat cu galeata, iar a doua zi în zori unul din baieti a gasit pe fundul unei gropi câteva cioburi si o moneda romana, aceleasi pe care asistentul le aratase seara la cina.

      Jora… disparuse si el…

     

© Copyright George Grigore
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online