evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Meditaţie  -  Iluzia viselor  -  Vizita  -  Luminile oraşului XXIX  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Străinul  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Transplant de suflete...  -  Text experimental  -  The Alien Revolution  -  Depozit.03  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Melodia care nu se aude  -  Zombi  -  Ignis  -  Viola  -  Outland  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Luminile oraşului XI  -  Coşmar  -  Legendele Căutării  -  Meduza (III)  -  Calul cruciatului  -  Păsări de pradă  -  ªahul de duminică  -  Arta de a purta un război  -  Conştientizarea  -  Drumul care nu se vede  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Fata mării, Poliana  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Poetul cerşetor  -  Nyprus  -  Capsula  -  Inelele lui Saturn  -  Lunga vară  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  În tren  -  Planeta ascunsă  -  Ceasul ispitirii  -  Un singur trup, un singur suflet  -  Antarctic City  -  Boaba de spumă  -  Pasomii  -  Jocul Zeilor (I)  -  John-486  -  Pescăruşul  -  Om vs. cyborg  -  Muzeu Apocaliptic  -  Legendele Căutării (II)


Gândacul

George Grigore



Publicat Duminică, 9 Septembrie 2007, ora 09:09

      Era prin 197... …Locuiam în Bucuresti, tocmai reusisem sa-mi cumpar un apartament la ultimul etaj al unui bloc de pe Magheru. La mine se oprea ascensorul, dar deasupra mea mai exista si o mansarda, locuita de patru familii, toti oameni linistiti si cu frica lui Dumnezeu. Pe vremea aceea lucram la uzinele "23 August". Eram CTC-ist si munca pe care o faceam era destul de stresanta. Familie nu aveam, rudele locuiau în provincie, asa ca traiam, cu alte cuvinte, singur cuc. Îmi petreceam dupa-amiezile la fereastra, urmarind câte o femeie frumoasa cum trece prin fata blocului si din când în când ma duceam prin Cismigiu unde ma opream pe terasa la Monte Carlo, în fata unei halbe cu bere, stând la umbra si admirând perechile de îndragostiti ce se plimbau cu barcile pe lac. Vecinii mei gasisera alte ocupatii. Câtiva aveau câini, cei de la mansarda aveau pisici, unii aveau acvarii cu pesti exotici, iar altii se ocupau de filatelie sau muzica. Numai eu, singurul fara familie, nu aveam pe nimeni, nici un suflet, nici o fiinta lânga mine cu care sa vorbesc, sa ma cert, sa ma bat eventual sau sa fac dragoste.

      Într-o buna zi, în biroul meu suspendat la cucurigu am descoperit un gândacel. Era tare urât, negru, cu antene mari, parea a fi un gândac de bucatarie. M-am hotarât pe data sa-l adopt. M-am chinuit cam jumatate de ceas sa-l prind si, desi s-a lasat greu învins, pâna la urma a sfârsit prin a încerca cu orice pret sa iasa din borcanul în care îl bagasem. L-am luat acasa, am avut grija de el, l-am hranit. În fiecare zi îi duceam câte ceva: o bucatica de cascaval, o bucatica de brânza sau ce credeam eu ca i-ar placea. Ne împrietenisem, nu mai statea închis, avea toata casa la dispozitie si, dupa trei luni, gândacelul meu mic si prapadit devenise un adevarat brontozaur. Avea aproape 20 de centimetri lungime, iar atunci când auzea cheia rasucindu-se în broasca alerga în hol si când dadea cu ochii de mine îsi freca voios antenele care erau acum ca niste ace de seringa. Îl mângâiam, iar el îsi freca bucuros labutele si începea sa se catere pe mine. De mâncat începuse sa manânce mult, si nu orice, ci numai bunatati.

      Într-o seara, ajuns mai târziu acasa, obosit, mi-am facut o friptura si nu mica mi-a fost mirarea când l-am vazut pe Buky, pentru ca asa îl botezasem, catarându-se pe masa si oprindu-se în fata farfuriei mele. Îsi freca labutele din fata si îsi misca antenele, semn de mare pofta. Am taiat o bucatica de carne si i-am dat, mai mult din curiozitate, sa vad ce face. Am ramas uimit când l-am vazut hapaind friptura si cerându-mi insistent înca o bucata. Desi îmi pregatisem o friptura destul de zdravana, eu unul nu am reusit sa manânc decât câteva bucatele. Chestia asta ma amuzase, dar m-a lasat flamând. A doua zi, întorcându-ma acasa, când am iesit din ascensor m am întâlnit cu una din vecinele de la mansarda. Era tare amarâta, supararea i se citea pe fata.

      - Sarut mâna. Ce faceti, doamna Popescu, de ce sunteti suparata? S-a întâmplat ceva?

      - Buna ziua, domnul Dantis. Sunt necajita. Mi-a disparut Pisu de azi dimineata si nu l-am gasit nici acum. Stiti, era angora, era o frumusete de motanel si nu stiu unde sa-l mai caut.

      - Îmi pare sincer rau, doamna. Era într-adevar un animal frumos, dar sunt convins ca-l veti gasi.

      - Va multumesc, sunteti dragut ca întotdeauna, îmi dati curaj si nadejde.

      Pentru prima data, în acea zi Buky nu m-a mai asteptat în hol. Dormea cât era de mare pe fotoliul meu preferat. Mi-am pregatit o friptura, l-am îmbiat, dar de asta data n-a mai vrut sa manânce. M-am gândit ca nu-i cazuse prea bine marea cantitate de carne pe care o ingurgitase cu o zi înainte. În rest, totul a decurs normal pâna a doua zi când, întorcându-ma acasa, am aflat ca a mai disparut o pisica, a unui alt vecin. Nici atunci Buky nu a vrut sa manânce. Nu stiam prea multe despre gândaci si de aceea, în ignoranta mea, am gândit ca digestia carnii e un proces de durata mai mare. În saptamâna aceea blocul nostru a ramas fara pisici, dar sâmbata, când m am întors de la serviciu, în apartament persista un miros neplacut. M-am apucat sa cotrobai, crezând ca oratania mea si-a facut necesitatile pe undeva prin sufragerie, nu în baie, unde îl obisnuisem sa mearga. Tot scotocind si dând mobilele deoparte am descoperit sub vitrina cinci capete de pisica. De acolo venea mirosul.

      Am înteles imediat unde disparusera animalele vecinilor mei. Buky devenise un asasin si trebuia oprit. În clipa aceea am simtit o durere crunta în gamba. Când m-am uitat, dumnealui, gândacelul meu, ma însfacase zdravan cu falcile lui de otel de picior. Am scuturat, reusind sa-l înlatur pentru moment si m-am repezit sa-l apuc de ceafa. A fost mai iute ca mine si si-a înfipt coltii în mâna mea stânga. Îmi venea sa înnebunesc de durere, dar cu toate astea m-am repezit spre bucatarie, târându-l dupa mine, si cu mâna libera am însfacat satârul care se afla deasupra aragazului, agatat într-un cui. Am izbit cu putere o data, de doua ori, de trei ori, dar era prea târziu. Buky a cazut mort, dar cu pumnul meu în gura. Reusise sa-mi taie mâna.

      Din ziua aceea în locul pumnului strâng acum o proteza, o banala imitatie, iar ura mea fata de bâzdâganiile astea ucigase este nemarginita. Am studiat entomologia si am inventat n metode de distrugere a nenorocitilor de gândaci. Cine are gândaci mi se poate adresa prin telefon sau îmi poate scrie la casuta postala. Îl scap sigur si nici o sansa ca sa-i mai apara vreodata asemenea fiinte în casa!P.S.

      Adresa mea pe net ,daca doriti sa ma contactati este :x.c.INSECTICId @yahoo . net .

     

© Copyright George Grigore
Comentarii (1)  
kamaluh
Marţi, 11 Septembrie 2007, ora 17:15

Desi sf fragmentul nu are o baza logica.Daca gandacul domesticit crestea din ce in ce mai mare pana a ajuns sa smulga mana stapanului atunci si ceilalti gandaci puteau sa creasca si ei foarte mari si lumea ar fi fost devorata de acestia.Probabil ca acesta a fost mai de vita nobila.

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online