science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Cadou pentru regele Isrunului  -  Robotul  -  Veşnic orizont  -  Revederea de 20 de ani  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Povestea unui suflet  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Enigma de cristal  -  Cel care nu mai e  -  Copilul gheţii  -  Praf minune (III)  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Praf minune (II)  -  Iluzia viselor  -  Solilocviu  -  Dincolo de ceţuri  -  Zona 25  -  Bodaproste  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Vânătoarea  -  Ultima eclipsă (II)  -  Caiet de regie  -  Povestea gândacilor  -  Timpul  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Legendele Căutării  -  Piatra  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Omega  -  Conştiinţa împăcată  -  Ancheta  -  Locul pierdut  -  Poveste de viaţă  -  Război total  -  Virus de sticlă  -  Războiul  -  Vikingul  -  Ultimul Paradis  -  Timpuri Noi  -  Depozit.03  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Boaba de spumă  -  Penato e căutat de prieteni  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Sfântul  -  Vizita  -  Octopolul  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Între două lumi


Fata mării, Poliana

Maria Popescu-Butucea



Publicat Duminică, 16 Septembrie 2007, ora 20:56

      Despre iubire nu se prea vorbea în satul meu ca, stiti, era, rusine. Maturizarea era câteodata brusca si dura. Mai ales fetele erau ferite sa auda lucruri care nu se cade, desi exista pe câmp cica o floare care arata an de an cum e cu rusinea fetei. O floare alba cu inflorescenta bogata care avea în mijloc o pata neagra. Acesta, spuneau batrânele, era an de an tot mai mica, semn ca fetele nu mai aveau rusine. Se stricase lumea, fa, si mai multe nu, zau asa!

     

      Urechile noastre nu auzeau sau nu stiam noi ce vorbesc cei mari. Noi, fetitele leganam papusile si le facem rochite din ladita noastra cu peticute de la croitorese, iar baietii umpleau zidurile de cuie si se murdareau ca porcii prin tarâna facând drumuri pentru cercurile pe care le mânau toata ziua, carutelele din coji de pepeni sau dovleci si dadeau cu pietre dupa pasarele. "Sa nu va mai jucati cu Gili ca-i baiat! Si ce daca? Pai da cu pietre si sparge geamurile, spuneau matusilele. Nu ne lasau sa ne jucam cu baietii si gata! Dar pe noi nici nu ne interesa. Rau era ca din cauza vreunui fratior nu avem voie nici sa ne jucam cu sora lui. Odata când ne-am dus sa ne pisam Gili, baitul secretarei de la primarie - o venetica din Oltenia aia, cu doi copii, facuti nu se stie cu cine dupa razboi, ne-a întrebat: da voi pe unde va pisati daca nu aveti cocosel? Da, am observat si noi, ne lipsea ceva. Si i-am spus, ca proastele ce eram, mamei si de atunci nu ne-am mai jucat cu el.

     

     

     

      Despre iubire nu prea stiam multe. Vedem ca se aduna barbat cu femeie la o casa, ca veneau copii, ca bunicii mai si mureau, iar încolo nu întelegeam mare lucru. Numai ce auzeam câte odata la masa unde ne adunam toti, ca mâncam la masa aceea rotunda de pe timpuri toata familia, ca a fugit a lu cutare la cutre ca mireasa, sau ca a furat-o pe o ileana a lu nu stiu cui si acum tre sa faca nunta, ca uite cutare daca a ascultat a luat-o cu nunta, iar uneori ca e mai mare rusinea ca se face botez si nunta în acelasi timp! Olelei, olelei! Mai târziu am auzit cum se duce mireasa adica tinerii a caror parinti nu se vor, se hotarasc sa se ia fara stirea lor si într-o noapte dupa bal o pereche tânara, ca martori, îi duc pe cei doi la casa baiatului. A doua zi dimineata batrânii se trezesc cu nora în casa. Cam asa stateau lucrurile. Uneori auzeam niste vorbe pe furis ca ne alungau de prin apropiere, cum ca l-a prins pe nu stiu cine la nevasta si s-au batut si.. pe ea a trimis-o la ma-sa acasa. Ca…

     

     

     

      Femeile si fetele mergeau sa le descânte, sa le dea în carti o vrajitoare, da sa nu spui la nimeni, sa le citeasca în argint topit si sa îl dezlege pe cutare ca nu mai da noptile pe acasa. Când se faceau de maritis fetele îsi înnodau iarba dragostei în sân si asteptau sa vada care frunza se deznoada, una cu numele unui flacau. Se potrivea nu se potrivea nu stiu ca eu nuuu…. O data când am vrut sa culeg buruiana asta mi s-a parut sau chiar am vazut un serpisor, m-am speriat si am fugit. Se spuneau povesti despre el de tot felul, ca odata cineva a dormit la câmp cu gura cascata si i-a intrat un sarpe în gura si apoi omul trebuia sa bea zilnic doi litrei de lapte nu putea sa îl mai scoata de acolo; altele ca i se dadea cuiva sa bea un pahar în care era un mic pui de spurcat si ala îl îmbolnavea pe om si apoi murea; ca odata doi copii i-au pus mamei, asa ca sa o sperie, un sarpe mort lânga perna când dormea si sa vezi întâmplare a venit perechea sot a sarpelui, ce o fi fost, si a strangulat-o pe femeie! Oho, ce de multe am auzit. Cel mai tare se speriau femeile de El. Se spune si la biserica ca el a ispiti-o pe Eva aia, prima femeie si de aia fug pacatoasele de el. Stiti, la noi femeile erau de doua feluri unele care se speriau de serpi si unele care îl cautau si îi omorau. Dar cele mai multe se speriau.

     

      Mamâca însa era una care omora serpi si îi placea sa si vorbeasca despre asta. Cum era ea cam haiduca de felul ei zicea: "Mânca-l-ar ienii de dusman, da ciomagu sa îi strivesc capu acum!" Povesteste cum a vazut unu galben, parca era de aur, gros ca pe mâna de om voinic, luuung dumnezeu stie cât ca se încolacea si descolacea într-una si suiera cu cele doua limbi, uite asa facea, uite asa! Da din mâini în timp ce vorbeste. Noroc ca am venit eu si l-am ca venea la leaganul tau de sub cires, îmi zice mie. Îndea, vezi sa nu, minciuni, bombane ofensata maica-mea dupa coltul casei. Zau, la noi la via veche erau multi trebuia sa îi stârpim, cu sapa. Tataie zice ca nu a vazut serpi galbei, da or fi poate pe la padure. Mamâca spune: nu era de la padure, era de pe aici de pe la balta noastra! Sarpe de apa galben? O fi si asa jighina! Si da din cap si el. Pe sub cetate, la guvizi catre Razim erau multi serchi, calcam pe ei. Erau de apa. Nu faceau rau, se întindeau vara la soare si stateau asa nemiscati. Uite acolo e Insula Popina, ne-o arata tataie iar mai încolo în mare nu se vede decât de sus de pe cetate, în zilele foarte senine, e Insula Serpilor. De ce îi zice asa? Întrebam noi, sunt serpi acolo? Nu stiu, am fost o data când ne-am ratacit înainte de razboi cu barca. Acolo e o insula de chiatra ca si dealul cetatii. Se mai povesteste ca farmazoancele, babele care fac vraji umbla dupa serpii de acolo, le iau coltii, pielea ..si astea sunt facaturi de dragoste…dar poate va e frica…

     

     

     

      Pe aici la poala cetatii sunt varariile, niste cuptoare în pamânt unde se arde piatra de calcar si se face var alb, alb de dau oamenii pe case si pe dinauntru si pe dinafara si pomii la strada si gardurile. Focarii pleaca apoi cu acest var prin satele vecine si îl vând. Pentru ca sa iasa varul bun cineva trebuie sa pazeasca bine acest foc, sa puna mereu pe el sau sa aduca lemne. Asa ca pe acolo mai e si câte o cocioaba de coliba unde stau oamenii. De singuratate însa, povestesc ei, aici se petrec lucruri stranii. Ceva între vis, poveste si realitate. Unu din focari avea o fata albinoasa, asa se nascuse ea cu parul alb, cu sprincene albe. Era o femeie tacuta, cam rusinoasa de defectul ei de a fi atâta de alba, parca era din varul pe care îl faceau. Dupa ce ea era sluta mai facut si o copchila tot asa alba, dar asta mai avea un defect, avea degetele lipite ca talpa gâstei si la mâni si la picioare. Ele stateau mai mult pe la cocioaba vara pâna venea scoala. Fata apucase obiceiul cititului. Îi mai aducea ta-su mare de pe unde se ducea carti cu poze. Lelea farmazoanca spunea ca platesc, ca noi toti, pacate din alte vieti. Asa o fi, cum zice ea. Desi satu spune ca-s urâte, mosu îsi iubea odraslele. Nepoata a crescut încet, încet ca un pui de zâna alba, nu se înnegrea niciodata, o porecleau Balana. Umbla încaltata si vara si iarna cu niste târlici ca se agatau în iarba pielitele ei de la degete iar la mâini îsi taia mereu pielitele dintre deste care îi cresteau la loc. Domne, ce dihanie o fi vazut ma-sa când era grea cu ea de a ramas asa? se întreba lumea, apoi se închina pe la spatele ei, vreo una gravida zice ca sa fie acolo la ea. Dar oameni erau si ei ca toti ceilalti din sat. Fata a crescut mai mult pe la cuptoare si uneori ramânea si noptile sa pazeasca focu. Nu era nici o primejdie oricum oamenii o cam ocoleau.

     

      Într-o noapte a visat cum statea goala pe pamânt si i-a intrat un sarpe în cur! Auzi mama? Ce sa fie asta? Ei, vise ce sa fie. Ia nu te mai holba toata ziua prin tufisuri!

     

     

     

      Când soarele apunea si încet, încet se ridica luna peste zidurile cetatii, fata închidea ochii pe jumatate vedea fumul cum iesea usor pe bageac, semn ca arde focu bine si calcarul se face var, iar ea visa, visa. Alaturi apa Razelmului clipocea, val dupa val spala pietrisul si nisipul. Se mai auzea o cucuvea prin pomii de departe si somnul putea sa vina. Dar nu venea numai somnul. Fata visa un Fat-Frumos ca orice fata de vârsta ei. Vântul sau gura lui o atingea? Brate sau iarba înalta o strângea? Se putea spune ca plutea? În cer, pe apa, pe luna, sau niciunde? Pamântul se facea mare si marea se face pamânt. Deal vale si vale deal. Se simtea fata marii, Poliana cum citise într-o carte. Si daca ar fi ea fata marii?

     

      Se trezea dimineata ca dupa un cosmar, (i se mai întâmplase sa fie si ziua sa cada în lesin) cu un fel de bale, iarba de mare, dar oare cum venisera valurile pâna aici? Era o apa statuta, sau vreo iarba unsuroasa? Mirosea a peste, vântul venea cu duhori de peste apa. Cineva îi povestea în vis cum în Insula Serpilor este numai si numai primavara. Ca acolo se ajunge cu o barca alba, ca pomii sunt tot timpul înfloriti si oamenii nu mor niciodata. Parea o poveste japoneza sau oricum nu de pe aici.

     

     

     

      ……si ai ei care uitau cu zilele sa mai vina de pe unde plecau si vara o petrecea mai mult singura… la poalele cetatii Heracleea, tacuta, umbroasa si parasita de mult locuita poate numai de strigoi si cucuvele si de povestea cu Zmeul……

     

     

     

      Intr-o zi, când s-au întors de pe drumurile pe care le faceau, ai ei au înteles ca se întâmpla ceva cu burta ei. Plânsete, urlete, amenintari, sa ne spui cine e scârba de om, ca îl omor, sa nu taci, Dumnezei lui de tâlhar! Nu stiu, vine poate noaptea când dorm, eu nu vad decât cum sclipesc valurile cu doua luminite galbene si adorm. Auzi, ce zice - nebuna de fii-ta, asta cu cititul ei. S-a prostit la cap. Ai fost la Baba Avramoaica cu ea? Nu, de ce sa ma duc? zice ma-sa. Stie si ea si crede ce spune fata.

     

      S-au asezat la pânda omu cu vara-su. Fata sub cerdac. Statura mult, peste miez de noapte. Din tufis nu e vede mai nimic. De data asta era o noapte bezna neagra ca smoala. În linistea cu greieri cred ca au adormit si prostii nostrii. S-au trezit numai când au auzit sobâldâc, sobâldâc în apa. Sari, maa, ca fuge! Na. Ca l-am scapat. Da. A fugit lasând fata cu gemete lungi înca dormita, visând un vânt mare, o tornada care o ridica la cer. Lânga ea când au prins facliile era o piele lunga de peste doi metrii, galbena ca aurul, din care iesise probabil Marele Serpalau. Oare era împaratul acela de pe Insula Serpilor? Pielea avea si chicioare ca niste gheare unite de pielite. Atunci a înteles omul nostru cu cine a trait toata viata alaturi. Au lasat bâtele jos, a lut copila în brate si au înteles ca va mai veni pe lume un pui, poate baiat, poate un Zmeu adevarat pentru a locui din nou la cetate! Mai stii?

     

     

      Si Poliana, ah, Poliana, din capul ei, m-a facut pe mine, cea incapabila sa merg ca lumea, dar nici sa zbor, doar sa ma sui din când în când la cetate pe locul acela, stiti dumneavoastra, unde sedea altadata Zmeul, tatal si sa privesc drumul care fuge serpuind de la Enisala, drumul cu plopi.

     

© Copyright Maria Popescu-Butucea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online