evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Interferenţe  -  Ghavany  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Întunericul de dincolo  -  O poveste de Crăciun  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Dincolo de evoluţie  -  Evadare din Paradis  -  Umbra  -  Pasomii  -  Children of mine  -  Tânăr si încă nescris  -  Omul cu păsări  -  Interviul  -  Poveste cu un zmeu  -  Duhovnicul  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Cosas de la vita  -  Fălci însângerate  -  Sender: High_Orbit_God  -  10 minute pâna la explozie  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Sfârşitul lunii  -  Asaltul  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Ciorna  -  Nick  -  Luminile oraşului XXXII  -  Înger în oglindă  -  Portiţa  -  Factorul "Haos"  -  Fata mării, Poliana  -  K  -  Proză absurdă  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Ambiguitate clinică  -  Servisul Auto  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Gânduri  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Strada inocenţilor  -  Gri şi roşu auriu  -  Aedes  -  O lumânare pentru mama !  -  Gondolierul  -  Castravetele  -  BO  -  Poetul cerşetor


Boaba de spumă

Lui Ovidiu Bufnil

Maria Popescu-Butucea



Publicat Duminică, 2 Septembrie 2007, ora 15:29

      Masaj în La bemol minor, Fa si Sol diez major si restul de...

     

     

      Uf, am scapat si de data asta! Bietul catel a fost spalat, uns, i s-a implantat o noua blana si acum e dus în oraselul animalelor civilizate. Cu fata nu a fost prea bine, ca a luat un vot de blam si si-a ratat cariera politica. Iar despre mine au spus ca deja sunt obosit dupa atâtea calatorii chisnovate si am dreptul la o vacanta. Asa a decis Comitetul Universal. Ce sa va spun, eu nu ma simt chiar asa de obosit, dar e bine sa îi ascult. Medicina nu mai exista, ca la voi, nici spitale, exista doar preventie stiintifica asupra mintii si corpului. Un fel de devirusare. O sa vedeti când veti fi aici. Asa ca, ghidule draga, ia-ti matale o vacanta! Asta înseamna sa ma duc la magazin sa îmi cumpar casetele cu masaje si sa încep sedintele de curatire tactilo-muzicalo-endomorfice!

      Asta e vacanta mea. Recuperarea unor gene pierdute sau slabite, în vederea întaririi lor; e absolut necesar în lupta, în întâlnirile cu alte culturi. Apoi asta e problema, reactualizarea unor gene care suprimate, cultural afecteaza, afecteaza domnule, buna dispozitie si puterea de munca!

     

      Este clar ca lumea interioara are nevoie de combinarea simturilor, dar acum nu mai vorbim doar de vaz, auz, miros, gust. S-a dovedit ca este posibila orice combinatie cu uneltele cognitive, cum ar fi teoriile sau artele, matematici si sculpturi în creiere, ne ajustam creierele la coaforul multidimensional si fiecare le aranjam cum vrem ca sa gasim calea proprie de constructie a realitatii, ne facem fiecare lumea cum vream. Exista si combinatii interdisciplinare, cum e aceasta între muzica si genetica si aici este cheia mentinerii sanatatii noastre. Ai folosit nota muzicala potrivita? Ai gasit si medicamentul care sa restabileasca echilibrul. Asadar programul genetic functioneaza bine alimentat cu muzica si sa facem masaj muzical, muzico-masaj.

     

      Eu nu prea credeam ca sunt asa bolnav, dar, într-una din zile, când m-am dus în gradina casei mele, unde am o planta, sora corespondenta, un fel de oglinda a sanatatii mele, am vazut cum frunzele, într-adevar, erau cam ofilite, mai ales aceea din mijloc. Si ieri e îngalbenita si e azi si e si mâine. (simultaneitatea iar îmi da batai de cap, nu stiu cum sa o transcriu) Treaba asta cu frunza îmi spune ca e ceva cu mine; ah, sora mea planta, draga de ea. Fiecare zi a mea, e o frunza a ei. Oriunde ma aflu în Univers ea are o stare corespondenta în frunza ei, starea mea de bine sau de rau. Ea este medicul meu personal. Asa ca i-am crezut, nu mai era nevoie sa ma mai împotrivesc Consiliului Universal. Era adevarat. Am nevoie de o simfonie în La minor, e clar. Intuitia îmi spune ca as mai avea nevoie si de o vioara, de Paganini. Dintii. Nu stau bine cu dantura, trebuie sa îmi refac radacinile; o chestiune minora care se va rezolva în vis. Inconstientul a devenit un modus vivendi pe timp de vacanta.

     

      Shoping dupa Spring Festival 4704 - flori de piatra

     

      Ce sa iau, ce sa iau? Uite, am sa iau pe Mister Chopin si poate Rahmaninov, sau poate si Grig ? Nu, nu e prea rece în fiorduri. Sau poate Foure?

     

      Trebuie sa fie foarte liniste în mintea mea si sa ma asigur ca nimeni nu ma deranjeaza. Altfel nu merge dracovenia. Stiu.

     

      Lumina trece usor prin filtrele biologice, iar aerul e curat cu pastile de lacrimi de lacuste.

      Ma întind pe masa de masaje. Domnul Chopin va iesi din caseta si se va apropia de corpul meu, care va deveni pianul lui pe o durata de 30 - 45 de minute.

     

      Acesta e pontul, cum sa devin un pian! Noctura se va declansa în mine, clapele pe care va apasa domnul Chopin. Fibrele mele prea încordate de atâtea noutati si stresul întâlnirilor trebuie tratate. Corpul meu are nevoie de reîmprospatarea placerilor genetic uitate. Do, este desigur o nota magica si se afla la baza gâtului, iar de aici încep sa curga râurile în glissando. Uite, ma vad pe motocicleta tatalui meu si zburam împreuna fara nicio treaba într-o duminica dupa amiaza. Brm, Brm, Brrrrryyiccczzz! Face motocicleta IJ, lucru rusesc domnule, foarte serios! Asa am învatat zborul acolo pe Pamânt într-o alta viata, când eram doar o fetita care nu râdea prea mult desi ar fi vrut, dar mereu se tot întâmpla ceva în viata oamenilor mari, care nu o lasau sa râda. Valurile de aer cald ca ale vântului de primavara, urca pe sira spinarii. Domnul Chopin stie ca notele calde pot sa ne împrospateze mintea... eu sunt tot pe motocicleta tatalui si depan amintiri.

     

      Da, totdeauna de câte ori am nevoie îl aleg pe Mister Chopin. Ciocanelul pianului lui este exact ce îmi trebuie. De atâtea calatorii culturale fiecare fibra din mine e adesea suprasolicitata si daca acestea se întind prea mult pot avea loc accidente. Trebuie sa devin pian si sa ma cânt; întreg corpul meu va fi un pian. Simfoniile si lucrarile în La bemol minor si Fa diez major îmi plac cel mai mult pentru scarita de afecte. Pentru arhitectura intelectului o sa iau Bach. Masajul în La bemol minor este absolut reconfortant! Cu conditia sa nu cazi din Total în Partiala stare de veghe.

     

      Mai e problema cu dintii, poate de la calatoria cu vampirii, mi se recomanda Paganini, banuiam eu, implanturi de vioara. Poate mai coase maseurul ceva si prin oase, adica reaseaza atomi de calciu. Bine, am sa comand o felie de Paganini cu sos de Vals Vienez, pot si astfel sa îmi fac masaj facial. Vânzatoarea care îmi zâmbeste bozonic, are însa sclipiri astrale de noapte. Zâmbetul este inclus în pret numai ca e gresit ales, eu vreau zâmbetul de noapte, asa ca voi accesa pe cartela, un alt zâmbet al vânzatoarei, am dreptul sa aleg, nu? Aici e în functie de personalitate. Appolinicii aleg zâmbetul de zi, dionisiacii pe cel de noapte. Eu îs cam la mijloc, o curiozitate de androgin, asa ca voi comanda în functie de chef. Dupa cum am chef. Si vreau sa fiu acum mai mult dionisiac. Sunt în vacanta! Sper însa sa nu am surprize pentru ca dionisiacul lucreaza mai mult cu inconstientul si te pot vizita monstrii. Din cauza pastilelor de râs nocturn, uneori batrânii se înseala si iau supradoza si, doamne fereste, se poate si muri. Nu e cazul meu. E rau cu supradoza de dionisiac inconstient. Asa era sa o pateasca biata bunica cu o supradoza de Goya si Salvador Dali, dar am fost eu pe aproape pe la bucatarie, când a deschis plicul de ciorba spaniola.

     

      Dar sa revin, adica sa o iau spre casa cu domul Chopin la subrat. Azi e soare, iar eu zbor usor, prin filtrele biologice prin care se preling fire naturale de lumina fara radiatii si ma pot bucura de o imagine de cosmos. Prietenul meu, consilierul de imagine astrala, zice ca trebuie sa îmi cresc imaginea în ochii mei, propria imagine, ca trebuie sa ma înalt pe un piedestal, sa ma pun în poze si sa ma uit la ele, sa fac o baie gol/1goala în cada, un fel de cosciug cu apa, mai aveti si voi, ...dar nu va mai spun ca, mi se atrage atentia sa îmi tac gândurile.

     

      Ah, am primit si de la amicul Vior o veste. Cica unii de pe la el de prin oras, ma plac cum ma scriu ca femeie. Nu am mai fost asa de la calatoria aia în partea cealalta a lumii, printr-o China disparuta. Nu mai vreau sa fiu femeie, chiar daca îmi place La bemol minor. Gamele minore ca si cele majore sunt deopotriva si pentru masculi si pentru femele, dar trebuie sa le tii în balans si fara prea multe alteratii.

     

     

      23 martie / minus 30 de zile este februarie în anul Purcelusului Rosu.

     

      Azi am avut o surpriza. L-am vazut pe amicu ZZ la o conferinta. Cu el am un decalaj de 3 saptamâni în Existenta. Adica îl vad cu trei saptamâni înainte si apoi îl întâlnesc în carne si oase, îi vad carnea si oasele (ha, ha ce expresie tâmpita!). Si al dracului sa, fiu daca difera cele doua imagini - realitati. Absolut de loc. De loc! Dupa functia înalta, dobândita pe lânga Mister Univers, nu îl mai întâlnesc în carne si oase, lasa ca nici înainte nu prea ne gaseam pe acelasi portativ. Eu sus, el jos, el sus, eu jos, ,,eu la dreapta, el la stânga" si tot asa cântam. Dar acum îi vad în ochi niste gauri negre, negre si adânci, s-a cam adâncit în sine, îmi zic. Ma întreaba ca de obicei "Va e bine? Cum e la Dumneavoastra Marr!?" Eu mârâi ceva, iar în gând zic, fara sa îl las sa ghiceasca:"Du-te-n pizda ma-tii de porc, crezi ca nu stiu ca esti porc? Si nu te intereseaza câtusi de putin de mine?" stiti terapeutii astia ar trebui sa fie ca medicii, sa aiba un juramânt a lui Hypocrate, nu sa te de-a pe usa afara. Ba sa îti mai ia si banii. Mereu ma întreb de ce dimensiunile noastre fizico-astrale se intersecteaza în avans cu 2-3 saptamâni!? Si eu ce treaba am sa îmi tot ciocnesc dimensiunea mea de a lui când pe el îl doare în cot? Mare mister acest altcineva din noi caruia îi mai zicem si creier! Când eu am avut nevoie de amicu, tocmai ma cautau astia de la serviciul astral, el mi-a întors un spate tovarasesc de nu n-am vazut: halal prieten! "Du-te-n pizda ma-tii de porc!", mai zic odata în gând si îmi vad de treaba în timp ce el e cu niste universalieni, dezbat soarta unor gânganii, bieti oameni care cica sa studieze cresterea de picioruse neuronale timp de trei sau cinci ani, sa fie evaluati cu unghia sau cu metru? ...sa îsi ia bostanul în brate cercetatorii si sa nu stea legati de universitate ca racesc la coaie daca pleaca fara bostan si alte de astea. Bah, mi-e sila, ei nici nu vad ca aceste mici gânganii din "Picnic la marginea drumului" s-au si adaptat noului mediu distrus de aterizarea navei universalienilor si au început sa fuga pe capete, îsi iau traistuta cu "semintele de dovleac" inteligente si pleca unde vad cu ochii sa le planteze. Nu mai spun ca în pepiniera nu mai creste nimic. E o sterilitate deja cronica. Si ei vorbesc de genii!! Ah, asa as vrea sa am si eu aripi si sa zbor! Lasa, ma, ca plec si eu în Lithuania, un punctisor frumos pe o harta pamânteana. Lasa, lasa o sa vedeti voi!

     

      Ma tot ciocanea în creier unu, "consilier " cica, sa îmi sculpteze imaginea! auziti? I-ma-gi-nea! Ca nimic nu e în lume decât imagine. Construiesti o imagine ? Atunci existi! Nu? Nu existi! Vrei sa omori pe cineva? Distrugi imaginea si gata. Pulbere e totul. Magie, frate, magie! Dar sa stiti ca noi nu mai avem nevoie de voo-doo, de astea, noi am murit de mult în stiinta pura. Suntem niste imbecili, niste idioti care stim Totul, mai precis, Nimic. Acum îi spunem IMAGINE la lume. Logica ne-a dus la toate contradictiile si matematica ne-a luminat spatiile interioare. Baloane de sapun, boabe din spuma marii, (spunea un poet, arab oare?), suntem acum. Ne umflam si ne dezumflam umblând prin istoria genelor noastre. Câteva specimene sunt mai aiurea, prea umane.... ca mine... rara avis ... dar nici noi nu ne simtim prea bine. Ca dovada, ca ne tot programam si reprogramam creierele, asa rotunde cum sunt, ajunse la epuizarea. Noi folosim tot, nu ne ramâne nici o bucatica din creier. Din când în când trebuie sa ajungem la baza fiintei si sa o luam de la început. Regresie matematica. Ca balon de sapun, ca un cristal de sticla e fiecare, nu are importanta ce, dar sigur un ochi de vrajitoare poate organiza în dezordine orice... adica vede în ochiul de cristal, de sticla, de diamant, tot viitorul, da viitorul. Eh, organizeaza cum vrea mintea ei ceva si noi îngurgitam rapid...daaaa!... suntem foarte frumoase aceste baloane de sapun, de cristal, de sticla, care mai suntem noi oamenii previzibili si imprevizibili, vizibili si invizibili în acelasi timp. Suntem boabe din spuma marii, ordine în dezordine, glob de cristal sau glob transparent ocular, ah, dar ce poate fi mai grozav decât sa fie constient de el însusi, adica sa se vada pe sine... asta e constiinta un attachment la inconstientul întors spre sine, adica ochiul care se vede pe sine cu sau fara oglinda! Sa ma opresc ca iar va doare mintea. Constiinta. Si Mister Univers? Ah, el este The Big Brain marea constiinta, boaba cea mai mare. Adica pe el daca îl întepam ne raspunde îl hulim varsa asupra noastra, el doarme si ne tot învârte în burta lui. Atât. Si marginile lui nu exista cum nu exista nici centru, toti suntem conectati la tot, de la început si pâna la sfârsit. De aia comunicam noi acum, pentru ca particula Eu, instantaneu te vede pe Tine si te afiseaza, cititorule!

     

      Si cum va spunem, oamenii, din cauza supravegherii scanarii, monitorizarii absolute, au început sa-si creeze mijloace sisteme de aparare, arma contra arma, tot asa ca în natura. Un ceva care exista în structura genetica si mentala a fiintelor biologice si reale, dupa cum stiti unele si-au dezvoltata blana în functie de mediu, ca aparare fata de dusmani iar în neuron, posibilitatea minciunii, ascunderii înselaciunii. Ei si ce daca? veti spune voi. Cum ajungi sa îti pierzi imaginea? Da, pentru ca orice intentie reactie are un ceva în comportament, voi i-ati spus behaviorism. Îti spun cine esti dupa cum te comporti! Aiurea! Apoi unii, au citit în gesturile inconstiente, în amprentele degetelor (noi nu mai aveam), în pupila ochiului, dar unde nu au citit... în...of, e prea lunga lista.

      Numai ca, vedeti, cu cât crestea nivelul aparaturii de supraveghere, apareau si alte unelte cognitive de ascundere tot mai subtile, tot mai sofisticate. A aparut un virus, pe care oamenii îl implantau chiar cu placere, se vindea bine, desi era scump. Oamenii de frica autoritarilor care te scormoneau cu telescoapele si satelitii si în-cur (ha, ha o alta expresie grozava din vremea voastra!! Mai sunt expresii pe care eu nu le înteleg cum ar fi "batut mar", "fumeaza ca un sarpe", dar o sa mai vorbim.... poate îmi scrieti si voi)

     

      De frica super-supravegherii contraspionajul înflorise. Toti îsi dezvoltau abilitatea de a se ascunde. Secret service devenise ceva desuet. Toata lume facea sicrit servis. Adica lupta împotriva supravegherii atât generale cât si speciale. S-au creat organizatii de aparare împotriva celor care luptau împotriva supravegherii absolute si pentru cei care doreau ascunde absoluta. Dar sa ai identitate, sa ai viata privata, sa poti spune în gura mare tot cei vrei, ca esti diferit si ca te mândresti cu asta mai, mai! Nu se mai putea cânta asa.

     

      Ei, dar a mai aparut o mare problema, aceea ca nu mai puteai sa revii în lumea sociala. Odata disparut, disparut erai. Unii nu se mai puteau angaja, desi erau buni profesionisti, dar daca nu aveau imagine nu se putea face nimic.

      Mergeau pe strazi bucati de oameni, purtându-se pe însisi, nu se mai recunosteau între ei. Apareau platose, ziduri de protectie, antifurt mental. De la mintal la fizic transferule era e foarte usor. Iar fizic fost un dezastru! Oamenii nu mai aveau ochi, ca li se citea în pupila, nu mai aveau mâini ca li se luau amprentele, nu mai aveau picioare ca aveau pe talpi o harta a organelor interne. Iar pe strazi se vedeau astfel numai cioturi de oameni, se ciocneau printre vehicule si prin depozitele virtuale, de fapt pe afara umblau numai pantofi, cravate, izmene, sepci doar asa ca semn ca sa te feresti daca cumva erai în spatiul real, sa nu te lovesti fizic. Si era grav ca orice ascundere era ireversibila. Ca în cartea aceea clasica despre omul invizibil. Autoritatile erau disperate. Trebuiau sa faca ceva! Asta fizic vorbind, mental era si mai rau. Numai stiai daca o propozitie poate sau nu sa fie adevarata, nici o teorie confirmata verificata, nici lege, nimic nu mai era sigur!! Intram prin porti care ne scanau si asa am ajuns sa purtam niste nume imense dupa codul genetic: Acid... baza.... acid....baza...molecule de... Poza? Ioc! Nicidecum! Eram în lume fara sa ne vedem. Si totul a pornit, spuneau batrânii, de la nebunia aia cu internetul când începusera sa îsi creeze fiecare identitati false si au ajuns criminali virtuali, pantofari virtuali, ciocli, era o agresivitate virtuala nemaipomenita, un traraboi virtual continuu. Nu te vede nimeni, nu te stie nimeni? Atunci poti face ce vrei, esti liber în mod absolut! Sub valurirea internetului totul era posibil nimic condamnabil. Lumea ajunsese la o superficialitate înspaimântatoare. Conservatorii s-au opus realului-virtual, culegerii de date si de transfer de persoane, dar evolutia s-a îndreptat spre acest Totul sau Nimic. Si am ajuns, evident, la nimic. Identitatile oamenilor dispareau. Mureau pe capete brandurile, personalitatile publice, vipurile, nimic nu scapa acestui masacru al identitatii, caci toti fugeau în ei însisi, se ascundeau bine, bine sa nu mai fie gasiti. Toate acestea se petreceau într-un timp dintre noi si voi. Acum ne-am recapatat faptele si imaginile cu eforturi mari.

      Din când în când se mai se nastea câte un malformat si era dus la zidar, la consilierul de imagine. O data am condus un grup de leprosi care aveau imaginea incompleta pe o planeta îndepartata sa se reconstruiasca prin zidire.

     

      Astfel totul pornea din minte. S-au straduit atunci expertii sa re-dea imaginea, scormonind în creiere si lua ce gaseau, cum o fi buna sau rea, numai sa fie, sa dea certificatul, diploma de existenta, dar. Programul se dovedea mereu un esec. Coborând prin timp în gene, s-a ajuns al concluzia ca trebuie inventat acel consilier de gene care sa recreeze imaginea.

     

      Boala acesta cu uitarea genelor pe parcurs a trebuit sa v-o povestesc ca altfel nu se putea.

     

      Asadar D-l Chopin, ma va ajuta sa îmi relaxez imaginea genetica, tot ce e în La minor îmi redea dimensiunea dionisiaca a fiintei mele care cica se toceste la fiecare calatorie, si ma apuca o lehamite de nu mai pot! Devin depresiv. Uit spatiile interioare, genele adorm...muzica înceteaza.... fiecare suntem o muzica... daca nu ne ascultam tot timpul vibratiile interioare riscam, riscam mult sa ne pierdem...eu, de exemplu, când ma aud dupa o calatorie cum îmi rasuna ecourile prin interior, cred ca sunt altcineva! Nu ma mai recunosc! Ma multiplic? Ma absorb? Ori... Nu stiu.

     

      Am coborât prin toate oglinzile pan la Vrajitoare, dama aia din arborele meu genealogic.

     

      Traia intr-un sat din Kazasthan, cica printr-o pusta, într-o iurta? Nu stiu cum, dar au adus-o vremurile spre Europa si acum traia lânga o padure...caderea ei în transa era semnul care ridica sau cobora satul... vorbele ei erau de neînteles, dar fugeau omenii dupa pasari sa le faca o friga si sa le înfiga ea cu o tepusa... apoi când se întorceau în sat, gaseau dusmanul mort! Ochii ei sticleau, vorbele curgeau din gura ei ca boabele de vis, ca bolovanii de tunete, salul zdrentaros îi dezvelea pulpele fragede dorite de toti dar ne atinse niciodata de nimeni... bea o licoare numai de ea stiuta, pregatita în scorburile stejarilor batrâni... uhhhhh, vulpea se pitula printre copaci ca un cap de jumatate de luna... lupul, wow , lupul urla pâna în departari si bursucul scormonea în pamânt cu gheare. Sigur, femeia asta avea pe dracu în ea, ziceau satenii, dar aveau nevoie de ea si, probabil, si de dracu, daca o ocroteau si o hraneau... surorile ei erau ca lumea asezate pe la casele lor numai ea... umbla haihui noptile dupa pui de serpi si dupa ... broaste si alte alea... i se facea dor si ei ca oricarei femei, dar nu stia de vine si atunci nu ramânea decât sa se iubeasca pe sine, sa îl ia pe dracu în pat... cat mai adânc... salbaticia din padure îi dadea putere nemaivazuta, caci nimic din cele lumesti nu erau ale ei,... pai nu ziceati si voi ca iadul sunt ceilalti? Asadar, uneori în noptile cu luna când de dragobete plecau fete si flacai pagâni la cules de viorele si ghiocei atunci zburda si Friga mai tare si mai tare, iesea din scorbura ei si dansa frenetic, cum nimeni nu o facea... cine a o vedea, murea caci cuvintele ei erau atunci blesteme, adânci, nepatrunse de minte de om.. dansa.. picioarele deveneau picioare de ciuta si aripi mâinile, aripi largi de vultureasa si parul razele încâlcite ale lunii si ochii sclipitori ca ai linxului celui urâcios si cu colti taiosi... buruienile frunzisurilor erau ranile cântecelor pe care lumea le uita cu sutele lor de ani ... La minor si Addagio si ... Cantabile ca un plâns de cucuvaie si din pamânt iesea sarpele care era acolo cuibarit de multe secole si lacrimile de neîmplinire lumeasca la fel si unghiile ei lungi ca ale preoteselor nespalate scrâjeleau scoarta copacilor muti si straini...o friga începea din scâncete, crestea în tarii si ajungeau la urlete... da... Friga stia limbile animalelor cu care zapacea oamenii si îi descânta sau îi blestema... dansul devenea din adiere de vânt devenea ploaie si din ploaie tunet si din tunet foc .... vraja trebuia sa creasca si sa închege suflet de om sau sa topeasca suflet de animal, sa încarneze sau sa pulverizeze suflet de om... imaginile vedeau si Friga...facea o friga, ucidea o pasare si murea un om în sat, friga cosea o gura si o femeie mutea, Friga taia un cocos si un barbat ramânea impotent... se mai zice ca din când în când se transforma în lupoaica si mânca si carne de om... asa se gasea câteodata pe la margine a padurii câte un stârv, avea colti? nu stim...cred ca da... dar erau sfâsiati numai barbatii ca mai mult ei bateau drumurile, nu? Se mai zice ca uneori de ziua babei, nu stiu care baba ...toate femeile din sat erau ca apucatele prinse de vraja si îsi violau barbatii... era singura lor zi când capatau forte. Ele beau si chefuiau si daca vreunul se aventura pe la adunatura lor, praf era facut, rupeau hainele de pe el îl sugrumau si îl târau, îl bateau si îi dadu drumul asa în pilea goala asta pentru ca ele credeau ca insul voia sa le afle secretul... care secret o fi fost el!...Figa le insufla cu ierburile ei cu doftoriile ei... au, dar ce fac eu? ma duc adânc în aceasta simfonie si ma topesc! Muschii mei se relaxeaza si cresc odata cu dansul vrajitoriei. Oare mai pot sa ma opresc din acest dans frenetic?... Friga a gresit odata si în loc sa înfiga pasarea de moarte cu gândul la ce pentru care se pregatea a ucis-o pe sora-sa care cica iar fi luat iubitul si ea, de, apucase codrul...si numai purta sir de salbe de aur la gât, ci serpi, nu inele ci oase si arsici, nu mai voia lumina, ci numai întuneric.... mai, mai dar acest alter ego al meu e cam macabru... cum naiba de ma poate relaxa? Cum de se cânta în La minor? Da si nu e prima oara când ma mir ca o gasesc sub hipnoza pe acesta vrajitoare care îmi cere sa salvez aici neamul nostru. Care neam ? Eu îs singur pe lume... nu mai am pe nimeni...m-am nascut în laboratorul de facut oamenii într-o iarna astrala din seminte puse la conservat. Vrajitoarea asta o sa bântuie tot universul odata cu oasele mele? Se pare ca da. E medicamentul meu... neîmplinirea calatoare prin secole.

      Mda, dar ma ajuta sa fiu tare si sa lupt, asa îmi spun mereu...distruge imaginea si iti vei distruge concurentul... construieste o imagine si vei fi alt om...Pai da!.. ultimile acorduri se pare ca vor sa ma readuca în lumea mea... în dimineata... si ca Sheherezada povestea trebuie întrerupta... vrajitoarea mea apare numai cântata în La minor.

     

     

      24 Martie Ziua doua - floare de salcie

     

      ............si la greci erau bacantele dar eu nu le prea mai vad, se topesc... mereu alta viata, asta e cu reincarnarile sunt repetabila povara, blestemul, destiny, ne tot scarpinam cu aceeasi mana la aceeasi ureche de veacuri, ce credeti ca se schimba ceva? nimic, niciodata, doar ne învaluim, ne valurim si o tinem asa de la începutul lumii... of, iar vad simultan si obosesc.

      Ma uit pe geamul genetic. Îmi vad chefurile de barabti înarmati pâna- n dinti... jegosi, tuciuri, murdari dar mândri.. pe acolo sunt si eu.... nu îmi vine sa cred, cum genele astea ale mele au putut fi atât de neglijente si s-au combinat anapoda cu te miri cine...acum dansez într-o hora, ma lupt nu mai e la minor, cred ca e sol major pe aici si dansam dupa sau înainte de razboi... sub hipnoza nu stii niciodata, dar orice idee de batalie care stiti ca nu mai exista pe lume dar nevoie de conflicte simulate, e pentru creativitate... acum o sa fiu unul din cavalerii mesei rotunde, sa vedem daca vinu-i bun? E buuun, cum sa nu fie bun... rotundul si vârtejul sunt eu si tovarasii mei de arme... Dionysos calare pe butoi, ne toarna în gusa tot ce a mai ramas, chiar si de la masa de ieri, câinii ne se împiedica în picioare, pisicile miauna... eu sunt fericit cu o fata pe genunchi... mai dar ce gene nabadaioase am avut?!!... trebuie sa fi fost un flacau pe cinste, daca asa zice consilierul meu de imagine... da, sol major sa fie simfonia aia lui Grig? ca prea m-a apucat tremuratul si am mustatile înghetate aici în laborator... dar acolo în nord, pe la saxoni, vikingi, cum oi fi ajuns, doamne pe acolo, la vikingi cred ca nu e de gluma, trebuie sa fii bine îmbracat si sa bei zdravan, simt rece la picioarele.. sunetele îmi bat pielea si carnea tobele, alearga prin muschii mei, precis, mâine vom fi la vânatoare pentru ca se aude deja si cornul Uhuuuhuu... nu cumva suntem în plin Ev Mediu? Da, desigur asa ca ceea ce aud e un clavecin si dionisiacul are nuante tragice de sânge care fierbe si suferinta din iubire crestina... ma dor salele, trebuie sa ma opresc din acesta simfonie în sol major. Alergi prea mult pe cal si pe munti si pe vai si prin corabii si prin castele... stooop! Dar opreste-te odata, ca altfel ai sa cazi de pe cal!!!.

     

     



     

      Consilierul de imagine Mr. Chopin a intuit ceva ca îmi scoate castile captusite cu melatonina, le pune deoparte si zice: Hai sa fumam o tigara. Ma ridic si zic si eu; Hai! Tigari de foi de lotusi si coda de paun, nu îmi mai plac, trebuie sa schimb tigarile astea. Tu ce fumezi? Zambile de apa cu sos cartuse de Khalajnicov din plantatiile de pe luna....mi le-a adus nevasta-mea dintr-o delegatie, si ea e tot ca mine...Acum vorbim constienti. Afara Ploua. Mister Univers e disgiochei azi, da cu basi si cu lumini. Si pe unde ai mai fost în ultima vreme? Hm, puff,, pe aici pe dincolo... aha... si nu te plictisesti cu atâtea drumuri?... Nu, e placut ...desi, sincer sa fiu, uneori uneori o dau în bara... Da, am vazut. Coarda musculara 15 705 era extrem de întinsa, dar s-a rezolvat. Mai trebuie sa cumperi un Paganini. Ai un dinte care se clatina si o unghie desprinsa, îti trebuie si Si bemol si Re major apoi un Fa diez sa te readucem la apolinic prin arte martiale. Auzi, nu sunt prea blânde acordurile Chopin pentru sanatatea ta? Nu te iradiaza? Îl întreb eu, tot punându-le la unu si la altul? Nu, doar stii ca de ici din cutie, el traieste în cutie, nu mai conteaza nimic! Asa e, de mine e mai rau, ca fug prin Univers cu tot felul de nelimitati, cu Hybrisii, nesatuii, leprosii si neterminatii lumii si cu ....hm, zic, cred ca am rezolvat-o cu muschii, acum sa vedem si cu limbajul prea le amestec, devin dislectic scriu "acre" în loc de "care" si "paote" în loc de "poate" ...o sa vedem, într-o alta zi poate. Mi-au zis sa te fortific bine pentru noua misiune. Zau? O fi stiind el ceva. NE-U-RO-NUL, silabiseste el. Dar ce e cu neuronul? Întreb eu. Neuronul nu e ca genomul. El nu e pregatit sa se autocorecteze. Ei, mai lasa-ma, te rog, scuteste-ma de prelegerea asta, te rog. Bine, cum vrei tu.

     

      Ziua trei - a florii de zarzar

     

      M-am gândit sa schimb programul. Am luat Tocata si fuga în Re minor de Bach! De ce? zice consilierul. Pai nu vezi ca îmi fileaza o lampa? Lasa ca mai stiu si eu ce vreau si ce nu, ma încapatânez eu. Arhitectura. Celula cu celula sunt scanat fragmentare, de-fragmentare, mai gasesc si casute goale în memorie, (astea din ce calatorii or fi fiind?) poate e doar lipsa de vitamine... urc, cobor, sclipeste-te, valureste-te.. eu ma las masat de limbile unei orgi, ia uite, ce lungi sunt!... lungi... ma linge orga din cap pâna în picioare.... prin nosta...(aici ceva din cuvântul acesta lipseste) ce biserici ratacite ale istoriei, eu îmi refac membranele celulelor nervoase si neanti-bozo-nervoase, telurice si astrale... ah, ce bine, domule Bach.. acum stiu de ce atâta calm îngeresc credeau oamenii ca gasesc la dumneata, e... dumneata ai scris chiar cu îngeri! I-ai pus pe dieji si pe bemoli, pe la-uri si sol-uri, fa-uri si si-uri, do-uri si re-uri le combini, recombini le aranjezi matematic, grup-inel-corp, element neutru si inversul lui, etc, etc, si noi jucam cum cânta de fapt Mister Univers care poarta o armata de îngeri si uneori penele lor ne acopera mintile... basica asta de spuma e usor de slefuit pe dinauntru cu putina muzica si gata, fericirea e totala, chiar daca acum se face gimnastica mintii. Bietii copii trebuie sa fi fost tare nefericiti pâna învata sexul ca sa îsi drogheze creierul cu placeri, adica cu butonul acela care le declanseaza oamenilor bucuria si fericirea. Evident asta pâna la Taihji, va amintiti. Acum suntem fericiti datorita stiintei. Fiecare îngeras coboara de pe acolo, de sus si topaie în trupul nostru cu atâta nonsalanta si zice: Uite, dansez pentru tine, vino mai aproape si urca si tu pe acest portativ, ca vine o apa mare si s-ar putea sa te uzi. Si eu urc si pielea mi se face mai curata si mai tânara, ca atunci când scriu cu pasiune si stiu ca iese un lucru împlinit. Domnul Bach a adormit în locul meu. Adagio. Hipnoza e si mai adânca... ah, zic eu, terapeut mincinos, ti-am ghicit trucurile, tu dormi ei eu muncesc! Îmi cos nasturii de la hainele istorice, rupti în razboaie, ma aplec sa îmi sterg pantofii si tu dormi? Pai pentru ce te platesc? Re minor... asa, asa trezeste-te maseaza bine, cantabile, alegro ma non tropo caci la ultima valurire, când am cazut de pe cal, mi-am scrintit un picior... ,, ba nu, do major si oda bucuriei, sus jos, sus jos, crescendo, suuuus suuuus si stai acolo, pe vârfuri, în poante (aici trebuie sa fie sopran doi aaaaaa!).

      De ce iubesc oamenii atâta pe acel Dumenzeu Muzica? De ce? Ca sa întrebi tu acum, de aia...si tocmai când credeam ca totul e perfect aranjat, curat, orânduit, am auzit o bubuitura în sângele meu si mi-am dat seama ca eram dintr-odata îndragostit, dar rau, rau de tot îndragostit/îndragostita lulea (aici sincer sa fiu nu stiu care era personajul si care eram eu!)... si asa am început sa ma prostesc si sa cer pentru ziua urmatoare concert pentru doua viori... bineînteles ca pentru douo, ... neaparat ceva în fa diez... trebuia neaparat... si au venit pe tava...

      Stai linistit, zice consilierul, iubirea nu e decât hipnoza. Îmi deconspira acest adevar profesional, cica din prietene! Auzi? Hm! Daca stii asta nu te mai lasi manipulat. Dar ce e hipnoza? Cum ce! Eee... este o apasare pe unele butoane invizibile pentru a face ceva sa functioneze. Te-ai îndragostit ? O Ea sau un El a apasat butoanele, tu nu esti decât masina, el conduce... aha,... da e placut! Sigur, esti dedesubt, te încaleca, stai sub papuc. Mai du-te mai si te plimba, dar hipnotistii, ca tine, he, he, care stiu asta, cum fac? Nu se îndragostesc niciodata? Ba da, când altul îi pasa butoanele... aha, cade si el în capcana. Dar cum se întâmpla când se întâlneste un hipnotist cu o hipnotista? Adica amândoi practica hipnoza? Ei, atunci nu se îndragostesc, se lupta, care pe care... Tu ai iubit hipnotizatorule? Ei, exista multe feluri de iubiri, despre care vei scrie chiar tu într-o viata viitoare. Sigur? Sigur. Asta ma pune pe gânduri. Eu sunt o fire activa, de ce as sta sa slefuiesc boabele de spuma pe dinauntru?!. Eu le vreau slefuite pe dinafara!

     

      ......si atunci a fost o noapte cumplita, când m-am dublat si am dat cu caciula în câinii de beat ce am fost si aproape disparusem din lume, ma afundasem în iubire si ma depersonalizasem.... si, si ce daca? îmi facea placere sa fiu sclav, cu tona de trandafiri în brate si cu zâmbetul de mai maimutoi prostit... dar eram fericit! Of, of unchiule, nu mai descoase atât... Fa major diez, fa diez major si gata... pe orice planeta si la orice fiinta, chiar asa evoluta ca mine, sa nu credeti ca numai la voi se întâmpla, e tot fa diez... Acum nu îmi mai amintesc nimic, decât ca era noapte si înotam pe undeva printr-un lac de transpiratie, când un val care nu se mai vedea, noroc ca s-a terminat caseta si am revenit în anul 4704 anul porculetului rosu (cu desenul trimis de fiica mea Yang Yang Fang dinspre Pamânt) când am cerut sa fiu tratat de ipohondrie.

     

      Ziua a patra - a florii de nuc

     

      Zbang!!! Atunci consilierul de imagine a zis ... ah, erai mai bolnav decât am crezut noi!... Nota Do e totdeauna pe undeva pe josul coloanei, sau susul ca e tot aia topologic vorbind chiar daca nu se aude. Dupa aia vin sunetele înalte mozartiene, vivaldice, paganinice, cele mai frumoase poeme sunt cele în La minor la pian. Stiu. Concertele în La sunt la mijlocul coloanei mele. Asa ne aliniaza cu degetele ei viata ca nici nu stim cu ne trezim tot iubind si iubind am îmbatrânit. Si Dumnezeu moare în noi în loc sa se nasca. Da... aluneca degetele acestea pe mine, domnul Chopin, pe coloana mea muschii sau trezit ca niste perdele si flutura vise de îndepartare. Am în mine o alta veste-poveste pe care un alt terapeut mi le-a trezit în Adagio si La minor...în somn spatele alintat de sunetele acestea care îmi înlatura poverile...si ce daca voi asurzii, voi lua cu mine aceasta simfonie...si aceste degete de aur...Concert pentru doua viori de Vivaldi si de Bach.

     

      Când m-am trezit am auzit urlat din casti, prostu dracu de consilier, robot perfect a uitat luminile aprinse si ma asurzesc!

     

      "Înca din cele mai vechi timpuri, Serviciile Secrete au exercitat o atractie teribila. Lumea spionajului e extrem de complicata, plina de neprevazut, plina de bucurii tacute, de înfrângeri grele, de neuitat, de barbatie sau, dimpotriva, de evenimente tragice. E o profesiune de exceptie. V-ar placea sa lucrati in Serviciile Secrete? Din cele mai vechi timpuri, lumea Serviciilor Secrete a înfierbântat mintile multor oameni. E o profesiune grea, complexa, stranie, tragica, dureroasa, barbateasca sau plina de feminitate perversa, îngereasca sau diavoleasca, plina de lumini si de umbre, periculoasa, cu victorii tacute si înfrângeri. V-ar placea sa lucrati in Serviciile Secrete in aceste timpuri atât de stranii? Serviciile Secrete au fost in toate timpurile niste lumi fabuloase, stranii, periculoase, ingeresti si diavolesti, pline de virilitate si de multe ori de un tragic tăcut. V-ar placea sa lucrati in Serviciile Secrete?"

     

      O B (ORDINEA BILATREALA)

     

      M-am speriat la culme. Aoleo, sa nu vada vecina acest mesaj ca am încurcat-o! Urlu si eu cât pot de tare:

      "O. B, cum se face ca postati un asemenea mesaj? puteti fi luat drept neserios in cel mai bun caz, sau ca vreti sa atrageti atentia... in alt caz. Asemenea mesaje sunt monitorizate, stiti probabil, nu sunt perfect securizat, ce doriti de fapt? va ascundeti sub masca unui sefist si faceti recrutari? pentru ce? daca nu aveti acesta calitate nu va jucati cu focul! serviciile secret sunt o treaba serioasa nu sunt doar subiect de povestiri si filme, chiar daca exercita atractie unor minti avide de aventura reala sau imaginara. aici, nu e vorba doar de aventura, mister ci si de probleme extrem de serioase cu care se confrunta lumea si uneori se lupta pentru o cauza, sau ... nici nu se stie pentru ce...trebuie sa fii extrem de inteligent ca sa stii chiar daca nu ti se spune...nu stiu cum e, dar banuiesc ca e mai mult decât imagini si vorbe si lupta si aventura. da, este o era a complexitatii bine ziceti, dar pentru asta e nevoie de oamenii f f bine instruiti nu de cei care fac discutii ca noi aici. Chiar daca întrebarea e pusa la optativul conditional, acesta nu va scoate din încurcatura caci seamana cu interviul, iar repetarea întrebarii are si ea aspecte psihologice din NLP. sper sa nu avem probleme.

      oricum cei din grupul meu par a fi niste copii, sa fiu iertata sa daca gresesc. Cu bine , Marr

     

      Si pe alt fir îl aud pe Mr. Univers: Agent Marr, agent Marr, trans-mission: "Maine te prezinti la noul grup de calatorii in alte dimensiuni". End-trans-mission

     

      Aoleu, iar am un grup? Unde, când s-a format si unde ma duc?

     

      Acord final.

     

      Stirile hologravifice "...... de buna întelegere universal a fost rupt. Cunoscatorii profesionisti Taihji sunt mobilizati." Eu cu castile pe urechi am auzit doar aceasta fraza si m-am prabusit la pamânt. Sunetul final mi-a smuls ceea ce voi ati putea numi ureche.

     

      Ps. Îmi vrâjie în cap muzica si versurile din canonul: "Cu-cu-le pa-sa-re su-ra; cuuuuc! maestoso Cu-cu-le pa-sa-re su-ra; cuuuuc! Ce tot cânti la noi pe sura! Cuculeana logojeana! cuc! dolce. Ori ti-e foame, ori tie sete, Cuc! Ori ti-e foame, ori tie sete, Cuc! vivace Ori ti-e foaaame, ori ti-e seeete, ori ti-e dooor de codru veeerde, cuc! cuuucu! Da capo! "

     

     

      Maestrul O.B .zice: "Traim intr-o lume libera. Este o dezvoltare a unui subiect despre Magia Secretului in Era Complexitatii. Urmeaza noi dezvoltari. Maine te prezinti la noul grup calatorii in alte dimensiuni".

     

      Aoleu, iar am un grup? Unde, când s-a format si unde ma duc?

     

      Acord final.

     

      La stiri aud "...... de buna întelegere universal a fost rupt. Cunoscatorii profesionisti Taihji sunt mobilizati." Eu cu castile pe urechi am auzit doar aceasta fraza si m-am prabusit la pamânt. Sunetul final mi-a taiat respiratia

     

      Ps. Îmi vrâjie în cap muzica si versurile din canonul: ". Cu-cu-le pa-sa-re su-ra; cuuuuc! maestoso Cu-cu-le pa-sa-re su-ra; Cuuuuc, Ce tot cânti la noi pe sura! Cuculeana logojeana! cuc! dolce. Ori ti-e foame, ori te sete, CUC. vivace Ori ti-e foame, ori te sete, ori ti-e dor de codru verde cuc! CUUUUUUUUUc! Da capo! "

     

© Copyright Maria Popescu-Butucea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online