evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Eu şi Cu Mine  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Uşa de la baie  -  Exterminatorul  -  Contrapaganda  -  Arătarea  -  Înger în oglindă  -  Novicele  -  Limoniu  -  Simbioza  -  Cojocul (Cujuh)  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  X Factor  -  Transcendere  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Cadoul  -  Epsilon  -  În tren  -  Depozit.01  -  Ghavany  -  Jocul libertăţii  -  Evadare din Paradis  -  Gândacul  -  Tahiji  -  Praf minune (III)  -  În beci  -  Viziune  -  Cyborg story  -  Câmpul de luptă  -  Ulysse şi Hector  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Vânătoarea  -  Acolo sus, vulbul  -  O dimineaţă perfectă  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Children of mine  -  Război obişnuit  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Ankirah  -  Mamal - Oraşul  -  Iza  -  Întunericul de dincolo  -  Floarea de loldilal  -  Praf minune  -  Sfântul  -  Somnul  -  Un pahar de vin  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Lumea de sus


Nu vreau să fiu un erou !

Nu vreau să fiu un erou !
  Valentin Stoian
Mărire şi decădere
Pojghiţa subţire a conştiinţei
O scânteie într-un ocean de linişte
varianta print

Valentin Stoian



Publicat Vineri, 27 Iunie 2003, ora 10:05

      Era o dimineată frumoasă de primăvară si aerul începuse să se încălzeasă spre o temperatură plăcută. Primul soare răsărise de trei ore, iar al doilea mai avea încă jumătate de oră înainte de a se ridica pe cerul violet. Copacii aveau frunzele în culori diferite de la rosu aprins(cei care primăvara îsi pierdeau frunzele) până la verde închis (cei care erau în plină perioadă de înflorire). Iarba aranjată frumos, de către grădinarii roboti, strălucea în lumina soarelui, picături mari de rouă prelingându-se pe fire. Câtiva greieri de pe Terra scoteau un zgomot plăcut, iar sutele de specii indigene de păsări cântau asa cum fuseseră programate de inginerii geneticieni, toate într-un cor, alternînd inflexiunile mai joase cu cele mai înalte.

      Parcul central era deja plin de viată. Unii oameni îsi scoseseră animalele la plimbare, si aici puteau fi admirate exemplare de pisici terane, yambi de pe Sangon (niste animale mari cât un leu, dar cu botul alungit, fără dinti în fată, cu sase picioare si fără nici un pic de păr), rombaci de pe Yarso (un fel de iepuri, cu urechi scurte si o coadă ce ajungea la 1.5 m), starponi de pe Rosat (putin mai mari ca poneii, fără copite si cu un cap rotund, folositi adeseori la călărit), precum si alte animale din partea asta a Universului pe care oamenii le puteau lua acasă.

      Alti oameni se scoseseră pe ei însisi la plimbare, bucurosi că pot să se dezmortească înainte de a porni la lucru. Ei mergeau în grupuri discutând lucruri mărunte, povestind ultimele întămplări, sau polemizând pe anumite subiecte. Un lucru interesant este că niciodată nu se certau sau nu se luau la hartă, nici cei mai tineri. Pe planeta Rosca II a regatului Starsetia nu mai avusese loc o ceartă de 100 de ani, iar războiul mai era cunoscut decât celor care aveau peste 200 de ani (vreo 30 la număr). Până si soldatii de la postul de garnizoană (Rosca era totusi o lume de granită între Starsetia si Longdanga) erau soldati mai mult de formă, fiind antrenati pentru unele lupte cu mici traficanti care mai încercau să forteze granita, lucru care se întâmpla odată la un an sau doi.

      Printre perechile care se plimbau pe aleile parcului erau si Ston Raspor de 13 ani împreună cu colega sa Baro Romura. Ei se erau în drum spre scoală si discutau mici anănunte despre ziua care urma. Însă mintea lui Ston era la cu totul altceva, la ce avea de gând să-i mărturisească lui Baro pe drumul acesta. După o săptămână întreagă de gândire se hotărâse să-i spună că o iubeste de peste un an .

      Desi Ston nu prea era atent, Baro povestea în continuare lectia la istorie pe care o avuseseră de învătat pentru lucrarea importantă din acea zi. Robotul-profesor se dovedea neîndurător în multe momente.

      -Acum 200 de ani, în bătălia purtată lângă sistemul Rosca (care era sfârsitul unui război de 2 ani), din care si planeta noastră face parte, străbunicii nostri au luptat cu vitejie si, au reusit să obtină independenta fată de ducatul vecin, Longdanga, după ce au dat dovadă de un eroism iesit din comun învigâmd armata Longdangăi care era de peste douăzeci de ori mai numeroasă. Desi trei sferturi din armată a pierit, atât în luptele din spatiu, cât si în cele terestre de pe Rosca VI, Rosca IX si de propria noastră planetă , conducătorul armatei, care apoi a devenit primul rege al Starsetiei, a ordonat avansarea spre Longdanga I si, spulberând apărările planetare, a impus pacea prin care se recunostea independenta noastră. Cea mai importantă navă de luptă a noastră a fost crucisătorul Rotan,(ultimul nostru crucisător) care, încoltit de inamici, s-a prăbusit intentionat cu tot echipajul peste capitala Longdangăi, paralizând sistemele de apărare. De atunci Longdanga si Starsetia au trăit în pace si colaborare reciprocă. Nici noi nici ei nu am mai construit nave mai mari de corvete, ci am canalizat toate eforturile spre o prosperitate cât mai mare.

      Aceasta era lectia pe care trebuiseră să o învete pentru astăzi si din care urmau să fie examinati. Adevărul adevărat nu era acesta, deoarece autoritătile exageraseră faptele de eroism ale soldatilor si ale conducătorilor armatei. Victoria nu fusese obtinută prin dovezi de eroism si bravură, ci prin infiltrarea unor spioni pe navele inamice, care la momentul potrivit sabotaseră sistemele de armament si comunicatii si lăsaseră armata Longdangăi fără apărare. Acest lucru avusese loc când acestia crezusră că au câstigat, deoarece reusiseră să masacreze trei sferturi din armata Starsetiei. Comandantii armatei Starsetiei stiuseră ce se va întâmpla dacă lasă armatele să se confrunte, dar, pentru a da dusmanului impresia de victorie lăsaeră zece milioane de oameni să moară. Acest lucru nu era trecut în nici o carte de istorie. Cât despre crucisătorul Rotan, acesta fusese directionat prin telecomandă asupra capitalei Longdangăi, în ciuda apelurilor disperate ale echipajului.

      După înfrângere, Marcon Ross, ducele Longdangăi jurase răzbunare si începuse în secret constructia a unei noi flote de război, iar acest jurământ trecuse din tată-n fiu până la nepotul său, Marcon Ross II, actualul duce al Longdangăi.

      -Ston, esti atent la ce-ti spun?

      -Poftim?

      Baro repetă întrebarea.

      -Scuză-mă, mă gândeam la altceva...Baro am ceva foarte important să-ti spun!

      -Ce?

      -Te iubesc foarte foarte mult.

      Chipul fetei se lumină de o bucurie care părea luată de pe fetele personajelor din holo- cărtile de povesti , iar ochii ei se umplură de lacrimi. Ea nu putu să rostească nimic, lucru care îl va chinui pe Ston tot restul nefericitei sale vieti.

     

      II

     

      Un zgomot înfiorător sparse aerul diminetii si lui Ston i se păru că acesta îi sparge timpanele si îi intră în creier pentru a-l chinui. Părea un suierat de pasăre, dar era multiplicat de 1000 de ori. Se auzea clar frecarea metalului cu aerul si se puteau vedea miliarde de scântei care apăruseră pe cer umplând imensitatea violetă cu dungi aurii de foc.

      Oamenii se uitară în sus si putură vedea, pentru multi ultimul lucru pe care l-au văzut, câteva mii de fregate coborând vijelios din cer, luându-si cu grijă tintele în obiectivul de tragere si asteptând. Uriasele nave de luptă de deasupra lor, crucisătoarele si distrugătoarele, stăteau încă nemiscate ca niste imense păsări de pradă ochindu-si victimele.

      Ca la un semnal, toate deschiseră focul asupre posturilor de garnizoană, fabricilor, podurilor si asezămintelor de locuit. Milioane de bombe autoghidate, focuri de lasere si torpile materie-antimaterie porniră simultan din două milioane de guri de foc si se năpustiră asupra pasnicei planete. Exploziile zguiduiră pămîntul, iar soarta făcu ca prima dintre ele să aibă loc la mai putin de zece metri de locul unde cei doi vorbeau, proiectându-i în aer câtiva metri. Spre ghinionul ei, Baro căzuse într-o tepusă din gard, care îi intră oblic prin burtă, iesindu-i printre omoplati. Trupul ei înalt de un metru cincizeci părea doar un lucru insignifiant pe lângă grozăvia tabloului ce se înfătisa înainte ochilor lui Ston.

      Casele si blocurile uriase ardeau, se prăbuseau, oamenii puteau fi văzuti alergând pe străzi, în flăcări, târându-se, fără membre, cu tăieturi grotesti prin care se puteau vedea intestinele, cu capetele sparte, din care tâsnea sângele, fugind în orice directie, înnebuniti de panică, fără să realizeze că nu mai aveau scăpare.

      Desi buimăcit, Ston se ridică si se gândi că trebuie să scape. Mintea sa părea să nu înteleagă faptul că milioane de oameni mureau lângă el si că planeta sa era atacată. Sau dacă întelegea acest fapt îl ignora cu desăvârsire. Calculat, rece, se gândi la ce poate face si, unde se poate duce. Revăzu în minte pivnita bine protejată a blocului de 300 de etaje în care locuia si hotărî că acolo este cel mai bun loc de a se ascunde dacă va începe lupta terestră si se va opri bombardamentul orbital. Dacă nu, nimic nu-l mai putea ajuta.

      Pe drumul spre casă auzi zeci de explozii, unele chiar la mai putin de 100 de metri de el. Străzile erau pline de cadavre care zăceau în cele mai groaznice pozitii, dar Ston le ignoră. Mintea sa nu-i spunea decât un lucru "Salvează-te! Salvează-te!". Norocul său era că locuia aproape de parc si că pentru a ajunge acasă trebuia să parcurgă o zonă putin probabil să fi fost atacată, lucru care îl ajuta să se deplaseze.

      Curând exploziile se opriră si zgomotele îndepărtate ale navelor de debarcare ajunseră până la Ston când acesta escalada un morman de moloz, aproape de locul unde se înăltase cândva blocul său de locuinte. La doar un kilometru se auzea zgomotul automatelor de laser, precum si al unei surde lupte corp la corp între soldatii din posturile de garnizoană, prost echipati si prost antrenati si invadatorii profesionisti si mult mai numerosi. Din vârful mormanului de moloz ce fusese cândva casa cu 30 de etaje din fata blocului lui Ston, acesta văzu armata Roscăi angajată într-o luptă fără sanse de victorie cu niste soldati care luptau în mod disciplinat, în formatii bine organizate, care îi copleseau repede pe neexperimentatii roscani. Ston mai observă că invadatorii purtau uniforme maro ale armatei longdangneze si că acestia se apropiau cu pasi repezi de locul unde era el, ucigând pe toti cei care îi întâlneau în cale.

      Ajuns lângă blocul unde locuise , acum doar un urias morman de stinghii de otel suprarezistent, bucăti de sticlă incasabilă topită de căldura bombelor si moloz, Ston se apropie de gura de canal care reprezenta intrarea în pivnita blocului. Aceasta se afla la peste 200 de metri de locul unde fusese blocul si era acopertă doar cu un metru de moloz pe care Ston reusi să-l înlăture rapid.

      Din partea cealaltă străzii venea un detasament al armatei roscane, care se retrăgea în debandadă în fata longdangnezilor. Ston mai reusi să vadă cum acestia erau ajunsi din urmă si tăiati cu săbii si cu lasere de către uniformele maro, înainte de a coborî în canal si a trage capacul fără a fi observat de soldatii dusmani care trecură pe deasupra.

      Primul lucru care îl văzu în canal era un mosneag cu o rană urâtă la cap, dar care putea fi recunoscut. Era vecinul să de etaj.

      -Băiete...vino putin, rosti mosneagul cu o voce stinsă.

      -Da, ce doresti tataie? întrebă Ston respectuos.

      -Eu am să mor, dar măcar tu să trăiesti! spuse mosneagul. Noi suntem singurii care am ajuns aici si probabil tu vei fi singurul supravietuitor ...Un firisor de sânge începu să-i iasă din gură. Părintii tăi sunt morti, i-am văzut eu. M-am temut de asta de la bătălia finală împotriva Longdangăi, la care am participat, si m-am apucat să strâng provizii în cămăruta mea din pivnită. Bătrânul începu să stusească, iar sângele îi umpluse gura. Cu ce am acolo poti trăi trei ani fără probleme,.... dar după aia va trebui să te descurci.... Mai am si ceva bani si câteva acte de identitate false, pe care trebuie doar să pui holo-fotografia ta.... Vorbele deveneau din ce în ce mai neclare. Ia si mini-aparatul meu cu care poti să-ti faci exact ce-ti trebuie.... Cu toate acestea poti să pleci cândva de pe planetă..... Dar trebuie să-mi promiti ceva.

      -Orice, spuse Ston cu glasul gâtuit de emotie.

      -Promite-mi că vei răzbuna cândva tot sângele vărsat azi!

      - Îti jur pe sufletul mamei mele si al lui Baro, afirmă Ston convins si apoi închise ochii mosneagului.

     

      III

     

      Era o planetă rece si întunecată, foarte departe de soarele ei. Noaptea era de două ori mai lungă decât ziua, iar în cele 3-4 ore care se puteau numi zi, cerul era rosiatic, pe el strălucind un soare anemic, palid, care nu putea încălzi aproape de loc. Temperatura rareori urca la 0 grade, iar noaptea cobora până la -20. Vegetatie era foarte putină, iar planeta nu se putea autoîntretine, necesitând mari importuri de cereale. Un vizitator obisnuit s-ar fi întrebat desigur de ce primii duci ai Longdangăi aleseseră această planetă drept capitală si o numiseră Longdanga I.

      Ceea ce vizitatorii nu cunosteau era faptul că planeta era foarte bogată în minerale, ele putând fi exploatate destul de usor, asta dacă suportai frigul si întunericul cvasipermanent. Primii conducători longdangnezi nu se gândiseră deloc la confortul populatiei, ci luaseră în calcul aspectele mai practice atunci când se stabiliseră pe planetă. În mizerele apartamente de locuit, temperatura atingea în jur de 10 grade, lucru care nu se întâmpla în selectele case ale ducelui si camarilei lui, care beneficiau de instalatii de încălzit pe bază de anihilare materie-antimaterie, care puteau încălzi la o temperatură plăcută, în ciuda faptului că afară erau -500 .

      Marco Rodesii era fericit. Întorcându-se la ceea ce el numea "casă" se gândea că acum nu va mai avea nevoie să supravietuiască asa cum o făcuse până acum. Viata sa va suferi o schimbare radicală înspre bine. Nu mai trebuia să facă nimic pentru a-si procura hrana zilnică. Va trăi pe spinarea altuia.

      Dacă viata de muncitor pe Longdanga I putea fi considerată grea, atunci cea de locuitor al canalelelor si membru al lumii interlope era groaznică. Pentru a supravietui aici trebuia să fi puternic, plin de tupeu si lipsit de orice scrupule. Trebuia să găsesti cel mai cald loc din canal, apoi să-l aperi cu bâta în mână sau să cuceresti altul, fără să-ti pese că un om va muri înghetat. Propria viată era pe primul loc.

      Marco Rodesii era un astfel de om si supravietuia aici de peste 5 ani. Era aproape un record. Pentru a-si procura hrana de zi cu zi apela la orice mijloc chiar dacă acesta însemna jaful crima sau vânzarea propriului trup unor bogătasi perversi. Dar totul avea să se termine azi.

      Acum câteva zile hotărâse să facă ceva mult mai periculos decât făcuse până acum. Avea de gând să jefuiască o bancă si să se scape de viata asta pentru totdeauna.

      După ce alesese cu grijă banca, o urmărise două zile, chiar intră odată în ea prefăcându-se că cerseste, dar atent la orice alarmă amplasată. După încheierea programului si plecarea tutoror angajatilor acasă, dezactivase alarma si intrase pe furis pe o fereastră. Ajuns înăuntru, găsise seiful si , având înregistrată holo-amprenta unui angajat, pe care o obtinuse cerând un pahar cu apă, deschise usa. Din nefericire seiful era gol si Marco încercase o mare dezamăgire, dar realizând că trebuie să scape se îndreptase spre usă. Pe un perete o fotografie îi atrase atentia. O fotografie a unui om binecunoscut. Pe lista celor mai căutati criminali se afla si omul cu care se întelesese foarte bine până acum, cel pe care îl putea numi "prieten". Iar crima sa era una pentru care statul plătea o răscumpărare uriasă. Ston Raspor ucisese doi soldati ai armatei longdangneze acum doi ani pe Rosca II, la un an după ce acestia ocupaseră planeta, dezlăntuind un război care dura de trei ani, apoi dispăruse fără urmă. "Ce loc inedit de a te ascunde, exact sub nasul inamicului. Prietenie,prietenie, dar tot eu trebuie să trăiesc ", gândi Marco, apropiindu-se de canalul unde îsi trăia viata mizeră.

      Primul lucru pe care Marco îl văzu după ce ordonase computerului central să deschidă capacul canalului fu Ston Raspor adormit pe o conductă de transport a apei încălzite de magma din centrul planetei. Se apropie de el si îl trezi cu un bocanc în coaste apoi îsi scoase cutitul care nu-l părăsea niciodată.

      -Scoală bă! Tre" să vorbim.

      -Ce vrei, mă? Mai lasă-mă-n pace! Nu vezi că vreau să dorm? răspunse Ston cu un glas plictisit.

      -Să dormi? Ia mai scuteste-mă.

      -Ce vrei?

      - De ce nu mi-ai spus si mie că esti ucigas de soldati? Dacă-mi spuneai, de multe belele scăpai. Cred că acum putem să vrbim mai deschis, nu-i asa?

      Ston devenise brusc atent si emise un fluierat scurt, parcă admirativ.

      -De unde stii tu asta?

      -Esti pe lista celor mai vânati de gabori. Si răscumpărarea, mamă-mamă ce frumoasă e.

      -Si ce vrei de la mine?

      Cu un aer de triumf. Marco răspunse:

      - Trei sferturi din ce câstigi. Plus faci tot ce spun eu. Plus, gagica aia a ta, e a mea de-cum încolo. Esti la mâna mea de tot. Ai belit-o rău, "prietene"!

      -În locul tău n-as fi asa convins, spuse Ston cu o expresie de usurare.

      Marco simti o durere ca muscătura unui soarece, apoi una mai mare, ca lovitura unui levier în cap. Înainte de a lesina, Marco realiză că Ston cumpărase si dresase un soarece modificat genetic, special pentru o situatia ca asta si că animalul îi distrăsese atentia într-un mod foarte viclean. Fluieratul fusese doar un semnal. Apoi întunericul îl cuprinse.

      Când se trezi, Marco era legat de o conductă si avea un călus în gură. Câtiva oameni se adunaseră în jurul său, printre care si niste persoane ce păreau din societatea înaltă. Toti stăteau ca la spectacol.

      Curând Ston se apropie de el cu un bidon plin cu un lichid transparent. Adresându-se multimii, spuse:

      -Cei care ati venit aici invitati, aflati că veti vedea cum tratez eu oamenii care află lucruri confidentiale despre mine. Cei care ati plătit, vă asigur că nu veti regreta.

      Spunând astea, Ston deschise bidonul si îl stropi pe Marco cu lichidul din el. Acesta realiză soarta ce îl asteaptă si vru să tipe, dar nu reusi. Lichidul era combustibil de avion orbital si avea o temperatură de ardere la 30000 , precum si un miros caracteristic.

      Ston se apropie de Marco cu o brichetă, asemănătoare cu una din vechime, dar care functiona pe cu ajutorul fuziunii nucleare, si o scăpără lîngă el. O durere mai groaznică decât moartea însăsi îl cuprinse, si mai putu să înteleagă faptul că de acum Ston nu va mai avea rival în această lume cruntă. Apoi îsi piedu capacitatea de a rationa, dar izbăvirea prin moarte nu veni decât peste douăzeci de minute de agonie cruntă.

     

      IV

     

      -Calculator, deschide capacul! ordonă Ston Raspor cu o voce puternică. Calculatorul central al sistemului de canalizare primi comanda prin microfonul de lângă capac si se supuse, iar capacul se deschise cu un tăcănit metalic. Apoi Ston se strecură afară si comandă calculatorului să închidă canalul.

      Era o noapte neagră, neluminată de nimic, deoarece Longdanga I nu avea nici un satelit natural. Sistemul de iluminare nu functiona prin zonele acelea, cele mai rău famate ale orasului-capitală de pe planeta-capitală. Vizibilitatea era redusă la 1-2m, iar temperatura coborîse deja la -20 de grade.

      Aprinzându-si o tigară de la bricheta atomică, Ston se gândi la fata pe care o avusese Marco în ultimele minute ale vietii. Durerea groaznică îi era întipărită pe chip.

      " Măcar pentru el totul s-a terminat", gândi Ston."Pentru mine durerea este vesnică".

      Încă îsi amintea chipul lui Baro cînd ea era încă în viată, dar apoi o vedea înfiptă în tepusa gardului. Vedea mormanele de cadavre schilodite, pe proprii lui părinti morti, chipul bătrânului care îi ceruse să se răzbune. Aceste imagini îi chinuiau visele, îl făceau să nu aibă somn, iar când era treaz îl atacau din nou. Un sigur lucru îi făcea viata suportabilă: imaginea ducelui Longdangăi mort si a lui ucigându-l. Trăia pentru răzbunare.

      Nu îi plăcea să ucidă fără rost, dar nu se dădea în lături de la a o face dacă acest lucru îl oprea. Stia un singur lucru: trebuia să trăiacă, trebuia să trăiască pentru a-si răzbuna compatriotii morti, Oamenii pe care îi ucisese l-ar fi putut opri, stătuseră în calea lui. Eliminarea lor fusese o necesitate.

      Asa se întâmplase si cu cei doi soldati ucisi acum doi ani, care îl surprinseseră în adăpostul său subteran. Trei soldati găsiseră intrare secretă si intraseră în adăpost, cînd l-au zărit pe Ston si proviziile lui. Îl alergaseră si încercaseră să îl prindă, dar el ajusese în spatele lor si, sărind de pe o conductă, îi lovise pe doi cu niste pumnale, apoi , ferindu-se de descărcarea laserului celui de-al treilea, îl lovise cu pumnul peste fată lăsându-l inconstient. Apoi, realizând că nu mai era în sigurantă, luase actele false si banii si se îmbarcase pe prima cursă a unei nave de transport spre Longdanga I, singura planetă pe care nu avea să fie căutat, unde nimeni nu îsi va imagina că se ascunde, chiar capitala dusmanului. Acolo trăia o viată mizerabilă de un an de zile, sperând la ziua când îl va putea asasina pe ducele Longdangăi sau ar putea să-si elibereze poporul.

      Intuitia sa nu fusese gresită. Cel de-al treilea soldat se trezise si luase probe de ADN cu un detector de materie vie si, comparându-le ce cele din baza de date, reusise să-l identifice. Acum era dat în urmărire generală în ducatul Longdanga, iar în restul Universului avea o recompensă pusă pe capul lui, îndeajuns de mare ca să-l tenteze pe orice vânător de recompense.

      Din câte stia Ston, războiul încă continua, dar nici un aliat nu venise în ajutorul Starsetiei, si, în ciuda eforturilor brave de apărare ( regele reusise până la urmă să antreneze o parte importantă a armatei si s-o aducă la capacitate de luptă), 15 din cele 50 de lumi ale regatului fuseseră coplesite de armatele profesioniste ale Longdangăi. Dacă totul continua asa, Starsa I, planeta-capitală ar putea cădea în 5 ani. Atunci nu ar mai exista Starsetia sau un lucru pentru care merita luptat.

      Un străin răsări fără veste din întuneric si se apropi de Ston. Acesta putu observa că necunoscutul avea în jur de doi metri, păr blond spălăcit, ochi verzi, lipsiti de expresie si niste buze groase. De asemenea, deasupra ochiului drept avea tatuat un cap de mort.

      -Misto spectacol, spuse străinul cu o voce usor ironică.

      -Da? Mă bucur că ti-a plăcut? răspunse Ston cu aceeasi intonatie. Ce vrei? Spune repede că n-am timp.

      -N-ai timp? Eu cred că pentru mine vei avea foarte, foarte mult timp, Ston Raspor, ucigas de soldati.

      Ochii lui Ston se făcură mari si intră în alertă maximă. Era pregătit de luptă.

      -Ce mai vrei si tu? Bani?

      -În primul si în primul rând vreau să te ajut pe tine si să ajut si organizatia din care fac parte. Dacă te mai întorci în canalul ăla esti mort. Trupele ducelui Longdangăi stiu de la sefii mei unde te ascunzi si o razie de proportii va fi efectuată peste ...se uită la ceas.. zece minute. Singura ta scăpare este cu mine.

      -Cine sunteti? întrebă Ston fără a-i veni să creadă ce aude.

      -Să zicem o firmă ca oricare alta, dar cu un domeniu de activitate mai aparte.

      -Care?

      Ochii străinului se luminară si tatuajul începu să sclipească puternic, făcându-l pe Ston să înteleagă că nu era un tatuaj, ci niste fire de otel de Lasca (singura planetă pe care se găsea acest metal pretios) introduse sub piele.

      -Crima...suntem plătiti ca să ucidem. Si acum te vei alătura nouă sau vei pieri.

      La un kilometru distată, Ston putu vedea o viermuială de uniforme maro care intrau într-una din gurile canalului în care îsi dusese viata timp de un an. În curând se auziră zgomotele inconfundabile ale automatelor laser.

      -Si ce vreti de la mine?

      -Vei fi antrenat timp de trei ani, iar următorii zece vei lucra pentru noi. Vei primi pentru fiecare treabă făcută o parte din banii câstigati de noi. Dacă esti destept primesti si prime.

      -Si pe urmă?

      -Esti liber ca pasărea cerului.

      Zgomotul automatelor se apropia si Ston întelese că străinul era singura sa scăpare. De asemenea realiză că era singurul mod în care se putea răzbuna, după ce iesea din slujba lor. Cu antrenamentul primit era sigur că îsi va putea duce planul la bun sfârsit.

      -Nu mai avem mult timp! Vii sau nu?

      -Vin, de acum v-ati găsit un angajat.

      Străinul aduse ceva ce semăna cu o motocicletă cu suspensii, dar avea un aparat ciudat legat în spate. Apoi, cei doi se urcară pe aceasta, străinul porni motorul si aparatul se ridică spre cer. Ston simti o usoară furnicătură în degete, dar nu întrebă ce se întâmpla. Încă un pas spre răzbunare fusese făcut.

      Jos, supărati că nu si-au găsit prada, soldatii iesiră chiar pe gura de canal pe care iesise si cel pe care îl căutau acum o jumătate de oră. Auziseră un zgomot slab ca de motor, dar afară nu putură vedea nimic. Dispozitivul de camuflare al motocicletei, despre care nimeni nu credea că există, functiona perfect, ascunzând aparatul de ochii oamenilor.

     

      V

     

      Seful băncii Dargos de pe planeta Roodo III intră linistit apartamentul său de la etajul 500, după o zi lungă de lucru. Avusese de lucrat la zeci de rapoarte si de cereri de împrumut si de-abia reusise să le termine pe toate. Desi calculatoarele si functionarii-roboti ajutau foarte mult, totusi decizia finală de acordare sau nu a unui împrumut era lăsată pe seama unui om. Calculatoarele puteau comite erori sau puteau fi sabotate. Cea mai grea decizie de pe ziua de azi fusese acordarea unui împrumut de 1 miliard de rari unei oraganizatii care îsi zicea Frontul pentru eliberarea Starsetiei. Din dosarul lor află că Starsetia fusese un regat în partea cealaltă a Univerrsului, cucerit acum trei ani de ducatul vecin, Longdanga. I se făcuse milă de bietii oameni si hotărâse să le acorde acel împrumut substantial, fără a cere garantii prea mari. Spera că banii îi vor ajuta să continue măcar un timp lupta lor de rezistentă, desi era convins că până la urmă vor fi învinsi.

      Obosit, se dezbrăcă de hainele de lucru, comandă cina robotului-bucătar si, după ce mâncă, se îndreptă spre modulul de somn, care era un aparat destul de scump, dar care făcea somnul foarte odihnitor si alunga visele neplăcute. Se întinse si adormi fără a-si da seama că cineva îl urmărea si că nu se va trezi vreodată.

      Din tunelul de aerisire, Ston Raspor îsi pândea prada asa cum pisica pândeste soarecele: pregătit, cu toate simturile în alertă. Avea să fie ultima sa crimă pentru Firmă , organizatia pentru care lucrase timp de zece ani. După aceea avea să fie liber si îndeajuns de antrenat ca să-si poată desăvârsi răzbunarea si să elibereze Starsetia. Chipurile celor morti acum 16 ani încă îl bântuiau noaptea.

      Capul de mort de deasupra ochiului drept, făcut din fire de otel de Lasca începu să strălucească si să palpite, aducându-i aminte lui Ston de durerea groaznică pe care o îndurase atunci când firele îi fuseseră introduse în carne fără anestezie, la capătul celor trei ani de antrenament intens. În acesti ani învătase multe lucruri, cum ar fi stăpânirea propriului trup aproape la perfectie, câteva sute de moduri de a ucide cu diferite arme, precum si modul de a te ascunde în cele mai mici crăpături sau zone de umbră.

      Munca sa îl purtase prin tot Universul si văzuse lucruri pe care putini oameni le putuseră vedea cum ar fi eruptia unui vulcan urias pe Barso sau ciocnirea uriasei stele Rabor cu o planetă deviată de pe orbită de intense bombardamente din spatiu. Moartea celor 2 miliarde de oameni nu îl impresionase prea mult. El însusi omorâse vreo 200 până acum.

      Venise pe Roodo III pentru a-l ucide pe seful acestei bănci. Se pare că uciderea fusese comandată de un rival care îl considera un competitor prea puternic si se hotărâse să-l elimine. Firma îl plătise cu 100 000 de rari, rotunjindu-i astfel averea la 2 miliarde. Era un om foarte bogat.

      Coborând din nava hiperluminică care îl adusese până aici, Ston pilotase mică navetă de coborâre camuflată exact pe acoperisul blocului de 1000 de etaje. De acolo, îmbrăcat cu un costum anti-frig, coborâse pe coardă până la etajul 500, unde găsise gura de aerisire care ducea la apartamentul presedintelui. Înainte de a intra în sistemul de aerisire, blocase sistemul de detectie anti-intrus, electrocutând peretii metalici ai tunelului. Apoi, intrase în bloc si se pusese pe asteptat. După cinci ore, simti cu ajutorul senzorilor de miscare pe care îi amplasase că tinta sa intrase în casă.

      Când detectă faptul că presedintele băncii adormise, Ston tăie cu un mic laser o gaură în tunelul de aerisire al blocului si apoi coborî în camera de dedesubt. Acolo, bancherul dormea linistit în modulul de somn, cu o expresie de om fericit pe fată.

      Furisându-se până aproape de el, ucigasul se aplecă asupra lui si scoase un pumnal de la cingătoare. Apoi, cu o miscare fluidă îi sectionă vasele de sânge de la gât, având grijă să se îndepărteze destul de repede pentru a nu fi stropit de sângele care tâsni.

      Ridicându-se înapoi în tunel, Ston străbătu tot drumul înapoi în viteză maximă, ajungând la coarda pe care o lăsase atârnând. Se prinse de ea si îsi începu lunga ascensiune până pe acoperis.

      Acolo, găsi nava sa pregătită, asa cum o lăsase. Se urcă în ea si decolă, cuplându-se la nava hiperluminică pe care îsi cumpărase bilet. De acum era liber să-si ducă lupta la bun sfârsit.

     

      VI

     

      Copilul fugea spre gura de canal, iar în spatele său zeci de oameni în uniforme maro încercau să-l prindă pentru a-l ucide. Drumul era presărat cu cadavre de care el se împiedica, iar focurile ardeau peste grămezile uriase de moloz care erau ceea ce rămăsese din fostele blocuri de locuit. Chipuri de oameni morti treceau prin fata lui, si parcă le putea auzi glasurile cerându-i să-i răzbune, să pedepsească moartea lor timpurie. Cel mai puternic auzea glasul unei fete înfipte într-o tepusă din gardul de la marginea parcului. Când uniformele maro erau cât pe ce să-l prindă, reusi să intre în canalul salvator. Dar si acolo continua să audă glasurile care tipau " RĂZBUNARE!!! ... RĂZBUNARE!!!"

      Cutremurându-se, Ston se trezi din vis si cu bucurie îsi dădu seama că totul fusese ireal. Dar totul fusese real cândva, iar evenimentele se întâmplaseră cu adevărat acum 20 de ani. Însă glasul celor morti încă îi răsuna în cap ca un ecou bubuitor, aducându-i aminte de datoria pe care o avea de îndeplinit.

      "În sfârsit, azi mă voi întoarce acasă " gândi el în timp ce se îmbrăca si se pregătea să coboare de pe nava hiperluminică pe care îsi petrcuse ultimele două zile.

      Iesi din compartimentul său si ajunse pe puntea centrală unde se adunau călătorii pentru a mânca. Această cameră era uriasă, în ea putând încăpea 100.000 de persoane la mesele lor. Dar nu reprezenta decât o mică parte a navei, care avea 20 de kilometri în lungime, 10 în lătime si trei în înăltime. Un milion de oameni puteau călători cu această uriasă navă, fără a mai socoti milioanele de tone de încărcătură pe care ea le transporta cu viteze care depăseau viteza luminii, străbătând hiperspatiul. Călătoria între două extremităti ale galaxiei dura două zile, iar până într-una din galaxiile învecinate, o săptămână. Totul la niste preturi rezonabile.

      După micul dejun, Ston se îndreptă spre poarta de debarcare, unde intră într-o navetă de coborâre, care avea să-l ducă pe planeta sa natală, Rosca II. Acolo trebuia să se întâlnescă cu seful Frontului pentru eliberarea Starsetiei. Aveau afaceri de discutat.

      Când naveta se apropie de locul de aterizare, Ston se simti coplesit de emotie, iar capul de mort începu să lucească pe sub piele. Clipa libertătii se apropia.

      După ce coborî din navetă si trecu de asprul control de granită al vamesilor longdangnezi(care , totusi nu reusiră să-l recunoască, deoarece un virus conceput de specialistii Firmei stersese dosarul său din reteaua de pe Londangăi), Ston fu surprins de privelistea care o avea în fata ochilor. În locul blocurilor de 300-400 de etaje, frumoase, în culori vii, diferite unul fată de celălalt, avea în fată un sir de blocuri de peste 1000 de etaje, gri, construite parcă cu un sablon.

      "Blestemati în vecii vecilor să fie nenorocitii ăstia ordinari! Uite ce au putut să facă din frumoasele noastre locuinte. Parcă sunt niste grajduri, blocurile astea noi!" îsi spuse el în gândul său.

      Urcându-se pe un trotuar rulant, se lăsă dus 20 de kilometri până în fata unei clădiri uriase, cu un aspect grotesc. Acolo, coborî si merse până pe o alee dosnică, din spatele clădirii. Era asteptat de un om înalt, bine făcut, cu păr negru, lung si cu o barbă impresionantă. Când îl zări pe Ston, omul se îndreptă spre el, iar acesta îsi dădu seama după fermitatea miscărilor că avea în fată un fost militar.

      -Bănuiesc că esti Ston Raspor, spuse străinul cu o voce puternică. Cel care ne-a contactat. Eu sunt Longo. Atât trebuie să stii.

      -Da, eu sunt, răspunse Ston.

      - Să fim directi, spuse Longo. Ce vrei tu, un fost angajat al Firmei, de la noi, care suntem niste luptători pentru libertate?

      -Bănuiesc că mi-ati cercetat trecutul după ce v-am contactat si am solicitat întâlnirea asta.

      -Da , si nu am găsit nimic înainte de colaborarea ta cu Firma. Specialistii acesteia au făcut treabă bună pentru a-ti sterge urmele.

      -Deci nu stiti nimic despre motivele mele si de ce am luat legătura cu voi.

      -Nu, spuse Longo.

      Ston îi povesti pe scurt ce a pătit acum 20 de ani când planeta fusese prima dintre lumile Starsetiei care căzuse sub stăpânirea Longdangăi. Mentionă că a lucrat pentru Firmă, dar nu dădu multe detalii despre activitatea sa. La sfârsit, afirmă:

      -Am o propunere pentru voi.

      -Ce? întrebă Longo nedumerit.

      -Vreau să antrenez o parte din luptătorii vostri, să îi învăt ceea ce mi-a fost predat în scolile Firmei. De asemenea voi pune la dispozitia voastră averea mea de 2 miliarde de rari

      -Dar stiam că tehnicile lor de luptă sunt secrete si că cei initiati nu au voie să le transmită mai departe.

      -De azi nu mai sunt.

      Longo cumpăni pret de un minut propunerea lui Ston si ajunse la concluzia că era exact de ceea ce avea nevoie organizatia lui pentru a supravietui si a-si duce misiunea la bun sfârsit. De la căderea planetei Starsa I , Longo luptase pentru libertate prin mici sabotaje ale trupelor de ocupatie , dar niciodată aceasta nu păruse atât de aproape ca acum. Starsetia putea fi din nou liberă.

      -Si cum facem ca să îi gonim pe dusmani? întrebă Longo.

      - La fel cum au făcut si strămosii nostri, acum 220 de ani: de azi în doi ani, ducele Longdangăi se va încorona ca rege al Starsetiei pe Starsa I, apoi va pleca cu grosul trupelor sale acasă, lăsând aici doar o mică fortă de ocupatie. Dacă mobilizăm si înarmăm populatia si pe fostii soldati ai regatului, aceasta poate fi coplesită. De asemenea vom sabota navele de transport ale armatei dusmane si vom arunca în aer trupele lor. Ducele va fi asasinat de către mine personal.

      -O idee curajoasă! Cum se vor strecura oamenii nostri pe navele lor de luptă?

      -Aici intervine antrenamentul Firmei, spuse Ston. Ei vor purta uniforme ale armatei longdangneze, uniforme pe care le vom lua de la soldatii pe care îi vom ucide. Sper că ai destui oameni pregătiti pentru misiuni sinucigase.

      -Asta se poate aranja usor. Multi dintre oamenii mei s-au săturat până-n gât de stăpânirea străină. Vor fi pregătiti.

      -Deci, batem palma?

      -Da. De azi, Ston Raspor esti membru al Frontului pentru eliberarea Starsetiei cu numele de cod Raron. Doar eu trebuie să-l stiu pe cel adevărat.

      -Du-mă la locul vostru de adunare , ceru Ston.

      Longo îl conduse pe noul agent la o poartă secretă într-o clădire, apoi pe niste scări care dădeau într-o sală uriasă. Făcuse încă un pas spre desăvârsirea planului său de răzbunare.

     

      VII

     

      Orice om care venea din afară ar fi considerat-o o zi festivă. Planeta Starsa I era în straie de sărbătoare. Temperatura era plăcută, iar soarele strălucea puternic pe cer. Pomii erau împodobiti cu ghilrlande si becuri, iar clădirile de pe bulevardul care ducea la Palatul Regal erau pline de gigantice holograme care spuneau " Trăiască Marcon Ross II, rege al Starsetiei!" sau "Trăiască unirea frătească între statele noastre: Longdanga si Starsetia". Armata longdangneză, în uniforme de gală, era pregătită pentru măreata zi a încoronării. Câteva milioane de oameni stăteau de-a lungul bulevardului central, iar prin mijlocul acestora avea să treacă Marcon Ross II în drumul său spre Palatul Regal, pentru a deveni rege al Starsetiei.

      Adevărul era că pentru marea majoritate a locuitorilor Starsei I această zi era cea mai tristă din viata lor. Azi înrobirea lor avea să fie definitivată, iar coroana regală avea să stea pe capul unui străin. Pe lângă faptul că aveau să fie din nou ocupati, o parte dintre ei erau obligati, sub amenintarea executiei să privească cum ducele Longdangăi avea să intre în resedinta regelui, si acolo să fie încoronat. Bietii oameni urau lucrul acesta, dar stiau că nu pot face nimic pentru a-l împiedica.

      O voce puternică răsună din difuzoarele organice în timp ce pe cer apăru o hologramă care îl înfătisa pe duce coborând din navetă si urcând în platforma cu suspensie magnetică.

      -Azi, slăvitul Marcon Ross II va reîntregi o dată pentru totdeauna ceea ce au despărtit niste intriganti, trădători si ucigasi. În această mare zi, ducatul Longdanga va primi sub cupola sa ceea ce trădătorii au numit pentru o vreme Starsetia. Trăiască ducele si Longdanga!! Convoiul ducal se apropie de locul încoronării si peste zece minute va intra în fostul Palat Regal.

      "De unde nu va mai iesi viu" gândi Ston Raspor, aflat în multimea care astepta pe străzi. "Ziua răzbunării a venit în sfârsit".

      El si câtiva dintre oamenii săi erau postati în puncte strategice de pe bulevard, cu grijă alese cu o lună înainte. De asemenea, pe fiecare navă de transport din orbită, un om de-al rezistentei se infiltrase si plasase dispozitivele explozive. Toti asteptau acum doar semnalul lui Ston, apăsarea sa pe un buton care va transforma armata Longdangăi într-un morman de fiare aflat în orbită.

      Chiar atunci, prin fata sa trecu convoiul ducelui, care se îndrepta spre palat. Acesta era început de două interceptoare spatiale, care deschideau drumul platformei pe care stătea ducele. Apoi, îl urmau douăzeci de blindate care luptaseră în bătăliile acestui război si 500 de soldati cu armele lor laser strălucind. Pentru civilul de rând totul inspira frică.

      După ce alaiul trecu, iar soldatii care îi păzeau îsi pierduseră vigilenta, Ston se strecură în spatele unui bloc, apoi o luă pe o strădută dosnică, ocoli o fabrică, iar după aceasta, găsi intrarea în canal. Acolo, intră în bezna de nepătruns a lumii subterane si merse cu pasi siguri pe un drum pe care îl mai străbătuse de cincisprezece ori, ajungând într-un final acolo unde dorea: sub Palatul Regal.

      Luptându-se cu mirosul pe care nu îl mai simtise de multi ani, cu bocancii uzi de apa apa care invadase canalele de scurgere, Ston începu să urce pe scara care ducea într-o cameră secretă din Palat. Aceasta avea să fie goală, deoarece era foarte departe de locul unde ducele trebuia să fie încoronat. Treaptă după treaptă, el simtea că momentul de glorie al vietii sale se apropie.

      Ridică manual capacul, dar, când dădu cu ochii de lumină, avu în fată o priveliste descurajantă. Tre automate laser erau îndreptate spre el, iar niste soldati se aflau exact lângă capac.

      -Urcă cu mâinile la ceafă, ordonă unul dintre ei cu o voce furioasă.

      Ston se conformă, dar muschii săi erau încordati la maximum, pregătiti de luptă.

      -Aruncă arma, spuse alt soldat văzându-i pistolul laser. Ce chestie! Vroiai să-l asasinezi pe duce, chiar în ziua încoronării. Las" că o să mori tu în curând, în beciurile noastre. Iară noi o să fim promovati. Ha-ha.

      Un rânjet i se întinse pe fată, rânjetul unui om foarte sigur pe el.

      Fără nici o miscare evidentă, Ston apăsă pe un mic buton de la brătara mâinii stângi si două minuscule săgeti otrăvite porniră din lansatoarele deghizate de la centură si se înfipseră cu mare precizie în gâturile a doi soldati, care se prăbusiră imediat. Al treilea nu avu timp să reactioneze când mâna lui Ston se înfipse în gâtul său si îi smulse jugulara. Problema se rezolvase.

      După ce îsi recuperă pistolul cu laser, Ston plecă din cameră si se furisă prin palatul întesat cu soldati cu o dibăcie specifică ucigasilor Firmei. Activă virusul care avea să păcălească calculatorul central, făcându-l să cradă că nu se întâmpla nimic. Ajungând la sistemul de aerisire, Ston pătrunse în el si, după cinci minute era în pozitia dorită, undeva desupra marii săli de ceremonii. Ducele Longdangăi era la o distantă de douăzeci de metri în linie dreaptă fată de el, iar din acea pozitie nu avea cum să rateze. Scoase pistolul cu laser si detonatorul pentru navele din orbită, apoi îsi aduse aminte de moartea tuturor celor dragi săi si de jurământul făcut. Acesta era omul care îi distrusese viata. Momentul cel mai important al vietii sale, clipa a cărei imagine îl tinuse în viată atâtia ani, venise. Capul de mort străluci. Ston ochi.

      -Cu cea mai mare bucurie primesc coroana regatului Starsetia pentru a reuni ceea ce a fost despărtit de trădători. Trăiască Longdanga! spuse Marcon Ross II în discursul său de acceptare a coroanei.

      Ston apăsă trăgaciul si butonul de detonare.

      Capul ducelui fu străbătut de o lumină puternică si o mică gaură îi apăru între ochi. Acesta se prăbusi, lăsând soldatii de lângă el cu gura căscată. Înainte ca acestia să facă vreo miscare, Ston îi seceră si pei ei cu laserul. Apoi o explozie gigantică se auzi clar de undeva de deasupra, iar întreaga adunare din Palat intră în panică. Oamenii încercară să scape fiecare cum poate, călcându-se în picioare pentru a ajunge la usă. Erau convisi că sunt atacati

      Cerul Starsei I se lumină din cauza puternicei explozii care răsună. Toti cei veniti la încoronare rămaseră înmărmuriti, dar se dezmeticiră repede la auzul strigătelor lui Longo si a oamenilor săi.

      -Trăiască Starsetia! La luptă pentru libertate! urlau acestia si îsi înfipseră pumnalele în soldatii care îi păzeau.

      Dându-si seama că tot ce stătea între ei si libertate erau cei 10 000 de soldati care urmau să formeze garnizoana ce ar fi trebuit să rămână pe planetă si că acestia nu vor primi ajutor din spatiu, patru milioane de oameni, se repeziră la primele obiecte care puteau fi folosite ca arme sau la laserele împărtite de oamenii rezistentei. Apoi, înfuriati îi atacară pe soldatii care se regrupaseră în centrul orasului. De pe clădiri începu să se tragă cu lansatoare de torpile materie-antimaterie, iar câteva blindate deturnate veniră să-i sprijine pe răsculati. O luptă disperată se încinse pe străzile orasului, dar rezultatul acesteia nu putea fi pus la îndoială.

      Oamenii lui Longo, în frunte cu acesta, intrară în palat si masacrară restul soldatilor dusmani aflati acolo. Apoi, se instalară ca guvern interimar până la venirea din exil a familiei regale.

      În acest timp, pe restul planetelor ocupate, lucrurile se desfăsurau cam la fel, cu si mai putină rezistentă din partea uniformelor maro. Pe unele lumi nici nu fu nevoie de luptă. Starsetia era din nou liberă.

      După ce se termină măcelul de pe Starsa I, Ston, care luptase la Palat, se aseză pe scaunul său de lângă Longo si îi spuse:

      -Stiu ce o să vrei acum de la mine. Vrei să fac parte din conducerea interimară.

      -Asa e. Avem nevoie de eroi pentru a ne păstra credibilitatea. Vei putea sustine si familia regală.

      -Nu vreau să fiu un erou! Nu vreau!

      -Da" acum ce-o să faci? Esti un om liber.

      -Nu stiu, efectiv nu stiu.

      În sufletul său totul era un gol. Nu avea nimic pentru care să trăiască, nici o dorintă de stabilitate. Era ca o masină de război, după ce războiul se terminase, bun de aruncat la fiare vechi, inutil. Îsi îndeplinise scopul pentru care trăise 22 de ani, dar acum nu putea să găsească unul nou. Viata linistită si asezată nu îl atrăgea deloc. Dorea un singur lucru: să i se alăture lui Baro si părintilor lui, să se ducă la mosneagul care trăise lângă ei si să-i spună că si-a îndeplinit jurământul. Să nu mai simtă nimic, să dispară pentru totdeauna.

      Măcinat de aceste gânduri, se ridică de pe scaun si dispăru într-o cameră alăturată.

      -Ston, ce faci? întrebă Longo. Vino-ncoace.

      Nici un răspuns din camera cealaltă.

      -Ston, mă auzi? Trebuie să vorbim, avem nevoie de un om ca tine.

      Zgomotul unui laser se auzi de după usă, iar Longo si apropiatii lui se ridicară de pe scaune si năvăliră în cealaltă cameră.

      O priveliste groaznică le apăru în fata ochilor, iar multora nu le veni să creadă ceea ce vedeau. Ston îsi luase viata cu aceeasi armă pe care o folosise pentru a-si împlini răzbunarea. Zăcea cu capul căzut pe o masă, iar sângele îi curgea încă din tâmplă. În fata sa stătea un bilet scris de mână, pe care Longo îl ridică si începu să îl citească:

     

      Dragii mei prieteni si camarazi,

      "Nu vreau să fiu un erou, un om pe care altii să-l folosescă pentru imaginea lor. M-am hotărât să las altora această cinste.

      Sufletul meu a fost mort din clipa în care mi-am văzut iubita si părintii masacrati de dusmani. De atunci trupul meu a trăit doar pentru răzbunarea de care am avut parte acum câteva ore. Menirea mea în lumea celor vii s-a încheiat. Acum sper că îi voi întâlni pe cei dragi mie pe lumea cealaltă.

      Vă urez viată fumoasă si să vă bucurati de libertatea Starsetiei. Voi fi mereu alături de voi."

     

      Cu respect,

      Ston Raspor

     

© Copyright Valentin Stoian
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online