evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Uitarea  -  În beci  -  Moştenire de familie  -  Pânza de paianjen  -  Triunghiul roşu  -  Inelele lui Saturn  -  Fata din vis  -  Nick  -  Canicula  -  Tarsius  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Ciorna  -  Mărturisirea lui Abel  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Pasul craiului de munte  -  ROV-27  -  Războiul lumilor  -  Somnul uitării  -  Dincolo de ceţuri  -  Arta fugii în cinci acte  -  Ultima frontieră  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Big Bang Boo  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Vânătoarea  -  Tahiji  -  Nu este prima dată  -  Gender X  -  Cărăușul  -  Întreg  -  Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Re-insecţie  -  Sentofagia  -  Al nouălea iad  -  Australia, ca o felie de pâine  -  O Poveste (?) modernă  -  Închis  -  Poporul perfect  -  Interviul  -  Taina leului  -  Ceaţa  -  Puroi I  -  Lala  -  Drumul spre (II)  -  Meduza (XII)  -  Gândacul  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Natură moartă, cu portret  -  Poveste de culcare


Intoxicaţia. Investirea de novice

Moto: rebeprisikiskiiokopustioleoidamasis

Maria Popescu-Butucea



Publicat Duminică, 26 August 2007, ora 09:26

      Aseara ma mânca dupa ureche si nu stiam de ce. Era un mic paianjen. Mi-a spus Antas, secundul meu: Nu-l ucide, ca ploua! Hm, parca nu tot mergeam în Tara Ploilor! Da. Mergem cu viteze galactice în Llietuva. Si dupa obiceiul prost al sefului, misiunea e atât de secreta ca aflam numai pe parcurs scopul real. Pentru vamesi, nimic deosebit. Transportam iar niste viitori intergalactici, niste cobai supusi determinarilor înca din copilarie. Mi-e mila de ei. Dar nu e treaba mea! Eu voi avea aici alta treaba. Adjunctul ma întreaba numai asa într-o doara: Sefu, ce e libertatea? Libertatea, zic eu, nu e pentru oricine! (Pâna si voi, pentru care scriu, cei din secolul acela controversat stiti asta.) Crescuti pentru libertate sunt numai unii, cei la care s-a depistat gena tentatiilor. Ei, adjunctul stie el ceva despre subiect, dar nu stie bine, ce vreti, are doar 100 de anisori! Eu am peste 200 acum. Trebuie sa îl învat câte ceva si pe el despre libertate. Intrarea în spatiul gazdelor va fi brusca si astia mici fac o galagie mai, de ma omoara! Le-am promis sa le arat aurorele boreale. Pe aceasta planeta noaptea are patru degete si imediat apare soarele lor, care o fi fiind, ca nu se vede de nori. E o lume cam aiurea pe aici. Locuitorii ei se grabesc tot timpul. E o planeta cu copaci vorbitori si cu inele în jurul coroanelor. Buna ziua, domnule copac, sa traiti, multi ani! De fapt, ei traiesc o a doua viata într-un copac, e vorba de un fel de reîncarnare si e mare cinste sa fii copac. Asadar trebuie sa fim foarte atenti. Suntem extrem de atenti. Mai draga, dar mergi mai la dreapta ca lovesti copacul acela, nu vezi? Mamaliga dracului! E un tip de buburuza de pe Pamânt în echipajul meu, care cica stie sa cânte la copaci.

     

      Antas, secundul meu e cam tacut. Nu stie ce îl asteapta, crede ca e o misiune de rutina. Universalienii care ne întâmpina au dinti de sticla si ochi de guma neagra care le curge pe lânga nas. Labas! cica "Salut!" Asta în loc de bun venit. Ei nu stiu sa spuna pâine, lapte, nimic! Ne uitam si noi mai departe la copacii care stau în ploaie si asteptam sa se faca lumina, sa fie lumina. Imnul planetei este Sunshine, asta pentru ca straluceste rar si e, de fapt, o invocatie. (Ah, se întâmpla ceva în jurnal, din când în când îmi dispar cuvintele! Nu stiu, o fi magia neagra de pe aici, îhî, sau KGB?)

     

      ....si ploua si iar ploua - o sa ne creasca ciuperci în cap si în urechi. Întrebam de istoria lor moarta, dar nimeni nu stie nimic - ni se arata iar copacii, vegetatia si se uita toti la cer. Noi stam zgribuliti ca niste pui de curca-plouata, (o expresie foaarte veche) ne ducem la ceva instructaje, mai urlam unii la altii si murim de plictiseala. Mie îmi vine sa înjur în fiecare zi de mama si de biserica, dar ma abtin sa nu trezesc mumiile. În rest, pot sa tropai pe ici, pe colo pe coridoare ca sa îmi fac simtita prezenta de ghid si mai zâmbesc si eu cu un zâmbet de guma. În noua misiune nu am primit înca nici un ordin clar. Se va construi de la sine. Parola e Zum-Zum. Pastele ma-si, (na, ca tot nu m-am putut abtine) ei spun pizdet, când nu le place ceva. Ce liberate sa ai când ploua si se tot pisa zeii în capul tau?! Iar am nimerit undeva unde nu îmi place.

     

      Mai si când a venit meteoritul acela cu chip de om am înlemnit! Nu îmi venea sa cred ochilor! Asta era? Trebuia sa ma bat? Cavaler al mesei rotunde pentru onoare si dreptate înainteee. Eu cred ca sefu a înnebunit de tot! Mister Univers nu mai rationeaza de loc! Cum sa ma lupt cu vorbe, dar fara imagini? Sa ma dau exemplu? Pe mine? Adjunctul înca e un adormit în hainele militare, doarme pe el. Copiii? N-am mai avut asemenea zangloaze de când calatoresc. E ca un cârd de ciori, chiraie si dau cu ciocurile si cu unghiile peste tot. Mai usor, mai copii, ca speriem copacii! Imaginea lor îmi zgârie ecranul vizual. Greu creste samânta de om în masinile culturale în care e implantata, îi trebuie vreo 50-70 de ani stelari. Cum va spun, copiii sunt foarte încântati desi mâncarea e de kkt, numai pastile economice, somnul e prea devreme si se fac doar mici exercitii de limbaje moderne. Nu, précis ca s-a gresit adresa, îmi zic iar, caci novicii stiu mai mult decât instructorii, care sunt ori prea batrâni, peste 1000 de ani, ori dusi cu pluta. Sunt niste raspopiti programati ca stâlpi de sprijin în baletul nostru de dezvoltare a conexiunilor neuronale, sinapsoidale. Dupa perdeaua zâmbetelor lor colcaie mizeriile, neîmplinirile, nefericirile si mai ales invidia. Oricum niste ratati, buni doar asa de lemn-Tanase. Hotarât lucru, nu aici trebuia sa fim... il ya long time que je t'aime, jamais, je ne t'oublireeee...Meteoritul si nerusinata lui au sosit într-o joi, pe nepusa masa, un el cu mucoasa lui, ca asa sunt astia unul tare si unul moale, capu si coda de cometa. Sabia limbii mele nu îmi functiona prea bine. Uitasem sa o ascut, ruginise sabia Taihji.

     

      Ma trezesc în sala de operatii disecat, turtit, ambalat, dezambalat. Schimb câteva mesaje cu Mister Univers, care îmi confirma ca lupt bine si pentru o cauza dreapta, ca istoria îmi va urma exemplul. Sa mor daca îmi pasa. Am actionat din instinct. Mi-am facut numai dusmani pe aici. Arde puntea, arde prora si prova si ploua, si ploua de nu se mai termina! Llietuva. Stânga, dreapta, viraje, clacsoane, rotiri, masa de discutii aproape sa se clatine. Ochii sunt toti atintiti spre mine. Aduc argumentele cele mai grele. Ei nu sunt de acord, dar în final vor pierde. Ura! Am învins! Meteoritul este deplasat de argumentele mele cu câteva grade din drumul meu, se pierde în neant. Dar soare tot nu rasare înca. Mai avem doua zile de chin. Sunt izbit în ficat de Aurimas, frunte lata, un ciomagar de doua parale. Cum sa ma feresc? O alta noapte de cosmar si numai ce îl aud pe adjunct: Hai sa plecam dracului de aici! Adun echipajul si gata! Bietul de el, e tânar, nu mai suporta sa ma vada la pamânt cu ficatii zdrobiti.

     

     



     

      Prima zi stelara 4704, de la 7 iulie încolo - Comunicarea cu ciupercile

     

      ....si atunci, dupa toate aceste cuvinte, mi-am zis: ia sa plec dupa aceste ploi, sa merg în padure. Si m-am dus si am cules ciuperca. Urata, neagra, gelatinoasa si puturoasa uhhh, asa era ea! Am dormit doua nopti sub duhoarea ei si am visat cele mai grele munci, ca Hercule! Dar dimineata stiam precis ca nu voi ceda. M-am hotarât sa accept misiunea si sa o duc pâna la capat. Asa a fost sa fie.

     

      Întâi, jumate de noapte am înotat în noroaiele cele mai grele: Toate legile erau fluide, toate regulile greoaie, ca lanturile legate de picioare si de mâini...singura voluptate era respectarea lor! Sa fii fericit ca nu esti ilegal! Nu stiu de unde veneau toate...credeam ca îmi curge din trup toata aceasta licoare neagra, fluida, caramizie si verde închis, în care mii de lighioane colcaie si se lupta...ma înec încet, încet în suferinta, ca broasca ce fierbe odata cu încalzirea apei în real...dar în vis e altfel, ma zbat cu greu sa ramân la suprafata. Acum, mai mult, noroiul era o fiinta cu mii de capete, o hidra...si am crezut ca am murit, ca nu mai am nici o scapare...cred ca am cazut din pat si m-am lovit...am auzit în sângele meu o cucuitura siiiiii...o luminita firava cu un bob mic, mic de spuma a iesit mai întâi din ochiul stâng, apoi din cel drept, nu stiu, parca era aceeasi si gura mea devenise izvor si linistea susura....izvorul magic din care apa tâsnea eram chiar eu...dar, ca orice apa care curge trebuie sa fie ca un sarpe albastru, albastrui...eteric, care traieste, se înfasoara pe pânza de paianjen a timpului de aceea miscarea lui e atât de rapida ca nici nu exista...asa m-am trezit iubit de mine însumi, androgin tâmpit cum sunt...încolacit de propriile brate, cele patru pe care le am, pe care aproape ca mi le-am frânt strângându-ma ca sa scot acel chiot care sa ma elibereze de vina. Care vina? Ce vina am eu ca porcii dau buzna în campus?...si noroiul a devenit o ploaie alba si dragonul alb al mortii trebuie sa ne spele de pacatele vietii si sa ne întareasca...în campus e linistea dinaintea furtunii...caci zeul furtunii, PERKUNAS, BA CU FULGERE IN CAP, BA CU RAZE DE SOARE, BA CU SPICE DE GRAU, va venii si va face curatenie...înca o data firicelul de izvor creste, se înfasoara în jurul acestui stâlp care-s eu înmarmurit de frumusetea care se naste...mai precis, chiar eu îl nasc pe acest serpisor de apa si apoi de fum...care devine ditamai serpalaul cald si iubitor, alb si placut la atingere si eu în extaz, ma las dus pe un covor zburator pâna haat, departe la începutul lumii, daca cumva exista...da, calatoresc pe un covor zburator peste munti si ape...si eu sunt sarpele zburator si el este acum Marr...astfel, de câte ori va ploua, cu siguranta asa se va întâmpla. Si din toate acestea nu au ramas dimineata decât o pata imensa, scursa de pe pervazul ferestrei pe covor si cioburile carafei de pe noptiera pe care în cadere am atins-o si am spart-o. Dar acum stiu precis ce am de facut. Matematic totul era rezolvat prin teoria cubului. Adica, priveste din interior si ai sa vezi lumea care e mult mai larga decât ai vazut-o doar cu ochii din afara. Hiii, ma sunaa...Alo, aici Baza, chiama Satelitu'! Receptie! ordine de zi:1. afla legenda pagana a lui mosh craciun, vezi ce e cu 25 dec. ca de undeva de la stramosii lor vine isnoava asta. pe undeva e strans legata de civilizatia aia avansata care a disparut in urma potopului si au lasat in urma statuile din insula pastelui, templu subacvatic din sudul chinei, templele din tailanda, piramidele egiptene si alea mayashe si descoperit de Graham Hancock, un alt templu jumate pe o insula jumate scufundat in sudul polyneziei. toate formeaza o centura in jurul galaxiei si luate ca un cumul prezic cu exactitate precesiune stelelor generata de pierderea propriei axe . toate au aceeasi vechime! intre 9000 si 12000 de ani stelari. in lituania se presupune a fi unul din punctele lipsa din harta asta globala. 2. si, acum, acolo se afla si Graham Hancock, omu care a corelat toate astea. poate dai de el :) afla cu orice pretz. :D 3. si intreaba de ciuperci. daca ajungi in prerie uita-te dupa ele. alea bune sunt cele care se albastresc daca le lovesti usor si au sporii albastrii. si nu baga in tine pana nu identifici 100% ce specie e. 4. Genereaza camp magnetic pentru love story-ul adjunctului tau, mediaza-le transa, ai grija de tine si orbiteaza in serenitate 5. exploreaza tot. :D End trans-mission. Baza

      Of, of! Am sunat la baza sa informeze noua SITUATIE si am primit un kilometru de ORDIN de zi! Ce ? Sa le mediez transa? Eu? Dar cu ce am gresit de ma pedepsiti asa? Ma iau cu lugu, lugu ca sunt cel mai tare slefuitor de interior de bile umane ca...Mda...pâna ieri adjunctul îmi era prieten, de azi însa nu mai garantez! Investire de novice. Ar trebui sa stim ca raul are multe fete, zeul-cel-batrân, Perkunas, Fulgerul care a iubit aceste locuri era un zeu al furtunilor si îl vâna de câte ori îl vedea pe dracusor, pe michiduta al lor. Pe sub iarba, pe sub pamântul gras se tot ascundea acesta, dar zeul tuna si fulgera la el sa se potoleasca. Tot El le-a dat ciuperci oamenilor si le-a spus sa fie mai destepti. Solul e atât de gras, ca vezi cum creste iarba din el, nu mai zic de ciuperci, ca astea cresc si la încheieturile mâinilor, a degetelor, a soselelor, cresc brusc, vazând cu ochii, asa ca ciupercile dupa ploaie! Unele sunt mici, altele mari, altele rosii cu buline. Cum ma vede un strigoi ca ma apropii de vreo ciuperca, cum îmi spune: Niet! Niet! Pajaluista! Mai, dar ce au astia? Eu tac ca oricum nu stiu ruseste, limba care de mult a fost uitata, cum naiba de o mai gasim pe aici? Mai, mai The Big Brain, Universul nu arunca nimic, totul e pastrat, conservat si când te astepti mai putin le scoate la iveala...ca memoria unui om batrân! Ma asez la radacina unui copac si încerc sa aud cum susura seva...cum urca viata în copaci...sssSSSSS. Odata ma gândeam, cum de toate triburile acestea primitive fac din serpi si din dragoni o amuleta, o idée principala...zicem ca na, o fi vorba de metafora a schimbarii, a flexibilitatii, a continuului oho, ce de teorii noi ne-am lepadat de teoriile prea stiintifice. Dar locuitorii de acum ai acestei planete sunt niste lunatici, li s-au spalat creierele, sunt perfect atei, ei nu stiu nimic despre stramosii lor. Acestia, mi-a spus cineva cu rugamintea sa nu îi spun numele, erau culegatori de ciuperci din cele bune. Sa luam de exemplu statuia aia cu mosu cu ciuperca în mâna si baba lânga el cu cosu! Ma bufneste râsul...pai, da o alta metafora sexuala pentru arc si cos din insulele Tobriand, sau anterioara ei nimic nou...si toti de pe aici spun ca ei culeg numai ciuperci bune! Dar eu stiu ca mint de îngheata apele! La un muzeu, unde au adunat toate statuile unui regim Tutancamonic, ce sa îmi vada ochii: o mica placa ciobita din piatra deasupra unui camin cu inscriptia: "unde nu sunt ciuperci, nu sunt femei si nici iubire!" Ttttaa, ha, ha, de astia îmi sunteti voi, dragilor Llietuvieni? Traducatorul e un copil si nu întelege nimic. Asadar, asa se gasesc radacinile culturale scormonind! Dap, cum altfel! Adorm cele 4 degete de noapte cu gândul la ciuperci sunt secrete îmi amintesc brusc de poezia aia Riga Cripto si lapona Enigel! Iubire interzisa? Imposibila? Nu prostule, îmi zic, este iubirea adictiva e drogul cipercaresc! Asta stia Barbu Încifratul si noi nu! Lapona da, lapona si Enigel asta nu cumva e Egle, care mai înseamna si Pom de Craciun? Sa fiu taiat în bucati, dar iar nu înteleg cum e cu Craciunul de la ei, cica venea samanul si le arunca pe cosul iurtei, în noaptea cu aurore boreale, 25 decembrie (!) numai ciuperci rosii, pentru cine e cunoscator e vorba de Amanita Muscaria, aia de creste sub zapada si o îngurgiteaza renii toata iarna ... si, si de aici s-a nascut zborul si mosu. Acestia erau ultimi pagâni care ar fi trebuit sa reziste în Europa, asa pentru diversitate, dar nu au facut-o si mitologia lor aproape li s-a stins, zic aproape, ca sunt sigur ca pe sub iarba tot mai e un pic de pagânism, de vrajitori si vraji si amulete si samani, numai sa vrei sa îi cauti. Dar accesul e interzis. Nimic. În statiunea orbitala unde stam nimeni nu stie ce caut prin carti si în arhive. Nu gasesc nimic... Custodele îmi da o carte veche cu scoarte din piele de ren: Citesc: ir kiti tvarkingai ir isti taciu tusti rankrrascio lapai...Toate sunt într-o limba nedescifrata! Pai daca sunt nordici? La ce sa te astepti de la ei? Antas face fete-fete. Dar ei nu sunt nordici! zice ofensat. Zau?! Are el ceva, îmi zic. La instructaje lucreaza la o schema cu o tara secreta! Oho, nu e prost! Bravos! Îl asteapta testul cel mai greu însa. Nu de inteligenta, ca de asta avem toti, va trebui sa treaca testul cel mai greu, al iubirii si comunicarii iubirii, telepatia cu mine si empatia si...supravietuirea dupa despartire, între-un cuvânt, testul Magiei! When it is rain, Gods are blessing us! Ha, depinde de punctul de vedere. Asadar ne-a plouat de ne-a rupt! Si totul din cauza acelui paianjen.

     

     


     

      Ziua a 2-a stelara, 4704, Iulie cel din afara calendarului si nopti cu Marele Sarpe Alb

     

      Adjunctul, s-a transformat în felina, si-a luat nume pagân, îsi zice Gintaria, care un fel de rasina moale ce s-a împietrit sub mare si nu mai vrea sa plecam. Îmi spune ca are un iubit! Opha! Programul e în plina desfasurare! Se lupta cu pretendentul ei; le-au iesit ochii din orbite si umbla ca bezmeticii prin parc legati unu de altul, se musca precum caii, mai au putin si o sa se sfâsie de tot! Bucati de carne si zdrente culeg în fiecare zi din urma lor! Asadar, nopti albe în Laponia? Nu ma, în Llietuva! În departamentul betiilor-fara-de-sfârsit. Vad ca Antas viziteaza des acest departament. Simbolul si statuia lui este o galeata de vodka pe un trup albastru. De ce ai ales acest departament? Întreb eu. De kiki, de aia, îmi zice el. Ce, nu stii ca la întoarcere vor sa ma puna gardian la o închisoare? Da?! Ma mir eu. Da! Si voi fi gardian si prizonier în acelasi timp! Bleah, lasa-ma sa ma distrez! Ma, mie mi se pare ca nu prea e distractie ce faci tu...Dar ce e? Pai încalci regulamentul! Si tu ma tradezi? Tu, care îmi esti prieten? zice el. Ma iau iar remuscarile. Are dreptate, ma gândesc ca ar trebui sa le dau si eu dracu de reguli! Lepadam uniforma veche, o piele de sarpe albastru si îmbracam o alta, fara nici o culoare. Deocamdata...

     

      Ploile s-au mai redus. Calatorim pe un vapor la mijlocul timpului. Ex-marinarul Sam, adica Sam-I Am, cum îsi zice el, nu regreta de loc marea si plânge prostit de câte lucruri vede pe mal si nu erau în viata lui pe mare, mai ales femeile. Ah, marea, mai zice el, e ca femeia daca nu o respecti, te tradeaza, se razbuna pe tine! Dar nimeni nu îl întelege de ce spune asta si el lacrimeaza mai departe într-o lume a amintirilor lui. Ma întind si eu pe o banca cu capul înapoia vaporului. Asa...uite, vad cum cerul cu nori merge înapoi, apa urca la deal si la mijloc copcii padurii se rotesc, se rotesc...vîâjjjjj! Dar ce naiba se petrece? Repet pozitia si din nou aceeasi viziune. Dintr-odata vad TOT: Trecut, prezent, viitor. Într-o secunda e aici toata istoria lumii. Dar nu pot retine nimic din LLietuva Moarta. " Batute-ar Dumnezeu de nebun, o aud pe stra-stra-bunica-mea, vrajitoarea, ai spart sticluta cu argint viu...de acum...nu o sa mai poti dormi niciodata!" Hm!

     

      În tara asta copacii iau pe zi ce trece, forme tot mai ciudate. Se mângâie între ei cu crengile si pentru prima data îi vad ba îmbratisati, ba susotind, ba pocnind, ba urlând în vânt. Pe trunchiuri au niste solzi noi ca armurile, de zici ca si ei îsi schimba camasile, scoartele. O sa fie si un carnaval asa ca sigur copacii vor deveni reptile. Brrr...ma scutur din tot corpul, brrr... mi-e asa frica sa nu înnebunesc de atâta bere, stres, placere. Dar, daca e cumva o vraja?! Un aer va urca a doua zi din pamânt si toate aleile si toate baltoacele se vor usca rapid. A iesit un soare, e mai cald, cât poate fi aici cu soarele asta al lor. În aceasta calatorie Jocul magic se repeta si continua. Exact ca si la initierea mea: primul întâlnit va fi fiul meu si iubitul lui Antas. Si noi am baut licoarea pâna la fund si aerul dintre noi trei a fost fierbinte. Iat-o pe Gintaria mea! Hm, nu-i sta rau ca felina adjunctului, dar e tot mascul cu par pe spate practicând de carate, calarie si mersul pe ace. Despre print, nu stiu ce sa zic, e cam necopt. Ma învârt si eu pe lânga aura lui sa absorb ceva din Llietuva. Nu vrei sa îmi spui ce e cu mitologia asta cu serpi si ciuperci, si paduri si cum e cu zei vostri care, ca mai toti zeii au uitat sa revina? Nu stiu, dar o sa întreb pentru tine, zice el rosindu-se. Am o ticerita la scoala mea care se îmbraca asa ca în trecut, nu se duce la bisericile catolice si se roaga la zei, si o sa mai vorbesc cu cei din satele golite unde toti beau de au uitat si cum îi cheama, daramite istoria ha, ha...au fugit în orase de frica balariilor sovietice care înca le acopera casele. Si adjunctul îsi petrece tot mai mult noptile acum în departamentul XXX. Hm, as putea si eu fi ca el acu vreo 100 de ani si ceva. Dar ca în procesul de disociere, acum, astept numai sa îmi vina undele lui neuronice. Îl spionez, nu am voie sa actionez, caci e împotriva regulamentului. E vorba de al meu, cel secret, universal, nu acesta stupid de aici unde imediat esti bagat în groapa lor cu reni. Scrie pe ziduri: Nu calcati iarba, nu mâncati fluturi, nu faceti mustati la pozele politicienilor, nu beti Ghira, nu spargeti sticlele goale de vodka ale gardienilor, nu mirositi ciuperci, nu....mai, pizdet, toate încep cu "nu"....dar asta suna a comunism! Sfânta Idiocratie. Noi tocmai aici ne-am gasit sa spargem regulile? Mai aveam câteva de spart, zice Antas, cu cât mai aspre regulile, cu atât încalcarea lor e mai sigura. Aici nu s-a auzit înca de democratie, de liber arbitru? Trebuie sa însotesc si la WC fiintele mele, asa cere tara asta a Comandantului Birute. Dar respectul se construieste pe responsabilitati si comploturi, continua adjunctul meu, nu pe dictaturi! Are dreptate. SS-Zum Biruta, sefa bazei militare nu stie decât sa ne puna sa semnam de aia, de ailalta, nu îsi asuma nici o raspundere si vrea respect. Într-una din zile, adjunctul enervat la culme de instructorul cel de 1000 de ani, surd si care are în loc de cap o umbrela, îmi zice: Marr (asta-s eu), Trotil? (adica vodka cu lacrima de sirena) în amintirea lui Rroby, eroul nostru, stii tu...Mai secund, zic eu, poate era bine într-o alta calatorie...Dar el nu si nu. Si îndragostit lulea cum e, bea de stinge, dar a doua zi e perfect lucid la instructaje, nu stiu cum face. Bingo pentru el! Îi simt toate undele pozitronice de iubire, care chiar e pe bune, se mai sclifoseste, vrea confirmari, vine la mine ca la saman si se izmeneste...ca...si ca dar eu, smecher, zic ca nu ma intereseaza, ca fa ce vrei... ca, stii, pe mine ma intereseaza doar mitologia lor, dar în secret le transmit undele de iubire ca la, cum îi chema pe aia doi? a da, Romeo si Julieta. Din cauza lor toata planeta acesta secreta e într-o betie generala si încalzirea globala tot din cauza lor se produce...E asa de lunga privirea lui dupa ea, de nu se mai termina. Câteodata printul adormit de iubire, daca nu e la un metru deasupra pamântului e sigur pe gard si imita trombonul sau e pe acoperis când Gintaria-i la interviu, sau mergem în oras sa îmbratisam copacii cei deosebiti. What an interesting tree! I like it! But, it is just ordinary tree! El ramâne tâmp ca oricum nu întelege limba mea pamânteana, limba mamei mele pe jumatate computerita si pe jumatate om. Foarte inteligent acest nou daimon al meu de se joaca asa cu mine. Vine si ma întreba: cum zici ca îl chema pe demonul ala al vostru din Transylvania? Dracula, parca? Da. Si scrie cu litere strâmbe pe usa cabinei lui: "Don't disturb me, I am eating a girl!" Draculas Parca l-am mai întâlnit pe undeva. O fi o reîncarnare ceva, ca prea simte la metafore (metaforele-s boala mea) si ia tot felul de forme. Ei, dar ce o fi fiind el nu pot sa stiu. Azi ma cobor la mintea lui. Asadar pentru Gloria planetei mele, a întregului Univers si a instructajelor inteligente, înainteeee, mars! Si merg la parada si înaintez soldateste. Dar dupa plecare meteoritului e dezordine în sistem. E nevoie de forte noi si, colac peste pupaza, ne trezim ca vine unu, Mr. Ivan, nascut într-o Africa Galactica si fost guard la Buckingham Palace care zice: Ladies in gentlemen, is time to go to bed! Room number one, please, turn the light! Ha, ha, trebuie sa îmi protejez iubirea pe care am creat-o. Fara mine astia si-ar fi risipit energiile în zadar! Ei doi nu sunt nimic fara de mine. Ordinul e ordin, asa ca...Gura!! Test principal eliminator! Aud.

     

      Schimb cabina cu secundul (l-am lasat sa creada ca e vointa lui). Oricum nu am nici eu somn. Umblu pe coridoare bezmetic noapte de noapte. Adorm târziu. Orasul e plin de flori, Marele Sarpe Alb a încolacit de câteva ori ca vânt tot orasului si ma cuprinde, ne cuprinde pe amândoi. Ea/el îl îmbratiseaza, eu îi simt acele pielii, ea/el îl saruta, cred, eu nu mai am aer sa respir, mâinile le sunt atinse de vraja, eu lesin si ma încovoiez în spasme. Marele spirit iese din paduri ca un fum, are coronita regala si îmi spune ca e pe jumatate si altceva. E un pic si de pe Dincolo, din dimensiunea vecina. Florile îi tremura ca solzii, sau poate sunt chihlimbar alb solzii lui. Ma scol beat a doua zi. Îi spun ce am visat, îl întreb iar, daca exista cumva pe aici serpi albi, dar baiatul cel batrân zice: nu stiu, dar nu vrei sa fiu eu sarpele tau alb? Si danseaza, danseaza! Copilul asta ma sperie pe mine! Uite, ieri la bijutier, nu am mai vazut niciodata un ditamai serpalaul sculptat în lemn, care înfasoara magazinul de câteva ori. Numai ca acesta e unu negru! Ei, si ce daca? Apoi mai e si povestea cu de ce are barza coada neagra? Pentru ca a îndraznit sa manânce din verisorii pe care i-a cules în gusa pentru domnul Devil, spun ei. Si acesta a pedepsit-o lovind-o cu bastonu si de atunci are coada neagra. Da, desigur ca nimic nu e perfect pe lumea asta, draga printe. Esti prea alb, prea alb...dar... o sa mai vedem, o sa mai vedem noi...

     

      Toate noptile ce vor urma, sarpele alb, dupa ce toti se îmbata zdravan cu vodka si cânta Kalinka, Kalinka maia, si ocii ciornâie, intra în visele noastre, ale mele si ale adjunctului. Dar Antas nu stie nimic. Crede ca numai el e îndragostit, ca altfel ar fi gelos si ar scoate pistolul. Eu ma prefac bunic de mama si îl plasez discret cu un pas înaintea mea. Amândoi însa sunt creatia mintii mele. Pe bune, nu numai asa ca fabulatie, ci chiar sunt în realitatea asta reala! Eu i-am creat, le desenez în fiecare zi actiunile si ma încânta grozav toata povestea. Stii ca îmi place misiunea? Urmaresc tot. Mi-am bagat picioarele în oficiali ma-sii, ministri, comandanti si joc biliard pe cont propriu cu toata echipa. Miscarea bilelor este în perfecta concordanta cu miscarea din lume. Asa curge gândul, creatia, asa cream realitati, cu bilele mici din capul nostru, bilele ascunse. Îi duc pe novici la biserici sa mai aghezmuiasca zeii, din când în când, si sa nu vomite limba chineza de tot ca ne mai trebuie.

     

      Pe punte se face seara iar. Mr. Ivan peroreaza ceva despre pericolele de pe planeta crocodililor, unde ne tot invita si unde totul este extrem de dangerous, he, he eu nu cred ca e mai dangerous decât jocul nostru de-a soarecele si pisica. El cauta vodka, ghira, cidru, or whatever could be, iar noi, noi o ascundem. Eu pozez într-un ghid naiv, de fapt utilizez diplomatia si ma razbun. Încercam toti iar riscul pe pielea noastra. Libertatea e pentru cei care stiu sa riste. Noi învingem instinctual de conservare specific animalic. Dar riscul? Ehei riscul înseamna sa fii Against the Gods, tunat din tobe la miezul noptii si când vine uraganul nimeni nu e vinovat! El al tau omu acesta, ghidule? Da buzna la mine în cabina, ex-gardianul majestatii sale, Queen Elisabetah the Second! Nuuu, nu e al meu! E Ogast! Vezi poate e pe lisa la Gotta! Ha, ha iar ai dat-o în bara, prostule! Si Mister Ivan The Great, dezamagit ca nici de asta data nu i-a mers, ca nu ne-a prins cum distrugeam Regulamentul, pleca. În urma lui, noi ca soarecii rontaim tot regulamentul, îl facem bu-ca-te-le...Alons enfants de la patriiiie, le jour de gloir eeeest arrive! Betii umbla ca zombii dupa miezul noptii. Ma mai reped în ei din când în când: Du-te la culcare ca esti beat, Ali! Nu, nu sunt! Fetito, esti rosie toata! Rosie sunt eu în obraji de felul meu, zice Betty, devenita Betrasha acum. Dar nici nu termina vorba ca voma o duce a toaleta! Mâncarea, tipa, mâncarea nu e buna! Da? Sau poate esti însarcinata? Haîaa, am doar 12 ani! Unde e sticla de bere? Care bere, soro? Nu e aici nicio bere! Doar jos, sub balcon, o tufa zace jerpelita de caderea sticlei. Ivan The Great iar a ratat! Ca un ogar a mirosit toate covoarele, toate petele de pe cearsafuri, dar nimic! Sus-jos, jos-sus, drumuri înfasurate, desfasurate si miros de câmpii verzi, a rasarit soarele si toata lumea e beata de fericire si de prietenie globala. Ce sentiment frumos! Nimeni nu se bate cu nimeni, toti vor sa fie fericiti, dar fericiti nu sunt decât cei doi, programati de la început caci restul traiesc mima si se straduiesc din rasputeri sa încalce toate regulile de dragul lor. Da. La un semn, toate regulile daca se poate vor fi încalcate. O singura regula nu poate fi sparta de echipajul meu, aia cu mirosit ciupercile, dar si asta am spart-o eu fara sa stiu. Vream sa fim liberi, spun vodkienii pe o singura voce, vrem la Aqua Park, nu mai vrem muzee si pastile! Se face un complot cu semnarea unei petitii. Li-ber-ta-te, Li-ber-ta-te, cer toti! Biruta nu are ce face zice da, dar inventeaza alte hârtii, alte semnaturi. Se scrie MARE pe ziduri: Orice miscare de racheta sa fie în manunchi; orice sticla bine legata de par ca am speriat toti pensionarii veniti la odihna cu zborurile noastre; sa semneze si contra-semneze counselor-ul de serviciu si cancerul 1. Aurimas, 2. Gotta, sau 3.Tautville si, de asemenea, Mr Aivancubâtapentruserpi, şi mai scrie acolo încă altele la fel cu csi mai scrie acolo înca altele la fel cu care nu îmi mai bat capu acu, oricum nu le respectam. M-au omorât cu birocratia asta din CCCR care nu e mort de loc, cizma e tare, domnule e înca tare! Dar te pui cu zuzii mei? Libertatea e viclenia ratiunii si se ia totdeauna, nu se da! Stim ca portile se deschid numai daca dare for more. Asadar, jocul continua. Pielea marelui sarpe alb este un drum pe care adjunctul meu calca pentru prima oara. Dar cum va împleti drumul consecventei cu al deviantei e numai treaba lui. Eu îl voi astepta mereu pe Marele Sarpe de Argint dupa supa cu ciuperci. Aburii ciupercii îl vor face mereu palpabil. Aseara marele sarpe a înfasurat copacii si chiar s-a îmbracat cu un copac. Ma gândesc ca ar vrea sa fie stabil si etern ca un copac, viguros si nu lunecos ca pielea asta fluida de pe el, dar o sa vedem cine va învinge Pielea sarpelui sau Scoarta de copac? Mare dilema!

     

     


     

      Ziua a 3-a stelara, 4704, Iulie cel din afara calendarului - Vizita secreta

     

      Mai avem putin si vom parasi planeta. Cei doi se iubesc pe rupte, zi si noapte. Ho, ma Antas, mai satura-te, ca o sa mori de atâta iubire! Receptionez însa: "Stiti, cânta amândoi prin gradina tinându-se de mâna,...la noi iubirea e ca acul de albina/ instantaneu/ cu mii de ace întoarse si reverberate/ si murim de o intoxicatie totala/.la... La la la, asa sunt eu/ iar m-am facut dimineata/ caci astfel sunt mai aproape de mierea si buzele lui Dumnezeu/ ah, au cum ma mai înteapa inima ca o viespe captiva! La, la la..." Oxitocina dracului, marea molecula a iubirii, C43H66N12O12S2, ditamai guguloiu, uite ce le face! Da, dar dintr-o alta perspectiva, e frumoasa iubirea nu am ce zice, desi tot o intoxicatie este, fie ea cu venim, sau cu miere! Receptez tot. Samanismul nu e treaba usoara, adica sa duci pe umeri toate greutatile, fericirile, caderile, depresiile altora. Deja am obosit sa receptionez toate starile lor. Urc trepte cu prosopul în mâna, cobor, iar urc, îl fac pe Ivan (ati pronuntat tot timpul Aivan, nu-i asa?) sa îmi piarda urma, dar si el, ori se preface, ori chiar e prost! Creatia mintii mele da roade. Cei doi sunt tot mai legati. Eu nu fac decât sa presar ici, colo un cuvânt indus, evident, de ciuperca. Extazul meu vrajitoresc e transmis instantaneu. Ei, în schimb, cred ca au totul sub control, dar oare cum sa le fac finalul? Daca tot i-am aruncat unul în bratele celuilalt, ar trebui sa îi si desfac acum! Ne trebuie timp. Adjunctul se gândeste la investirea sa, o asteapta, nu stie ca totul depinde de recomandarea mea. Dar de ce sa îi dau recomandarea? Sa îsi faca singuri finalul iubirii lor! Ce naiba! Asta numai daca pentru ei a fost iubire. Oricum Marele Sarpe Alb va fi mereu iubitul închis într-o poveste, aceasta a mea, al lui Antas alias Gintaria (se pronunta Ghi) însa, nu mai stiu, ca, sa vedeti viata, stricata asta, îi va desparti, sau poate nu?! Pâna una alta, trebuie sa recunosc ca m-am plictisit totul iubind prin intermediar, doar asa pentru test.

     

      Ma duc în ultima seara la culcare frânt de urcatul si coborâtul scarilor si când tocmai adormisem (în emanatiile ciupercii, de care habar nu am avut ca e halucinogena, pe cuvânt de onoare!) ce sa vezi si sa auzi? Dintr-odata se deschide usa. White Snake intra. Am crezut ca o cauta pe ea, pe Ghintaria (ma aflam în patul lui Antas de campanie). Prin întuneric, ma aud zicând: cine esti? (stiu cine e), de ce esti aici? (asta nu mai stiu). El raspunde: Nimic, doar ma uit prin preajma. Gândul meu continua supozitia initiala: desigur o cauta pe ea, Gintaria. Dar nu pronunt cuvintele ca sa nu stric vraja, în schimb întreb: E ceva rau? S-a întâmplat ceva? E alarma? Nu, nu e totul O.K, zice. (Nu stiu în ce limba vorbim, iar pasajul acesta îl scriu pentru voi din 2007 foarte greu, ma împiedic în pietricele pe care le tot aranjez si nu iese schema din arome) White Snake este un cavaler baltic, unul bun! Vine acum spre mine. Zice iar: Totul e OK. Eu ma ridic în capul oaselor si mormai: Dar, de ce ma sperii!! Încep sa tremur si gândesc: Oare de ce am spus asta? Tu dublule din mine, nu îl astepti în carne si oase? Îl vrei doar ca pe o halucinatie? El se apropie de patul meu, ma cuprinde. Eu (în transa, adormit. constient?) zic: Eu sunt Marr. El: Dar stiu ca esti Marr! Nu te speria. Zic: Dar eu acum dorm! El: Ha, ha (parca ar vrea sa spuna: pe cine crezi ca pacalesti matale!) Îha tttssîî, si vorbesti în somn? Eu: Nu, nu vorbesc în somn! Mi-e frica! (ah, ce prostii spun!!!)Aud: O.K, O.K! Si acum, manânca-ma! Ordona el. Manânca-ma! Ce? Ma atinge usor pe gât, pe ureche, se strecoara în mine, si iese prin partea cealalta a dublului meu, ma acopera protector ca pe un copil si se îndeparteaza furând cu el o jumatate din ultima pagina, notele mele de final! Fuge, probabil cautând-o pe ea, tot pe acel "ea/el", dar si pe mine, caci eu si cu himera mea, avem o parte metafizica ce e numai a noastra care nu o putem împartasii cu ea/el, Gintaria/Antas, rasina fluida împietrita, noi ne-am nascut unu pe altul din fum, suntem în continuare fum! Mother and Child intersanjabili unu pentru altul. Ma trezesc. Nu mai am somn. Simt înca mirosul ciupercii mele negre de pe fereastra. Era gelatinoasa ca o molusca atunci când am cules-o, iar acum e teapana ca o scoarta de copac. S-a uscat. O s-o pun si pe ea în cutie. Marele Sarpe a disparut usor susurând ssstttSSS trecând prin usa, prin zid. A sunat un telefon si s-a evaporat. Nici acum nu stiu: a fost, sau nu a fost aici?

     

     


     

      Ziua a 4 -a stelara, 4704, Dezvrajirea

     

      O sa parasim curând planeta asta ploioasa. Adjunctul cel premiat, destept, frumos, se zgâieste în notele mele de jurnal de bord. Zice: dar unde e ultima pagina? Unde? Nu stiu, mi-a mâncat-o El (sau eu l-am mâncat pe el) ieri seara. Pai si lasi lucrurile asa fara final? Da, ce te miri! De ce nu? În trecut samanii nu faceau nicio distinctie între arta si ritual. Noi, civilizatii am separata arta de natura, de viata. Ce e aia arta pentru arta? Un non-sens. Orice separare este o alienare. În Era Civilizatiei Dominate, care a premers Erei Globalizarii, adica acu vreo doua milenii în urma, stiinta separase pe om de natura, schematizase tot, totul devenise o alienare, inclusiv arta, care nu era numai o inutilitate, ci chiar o monstruozitate pe lânga frumusetea vietii. Asa ca ar fi bine sa nu mai gresim si sa ne întoarcem la ere apuse. Noi traim viata, nu surogatul ei. Arta pentru viata, sau viata pentru arta? Tu cum crezi ca suna mai bine? Nu stiu si nu înteleg ce vrei sa spui, eu vreau o poveste frumoasa cu un final bun, se alinta Antas. Nu va fi nici un final, crede-ma, nu va fi, aici nu e nicio inventie. Mai bine lasati voi viata sa curga ca un râu si învatati sa fiti fericiti trecând prin ea ca printr-o lectie. Ce veti face, daca proiectia mea nu va place? Ma condamnati la moarte! Nu-i asa? Nu nenica, de ce sa fiu eu vinovatul? Vreti libertate? Atunci raspundeti pentru fericirea voastra. Ce papucii mei! Si asa i-am închis gura. Pornim motoarele. Dream machine va porni în câteva minute stelare. Dar, sa ma mai uit o data prin filtrele magnetice sa vad ce face Antas. Aha, îi da înapoi sarpelui ciuperca Amanita Muscaria, cea rosie cu buline albe, misca ceva din degete. Ah, eu în locului ei as fi luat-o cu mine, cu orice risc si el ar fi urma-o. Dar, cine stie ce promisiuni si-au facut ei? Ca va veni dupa noi si...hei, dar ia stai asa, asta e în povestea cu Egle, nu e finalul meu, cei doi nu sunt ai mei! Ai mei sunt foarte reali îsi spun unul altuia: "Peste doi ani stelari sa o manânci, peste 2 ani! sssssSSSSSSttt"! Asadar, noi plecam iar EL, cuminte si blând cum nu a fost niciodata, dupa ce a scos toti dracii din noi, cred se va retrage în adâncurile apelor de unde a iesit, se va duce în Norvegia. Îi spun: Ai grija ca si pe acolo fetele manânca baieti! Râde. Antas îsi pierde din bagaje la plecare. Îl suspectez prima data ca ma minte. La despartire a lasat toate timbrele vamilor printului, iar noua ne zice ca le-a pierdut. Îl împrumut ca sa revina la baza, acasa, ce era sa fac, doar e prietenul meu?! Si o sa îi dau si recomandarea. Telepatia ca forma de comunicare a functionat perfect. Altfel nici nu poti fi ghid cultural universal si sa calatoresti prin Galaxie. "Antas draga, la anul vei fi singur pe puntea navei galactice. Pe mine m-a înhatat deja o alta fantoma. Vezi, sa fii atent la paienjeni!" Dar el nu îmi mai raspunde.

     

© Copyright Maria Popescu-Butucea
Nota :    Jurnal de calatorie / Cronica sase / Llietuva
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online