evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Cap de listă  -  Jocul libertăţii  -  Parte din mintea ta  -  Visul  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Manifestul de aur al desăvârşirii  -  Războiul  -  Satiră robotică  -  Vatmanul - Purificarea  -  Zombi  -  Povestea trenului  -  Cioara  -  Talent  -  Scrisoarea  -  Lacrimi de stea  -  Nopţi albe, zile negre  -  De o sută de ori Adrian  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Locul pierdut  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Întunericul de dincolo  -  Gustul libertăţii  -  Sinucigaş plătit  -  Luminile oraşului VI  -  Proză scurtă  -  Omul cu păsări  -  Experienţă pecuniară  -  Un bilet de plecare de pe Soregaard  -  Vizita  -  Gondolierul  -  Texte.01  -  Depozit.02  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Regele animalelor  -  Răspuns fără întrebare  -  Luminile oraşului XXII  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Jocul Zeilor (I)  -  Călătoria unui artist...  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Alertă !  -  Lumina neagră  -  O noapte într-un ceas  -  Cincizeci  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Interferenţe  -  Homus trolEIbuzus  -  Meduza (II)  -  Muzica


Ultima eclipsă (II)

Templul marelui ghepard

Ultima eclipsă (II)
  George Grigore
Program de criză
Misiunea
Ceasul voinicului
Gândacul
ªahul de duminică
varianta print

George Grigore



Publicat Vineri, 6 Iulie 2007, ora 10:04

      Lacul ghepardului, ora 2.00 a.m.

     

      Aparusera lânga stânca ce ascundea templul cu putin înainte ca întunericul sa învaluie totul, aproape instantaneu, cum îi sta în obicei la aceasta latitudine. Erau sase braconieri, bieti ignoranti care se înhaitasera în vederea unei sângeroase delectari cinegetice. Ei, si daca s-ar fi lasat si cu niscai piei de leopard ori colti uriasi de elefant ar fi fost mai mult decât visau ei. Negrii tocmiti în satul Tsunga, unde-i lasase elicopterul o tulisera cu totii deîndata ce ajunsesera pe malul lacului la mai putin de o mila nord de stânca si se vazusera nevoiti sa care cu ei doar un cort de sase persoane, saci de dormit, arme, munitie, lanterne si ceva de mâncare. Desi nu zarisera nici o urma de pachiderm pe malul lacului se hotarâsera sa-si aranjeze tabara de o noapte pe latura nordica a templului. Cei doi mai în vârsta care dovedeau a avea o oarecare experienta dirijasera întinderea cortului, construisera o zeriva din maracini si tufe tepoase, astfel încât sa nu poata patrunde nici o lighioana târâtoare pâna la ei, aprinsesera un foc strasnic si dupa ce preparasera cina mâncasera si acum dormeau dusi, aparati de lumina jucausa a flacarilor care dupa cantitatea de lemne ce le întretinea aveau sa mai dainuie cel putin pâna la rasaritul soarelui, daca nu avea sa ploua.

      Încet-încet zgomotele noptii se topisera în linistea care doar la rastimpuri mai era sfâsiata de câte un raget furios al vreunei feline înca doritoare de sânge cald ori în cautarea partenerului pentru împerecherea suprema ce avea sa-i perpetueze specia de-a lungul veacurilor.

      Deodata tihna noptii fu tulburata de un tremur al scoartei care încet-încet se amplifica prinzând în leganatul sau salbatic si distructiv tot ce era vietate sau nu. Stânca vibra, se clatina mai-mai sa plesneasca ori sa se rastoarne peste cortul celor sase nenorociti care, buimaciti înca de somn si de surpriza dansului teluric tâsnisera din cort, se tineau zdravan unul de altul si cu ochii iesiti din orbite asteptau pravalirea stâncii peste ei.

      Padurea vuia de urletele de groaza ale bietelor salbaticiuni necunoscatoare, dar peste toate acele zgomote sinistre capabile doar ele sa-ti înghete sângele în vine strabatu înaltându-se spre cer un raget naprasnic ce parea sa vina din strafunduri, un vaiet al stâncii, al lacului, al padurii, un blestem al genunilor asupra a tot ce misca pe pamânt, în aer si în apa. Atmosfera se ionizase si scântei uriase scaparau cu trosnete înfricosatoare,luminând ca ziua si împrastiind beznele padurii.

      - Dumnezeule mare! Ce-i asta, un cutremur?!!! urla îngrozit unul dintre braconierii cei tineri. Apara-ne, Doamne !

      Se prabusi în genunchi si luâdu-si capul în mâini urla cuprins de isterie. Cel mai în vârsta dintre ei parasi copacul de care se tinea si împleticindu-se se apropie de tovarasul sau, se lasa sa cada în genunchi alaturi de el, netinând seama de durerea ce i-o provocase lovitura de o radacina iesita rebela din pamânt si ridicându-i capul îl plesni violent peste amândoi obrajii cu palma dreapta.

      În clipa urmatoare totul se cufunda în nemiscare, de parca nici nu s-ar fi întâmplat nimic. Doar animalele junglei înca speriate mai urlau, dar încet-încet vacarmul se transforma mai întâi într-un zvon, apoi totul se linisti de parca nici nu s-ar fi întâmplat ceva.

      Cei sase oameni au ramas treji tot restul noptii, iar o data cu rasaritul soarelui si-au luat bagajele si au disparut în jungla de nepatruns, în cautarea pachidermelor ale caror colti din fildes erau atât de cautati si atât de bine platiti.

     

     

     

      Resedinta Faraonului, ora 10 p.m.

     

      - Hei, Mr. Gray, ai tinut cu tot dinadinsul sa vezi cu ochii tai ceea ce de fapt era cât se poate de vizibil de altfel pe caseta de supraveghere?!

      - Oh, messer Umba, te rog, nu ma mai tachina. Stii la fel de bine ca si mine ca era de datoria mea sa verific.daca as fi stiut! Daca as fi stiut ! A fost îngrozitor ! Fiara aia aparent lipsita de viata, cu ghearele ei taioase si coltii uriasi mânjiti de sângele nenorocitilor alora, botul cascat, pozitia aia de atac. Groaznic, groaznic ! Ma întreb ce or fi simtit bietii de ei când s-au vazut atacati de o asemenea creatura diabolica ?!

      Inspectorul, înca palid, având proaspata pe retina imaginea bestiei din smarald, masura salonul imens în care îsi stabilisera cartierul general, dând gânditor din cap si încercând sa-si imagineze scenele în momentele atacurilor atât de bestiale.

      Peste tot, pe mesele aduse din alte încaperi, pe jos, pe fotolii erau împrastiate tuburi din aur stralucitor care ascundeau în ele pergamente vechi acoperite cu siruri de semne ciudate pentru ceilalti. În salon îsi facura aparitia cei doi savanti cu bratele încarcate cu tuburi.

      - Astea ar fi ultimele, spuse Rick fara o anume adresa. Paul, îi spuse el negrului sau, cheama-i pe toti aici!

      - Si pe Katshera, stapâne?

      - Mai ales pe ea! Fara prezenta ei am muri de foame si de sete. Nu uita sa aduceti mâncare, apa minerala, sucuri, fructe, cafea, multa cafea, gheata si cîteva sticle de tequila !

      - Am înteles, stapâne !

      - Stai, Paul, interveni miss Davidson, ai face bine ca mai întâi sa-l aduci aici pe Ramses.

      - Câinele ?! se mira profesorul.

      - Îhî !

      - De ce ?

      - Am impresia ca nici tu nici eu nu am avut habar de prezenta lui la prima vizita cu exceptia câinelui si zau ca as putea jura ca în timpul scurs de atunci nici eu si nici chiar tu nu am evoluat într-atât încât sa-i putem lua cu oarecare succes locul !

      - Îti mai arde de glume ?!

      - De ce nu, de vreme ce nu stiu cât voi mai face umbra pa,ântului ! Ai înteles, Paul ?

      - Da, miss, da sa vedeti...

      - Merg eu dupa Ramses, interveni Umba, pe Paul nu-l lasa sa se apropie de el.

      - Fie! cazu ea de accord. Apropos, inspectore ! Ai cumva vreo poza cu bietul paznic ?

      - Viu sau mort ?

      - Mort, Gray, ce naiba ! Sau poate crezi ca o fotografie cu el viu mi-ar folosi la cresterea libidoului ?

      - Scuzati, miss, am crezut ca...

      - Ar fi bine, draga inspectore, ca pe toata perioada cât vom sta închisi între acesti patru pereti sa nu mai crezi, ci doar sa constati din când în când daca e ceva de bun simt, se-ntelege ! Ai ?Sau ba ?

      Înrosindu-se pâna în vârful urechilor, incapabil de replica, Gray se cauta prin buzunare si scotând mai multe fotografii le întinse femeii chiar în clipa în care în salon îsi facea intrarea triumfala uriasul arlechin care când dadu cu ochii de inspector se opri, mârâi furios si începu sa latre cât îl tinea gura sa imensa.

      Politistul deveni brusc palid, aproape cadaveric, si se trase câtiva pasi înapoi.

      - Potoleste-te, amice, încerca sa-l struneasca Umba, mângâindu-l dupa ureche, domnul se numeste Gray !

      - Ham, ham !

      - Vezi, inspectore, s-a lamurit si acum stie si el la fel de bine ca si noi ca tu esti cel care scade coeficientul de inteligenta repartizat pe metrul patrat în acest salon.

      Ingrid se întoarse pentru a-si ascunde un zâmbet, iar profesorul care tocmai sorbea dintr-un pahar plin ochi cu tequila pufni înecându-se. Bietul politist se transformase într-un veritabil cameleon. Trecea cu repeziciune de la o culoare la alta, fapt care îl cam sperie pe profesor. Temându-se de un atac de apoplexie interveni :

      - Linisteste-te, omule, ce naiba ! Umba ti-a platit o polita, îti era dator de seara trecuta ! Nu suporta sa fie amenintat cu arma ca un raufacator. Chiar si reactia lui Ramses i-a fost impusa de amicul meu, dealtfel uita-te la el cum te priveste si da din coada ! Am dreptate, Ramses ?

      - Ham! veni prompt raspunsul monosilabic al câinelui.

      - Sir, dar... încerca sa protesteze el.

      - Ei, hai, omule, ce naiba, nu mai stii de gluma ?!!!

      - ?!

      - Ce-ai vazut asa interesant la pozele alea, miss, întreba profesorul constatând ca prietena sa privea cu oarecare interes fotografiile date de Gray.

      - Mi se pare ciudat, murmura ea, aceeasi imagine cumplita?

      - Ce vrei sa spui ?

      - Priveste ! îi întinse ea una din fotografii.

      Examina cu atentie imaginea imortalizata de obiectivul unui aparat performant. Mâna de profesionist era vizibila. Toate detaliile pâna la cel mai mic amanunt aratau ca cel ce executase fotografierea cadavrului era un specialist de clasa cum gasesti mai rar, mai ales în cadrul politiei.

      - Mda, un adevarat artist fotograful politiei?

      - Asta am constatat si eu ! facu ea putin iritata, altceva ! Nu-ti sare nimic în ochi ?

      - Nu ! Ar trebui ? Ia stai !?Da ! Cum de nu m-am gândit ?! Îsi trase o palma peste frunte si relua : modul de executie e acelasi, dar nu asta e partea cea mai ciudata, ci ochii scosi din orbite si asezati identic cu ai bietului bucatar într-un cerc perfect incizat în acelasi loc pe piept !

      - Asta-i ! Ai cumva vreo idee ce ar putea însemna ?

      Paul si Katshera adusesera tot ce li se poruncise si acum serveau masa celor adunati sub acelasi acoperis în clipe atât de grele când aripa mortii îsi facea simtit fâlfâitul deasupra lor. Ramses, ca un câine binecrescut ce era, sedea tolanit pe blana unui leopard imens care era întinsa în fata caminului, privind printre pleoapele întredeschise lenes spre stapânul sau ori spre Umba, care din când în când îl îmbia cu câte o bucata de friptura rece pe care o refuza politicos închizând si deschizând ochii, sorbindu-i dragastos din priviri. La intervale aproape regulate coada sa puternica matura dalele din marmora ori izbea fotoliul din apropiere, scotând un sunet de toba în departare.

      Deodata ciuli urechile, începu sa adulmece si sarind în picioare se repezi spre fereastra, urlând din rasputeri. Blana zburlita, gura imensa rânjita, coltii sai uriasi albi si ascutiti ca niste ace îl faceau cu adevarat fioros.

      - A venit! striga Umba ca sa se faca auzit. Ramses, înapoi!

      Se repezi spre câine si dintr-un salt fu lânga el, însfacându-l cu putere de zgarda chiar în clipa în care animalul voia sa sara pe geam fara a mai tine seama ca se afla la catul al doilea.

      Profesorul îsi urma amicul si tragând cu putere draperia care acoperea fereastra privi spre curtea interioara. Acolo, jos, în lumina reflectoarelor, era EL! Privea tinta catre ei cu botul larg deschis întinzând laba dreapta într-un gest ce parea o amenintare suprema, cum la fel de bine parea ca ar vrea sa apuce ceva, ceva care pentru moment era prea departe. Un raget puternic, îngrozitor de puternic acoperi întreaga harmalaie iscata în salon , cu toate ca fereastra era închisa. Toti cei de fata înghetara de spaima. Pâna si vajnicul Ramses se trase îndarat ca din fata unui mare pericol. Gray, care tocmai îsi scosese revolverul din hamul ascuns sub haina, întepeni fara sa mai apuce sa traga piedica. Ghepardul îsi mai întinse o data laba spre ei aratându-si ghearele si coltii sai de diamant, mai scoase un rlet furios, un fel de mieunat prelung amplificat de mii de difuzoare parca în acelasi timp, apoi se rasuci si se pierdu în noapte de parca nici n-ar fi trecut pe acolo.

      Ramses mai latra de câteva ori, lipsit de convingere, si se retrase, reluându-si locul parasit vremelnic.

      - A plecat, rupse Umba tacerea ce se lasase în salon , tragând draperia la loc.

      - Cât e un ceas? întreba Don, revenindu-si din starea de soc.

      - Doua. Vrei si tu? îl întreba Micky care tocmai luase de la gura sticla de tequila din care înghitise o dusca zdravana.

      - Îhî!

      - Ma-ntreb ce-o fi cautând?! Ai vreo banuiala? întreba miss Davidson

      - Habar n-am, ti-am mai spus doar! sari ca ars profesorul.

      - Va trebui sa aflam! Ma tem ca data viitoare nu se va mai multumi sa ne faca serenade sub balcon...

     

     

     

      Lacul ghepardului, ora 2 a.m.

     

      Cerul de smoala african îsi oglindea miliardele de luminite ce straluceau ca diamantele cele mai pure în luciul nemiscat si întunecat al lacului. Linistea si pacea atotstapânitoare pareau sa fi învaluit pentru vesnicia veacurilor împrejurimile. Pâna si cumplitele si sângeroasele pantere pareau ca nu îndraznesc sa tulbure tihna naturii adormite. Nici o adiere, nici un murmur, totul parea împietrit: jungla, lac, aer. Doar câte o stea daca îndraznea sa tulbure cu clipirile ei linistea parca primordiala.

      Deodata un vuiet strabatu vazduhul, parând mai întâi sa vina de nicaieri, din ce în ce mai tare, mai asurzitor. Luciul apei îsi tulbura nemiscarea cu unde mici, concentrice, apoi ca din senin o tromba uriasa de apa ce parea ca vrea sa înece tot cerul tâsni spre stele odata cu certitudinea ca huietul venea din adâncuri. Pamântul începu sa se cutremure cu violenta, aruncând vârfurile copacilor spre iarba culcata la pamânt de vântul iscat din senin.

      Stânca uriasa care adapostea templul subteran începu sa lumineze pentru ca într-un timp relativ scurt sa devina incandescenta. Din vârf începura sa se desprinda bucati uriase care se pravaleau ca aruncate din prastii uriase în apa ce începuse parca sa fiarba. Totul parea ca arde în jur, ca se topeste. Bietele vietati ale padurii alergau înnebunite care-ncotro, cuprinse parca de disperarea mortii.

      Totul se linisti ca prin farmec. Abia atunci se auzi deslusit ragetul unui animal de prada care strapungea parca genunile stingându-se ântr-un vaiet prelung de neputinta, de ciuda, de nerabdare...

     

     

     

      Resedinta Faraonului, ora 2.30 a.m.

     

      Dupa plecarea animalului se împrastiasera care-ncotro. Johan, Don si Micky se retrasesera în barul de la parter spre a-si îneca spaima în coniac, Gray plecase spre Cairo cu gând sa treaca pe la sectie, iar Paul si nevasta-sa, dupa ce examinasera rezervele de cafea si bauturi, îsi cerusera permisiunea sa se retraga la culcare. În salonul interns luminat ramasesera numai miss Davidson, profesorul Al Hudy, uriasul Umba si arlechinul Ramses, care se simtea nemaipomenit în prezenta stapânului, nevoind cu nici un chip sa paraseasca blana de leopard din fata caminului.

      Cei doi savanti studiau cu atentie sulurile de pergament pe care Umba le scotea grijuliu din tuburile lor, înmânând fiecaruia câte unul deîndata ce vedea ca terminase cu cercetarea.

      Simtind ca i se închid ochii iar privirea împaienjenita facea sa-i joace dinainte sirurile scrierii vechi care-i luase ceva vreme pâna sa înceapa sa o desluseasca, Ingrid lasa deoparte pergamentul pe care tocmai se uita si ridicându-se se apropie de masuta cu bauturi ce se afla în apropierea caminului. Îsi turna o cafea instant, puse doua bucati de zahar si ca sa se dezmeticeasca mai repede cufunda si gheata din cupa de cristal argintat care se comporta ca un adevarat termos. Ridica paharul si când dadu sa soarba prima înghititura privirea îi aluneca pe etajera din marmura alba ce se afla deasupra gurii caminului. Pe ea trona un cub perfect, cu laturi de aproximativ 15 centimetri, ce parea a avea o structura cristalina, desi culoarea, un negru-albastrui ca a antracitului, încerca sa contrazica aparentele.

      Fascinata de perfectiunea lucrarii se apropie si o lua în mâna. O privea atenta când i se paru ca îsi schimba culoarea. De la negrul-albastrui al carbunelui aluneca spre albastru, parând sa aiba tendinta sa devina translucida.

      - Rick, îl striga ea pe profesor, ce-i asta?

      - Habar n-am...raspunse el indiferent, ridicând din umeri.

      - De unde-o ai?

      - Nu stiu, a aparut asa, din senin...

      Voi sa-si îndrepte din nou atentia asupra manuscrisului desfasurat dinaintea lui, dar privirea ei fixa si parca mustratoare îl împiedica sa o faca.

      - Las-o încolo de piatra, ce naiba ai gasit la ea?!

      - Rick, aminteste-ti de unde o ai! apasa ea pe ultima parte a frazei.

      - Ti-am mai spus ca nu stiu si nu vad ce mare însemnatate ar putea avea un cub de piatra tocmai în momentele astea...

      - Stai, batrâne, sari Umba din locul sau. Am vedenii ori dracia aia a început sa-si schimbe culoarea?!

      Uimit, profesorul abandona definitiv pergamentul sau si începu sa studieze cu interes metamorfoza cubului, care devenea din ce în ce mai transparent, capatând si o oarecare stralucire pe masura ce umbrele culorii vechi, opace, dispareau.

      - Ce naiba se-ntâmpla?! Ia stai! De unde a aparut chestia aia aici?

      - Eu am pus-o, raspunse Umba, credeam ca stii de existenta ei...

      - De unde mama dracului sa stiu? Unde ai gasit-o?

      - Pai...în templu...mi se pare în sala marelui ghepard, era aruncata printre alte chestii care din pacate au ramas acolo...Mi s-a parut interesanta culoarea si am luat-o.

      Ingrid simti ca piatra a început sa friga, sa-i arda mâinile. Îi dadu drumul. Cu un zgomot metalic izbi marmora pardoselei. Se asteptau cu totii sa vada cioburile cubului sfarâmat ca se împrastie peste tot, dar nu se întâmpla nimic de felul acesta. Din locul în care cazuse înflorise o retea de crapaturi în podea. O strafulgerare orbitoare îi facu pe cei trei sa-si acopere ochii cu palmele. Ramses sari speriat din locul sau si se refugie în cel mai îndepartat colt al încaperii.

      Abia îndraznind, miss Davidsov privi printre degete. Stralucirea disparuse ca prin farmec, iar cubul ramasese transparent, ca cel mai pur cristal. În interior se afla un disc având diametrul de vreo opt centimetri, un disc rosu sângeriu pe care tronau doua sfere galbene, stralucitoare. Doi ochi, da, erau doi ochi!!!

      - Dumnezeule mare! striga ea, priviti!

      Cei doi barbati se zgâiau la obiectul ce crapase podeaua din marmura, neîntelegând parca ce se-ntâmpla, nevenindu-le sa creada ce le vad ochii.

      - Ce-i asta?!

      - Cred ca ceea ce cauta ghepardul! raspunse miss Davidson.

      - Pai în cazul acesta totu-i rezolvat! se entuziasma profesorul, n-avem decât sa-i punem la noapte dracia asta la usa si duca-se învârtindu-se cu ea cu tot! În felul asta n-o sa mai moara nimeni! Ce parere aveti?

      - Ma tem ca tocmai asta si vrea, dar nu trebuie sa-i facem pe plac cu nici un chip.

      - De ce, miss? întreba Umba.

      - Spuneai ca ai gasit chestia aia în marea sala?

      - Întocmai!

      - Pai în cazul asta s-ar putea sa aiba legatura cu marele ghepard...

      - Legatura? Ce fel de legatura?

      - Nu stiu, raspunse ea, tocmai asta trebuie sa aflam noi din maldarul asta de piei de oaie...

      - Excelent! se strâmba profesorul, noi buchisim dându-ne de ceasul mortii sa deslusim cine stie ce tâmpenii în timp ce statuia aia nenorocita vine de hac nefericitilor care se întâmpla sa-i iasa în fata si dracul stie daca nu cumva ne-a pus si noua gând rau, iar urmatorii pe lista lui nu suntem chiar noi! Ce naiba, n-ai pic de ratiune?!!!

      - Uite care-i treaba, se supara ea, m-am saturat de hachitele tale de copil alintat de aproape 40 de ani! Daca vrei sa-i dai ce cauta, n-ai decât,dar eu din clipa asta dau dracului totul, ghepard, templu, pergamentele astea împutite, chiar si pe tine, si ma duc la hotel sa ma culc! Îmi ajung 48 de ore de nesomn! M-ai înteles?!

      Profesorul, luat pe neasteptate de izbucnirea femeii ramase cu gura cascata, se albi la fata, iar barbia începu sa-i tremure, incapabil de o replica pe masura. Se simtea ridicol, la fel de ridicol ca în copilarie când silit sa cerseasca era tinta batjocurilor. Simtea ca se sufoca de indignare, ca trebuie sa explodeze, sa o puna la punct pe europeanca asta nerusinata, cu aerele ei de starleta hollywoodiana cu tot, dar corzile vocale parea ca-i paralizasera, gura nu voia sa mai urmeze comenzile creierului, gâtul i se uscase! Apuca cu gesturi mecanice o sticla de tequila si trase câteva înghitituri zdravene. Taria alcoolului i se împrastie cu repeziciune prin tot trupul relaxându-l, potolindu-i impulsul salbatic de razbunare.

      - Stai...stai,miss, se bâlbâi el, te rog sa ma ierti...Nu stiu ce m-a apucat...Iarta-ma...Stii, se pare ca oboseala si-a pus amprenta si asupra mea, oboseala si emotiile ultimelor ore...Iarta-ma...

      Ingrid care tocmai deschidea usa se opri si se rasuci pe calcâie:

      - Doar daca promiti ca nu se va mai întâmpla pe viitor...

      - Jur pe Dumnezeul meu!

      - Sa-l cred? îl întreba ea pe Umba, care asistase tacut la înfruntarea celor doi. Tu îl cunosti mai bine ca mine, pot avea încredere în fagaduielile lui?

      - Îhî! încuviinta uriasul.

      - Fie dar, ramân! Am totusi o conditie de pus.

      - Care?

      - Pâna la ora 10 somn, simt ca mi se închid ochii...

      - De acord! rostira într-un glas cei doi prieteni.

      - Atunci noapte buna, stiu unde-i camera mea, mi-a aratat-o Katshera aseara...Stati! cred ca mai întâi ar trebui sa mai facem ceva!

      - Ce anume? întreba Umba.

      - Trebuie sa-l sunam pe idiotul ala de inspector, Bray, Fray...sau cum îl cheama?!

      - Gray, miss...

      - Asa, Gray, trebuie sa aflam daca s-a mai întâmplat ceva în noaptea asta...

      - Buna idee, zise Rick luând celularul si formând numarul inspectorului. Alo, Gray?...Al Hudy...salut...Cum,nici tu nu te-ai culcat?...Nu...nu,nici noi...Ah, n-ai avut cum?...Ce?!...Câti?!...Dumnezeule mare!...Acelasi semn!...Da, desigur am facut progrese...Ah,nu, trebuie sa vezi...Da...Nu,nu acum,omule! Nu am închis un ochi de 48 de ore...Da, pe la 10...OK...Salutare!

      - ?!

      - Idiotul!

      - Ce s-a întâmplat?

      - Voia sa vina acum!

      - Pai i-ai spus sa vina doar la 10?!

      - Da, dar e al naibii de înspaimântat! E JALE, copii, jale mare!

      - Fii mai explicit,omule! îl mustra Umba.

      - Lighioana noastra a facut un adevarat macel... 12 oameni si-au gasit sfârsitul în noaptea asta!

      - Ce?!

      - Cum?!

      - Întocmai cum ati auzit, 12 morti si toti purtând stigmatul fiarei! Gray crede ca i-a ucis de ciuda dupa ce a plecat cu coada-ntre picioare!

      - Si unde-i acum?

      - Cine, Gray?

      - Nu, omule, jivina!

      - Nu stie...

      - Cum? Nu e la muzeu?

      - Nu! A disparut!

      - Hîî! pufni Ingrid, nu e prea bine! Nu e bin e deloc!

      - Sa fie oare în preajma?

      - Ma-ndoiesc! Dimineata trebuie sa-l gaseasca pe soclul lui, intuiesc ca altfel nu se poate. Oricum pâna la noapte ne va lasa în pace...

      - În cazul asta ce facem? întreba profesorul. Continuam lucrul?

      - Asa obositi cum suntem cred ca ar fi o tâmpenie! Trebuie sa fim foarte atenti sa nu ne scape nimic?Am senzatia ca la noapte va încerca sa patrunda-n casa si va trebui sa-l întâmpinam asa cum se cuvine...Ieri noapte 2, în noaptea asta 12, la noapte poate...72 daca nu va reusi sa-si duca la bun sfârsit misiunea...

      - Ce vrei sa spui?

      - Ca ceea ce face nu e altceva decât o misiune...

      - Din partea cui? întrebara într-un glas cei doi.

      - A Marelui Ghepard, se-ntelege! Si uite-asa cu fiecare noapte trecuta fara ca el sa-si îndeplineasca menirea va aduce de sase ori mai multe victime...

      - De unde stii tu toate astea?

      - Presupun...Mi-e somn...simt ca adorm în picioare...Somn usor.

      - Somn usor, miss...

      - Vise placute, scumpo...

      - Am nevoie...Pa!

     

     

      Resedinta faraonului, ora 8 a.m.

     

      Salonul imens al palatului Al Hudy nu-si schimbase cu nimic aspectul serii trecute. Obiectul acela ciudat care crapase marmura podelei se afla în acelasi loc în care cazuse, pahare goale si murdare, sticle golite pe jumatate, scrumiere pline cu mucuri de tigari cu filtru si de foi, tuburi din aur împrastiate peste tot, suluri de pergament aruncate neglijent unele peste altele, împrastiate chiar si pe jos în jurul biroului la care sezuse ea. Cerceta încaperea, când atentia îi fu atrasa de fotoliul lânga care statuse tolanit Ramses si în care batuse cu puternica-i coada ca într-o toba a bastinasilor din jungla de nepatruns.

      Trei tuburi din aur straluceau sub razele diminetii care strapungeau draperia netrasa bine. Ele erau punctul care actiona aidoma unui magnet puternic asupra privirii ei.

      Se apropie si se apleca vrând sa ia unul, dar în aceeasi clipa o izbitura puternica în spate o proiecta pe podeaua tare si rece! Se rasuci cu iuteala cu fata-n sus si vazu cu groaza imensul artefact din smarald aplecându-se asupra ei cu botul sau înfricosator cascat gata-gata s-o-nhate! Îsi acoperi fata cu palmele si încerca sa strige dupa ajutor, dar trupul refuza sa se supuna. Din gâtlej nu-i ieseau alte sunete decât un hârâit surd care nu avea nici o sansa sa treaca dincolo de usa masiva a salonului.

      Ca o pisica uriasa, ghepardul îi îndeparta mâinile cu capul sau imens si musca! ...Musca din fata, din gât, rupse bucati însângerate din obraji, lasându-i pometii dezgoliti. Sângele curgea siroaie dar,lucru ciudat, nu simtea nici o durere! Se gândi ca poate coltii atât de ascutiti taiau mai ceva ca niste lame de ras si din cauza asta nu simtea nimic, dar îsi aminti ca si atunci când o lama îti brazdeaza carnea simti macar o usturime. Nu mai stia ce face dihania! Mai era oare deasupra ei? Mai musca oare bestia din carnea ei? Auzea un zgomot ciudat de parca ghepardul ar fi început sa-i linga sângele! Se hotarî sa deschida ochii. Sa-i deschida, dar mai erau oare la locul lor? Nu-i scosese oare ca sa-i aseze pe piept dupa ce mai întâi având grija sa-i sfâsie camasa îi taiase cu laba un cerc perfect aidoma celui din cubul transparent?!

      Fie ce-o fi! Îi deschise si...

      - Ramses! striga ea, luând câinele de gât sarutându-l si strângându-i capul imens la piept. Da! Ghepardul, înfricosatorul ghepard era arlechinul lui Rick! O lingea constiincios pe fata, pe gât, pe mâini...

      Visase oare? Da, visase cu siguranta! Îsi pipai fata. Era întreaga, ce-i drept umezita bine de saliva câinelui, dar era cât se poate de întreaga! Ce cosmar! Se cutremura la amintirea imaginii oribilului animal care o atacase! Îsi aminti ca în copilarie mai traise asemenea momente! Nopti de-a rândul avusese acelasi vis îngrozitor ! Alerga pe un dig de piatra ce se afla la marginea orasului cu un urs imens ridicat pe labele dinapoi în urma ei. Ursul o ajungea de fiecare data si o însfaca de ceafa. O dusesera parintii chiar si la un psihanalist, dar totul fusese zadarnic. Abia în ziua în care împlinise 12 ani si parintii o dusesera la zoo la Copenhaga scapase de cosmar si asta doar pentru ca acolo vazuse o familie de ursi, mama, tata si doi ursuleti, captivi, dupa grilajul din bare groase de otel.

      Arunca pledul cât-colo si fugi în baie urmata de Ramses, care când vazu ca umbla la robinet se trase îndarat scheunând si dând din coada. Dusul rece o trezi de-a binelea. Îsi îmbraca sortul si tricoul, încalta papucii usori cu talpa de pluta si se-ndrepta spre salon. Câinele nu o slabea o clipa. Constata ca era prima care se prezentase la locul chinurilor lor.

      Privi ceasul mare de perete: 8 si 10.

      - Hei, se întoarse ea spre Ramses, ce-i cu tine? De ce m-ai trezit asa devreme? Îti era urât de unul singur?

      - Ham!

      - Am înteles, zâmbi ea, pai daca tot m-ai trezit, sa bem o cafea si sa începem treaba...Cine stie, poate pâna se trezeste si restul populatiei gasim ceva interesant!...

      Bau un suc de portocale apoi îsi pregati o cafea cu apa rece si gheata, obicei capatat pe vremea când se afla în Orientul Mijlociu si asista la decopertarea unei parti din Marele templu. Îsi aprinse o tigara si asezându-se pe un scaun începu sa-si savureze cafeaua încercând sa nu se gândeasca la ceva anume. Ramses se trântise pe blana lui de leopard si începuse sa izbeasca cu coada în acelasi fotoliu. Îl privi, apoi îi sari în ochi fotoliul pe care se aflau trei tuburi metalice, la fel ca în groaznicul cosmar în care ea fusese victima artefactului, asezate unul lânga altul, de parca ar fi asteptat sa fie deschise si cercetate! Lasa cafeaua deoparte si apuca unul din cele trei obiecte pastratoare de pergamente. Încerca sa-i scoata capacul, dar în zadar. Nu voia sa cedeze! Trase de el, îl acoperi cu o bucata de bumbac gasita pe jos, în speranta ca ar fi avut o priza mai buna, dar mâna îi aluneca si mai tare.

      - La naiba! blestema ea, nu vrea si pace! Pesemne ca numai Umba e-n stare sa le desfaca! Ramses, se adresa ea câinelui în speranta ca animalul ar fi înteles-o, trezeste-l pe Umba!

      Arlechinul înceta sa mai izbeasca cu coada în fotoliu si o privi drept în ochi. Clipi inteligent, apoi sari în picioare si disparu pe usa ramasa deschisa.

      - Inteligent animal! gândi ea.

      10 minute mai târziu Umba îsi facu aparitia în salon. Era somnoros, cu ochii cârpiti si îmbracat doar pe jumatate:

      - Ce dracu? l-a apucat pe zanatecul ala, miss?

      - Care zanatec?

      - Ramses...

      - De ce?

      - A venit la mine, a latrat mai întâi, apoi daca a vazut ca nu am de gând sa deschid ochii, a început sa mârâie ca un apucat, m-a înhatat cu botul lui de monstru de un picior si m-a tras jos din pat...

      - Cred ca eu sunt de vina si-ti cer scuze! L-am rugat sa te trezeasca doar... Dar unde-i acum?

      - Cred ca tocmai vine...

      Într-adevar, din hol, mai precis din capul scarilor, se auzea mare harmalaie! Cineva, un barbat somnoros, blestema de mama focului animalul care mârâia înfiorator!

      Dupa câteva clipe în dreptunghiul usii date de perete îsi facu aparitia uriasul arlechin care mergea de-a-ndaratelea, tragând cu sârg de halatul profesorului care, vrând-nevrând, îl urma potopindu-l cu blesteme si înjuraturi în toate limbile si dialectele pe care le vorbea.

      Cei doi izbucnira în râs, dar un râs din acela sanatos, cu toata tensiunea ultimelor doua zile!

      - Ha, ha, ha! Gata, Ramses, lasa-l, îti multumesc!... Ha,ha, ha!

      - Va sa zica tie trebuie sa-ti fiu recunoscator pentru intrarea asta triumfala?

      - Te rog sa ma ierti, dar eu nu l-am rugat decât sa-l trezeasca pe Umba! Probabil restul a fost de la sine putere...

      - Aha! se lamuri el, înteleg de ce a venit si asta mai mult dezbracat! Pesemne dihania i-a rupt cu dintii restul de toale! Bine cel putin ca nu a avut proasta inspiratie sa-i rupa si nadragii!...

      Râsera cu totii. Deodata profesorul se lumina la chip:

      - Mai monstrule, ia fa tu bine si adu-i pe toti, pe rând, tot asa cum m-ai adus si pe mine! Ai înteles?

      - Ham! raspunse câinele dând din coada a întelegere si tâsnind pe usa disparu ca din pusca spre viitoarele sale victime.

      În urmatoarele 20 de minute îsi facura aparitia cam în acelasi mod Johan, Micky, Don Paul si Katshera. Intrarea ultimilor doi fu cea mai hazlie: Ramses îsi înfipsese coltii în blugii lui Paul, care se vedea nevoit sa sara-ntr-un picior în urma câinelui. Katshera încerca sa-l scape pe sotul ei din gura agresorului tragând cât putea înapoi, dar animalul avea o forta uriasa, asa ca-i târa pe amândoi dupa sine amenintator.

      Veselia generala fu întrerupta de o mica sirena conectata la poarta din fier a proprietatii. Al Hudy porni monitorul si pe ecranul sau aparu o masina oprita la cîtiva metri de ea. În masina nu era altul decât inspectorul Gray.

      - Ce naiba, e 10 deja?

      - Fara 10, raspunse Ingrid.

      - Grabit ca-ntotdeauna! constata Umba.

      Poarta se deschise si inspectorul trase masina în fata casei. Coborî si peste cinci minute se afla în mijlocul celorlalti.

      - Grabit ca mireasa-n noaptea nuntii, Gray! îl apostrofa italianul care înca nu se putea împaca cu ideea ca inspectorul îndreptase arma asupra sa.

      - Scuzati, dar cred ca ce am a va spune ar fi fost suficient sa va fi sculat si cu noaptea-n cap!

      - Asta ar mai fi lipsit! i-o întoarse Johan. Ce naiba, omule, tu esti totalmente lipsit de bun-simt?! Ieri noapte te-ai dat la noi mai-mai sa-ti descarci jucaria în fundurile noastre, acu? o faci pe scortosul si ne ameninti cu nesomnul? Cine te crezi, ma rog?

      - Domnule profesor, va rog sa va potoliti ciracii...

      - Daca te referi cumva la cei prezenti în aceasta încapere, Gray, afla dar ca-mi sunt prieteni si înca cei mai buni si mai adevarati! Ciraci ai tu acolo, la tine, eu am doar PRIETENI!

      - Scuzati...

      - Bine, bine, spune mai curând daca dihania a aparut!

      - Da, tocmai asta voiam sa va zic! A aparut si acum sta cuminte, ca o pisica pe soclul ei, de parca n-ar fi facut nimic...

      - Tot 12 morti?

      - Tot...ofta el. 3 sunt politisti...

      - Cum asa?!

      - S-au nimerit în preajma...

      - Si s-au lasat casapiti fara sa reactioneze?

      - Conform expertizei, doi dintre ei si-au descarcat armele în plin.

      - Si?

      - Pai se pare ca bestia n-a avut nimic de suferit. Toate cartusele au lovit în plin si s-au turtit de parca ar fi fost calcate de tramvai...

      - ?!

      - ?!

      - Si ce-ai fi vrut, ma rog?! Ati uitat cu totii pesemne ca artefactul e facut totusi dintr-un cristal destul de dur, nu din sticla?

      - Priveste, Gray, îi arata Rick obiectul transparent în forma de cub care se afla tot pe jos în acelasi loc în care cazuse, ce vezi?

      Inspectorul se apleca si cerceta piesa. O întoarse pe toate fetele, apoi lasând-o cu grija la loc se uita mirat la profesor:

      - Are vreo legatura cu toata povestea noastra?

      - Ce naiba, Gray, esti idiot sau esti orb?!!!

      - Domnule...

      - Discul rosu, cele doua sfere galbene aidoma unor ochi...

      Inspectorul se plezni cu palma peste frunte:

      - Cum de nu mi-am dat seama? Semnul gasit pe cele 14 cadavre! De unde a aparut asta?

      - N-are importanta, interveni Ingrid Davidson, cert e ca suntem în posesia obiectului pe care-l cauta el!

      - Pai hai sa i-l dam!

      - Gray, detii recordul la debitat tâmpenii! Cum dracu? sa-i dam porcaria asta când habar n-avem ce vrea sa faca dumnealui cu ea?!

      - -Adica, o completa profesorul, nu stim sigur! De banuit banuim noi ceva, dar cam la atât se reduce totul...

      - Aha! Si când am putea afla sigur?

      - Nu stiu, ridica din umeri Al Hudy.

      - Asculta, Gray, se baga în vorba italianul, cred ca ai face al naibii de bine daca ai aduce niscai întariri...

      - Întariri? Ce fel de întariri?

      - Oameni de paza înarmati...

      - Ai avut urechile-nfundate cu spaghetti, macaronarule? îl apostrofa Johan.

      - Ai uitat ca toate gloantele politistilor n-au facut doi bani?

      - Bine, si atunci?

      - Nu stiu...probabil o bomba de mare putere...

      - Ai înnebunit?!!!

      - Da tu o alta solutie, desteptule!

      - Basta! îi potoli Rick.

      - Umba, sari miss Davidson, încearca, te rog, si desfa dracia asta. Îi întinse unul din cele trei tuburi gasite pe fotoliu: De fapt pentru asta te-a trezit prietenul Ramses.

      Câinele dadu din cpada la auzul numelui sau, ca si când ar fi aprobat spusele femeii. Umba lua tubul si încerca sa traga de el, dar efortul se dovedi zadarnic. Încerca sa-l rasuceasca si acesta începu sa cedeze.

      - Formidabil! Are filet! Am impresia ca e singurul de acest fel!

      - Ia încerca-le si pe astea! îi spuse Ingrid întinzându-i-le si pe celelalte.

      Într-adevar, toate trei tuburile erau prevazute cu capace care se înfiletau. Scoase sulurile de pergament si se cufunda în studierea lor.

      Barbatii continuau sa se ciorovaiasca dându-si fiecare cu parerea despre ce fel de armament ar trebui folosit pentru distrugerea ghepardului ucigas.

      - Cât e ceasul? întreba într-un târziu profesorul.

      - 12 si 20, raspunse Umba. De ce?

      - Gray, ar trebui sa te duci la sectie si sa aduci niscaiva explozibil, suficient ca sa punem cu botul pe labe dihania, îl instalam undeva la subsol, tot ca o adevarata cazemata, montam o usa din fier, bine ferecata, ba chiar sudata, mai bine dupa ce bagam acolo si traznaia asta si sa pofteasca sa mai ia ceva daca mai poate! Ce zici, miss?

      Ingrid Davidson nu raspunse. Era cufundata în studiul unuia dintre pergamente.

      - Miss, o striga el, am întrebat ce parere ai?!!!

      - Poftim? facu ea ca picata din luna.

      Profesorul o puse la curent în câteva cuvinte cu ideea lui.

      - Pai, stiu eu? S-ar putea sa nu fie tocmai bine...

      - De ce?

      - Ceea ce-l opreste deocamdata nu cred sa fie usi ori grilaje, fie ele si din cel mai tare otel...

      - Atunci?

      - Cred ca Umba si cu mine reprezentam, deocamdata cel putin, piedica principala în a-si duce la bun sfârsit misiunea...

      - Ce misiune?!!! se mira inspectorul.

      - Ah,nu, asa am botezat noi interesul artefactului pentru piesa paralelipipedica! O gluma, deh!

      - Mda, mormai Gray, o gluma! Naiba sa-i mai înteleaga si pe savantii astia! Securea calaului e deasupra grumazului si ei se amuza de masca acestuia, gasind-o caraghioasa!...

      - Ai spus ceva?

      - Nu, nu, cugetam cu glas tare...

      - Ha! Gray, tu esti un adevarat fenomen! Credeam ca tu doar executi ordinele altora, nicidecum nu mi-ar fi trecut prin minte ca mai ai si capacitatea de a gîndi! Te rog sa ma ierti, Gray! spuse Micky, înclinându-se cu un respect dus la limita ridicolului.

      - Lasa, lasa, tu, european afurisit, ca-ti vin eu de hac!

      - Încetati!!! le-o reteza miss Davidson. Decât sa va certati ca doi copii razgâiati mai bine v-ati apuca sa luati masuri la usa salonului si la fereastra si v-ati apuca de treaba!

      - Pentru ce? întreba profesorul.

      - Usa si gratii de metal...

      - Pai nu spuneai ca tu si Umba...

      - Asa spuneam, dar daca-ti amintesti bine am mentionat ca deocamdata suntem piedica. S-ar putea ca la noapte sau mâine-noapte sa nu mai constituim nici noi decât o oarecare prada pentru ghearele si coltii sai.

      - Am înteles!

      - Mai avem nevoie de bomba, miss? întreba curios inspectorul.

      - Desigur!

      - Ai înnebunit, Ingrid!

      - Nicidecum, draga Rick, doar ca prefer sa mor spulberata de o explozie puternica decât sfâsiata de coltii jivinei aleia!

      - Sunt de aceeasi parere, interveni si Umba.

      Prânzira, dupa care fiecare îsi vazu de treburile sale. În salon ramasera doar Ingrid, profesorul si uriasul Ramses, care refuzase sa-l întovaraseasca pe Umba.

      Descifrarea mergea greu, dar miss Davidson era convinsa ca se afla pe calea cea buna. Nota de zor pe un notes tot ce reusea sa traduca, dar tacând mâlc. Prefera sa le comunice la sfârsit, când avea sa fie totul gata.

      Timpul se scurgea pe nesimtite. În câteva rânduri fusesera întrerupti ba de unul, ba de altul. Mai întâi a fost Gray, care a carat împreuna cu doi subordonati mai multe cutii la care s-a holbat o multime si pe care le-a legat într-un târziu cu niste fire între ele, apoi a aparut Umba cu trei muncitori care s-au apucat sa sparga si sa bocaneasca în pereti pentru a sfârsi prin montarea unei usi din otel care era prevazuta cu rola pentru a se putea deschide mai usor, montasera apoi si un grilaj solid la geam si când în sfârsit totul era gata au constatat ca se facuse deja ora 11 noaptea. Umba i-a platit pe muncitori, dupa care i-a expediat împreuna cu Gray, dar nu mai înainte de a se lasa cicalit de el cum si în ce fel trebuia sa actioneze daca era neaparata nevoie asupra declansarii deflagratiei. Le tinu un adevarat curs de protectie, sfatuindu-i ca ar fi mai indicat totusi ca ei sa nu se afle în cladire în momentul exploziei, deoarece putea fi al naibii de primejdios si spunându-le ca dispozitivul de comanda poate actiona chiar si de la 200 de metri distanta. În sfârsit se lasase condus spre parter. Când în salon se regasira doar cei din ajun, cu exceptia politistului, se hotarâra sa cineze mai întâi, având în vedere ca pâna la sosirea lighioanei mai aveau putina vreme.

     

     

     

      Resedinta faraonului, ora 1 a.m.

     

      Terminasera cina si asteptau încordati aparitia ghepardului. Artefactul nu se lasa prea mult asteptat. Cel care îl simti primul fu, bineînteles, tot Ramses, care la un moment dat se ridica de pe blana de leopard de care nu se dezlipise toata seara, adulmeca mai întâi spre geam, apoi ciulindu-si urechile paru sa asculte atent ceva ce nu puteau sa auda ceilalti.

      Deodata blana i se zbârli ca peria si latrând furios se repezi în usa de otel. Latra salbatic, încercând parca sa iasa prin metal, dar eforturile erau zadarnice! Ceva ca un mieunat sinistru acoperi harmalaia facuta de câine. Toti cei prezenti ramasera nemiscati. Pâna si câinele înceta sa mai latre. De partea cealalta ceva ca o gheara scrijelea otelul usii ca si cum ar fi vrut sa faca o spartura prin care sa poata intra el.

      - Înca nu poate...sopti miss davidson. Mîine însa...

      Ghepardul continua sa zgârie usa. Într-un târziu, parând ca s-a saturat, izbi cu putere, facând sa vibreze tot peretele. Un mârâit furios îl facu pe Ramses sa se retraga câtiva pasi, apoi distinct, cât se poate de clar, auzira cu totii:

      - Înca nu s-a terminat!...

      Ramasera muti de uimire câteva minute. Într-un târziu Ingrid rupse tacerea:

      - Ati auzit si voi?

      - Îhî!

      - Ce naiba!...

      - Nu tu ai vorbit, Umba?

      - Nu!

      - Atunci?

      - El a vorbit, relua Ingrid. iata dovada ca devine din ce în ce mai puternic si mai periculos! ramses ne arata ca a plecat, deci propun sa mergem cu totii la culcare...

      Într-adevar, câinele revenise pe blana lui si parea calm de parca nu s-ar fi întâmplat nimic.

      - Si dumneata, miss? întreba Don.

      - Eu...Eu cred ca am gasit ce cautam, prin urmare îmi voi petrece restul noptii aici. Katshera, te rog sa-mi pregatesti mai multa cafea si fa-mi te rog si un tun din trei sferturi de tequila si un sfert suc de rosii. Mai scoate-mi, te rog, si tigari, pentru ca voi fuma mult.

      - Ramân sa te ajut...

      - Nici nu te gîndi, Rick, ramân singura.

      - E periculos, încerca el sa protesteze.

      - Nicidecum! Si chiar de-ar fi, prezenta ta ar diminua cu ceva riscul?

      - Nu cred...

      - Nici eu, asa ca va spun tuturor noapte buna. Ramses, prietene, tu ramâi cu mine?

      - Ham! aproba dând din coada animalul.

     

     

     

      Lacul ghepardului, ora 2 a.m.

     

      Pamântul începu sa geama neputincios în fata fortei oarbe care-l zgâltâia din strafunduri. Pe o raza de câteva sute de mile nu se mai afla nici o vietuitoare. Toate fugisera care-ncotro cu o noapte înainte. Fulgere orbitoare tâsneau din stânca solitara doborând totul în calea lor. Copacii frânti luau foc. Apa începu sa fiarba. Pestii, singurii care nu parasisera lacul, îsi cautau refugiul pe mal, dar aici cadeau prada flacarilor mistuitoare. Stânca uriasa era cuprinsa de vâlvatai. Crapaturi adanci o brazdau de sus pâna la baza. Deodata o explozie incredibila facu sa se cutremure vazduhul.

      Stânca pierise pulverizata, lasând în locul ei o groapa adânca pe fundul careia sedea semet un ghepard urias. Stralucea în lumina focului care cuprinsese întreaga padure.

      Ca si cum piatra din care era alcatuit ar fi prins viata, ridica încet capul spre cer deschizând amenintator botul sau înfricosator si în clipa urmatoare un raget bestial paru sa cutremure si întreaga bolta-nstelata, nu numai pamântul. Urletul se sfârsi printr-un mieunat prelung, apoi, daca s-ar fi nimerit cineva în apropiere,ar fi putut auzi dezlusit:

      - N-a reusit!...Nu s-a terminat înca!!!...

     

     

      Resedinta faraonului, ora 8 a.m.

     

      - La naiba, blestema Ingrid, aici mi-ar trebui un computer...

      - Ce-ai patit? o întreba profesorul.

      Miss Davidson tresari si se întoarse spre el:

      - Când ai venit?

      - Pe la patru, nu puteam sa dorm si-apoi nu era prea elegant din partea mea sa trag la aghioase în timp ce tu lucrai! Erai atât de cufundata în descifrarea mesajelor încât nu am îndraznit sa te tulbur. Ce spuneai ca-ti trebuie?

      - Mi-ar trebui un computer.

      - La ce?

      - Am gasit aici niste chestii cu care ma chinui de mai bine de o ora si nimic! Mai mult decât atât, as avea nevoie de acces la datele observatorului astronomic din Londra, pentru ca la cel din Puerto Rico nici macar nu pot visa, dar se pare ca aici ne-am împotmolit...

      Profesorul îsi privi ceasul. Era opt si era sigur ca Paul se trezise demult, daca nu cumva, sufletist cum îl stia, nu se plimbase toata noaptea pe holurile casei, descult, pentru a nu face nici cel mai mic zgomot.

      Tocmai voia sa se ridice din locul sau pentru a se duce sa-l caute când în usa aparu însusu negrul însotit de Umba.

      - Ah, iata-va!

      - Veneai spre noi?

      - Asa intentionam. Paul...

      - Porunca, stapâne!

      - Miss Davidson are nevoie de computer.

      - Am înteles, în jumatate de ora îl va avea aici...

      - Stai, omule!...Doar nu cumva te-apuci sa cari toata instalatia aici?!

      - ?!

      - Aduci laptopul din biroul meu si-l conectezi la retea în camera de alaturi...

      Negrul disparu pentru a duce la îndeplinire porunca primita.

      - Ati mai gasit ceva?

      - Se pare ca ea are atuul cel mare în mâna, dar s-a împotmolit în niste calcule.

      - Adevarat?!

      - Îhî!

      - Despre ce-i vorba?

      - Speri sa ai cumva mai multa trecere decât mine? întreba profesorul.

      - Ma tem ca ar avea prioritate, rosti ea, pentru ca Umba, ca si mine, e direct implicat în afacerea asta si la un moment dat va trebui sa luam împreuna o hotarâre de cea mai mare importanta, dar cu toate astea nu va afla nimic înaintea celorlalti...Asculta, Rick, în câte suntem astazi?

      - În 5 iulie, raspunse negrul în locul lui.

      - Suna-l pe Gray...

      - De ce?

      - Nu esti curios sa afli ce a mai facut amicul nostru de smarald?

      - Uf! Uitasem...Forma numarul de mobil al inspectorului, dar dupa câteva apeluri raspunse robotul. Are telefonul închis!

      - Mai încearca o data...Ah, daca-ti raspunde tot robotul încearca la politie, poate-l gasesti acolo...

      - OK. Încerca de doua ori numarul lui Gray, dar, cum nu avu nici un succes, forma numarul politiei: Alo!...Profesor Al Hudy Al rachid la aparat, cu inspectorul Gray te rog...Poftim??!!! Când, cum, esti sigur?!!...

      - Ce e?

      - Ce s-a întâmplat?

      Profesorul, alb la fata, cupla speakerul.

      - Poti sa repeti, te rog?

      - Domnul inspector Gray a fost ucis, domnule...

      - ?!

      - ?!

      - Unde?

      - A...

      - Unde?

      - A fost gasit lânga masina dumnealui, în fata casei, pe la ora patru...

      - Împuscat?

      - Da de unde, a avut si bietu? dom? inspector aceeasi soarta cu a celorlalti...

      - Câti sunt?

      - Nu stiu! Oricum, sunt multi, domnule...E jale mare în oras!

      - Fa-mi legatura cu inspectorul-sef daca e pe acolo!

      - Pentru dumneavoastra cred ca este, domnule, asteptati o clipa...

      În difuzor rasunara acordurile unei melodii orientale. Dupa câteva secunde vocea interlocutorului nevazut rasuna din nou, întrerupând momentul de tihna pe care-l transmitea înregistrarea muzicala:

      - Aveti legatura, domnule...

      O alta voce, ragusita, de om obosit care nu prea cunoscuse moliciunea patului în ultima vreme în schimb fumase si bause cafea cât putuse facu sa vibreze membrana difuzorului suplimentar:

      - Abdal, domnul profesor Al Hudy?

      - Eu...

      - Mai dureaza mult, domnule, pâna-i veniti de hac lighioanei aleia? Azi-noapte a fost un adevarat macel aici!

      - Nu stiu cât va mai dura, sper oricum sa nu treaca prea mult timp!...

      - Ba ati face bine sa-l distrugeti chiar acum! Îi dati foc, îl aruncati în aer, îl sfarâmati, nu ma intereseaza, dar nu mai vrau înca o noapte ca asta!! M-ati auzit?!

      Ingrid abandona laptopul pe care Paul tocmai terminase sa-l instaleze si smulgând receptorul din mâna profesorului se rasti la politist:

      - Asculta, domnule Baikal sau cum naiba-ti zice, daca dumneata crezi ca noi ne amuzam aici, ei bine afla ca te-nseli! Probabil ca nu ai nici cea mai vaga idee cu cine avem de-a face?!

      - Cine-i acolo?

      - Ingrid davidson, domnule, cea care nu doarme, nu manânca, doar munceste! Dupa ce ca ma chinui sa descifrez o scriere tâmpita aflata pe niste pergamente împutite de acum 2000-3000 de ani, te gasesti tu sa ma regulezi la cap, si pentru ce, ma rog?! Pentru ca a crapat Gray si împreuna cu el alti 80-90 de oameni?!...

      - 720...numai azi-noapte, miss...

      - Fie si-atât, dar înca-i putin fatî de miza noastra!...

      - Miss, a fost un adevarat masacru! Lumea e-ngrozita, paraseste capitala...

      - Faceti apel la liniste...

      - De doua ceasuri toate posturile tv si radio nu fac altceva! Cu toate astea nimeni nu vrea s-asculte. Numarul de accidente e înfiorator de mare, nimeni nu mai tine cont de nimeni...Toti vor sa-si scape pielea!!!

      - Încercati totusi, faceti apel la populatie si promiteti-le ca astazi se va termina totul!

      - Adevarat, miss?!

      - Promit!

      - Va multumesc, miss! Miss...permiteti o întrebare?

      - Da.

      - Ce e toata chestia asta, ce reprezinta?

      - Tot ce poate fi mai rau...

      - Nu-nteleg...

      - Ti-am spus doar, tot ce poate fi mai rau!!!

      - Diavol?!...

      - El!

      Miss Davidson trânti receptorul în furca si se lasa sa cada pe scaun. Era alba la fata si tremura din toate încheieturile. Nimeni nu era în stare sa scoata un cuvânt. Singurul care parea mai stapân pe sine era Umba, care se repezi la masuta cu bauturi si turna o portie zdravana de Jack Daniels, pe care i-l întinse femeii. ea îl goli cu înghitituri lungi, parând sa nu respire, apoi privind paharul gol strânse puternic pleoapele. Încerca sa zâmbeasca, dar taria bauturii si situatia în care se aflau cu totii transforma tentativa de surâs într-un rictus. Mâna-i zvâcni si cu un zgomot asurzitor în mijlocul linistei mormântale care domnea în salon paharul se facu tandari de perete. Tresarira cu totii ca treziti brusc dintr-un somn profund.

      - Dumnezeule mare! Esti sigura?!...

      - Din pacate...Lasati-ma 10 minute sa fac niste calcule si apoi va voi pune la curent cu toate!...

      Trecuse mai bine de jumatate de ora de când începuse cautarile. Degetele-i alergau pe tastatura aparatului. Patrunsese în banca de date a observatorului londonez, dar nu gasea ceea ce cauta. Pozitionarea ori era incorecta în datele detinute de ea, ori cei de acolo habar n-aveau de existenta constelatiei pe care o cauta! Nici computerul de la Baikonur nu dispunea de date mai sigure, era destul de limitat. Îsi freca ochii obositi, misca des, repetat, degetele care începusera sa-i amorteasca, se întinse, casca, apoi i se adresa lui Umba:

      - Amice, mai toarna-mi un întaritor, te rog...Se pare ca am cam dat de dracu?!...

      - Ce tot spui? o întreba Don.

      - Ce cauti, miss? Poate te ajutam noi...

      - E chiar atât de important ceea ce cauti? o întreba Al Hudy.

      Ea lua paharul din mâna lui Umba, bau o înghititura, apoi asezându-l pe laptop zise:

      - Iata despre ce e vorba: aceste trei suluri de pergament contin rezolvarea situatiei în care ne aflam, dar textul, din pacate, e cifrat, iar cifrul e foarte bine ascuns în însusi mormanul asta de tâmpenii la prima vedere. Exista o constelatie de care se pare ca noi pamântenii nu prea avem habar, iar aceasta constelatie care e al naibii de departe contine cheia întregii tarasenii. Am spart bancile de date de la cele mai mari observatoare din lume si degeaba!

      - Ai încercat si în Puerto Rico? întreba profesorul.

      - Ala-i dezafectat! Am intrat si în memoria lui, dar tot degeaba!

      - Stai, miss, se baga Don în vorba, spui ca fara datele astea totu-i zadarnic?

      - Îhî!

      - Am o idee! Poate ca ceea ce cautam nu se afla la observatoare...

      - Nu? Unde atunci?

      - Sa zicem în computerele NASA.

      - Esti nebun! sari Micky, care pâna atunci asistase tacut la derularea evenimentelor.

      - Stai! îl opri ea, s-ar putea sa aiba dreptate! Daca stau sa ma gândesc putin, zvonurile privind secretele pe care le detin yankey-ii s-ar putea sa nu fie simple bazaconii, dar cum intram în legatura cu ei si pe care îl vom cerceta?

      - Cred ca cel de la Los Alamos ar fi cel mai indicat...

      - De acord, dar e cel mai bine protejat...

      - Nu si pentru mine, miss, se sumeti italianul. Am adresa lui, asa ca îi putem trimite o scrisorica de amor! Vrei sa bati?

      - Da-i drumu?!

      Don îi dicta coordonatele si dupa ce ea batu adresa pe tastatura laptopului aproape instantaneu computerul din Los Alamos ceru parola.

      - Ei, acu-i acu?!

      - Poate avem noroc...sopti mai mult ea.

      Batu ABCAD. Era insuficient. Primise cuvântul care aparuse scris cu litere rosii, dar în prelungirea lui erau o serie de liniute albastre, semn ca mai trebuia ceva.

      - Mai trebuie ceva, lasa-ma te rog pe mine...

      Fara o vorba, femeia se dadu în laturi. El se aseza si batu mama.

      Computerul refuza.

      Tata.

      Liniile începura sa clipeasca devenind când verzi când albastre.

      - Ce naiba faci?!

      - Am încercat cu cele mai uzuale cuvinte. E cât se poate de clar ca în continuare trebuie sa fie o însiruire de cifre...Ce ma surprinde e de unde ai scos prima parte a parolei?!

      - De-aici! arata ea spre pergamente.

      - Si n-ai descoperit si niste numere?

      - Nu.

      - Atunci sa cautam! Hai sa încercam cu 1!

      Prima liniuta clipi.

      - 2.

      Liniuta disparu, iar în locul ei pe ecran aparu cifra tastata.

      - Bun! Sa mai încercam! 1!

      Cifra aparu în locul celei de-a doua liniute.

      - Bravo, Don! spuse ea. Încearca din nou cu 2...

      - Fie...2...

      2 se aseza cuminte lânga 1.

      - Stiu acum! sari ea. Bate 720!

      Italianul se uita mirat la ea, dar urma sfatul femeii. Si ultimele trei cifre se asezara cuminti la locul lor.

      - ABCAD 212720! Ce drac de parola o mai fi si asta, si de unde ai scos atât de sigura de tine ultimele cifre?!

      Acceptat aparu pe ecran.

      - Listeaza! porunci ea.

      Pe ecran începura sa se succeada o serie de informatii la care priveau cu totii fara sa priceapa mare lucru. Deodata italianul îsi trase o palma peste frunte si începu sa le traduca:

      - ABCAD ? sistem planetar ? stea albastra aflata la 212720 ani lumina de axa Norului lui Magellan...Dumnezeule, tocmai unde e!...sistem planetar cuprinzând 23 de planete si un planetoid...locuite 12 dintre ele de o populatie cu aspect umanoid, mici de statura, cenusii, cu ochii mari, negri...asta parca suna a Roswell, nu vi se pare?

      - Continua!

      - Formeaza un imperiu al carui centru este planeta DOMINA... Stai! Domina 6 climatizata, are doua anotimpuri, ziua e de 12 ore, împartita în 6 ore lumina si 6 ore noapte. Anul lor e de 1600 de zile, astea toate-s raportate la timpul terestru...

      - Destul, Don, spuse miss Davidson, cred ca avem ceea ce ne trebuie!

      - Vrei sa spui ca cifrul consta în însiruirea asta de date pe care au pus yankeii laba cine stie prin ce frauda?

      - Întocmai! Se confirma ipoteza ca ei întretin relatii cu alienii, dar ciudat e ca nu au avut habar de existenta templului, mai mult chiar nici macar n-au banuit-o, si se pare ca amicii lor cenusii nu sunt tocmai straini de asta, iar culmea e ca nu mi-as fi imaginat macar ca vom gasi secretul cifrului tocmai în datele Top secret ale computerului de la Los Alamos! Cât e un ceas?

      - 12.

      - Bun! Hai sa mâncam ceva, facem o baie în piscina si la ora 2 ne strângem toti aici pentru ca avem de aflat lucrui importante...

     

     

     

      Resedinta faraonului, ora 2 p.m.

     

      Ingrid îi privi atenta pe fiecare în parte ca si cum ar fi dorit sa faca prezenta, apoi adresându-i-se lui Paul:

      - Paul, tu si Katshera sunteti cel mai putin implicati în afacerea asta, asa ca propun s-o iei si sa plecati, acum, cât mai e timp, la Cairo. Ma-ndoiesc ca domnul profesor are ceva împotriva. Ce parere ai, Rick?

      - De acord, ba, mai mult decât atât, cred ca si prietenii nostri aici de fata, si arata spre cei 3 europeni, se pot retrage...

      - Ma tem ca nu, i-o taie femeia, ei sunt mult prea mult amestecati în afacerea asta urâta ca sa poata parasi câmpul de lupta!

      - Cum asa?!

      - Au facut parte din expeditia care a descoperit templul si o eventuala plecare a lor ar putea modifica întregul curs al evenimentelor.

      - Aha! Pai atunci sa ramâna...

      - Stapâne, interveni Paul, ramânem si noi...

      - Nici vorba! protesta Al Hudy.

      - Stapâne, poti sa ne bati, sa ne ucizi, noi nu plecam!

      - Sa ramâna atunci, hotarî miss Davidson.

      - Multumim, miss, se înclinara cei doi retragându-se deoparte.

      - Va rog sa fiti cât se poate de atenti la ceea ce am sa va relatez. Sunt sigura ca o sa vi se para de necrezut, dar faptele din ultima vreme vin sa întareasca cele scrise aici:

      Ma aflu pe aceasta minunata planeta locuita de fiinte atât de înapoiate de 730 de alternari ale luminii cu întunericul. Dupa calculele si observatiile mele planeta a facut doua miscari complete de revolutie în jurul stelei care este centrul sistemului si pe care fiintele acestea nestiutoare au zeificat-o. Ei nu cunosc adevarata putere universala, ei nu-l cunosc pe creatorul însusi, dar va veni timpul când vor afla de El si chiar si de rivalul sau pentru care am fost trimisi noi aici. Dupa o batalie crâncena din care Luminatul a iesit învingator si mai puternic l-a închis pe cel mai înrait dusman al sau în trupul de piatra al unui animal urias si dupa ce ne-a ales pe noi, pentru ca trebuie sa amintesc aici ca am fost cinci, ne-a trimis pe aceasta planeta cât mai departe de El. Noi nu ne-am putut împotrivi, desi în sinea noastra nu-i aprobam hotarârea. Am fi preferat cu totii mai bine sa ucida pe fatarnicul sau dusman, dar cel care hotara era El. Doar simplul fapt ca n-am fost de acord în gând cu hotarârea lui ne-a condamnat la moarte departe de cei dragi, pe aceasta minuscula planeta la capatul Universului. Timp de 100 de zile am muncit la saparea mormântului pentru cel ce se va numi Satan. Când totul a fost gata si noi am avut grija sa îndepartam cheia care ar fi putut declansa dispozitivul de eliberare am vrut sa ne întoarcem în lumea noastra, dar nava refuza sa ne asculte comenzile. Am înteles atunci ca am fost pedepsiti pentru gândurile noastre rebele. Cele doua navete pe care le aveam la bord nu puteau înlocui nava-mama, asa ca ne-am consolat curând unii pe altii si am hotarât ca timpul pe care îl aveam de petrecut aici sa-l folosim cât mai bine si mai ales în folosul oamenilor de aici. Stiam ca nu avem prea mult timp la dispozitie. Am demontat deci sursele autonome de energie si creierul central al navei. Din rezerva de abcadit din care fusese zamislita carapacea raufacatorului am alcatuit unul aidoma, dar mai mic si fara a avea putere. Cel putin asa am crezut atunci, dar calculele privitoare la viitorul acestei lumi ne-au relevat cu totul altceva. Era însa mult prea târziu! Noi, cei care-l faurisem, nu-l mai puteam distruge. Cu toate ca Satan era înfrânt si ferecat în cusca sa din abcadit, exercita o forta uriasa asupra noastra ori de câte ori ne apropiam de mica fiara. Cei patru camarazi ai mei au cazut prada neglijentei si prostiei lor. Am ramas singur si am cautat sa termin calculele. Numele meu este Hrunt, scriu asta pentru ca poate odata si odata cineva, daca se va descoperi asa cum releva calculele mele aceasta crunta taina, va avea un gând pios si la adresa mea. Cel închis aici va parasi în parte învelisul sau din cristal, dar nu va avea atâta putere încât sa faca ceea ce va voi el. Luminatul însusi vegheaza în permanenta asupra lui si asupra acestei lumi minuscule, urmarind fiecare miscare în dezvoltarea ei. Va veni timpul când oameni curiosi care se vor fi considerat preoti ai marii fiinte din abcadit sa descopere o parte a tainei din acest mormânt si atunci multe bogatii vor fi carate aici. Puterea raului va fi pe cale sa se dezlantuie si din aceasta cauza Iluminatul va trebui sa trimita un luptator capabil sa-l înfrunte. Singurul în masura de o asa fapta ar trebui sa fie trup din trupul sau si duh din duhul sau! Dar pentru a fi si muritor si nemuritor deopotriva va trebui sa se nasca aidoma oamenilor de pe aceasta planeta, iar mama sa va trebui sa fie bastinasa. va trebui gasita acea femeie neprihanita si care sa corespunda întru totul cerintelor. Fiul se va numi Isus si se va naste spre nord-est de locul în care ma gasesc. Am vizitat tinutul si sincer sa fiu mi s-a parut mai curând nepotrivit vietii, dar hotarârile Luminatului nu pot fi puse la îndoiala. Dupa ce fiul va iesi învingator , va fi sacrificat pentru a pecetlui pe vecie închisoarea raului se va ridica la tatal sau pentru a astepta în liniste si pace timpurile când se va înapoia sa-si conduca popoarele. Multi îsi vor pierde vietile pentru credinta lor în Luminatul si în preamaritul Isus, dar crestinismul va iesi biruitor, însa numai într-o parte a acestei lumi.

      - Urmeaza o serie de date care daca le vom pune la dispozitia istoricilor multi se vor lasa de meserie. Omul acesta sau ce-o fi fost el a prevazut cu mii de ani în urma toate marile evenimente ce aveau sa zguduie întreaga umanitate! spuse ea, vrând sa treaca peste o parte destul de însemnata a scrierii.

      - Vrem sa stim! protestara ei.

      - La naiba, pierdem vremea!

      - Hai, te rugam...

      - Bine, dar numai câteva exemple...

      - De acord!

      - 105-106 Nerva Traianus, împarat al Romei, închinator în fata lui Jupiter, cucereste dacia, teritoriul aflat la nord de Donaris... 273 Aurelianus retrage legiunile din nord... Hai sa trecem peste o perioada si sa ne apropiem de zilele noastre: 1492 Colombo Cristobal debarca în caraibe...1918 germanii sunt dati peste cap pe toate fronturile...mai ?45 Germania capituleaza...august Hiroshima, Nagasaki...Mai vreti?

      - Cred ca e clar...raspunse profesorul. Nostradamus a fost doar un biet copilas pe lânga omul nostru. Mai e ceva?

      - Abia de acum încolo începe ceea ce ne intereseaza pe noi. Cât e ora?

      - Patru, raspunse Umba.

      - Propun o pauza de o ora, sunt tare obosita...

      - Avem oare timp sa deslusim si restul apoi sa luam si o hotarâre?

      - Fara-ndoiala!

     

     

     

      Resedinta faraonului, ora 5 p.m.

     

      Se aflau din nou laolalta, strânsi în salonul de la catul al doilea. Ora ceruta de miss Davidson si-o petrecuse fiecare cum crezuse ca e mai bine. Ea înotase aproape o jumatate din timpul pauzei, iar restul de timp si-l petrecuse alaturi de Rick, povestind tot felul de fleacuri din copilarie. Era cea mai buna metoda de detasare de febra evenimentelor si amândoi încercau sa-si încarce bateriile. Miss Davidson se mira în sinea ei de felul în care începuse sa reactioneze organismul sau în ultimele zile, dar ce o speriase cu adevarat era altceva: stia ce gândeste fiecare fara sa faca nici cel mai mic efort. De pilda acum! Era suficient sa se gândeasca doar la unul sau la altul ca sa-i poata patrunde în gânduri: Rick se gândea la viitor, regretând ca înca nu apucase sa se culce cu ea, Micky colinda Irlanda natala cu o pusca si doi ogari în cautare de rate, Don îsi rememora viata încercând sa faca o evaluare a situatiei din care se temea ca nu mai are scapare, Johan, resemnat în fata mortii pe care o considera iminenta, încerca sa fie cât mai relaxat, doar Umba, el era singurul pe care-l simtea aidoma ei! Putea chiar sa comunice cu el! Încerca:

      - Ma auzi, Umba?

      - N-as putea sa spun ca te aud, miss, mai curând îti simt gândurile si stiu ca si dumneata ai aceleasi posibilitati...

      - De când ai observat ca poti citi gândurile celorlalti?

      - Cred ca odata cu dumneata, asta-noapte...Asta a fost motivul pentru care nu m-am opus când m-ai trimis la culcare, stiam ca pot sa te urmaresc ân tot ce faci.

      - Esti de-a dreptul periculos, amice!

      - N-as îndrazni...

      - Nu fi fanfaron, îl certa ea. Stii deci ce urmeaza?

      - La fel de bine ca si dumneata...

      - Si?

      - Hotarâm mai târziu, miss.

      - De acord...

      - Ce nai...

      - Taci! îi porunci ea profesorului care se trase un pas îndarat, speriat de puterea gândului ei care-l plezni ca o palma, având senzatia ca-i netezeste pur si simplu circumvolutiunile.

      - E timpul sa reluam, spuse ea, mda...aici mai e un pasaj care descrie cum a fost descoperit mormântul lui Satan în urma cu multe secole si cum preotii sai au facut sa dispara resturile navei spatiale. Au copiat textele care initial au fost gravate pe foite de aur si l-au proslavit pe marele ghepard facând astfel ca puterea celui ferecat si învins sa renasca. Asa...Aha! Iata am ajuns la momentul descoperirii de catre echipa voastra! Uite ce scrie:

      Multe sute de ani vor trece pâna ce taina aceasta înfricosatoare va fi dezlegata. Pentru asta va trebui sa se alcatuiasca o o echipa din tot atâtia oameni câti am fost si noi. Mai mult decât atât, trebuie respectata si proportia: trei dintr-o rasa, iar ceilalti doi din alta rasa, dar fiecare din cei doi neapartinator uneia si aceleiasi rase. Ei vor forma o echipa perfecta, dar numai unul din ei este cel menit sa poata deschide tainita. Semnele nu se potrivesc nimanui si chiar daca în scurgerea timpului se vor mai fi nascut si altii de aceeasi statura nu vor putea sa deschida nestiind ce semnificatie au semnele de sus de la intrare. Ultimul mare preot al lui va fi murit demult, dar nu mai înainte de a copia înscrisurile mele cu aceleasi caractere si nu înainte de a însemna locul spre a fi gasit pe o bucata de piele de animal cu blana. Cei cinci descoperitori se vor bucura foarte de descoperirea facuta fara sa stie ca în felul acesta multe nenorociri vor aduce semenilor lor. Cel însemnat va fi primul care va simti viata si puterea satanei, cu toate ca ei nu vor putea lua marea carapace din abcadit si se vor multumi doar cu cea mica, dar nu au de unde sti ca El, cel rau si blestemat de Luminatul, si-a întins puterea si asupra micii lighioane care de acolo de unde va fi dus va încerca sa-l serveasca. O femeie, locuitoare a continentului de la miaza-noapte, din aceeasi rasa cu cei trei, va fi cel de-al doilea om care va simti puterea fiarei. Din clipa ceea zilele vor fi fost numarate. Mica fiara va încerca sa ia dispozitivul de la scutul care-l tine înlantuit pe stapânul sau, dar va reusi numai a patra oara daca cei meniti sa descopere felul cum poate fi oprit nu o vor face. La fiecare noua încercare va ucide, iar numarul va fi de fiecare data altul. În prima noapte vor muri doi oameni, cifra care daca ati gasit cheia cifrului va fi lesne de înteles, a doua 12, iar în cea de-a treia noapte va ucide 720 de oameni nevinovati. Ucide pentru a crea panica si va reusi! Locuitorii capitalei vor fugi îngroziti de moarte, dar el nu stie ca fiecare victima a lui îi întareste pe cei meniti sa lupte! daca cititi aceste rânduri este clar ca ati aflat si de încercarile semenilor mei de a gasi locul în care se afla el. Totul va fi însa zadarnic si asta numai din cauza poporului de pe noul continent, care nu doreste altceva decât sa domine lumea aceasta cu orice pret. Ultima încercare a micii fiare se va face cu exact 36 de zile înainte de ultima eclipsa totala de soare a veacului XX de la nasterea lui Isus. Numarul nu e deloc întâmplator. El reprezinta numarul secolelor de când noi l-am adus pe cel blestemat aici, de asemenea atâtea zile îi trebuie pentru a ajunge acolo. Daca cei doi nu vor reusi sa desluseasca scrierea mea si nu vor destrama taina aceasta ori nu vor fi atât de puternici ca sa biruiasca mica fiara, atunci el va fi eliberat si multe nenorociri se vor abate asupra omenirii, dar daca cei doi îsi dau mâinile, puterea lor se va împatri, iar sansele ca blestemul sa cada asupra oamenilor se vor reduce. Trebuie de tinut seama ca asa cum pot citi gândurile în chiar ultima zi pot si porunci si numai ei pot opri exodul plin de nenorociri a populatiei.

      - Ce naiba...

      - Taci, Rick îi porunci Umba.

      - Acum si tu?!

      - Ce se întâmpla? vrura sa afle si ceilalti.

      - Ce sa se-ntâmple, astia doi au ajuns cum ati auzit cu totii!

      - Va sa zica Umba si miss Davidson sunt cei...

      - Chiar asa, iar noi suntem doar fraierii!...

      - Taaaci!!! îl biciuira amândoi deodata cu gândurile reunite.

      - Aauuuu!!! Încetati!... se vaita el, ma doare...îmi face creierul explozie...Mai bine opriti-i pe neispravitii care dau bir cu fugitii!...

      - Cred ca are dreptate, spuse Umba. Da-mi mâna, te rog...

      Îsi împreunara mâinile si se concentrara asupra multimii care fugea, lasa totul în urma, fugea de groaza, de teama mortii...

      Fereastra, oglinzile, sticlele, paharele sarira în mii de tandari.

      - Destul! striga Johan. Bomba!

      Cutiile începusera sa vibreze deja când cei doi se oprira, la vreme ca sa nu aiba loc deflagratia.

      - Ehe, sa mai pofteasca dumnealui sa vina!...

      - Stati, le taie elanul Ingrid, mai avem ceva aici.

      - Pai ce mai astepti?

      - Liniste doar:

      Pâna aici am putut calcula fara a avea teama ca s-ar putea strecura vreo greseala, dar de aici înainte variabilele îmi joaca tot felul de feste. Din toate variantele posibile încerc sa expun pe cele mai probabile: Mica fiara va pieri si odata cu ea si dispozitivul de eliberare, cei doi meniti vor fi biruitori; Mica fiara nu va pieri si atunci demonul cel m are va fi eliberat. daca cei doi vor muri fiara va fi puternica, iar Luminatul va trebui sa-si trimita din nou fiul sa-l înfrunte. Lupta va fi crâncena si nu pot sti cine va fi biruitor. daca cei doi vor trai ei ar putea fi supusi de fiara daca nu sunt înca prea puternici si atunci misiunea Luminatului va fi mult mai grea. Cei doi ar putea trai si ar putea ajuta fiului atotputernicului sa biruiasca mai lesne. Vor trebui sa moara odata cu mica fiara ori sa traiasca având de ales între a sluji Satana sau Puterea Divina. daca energiile însumate ale celor doi au cazut prada micii fiare vor fi fost suficiente pentru a le dezvolta celor doi capacitatile mentale, capatând astfel destula putere vor sti singuri ce au de facut. Ma aflu în a 900-a zi de când soarta m-a azvârlit pe aceasta planeta si-mi simt sfârsitul aproape. Rezervele de hrana s-au epuizat si nu am reusit sa ma obisnuiesc înca cu ceea ce poti gasi aici. Voi parasi adapostul si ma voi pierde în padure. As putea sa-mi iau zilele, dar ma tem de blestemele Luminatului. Poate în jungla se va îndura vreo lighioana de mine si-mi va lua zilele...

      - Ce parere aveti? întreba miss Davidson.

      - ?!

      - ?!

      - Pai, miss, spuse Umba, cred ca totul e destul de clar, mai putin ultima parte...

      - Asa-i, si tocmai de aceea as dori sa aflu si parerea lor.

      - Pai cu darul cu care ati fost voi înzestrati în ultima vreme banuiesc ca nu mai ai nevoie de cuvintele noastre...

      - Într-adevar, Rick, Umba si cu mine cunoastem deja raspunsurile voastre chiar si înaintea voastra însiva, numai ca am vrea sa le rostiti totusi, pentru a le afla si voi.

      - Ma rog, daca insisti...Ei bine, eu unul vreau sa biruim...

      - Cu orice pret, îl completa Umba, chiar si cu moartea noastra?!

      - Nu! protesta el, nu numai!...

      - Adevarat. Tu,macaronarule?

      - La fel...

      - Asa-i! Johan?

      - N-am nici cea mai mica-ndoiala ca amicii de fata au gândit corect...

      - Corect! îl imita Umba. Tu, irlandezule? Tu ai cumva alta parere?

      - Ma crezi ticnit? se îmbufna Micky. Când naiba am avut eu pareri diferite de restul echipei?

      - Niciodata.

      - Acum am putea afla cu voia dumneavoastra si ce planuri au cei doi meniti? încerca fara succes sa-i ironizeze profesorul.

      - Desigur. Cât e ceasul?

      - 10 si jumatate...

      - Perfect! Iata ce vom face: voi patru parasiti deîndata cladirea, si fara proteste, ca oricum ar fi inutile. Aici ramân doar eu si daca doreste miss Ingrid si sincer sa fiu cu voi asta si doreste, si Dumnezeu cu noi! daca vom pieri nu uitati ca am facut-o în numele iubirii pentru oameni si pentru Dumnezeu...

     

     

     

      Resedinta faraonului, ora 1 a.m.

     

      De când plecasera ceilalti, si miss davidson si Umba se închisesera în sine, nepermitând unul celuilalt sa patrunda în intimitatea gândurilor. Scuturile lor psihice pe care realizasera ca le pot crea fara nici o greutate dupa ce ramasesera singuri erau practic impenetrabile. Izolarea era perfecta! Nu mai razbatea pâna la ei nici un gând, nici un vaiet, era liniste, acea liniste binefacatoare de care aveau atâta nevoie înaintea marii încercari! Închisa perfect în sfera sa psihoenergetica, golita de orice gând, de orice sentiment, cu ochii pierduti în infinitul nevazut al inexistentei fizice, acolo unde nu sunt limite, iar dimensiunile nedefinite se confunda cu imensitatea universului, ea percepu totusi dincolo de barierele umane o miscare usoara de partea cealalta a blindajului din otel. Îsi retrase scutul de protectie si strapunse usa cu ochii mintii. Dincolo de ea ghepardul din abcadit se foia de colo-colo, parca neîndraznind sa înceapa atacul. Întinse mâna spre Umba, dar uriasul negru pesemne îl descoperise si el pe musafirul nocturn si atât de sângeros.

      - Pare sa nu aiba curaj.

      - Ai dreptate, PARE! Mai curând cred ca asteapta ceva...

      - Ce oare?

      - Nu stiu, dar nu-i prea greu de ghicit...

      - Sa astepte oare porunca stapânului sau?

      - Tot ce se poate, miss.

      Ghepardul se oprise în dreptul usii. Lovi metalul cu laba sa uriasa, puternica, atât de violent ca peretele începu sa tremure ca scuturat de seism. Mai izbi o data, mai puternic, dar nici acum nu reusi sa smulga usa din balamalele ei rezistente. Bucati din tencuiala peretelui si din tavan cazura pe marmura podelei.

      - Daca mai izbeste de cîteva ori darâma casa, miss! se lamenta Umba.

      - Asa-i, dar la fel de bine îsi poate distruge laba si atunci întreaga sa misiune ar fi compromisa? Gândeste-te ca având doar trei picioare valide si-ar diminua substantial sansele victoriei asupra noastra si pe deasupra drumul pâna la stapânul sau ar dura mult mai mult, iar satan are nevoie de cheia libertatii sale în chiar ziua eclipsei, când are cele mai mari sanse de izbânda. daca pamântul iese din conul de umbra si lumina biruie din nou întunericul e foarte probabil sa fie nevoit sa astepte înca multa vreme, pâna ce astrele se vor fi asezat pe bolta în acelasi fel, iar pâna atunci s-ar putea ca cei ce-l cauta sa dea de el si nu cred ca asta îsi doreste cel mai mult!

      - Cred ca ai dreptate...

      Bestia se asezase pe labele dinapoi si începuse sa loveasca podeaua cu coada sa puternica. Aproape instantaneu în încapere rasunara izbituri ca si când doua pietre s-ar fi lovit între ele. Se uitara intrigati prin salon. Totul parea în ordine. Zgomotele nu conteneau însa.

      - Ce naiba?

      - Priveste cubul de cristal! îi atrase atentia Umba.

      Cele doua sfere se loveau una de alta scotând acele sunete ciudate. Deodata cubul începu sa pulseze emitând raze galbene intermitente spre usa.

      - Da-mi mâna! îi porunci Ingrid.

      Îsi înclestara mâinile si se concentrara asupra intrarii ferecate care parea cu fiece clipa ce se scurgea mai putin sigura, mai putin rezistenta. Metalul începu sa vibreze gemând sub forta loviturilor. La început mai slabe, cu frecventa joasa, zgomotele otelului supus unei forte mult prea mari pentru el crescura în intensitate si frecventa amenintând ca în scurta vreme sa emita ultrasunete si sa înceapa sa curga în suvoaie pe podea. Usa devenise aproape transparenta. Îl vedeau acum bine pe sclavul marelui blestemat.

      - Amice, striga miss Davidson, e mult prea puternic! Priveste, a reusit sa strapunga otelul! În curând o sa spulbere amarâta asta de usa! Ce facem? Ne sacrificam sau continuam lupta?

      - Ar fi o prostie sa ne sacrificam atâta vreme cât mai ramâne o singura sansa de biruinta! Noi se pare ca avem ceva mai multe, deci sa lasam dihania sa intre aici!

      Razele emise de ochii bestiei, unite într-un singur fascicol, începusera sa taie metalul aidoma unui laser de mare putere. Milimetru cu milimetru taietura înainta amenintând sa faca o spartura care în curând avea sa fie suficient de mare ca sa poata permite trecerea ghepardului din abcadit. Sferele din cubul de cristal nu se mai izbeau una de alta. Acum erau lipite de parca asa ar fi fost dintotdeauna, iar cristalul emitea un tiuit care se ascutea pe masura ce taietura se marea.

      - Crezi ca daca asta intra peste noi o sa ne crute?

      - Nici vorba!

      - Si atunci?...

      - Vino!

      Umba se repezi spre statueta din abanos aflata pe peretele opus caminului si de a carei existenta într-un salon atât de elegant se tot mirase miss davidson la sosire, si apucându-i capul i-l rasuci violent. În aceeasi clipa o parte a peretelui mascata cu rafturi de biblioteca se rasuci în jurul propriei axe lasând libera calea spre o iesire secreta. Se napustira pe scari în jos. Treptele scârtâiau îngrozitor, dar rezistau în ciuda vechimii lor. Curând spirala din lemn se sfârsi iar ei începura sa alerge pe un coridor strâmt si întunecat. Deodata Umba se opri si începu sa pipîie prin bezna.

      - Ce cauti?

      - Zavorul...aha! Iata+l!

      Încerca sa traga de el, dar se încapatâna sa nu cedeze.

      - Ce naiba, a ruginit si s-a întepenit! Se mai opinti odata, dar rezultatul fu acelasi. Nu merge!

      - Mâna! îi porunci ea.

      Mâinile se împreunara în întuneric. Usa care pâna atunci se încapatânase sa ramâna ferecata sari cât colo izbindu-se cu putere de perete.

      Erau afara, în curtea interioara!

      - În piscina! striga miss davidson.

      Alergara amândoi spre bazin si sarira în apa. Li se parea ca acolo ar fi cel mai sigur loc. Erau convinsi ca bestia se temea sa intre dupa ei.

      - Bomba!

      - Ce-i cu ea?

      - Declanseaza explozia!

      - Pai telecomanda a ramas sus!...

      Ingrid vizualiza dispozitivul. Dreptunghiular, negru cu doua butoane. Apasa mental pe FIRE! Aproape instantaneu, acoperisul cladirii se ridica spre cer urmat de o flacara uriasa. Peretii se zgâltâira mai întâi, cuprinsi parca de friguri, apoi se prabusira într-un morman imens de piatra si var. Bubuitura exploziei, suflul nemaipomenit antrenara bucati de lemn cuprins de flacari, pietre, bucati de tabla, facându-i pe cei doi sa se scufunde în bazin. Un nor urias de praf întuneca pentru o clipa licarul de clestar al stelelor. Întreaga aripa în care fusese salonul era acum un morman de moloz. Nici restul cladirii nu mai parea locuibil.

      Cei doi iesisera la suprafata scuturând din capete.

      - Doamne, Umba, ce dezastru! Bietul Gray si-a facut datoria!

      - Îhî, si se pare ca s-a sfârsit si cu dihania noas...

      Un raget sinistru facu sa-i înghete cuvintele pe buze. La lumina flacarilor putura vedea un morman de piatra si moloz miscându-se mai întâi abia perceptibil, pentru a sfârsi preintr-o adevarata avalansa care se pravalea spre baza ruinelo. Din mijlocul norului de praf stârnit de pietrele în cadere vazura uimiti silueta masiva a artefactului din abcadit. Ridica botul sau imens spre cer si scotând un mieunat strident si atât de puternic încât fu cât pe ce sa le sparga timpanele, începu sa scormoneasca furios prin ruine. Curând disparu.

      - A scapat!

      - Pare indestructibil...

      Reaparu tinând în gura cubul de cristal. Cu un salt parasi mormanul de darâmaturi si începu sa alerge pe lânga zidurile ramase înca în picioare.

      - Mâna!

      Aproape în aceeasi clipa în care mâinile lor se atinsera peretele pe lânga care trecea ghepardul se pravali cu un huruit asurzitor peste el, îngropându-l din nou. Linistea care înstapâni universul dura doar câteva zeci de secunde. Cu un mieunat care semana mai curând a vaiet fiara se smulse dintre pietrele zidului pravalit si tinând cristalul bine în dintii sai din diamant se facu nevazut în întuneric...

      - Ai remarcat ceva la el? întreba miss Davidson.

      - A reusit sa ia cubul...

      - Lasa asta, la altceva ma refeream!

      - Nu, adica nu cred...

      - Cum se poate ca tocmai tu sa nu fi vazut?!

      - Ce sa vad? Poate a fost ceva lipsit de importanta de nu mi-a atras atentia...

      - Ma-ndoiesc ca lipsa unui picior din spate e ceva chiar atât de neânsemnat!

      - Esti sigura?!

      - Îhî!

      - Pai asta-nseamna ca va întârzia la întâlnire!

      - Sper...

     

     

     

      Lacul ghepardului, ora 2 a.m.

     

      Pe o raza de câteva zeci de mile padurea, odinioara atât de deasa si populata, disparuse înghitita de flacarile focului din ajun. Ici-colo se mai putea zari câte un copac ramas în picioare, dar carbonizat, lipsit de orice suflare a vietii. Peste tot cenusa si taciuni stinsi de ploaie!

      În groapa sa, odinioara atât de bogata, marele ghepard se foi, apoi se rasuci cu soclu cu tot, întorcându-se cu capul sau monstruos spre miaza-noapte. Ridica privirea spre cer:

      - Miauuuuuuuuuuuuu! O biata jumatate de victorie pentru mine e egala cu o înfrângere!!! Am pierdut deocamdata o batalie, razboiul însa mai dureazaaaa! Vor mai fi eclipseeee!...

     

© Copyright George Grigore
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online