evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Partida de bridge  -  System Error  -  Din vitrină  -  Pacientul  -  Obsesia  -  Eu şi Cu Mine  -  O poveste de Crăciun  -  Luminile oraşului V  -  În umbra sorţii  -  Ceaţa  -  Dialog cu Ion Luca Caragiale  -  Drumul spre (II)  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Metastază  -  ªarpele Midgardului  -  Floarea de loldilal  -  Elixirul vieţii  -  Meduza (XII)  -  Ion cel fericit  -  Outland  -  Nu deschideţi uşa  -  ªi vremea vine ca să plângi  -  Gri şi roşu auriu  -  Unde dai şi unde crapă!  -  Războiul  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Servisul Auto  -  Copilul gheţii  -  Icoana  -  Kamikaze  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Luminile oraşului XII  -  Cincizeci  -  Luminile oraşului XXVII  -  Arătarea  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Cioara  -  Vară cu ciocănitori  -  Muzeu Apocaliptic  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  La copcă  -  Secretul  -  În căutarea zborului  -  “Virusul”  -  Criminali Umanitari  -  Luminile oraşului XI  -  Halta părăsită  -  Luminile oraşului


Omul apropiat

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Duminică, 25 Mai 2003, ora 10:05

      O privire aruncata asupra lumii din perspectiva unui scriitor de science fiction care banuieste ca timpul este valurit în toate directiile

     


     

      MOTTO :

      Singurul lucru pe care îl ai cu adevarat este ceea ce esti.

      Si-l ai tot timpul cu tine.


      Mihaela BUFNILA

     

     

      PREMIZE

      Daca Dumnezeu ar fi murit ce sens ar mai avea vorbirea fumoasa si de ce ar mai fiinta sau functiona frumosul în adâncul oceanelor ?

      Multiplicându-ma si metamorfozându-ma într-un nor de puncte sub presiunea câmpurilor magnetice, îmi pot mari suprafata informationala?

      Miracolul ultim e felul în care o multime de puncte îsi da seama ca este o multime de puncte.

     

     

     

     

      [1]

     

      Omul apropiat pare sa fie omul tuturor timpurilor turnat în corporalitatea contemporaneitatii. Daca nu e tocmai asa, atunci trebuie sa fie la mijloc doar gresita mea raportare la real, neramându-mi decât sa accept fictiunea generalizata si generalizanta potrivit careia eu nici nu exist neputând fi martor al meu. Aceasta însemnând ca, fiind doar un cuprins, nu-mi pot construi nicicum exterioritatea din care sa ma spionez pe deplin dedat placerii perverse a principiului lui unu care se multiplica.

      Omul apropiat pare a fi prins în falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura.

      Ca si construct de lumi, omul apropiat nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parând sa fie ideea unui timp aflat în scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dând aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, când sus, sub reflectorul constientei, când disparut, în adâncurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.

     

      [2]

     

      Omul apropiat pare sa fie omul pe care îl simti alaturi de tine, aidoma tie, navigator prin furtunile de sens sau lipsindu-se de sens, fiindu-si suficient.

      Adeseori, omul apropiat sfârseste în ridicol, în tragic sau în anecdotic. E ca si cum, suparat ca înaintasii nu-i sunt alaturi în încercarile sale, i-ar pedepsi sfârsindu-i odata cu el, aceasta fiind expresia felului lui de a întelege finitul.

      De multe ori, fiind fiinta fragmentata, omul apropiat nu reuseste sa înteleaga, sa cuprinda, sa afle, sa i se releve sensul lucrurilor si atunci este ras din registrul de navigatie dintr-o singura miscare. Dar poate ca nici nu vrea, acesta fiind un semn felului în care îsi întelege el libertatea de a fi liber.

      Pare sa fie apropiat nu numai pentru ca e învecinat cu tine ci pentru ca într-un fel intim, profund, esti solidar cu el. Fie ca îl judeci aspru, fie ca îl deplângi, fie ca îl ucizi într-o metafora, într-un articol de ziar sau într-un schimb de focuri, fie ca nu-l cunosti sau refuzi sa iei la cunostinta de prezenta lui, nu va muri decât odata cu tine.

      Fie ca e un roman, sau un incas, fie ca e un pigmeu, un iacobin sau un puscas marin ucis, fie ca e primul om ajuns pe Luna sau încântatorul om al cavernelor sau vecinul de pe strada ta de la numarul trei, fie ca este presedintele imperialei contemporane sau al comunistei de serviciu, un om apropiat.

      Stii o multime de lucruri despre el sau esti pe cale sa afli totul despre el, fie ca vrei, fie ca nu vrei iar el te umple adesea de sens.

      Omul apropiat ar putea deveni nu doar modelul, sarcina sau misiunea ta, chinul tau, sensul tau. Omul apropiat te locuieste sau se pregateste sa se aseze în sinele tau pe negândite. Si aceasta se întâmpla sa fie asa pentru ca este expresia tuturor oamenilor care au trait vreodata pe aceasta planeta si despre care, tu, crezi sau vei fi încredintat ca stii sau ca simti o multime de lucruri, aceasta fiind sa spunem enciclopedia ta.

     

      [3]

     

      Omul apropiat este tocmai învecinarea ta cu restul lumii fiind în acelasi timp întregul lumesc, este chiar enciclopedia ta. Nefiind limite, astazi esti la fel de apropiat cu împaratul cel viu, cu presedintele care tocmai a murit si cu legendarul spadasin care bântuie marele ecran si propriul tau imaginar, tu fiind godzila.

      Poate ca nu e tocmai în acest fel si atunci se cheama ca granitele ar putea fi chiar aievea. Dar în propriul tau imaginar lucrurile nu stau chiar asa. Imaginarul te guverneaza cu perversitate în timp ce rationalul încearca din rasputeri sa-si revendice rolul de busola. El e permanent de cart în timp ce imaginarul, undeva, în gabie, sus, pe catarg, adulmeca departarile tropaind.

      Omul apropiat paresa fie doar o constructie fictiva dar de trebuinta noua tuturor celor carora aparenta oceanului plin de universuri le construieste un amagitor continuu temporal.

      Poate ca finitul e doar o constructie de trebuinta pentru ca tu sa capeti sens.

      În afara lui, existenta ta nu ar mai avea noima. Sau poate ca tu însuti fiind omul apropiat.

      Tu esti subiectul stirilor macabre de televiziune.

      Tu, obiectul sondajelor de opinie, tu, care umpli gropile comune ale razboaielor de enclava. Tu, care ai fost ciopârtit, hulit, strivit, gazat, ridicat pe soclu, adulat, otravit si curtat, ars pe rug, gonit si chemat în sânul lucrurilor de taina de-a lungul istoriei.

      Despre tine spun filozofii ca esti expirat si primitiv, ca esti stupid si necivilizat, ca esti sfârsitul istoriei sau chiar Satana în persoana.

      Poate ca esti înger decazut. Esti ticalosit. Esti plin de pacate. Un fragmentat.

      Esti asa, o constructie imperfecta. Esti fie fascist transmutat în antifascist, fie rebelul anilor saptezeci devenit birocrat sadea, fie comunist pur-sânge reesapat sub masca neoliberalismului.

      Dar nu imperfectiunea este sansa ta de a fi?

      Eu cred ca esti doar apropiat. Si înteleg prin aceasta ca îmi esti învecinat, ca te pot atinge fizic sau metaforic, în imaginar, ca te pot întelege, cunoaste si numi.

      Ca om apropiat, esti omul tuturor timpurilor. Eu nu-ti sunt superior si nici nu ma simt asa. Cred ca esti doar bulversat si tulburat de existenta-ta-în lume.

      Nu l-ai îngropat pe Dumnezeu. Îl pastrezi într-un fiind al tau, de taina. Poate ca nici nu stii ca fiindul e în cuprinsul tau.

     

      [4]

     

      Esti fie un napoleon, fie un elvis, fie godzila sau un berlioz, fie batrâna cersetoare care aseara mi-a urat sanatate pentru bancnota pusa în palma, fie un sartre sau un eminem sau un vangelis, sau un larry king, sau o shakira, sau un nostradamus sau chiar întreaga enciclopedie.

      Pentru tine au pervertit arta cinematografica. Au rascolit imaginile de la propaganda împotriva lui Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari, la scufundarea sensului teribilului Titanic a carui ecranizare enunta principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu malitie, acela ca superbogatii sunt salvati de subbogati.

      Dar superbogatii si-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor.

      Superbogatii ei sunt arestati în corporalitatea maselor flamânde asa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet asteapta multimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata sa rada centrul, marsaluind simbolic cu garoafa la butoniera si scrie cu nesatiu despre fiinta fragmentataexpirat.

      Dar cum sa fie expirata fiinta când ea navigheaza înca spre ultimul sens?

      Caci am putea descoperi, ridicându-se valul de pe ochii nostri, ca însasi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbându-si înfatisarile sub masca corporalitatii omului apropiat. Iar daca nu e sens, atunci trebuie sa fie manifestarea lui ludica sau poate a atitudinii lui mustratoare.

     

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online