evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Hoţul de timp  -  Chipul de pe Marte  -  Omul cu păsări  -  Interferenţe  -  Între două lumi  -  Poetul cerşetor  -  Principiul alibiului  -  Cu preţul morţii  -  Meduza (VIII)  -  Război total  -  Elegie pentru Jeromed  -  Cadoul  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Accidentul  -  Ciorna  -  Catedrala  -  Iza  -  Talent  -  Arta de a purta un război  -  Mamal - Oraşul  -  La frontieră  -  Stâlpnicul  -  Invizibilul  -  Luminile oraşului III  -  Fugind pe cerc  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Coconul  -  Luminile oraşului XXIX  -  Mr. Loverman  -  Epsilon  -  Arma secretă  -  Children of mine  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  O poveste de Crăciun  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Atalia  -  Gheşeft  -  Fortul  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Arătarea  -  Peştele albastru  -  Cosas de la vita  -  Evadare din Paradis  -  Ea, eu şi ei  -  Meduza (II)  -  Geneza  -  Psihopatul  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !


Ceaţa

George Grigore



Publicat Duminică, 19 August 2007, ora 11:33

      O astfel de dimineata frumoasa de toamna si plina de neprevazut intra de obicei cuibarindu-se adânc în memoria unui om, schimbându-i de cele mai multe ori întregul curs al vietii.

      Amprentele de lumina sau cele întunecate pot face mult mai ineficace încercarile oricarui psihanalist, fie el si geniu recunoscut pe plan mondial. Daca cele petrecute au sansa sa gaseasca un medium slab, atunci se produce o învalmaseala în capul lui scurtcircuitând conexiunile neuronale în asa fel încât orice încercare de restabilire da gres.

      Inginerul chimist Toma Danca tocmai terminase lucrarea si închisese usa dulapului metalic, când telefonul de pe biroul lui începu sa zbârnâie nervos, facându-l sa tresara. Se apropie si dupa o usoara ezitare ridica receptorul.

      - Toma Danca, cine-i la aparat?

      De la celalalt capat al firului nu se auzi nici un raspuns, nici un alo, nici macar o înjuratura. Mai facu o încercare întrebând cine e la telefon, dar rezultatul fu acelasi. Când tocmai se pregatea sa puna receptorul în furca avu senzatia ca cineva îl priveste cu insistenta din spate. Întoarse capul brusc dar nu vazu pe nimeni. În clipa aceea un hohot de râs sinistru izbucni la celalalt capat al firului. Danca tresari, apoi trânti furios receptorul .

      - Lua-te-ar toti dracii, care esti acolo si faci glume proaste! În acea clipa senzatia ca este privit din spate se acutiza si îl facu sa întoarca iar capul. Privi încaperea de jur împrejur dar nu zari nimic în stare sa-i atraga atentia. Mai furios ca oricând chema centrala telefonica.

      - Domnisoara, spune-mi, te rog, cine a cerut sa vorbeasca cu mine acum câteva clipe?

      - Nimeni, tovarase inginer, nimeni, pe cuvânt de onoare.

      - Spune-mi, rogu-te , se poate vorbi fara sa folosesti centrala?

      - Numai din interiorul institutului, tovarase inginer, altfel nu. Stiti..."centrala"... "baietii"... ce mai, nu se poate, oricât ar vrea cineva.

      Danca mormai un multumesc abia inteligibil, puse receptorul la locul lui si fara sa mai scoata o vorba îsi lua geanta si porni spre usa dar nu apuca sa faca decât doi pasi ca telefonul începu sa sune iar ca un apucat , la fel de nervos ca prima data. Se opri. Astepta un moment apoi se hotarî sa raspunda. Rasucindu-se brusc se apropie de biroul sau si ridica receptorul .

      - Da, inginerul Danca la aparat. Acelasi râs sinistru îi strapunse timpanul. Vru sa închida dar ceva nedefinit îl opri.

      - Stai inginerule, nu închide, altfel nu vei sti niciodata cine te-a sunat fara sa aiba nevoie de centrala aia a voastra de tot rahatul !

      Danca voi sa spuna ceva dar gura nu-l mai asculta , Limba parca-i paralizase iar gâtlejul i se uscase de-a binelea si nu reusi sa articuleze nici macar o vorba . Furnicaturi îi strabateau membrele, corpul îi devenise greu ca de plumb, iar capul începuse sa-i huie de parca un întreg uragan se dezlantuise în craniul sau.

      - Asculta, Danca baiatule, nu te mai duci acasa la nevasta, deschizi dulapul, iei dosarul cu lucrarea ta, ultima, aia pe care tocmai ai terminat-o si ai încuiat-o ... Te urci apoi în masina...asa ,ca de fiecare data ... Ai acolo tot ce-ti trebuie: bani, schimburi, mâncare si chiar câteva cutii de bere. În doua ore trebuie sa ajungi la Sinaia, unde esti asteptat. Nici un pas alaturi... altfel va fi rau de tot! Înteles?

      - Da... reusi Danca sa murmure cu greutate.

      În receptor se auzi un pacanit, apoi tonul obisnuit îi suna în ureche, trezindu-l parca dintr-un vis urât.

      Lua dosarul cu ultima sa lucrare, îl baga nervos în servieta si parasi încaperea trântind usa cu violenta. Trecu pe coridoarele institutului în goana, fara sa bage de seama ca erau destul de animate la acea ora si fara sa raspunda la salutul celor pe lânga care trecea, parasi cladirea si nu se opri decât în fata masinii ce îl astepta cuminte în parcare. Nu mica îi fu mirarea constatând ca portiera era descuiata , desi îsi aducea bine aminte ca n-o lasase asa, ba, mai mult, cuplase si sistemul de alarma, obicei bun ce data de un an si ceva de când hotii i-o sparsesera ziua în amiaza-mare, în plin centru, luându-i casetofonul, o haina de piele si ceva bani pe care neinspirat îi lasase în torpedou.

      Pe bancheta din spate zari o sacosa mare din plastic în care probabil se aflau cele promise. Contact... si... porni în tromba de parca s-ar fi aflat la un concurs de formula trei. Parasi curând capitala, luând calea Brasovului. De aproape sase luni nu mai facuse acest drum. Lucrul la programul sau de cercetare îi rapise tot timpul. Ada, nevasta-sa se plângea ades prietenilor ca o neglija, ca nu o mai scotea în lume si ca daca nu avea sa-si revizuiasca purtarea lasa totul dracului casa , copii si pe el, într-o buna zi si nu avea sa se opreasca decât la maica-sa la Pitesti. Îl amenintase si pe el, dar reusise sa o faca sa înteleaga importanta studiului sau, cel putin asa credea , iar acum iata ca a intervenit tâmpenia asta! Ce-ar fi sa se întoarca si... Nu, vocea aceea nu glumea defel, asa ca îsi continua înfrigurat drumul. Abia iesit din Ploiesti o dorinta nebuna de a asculta muzica puse stapânire pe el. Porni casetofonul pe care abia îl cumparase si... stupoare...

      - Asa, domnule inginer Toma Danca , rasuna în difuzoare vocea aceea pe care o putea recunoaste dintr-o mie, peste câteva sute de metri vei zari un refugiu unde vei opri. Nu, nu încerca sa opresti banda, nu vei reusi!

      Într-adevar, încerca sa opreasca aparatul, dar butonul se blocase si acum în urechi îi rasuna acelasi râs sinistru.

      Retrase brusc mâna de parca l-ar fi ars butonul si pentru prima oara mânia ce-l stapânise îl parasi lasând loc unei spaime cumplite, cu atât mai cumplite cu cât nu întelegea nimic din tot ce se întâmpla. O teama asemanatoare mai pusese stapânire pe el când avea doar 10 ani si se ratacise în padure. Atunci vazuse întâia oara un lup în carne si oase si daca nu si-ar fi amintit sfatul tatalui sau, catarându-se iute în cel mai apropiat copac, cu siguranta acum nu mai avea sa se repete acelasi rusinos simtamânt.

      Zari refugiul. era pustiu . Nici o masina nu era stationata... Ce idee mai avusesera si tovarasii astia! Auzi, sa cheltui banii pe un asemenea loc la nici doi kilometri de oras! În fine nu era treaba lui, asa ca trase autoturismul pe dreapta si opri. Lasa motorul sa toarca linistit si se aseza mai bine pe scaunul sau , pregatit sa asculte mai departe ordinele celui a carui prezenta o dorea atât de putin în acele clipe. Voi sa-si aprinda o tigara dar zadarnic, nu reusi sa le gaseasca si, culmea, nici bricheta nu era , acolo unde trebuia sa fie. Probabil le uitase în graba lui pe birou. Cauta în torpedou, dar zadarnic.

      - Vrei sa fumezi? Cauta în sacosa din spatele tau.

      Întinse masinal mâna si cauta. Da, asa era, în plasa descoperi un calup de tigari. Îl scoase si constata ca interlocutorul sau nevazut îi cunostea bine gusturile. "Kent, gândi el, e formidabil tipul asta, cine dracul o mai fi... Nu m-ar mira sa gasesc si bere Tuborg". În clipa urmatoare vocea îl facu sa ramâna ca traznit:

      - Chiar asa, bere Tuborg. daca vrei poti bea fara frica. Nu vei avea probleme cu cei de la circulatie. Este chiar mai bine, ar mai diminua efectul emotiei.

      "Formidabil, gândi din nou Toma Danca, asta îmi ghiceste si gândurile. Cred ca numai tartorul tuturor dracilor ar fi în stare de asta." Scoase o cutie si o desfacu . Lua o dusca zdravana, era rece si buna, apoi îsi aprinse un Kent. Se foi pe locul sau, dorind parca sa alunge si ultima ramasita de emotie.

      - Acum e mai bine, gândi el cu voce tare, da-i drumul, domnule, ca pâna la Sinaia mai este mult si timpul trece.

      - Trece, trece inginerule numai ca au intervenit unele modificari pe ordinea de zi. Nu mai opresti la Sinaia decât pentru a face plinul.

      Danca îsi arunca instinctiv privirea pe bord la indicator. Era pe rosu si asta însemna ca putea ramâne în pana pe drum, dar daca interlocutorul îl asigurase ca ajunge trebuia sa creada. Se dovedise doar atât de bine informat.

      -Dincolo de Sinaia vei da de ceata si asta îti va îngreuna drumul, continua vocea, iar aproape de Brasov ploua. Vezi, dar, ca am grija de viata ta...

      - Aveti? Dar cine sunteti voi? Cine?

      -Toate la vremea lor, domnule, Toate la vremea lor, deocamdata asculta cu atentie la ce-ti spun. Ajuns, vei trage la hotelul Postavarul, unde ai o camera rezervata. Totul e platit, chiar si la restaurant poti consuma orice si oricât vei dori. Ai camera 111, ceri cheia si urci. În camera cauti în noptiera din dreapta. Acolo vei gasi un pachet. Este al tau.

      - Bine, dar lucrarea... Lucrarea de ce...?

      - Rabdare, rabdare vei afla acolo domnule. Si acum gata! La drum ca si asa am pierdut o multime de timp!

      Casetofonul se opri singur. Danca scoase caseta, dar stupoare, aceasta nu era derulata defel. O introduse din nou în aparat si apasa butonul play. Dupa câteva secunde Boney M. începu sa cânte "Râurile Babilonului".

      "Ei, Tomita, la drum! Ce-o mai fi om mai vedea!"

      Porni. Drumul se dovedi a fi asa cum îl prevazuse interlocutorul sau. La Sinaia facu plinul si porni mai departe. Cum iesi din oras o ceata densa îl învalui din toate partile. Frâna brusc. "Ce naiba sa fac? Ar trebui sa ma opresc aici, desi am fost asigurat ca totul va decurge normal." Simti din nou acel imbold care-l împingea fara voie în necunoscut. Porni rulând cu viteza mica, privind cu mare atentie în fata.

      Un sentiment ciudat puse stapânire pe el. Avea senzatia ca trece printr-un fluid laptos, rece, cu irizatii multicolore, alunecos si rece asemenea unei perdele de apa amestecata cu var si cu gheata , strapunsa de razele neputincioase ale unui soare de toamna târzie. Era singurul smintit ce se aventurase pe o asemenea ceata si oricât de mult ar fi dorit nu reusi sa distinga nici o alta masina, cel putin trasa pe dreapta. O noua senzatie , parca de comprimare a timpului puse stapânire pe el... Privi speriat ceasul sau cu calendar, dar nu observa nici o modificare în stare sa-i atraga atentia.

      "Sunt obosit, altfel nu-mi explic senzatia asta ciudata... Cred ca nu mai am mult pâna la Brasov, unde voi putea în sfârsit sa ma odihnesc în voie, daca ma vor lasa aia în pace..."

      Perspectiva unei mese bune si a unui somn odihnitor îl mai linisti putin, dar gândul îi zbura curând acasa unde îl astepta Ada probabil furioasa la culme. Nu avusese macar prezenta de spirit sa-i dea un telefon la plecare. Acum si-o imagina stând în vestibul, cocotata în fotoliul ei favorit, cu o ceasca mare de cafea, tragând furioasa din tigara. Precis telefonase la institut, apoi luase toti prietenii si colegii la rând, întrebând de el. Probabil ca daca în zori avea sa constate ca sotul ei nu se întorsese îsi va lua valiza pregatita deja si amenintarea pe care o folosise în ultima vreme destul de des avea sa fie dusa la îndeplinire.

      "Ei, asta-i, o sa încerc sa o sun de la hotel, poate va întelege, desi nu cred. De fapt, daca stau si ma gândesc bine, nici eu nu prea înteleg mare lucru, mai gândi Danca, de asta data cu voce tare: hopa, a pierit ceata! Hai, domnule inginer, calc-o pe coada, ca-i destul de târziu!"

      Într-adevar locul cetii fusese luat de o ploaie marunta, care-l obliga sa porneasca stergatoarele. Masinile începusera sa circule iar si treaba asta îl facea sa nu se mai simta singur. Brasovul era la câtiva kilometri, distanta pe care o putea strabate în cel mult zece minute.

      Ajuns la hotel parca autoturismul, îsi lua bagajul si se duse la receptie. Ceru cheia camerei si o porni spre catul I al cladirii. În camera îsi aduse aminte de noptiera. Trase sertarul si gasi pachetul de care îi vorbise necunoscutul. Îl desfacu, dar ceva, un imbold launtric îl opri sa desfaca si cele doua plicuri aflate înauntru. Le zvârli pe masa si se hotarî sa înceapa cu un dus. Dupa jumatate de ora de stat sub jetul fierbinte oboseala si proasta dispozitie disparura complet, lasând locul unei senzatii cumplite de foame. Se îmbraca si coborî în restaurant unde, curios lucru, o masa îi era rezervata. Mânca bine si dadu pe gât câteva pahare de vin alb, apoi, asa cum fusese sfatuit, fara sa mai astepte nota chelnerului, o porni spre camera. Închise usa cu cheia si se tolani pe patul cu asternuturi curate. Începu sa mediteze la ce avea sa-i spuna sotiei când o va suna. Târâitul telefonului îl readuse brutal la realitate. Întinse mâna si ducând receptorul la ureche auzi o voce placuta de femeie:

      - Domnul inginer Danca?

      - Da, Toma Danca la aparat.

      - Vorbiti, îi spuse vocea si auzi în acel moment declicul specific cuplarii aparatului cu o linie exterioara.

      În ureche îi rasuna vocea necunoscutului pe care ar fi dat oricât sa nu o mai auda.

      - Sa-ti fie de bine domnule! Iasa-ti din gînd telefonul. Oricum acasa nu mai asteapta nimeni. Peste cinci minute sa dai drumul la radio. Ti-am pregatit o surpriza... Cât despre lucrarea dumitale, polimerii dumitale, îti multumesc. În plicurile de pe masa, stai, nu acum, ai timp dupa ce terminam convorbirea, gasesti un pasaport cu vize la zi si o carte de cont pe care ai o suma frumusica: 500 000 de dolari. S-auzim de bine!

      Danca se repezi la servieta si o deschise. Dosarul disparuse. îsi aminti de aparatul de radio si-l porni:

      "Aici Bucuresti, România... ora exacta..." Dupa cele sase semnale, vocea relua: "A fost ora 20. radiojurnal. Astazi s-a întors din vizita facuta în RFG tovarasul Nicolae Ceausescu, vizita facuta împreuna cu tovarasa Elena Ceausescu, la invitatia cancelarului vest-german Hans..."

      Danca nu-si amintea când plecasera sotii în Germania. Probabil într-una din zilele când nu ascultase stirile. Vocea crainicului îl facu sa tresara: "Astazi se împlinesc 70 de ani de la victoria Marii Revolutii Socialiste din octombrie. La Moscova..."

      Nu se poate! Asta ce mai era? 70 de ani înseamna 1987, iar el stia sigur ca era data de 25 octombrie 1979. Gresisera cei de la radio. Privirea îi cazu fara voie pe calendarul de perete. Era deschis la fila 7 noiembrie 1987. Urechile i se înfundara, capul începu sa-i vâjâie, privirea i se întuneca din ce în ce, iar în minte îi rasuna doar un singur cuvânt: "ceata... Ceata... CEATA...!" Danca se prabusi. A fost gasit a doua zi fara cunostinta, iar când s-a trezit era într-o stare de dementa agravata.

     

© Copyright George Grigore
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online