evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Lumea lui Ingo  -  Pastel  -  Mesajul  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Visul  -  Jeopardy  -  Dependent TV  -  Gustul libertăţii  -  Aici şi acum  -  Atalia  -  Contrapaganda  -  În umbra sorţii  -  Manifestul de aur al desăvârşirii  -  Misiunea  -  Vânzatorul  -  Uchin (fragment)  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  ªi atunci...  -  Fata mării, Poliana  -  Întâlnirea  -  Fanfara municipală  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Întunericul de dincolo  -  Castravetele  -  Ciorna  -  La copcă  -  Decablat  -  Răspuns fără întrebare  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Sender: High_Orbit_God  -  Nu este prima dată  -  În căutarea zborului  -  Praf minune (II)  -  Omul cu păsări  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Colecţionarul  -  Re-insecţie  -  Antarctic City  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Peştera I  -  Sfârşitul lunii  -  ROV-27  -  Halucinaţie  -  Gheşeft  -  Experimentul  -  Boaba de spumă


Îngerul cenuşiu - Zora

Îngerul cenuşiu - Zora
  George Grigore
Program de criză
Misiunea
Ceasul voinicului
Gândacul
ªahul de duminică
varianta print

George Grigore



Publicat Vineri, 6 Iulie 2007, ora 08:31

      Belgradul era pentru a saptezecea noapte sub tirul rachetelor americane, cufundat în întuneric, pustiu si pustiit de cei ce se doreau a fi considerati de întreg mapamondul fauritorii si propovaduitorii democratiei armelor si noii ordini mondiale. Din când în când farurile vreunei ambulante ori ale vreunei masini de pompieri maturau zidurile cladirilor, împrastiind pentru o clipa bezna ce înstapânise peste tot. Pustietatea era cu atât mai apasatoare cu cât era dublata si de o liniste nefireasca, acea liniste ce precede dezastrul. Din când în când cerul era brazdat de flash-urile antiaerienei sârbesti ce se afla undeva la vreo 20 de kilometri. Pe acoperisurile câtorva cladiri mai înalte abia de se puteau distinge în întunericul de smoala câteva grupuri de ziaristi, feciori nedusi la biserica si fara spaima de moarte, care urmareau curiosi evolutia situatiei pentru a fi ei primii cu cele mai fierbinti informatii transmise din teatrul de razboi. Restul belgradenilor se refugiasera între peretii de beton ai adaposturilor ori în pivnite.

      Adapostul din strada Milovan Samovici de la numarul 27 era mai plin ca niciodata. Era renumit pentru instalatia de aeraj care mentinea o atmosfera curata si sanatoasa si o temperatura agreabila. Branco Stoicovicsi nimerise si el în adapost. Tocmai trecea prin fata cladirii la subsolul careia se afla când începusera sa urle sirenele. Era locotenent tanchist, si tocmai iesise din spital, unde zacuse trei saptamâni în urma unei rani capatate în Kosovo în timpul unei misiuni de lupta.

      La despartire medicul militar care-l îngrijise dupa operatie îi recomandase doua saptamâni de concediu, dar el refuzase, sustinând ca se simte perfect refacut si nu are nevoie decât de doua zile, si acelea numai pentru drum. Nu putea sa stea acasa ferit de primejdii, pentru ca în Voivodina americanii nu prea bombardau, atâta timp cât tara sa se afla sub tirul nemernicilor ce voiau sa-si arate taria armelor pe spinarea poporului sau!

      Voise de câteva ori sa se ridice si sa iasa, dar ceva îl tinea pironit locului. Banca parea sa i se fi lipit de posterior. Luminita rosie din tavan abia de reusea sa faca atmosfera si mai confuza. Umbrele se împleteau cu întunericul, amplificând deruta din adapost. Din când în când flacaruia vreunei brichete ori a vreunui bat de chibrit ce aprindeau o tigara sau alta împrastiau pentru o clipa confuzia generala pentru a cufunda apoi mai înversunat totul în nefireasca neliniste ancestrala.

      Atentia lui Branco era atrasa de fiecare data de chipul unei tinere ce se afla în coltul opus si care parea a nu fi luata în seama de barbatii din preajma. Se întreba de ce oare, dar nu reusea sa gaseasca raspuns. Fata era o frumusete! Parul negru, bogat, cazându-i pe umeri în bucle neatinse de coafor încadra o fata divina, ovala, cea mai minunata fata pe care Branco o vazuse vreodata, cu un nas fin putin ridicat în vânt, pometi puternici dar minunati, o gura ale carei buze pareau facute pentru a fi sarutate, rosii, arcuite si de o senzualitate iesita din comun, o barbie cu gropita, iar sub sprâncenele ei superbe erau ochii, ochii aceia neobisnuiti de un cenusiu ca otelul, cercetatori, iscoditori, obraznici chiar, care-l fixau neîncetat pe el, un biet locotenent tanchist din armata sârba abia iesit din spital. De fiecare data când în preajma ei se aprindea o flacaruie fata îl fixa zâmbindu-i fermecator.

      Luminita rosie începu sa pâlpâie, iar prin peretii de beton razbatu suieratul sirenelor. Branco privi ceasul, Longines-ul sau cu cadran fosforescent. Era 6 dimineata. Voi sa se ridice, dar un semn discret venit din directia femeii aceleia nemaipomenite îl tintui locului. Privea cum ceilalti parasesc adapostul unul câte unul, în ordine, linistiti de parca nu orasul lor fusese sub tirul bombelor americane. Curând ramasera singuri, doar ei doi, barbat si femeie, locotenentul si frumoasa necunoscuta, într-un adapost parasit care fusese pavaza împotriva alora ce voiau sa termine cu o orânduiala fireasca si sa-si faca lumea lor, o lume plina de cadavre.

      Fata se ridica de la locul ei si se apropie cu pasi egali de Branco. Era înalta, zvelta, iar picioarele ei pareau ca nu se mai termina. Purta o rochie azurie ca cerul senin într-o zi de vara, subtire si diafana ca o aripa de fluture.

      - De ce n-ai plecat si tu, Branco Stoicovicsi? întreba ea.

      - Eu, eu, dar de unde stii cum ma cheama? Mi se pare ca n-am avut onoarea sa ne cunoastem.

      Ea îi întinse mâna, o mâna mica, alba, superba:

      - Zora. Zora e numele meu.

      Îi saruta degetele. Pe inelar avea un inelus cu un topaz rar.

      - Oh, Doamne, cine esti si cum de ai asemenea parfumuri pe o astfel de criza? se minuna el inspirând adânc mireasma femeii.

      - ?!

      - Îmi placi mult, sopti Branco sarutându-i mâna, apoi bratul, apoi umarul ei frumos rotunjit. Femeia începu sa tremure usor, abandonându-se în bratele frumosului ofiter. Îi cauta buzele si, gasindu-i-le, le strivi cu sarutul acela soldatesc, dornic, nesatul. Vârful limbii sale îi patrunse printre dintii mici ca de soricel si întâlni limba ei. Începu sa o mângâie, sa o framânte, sa o strânga cât mai aproape. Începu sa se simta urias. Era sigur ca în curând nasturii pantalonilor aveau sa sara si sa devina arme mortale! Ea începu sa geama încet si asta îl excita si mai mult. Cu o miscare necontrolata îi smulse rochia azurie din borangic, apoi sutienul si începu sa-i sarute sânii ei angelici. Prinse între buze pe rând sfârcurile excitate, ridicate incitant, le atinse cu vârful limbii, le înconjura, se juca atât de senzual cu ele ca Zora începu sa geama fara voie, miscându-si soldurile apetisante în ritm de "lambada". Îi saruta pântecul, mai jos, mai jos, pâna ce vârful limbii gasi asprimea parului pubian. Îi desparti coapsele si se catara acolo, sus, pe muntele Venerei. O patrunse si în aceeasi clipa se simti cuprins de un simtamânt nemaicunoscut.

     

     



     

      - Hei, Mito, striga sergentul aratând în directia coltului. Astia au crapat fericiti, si rânji sarcastic.

      - Asa-i, dom' sergent, si ce buna a fost putoarea!

     

© Copyright George Grigore
Comentarii (1)  
Tiberiu
Sâmbătă, 7 Iulie 2007, ora 09:14

Interesant textul... dar ei erau intr-un adapost si ideea cu adaposturile e sa nu moara oamenii daca sunt in el. M-a distrat exprimarea "sanii ei angelici".

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online