evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Proiecţionistul  -  Legendele Căutării (II)  -  Începutul  -  Reactorul  -  Program de criză  -  Felix II  -  Cu preţul morţii  -  Panica  -  Poetul cerşetor  -  Rochia străvezie  -  Meduza (X)  -  Norul de argint  -  Muza  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Cristerra  -  Citadela Asociaţiei  -  Vizita  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Fanfara municipală  -  Enigma de cristal  -  Praf minune  -  Diamantul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  ªarpele Midgardului  -  Taina norilor  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Dependent TV  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Café du Marcel  -  Luminile oraşului XVIII  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Uezen  -  Anul 10000  -  Luminile oraşului XXIX  -  Om vs. cyborg  -  Poză de buletin  -  Penato e căutat de prieteni  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Principiul alibiului  -  Cerşetorul  -  Supravieţuitorul  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Poveste de viaţă  -  Orb  -  Ceaţa  -  Fără doar şi poate  -  Luminile oraşului II  -  X Factor


O scânteie într-un ocean de linişte

O scânteie într-un ocean de linişte
  Valentin Stoian
Mărire şi decădere
Pojghiţa subţire a conştiinţei
Nu vreau să fiu un erou !
varianta print

Valentin Stoian



Publicat Vineri, 27 Iunie 2003, ora 10:05

      Motto : "Atunci când politica si religia calatoresc în aceeasi caruta, si aceasta este condusa de un sfânt, nimic nu le poate sta în cale"

      Frank Herbert - "Dune"

     

      Experimentul

     

      Usile ascensorului se închisera încet în spatele lui Frank Roone blocându-i vederea soarelui. Liftul începu încet încet sa accelereze si sa coboare din ce în ce mai adânc în baza subterana. Afara, complexul militar parea linistit, fiecare vazându-si de activitatea sa de rutina precum niste roboti bine antrenati. Desi pe majoritatea nu îi cunostea bine, Frank stia ca s-ar putea sa fie ultima data când îi vede pe oricare dintre ei, ultima data când vede lumina soarelui rasarind în baza care în ultimii ani devenise pentru el casa, loc de munca si mai mult decât atât. Era singurul loc primitor pe care îl cunoscuse în viata lui si pentru prima data în viata începu sa regrete ca se oferise voluntar pentru aceasta misiune.

      "Ce naiba, prea târziu sa ma întorc acuma" îsi zise, si introduse codul care deschidea usile ascensorului si fara de care în 30 de secunde ar fi fost gazat.

      În prag era colonelul Michael Turner, omul care îi fusese lui Frank ca un tata în ultimii zece ani, cel care îl implicase în acest proiect ultrasecret, care acum s-ar putea sa îl coste viata.

      -Esti gata, Frank? întreba colnelul.

      -si daca n-as fi gata s-ar opri proiectul? raspunse Frank zâmbind.

      Zâmbetul discret al colonelului îi arata ca raspunsul era negativ.

      Amândoi pornira pe culoarul îngust , trecînd prin din ce în ce mai multe usi care aveau nevoie fie de un cod, fie de recunoastere vizuala. La un complex secret al armatei americane securitatea era extrem de stricta si, desi soldatii care pazeau usile erau prietenii lor , acestia nu ar fi ezitat sa îi împuste daca nu ofereau parola potrivita.

      În sfârsit dupa ce trecura de înca o usa ajunsera într-o camera în centrul careia statea dispozitivul la care savantii muncisera de atâtia ani în secret si pentru pilotarea caruia Frank se antrenase de mai mult de doi ani. Frank stia ca el era unul dintre cele doar 20 de persoane de pe planeta care avea acces la tehnologia calatoriei în timp care avea sa fie testata pentru prima data astazi.

      Dispozitivul era ca o capsula spatiala suficient de mare pentru a tine un om, dar înconjurata de diverse aparate pe care Frank le cunostea cu greu. Nu fusese niciodata un bun matematician, asa ca explicatiile savantilor despre accelerarea de particule care are loc în interiorul capsulei, care permite oricarui obiect care se afla acolo sa depaseasca viteza luminii si sa manipuleze a patra dimensiune, nu îl convinsesera niciodata. Lui i se parea mai mult magie decât stiinta.

      "Ce naiba, nici n-am terminat liceul", gîndi el, dar stia ca nu pentru cunostintele sale teoretice fusese ales sa fie primul chrononaut din istorie. Altceva îi determinase pe sefii proiectului sa îl aleaga pe fostul pilot de încercare pentru aceasta misiune riscanta. Acel ceva era dorinta sa nesabuita de a intra în situatii aproape imposibile si capacitatea sa fenomenala de a iesi de acolo. În plus fata de asta Frank nu avea pe nimeni pe care sa lase în urma, nici o persoana la care sa tina si care sa tina la el, nu avea familie, prieteni sau sotie. Era un singuratic si nu avea nimic de pierdut.

      Se nascuse într-o familie saraca, cu un tata alcoolic care îl batea atât pe el cât si pe mama lui Singurele lui aminitri din copilarie erau bataile pe care le primise si perioadele pe care le petrecuse în închisoare pentru micile furturi pe care le facea pentru a putea supravietui pe strazile dure ale New -Yorkului. Atunci când tatal sau murise într-un incendiu pe care îl provocase în timp ce era beat, iar mama sa, satula de aceasta viata , mizera, îsi pusese capat zilelor, Frank se hotarâse ca nu vrea sa sfârseasca precum ei si se oprise la primul birou de înrolare în armata.

      Viata militara îi priise, mai ales dupa ce ajunsese pilot pe un avion de lupta. Participse la ambele razboaie din Golf, la bombardamentele din Afganistan si din Kosovo. Apoi, se facuse pilot de încercare, fiind cel mai bun din escadrila sa. Era singurul care era suficient de nebun sa testeze prototipurile pâna la limitele stabilite si uneori chiar peste ele. Dar, spre deosebire de unii colegi ai sai, se întorsese întotdeauna în viata, si de cele mai multe ori nevatamat. Odata redresase un avion la doar 5 metri de sol, un record pe care nimeni nu îl batuse pâna acum. Când îl vazusera coborând sub 10 metri toti îsi zisesera ca nu mai are nici o sansa si ca de data asta i s-a înfundat. El le dovedise ca greseau. Atunci când fusese întrebat de ce se baga singur în situatii atât de riscante, Frank raspunsese nonsalant:"Ce am de pierdut?". Putinele relatii pe care le avusese cu femeile se destramasera repede, atunci când acestea nu mai putusera suporta secretul care învaluia viata unui pilot de încercare, precum si interminabilele telefoane din mijlocul noptii, care îl chemau la baza si care erau întotdeauna urmate de o absenta de peste 2 saptamâni, la sfârsitul careia nu putea sa spuna unde fusese. Atunci când una dintre partenerele sale îi ceruse sa aleaga între ea si viata sa, nici nu se mai certase cu ea, ci se duse la dulap si începu sa-si faca bagajele fara o vorba. Apoi constatase ca poate sa aiba o relatie mult mai stabila cu sticla de whisky, care fusese de atuncea singura companie reala pe care o avusese.

      Acum doi ani viata sa se schimbase radical când primise o vizita de la mentorul sau din escadrila de lupta, colonelul Michael Turner, un om pe care îl credea mort într-un accident. Ramasese cu gura cascata, incapabil sa vorbeasca.

      -stiu ca e o mare surpriza pentru tine, dar acum n-am timp de vorbe frumoase si de aminitri placute. Armata are nevoie de tine.

      -Cu ce.........? reusise sa întrebe printre lacrimile de bucurie.

      În urmatoarea ora ascultase descrierea generala a proiectului, si de la început stiuse ca va accepta misiunea. Era exact ce îsi dorise de cînd era mic, sa faca ceva pentru prima data, sa simta ca viata sa are un rost. Chiar daca acest lucru avea sa fie stiut de doar 20 de persoane.

      Astfel ca, dupa o saptamâna, "murise" si el într-un accident, si fusese "înmormântat" cu onoruri militare. În realitate, se mutase la o baza strict secreta, care desfasura operatiuni atât de secrete ca majoritate militarilor de acolo nu stiau ce se întâmpla cu adevarat. Din acest moment el nu mai existase ca persoana în sistem.

      Acum, apropiindu-se de rampa de lansare se simtea linistit, întrebându-se daca asta simteau condamnatii la moarte. Dar lui nu îi era deloc frica.

      Tatiana, o ucrainianca emigrata în SUA, sefa echipei de savanti se apropie de el sa îi mai aminteasca odata ce risca:

      -Chiar daca reusim, nu putem sa stim unde o sa ajungi. Daca e undeva în trecut, e bine, pentru ca exista o singura varianta de trecut. Cu viitorul este mai problematic, deoarece acesta nu exista si ai o infinitate de posibilitati. Imagineaza-ti ca fiecare decizie luata de fiecare om ne face sa alegem un drum în infinitatea de viitoruri. Daca ai ghinion, s-ar putea sa nimeresti într-un viitor în care ne-am exterminat reciproc si totul este în ruina. Daca ai noroc, o sa nimeresti un viitor acceptabil, din care te poti întoarce. Ce este extrem de important este faptul ca ai doar o luna energie pentru bateriile capsulei, astfel ca, daca nu te întorci într-o luna , ramâi definitiv acolo.

      Ca de obicei raspunse:

      -Ce am de pierdut?

      Frank intra în capsula si închise capacul. În sfârsit viata sa avea sa conteze cumva

      Capsula începu sa vibreze pe masura ce aparatele erau activate unul câte unul. Zgomotul deveni asurzitor, dar prin interfon se auzi vocea familiara a colonelului:

      -Începem numaratoarea inversa: 5, 4, 3

      O voce se auzi în fundal: "Toate sistemele sunt gata". Vibratiile si zgomotul devenira din ce în ce mai puternice.

      -2, 1, LANSAtI! ordona colonelul cu o voce asurzitoare

      Frank simti ca tot corpul sau este învârtit ca într-un parc de distractii gigantice. Apoi, înainte sa fie cuprins de întuneric îsi puse problema daca aceasta este moartea sau ceva mai rau. Dupa asta, nimic.

     

      II

      O surpriza

     

      Când deschise prima data ochii, Frank nu putu sa nu se întrebe daca nu a murit si a ajuns în rai. O femeie superba, îmbracata în haine ciudate, era aplecata asupra lui, verificându-i pulsul cu un aparat pe care nu îl reunostea. Dar, un gând îi strafulgera prin minte, îsi dadu seama ca nu e mort, deoarece chiar daca ar muri si raiul ar exista, el nu ar ajunge acolo. Asa ca, pe masura ce amintirile îi reveneau, începu sa îsi puna problema unde sau mai degraba CÂND era. În jur putea vedea niste cladiri atât de înalte încât nu le vedea capatul, pe deasupra sa o multime de masini care zburau, iar pe lânga oameni se aflau niste lucruri care semanau destul de bine cu ceea ce îsi imagina el ca ar fi roboti. "Deci am ajuns în viitor" gândi el. "Acum doar sa vedem ce fel de viitor am ales".

      -Cetatene, te simti mai bine? întreba femeia care îi lua pulsul. Era o frumusete blonda, cu ochi albastri, cu niste forme pline. Avea pe ea ceva ce semana cu o bluza foarte scurta, care îi acoperea doar sânii, si un fel de fusta, dar franjurata în partea de jos. Bluza era portocaliu cu negru, iar fusta avea diverse motive florale pe ea.

      Desi stia bine, cine este si de unde vine, Frank trebuia sa afle unde este. Asa ca se prefacu ca nu îsi mai aduce aminte nimica, si întreba cu o mirare aproape sincera:

      -Unde sunt? Vocea sa era din ce în ce mai speriata .Cine sunt? Începu sa se bâlbâie Ce,cee dataaa e? Cine esti tu?.

      Femeia trecu un aparat asupra lui si se uita mirata.

      -Datele de pe recorder nu arata nici o trauma fizica, cetatene. Dar, pentru a raspunde întrebarii tale, esti pe 23 noiembrie 3120 A.D în orasul America, capitala Terrei. La întrebarea despre identitatea ta nu pot sa raspund findca profilul tau genetic nu este în nici o baza de date. Singura concluzie pe care pot sa o trag este ca esti venit din Lumile Exterioare, unde oamenii nu sunt trecuti în baze de date. Numele meu este Radia Bordano si sunt o fericita cetateana a confederatiei Terrane. Ai avut noroc ca eu sunt cea care te-a gasit, deoarece printre aptitudinile mele intra si cea de prim ajutor. Altfel nimeni nu ar fi fost în stare sa te ajute.

      Bucuros ca are informatii, chiar o posibila acoperire, Frank întreba:

      -Capsula mea unde e?

      -Te referi la acel aparat primitiv de transport spatial pe care l-ai folosit sa ajungi aici?

      -Exact!

      -Am ordonat robotilor mei sa îl duca în spatiul pe care îl folosesc pentru a-mi depozita lucrurile personale. Te asigur pe onoarea mea ca nu va pati nimic.

      -Ma bucur, Radia.

      -Acum, hai sa mergem la Oficiul Central al Locuintelor. O sa primesti un spatiu temporar de cazare, pâna te decizi ce vrei sa faci. Poate vrei sa te întorci pe Alfa Centauri sau oricare ar fi sistemul din care vii, sau poate vrei sa traiesti alaturi de noi în societatea noastra glorioasa. Poate pe drum, îmi spui ce îti amintesti.

      Radia vorbi catre acelasi aparat pe care îl folosise pentru a-l scana pe Frank:

      -Cetatean Bordano cheama aerovehiculul personal.

      În mai putin de cinci secunde lânga ei ateriza ceva ce semana cu un Ferrari de la sfârsitul mileniului doi, dar avea în loc de roti un fel de bucati de panouri solare, strabatute de circuite si lumini.

      Vazând uimirea lui Frank, Radia spuse:

      -Suspensii solare. Permit viteze de peste 500 de kilometri pe ora si nu polueaza. Banuiesc ca în lumile exterioare nu aveti asa ceva.

      Dupa ce se urcara amândoi în vehicul, Radia comanda:

      -Oficiul Central al Locuintelor.

      Vehiculul se ridica de la sol si începu o cursa automata pe o pista imaginara în aer. Sute de mii de astfel de vehicule puteau fi vazute printre cladirile care parca nu aveau acoperis. Radia întreba blând:

      -Deci, cum ai ajuns aici, cetatene? Macar numele tau, daca nu mai tii minte altceva.

      Dându-si seama ca trebuia sa inventeze ceva rapid, Frank spuse:

      -Aterizarea fortata mi-a cauzat o lovitura la cap. Nu mai tin minte multe detalii. Am fugit de saracia de pe planeta mea de bastina, din Lumile Exterioare, Axiron. Vreau si eu sa devin un fericit cetatean al Confederatiei Terrane, sa ajut la constructia glorioasei voastre societati. Ma cheama Frank.

      Desi la ultimele remarci, Frank de abia se putuse abtine sa nu râda, Radia parea convinsa ca acesta e adevarul. Cum nici un aparat nu o avertizase ca el minte, Frank continua sa inventeze din ce în ce mai multe povesti despre Lumile Exterioare, despre saracie si mizerie. Radia parea din ce în ce mai convinsa de ce spune el si Frank remarca în gând ca naivitatea acestor oameni. "Daca toti sunt asa, o sa fie ca o excursie în parc", gândi Frank în timp ce aerovehiculul îi purta pe deasupra unui oras care parea infinit.

      -Pe planeta mea nu mi s-au spus prea multe despre glorioasa Confederatie Terrana, spuse Frank, adaugând o poveste despre sclavia în care fusese tinut. Poti sa ma ajuti, Radia?

      -Acum o mie de ani, când omenirea de abia începuse sa se raspândeasca printre stele, a avut loc un mare razboi care a dus la moartea a miliarde de oameni. Din cenusa sa au rasarit doua mari blocuri, Confederatia Terrana, care cuprinde Terra, sistemul sau solar si înca doua sisteme apropiate Alderaan si Romadan (Frank nu recunostea nici un nume, dar tacu din gura) si Lumile Exterioare, cu 200 de sisteme solare, care au fiecare conducatorii lor. Noi am atins perfectiunea, voi nu. Pe Pamânt nu a avut loc un razboi de 1000 de ani. Traim în pace si armonie cu natura si cu noi însine. Am reusit sa eliminam din natura noastra instinctele de a ucide, de a fura, de a stapâni alta fiinta umana. Nu mai avem nevoie de conducatori, care sa ne spuna ce sa facem,. Fiecare om este liber si are conditii de viata asigurate. Nimeni nu mai este sef sau subordonat.Muncile grele sunt facute de roboti, iar noi ne dedicam stiintei sau artei. Spre deosebire de Lumile exterioare nu mai avem substante care sa ne faca rau, cum ar fi alcoolul sau tutunul. Suntem fericiti! încheie Radia extaziata. Desi lui Frank îi venea sa râda, se abtinu. În timp ce aerovehiculul încetinea si se pregatea de aterizare într-una din aceste cladiri gigantice, Frank gândi "Mai vedem noi, daca lumea voastra e asa de perfecta". Un plan diabolic îi trecu prin minte, un plan care avea sa îi satisfaca în sfârsit dorinta de a face ceva cu viata lui, de a fi cineva.

     

      III

      Instinctele se dezlantuie

     

      Urmatoarele zile trecura ca prin vis pentru Frank, care facuse cunostinta cu prietenii Radiei. Deoarece înca nu primise cetatenia Confederatiei, Frank trebuia sa treaca printr-un program care sa dovedeasca ca nu era un spion al unui regim "barbar" din Lumile Exterioare. Dar, cum cei care îl interogasera erau exterm de creduli, Frank nu trebuise decât sa diversifice putin povestea pe care i-o spusese Radiei si trecuse fara nici un fel de problema. In doua zile avea sa primeasca permisul de cetatean, o mica cartela care avea sa îi permita sa faca to ceea ce doreste în Confederatie.

      Pentru prima data în seara aceea, Frank savurase o cina pregatita în totalitate de robotii care se gaseau la tot pasul. El însusi primise câtiva pentru uzul sau personal. De asemenea, el remarcase cât de mult depindeau oamenii de roboti, majoritatea celor pe care îi cunoscuse nefiind capabili sa mute o cutie sau sa pregateasca o mâncare. În timp ce admira, de pe canapeau din apartamentul sau, privelistea miliardelor de cladiri gigantice care alcatuiau orasul capitala al Confederatiei, un oras nascut din extindere tot mai accentuata a spatiilor urbane al Americii începutului de mileniu 3, Frank începea sa aiba îndoieli asupra dorintei lui de a se întoarce acasa. Aici avea to ce dorea, în curând urma sa aiba si o slujba normala, niste prieteni care îl acceptasera fara sa îsi puna nici un moment problema ca el ar fi în stare sa îi însele sau sa îi minta. Dar, totusi, el vedea posibilitatile nenumarate care ieseau din aceasta situatie, posibilitati care i-ar fi permis lui, Frank Roone, omul pe care lumea nu daduse pâna acum doi bani, sa aiba tot ce si-a dorit. Chiar daca asta însemna sa le rapeasca acestor oameni lucrul lor cel mai de pret, inocenta.

      Un sunet brusc întrerupse gândurile lui Frank. Era soneria.

      -Intra! spuse el. Fara nici un pic de zgomot usa se deschise automat.

      Radia intra. Spre mirarea si delectarea lui Frank purta doar o camasa de noapte foarte transparenta. Se pare ca oamenilor nu le mai era rutine unii de altii, vazuse oameni în haine extrem de sumare, sau fara haine deloc vazându-si linistiti de treburile zilnice.

      -Cum te simti, cetatene Frank? întreba Radia.

      -Înca un pic uimit de ce vad. Dar o sa îmi treaca. Tu ce mai faci?

      Se aseza pe canapea lânga el. Vazând-o acolo, Frank începu sa o doreasca. Oare ce ciudatenii or mai avea si oamenii astia? se întreba în gând Frank.

      Fara sa se mai gândeasca, Frank se apleca sa o sarute, dar ea sari înapoi.

      -Barbarule! Animalule!

      Mirat, Frank întreba:

      -Care-i problema? Pe planeta mea (vroia sa spuna în timpul meu, dar se abtinu) daca o femeie vine în camera unui barbat îmbracata asa, asta înseamna un singur lucru.

      Calmându-se putin, Radia zise:

      -Alta demonstratie a barbarismului vostru. Aici în Confederatia Terrana am renuntat la acest mod de reproducere acum peste 500 de ani. Copiii sunt facuti pe baza unor date genetice astfel încât sa fie asigurata cea mai buna combibnatie genetica. Totul este facut de un doctor într-un mediu steril. Copiii sunt apoi crescuti împreuna la niste crese la care toti facem cu rândul. La fel ca toate celelalte munci.

      Înca încins, Frank întreba:

      -Hai, draga, da-le dracu de reguli stupide. Nu cred ca nu ma doresti macar un pic. Uite ceva care sa te ajute sa te relaxezi.

      Îi întinse o sticla de whisky din rezerva sa personala pe care o adusese cu el în capsula. Se gândise ca cine stie unde are sa nimereasca si nu vroia sa se desparta de lucrul care îl alinase în momentele cele mai dificile: bautura. De multe ori colegii sai îl considerasera alcoolic, dar reusise sa se pastreze deasupra liniei pe care tatal sau o trecuse de mult.

      -Barbar ce esti! Astfel de substante nu se mai folosesc în Confederatia Terrana de peste 10 generatii. Înca nu cred cât de putin educat poti sa fii. Cu un asemenea comportament n-o sa te accepte nimeni în Confederatie.

      -Nu esti nici macar putin curioasa?

      Suparata si rosie la fata, Radia iesi din camera, trântind în drumul ei un robot.

      Frank se trânti din nou pe canapea, amuzându-se de inocenta acestor oameni. "Parca am nimerit într-o manastire gigantica" gândi în timp ce se pregatea de culcare. Din fericire pentru el si pentru planul sau, se însela.

      Dupa o jumatate de ora, când Frank încerca sa îsi dea seama cum se poate spala pe dinti, se auzi din nou soneria.

      -Intra, spuse Frank plictisit.

      Radia intra cu o fata atât de vinovata ca Frank nu se putea abtine sa nu râda. Dar, totusi, printr-un efort supraomenesc se abtinu.

      -Daca iau si eu o gura din bautura ta barbara, promiti sa nu spui la nimeni?

      Frank îsi dadu seama se se întâmplase în mintea ei. Desi tabuul contra bauturii era ceva implantat adânc în creierul ei, o forta mai veche si mai puternica învinsese: curiozitatea, acel lucru care mânase omul sa se avânte spre stele, sa descopere secretele vietii si sa inventeze lucruri remarcabile. Turnându-i în pahar, Frank o întreba:

      -Dar ce s-a întâmplat, draga? Cum de te-ai razgândit?

      -stiu ca nu e bine, spuse Radia, dar nu pot sa ma abtin. Apoi dadu pe gât o înghtitura care o facu sa se cutremure, ca un om care bea ceva tare prima data în viata. Dar, imediat o caldura placuta o învalui si duse din nou paharul la gura. Apoi nca o data si înca o data, pâna când îl terminase. Dadu sa se ridice, dar nu reusi.

      -Nu credeam ca poaaate fiiii asaaa de bineee! spuse ea cu limba împleticita. Cât de frumoasa e lumea voastra acum. Hai. Ca sa mergem pâna la capat, spuse Radia si scoase o tigara din pachetul pe care Frank îl tinea vesnic lânga el. Apoi, fara sa mai stea pe gânduri, o aprinse de la bricheta lui. Un spasm de tuse o cuprinse la început, dar pe masura ce fuma din ce în ce mai mult, începuse sa îi placa. Simtea ca pluteste undeva desupra lumii reale, ca zboara printre toate stelele care alcatuiau Confederatia, ca are noi revelatii în munca sa de artista. Simtea ca traieste cu adevarat. Prin urmare, atunci când Frank o saruta din nou, nu se mai dadu înapoi, ci îl ajutase sa îi dea jos camasa de noapte. Instincte si dorinte pe care nici nu stia ca le poate avea napadira atât de puternic încât anii de educatie parura o amintire îndepartata si inutila.

      Dupa o noapte fierbinte, Frank îi împartasi planul sau, iar ea îl accepta fara sa se mai gândeasca. Devenise si ea, precum iubitul ei, un om mânat de dorintele inconstiente. Pentru prima data, dupa câteva sute de ani, un om din Confederatia Terrana renega educatia primita.

      Atunci când ea adormi, Frank se duse la fereastra si îsi aprinse o alta tigara. "Primul pas" îsi zise el.

     

      IV

      Tentatia puterii

     

      "Prima parte merge ca pe roate" gândi Frank în timp ce se pregatea sa tina alt discurs în fata unui grup de oameni strânsi în apartamentul Radiei. Toti erau cunoscuti sau prieteni de ai ei, oameni pe care el începuse sa îi cunoasca destul de bine în ultimele doua saptamâni, carora le vorbise de câteva ori. Ei urmau sa fie nucleul de la care sa se extinda, încet-încet, miscarea pe care el si Radia o initiau. Atunci când le vorbea oamenilor si îi vedea cum îl asculta, patrunsi de cuvintele sale, neîndoindu-se nici o clipa de adevarul lor, Frank se simtea important, simtea ca dorintele sale ascunse de a fi ascultat de altii, de a le comanda ce sa faca, de a avea supusi, erau în final satisfacute. Având-o pe Radia lânga el, se simtea complet, un sentiment pe care nu-l avusese niciodata în viata sa normala. Acum, se lasa patruns din nou de aceea verva mistica care îi însufletea fiecare discurs, care îi facea pe oameni sa îi soarba cuvintele. Când era mic, mama sa îl dusese odata la biserica si vazuse cum cei mai rai oameni pe care îi cunostea, inclusiv tatal sau cel alcoolic, deveneau dintr-o data mielusei, atunci când preotul vorbea cu o însufletire de neimaginat. Atunci nu întelesese cum, o multime de oameni, adunati la un loc, si care asculta cuvintele altui om, pot deveni un instrument atât de facil în mâinile vorbitorului, ca un lut moale caruia olarul îi putea da orice forma doreste. Daca preotul din copilaria sa îi facea pe oameni sa se poarte mai bine, cel putin pentru o vreme, Frank avea alte planuri.

      -Omenirea a decazut, începu el. Am devenit dependenti de robotii nostri, de masinile pe care le-am creat pentru a ne ajuta. Sufletul uman dispare, munca, ceea ce ne-a facut pe noi sa devenim superiori maimutelor, a fost uitata complet de noile generatii. Nu acesta este scopul pentru care Bondare (o divinitate pe care el o inventase, ca fiind una dintre religiile Lumilor Exterioare) ne-a facut sa fim oameni! Nu asta este motivul pentru care ne-a dat suflet, darul nostru cel mai de pret! Trebuie sa scapam de letargia care a cuprins rasa umana în ultimele secole! Sa scuturam aceste lanturi invizibile pe care noi însine ni le-am pus! Sa ne extindem si sa stapânim!(aici, Frank putea vedea în ochii ascultatorilor sai setea de putere, de marire, un sentiment atât de vechi implantat în constiinta umana încât nici o educatie nu îl putea sterge). De cât timp ceea ce este acum Confederatia Terrana n-a mai întemeiat o colonie? De cât timp nu a mai fost anexata o planeta? Acolo de unde vin eu rasa umana e înca pura (nici el nu credea ca asa este), înca neatinsa de plaga aceasta care a cuprins Confederatia.

      Aratând-o pe Radia el spuse:

      -Atunci când am cunoscut-o pe Radia ea mi-a spus ca sunteti fericiti.

      -Dar asa este, spuse un tânar care venea la prima sa adunare de acest gen. Oamenii începura sa murmure.

      -Cum te cheama?

      -Daon

      -Daon, crezi ca esti cu adevarat fericit?

      -Sunt convins!

      -Bine, atunci hai sa facem o încercare. Zi-i robotului ala sa îti aduca un pahar cu apa.

      Daon se conforma, si în 20 de secunde avea un pahar cu apa lânga el. Apoi Frank îi spuse sa o bea si el asculta.

      -Acum roaga-l pe cel de lânga tine sa faca acelasi lucru.

      Dupa înca jumatate de minut, Daon mai bause înca un pahar cu apa.

      -Acum, roaga-ma pe mine!

      -Cetatene Frank, poti sa îmi aduci un pahar cu apa, te rog?

      -Nu vreau. Mi-e lene. si ramâi fara apa.

      Apropiindu-se de el, Frank scoase pistolul pe care îl adusese cu el. I-l oferi si Daon îl lua sovaind. Desi citise în cartile de istorie despre asemenea arme, era prima data când vedea una în realitate.

      -Acum, îndreapta-l spre mine. si ameninta-ma ca daca nu îti aduc apa ma omori. Dar, fii convingator, gândeste-te ca daca nu îti aduc acea apa, care este dreptul tau înnascut, chiar ma omori. Simte dispret pentrun mine, gândeste-te ca esti superior.

      La început sovaind, dar destinzânduzu-se, Daon urla:

      -Du-te dracu" si adu-mi apa aia, sclav împutit ce esti, urla Daon, apoi ramase el însusi socat de ceea ce spusese. Nu credea ca poate nici macar sa gândeasca asa ceva. Era imposibil pentru mintea sa educata. Din nou, instinctele se dovedisera mai puternice.

      Frank se duse si îi aduse apa, pe care Daon o savura ca un lup ce îsi manânca prada. Apoi îi dadu pistolul înapoi lui Frank, dându-si seama ca de acum viata sa se schimbase în totalitate. Nu îsi mai dorea sa fie un mândru cetatean al Confederatiei Terrane, vroia sa repete aceasta experienta, din nou, si din nou. Oamenii începusera sa îl aclame pe Frank. Radia se uita la el cu o admiratie si cu o dorinta de nestapânit. Frank realiza ca sentimentele ei nu erau de dragoste, ci de devotiune fanatica, de credinta orbeasca. Era gata sa moara pentru el, iar faptul ca împartea patul cu omul pe care ea îl credea trimisul Zeului era cea mai mare onoare din viata ei. Devenise o creatura a planului sau. Astepta pâna când uralele se potolira, apoi spuse:

      -Vezi, Daon ,asta este fericirea adevarata.

      Apoi catre toti :

      -Aseara am avut o viziune, prieteni. Toti îl ascultau acum cu gura cascata, sorbindu-i cuvintele. "Trebuie sa îi învat multe lucruri despre natura umana, dar în nici un caz neîncrederea în oameni si mai ales în mine" gândi el. Am vazut un imperiu glorios care sa cuprinda Confederatia Terrana si Lumile Exterioare si multe alte planete. Bondare însusi a venit la mine sa îmi vorbeasca, a venit într-o aura de foc, cu ochii stralucindu-i precum aurul. El mi-a aratat drumul sfânt pe care sa mergem, pe care pornim astazi. "Raspânditi-va si stapâniti", mi-a spus El. Faceti ca numele meu sa fie pomenit vesnic în glorie, sa stea pe buzele tuturor, sa fie ridicat în slava în vesnicie. Tu esti cel pe care l-am ales, Frank Roone sa raspândesti mesajul meu sfânt. Tu esti profetul pe care l-am gasit sa ridici umanitatea din letargia care a cuprins-o, sa îndeplinesti aceasta misiune sacra pe care am decis-o.

      Oamenii începusera sa aclame. Nimeni nu se îndoia de adevarul spuselor sale.

      -si eu va spun voua, acum, prieteni. Eu v-am ales pe voi, asa cum si Bondare m-a ales pe mine. Voi sunteti primii care asculta Mesajul Sfânt. stiti ce mi-a mai zis? "Acum e momentul pentru clasica abordare morcovul si batul" gândi el.

      -Ce? întrebara toti într-un glas.

      -Cei care sunt cu mine vor avea paradisul, si mi-a aratat un loc unde am simtit o placere pe care nu o pot descrie în cuvinte. Cei care nu, vor arde în iad! si m-a ars atât de tare încât am lesinat. Apoi mi-a spus: ce ai vazut si simtit este doar o mica parte din cele doua. Trebuie sa îti îndeplinesti misiunea! Apoi a disparut.

      Toata adunarea era acum speriata, dar în acelasi timp, entuziasmata.

      -Ilumineaza-ne! Arata-ne drumul spre adevar! Condu-ne, Frank! se auzira voci din multime.Traiasca Împaratul Frank si Îmarateasa Radia! Traiasca slujitorii lui Bordane.

      -Prieteni, continua el, sa nu ne grabim. Drumul e lung si greu, dar daca mentinem vie credinta în Bordane, vom reusi. Acum este momentul. Ce vreau eu de la voi, nu este sa provocati tulburari. Nu acum, cel putin!. Mâine, când veti pleca de aici, sa va purtati normal. Apoi, seara, sa chemati la voi, înca câtiva prieteni, în care aveti cea mai mar încredere. Sa spuneti si lor adevarul! Sa îi aduceti pe calea cea dreapta! Celor care vor vedea lumina sa le spuneti sa faca acelasi lucru poimâine. si tot asa. Cei care nu vor crede trebuie eliminati. Desi nici unul dintre voi nu a ucis un om pâna acum sa nu lasati mâna sa va tremure. Este voia lui Bordane! si acum, prieteni, sa bem substanta sfânta! Sa îl onoram pe Bordane asa cum se cuvine.

      Începu sa desfaca sticlele de whisky si sa dea pe gât îngjitituri din ce în ce mai mari. Apoi, îmbatati de bautura si de cuvintele sale începura sa îsi rupa hainele si sa se lase în voia instinctelor. Frank simtea violenta care poate tâsni din aceasta adunare, dar nu vroia sa o dezlantuie înca. "Momentul va veni în curând", gândi el, în timp ce o saruta pe Radia. Orgia care urma dura câteva ore, si fu o experienta inedita pentru multi dintre cei invitati.

      Mai târziu în acea seara, Frank îsi lasa oaspetii adormiti, se urca în liftul automat care îl coborî de la etajul 500 unde avea apartamentul în camara în care Radia îsi tinea lucrurile nefolositoare. Ordonând robotilor de întretinere sa plece, Frank se apropie de capsula timpului. Mâine avea sa fie ultima zi în care se putea întoarce. Dar, acum, nu mai dorea sa se întoarca. Viata sa de acolo îi oferise numai dezamagiri, în timp ce noua sa viata era extrem de promitatoare, putea sa îi ofere extrem de multe lucruri, pe care nici nu le visase pâna acum. Planul sau de a prelua puterea mergea din ce în ce mai bine. Aprinsese un foc care avea sa arda din ce în ce mai tare, avea sa consume întreg Universul cunoscut, oferindu-i lui, Frank Roone, omul pe care lumea nu daduse doi bani, puterea suprema. "Ca o scânteie într-un ocean de liniste" gândi el despre ceea ce dezlantuise. "Dar, nu se spunea pe vremea mea, ca apele linistite sunt adânci? si daca oceanul nu este apa, este benzina? Atunci ce se întâmpla? Se pare ca voi vedea cu ochii mei, îsi zise". Apoi, fara sa se mai gândeasca la ce face, lua o bucata de metal si începu sa distruga aparatura fina a capsulei temporale. "Acum asta este viata mea!" îsi spuse când iesea din debara.

     

      V

      Sfârsitul Confederatiei

     

      "Acum e momentul", gândi Frank în dimineata zilei în care se împlineau doua luni de când participase la experiment. "Totul este gata". Vestea despre noul profet se raspândise ca un fulger prin oras. Din ce în ce mai multi oameni, adusi de prietenii Radiei veneau la el sa asculte cuvintele sfinte, sa fie initiati în calea catre adevar. Frank era din ce în ce mai fericit. Mica sa armata numara acum 10 000 de oameni, iar cuvintele sale se raspândeau în continuare ca o unda de soc ce lovea omenirea adormita, trezind-o din visul sau lung de 1000 de ani.

      Cu doua saptamâni în urma, el, împreuna cu Radia si înca doi oameni, sparsesera muzeul (de fapt la cât de putin pazit era, nici nu se putea spune ca l-au spart) si furasera câteva arme laser, singurele care mai existau pe planeta. Fusesera scoase din uz acum 1000 de ani, dar erau înca functionale, daca erau încarcate. Apoi, instruisera robotii sa le produca în fabrici secrete, pe care le amenajasera în subsoluri si în zone ascunse de privirea altora. Pe lânga aceste arme, mai detineau grenade cu plasma, câteva sute de vehicule blindate si aproape 50 de avioane pe care le copiasera dupa vechile modele de la muzeu. Erau într-adevar pregatiti. Singurul lucru de care aveau nevoie acum pentru a declasa revolutia sfânta era un eveniment suficient de puternic. Dar Frank avusese grija si de asta.

      Un robot se apropie de el si îi zise:

      -Aveti un mesaj de la Daon Roas.

      -Pune-l pe videofon!

      -Slavite Profet, au început tulburari pe strazi. Un cadavru a fost gasit împuscat în cap si oamenii au început sa protesteze. Majoritatea dau vina pe noi, spun ca suntem o secta care vrea sa distruga pacea milenara a umanitatii. Politia Terrana a intrat în actiune pentru prima data dupa 500 de ani. Sunt si ei depasiti de situatie, nici unul nu a mai vazut un om murind in cauze nenaturale pâna acum. Ce sa facem?

      -Daon. asta-i momentul. Sa-i le dam sclavilor o lectie pe care o sa o tina minte. Pregateste un ecran mare în fata demonstrantilor, o sa le vorbesc eu în curând. Toti, luati-va armele si pregatiti-va de batalie. Clipa noastra de glorie se apropie.

      -Am înteles, Slavite Profet!

      În timp ce o trezea pe Radia si îi spunea sa se îmbrace în cele mai frumoase haine pe care le are, Frank îsi aduse aminte de nefericitul pe care îl împuscase acum doua zile si pe care îl lasase într-un cos de gunoi, special ca sa fie gasit. "asta da început de revolutie!" îsi spuse el.

      Afara, multimea furioasa cerea exilarea lui si a membrilor sectei sale în Lumile Exterioare. În fata lor se afla un cordon subtire de politisti, foarte speriati. Dar nu de multime le era frica politistilor, stiau ca oamenii aceia nu erau în stare sa faca rau altcuiva. Ceea ce îi speria pe politisti erau miile de oameni înarmati pâna în dinti care asteptau un semn de la Profetul lor. Toti purtau uniforme negru cu galben, cu o insigna reprezentându-l pe Bordane în piept, si aveau o privire atât de fioroasa încât pareau niste diavoli veniti direct din iad. si numarul lor sporea pe masura ce timpul trecea.

      Deodata, pe un ecran urias de pe fatada unei cladiri aparu fata zâmbitoare si încrezatoare a lui Frank Roone. Parea sa nu aiba nici o grija pe lume. Mantia sa alba cu emblema lui Bordane în piept stralucea, parând ca un fel de lumina mistica îl învaluie. Multimea huidui, dar armata sa începu sa aclame. Simteau sângele navalindu-i în obraji, în tot corpul. O sete animalica de sânge si de putere îi cuprinse. Erau gata sa faca orice pentru Slavitul Profet si în numele lui Bordane. Paradisul îi astepta. În acelasi timp, o femeia aparu din cladirea pe care era proiectata fata uriasa a lui Frank. Radia veni, înarmata cu un tun laser, si se aseza în fata armatei. Gândul ca Împarateasa avea sa îi conduca în lupta îi întarâta si mai tare pe luptatori.

      O voce tunatoare se auzi de pe ecran:

      -Prieteni, începu Frank. Azi este ziua în care numele lui Bordane va fi slavit în vecii vecilor, ziua în care Adevarul va triumfa si cei credinciosi vor capata Paradisul. Azi e clipa noastra de glorie! De azi încolo numele nostru va fi un ecou pe buzele fiecarui om din Universul Cunoscut! Azi e ziua în care vom asculta cu adevarat porunca lui Bordane: "Raspânditi-va si stapâniti!". Acum e momentul sa rupeti lanturile nevazute care v-au tinut prizonieri pâna acum. Asta este clipa noastra de glorie. Fie ca cei ce nu sunt cu noi sa piara în flacarile iadului!! De acum aceasta nu mai este Confederatia Terrana, este Imperiul Sfânt.! Distrugeti robotii care ne-au înrobit! Distrugeti arta inutila! Faceti din sculpturi arme cu care sa stapânim alte planete! Împaratul va ordona: Deschideti focul, copii ai lui Bordane!

      La acest îndemn, zece mii de arme laser deschisera focul simultan catre multimea înfricosata. Mii de grenade cu plasma fura aruncate, iar avioanele Armatei Sfinte începura sa arunce bombe din vazduh. O cascada de lumina si durere cazu asupra oamenilor. Începura sa se auda exploziile grenadelor. În primele cinci minute, un milion de oameni murira fara sa poata schita nici cel mai mic gest de aparare. Armata Sfânta avansa rapid peste cadavrele carbonizate. Cu o placere malefica în ochi, soldatii fanatici prindeau câte un om, apoi îl ucideau fara mila. Femeile erau violate în strada, apoi împuscate. Radia conducea macelul.

      Intrând în fiecare cladire, soldatii prindeau oamenii si, dupa ce îsi satisfaceau poftele de a ucide si a viola, îi închideau pe supravietuitori în camerele lor. Trebuia sa existe se sclavi în Imperiul Sfânt, pâna la urma. Apoi distrugeau robotii si toate automatele si incendiau operele de arta sau experimentele stiintifice la care lucrau ocupantii. Majoritatea acestor lucruri se petreceau sub ochii nefericitilor care vedeau munca lor de o viata distrusa sub ochii lor. Cei care încercau sa se apere aveau aceeasi soarta cu obiectele.

      În toate orasele importante de pe planeta, acolitii lui Frank începusera sa traga în oamenii care le stateau în cale si sa ocupe locurile importante, cum ar fi uzinele de apa, de lumina sau de colectare a deseurilor. Calculatoarele care conduceau aceste procese fusesera distruse si luptatorii preluasera controlul asupra utilitatilor. Apoi oprisera totul, difuzând pe ecranele gigantice doar imagini din America.

      Dar, Armata Sfânta nu avansa în degringolada. Cu totii se îndreptau spre Casa Alba, fosta resedinta a Presedintelui Americii, în care conducerea Confederatiei Terrane îsi avea sediul. Deoarece nu mai existasera probleme de câteva secole, rolul acestor oameni era pur simbolic, calatorind din când în când sa deschida o scoala sau un spital si sa laude gloria Confederatiei. În rest oamenii se conduceau singuri fara nici o problema. "Trebuie sa avem un simbol al dominatiei" gândise Frank atunci când facuse panul atacului. "Oamenii trebuie sa înteleaga pâna în adâncul sufletului ca acum noi suntem puterea" spusese el. "Sa înteleaga si sa se teama!".

      În jurul Casei Albe, câteva sute din politistii supravietuitori ocupasera pozitii defensive. Scosesera din vechile depozite armele laser, si, desi nici unul nu era antrenat sa le folosesca, erau pregatiti sa lupte pâna la moarte în apararea Confederatiei lor dragi. Din pacate nici unul nu realiza ca nu aveau sa traiasca suficient sa o vada prabusindu-se.

      Armata Sfânta îi înconjura. Radia le ordona soldatilor sa se opreasca, apoi toti se dadura la o parte când ateriza un aerovehicul blindat. Frank iesi din el, îmbracat în mantia sa si cu o pusca laser în mâna. Apoi, urla catre politisti:

      -Nu va mai opuneti Adevarului! "Încep sa ma pricep la asta" gândi el. Calea lui Bordane este cea dreapta! Dati-va la o parte! Lasa-ti-ma sa îmi pun coroana de Împarat pe crestet!

      -Niciodata, striga conducatorul aparatorilor. Nu cât timp vom trai noi!

      -Faceti cum vreti, atunci! Apoi, adresându-se Radiei! Draga, fa ce stii mai bine. Azi ne vom încorona! Apoi se urca în aerovehicul si pleca. La urma urmei, viata Sfântului Profet trebuia protejata cu orice pret.

      Ambele parti deschisera focul. Spre surprinderea Armatei Sfinte, politistii ofereau o rezistenta destul de puternica. Dar, erau atât de putini, încât în curând nu avea sa mai conteze.

      Avansând în cladire, Radia fu înconjurata de câtiva politisti disperati. Desi ucise doi dintre ei, fu lovita de o arma laser si ranita. Când se trezi era în mâna lor, legata pe un scaun. Rana o durea înca. Deodata îsi dadu seama ca lânga tâmpla ei se afla un pistol laser si în fata ei un videofon . Pe culoar se auzeau din ce în ce mai aproape zgomotele unei lupte crunte. "Poate ca ai mei o sa ma salveze pâna la urma" gândi ea. Pe ecranul din fata ei, Frank discuta cu seful Politiei, acelasi om care îi tinea un pistol la tâmpla. "Care dintre noi o fi mai speriat acum?" se întreba ea.

      -Opreste atacul! Îti ordona seful Politei Terrane. Daca nu, ea moare!

      Sunetele focurilor de arma erau tot mai apropiate.

      -Ma credeti prost, sau ce? Credeti ca puteti negocia cu viata ei? Atât de slab la suflet ma considerati? Lumea va vedea adevarul, cu sau fara Radia Bordano! Eu voi fi Împarat cu sau fara ea!

      Usa se cutremura când Radia fu lovita de o raza. Totusi, înca rezista. Radia îsi dadu seama ca omul cu care împartise totul în ultimele doua luni, omul care îi promisese putere si marire, care îi spusese ca ae de gând sa o faca Împarateasa, acel strain minunat pe nume Frank Roone o tradase. De fapt nu o tradase pentru ca nu fusese niciodata de partea ei. O folosise doar ca trambulina pentru a-si satisface nemarginita dorinta de putere, se folosise de credulitatea si naivitatea sa. Frank Roone iubea o singura fiinta: pe Frank Roone. Iar greseala asta avea sa coste nu numai viata ei ci si a multor alte miliarde de oameni.

      Usa se prabusi si un soldat al Armatei Sfinte navali în ceea ce fusese odata Biroul Oval. Radia mai reusi sa vada raza laser care îl ucise pe seful Politiei si pe Presedintele Confederatiei. Dar pistolul primului scapara si ea mai simti o durere groaznica în piept. Aceasta fu ultima senzatie a vietii ei.

      Doua ore mai târziu, când cadavrele fusesera curatate si sângele spalat, aerovehicul lui lui Frank ateriza pe peluza, fiind întâmpinat de Armata Sfânta. Apoi, intra în cladire si se duse direct în fostul biroul al Presedintelui. Lua de pe masa o coroana facuta din metalul robotilor distrusi în acea zi si o puse pe cap. Apoi îsi începu discursul catre Pamânt, prima, dar nu ultima planeta a Imperiului Sfânt.

      -Bordane fie cu voi! Vocea sa tremura de puterea mistica care îl cuprinsese. Momentul eliberarii noastre a venit! Pamântul este acum capitala Imperiului Sfânt! Lupta noastra a obtinut astazi prima sa victorie importanta! Fie ca ea sa fie doar un preludiu pentru multe altele, catre înfaptuirea visului lui Bordane pentru Universul Cunoscut!

      Coborând tonul, continua:

      -Multi dintre noi au pierit azi. Fie ca sacrificiul lor sa nu fie uitat în vecii vecilor, cei morti în numele lui Bordane traiesc acum alaturi de El în Paradis!

      Adaugând o nota de tristete:

      -Azi am pierdut una dintre cele mai dragi fiinte din viata mea. Radia Bordano a murit ca o adevarata martira pentru cauza Sfânta. Fie ca numele ei sa rasune vesnic în amintirea noastra! Dar, continua pe un ton profund mistic, în ciuda tristetii noastre, nu trebuie sa ne oprim aici! Planetele Confederatiei Terrane vor cadea una câte una în fata vijeliei noastre, apoi Lumile Exterioare. Imperiul Sfânt va fi înfaptuit! Asta v-o promit, eu, cel ales de Bordane!

      Soldatii începura sa aclame.

      -Ca rasplata pentru voi, bravi soldati ai lui Bordane, veti primi domenii si sclavi din lumile cucerite. Acum, toti oamenii care nu sunt necesari primesc trei zile libere, în care nu trebuie sa respecte nici o lege! Descatusati-va instinctele!

      În timp ce pe tot cuprinsul Pamântului începea o orgie de violenta, jaf, crima si violuri, Frank ordona sa fie lasat în pace în camera presedintelui. Astazi se simtise pentru prima data împlinit, pentru prima data cineva! Puterea era atât de dulce! Nici macar nu regreta moartea Radiei, care fusese doar un instrument în planul sau maret. Dupa un timp începuse sa se plicitsesca de ea. Apoi o chema pe una din tinerele acolite care îl însoteau mereu, una care semana atât de mult cu Radia. În noaptea asta avea sa stearga amintirea ei din memorie. Avea sa fie Împarat.

     

      VI

      Razboiul Sfânt

     

      Flota Imperiala iesi din hiperspatiu la marginea sistemului Coro, locul unde flota Lumilor Exterioare se strânsese pentru o opune ultima rezistenta dipserata. Anul trecut fusese unul în care multe din sistemele Lumilor Exterioare cazusera sub puternicul atac al fanaticilor Armatei Sfinte, din cele 200 de dictaturi, democratii, teocratii si alte forme de organizare statala care alcatuiau Lumile Exterioare, ramânînd acum doar jumatate. si valul de furie sfânta declansat pe Pamânt de Frank Roone nu dadea semne ca ar încetini strivirea sistematica a fiecarui sistem solar cu ambitii de autodeterminare. Sistemele cucerite erau purificate, cei ce se alaturau noii religii primind dreptul de a intra în Armata Sfânta sau în aparatul adiminstrativ al noului Imperiu, cei ce se opuneu fiind ucisi sau luati ca sclavi. Robotii si automatele fura distruse fara mila, fiind considerate principalele responsabile pentru decaderea umanitatii, pentru înmuierea sufletului ei. Pâna acum, acest foc sfânt costase viata a 10 miliarde de oameni si ducerea în sclavie a de zece ori mai multi. Armata Sfânta sporise de la 10 000 de oameni în batalia pentru Pamânt, la 1 miliard. Poze gigantice ale Slavitului Profet, Frank Roone fura amplasate pe cladiri, iar bisericile, sinagogile, moscheile, templele si alte reminiscente ale vechilor religii fura devastate si înlocuite cu templele lui Bordane, în care se oficiau ritualuri razboinice, în care oamenii luptau pâna la moarte pentru a-si dovedi forta si maiestria. Încet-încet omenirea intra într-o noua epoca care avea sa ridice barbaria la standarde nemaivazute pâna acum.

      Desi pâna acum, statele Lumilor Exterioare fusesera divizate, în competitie unul cu altul, unele chiar în razboi, frica si forta dusmanului comun le unise pe toate. În ciuda eforturilor lor disperate, nu putusera împiedica caderea a jumatate dintre ele, si acum erau nevoite sa uite vechile neîntelegeri pentru a se apara. Dar, desi productia de nave de razboi crescuse uimitor si metodele de antrenament se înnasprisera, nu aveau nici acelasi numar de nave si nici soldati atât de bine antrenati si la fel de devotati cauzei precum Armata Sfânta. Desi în unele lupte provocasera pierderi destul de mari Flotei Imperiale, parea ca muncitorii din lumile Imperiului produceau doua nave pentru fiecare distrusa. Iar pentru fiecare soldat al Armatei Sfinte ucis, zece alti noi apareau cu aceeasi fervoare fanatica în ochi, cu aceeasi totala nepasare pentru viata sa. Multi dintre tinerii soldati ascultau în secret vorbele lui Frank Roone si, impresionati de discursurile sale, furau mici nave spatiale cu care fugeau si se alaturau Armatei Sfinte. Armata combinata a Lumilor Exterioare pierduse aproape o cincime din forta sa catre inamic.

      Dupa lungi discutii se decisese o aparare comuna, iar flotele statelor ce alcatuiau Lumile Exterioare se strânsesera în jurul planetei Coro IV, o planeta extrem de bine aparata, cu sisteme planetare bine dezvoltate. Era planeta cea mai departata de soare din acest sistem, de aceea nu avea o populatie civila prea numeroasa, primind doar cantitati mici de lumina si caldura. Dar, în ultimul timp, prezenta militara crescuse simtitor. De asemenea, acest sistem era extrem de bogat în resurse si avea o pozitie strategica, pazind caile de trecere prin hiperspatiu spre celelalte sisteme ale Lumilor Exterioare , iar pierderea sa si a Flotei însemna înfrângerea de facto a Lumilor Exterioare. De aceea, nici un efort nu fusese crutat pentru apararea sa. Ziua de azi, 23 noiembrie 3121(sau 2 D.B.-dupa Bordane) avea sa decida libertatea întregului univers cunoscut.

      Pe puntea cuirasatului spatial Bordane I, nava amiral a Flotei Sfinte, Frank Roone, usor ametit dupa ultimul whisky baut, dar mai încrezator în victorie ca niciodata, îsi admira armata. Pe lânga acest cuirasat gigantic, singurul care avea arme suficient de puternice pentru a distruge o planeta întreaga, flota mai avea cinci cuirasate mai mici, 20 de crucisatoare grele, 50 de crucisatoare usoare, 100 de distrugatoare si 2000 de fregate. Daca aceste nave carau între 200 si 500 de nave monopilot, pentru lupte spatiale sau atmosferice, cele 10 nave-platforma aveau 2000 de astfel de aparate, dar nu transportau armament greu cum ar fi lasere de peste 10000 de MW sau torpile de fuziune. În spatele flotei, stateau pregatite nave de aprovizionare, si 200 de nave de transport pentru trupele de sol ce aveau sa debarce pe fiecare planeta pentru a o cuceri. Toate aceste nave fusesra construite sau transformate din vechi nave de transport, în mai putin de un an prin munca neîncetata a miliardelor de sclavi de pe Pamânt si apoi din lumile cucerite. Peste 2 milioane dintre ei murisera de epuizare sau sub loviturile biciurilor neuronice. " si când te gândesti ca toti oamenii astia sunt gata sa mora la un singur cuvânt al meu, doar pentru ca eu am inventat o zeitate inexistenta" gândi el. Dar îsi dadu seama ca fara acest lucru nu ar fi putut sa simta acea senzatie care era mai placuta ca alcooul sau ca orice drog pe care îl încercase în ultimul an, senzatia de putere asupra a miliarde de oameni.

      Pe ecranele radarelor aparu imaginea Flotei Lumilor Exterioare, parând patetica în fata unei asemenea forte, un zid de saci de nisip în fata unui tsunami dezlantuit. Nu detinea nici un cuirasat, cea mai mare dintre navele ei fiind de 5 ori mai mica si mai slab înarmata decât Bordane I. Iar cele 30 de crucisatoare si 50 de distrugatoare sprijinite de 1000 de fregate si o singura nava platforma, nu aveau nici o sansa împotriva Flotei Imperiale.

      Vazând ca navele dusmane se pregatesc de lupta, Frank îi ordona lui Daon Roas, cel mai fidel acolit al sau si actualul capitan al cuirasatului Bordane I:

      -Capitane, începe manevrele de lupta! Apoi, catre întreaga Flota Sfânta: În numele lui Bordane: ÎNAINTE!

      Ordine rapide se auzira din gura lui Daon:

      - Intrati în formatie de lupta! Armati laserele, lansati navele monopilot! Ridicati scuturile! Pregatiti torpilele! Fiecare om la statiile de lupta, armati turelele laser! Opriti sistemele neesentiale!

      Lumina puternica de pe punte se stinse, si în locul ei, un semiîntuneric luminat de becurile sistemelor de control se instaura. Întreaga nava fu cuprinsa de o activitate asemanatoare celei dintr-un stup de albine. Frank se aseza pe scaunul din centrul puntii si astepta. Navele mari intrau într-o formatie triunghiulara, cu deschizatura spre inamic. Astfel, orice nava dusmana ce intra în acest triunghi avea sa fie lovita din toate partile. Mii de nave monopilot decolara, iar acestea, fiind cele mai rapide, fura primele care avura contact cu inamicul. Luminile laserelor începura sa coloreze ecranul ce dadea spre scena bataliei. Apoi, pe lânga acestea, aparura primele explozii ale navelor distruse. Vocea lui Daon se auzi din nou:

      -Ochiti nava lor amiral! Armati toate laserele, tintiti 5 torpile de fuziune catre partile cele mai vulnerabile ale ei.

      Dar se pare ca nava inamica o luase înainte. Câteva torpile pornira din burta ei si laserele atintite asupra lor trasera o salva la intensitate maxima:

      -Manevre evazive, ordona Daon. Frank simti u fior de teama cum îl cuprinde.

      Gigantica nava, lunga de peste 20 de kilometri o lua spre dreapta, apoi în jos. Fiecare se tinu de ceea ce poate, iar Frank aproape ca se prabusi din scaun. Apoi întreaga nava se cutremura sub lovitura, care ar fi atins-o exact în zona motoarelor daca nu ar fi fost parata. Inspiratia lui Daon le salvase viata si Frank îsi nota asta pentru a-i oferi o decoratie la sfârsitul bataliei:

      -Scuturile au coborât la 80%, dar rezista, se auzi o voce! Câteva depozite au fost lovite si echipele de stingere a incendiilor se îndreapta într-acolo chiar acum. Toate sistemele vitale sunt functionale.

      -Recalibrati tintirea! Ochiti nava aia blestemata! urla Daon înca la podea.

      -Sistemele de armament sunt fixate pe ea, raspunse ofiterul responsabil cu tintirea.

      -Foc! Acum! spuse Daon ridicându-se si stergându-si sângele care îi curgea din nas!

      Scuturile navei amiral a flotei Lumilor Exterioare nu puteau rezista unui asemenea foc si aceasta exploda, facând giganticul cuirasat sa se cutremure din nou. Alte 50 de nave inamice avusesera aceeasi soarta pâna acum, împreuna cu 30 de nave ale Flotei Sfinte, printre care si unul dintre cuirasate. Pierderile navelor monopilot erau estimate la 1000 de partea Lumilor Exterioare si 800 de parte Flotei Imperiale. Batalia mergea bine pentru Frank si ai sai.

      -Urmatoare tinta, ordona Daon!

      -Armele sunt gata.

      -Foc!

      Alta nava fu cuprinsa de flacari si exploda. Înca patruns de privelistea giganticei înclestari, Frank nu vazu focul uneia dintre navele inamice, care trecu pe lânga ei si lovi în plin cuirasatul alaturat, deja avariat de bombardamentele navelor monopilot. Explozia fu suficient de mare ca întreaga nava se cutremura mult mai rau decât prima data, aruncându-i de pereti. Frank se lovi puternic la cap, dar reusi sa se ridice si, vazându-l pe Daon grav ranit si pe ofiterul de armament zacând inconstient, sa atinteasca armele asupra unei nave inamice care se pregatea sa îi loveasca si sa ordone focul. Nava disparu într-o mare de flacari si, pentru prima data în viata, Frank îi multumi lui Bordane sau oricui veghea asupra sa.

      În ciuda rezistentei disperate a flotei Lumilor Exterioare rezultatul bataliei devenea din ce în ce mai clar cu fiecare explozie care înghitea una dintre nave. Deja, dupa doua ore de lupta acel spatiu devenise extrem de greu de navigat datorita fragmentelor de nava explodate. Flota Sfânta pierduse 800 de nave, în comparatie cu cele peste 1000 distruse. De asemenea navele monopilot ale Imperiului le exterminasera aproape complet pe cele ale Lumilor Exterioare si acum se concentrau asupra distrugerii turelelor de pe navele mai mari. Cele care nu mai puteau lupta urmau sa fie sabordate, iar cele care mai aveau armament functional urmau sa fie distruse. Echipajelor li se oferise sclavia sau moartea, iar multi capitani alesesera a doua varianta. Totusi, circa 100 de nave se plasasera în orbita planetei Coro IV, sperând ca sistemele de aparare planetara aveau sa le ofere o umbra de protectie. Navele Imperiului Sfânt se apropiara, iar aparatorii de pe planeta deschisera focul cu giganticele rachete cu plasma si cu razele neutronice.

      De îndata ce globul verde al planetei aparu pe ecran, Frank Roone ordona:

      -Lansati arme atomice asupra centrelor importante ale planetei. Bombardati orasele cu laserele!

      Daon murise în ultimul atac, asa ca Frank devenise acum si capitan al cuirasatului. Bordane I pierduse un sfert din echipaj, multe din sisteme fiind lovite. Dar avea înca o capacitate de lupta formidabila.

      Câteva sute de rachete continând arme atomice pornira din burta navei, iar laserele deschisera focul asuprea planetei. Cuirasatul fu lovit de o raza neutronica, dar scuturile rezistara din nou. Navele imperiale ochisera ramasitele flotei inamice si o distrugeau fara mila, iar cele care nu aveau adversar bombardau planeta. Explozii începura sa apara pe suprafata planetei, iar focul de jos se mai potoli. Statiile orbitale de aparare reusira sa distruga câteva nave imperiale, dar pierira si ele în flacari. O a doua salva de bombardament elimina complet aparatorii de pe planeta, apoi Frank ordona:

      -Încetati focul! Pregatiti navele de debarcare! Debarcati toate fortele noastre de sol pe planeta. Trimiteti interceptoarele de lupta atmosferica! Vreau ca victoria de astazi sa fie un simbol care sa ramâna vesnic în amintirea omenirii.

      Navele ce contineau 100 de milioane de soldati, împreuna cu vehiculele lor de lupta, se pregatira de insertie orbitala, îndreptându-se spre principalele centre de populatie. Încet, încet, patrunsera în atmosfera, fiind escortate de interceptoarele ce în curând se angajara într-o lupta crâncena cu navele ce decolau de pe solul planetei. Frank putu vedea cum întreaga suprafata este luminata de lupta. În curând, navele de debarcare ajunsera pe suprafata si milioanele de soldati iesira.

      În jungla deasa ce acoperea majoritatea planetei si pe oceanele ei se dezlantui macelul. Soldatii lumilor Exterioare luptau cu disperarea celor care îsi apara pamântul natal, iar cei ai Armatei Sfinte cu un devotament si o credinta fanatica în cauza lor. Râurile si oceanele devenira în curând rosii de sânge, iar milioane de cadavre dezmembrate puteau fi gasite printre copacii înalti. Încet, dar sigur, Armata Sfânta înainta peste trupurile cazute ale inamicilor catre centrele urbane cele mai importante, care nu fusesera distruse de bombardamentul orbital. Uniformele lor galben cu negru inspirau teama peste tot.

      Capitanul Raon Roas, fratele lui Daon, îsi conducea plutonul printre cladirile în ruine ale orasului Candorn . Întâlnind un grup de inamici, ordona vehiculelor sa traga, iar acestia cazura ucisi, reusin totusi sa distruga doua blindate si sa ucida 20 de oameni. Încet, încet se îndreptau spre tinta lor, a carei cucerire avea sa însemne victoria în aceasta batalie si gloria eterna a lui Bordane. Cladirea resedintei Parlamentului statului Coro, si sediul central al Comandamentului Întrunit al Lumilor Exterioare avea sa fie aparat de soldatii inamici pâna la moarte. Clipa victoriei se apropia!

      Dupa înca doua lupte, soldatii Armatei Sfinte înconjurara cladirea. Fiind cel mai mare în grad, Raon prelua comanda si îl anunta pe Slavitul Profet de pozitia sa. Acesta îi spuse ca locul ala era singurul în care dusmanii mai opuneau rezistenta. În toate celelate orasi victoria fusese asigurata. Acum totul depindea de el.

      -Soldati ai Lumilor Exterioare! striga Raon. Predati-va sau muriti. Cuvântul sfânt al lui Bordane nu poate fi oprit! Nu va puneti în cale adevarului!

      Ca raspuns o salva de laser trecu pe lânga capul sau:

      -La atac! ordona el.

      Apoi se avânta în lupta., tragând în stânga si în dreapta doborând dusaman dupa dusman în numele lui Bordane. Fu ranit, dar asta nu îl opri sa urce pe scari si, ucigând tot ce îi iesea în cale sa se urce pe acoperis, unde sa dea jos steagul Lumilor Exterioare si sa îl înalte pe cel al Imperiului, care îl reprezenta pe Bordane în plina glorie în aura de foc si cu o sabie în mâna. Razboiul se terminase.

      Frank Roone, aflat le bordul cuirasatului Bordane I primi un mesaj:

      -Slavite Profet! Lidrii Lumilor Exterioare sunt gata sa accepte capitularea. Cer o întrevedere formala.

      -Adu-i încoace, ordona el.

      Nava care îi transporta pe liderii Lumilor Exterioare andoca peste o jumatate de ora, iar acestia intrara, dezarmati si umiliti într-o încapere pe care Frank o pregatise special pentru acest moment. Apoi, le spuse sa se aseze în genunchi în fata Tronului Imperial, cerându-i mila lui Bordane. Le dadu niste documente care contineau termenii includerii imediate a statelor lor în Imperiul Sfânt, iar acestia le semnara resemnati. Apoi garda militara îi conduse spre centrul de triere a sclavilor unde aveau sa fie vânduti catre membrii ierarhei superioare a Imperiului. Pentru prima data în istoria sa omenirea se afla sub o singura stapânire, lucru care costase viata a 15 miliarde de oameni, dintre care 5 miliarde numai astazi.

      - Trimiteti detasamente pe fiecare planeta si stabiliti garnizoane acolo. Eliminati rezistenta! A! Pregatiti manifestarile de încoronare!. De azi într-o saptamâna ma voi încorona Împarat al Universului Cunoscut, spuse el ametit de whiskzul tare, dar mai ales de senzatia inconfundabila a puterii absolute. Frank Roone, omul pe care viata îl tratase ca pe un deseu uman avea sa fie împarat peste 1500 de planete si 7500 de miliarde de oameni.

     

      VII

      Încoronarea

     

      Cerul Pamântului era de un albastru pur astazi, 1 decembrie 2 D.B. Aparatele ce control al vremii îsi facusera bine datoria, temperatura era placuta, circa 25 de grade, iar vântul batea suficient de puternic sa fâlfâie steagul, dar nu atât de tare încât sa deranjeze aceasta zi extrem de importanta în istoria umanitatii. Asfaltul stralucea de curatenie, iar pe fiecare cladire fusese câte amplasat un poster urias, de peste 500 de metri înaltime si 200 lungime, reprezentându-l pe Slavitul Profet, Frank Roone în diverse ipostaze. Sediul fiecarui minister avea o poza reprezentativa pentru activitatea sa, de exemplu pe Ministerul Religiei putea fi vazut Frank Roone având o viziune cu Bordane, pe Ministerul Armatei Slavitul Profet conducea cuirasatul Bordane I spre victorie, iar pe Ministerul Securitatii, un Frank Roone gigantic zdrobea sub picior doi omuleti care încercau sa conspire pentru rasturnarea Imperiului. Peste tot unde te uitai aceeasi fata uriasa te privea neîndurator, amintindu-ti faptul ca esti doar o insecta în fata puterii dezlantuite a lui Bordane si a Profetului sau, Frank Roone, comandantul Armatei Sfinte.

      În fata Palatului Imperial, o cladire gigantica de peste 2000 de etaje, construita sub forma unui vechi castel medieval, cu niste proportii înfioratoare, se pregatea o gigantica parada militara. Doua milioane de oameni, cei mai curajosi si devotati veterani ai Armatei Sfinte, aveau sa defileze astazi pentru a celebra încoronarea lui Frank Roone ca Împarat al Universului cunoscut. Fiecare grupa de zece oameni purta câte un steag cucerit în batalie, care avea sa fie ars. Câteva milioane de sclavi capturati de pe lumile cucerite aveau sa fie adusi pentru a îi fi aratati Slavitului Profet, care, într-un gest de marinimie orchestrata avea sa le ofere viata în sclavie în schimbul juramântului lor de adeziune fata de Imperiul Sfânt. De asemenea aveau sa fie organizate distrugeri simbolice ale ultimilor roboti ramasi întregi, din metalul carora urma sa se construiasca nave spatiale pentru explorarea si colonizarea altor planete pe care sa fie instaurata legea lui Bordane. Peste un miliard de simpli cetateni aveau sa urmareasca festivitatile, iar cei din alte orase si de pe celelate planete le priveau prin televizoarele holografice. Dupa încoronare, o gigantica petrecere populara avea sa înceapa, miliarde de tone de whisky, de cocaina si alte droguri fiind pregatite pentru cetatenii fideli Imperiului si pentru bravii veterani ai Armatei Sfinte. Pâna si sclavii aveau sa primeasca astazi mâncare mai buna decât resturile cu care începusera sa se obisnuiasca.

      Un moment important al zilei urma sa fie înmormântarea cu onoruri Imperiale a capitanului cuirasatului Bordane I, Daon Roas, mort în batalia de la Coro IV, precum si decorarea cu Crucea lui Bordane a fratelui sau, Raon pentru fapta sa de arme din aceeasi batalie, fiind primul om care ridicase steagul Imperiului Sfânt desupra comandamentului Lumilor Exterioare.

      Probabil pentru prima data în viata sa, Frank Roone se simtea cu adevarat fericit. Pentru prima data era multumit de ceea ce relizase, de cine era. Miliardele de morti erau doar pretul pe care umanitatea trbuise sa îl plateasca pentru ceea ce îi furase în tinerete. În timp ce îsi pregatea mantia sa alba, deja binecunoscuta acum, lua înca o dusca din sticla de whisky de pe noptiera si îi spunea uneia dintre acolite care statea goala pe pat sa se îmbrace, Frank se întreba ce ar fi gândit colonelul daca l-ar fi vazut. "Ei, mai da-l dracu ´ si pe el" îsi spuse. "Acum eu conduc spectacolul, si nimic nu ma mai poate opri!" . "Sa înceapa epoca Roone".

      Apoi, flancat de garda sa personala, coborî din palat si iesi în strada în care îl asteptau miliardele de oameni pentru a-l aclama. Înainta încet-încet prin multimea în delir, îndreptându-se spre Marele Templu al lui Bordane, o cladirea aflata la circa un kilometru de Palat si doar cu putin mai mica. La fel ca Palatul, fusese construita din sticla si beton ultrarezistente prin munca a milioane de sclavi, în ultimul an. Aici, urma sa aiba loc principalul eveniment al zilei.

      Intrând în gigantica încapere centrala, o camera lunga de peste doi kilometri, lata de unul si înalta de 200 de metri, Frank se îndrepta majestuos spre centrul acesteia. Fanfara intona "Imn lui Bordane", o melodie compusa special pentru aceasta ocazie. Încapera era plina de comandantii Armatei Sfinte, care aveau sa vada cu ochii lor acest moment istoric. Din toate partile se auzeau aclamatii.

      Ajungând la locul dorit, Frank gasi un piedestal din aur si smarald pe care se gasea o pernita de catifea rosie pe care statea rasplata ce o visa de un an: coroana de Împarat al Universului Cunoscut. Era facuta din aur si avea în centru o gigantica piatra pretioasa albastra, reprezentând Pamântul si în jurul ei 200 de pietre pretioase mai mici, reprezentând sistemele solare lumilor cucerite. Imaginea lui Bordane era sculptata deasupra fruntii, iar cuvintele "Glorie lui Bordane si Profetului sau, Frank Roone" dedesupt. Atunci când Frank o atinse si o ridica aclamatiile se potolira.

      Ridicând coroana si punând-o pe cap, Feank spuse:

      -În numele lui Bordane, ma declar Împaratul vostru! Ma acceptati?

      Multimea raspunse la unison:

      -Traiasca Frank Roone, Împaratul Universului cunoscut! Slava vesnica lui Bordane!

      Acolitii adusera tronul sculptat în lemn de sequoia si sceptru de diamant. Frank se aseza pe tron, lua sceptru în mâna si se lasa dus de acoliti într-o loja ce se afla la 50 de metri deasupra nivelului solului, cu vedere catre imensa piata din fata Templului, unde soldatii se pregateau de defilare. Apoi ordona începerea festivitatilor.

      Fanfarele începura sa cânte un cântec funebru, iar o procesiune funerara trecu catre Cimitirul Eroilor. Cele câteva mii de sicrie purtând trupurile celor mai curajosi soldati morti în batalia de la Coro IV trecura prin fata lojii. Primul dintr ele era al capitanului Daon Roas, cel care salvase viata Profetului. Dupa ce eroii fura înmormântati, supravietuitorii urcara pe un podium unde fura decorati de Profet însusi. Raon primi ca mai mare decoratie, Crucea lui Bordane. Apoi urma arderea steagurilor capturate si juramântul de credinta al sclavilor fata de noul Imperiu. Frank simtea puterea pe care o emana ca pe un câmp electric în jurul sau, din cuza caruia oamenii se apropiau de el cu teama si smerenie. Singura sa dorinta era ca cei care îl facusera sa sufere în tinerete sa fie printre milioanele de nefericiti care erau obligati sa jure credinta Imperiului, apoi, pentru deliciul spectatorilor erau batuti si umiliti în fata a zeci de miliarde de oameni.

      Începu defilarea. Uniforme stralucitoare de diverse culori trecura prin fata lojii, fiecare în zeci de mii de exemplare. De la galben-negrul infanteristilor la verdele închis al detasamentelor mortii pâna la albul pilotilor spatiali. Armele laser stralucira, iar vehiculele blindate erau lustruite cu migala. Micile interceptoare spatiale zburara deasupra, iar vedeta acestei defilari îsi facu în curând aparitia, întunecând cerul timp ce câteva minute bune. Cuirasatul greu Bordane I, nava amiral a Flotei, proaspat iesita din santierul de reparatii, trecu majestuoasa desupra adunarii. "si când te gândesti ca toate aste sunt doar pentru mine" îsi spuse Frank în timp ce se ridica din tronul sau pentru a se adresa multimii. Încet-încet uralele se potolira.

      -Prieteni, începu el cu o voce tunatoare. Astazi e o zi istorica nu numai pentru noi cei care ne-am strâns aici, ci pentru întreaga umanitate. Azi, pentru prima data în istoria sa omenirea este strânsa sub o singura conducere, o conducere care o va duce spre adevarata fericire, spre Adevar si spre Lumina! Fie ca cei morti sa nu ne blesteme niciodata din Paradisul lui Bordane, fie ca noi sa înfaptuim cu adevarat telul pentru care ei au luptat si au murit. Bordane va veghea asupra noastra, în vecii vecilor! Cei ce sunt alaturi de noi, vor trai precum Bordane însusi, cei ce ni se opun vor pieri de mâna noastra! Universul e al nostru, prieteni si nimic nu ne mai poate sta în cale. Lupta noastra a luat sfârsit, dar lupta pentru mentinerea vie a Caii aratate de Bordane nu se va opri niciodata. si acum, sa înceapa petrecerea!

      Purtat pe umeri de multimea în delir, Frank ajunse din nol la Palatul Imperial, unde se retrase în camera sa. Spre deosebire de multe alte nopti asemantoare, astazi Frank nu dorea nici un fel de companie. Se aseza în fotoliu si ordona calculatorului personal, care nu încalca noile legi împotriva automatelor sa noteze într-un fisier secret:

      "JURNAL: 1 decembrie 2 D.B. Nu stiu câti ma vor judeca pentru ceea ce am facut, dar stiu un dingur lucru: nu regret nimic din actiunile mele. Am facut tot ceea ce trebuia pentru a-mi lua revansa fata de umanitatea cre mi-a gresit atât de mult. Azi a venit vreme platii. Am suferit destul, iar acum este momentul sa iau înapoi ceea ce este de drept al meu.

      Nu intentionez sa am copii, nu doresc sa aduc alte fiinte umane în aceasta lume îngrozitoare. De aceea, stiu ca Imperiul pe care azi l-am pecetluit s-ar putea sa nu îmi supravietuiasca mult timp. Din putinele mele cunostinte de istorie stiu ca toate imperiile s-au ridicat si inevitabil au cazut. Constient fiind de acest lucru, le spun istoricilor care vor analiza perioada mea si pozitia mea fata de viitorul Imperiului: nu îmi pasa nici cât negru sub unghie de ce se va întâmpla dupa moartea mea, moarte care sper sa nu vina în mai putin de 40 de ani. Cât priveste sansele sa fiu asasinat, le vad foarte mici, la cât de creduli sunt oamenii astia pe care i-am condus spre una dintre cele mai violente epoci ale umanitatii. Nici nu intentionez sa desemnez vreun urmas dintre generalii mei, deoarece toti îmi sunt la fel de loiali. Razboiul civil ce va urma mortii mele este astfel aproape asigurat. si din nou spun: nu îmi pasa! "

     

© Copyright Valentin Stoian
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online