evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ziua în care pământul s-a oprit  -  O Poveste (?) modernă  -  Texte.01  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Talent  -  Transcendere  -  Inelul de platină  -  Tranzit  -  Archeopterix  -  Resacul Timpului  -  Octopolul  -  Orb  -  Liber arbitru  -  Sete  -  ROV-27  -  Al nouălea iad  -  Avatarul  -  Caiet de regie  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Călătorii cu îngeri  -  Principiul alibiului  -  Tarsius  -  Proză scurtă  -  Odă pentru Măria Sa, Îngerul nostru  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Marea Neagră. Iulie  -  În căutarea zborului  -  Inelele lui Saturn  -  Catedrala  -  Novo Homo Sapiens  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Luminile oraşului XIV  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Hoţul de timp  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Norul de argint  -  Depozit.01  -  Luminile oraşului VI  -  Oglinda  -  Visătorul  -  Contrapaganda  -  Moştenire de familie  -  Gheşeft  -  Poetul cerşetor  -  În umbra deasă a realităţii  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Lumina neagră  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Claviaturi


Tata, ceasul şi căpşunile

Tata, ceasul şi căpşunile
  Andreea Popa-Merticaru
Răspuns fără întrebare
Pierderea
Simbioza
Călătorii cu îngeri
Lumea lui Ingo
varianta print

Andreea Popa-Merticaru



Publicat Duminică, 21 Octombrie 2007, ora 09:20

      Palma dreapta imi era incolacita in palma lui stanga in timp ce cu stanga mea tineam bine cornetul de inghetata.
      - Repede, sa nu te murdaresti, se topeste… Da, da, stiam dar nu mai pridideam sa opresc valul de crema dulce care abia oprit intr-o parte incepea sa se prelinga pe partea cealalta.
      -Cand traversezi te uiti in dreapta, te uiti in stanga…Da, da, dadeam din cap, stiam si asta, dar traversam potrivindu-mi pasul cu pasul lui, cu ochii la cornetul de inghetata. Se topeste, se topeste, mai e un pic, sa nu se termine, e atat de buna, imi spuneam singura.
      Un tiuit ciudat, necunoscut mi se zbatea intr-o ureche si i-am spus iar el a inceput sa ma intrebe ce fel de sunet, in ce ureche, daca m-am lovit.
      -Te doare rau?…Da, ma doare, dar nu spun nimic. Poate ca nu observa.
      Am terminat inghetata chiar in locul unde strada facea un colt. Douazeci de pasi pana la aprozar. Am facut popas in dreptul tarabei pe care luceau rosii capsunile.
      -Din partea asta parca sunt mai frumoase si mai tari.…spunea tata vinzatorului si-i impingea spre taz cele mai frumoase fructe.
      Foarte cald, prea cald. Masinile ridicau praful pana in soare. Soarele era asa cum trebuia sa fie, galben palid, pictat intr-un colt al cerului prafuit, acelasi de fiecare data. Ceva nu se potrivea cu masinile care claxonau toate la fel, uniform, prelung ca un vaiet.
      Capsunile straluceau mii, rosii, cred ca am mai spus ca erau foarte foarte rosii si de data asta miroseau a spirt.
      Tata avea degetele rosii. L-am intrebat dar nu mi-a raspuns. De la capsuni trebuie sa fie…m-am asigurat eu insami.
      De undeva sirena ambulantei sfisuia aerul amenintator. Urechile, acum amandoua, imi tiuiau si le-am astupat cu palmele.
      -Ce e, de ce plangi, ti-a intrat ceva in ochi? Uite batista…Iar eu mototoleam peticul de carpa cand la un ochi cand la celalat fiindca nu stiam pe unde veneau lacrimile. Le simteam numai cum se formeaza, cum se rotunjesc si cum urca din cosul pieptului dar nu voiam sa il sperii pe tata si ma straduiam sa le acopar.
      -Trebuie sa mergem la doctor neaparat…Eu imi potriveam din nou pasul dupa pasul lui si imi gemuiam degetele in palma lui cu piele aspra.
      -Cand traversezi te uiti in dreapta, te uiti in stanga…Da, da, stiam. Haide tata, haide sa traversam amandoi, sa ne grabim.
      Masinile, ambulanta, poate aceeasi care ameninta mai devreme, erau aliniate cuminti la stop. Nu mai claxonau. Parca toti ochii din lume ne priveau si asteptau sa vada ce facem, care va fi urmatorul pas. Medicul in halat alb din ambulanta si-a incrucisat privirile cu ale mele. Si in privirea lui am citit ridicatul neputincios din umeri, linia rosie de pe ecranul monitorului, sirenele tuturor salvarilor din lume. Spunea ceva omul in alb dar eu nu auzeam fiindca eram atenta sa simt pe unde veneau lacrimile si sa le prind inainte sa alunece pe obraz.
      Tata si-a pierdut ceasul, cel mai probabil in gramada de capsuni, cum insusi constata.
      -Eu ma intorc sa caut ceasul…Da tata stiu ca trebuie, sunt atenta, traversez singura, da stiu drumul dar ma ajungi din urma nu-i asa?
      Cand am trecut de el, medicul cocotat in ambulanta lui isi misca usor capul de la stanga la dreapta. Nu mai e nimic de facut imi spunea el dar nu era adevarat, ceasul isi ticaia vecia in gramada de capsuni mirosind a spirt si a fenol.
      De cealalta parte a trotuarului. Masinile incep sa curga cu larma lor infernala, cu farurile aprinse, fiecare grabindu-se in alta parte.
     

© Copyright Andreea Popa-Merticaru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online