evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Povestea trenului  -  Pânza de păianjen  -  Experienţă pecuniară  -  Aedes  -  Ciorna  -  Timpul schimbării  -  O noapte într-un ceas  -  Răspuns fără întrebare  -  Iubirea de pe Venus  -  Oglinda  -  Lala  -  Almateea  -  Aether pro narcosi  -  Întâlnirea  -  Nick  -  Omul cu păsări  -  Rapsodia  -  Începutul  -  Dispariţia  -  Universul lent  -  Coana mare se mărită  -  Ultima eclipsă (I)  -  Pacientul  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Plasa pe jăratic  -  Oglinda îngerilor  -  Visul demiurgului  -  Viziune  -  Nouăsprezece zile (I)  -  Aura urii  -  Cunoaştere  -  Luminile oraşului XV  -  Legendele Căutării  -  Joia neagră  -  Arta fugii în cinci acte  -  Jocul Zeilor (II)  -  Comando Fox  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Luminile oraşului XXV  -  Experimentul  -  Nu este prima dată  -  Liber arbitru  -  Drumul spre  -  Depozit.03  -  Soldatul  -  Iza  -  Cărăușul  -  Re-insecţie


Apocalipsa

Apocalipsa
  Ramona R.
varianta print

Ramona R.



Publicat Duminică, 16 Septembrie 2007, ora 15:03

      Isi simtea capul greu si dureros, iar corpul parca i se afunda intr-un nisip moale. Aerul il simti irespirabil. Incerca sa se ridice, dar cazu iar in tarana umeda si rece. Cu ultimele puteri isi propti palmele de pamant si isi ridica cu greu capul si umerii. Insa ceea ce ii fu dat sa vada era aproape inspaimantator.

      Parea sa fie seara, caci soarele lumina slab. Insa prin lumina putina putu sa vada ca orasul era pustiu, parea parasit. Copacii erau uscati, iar frunzele lor ruginii acopereau aleile pietruite si goale. Cladirile inalte erau de un gri aproape deprimant si pareau reci si triste.

      Incepu sa se intrebe unde era si cat timp fusese atat de departe de lume. Reusi sa se ridice incet si isi simti picioarele moi. Bocancii ii fereau picioarele de raceala si umezeala pamantului in timp ce isi plimba cu greu pasii printre copacii tristi.

      Trecu pe langa cateva masini ale caror caroserie era sifonata ca in urma unui accident, pe langa magazine ale caror usi erau intredeschise, iar unele aveau oblonul tras pana la jumatate ca si cum ar fi fost parasite in graba. Totul era pustiu. Nici tipetenie de om.

      Isi vazu imaginea proiectata intr-un ciob de oglinda. Suvitele blonde si carliontate ii erau acum pline pe noroi. Fata ii era murdara de tina si ochii albastri pareau goliti. Pardesiul negru era acoperit ici si colo de noroi uscat.

      Mai trecu pe langa cateva masini rasturnate si pe langa cativa copaci uscati, ale caror crengi fusesera rupte parca de o furtuna violenta. Peisajul apocaliptic o infiora si ii provoca o teama pe care o simtea strecurandu-se in tot corpul sub forma unui fior rece si stredelitor.

      Era atat de liniste! Nu auzea nici oameni, nici pasari, nu auzea nici macar sunetul pasilor sai afundandu-se in pamantul moale si crud. Merse asa in nestire parca ore intregi cand setea ii rapuse aproape suflul si se opri langa o fantana. Se sprijini cu o mana de marginea putului sa-si tina echilibrul si pe cealalta o duse la piept incercat sa-si recapete suflarea intretaiata. Inchise ochii si i se paru ca aude strigate de ajutor, isa cand privi in jur totul era la fel de pustiu. Trebuie sa fi fost oboseala, gandi.

      Se apleca spre fantana si privi catre apa limpede in a carei oglinda isi vazu iar chipul. Inceerca sa-si aminteasaca cine era. Fata aceasta de femeie frageda ii era complet straina, la fel de straina ca suvitele balaie, carliontate, ca buzele uscate de sete si vant, ca ochii azurii. In causul palmelor cuprinse niste apa din care bau cu nesat. Dupa ce-si astampara setea isi spala fata si se lasa iar prada gandurilor. Insa cand apa ii dezvalui inca un chip alalturi de al ei tresari speriata.

      Se intoarse brusc si scoase un tipat cand vazu barbatul de langa ea. Era brunet, destul de scund, abia daca era cu un lat de palma mai inalt decat ea, parea prea scund pentru un barbat. Era plinut cat sa i se increteasca pielea de la ceafa si sa ii para fata mai rotunda decat ar fi fost, luand in calcul osatura fetei, iar burta generoasa i se revarsa deasupra pantalonilor. Trage cu nesat dintr-o tigara si cu o mana pe care straluceste un ghiul ii face un semn de salut fetei. Poarta la gat un lant de aur, de grosimea unui deget si are pielea maslinie.

      - Imi pare rau ca te-am speriat. Pot sa te ajut cu ceva?

      Fata tresari.

      - Ce s-a intamplat?

      - Cu ce, intreba strainul cu un zambet?

      - Cu totul. Fata ofta inainte sa continue. Totul e uscat, parasit... si... trist...

      - Dar tu ce cauti?

      - Nu stiu, raspunde coborand capul cu un oftat lung.

      - Daca nu stii, n-ai sa reusesti sa gasesti.

      - Ba da! Se inviora fata. Stiu... adica simt ca am sa reusesc, ca trebuie sa fac ceva si ca depinde de mine.

      - Cata lipsa de modestie, rase strainul!

      Fata privi in jos jenata si apoi continua.

      - Pur si simplu asta simt... ca vreau sa fac ca totul sa fie ca inainte.

      - Crezi ca poti?

      - Da... il privi apoi in ochi si ii zambi suav, dupa care contiua... si tu ai sa ma ajuti. Vrei?

      - Ai tu incredere in mine?

      Fata ii cuprinse mana intre palmele ei mici si albe si il tintui cu privirea:

      - Simt ca ai suflet bun. Da, am incredere.

      Fermecat de bunatatea ei, barbatul o intreba de ce vrea ea sa faca ce-i sta in putinta pentru a aduce totul inapoi. Fata incepu vadit insufletita sa ii vorbeasca despre oameni fericiti, copii voiosi si jucausi, despre trilurile pasarilor, despre primaveri in care infloresc toti copacii, despre toamnele cu ploile ei tarzii si despre dragostea care poate salva.

      Barbatul nu se opuse cand Cupidon ii strapunse inima chiar in mijloc si in loc de tristete, se lasa cuprins de noul sentiment pe care nu il cunoscuse pana atunci.

      - Doamne, Te-am facut ceea ce iubesti cel mai mult. Te-am facut om. Cum m-ai invins?

      Fata isi aminti pe data cum a creat lumea, apa, pamantul si omul si ii raspunse diavolului pe un ton bland:

      - Dragostea invinge intotdeauna.

      - Ai stiut de la inceput...

      - Da, am stiut de la inceput.

      Diavolul se evapora incet, rapus de sageata lui Cupidon, iar copacii inflorira brusc, pasarile isi reluara zborul deasupra lor, cerul se insenina si orasul se anima de zgomotul oamenilor ce reveneau incet-incet la viata de toate zilele.

     

© Copyright Ramona R.
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online