evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Panica  -  Ultima eclipsă (II)  -  Concurenţă neleală  -  Luminile oraşului VII  -  Mărturisirea lui Abel  -  Salvatorul  -  Vară cu ciocănitori  -  Pure Evil  -  Punct. ªi atât  -  Gustul libertăţii  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Fragile  -  A Doua Epocă Întunecată  -  Rochia străvezie  -  Cojocul (Cujuh)  -  Întunericul vieţii  -  Peştele albastru  -  Înger în oglindă  -  De aici, de sus...  -  Limoniu  -  Jocul Zeilor (II)  -  Talent  -  Fanfara municipală  -  Povestea trenului  -  Boaba de spumă  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Călătorii cu îngeri  -  Copilul gheţii  -  Jeopardy  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Închis  -  Theron Girradus  -  Cine sunteţi?  -  Colecţionarul  -  Corespondenţă literară  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Piese de muzeu  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Gânduri  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Pasomii  -  Gol  -  Nu este prima dată  -  Vrăjitoarea  -  Taxi  -  Muza  -  Drumul spre  -  Aether pro narcosi  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Mr. Loverman


Călătorie la Muzeul Quale

Maria Popescu-Butucea



Publicat Duminică, 16 Septembrie 2007, ora 15:44

      Cu final despre "Ordinul dragonului" si Tzepes –voda, zis si Dracula – si câteva pagini de miresme disparute în învalmaseala aceea ..... pe care nu mai stiu sa le refac...

     

      Nu va puteti imagina fratilor, ce deconectat de lume am fost dupa calatoria aia nu stiu unde, când am încaierat cei doi dragoni, cel rosu si cel albastru! La ce privatiuni am fost supus! Mi-au extirpat juma de creier! Si nu transversal cum ar fi trebuit, ci pe diagonala ca sa nu mai pot face nimic cu el! Noroc ca eu fac parte dintre cei care au competenta de autoregenerare, stiu si ei asta. Uite asa am bolit într-o magazie de fiare vechi pâna m-am refacut si acu sunt iar ca nou, gata sa plec în alta calatorie. M-au pedepsit atunci, he, he dar nu au scos nimic de la mine boii din GM, voiau sa stie cum de am gasit o noua rezolvare de problema. Nu întelegeau cum îmi functioneaza creierul când îmi vine o idee. Uite asa, le aratam eu pocnind din degete si nu se vedea nimic pe Encefalograma, doar niste norisori fumurii.

     

      Of, of acu cu capul marit trebuie sa plec iar ca am depus o expresie de interes si mi-au acceptat-o, nici nu se putea altfel ca sunt prea bun! He, he.

     

      Asadar, de data asta, am cerut sa transport si sa conduc un grup de stafiditi, batrâneii Terrei, numai cei de peste 1000 de ani, niste coji pe care nu vrea nimeni sa îi mai ia în grija. Ei banuiesc ca e un fel de pedeapsa pentru mine, habar nu au ca eu i-am cerut. Ard de nerabdarea unor noi experiente. Oricum, oamenii astia trebuie dusi la muzeu pentru reîmprospatare. Le lipsesc verile si primaverile. Normal, ca trebuie sa vedem ce facem cu atâtea ninsori câte au ei în cap, ca astfel nu se poate trai.

     

      Azi: data astrala 4703- Decembrie 20/Novembrie 1.

     

      În aceasta dimineata, am constatat cu stupoare ca, de fapt, solzii pe care îi port de obicei pe corp sunt acum doar de decor. Ca de mult se produsese separatia aceea între mine si lume si ca placuta care glisa între cele doua creiere umane era de prisos. Separarea se producea de la sine. Lumea noastra era o lume a calculelor exacte si stiam precis ce e aia mar, ce e aia apa, care e formula si codul genetic al vacii, orientarea valentei spre dreapta sau spre stânga pentru diverse produse organice si tot asa pentru orice lucru. Chimie frate, totul în lume e chimie, baza tuturor lucrurilor, principiul lumii este chimie...chi .. mi ...e, (dar nu ca molecule si atomi, ci ca înfasurare invizibila de retele logice) si fizica elementara în surdina! Sa luam, de exemplu, si sa analizam aceasta rosie, a spus un filosof tare mai de demult. Daca vreti sa stiti ce este un obiect, atunci trebuie sa intrati în toate amanuntele sa îl reduceti de pe nivelul unu , cel mai de sus spiritual, la nivelul 2, cel social, apoi la individ, apoi la biochimie, apoi la chimie si fizica logica. Iar creierul constient stie tot. Aceasta înseamna con – stiienta, adica cu stiinta-de-ceva-dat...asaaaa...aveam aici atâtea milioane de celule cu atâtea molecule si atomi, emisie de radiatie cu lungimea de unda este de... si cu... hm, te doare capu omenesc, bine-bine, dar cu rosia ca rosie cum ramâne? Mai fratilor! Vom putea vreodata întelege lumea fara stari? Rosia quale rosie e doar o pata, un rotund, o zeama în gura fie ca e, fie ca nu e, adica o stare de dezgust, greata sau de satisfactie, placere... dar, Dumnezeule mare, ce înseamna o stare de placere? Si cum de poti sa zici: me gusta! Dar ca esti extaziat în fata unui tablou? Dar ca ai simtit sensul poeziei, metaforei si sa luam si alt exemplu, nu mai departe de o gluma, cum se face ca o întelegi (cum vine asta o întelegi?) si râzi si zici: Aha, asta e! Uite, degeaba se tot da asta mica pe lânga mine cu toate coordonatele ei umane, cica umane, caci eu stiu ca e o proasta ce se tot scalambaie la mine, cu tot doctoratul ei în structuri de geamuri biologice, e afona rau de tot în metafore, ce sa fac eu cu ea? Nu va simti niciodata placerea ca placere. Eu, care am un la saptelea simt, pe cel al poeziei, sunt altfel. De aceea toate gagicutele îmi sunt inferioare. Si barbatii, vai de capu lor, tot asa. Nu e aroganta, înfumurare, nu. E adevarul gol-golut! Partea proasta e ca nu prea mai întâlnesti oameni înzestrati cu al saptelea simt, ca lumea nu mai are nevoie de traire, de poezie. Auzi, poezie! Nimeni nu vrea asa ceva. E anacronic. Poezia este un moft al calatorilor culturali internauti, cum sunt eu. În lumea pamânteana nu mai exista pentru ca dupa ce au descoperit teroristii poeziei, a fost interzisa total. To-tal! Da, erau unii prin sec XXI care scriau poezii si puneau bombe, cu ele, în ele, nu stiu exact cum erau, niste bombe psihologice cica. Pe atunci se murea pe capete în fiecare zi, erau transmise printr-un tub numit televizor. Mai ales femeile mureau. Romantice cum erau, proastele dracu, stateau numai pe acele canale virusate de teroristi-poeti. Sa vezi tipete si gemete de placere, îsi smulgeau parul din cap, se urcau pe pereti si, daca întâlneau vreun mascul, ca altadata bacantele, praf îl faceau, depindea de temperament. Urlau mai ales cele grase, scoteau niste sunete înfioratoare de placere. Li se zicea în bataie de joc Miss Piggy. Hm, acu îmi vine sa râd ca am avut si eu o aventura cu unu, un terorist al poeziei, life, nu asa prin telecanal. Era unu ratacit prin secole, unu reîncarnat. Teroristii poeti pareau a fi oameni ca toti oamenii numai ca profitau de sentimentele oamenilor, li se bagau în suflet si acestea se umflau apoi ca niste baloane si pluteau, pluteau nu mai puteau atinge pamântul cu picioare si, vedeti dumneavoastra, aici era buba. Omul e si spirit si materie, dar acestia îmbolnaviti, nu si nu, stateau acolo sus si nu mai voiau sa coboare. E drept ca unii dintre acesti teroristi nu erau chiar poeti, erau doar asa o masca de speriat lumea, dar poezia tot a fost interzisa ca si trairea sentimentelor care nu aveau nici o legatura cu evolutia speciei,. adica cu sentimentul de frumos în fata unui exercitiu de logica matematica, de eleganta si frumusete a formulelor, a lanturilor polimerice. Ne trebuie doar capacitate de superbie adica recunoastere cât de superba este o teorie. Atât si numai atât e permis. Restul nimic. Daca un copil de mic îsi arata altfel de stari emotionale, era aruncat de pe stânci. Asa ca am crescut vigurosi, echilibrati si sanatosi la minte si la trup. Si secolele au trecut, iar azi rescriem istoria dinspre viitor spre trecut, adica eu scriu pentru voi care nu ati venit înca pe lume. Veti fi, cu siguranta. vaccinati împotriva virusului poeziei si veti primi si placuta care separa cele doua creiere, pentru logica-matematica, oglinda fizico-chimiei universale si pentru trairea acestei logicii: Atât si nimic mai mult, restul e interzis. Ce apus de soare? Ce alte bazaconii?

     

      (Si cu ce va ocupati domnule? Aha, aveti licenta de transport persoane chimio-logice! Buuun! Si merge afacerea, merge? Come ci, come ca ! Da!? În timpul acesta, eu, pe bancheta din spate, îl directionez gresit; am uitat ca a intrat în vigoare un nou cod de circulatie intergalactic! Iar harta mea mentala e, desigur, cam învechita, trebuie sa o schimb. Iar el îmi vorbeste despre niste robotele carora le baga fierbatorul de cafea, pe bune, în vagin! Phtiu mi-e sila de secolul asta al vostru împutit! De fapt omu are picioare frumoase, dar minte cam putina, ma refer, evident, la driver-ul americancei despre care am sa mai vorbesc pe aici!)

     

      Dar fie si asa, ma gândeam eu, eu tot iubesc poezia cu virusi sau fara virusi...

     

      O sa ma întorc însa la muraturile mele, a, pardon, la oile, pardon din nou, la batrâneii mei de nea. Eu nu mai stiu ce v-am mai spus de scoartele astea de 1000 de ani si ceva. Stiti, e o chestiune de politica intergalactica, pe care trebuie sa o aplice si Guvernul Solar. Nu se poate sa îi omori pe stramosii nostri, trebuie sa îi protejezi, mai ales pe cei care au avut contributii importante la dezvoltarea culturii universale, chimio-logo-internauticii, asa ca daca unu vrea un mar quale mar, trebuie trimis la muzeu si ca premiu, bonificatie sa i se scoata placuta separatoare de poli-neuro-cuantificare, aceea care separa cele doua creiere si sa poata Omu sa simta rosia ca rosie si marul ca mar nu ca solutii, scheme, cifre. Este un mare privilegiu sa poti accesa starile. Dar numai la batrâneti adânci se poate obtine. Azi tineretul nostru de aur este superstiintificizat, ferit de astfel de pericole, e numai hard si memorie de piatra.

     

      Gata. Mâine plec cu astia la Muzeul Quale si retur. Biletul e foarte scump, dar ce îmi pasa mie? GS-ul plateste, all included.

     

      Ziua a doua astrala din 4703 - Decembrie 21/ Noiembrie 2

     

      Muraturile se hlizesc azi si sunt cu ochii cât cepele sa retraiasca stari.

      De fapt, dupa cum observ, batrânetea este o stare în care nu se mai întâmpla nimic, adica nu se mai aude nimic. Numai ninge si iar ninge. De aia nu vor sa auda muzica tare sau alte de astea, ca le deranjeaza interiorul visului lor. Pai sigur ca se plictisesc cu sutele de ani pe care le au! Sa vezi, nene, plictiseala cât muntii! Ei nu suporta tinerii, cica sunt prea verzi si nepoliticosi. Eu iar trebuie sa fac de straja si sa ma prefac cel mai bun, cel mai amabil copil. Asa îmi zic:"fiule în sus", "fiule în jos"! He, he, muraturile dracului! Nu sunt gigolo, nu va faceti griji. Dar , stiti cum se uita dupa mine? Marea problema a batrânetii, cum va spun, este auzul, nici sexul, nici culorile, nici o problema de constiinta, nimic. Sunt surzi, adica insensibili. Nu mai vad frumusetea exercitiilor logice, a structurilor geometrice, a arhitecturii lantului genetic. De altfel ei vor altceva, stiu eu, ar vrea ei sa mai simta ceva, dar nimic. O mie de ani, va dati seama? Unii au uitat sa si viseze ca au murit. Moartea este o alegere, dupa cum vedeti, dar unii aleg sa nu moara, ca astia de îi am eu în grija, sa îi duc la muzeu pentru retrairi. Si sa vezi plânsete acolo dupa ce îi bagi în prize, se holbeaza la filme cu roboti sexy, ca doar forme din acestea inferioare de fericire le mai pot întelege.

     

      Mergem întâi în gradina aia de cartoane, numita butaforiile vietii, ei stiu mai bine, e o faza intermediara catre stafidire si mumificare. Pentru mine e o curiozitate sa le vad, va sa zica asa, înainte sa devii mumie treci prin butaforie, sau invers, daca vrei sa treci de la mumie la viata, tot asa treci prin culoarul de exercitiu butaforico-mimetic, aha, înteleg, asa se naste viata ca o forma de arta!

      Trebuie sa avem o întoarcere în timp, anul 2006 bucla temporala 163@ZePeIcs.com

      Ce contradictoriu an!

      Ne punem castile si iata ce auzim, si vedem, si traim.

     

      Se facea ca ne aflam într-un oras Buftea. "Dear friends, What do you want to visit today?" Uite proasta asta dislectica de americanca, (pe astia betia puterii natiunii lor i-a deformat) a scris Bufetea, nu-i bai, stim ca e Buftea. O.K. Mergem. Intram în bula temporala, ne punem castile, care ne alungesc capetele din cauza vitezei luminii, evident.

      În Muzeul Quale s-au deschis toate usile. Vom trai alaturi de niste personaje ciudate cu starile lor. Ne identificam fiecare cu un personaj.

     

      Dar mai întâi trecem prin culoarul Mimetis numit asa pentru a ne încalzi. Nu poti ajunge sa ai stari daca nu ai cât de cât o decât o baza. Ne punem antenele în vârful degetelor. Eu ma voi identifica cu povestitoarea.

     

      La Butaforie

      Gata, începe vizita. Calcam sunetele.

      "Ne aflam la Buftea, un mic orasel platforma de filmari. Am venit sa însotim o americanca interesata sa îsi petreaca week-end-urile cumva pe aici în asteptarea oportunitatilor de afaceri. Din câti programasem sa fim, am ramas în cele din urma doar noi doua si tipul despre care am sa mai vorbesc aici, ne spune povestitoarea în casti. Aha, bun, suntem conectati!

      Dupa un interogatoriu de la poarta, câte persoane suntem, cât stam, ce vrem sa vedem, si asta pentru ca persoana care trebuia sa ne primeasca îsi luxase o glezna, intram în cele din urma însotiti de un security boy. Trecem pe niste alei unde nu e mare lucru de vazut. E sâmbata si nu se lucreaza. Omul ne duce si ne explica: Iata fatada aceasta e de la filmul cutare si cutare... da, da. Vedem doar fata cladirilor caci în spate sta schelaria ca o încâlceala de lemne de sustinere. Din fata totul este perfect. O cabana de munte cu brazii. Da, brazii, sau mai bine zis, pinii sunt reali. Avem voie sa urcam pâna la scari. Dar lasam asta la întoarcere. Senzatia de iluzie creata special ca sa îti faca placere mi se pare hazlie! Iata la ce ne impresionam! La ce curg lacrimi! La cascadorii cu caderi de la mare înaltime, la batai cu iesit prin ziduri, la frumusetea de mucava! Nu e caramida, nu e ciment e doar carton dat cu culoare, forme ridicate pe verticala, intersectate, rasucite. Uneori, în zid sunt gauri parca cineva a scobit cu degetul sa intre un pic de lumina de dincolo. Si astfel vezi schele si iar schele de sustinere. Îmi imaginez cum se apropie cu aparatul de filmat operatorul si a doua oara ni se creeaza o noua iluzie a realului cu fotografiile! Realitatea compusa si descompusa dupa bunul plac. Omul nostru ne duce în Satul Francez. Satul este într-adevar o copie a unuia francez. Biserica, primaria, cârciuma, un loc unde se adapa caii, ce mai, totul. O casa arsa si mai încolo un loc cu zapada. Nu avem voie sa facem poze, dar noi facem. Amicul nostru, taximetristul, dar inginer chimist de profesie initiala cum se recomanda si scrie pe site-ul lui, se apropie de zapada mincinoasa si o pipaie. Pare reala, poliesteri. Totul e aparenta; Exista si un cimitir în curtea unei bisericii si un copac. Aflam ca acel copac a fost adus aici uscat, apoi colorat, mânjit, decorat sa semene cu unul real unde ar cânta cucuvele si umbra lui rara s-ar lasa peste morminte! Din nou am sentimentul falsului, minciunii, iluziei pe care ne-o creeaza arta aceea veche numita cinematografie. O minciuna dulce, credibila, care culmea, ne palce. Vânzatorii de iluzii au stiut bine sa transforme realitatea. Butaforie. Asa cum uneori si viata, chiar daca nu se baga de seama! Acum însa stim clar ce e una si ce e alta. Dar oamenii de atunci nu stiau. Povestitoarea continua...are unele intuitii, nu e proasta! Cred ca si printre oamenii exista falsuri, de pilda, zice ea, acest domn, incognito face si el un fel de butaforie din viata lui! (Oh, acest gând l-am avut si eu, ghidul cultural internaut, mai devreme) Zâmbeste, moduleaza vocea, trimite ocheade femeilor si ele se prind în jocul lui imediat. Si-a creat un fel de haine cu straturi multiple apoi îsi scoate arsenalul în functie de situatie. Stie bine ce functioneaza pentru fiecare, chelneri, bodyguarzi, custode îi cad la picioare. Americanca, cu care nu stiu ce relatii are, e multumita scoate preturi bune din orice cu acest domn! Mai facem ceva pasi prin aceasta gradina-butaforie! Priviti, Intrarea la Vatican! Ne spune baiatul. Impunatoare! Wow! O desfasurare de materiale si ocupari de spatii. Ne spune ca a ramas asa de la un film care... nu s-a mai facut! Înfrunta iernile sustinuta de schelariile din spatele peretilor si face impresie vizitatorilor. Îmi amintesc perioada aceea când barbatii saraci, dar care trebuiau sa circule în mediile înalte, îmbracau doar gulerele si mansetele de la camasa pe sub costum! Circulam, circulam prin labirinturi, vedem ferestre, balcoane înalte la dimensiuni reale. Am senzatia ca s-ar putea prabusi peste mine în orice clipa. Totul este real si ireal în acelasi timp! Prietenul nostru se agita, îmi atrage atentia ca aleile poarta nume de actori. Da. Eu nu observasem. El este un bun observator al suprafetelor, a ceea ce e direct sub ochii nostri. Mintea lui cam aici se opreste la calcule, suprafete si jocul cu diferite înfatisari. Arboreaza un zâmbet larg sau arunca o cunostinta, citita undeva, printr-un almanah, compendiu si da gata pe cea/cel care îl asculta: oh, dar ce destept esti ma! Eu sunt ceva mai atenta (nu stiu cum fac dar iar m-am identificat iar cu o femeie!) eu însa, as vrea sa zgârii un pic butaforia, zidul si armura de carton sa vad ce e dincolo de fatada, poate o schelarie si nimic în interior! Ei, dar la ce mi-ar folosi? Arta vietii e si ea o arta, o iluzie! A trai estetic însemna a te juca cu formele, cu înfatisarile. Se naste astfel o placere a le lega si a le înlantui aceste jocuri care se nasc sub ochii nostri, iar oamenii sunt într-adevar niste jucatori înraiti. Vor sa scoata placere din orice. Cei care sunt prea seriosi, iau totul în serios, mai devreme sau mai târziu se trezesc niste luzari. Nu au stiut sa se joace! Ma întreb însa daca si jucatorii nu traiesc uneori sentimentul de lehamite de prea mult joc! Oare Don Juan, Casanova erau traitori ai esteticului? Devin confuza. Sa acuz pe cineva pentru ca apreciaza esteticul din cotidian fie si doar al frumusetii femeilor sau a cladirilor sau sa merg la radacina lucrurilor si sa caut sensuri morale? Sa te împinga mintea catre adevar sau autentic? Greu de spus. Cred ca e o problema de optiune unde sa te asezi. Sau de balans. Arta e o iluzie, dar când o iei prea în serios te cam arzi... De mult nu mai cred nici eu în vânzatorii de iluzii! Jocul poate deveni totul la un moment dat, fara substanta, fara continut asa cum îl practica acest domn si, culmea, e fericit! Poate aceasta ar fi solutia fericirii! Vizitam si o cabana de vânatoare. Aici interiorul e amenajat. Vedem obiecte vechi, blanuri. Nu stie nimic despre blanuri, dar iar se da mare! Stop, baiatule, ca aici stiu mai bine decât tine. Asta e de caprioara în perioada de toamna, înainte de iernat. Stiu caci bunicii mei erau vânatori! Mobila veche e deosebita. Sofale. Ma întreb cine a stat pe ele si ce gânduri o fi avut? În viata reala, nu în cea imaginara a filmelor! Ma rascolesc amintirile parca din alta viata, parca din secolul trecut sau mai de mult. Superficialul nostru amic topaie, pipaie, face complimente, e jocul lui. Security boy ne duce la vila în care a locuit Zeffireli când a filmat Maria Callas: e reala si pare ca o oaza de realitate în toata aceasta lume fictiva. E pe malul lacului si înconjurat doar de propria ei liniste. Facuta cu gust cred ca i-a placut maestrului, vânzatorului de iluzii. Filmul cu Maria Callas însa nu mi-a placut. Nu ca celelalte ale sale. Cobor treptele spre râu. Am impresia ca apa e singurul lucru real ici. Derbedeul asta tomnatic crede ca stie mai bine decât mine cum stau lucrurile cu viata, cu oamenii, desi niciodata nu cred ca s-a întrebat ce se afla dincolo de trupul unei femei pe care a îmbratisat-o. Vorbesc de amicu nostru, care încearca sa faca cu mine glume deochiate. Ma ia drept o fufa, fara cap si minte. Ce e drept mai stilata, dar tot aia pentru el, femeile sunt doar niste babe sau dulceturi... si eu ma joc sau las impresia ca ma pot juca, dar dintr-o data o cotesc pe o alta alee, spre filozofie si se duce dracu tot jocul, toata butaforia construita cu câteva secunde mai înainte. Îmbrac o alta haina si bietul farseur pe care îl întâlnesc pe drum e derutat. Cum? aici era o dona si acum e alta? Nu se poate! Mai vizitam niste platouri de filmare. Aflam ca unu e construit deasupra unei piscine enorme. Calc cu grija parca as calca pe scoarta terestra cu constiinta ca sub mine e o pânza freatica sau un vulcan si pojghita asta de pamânt ce ma separa s-ar putea rupe în orice moment. E ca în vis. Ti-e frica sa nu te trezesti la realitate, daca îti place visul...caci amicul X jubileaza, se arata nemultumit uneori, alte ori admira, uite intram în sala de recuzite, depozit, confunda tabloul lui Ferdinand cu al lui Carol. Nu îl corectez: lasa-l sa îsi traiasca visul, iluzia ca e destept, informat, barbat bine, daca doamnele îi zâmbesc! Dar cine e el cel adevarat cred ca nu se întreba niciodata. Traieste ca un somnambul, viseaza ca e frumos. Plecam. Eu continui sa cred ca mi s-a dat o lectie despre suprafete si cum se îmbina ele în ochii nostri. Kzzz...kyyyy...Kgttt....Se aud niste parazitii....

      ..............farseurul, gigolo, misoginul sau whatever is are o întâlnire de afaceri, scrie un text lung mesaj cu multe cuvinte ca sa se scuze! Fata de cine? Fata de mine, sau fata de butaforia din el?"

     

      Aici banda se rupe, sau se întrerupe? Nu stim daca s-a terminat sau nu. Nu prea mi-a placut vizita asta. Prea intelectuala , prea savanta. Batrânii încep sa fluiere, mai vor ceva. Dar o voce intra si spune ca asta e tot, tot ce au. Dar noi vrem cu altceva, cu poezie, cu... Dracula... da, da cu Dracula, zice altu. Aud scandari: Dracula ! Dra -cu -la... Dra -cu –la!

     

     

      Ziua a treia din 4703 Decembrie 22/ Noiembrie 3

     

      S-a decis prin vot. Mai întâi sala numita Sonata lunii si dupa aia sala Dracula.

     

      Un murmur...Unii vor Sonata mai întâi, altii vor Dracula. Da, stati cu binisorul, va rog, o s-o luam pe rând.

      Se face liniste.

     

      Luna

     

      Mergem într-o încapere noua. Ni se spune sa ne grupam câte doi, un El si o Ea . Încep sa se certe: Eu sunt Ea, ba eu! Ghidul iar nu are pereche, ca de obicei, asa ca ma fac un El pentru varietate, oricum e ceva pasiv.

     

      Gata începe: "Se facea ca de la începutul lumii, luna nu fusese în capetele oamenilor si s-au trezit într-o zi cu ea pe capul lor.

      O Ea plutea cu gândul la un El, numai din cauza lunii. Se cuibarise în capul ei si nu putea sa o mai scoata, degeaba tot dadea cu mâna ca sa se apere ca de o musca uriasa, dar nu se putea. Luna nu si nu, statea acolo si îl astepta pe el, neînfricatul, ducele, vânatorul care îsi lua toporul si se ducea la padure. Ea mergea la udat florile si se scalda cu flori, Ileana Consânzeana, draga de ea, dar luna era în capul ei si se prelingea apoi pâna la sâni si mai jos pâna se facea ea în întregime o apa curgatoare. Luna aceasta venea asa mostenire de multe veacuri în trupurile femeilor, dar si al barbatilor, de aceea când ea trecea pe Bulevardul Dacia stia ca el e pe undeva pe acolo într-o cutie de bloc, dar nu stia precis în care si se facea ca luna nu mai era în cap, ci o batista înnodata în gâtul fetei însemna ca îl iubeste pe omul acela din apartamentul diplomatic. Uite asa, biata de ea, torcea în capul ei o luna cât tot cerul si se înfasura cu un fir de matase de jur împrejur. Ea raspundea putin la telefon si atunci era grabita ca era psiholog-terapeut si nu putea sa îsi jicneasca pacientii, iar el banuiau ca luna din cap era un falsa, un transfer si nu credea nimeni în sentimentele ei .Una, tot asa, s-a sinucis ca nu a înteles-o terapeutul si nu avea decât 28 de ani, biata de ea! Stiti, e foarte periculos sa te îndragostesti de terapeut, ei te îmbolnavesc de-a binelea, daca nu cumva te omoara...da.. asa era in secolulul acela XXI ... fata cu luna în cap a trait iubind o fereastra deschisa, dar la care iubitul ei nu aparea niciodata, ca avea treburi publice mult mai importante si ea suferea, SUFEREA (aici începe o fâsie luminoasa pe care aparatul meu de decodificare a limbajului nu o poate reda decât asa) DRAGA DE EA, DE NU SE MAI PUTEA. DAR ERA SUFERINTA DIN ACEEA DULCE... O PLACERE SA SUFERE...SE ADUNAU TOTI ATOMII ÎN SUBSTANTA aCEEA NUMITA seratonina, melatoninA ... sI PLUTEA, PLUTEA CALARE PE VÂNT...asta pÂnA, ni se comunica în cele din urma, a venit unu si a inventat Separatia moleculelor! Mare inventie, domnule! De atunci, este clar, ca ne e foarte bine fara sentimente, caci stiti ce era rau cu ele? Oh, adunatura aceea neclara, nebuloasa de molecule neseparate ne învrajbea. Traiasca inventatorul de la I.C.Chim! Pacat ca el a ales sa moara acu câteva mii de ani. Dar inventia lui este si azi valida. Da. Separatia Moleculelor - Cea Mai Mare Inventie a Tuturor Timpurilor!

     

      BATRANII MEI SUNT IN EXTAZ, LE PLACE POVESTEA CA E ÎN IMAGINI. SE LEAGANA IN HAMACURI. (HAMACE?). DA STITI CA HAMACUL ERA SIMBOLUL IUBIrII SI ACU NU E DECÂT UN HAM SA NU CADA PE JOS CARNEA ACESTA DE O MIE DE ANI...LE PLACE, II VAD EU... MIE MI SE PARE CAM DULCEGARIE TOATA POveSTEa.... ÎMI MAI SCOT DIN CÂND ÎN CÂND CASTILE DIN DEGETE SI MA FURA GÂNDUL (mi s-a stricat aparatu)...ACUM LI SE POVESTESTE CUM FATA ARE PICIOARE FRUMOSE SI ALUNECA O PRIVIRE DE MASCUL PE ELE...NU PREA ÎNTELEG UNII CA AU UITAT CUM E...IDEEA ACEA A PERCEPTEI TOTULUI E GREA...BRUSC, FATA ÎNTR-O ZI A DESCOPERIT CA TORSESE PREA MULTA LUNA...SI ACUM ERA INFASURATA ÎNTR-O GOGOASA... ERA INSCRIS ÎN DESTIN SA IASA AFARA SA TRAGA DE FIR SI SA ÎSI IA ZBORUL CA MINISTRUL PE CARE ÎL IUBEA EA FUSESE ASASINAT! MA UIT SA VAD DACA NU CADE VREUNUL DIN HAMAC...NU CA SUNT SRÂNSE BINE... pun din greseala castile unuia de alaturi si iata ce vad:

      Doi prostuti se imagineaza îndragostiti în cimitir. El mergea la moarta lui, ea mergea la mortul ei si se intersectau pe drum. Într-o zi el i-a cerut un foc pentru luminare si ea i-a dat si el s-a oferit sa îi duca cosu si ea a acceptat (vedeti bine, ca desi ea mai avea cos el nu mai avea arc, cum cerea simbolistica antropologica!). Acum îsi promit ca vor merge în fiecare zi tinându-se de mâna sa îsi plânga mortul si moarta. Si plângându-i asa pe aia s-au îndragostit între ei si vor sa mai traiasca înca o suta de ani. Vai ce iubire! Vai ce eternitate! Of, ce duhoare!

      În muzeu imaginarea generala continua....

      ...SI UITE ASA DIN GOGOASEA ACEEA A IESIT O MÂNDRETE DE FLUTURE CARE SI-A LUAT ZBORUL...

     

      Of, bine ca s-a terminat si sala aceasta de vizitat cu sentimentul de iubire blegos, intermediar secolelor consemnate de voi însiva ca moderne si postmoderne. Asa e când le intra în cap ca viata e o forma de arta, trebuie musai fie dusi la muzeu, asta e!

     

      Ziua a patra Decembrie 23/Novembrie 4

     

      Si acu sa vedem ce e cu Dracula asta. Parca îmi aduc aminte ceva, dar nu foarte bine am auzit pe la instructaje. Accesez notitele Aha! E acolo pe la 1400 si ceva unu, Vlad Tzepes domn prin Valahia Transilvana. Simbolul dragonului. Cum? Iar? Nu se poate iar ma lovesc de asta? Hm!

     

      Grupul meu face o pauza la bufetul stelar. Manânca gogosi cu stele si înghit sticle de sateliti, adica energii multicolore. Luminile sunt totul în crearea starilor de adunare a atomilor sentimentali, câti or mai fi având prin ei. Îmi spunea daunazi un amic în vârsta de 600 de ani, sa stii si tu, adica eu, calatoriile nu mai sunt la fel, nu mai ai aceeasi pofta de viata! El e un amic de-al meu care avea o aventura în fiecare calatorie cu câte o bucatica.(Nu e vorba de masini, ci de o fiinte rinocerizate). Si el este mai rinocerizat ca mine, eu sunt prea uman si de aceea prea rational. El nu stiu cum face ca se programeaza foarte usor si face o arta rapida ca o omleta din orice relatie. Acesta sunt eu, astea sunt ouale si aici condimentele. Le pui la prajit si gata viata, chiar nu prea înteleg cum poate, frate, sa se programeze pentru fiecare gaura neagra la fel, cum spun, la el functioneaza foarte bine butoanele din creier, push and click si gata ia viteza. Mai, tu ai iubit vreuna? Nu stiu! zice cu sinceritate. Dar oricum nu e la moda. Mi-e mila de el, saracu, i s-a indus ca este fericit si el repeta mereu: "Sunt un om fericit!" Dar nu stie ce e aia fericire. În fond, nici nu îi trebuie, traiasca NLP (Neuro Linguistic Programming), traiasca R. B.( un nume important) Nu-i asa? Oricum el nu citeste psiho-hipnotologie! Dar stie istorie multa. Îti poate spune cu precizie de ceas când s-a nascut cutare, sau cutare si unde Hanibal, da, Hanibal ante portas! Si altele. Eu nu sunt chiar asa de bun la istorie, am cam lipsit la Abu Becker, ca îl studiam pe Hegel, alt troglodit, deocamdata colegului meu nu îi trebuie muzee, înregistreaza tot de-a valma, fie ca e arta fie ca nu e, dar pune degetul pe imagine si zice: Uite asta sunt eu! Si acolo e un broscoi, dar nu are nici o importanta o veni într-o zi si o printesa sa îl de dezvrajasca. Nu îi trebuie muzee, deocamdata... dar o sa vina o zi când o sa vrea si el sa mearga mai des la muzeul Quale, sa simta "rosia ca rosie" si...

      dar se aude gongul. Trebuie iar sa ne punem castile si sa retraim forma care ne convine...Ah! ce placut o sa fie! Eu sunt aici prima data, cam devreme ca sunt tânar, nu am nici doua sute de ani, dar, cum sunt cam curios din fire, vreau sa aflu mai repede cum e sa fii batrân, cum e în calatoriile prin muzee.

     

      Dracula game.

     

      Brrr! Mi se face parul maciuca. Trebuie sa înghit niste vitamine de frica sa nu ma albesc prea tare ca mi se vad oasele.

     

      Avem parte de casti lambdagene, speciale si de scrierea hieroglifica. Imaginile vor fi holograme cu mirosuri si partial-color, specifice secolelor trecute. Se vrea totul life chiar si trupurile, mai ales acestea. Tot ce urmeaza este o combinare a auzului cu vazul, cu miscarea si mai ales cu echilibrul pentru traire unitara, deplina.

      Asadar cercuri, holograme, cuvinte-idei, sunete si tobe. Culoare rasturnata din galeata cerului sau din cosurile abundentei Pamântului. Ne punem costume cu gluga, dinti, ne luam spargatoare de nuci, care fac parte din recuzita si valsam, valsam printre vitrine.

      Cuvintele erau cam asa cum vor urma (restul nu prea e posibil de scris, va rog sa ma întelegeti ca exista si de nedescrisul):

     

      Faceam si io pe acolo niste pasi, asa mai mult de pan plaisir. Vai, ce bine dansati domnule! Pe dracu! Sunt un bun actor, cum zicea si amicul meu din Tibet, suntem actori care jucam dinspre trecut spre viitor sau invers si ne rescriem mereu si mereu scenariile. Da, el era adept al reîncarnarii pe când eu trebuie sa valsez aici cu mumiile...Dar pâna la urma, stiti, e chiar interesant!

     

      "Ca sa restabilesti ordinea în comunitatile acelea vechi, aud în mintea mea cum încep sa ciocaneasca niste idei în timp ce valsez cu vampiri, îti trebuiau simboluri. Asa ca, în Transylvania aceea de demult, traiau niste fiinte, sau erau numai în imaginatia oamenilor, care trebuiau sa restabileasca dreptatea, ordinea, sa aduca marginalizatii la centru. Da. Comunitatile trebuie sa fi avut forma de cerc si când nu erau, trebuia maturate cu o coada, cel mai bun trebuie sa fi fost dragonul care sa înfricoseze si sa îi adune când o luau razna, asta pâna au învatat sa gândeasca în concepte si au inventat legile. Da. Dragonii erau sperietorile, cine putea sa fie mai puternic ca o relicva de dinozaur? Nimeni. (sau poate ca aveau forma navei zeilor din Steaua Sirius pe care îi tot visez eu!) Dupa aia, prostii au zis ca e expresia pagânismului, dracilor, sarpele cu aripi ce venea din Orient, de aia a aparut Gheorghe omorâtorul de balaur, adica religia autoritatii romane care ucide spiritul liber pagân. Sarpele din simbol al întelepciunii (Dialectica, una cele 7 arte medievale, era reprezentata de o fecioara cu un sarpe în mâna, iar lui Socrate, daca va mai amintiti, i se mai spunea si pestele torpila) a devenit simbol al vicleniei si asa mai departe. Pai si de aici la Dracula cum e, ca nu pricep, zice mintea mea. Pai, este, uite asa, ca Vlad Tzepes nu era crestin, si familia lui practica un pagânism târziu. De ce credeti ca Mihai Corvinul îl acuza ca lupta împotriva crestinatatii? Îmm? Si cum de semna cu atâta sârg cu numele "Dracula" daca acesta era semnul raului? Si cum de nimeni nu voia sa-l gazduiasca pe ta-su când a devenit membru al Ordinului Dragonilor? Datele istorice nu se pupa! Nu se potriveste nimic. Lipseste ceva pe acolo prin istoria aia de la 1400 si jumatate. De ce trebuia sa se converteasca la catolicism ca sa se casatoreasca cu a doua sotie? Dar ce s-a întâmplat cu prima? Nu ne lamureste nimeni. Hotarât lucru, nu se pupa de loc faptele acestea în istorie. Pagânismul daca era prin satele ascunse românesti sau dace, sigur se întâlnea si pe sus, pe la domnitori. Si de unde venea dragonul asta si cum s-o fi dus pâna în Irlanda? Of, daca ma mai gândesc mult pot sa înnebunesc de tot! Hai, mai, las-o balta!"

      Mai facem niste piruete pe aici cu vampirii holograme; se asteapta aparitia unuia real. Dar capu meu tot macina si macina. "Asadar Tzepes era setos de sânge si facea dreptate dupa legea dacilor, aceia cu steagul cu sarpe plus cap de lup. Adica se lupta pe de o parte cu turcii, pe de alta cu catolicii, tot un draq. Dar el trebuia sa fie mai drac decât ei; sa îi poata învinge. Asa e ca nu au înteles nimic din istorie? De ce tragea în teapa? Pai ca sa sacrifice în numele dragonului, tepusa îmbraca victima ca o piele, sau ca o pula (am si io acasa un tablou cu un dragon în nori si m-a întrebat o gagicuta: si unde are lighioana asta oraganul-banana? ca nu se vede. Nu, nu se vede ca el tot e un organ, i-am, zis-o, io blondei, ca blonda era!) Si-a zis Dracula si el se mândrea cu asta, semna chiar în hrisoave. Dar povestea? Povestea era cum ca, într-o zi dragonul Dracula -Vampirul nostru a întâlnit o fata frumoasa si a iubit-o, si ea pe el, dar ea era de la saxoni, bla, bla, bla...".

     

      Batrâneii vor iubire si iar iubire, li se scurg balele, acum le-au crescut colti reali de vampiri si daca nu ar fi în cabine separate, s-ar sfâsia unii pe altii în iluzia iubirii totale. Da, Iubirea Totala este în muzeul acesta. "Iata Tzepes o sorbea de tot pe frumoasa saxona si devenea nemuritor! Are nevoie de sânge. Cum sa fii una cu celalalt daca nu îti circula acelasi sânge prin vene? Asa e! Sângele trebuie sa ne uneasca si de aceea ne sorbim unu pe altul pâna ne epuizam. Vedeti voi, asa gândeau stramosii vostri, dragii mei, el o sorbea din priviri si din toate cele si ea trebuia desigur sa se topeasca de iubirea lui. Absolut! Dar sângele este o chimie ca oricare alta, se oxideaza daca e statut si otraveste, sau fierbe daca mintea e pusa pe jar, dar numai asa se completeaza ceea ce nu exista în trup. Cum? Ca tot nu înteleg reteaua chimio-logica! Atunci de unde vine starea ca stare? Ca de ea e vorba. Cum se naste starea de acel ceva? Nu stim nici noi, care traim în mileniul al V-lea al erei voastre! Din nimic, adica din atomii, protoni electroni, mezoni si alte de acest fel entitati, cica mai mult goale decât pline, care mai mult nu sunt decât sunt, si, la un moment dat, apare un ceva care nu este nimic, o protuberanta eterica, starea de bine, fericire, dulcele si amarul, iubirea si ura... Uite-le cum stau expuse ca niste zdrente la soare în acest muzeu."

     

      Muraturile s-au înviorat. Le sclipesc ochii, fiecare îsi produce în minte propriul film de iubire totala de revitalizare. Tratamentul e valabil pentru înca o suta de ani. Iata, Dracula în carne si oase iese, se ridica din vitrina glasso-sincopata-vitaminogena, vine la care se nimereste, se întinde cu bratele sa îi suga sângele pentru nemurirea sa. E o chiraiala si o harmalaie cum numai la Ambasada Chinei am vazut, când voiau sa le expulzeze pruncii din nou în orezariile de unde venisera. Bocete si urlete de scapati ca din pusca. Unii sunt mai curajosi, stau pe loc, cred ca asa se câstiga nemurirea, nu doar prelungirea existentei. Fiecare atins din astia vor suge sângele altcuiva si tot asa mereu, te tot sacrifici pentru ceva, si totdeauna cineva îti suge sângele si tu trebuie sa te prefaci ca asta vrei. Dar Dracula se retrage si în locul lui ramâne nebunia starilor primitive. E o gaura în mijlocul muzeului. Aici trebuie sa ne scuipam starile înainte sa parasim locul. Sa nu moara ca fiica saxonului. Asa e ritualul iubirii, cu sacrificii. Nu vrea nici unu. Hai mai, tâmpitilor, ca e împotriva regulamentului sa sar eu în ea. Ne rugam de usi, dar acestea ramân închise ermetic. Ca sa ne întoarcem, unul dintre noi trebuie, trebuie sa ramâna aici. Ce e de facut? Toti s-au înghesuit la usa. Mai, dupa ce au cautat atât de mult rosia ca rosie, uite ca acu vor înapoi la formule matematice, s-au pisat pe ei de frica, au râs si s-au pupat în vis, dar, gata, acum vor acasa. Toti. Dar de ce nu mi s-a spus de capcana asta? Trebuie sa ma sacrific? Nu am solutie. Le spun înca odata ca e împotriva regulamentului sa ramân aici. Cine îi mai conduce înapoi? Sa decidem asadar. Cine ramâne? Daca nu, Dracula va lua unul. Aha! M-am prins! Asa face GS-ul sa mai scape de ei si nu le spune, cica le plateste vacantele! Top secret! Classified! Eu mai am de trait si de povestit, nu am cum sa ramân aici! Iar am fost în misiune speciala, mama masii de treaba! Nu stiu cum, dar ma ispitea grozav gaura aia neagra, poate o sa aflu ce e în ea cu alta ocazie. O lume paralela? Paralela sau nu stiu cum ar fi putut sa fie, acum ca sa plecam mai repede, o sa împing un batrânel acolo si gata. Asa am facut. Când a venit vampirul era deja servit ca pe tava, dar si alarmele sunau. Iar am facut-o fiarta!

      Let’s go!

     

© Copyright Maria Popescu-Butucea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online