evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Povestea unui suflet  -  Coana mare se mărită  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Între două lumi  -  Text experimental  -  Eu, Singularul Absolut  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Conştiinţa împăcată  -  Geneza  -  O Poveste (?) modernă  -  Halucinaţie  -  De aici, de sus...  -  Vrăjitoarea  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Din vitrină  -  Sfântul  -  Tahiji  -  Visul  -  Drum fără întoarcere  -  Schimbare de management  -  Dacă ar fi fost să alegi altceva  -  Povestea gândacilor  -  Eu şi Cu Mine  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Omul apropiat  -  Calul cruciatului  -  Fata morgana  -  Luminile oraşului XXII  -  Factorul "Haos"  -  Recreaţia  -  Trenul  -  Printre oameni  -  Criminali Umanitari  -  Proces neverbal  -  Robotul  -  Epsilon  -  Renaşterea...  -  O noapte într-un ceas  -  Big Bang Boo  -  Himera  -  Labirintul de gheaţă  -  Virus de sticlă  -  Peştele albastru  -  Gustul libertăţii  -  Elegie pentru Jeromed  -  Program de criză  -  Pulbere de stele  -  Sub nori  -  Luminile oraşului XXIII  -  Uchin (fragment)


Ceasul voinicului

Ceasul voinicului
  George Grigore
Program de criză
Misiunea
Gândacul
ªahul de duminică
Alfa si Omega. Moon
varianta print

George Grigore



Publicat Duminică, 16 Septembrie 2007, ora 09:09

      Bubuiturile tunurilor se mai auzeau înca si, desi departate, tot te mai înfiorau turnându-ti sloiuri de gheata pe sira spinarii si facând câinii sa urle de groaza. Dusmanul fusese dat peste cap si împins de-a valma catre munti, nelasându-i-se nici macar ragazul sa-si traga sufletul ori sa-si adune mortii si ranitii . În nebunia retragerii nu mai bagau de seama nimic, nu mai vedeau în jurul lor. Ei care erau obisnuiti sa treaca prin foc si sabie tot ce întâlneau, acum fugeau mâncând pamântul, cu moartea în suflet. Locul unde pâna mai ieri fusese câmpul de bataie acum arata jalnic, pustiit, ars de focul exploziilor, brazdat de parca pluguri uriase l-ar fi întors în brazde ce aveau sa îngroape samânta vietii. Mult sânge mai cursese pe Valea Siretului, sânge de dusmani dar mai cu seama de români nevinovati care îsi aparasera glia lasata în pastrare de mosii si stramosii lor.

      Pe ici pe colo pe tot întinsul câmpului se puteau vedea pâlcuri,pâlcuri de pribegi întorsi din bejenie scrutând cu ochii împaienjeniti de lacrimi si suferinta în cautarea mortilor ce mai zaceau înca prin gropile sapate de furia obuzelor ori îngropati sub malurile pamântului pravalit de exploziile ghiulelelor dusmane, spre a le pune o cruce crestineasca la capatâi .

      Malul râului nu era prea înalt în acel loc. Poate ca era si din pricina sapaturilor ce fusesera facute de fritzi când îsi aliniasera trupele neputând trece apa de partea cealaltadar mai cu seama era lasat din pricina muscaturilor de srapnele si plumbi veniti de pretutindeni timp de zile si nopti ,nopti si zile fara-ncetare... Cu toate astea era destul de greu sa te scobori printre santuri si gropi pâna la unda racoroasa a apei.

      De-a lungul întregii vai, cât puteai cuprinde cu privirea, nu se zarea nici tipenie de om ori de alta vietuitoare, doar câteva salcii desfrunzite de suflul ucigator al iadului dezlantuit prin voia oamenilor asupra oamenilor ,prin voia oamenilor asupra naturii acum blestemata de cer si de Pamânt.

     

      Ca la un semn divin gurile de tun amutira si linistea ,o liniste nefireasca apasatoare înstapâni pretutindeni, tarâna si vazduh ,ape si prundisuri...Deodata în tacerea de plumb de dupa batalie, din malul drept, mai întâi apoi si din celalalt la-nceput mai încet, apoi din ce în ce mai napraznic se raspândi un huruit ca de roti de care gigantice ce facu vazduhul sa vibreze de parca clipa de hodina i-ar fi fost cu prisosinta îndeajuns. Când tocmai puteai crede ca începe si pamântul sa se zbuciume larma înceta brusc, asa cum începuse si o voce venind parca din adâncurile cele mai negre ale infernului în stare sa-ncreteasca pielea si pe cel mai ne-nfricat razboinic rasuna suierator spulberând si putinele frunze ramase pe ramuri :

      " Unde-i voinicul?! Ceasul a sunat demult, dar el n-a venit!!! "

      Atât spusese vocea aceea înfricosatoare si se lasase din nou linistea peste câmpuri si peste ape.

      Într-un târziu din departare se auzi un tropot de cal. Dinspre câmp, cu calul în spume, gonea un cavalerist nadusit, plin de praf si de sânge, fara casca si fara sabie numai în veston dar si acela desfacut, semn ca îi era tare graba.

      Cum ajunse pe mal descaleca, lasa calul slobod îsi lepada la repezeala straiele prafuite si naclaite de sângele dusmanului si începu sa coboare cu salturi de urias catre unda limpede si racoroasa a râului. Un hohot de satisfactie izbucni parca de pretutindeni, dar osteanul parea ca surzise în larma bataliei...Nu auzea nimic...! Intra în apa rece a Siretului, facu câtiva pasi si plonja catre adâncuri ...

     

     



     

      A doua zi un trecator zari pe mal un cal roib pascând linistit smocurile de iarba care scapasera pârjolului nimicitor. Mai zari omul acela niste haine soldatesti aruncate în dezordine, dar nimeni de atunci nu l-a mai vazut pe cavaleristul acela înfierbântat de atâta lupta ... Peste putina vreme s-a zvonit ca cel înghitit de ape nu fusese altul decât feciorul Duhului Siretului, trimis el însusi la razboi de tatâne-sau.

      Realitatea era alta, iar adevarul a ramas undeva acolo de unde nimeni nu-l poate smulge în veci ...

     

© Copyright George Grigore
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online