evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului XXXIII  -  Fata din vis  -  Zei şi oameni  -  Strada inocenţilor  -  Întunericul de dincolo  -  Primăvara nucleară  -  Al nouălea iad  -  Follow-Me  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Eu şi Cu Mine  -  Jocul Zeilor (I)  -  Câmpul de luptă  -  Manifestul de aur al desăvârşirii  -  Depozit.02  -  Viola  -  Muzica  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Nevastă rea  -  Vânătorii de poveşti  -  Mergem acasă  -  Piatra  -  Lumina neagră  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Peştele albastru  -  Panica  -  Children of mine  -  Chipul de pe Marte  -  Uezen  -  Peştera I  -  Stiinta si tehnica  -  Cum să te fereşti de urs  -  Criminali Umanitari  -  Conştientizarea  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Curândul  -  O noapte într-un ceas  -  Fiii lui Rawser  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Jocul Zeilor (V)  -  Renaşterea...  -  Coconul  -  Halucinaţie  -  Jocul  -  Cu preţul morţii  -  Cerc la persoana întâi  -  Luminile oraşului XIII  -  Luminile oraşului XXIX


Pojghiţa subţire a conştiinţei

Pojghiţa subţire a conştiinţei
  Valentin Stoian
Mărire şi decădere
Nu vreau să fiu un erou !
O scânteie într-un ocean de linişte
varianta print

Valentin Stoian



Publicat Luni, 7 Iulie 2003, ora 10:05

      "Diavolul salasluiste în Corcania"

      Zicatoare populara din sistemul Aral

     

      I

      Plecarea

      Pamântul se vedea exact asa cum el îsi imaginase atunci când era mic, exact asa cum îl mai vazuse de câteva zeci de ori în misiunile spatiale la care participase, ca o sfera albastra, pigmentata cu maro, acoperita de nori în anumite parti sau dezgolita în altele. Continentele treceau prin fata lui defilând maiestuos, aratându-ti fiecare coltisor. De la aceasta înaltime puteai sa vezi excelent trasaturile caracterisitice ale maselor de pamânt, exact asa cum erau descrise în manualele-microfilm de geofrafie cu care se chinuise la scoala. Ici-colo se puteau zari lanturile muntoase sau râurile mai mari sau marile. Pe partea întunecata a planetei luminile oraselor apareau precum niste licurici în noapte. Acum, privind planeta prin hubloul navei Explorer, aflata în docurile spatiale ce orbitau deasupra Planetei, capitanul Valon al Tondara se gândi ca pentru aceasta priveliste, daca nu pentru altceva, dificilii ani de instructie la centrul Flotei Stelare, apoi examenele grele meritau sa fie depasite. Cabina capitanului era un loc spatios spre deosebire de alte locuri de pe nava, iar imaginea oferita de acest hublou era cu siguranta cea mai buna dintre toate. Ridicând un pic privirea putu vedea sute de stele, care pareau ca niste puncte îndepartate fata de imaginea ce îi tinuse atât timp atentia. Masurând cu atentie înca o data cabina ramase pentru a nu stiu câta oara uimit de dimensiunile ei, de cel putin doua ori mai mare decât o cabina ofitereasca cu care era obisnuit pâna acum si de cel putin patru ori mai mare decât spatiul de locuit acordat oricaruia dintre membrii echipajului. Valon îsi aducea bine aminte sentimentul de claustrofobie pe care îl avusese în cabinele acelea si cu atât mai mult aprecia aceasta pozitie. Era pentru prima data când fusese numit la comanda unei nave, iar onoarea conferita de amiralii Flotei Stelare era una extrem de mare. Fiind sef de promotie la cursurile necesare pentru a ocupa functia, primise comanda celei mai moderne nave din dotarea Flotei Stelare, o nava echipata pentru orice situatie si misiune. Desi prima misiune parea una de rutina vroia sa o duca la îndeplinire cu rezultate mult mai bune decât era nevoie.

      Un alt motiv pentru care îsi dorea rezultate excelente era faptul ca, fiind cel mai tânar capitan al Flotei Stelare, avea doar 30 de ani, trebuia sa îsi dovedeasca valoare în fata amiralilor, care, desi îl placeau, înca nu erau convinsi ca este suficient de matur pentru pozitie. Tinând cont ca toti aveau între 70 si 150 de ani, vârsta sa nu era un avantaj pentru el. Doar valoarea sa era cea care avea sa îl mentina în Flota Stelara pe care o iubea atât de mult. Se înrolase la 14 ani, parasind scoala care îi oferea aventura doar prin cartile citite, lucru de care se plictisise repede. Parintii sai obiectasera, dar, în ciuda opozitiei lor, el se prezentase la biroul Flotei Stelare. Petrecuse primii ani pe o nava de transport printre oameni pentru care dusul reprezenta una dintre distractiile care le aveau când coborau pe o planeta, lucru care se putea întâmpla uneori la câteva saptamâni, în schimb alcoolul ieftin si bataile cu pumnii fiind mai comune decât mesele zilnice. Acolo învatase de la acei oameni extremele bunatatii si ale rautatii, precum si o sumedenie de moduri de autoaparare, ramânând deasemenea cu o mare rezistenta la bautura. Apoi, când începuse razboiul dintre Pamânt si aliatii sai, împotriva Confederatiei Planetelor Libere trecuse în Flota Militara, fiind ranit de trei ori si decorat de cinci. Ramasese celebru pentru batalia în care nava sa fusese înconjurata de cinci nave inamice si dupa ce capitanul refuzase sa se predea, reusind sa distruga doua dintre ele, tot echipajul, în afara de tânarul Valon fu ucis în batalie. Cu sângele curgându-i din diverse parti ale corpului Valon, pe atunci responsabil cu armarea si ochirea lasereler, reusise sa ajunga pe punte si sa tinteasca armele spre navele inamice ramase, care sarabatoreau victoria, sa reporneasca motoarele de hiperspatiu, sa calculeze singur cursul catre cea mai apropiata statie spatiala prietena, sa împuste cinci soldati inamici ce abordasera nava, si apoi sa dea oridul de foc si de plecare a navei. Când a fost gasit de catre medicii statiei pierduse jumatate din sânge iar inima sa de abia mai batea. Scapase ca prin urechile acului. Dupa aceasta fapta devenise ofiter pe o nava, apoi la terminarea razboiului fusese prezent la capitularea inamicilor. Dupa razboi avansase rapid în ierarhie, servind ca ofiter sau secund al capitanului pe diverse nave comerciale sau de explorare. Acum cariera sa de capitan abia începuse.

      Minusculul aparat de emisie receptie pe care îl purta la gât bâzâi si din el se auzi vocea secundului, Ronan Mors:

      -Capitanul este chemat pe punte! Manevrele de plecare au început.

      Intrând în liftul ultrarapid care îl ducea direct din cabina catre puntea de comanda a navei, Valon îsi aduse aminte de prietenia strânsa care îl lega cu secundul sau, prietenie înfiripata în timpul razboiului, când, dupa tragedia prin care trecuse, fusesera trimisi pe aceeasi nava, iar Ronan îl ajutase sa treaca peste cosmarurile si sentimentele de vinovatie pe care le avuse, în acest timp salvându-si reciproc viata de mai multe ori decît îsi putea vreunul dintre ei aduce aminte. Spre deosebire de Valon, Ronan fusese îndemnat de parinti sa se alature Flotei, si, desi era cu trei ani mai mare decât el, nu ajunsese decât secund, lucru care îi cauza uneori reprosuri din partea parintilor sai, care mereu i-l dadeau pe Valon ca exemplu. Dar, acest lucru nu avea nici o importanta în prietenia lor strânsa.

      Liftul se opri si usile care dadeau catre punte se deschisera. Acolo, Ronan si ceilalti ofiteri stateau la posturile lor, comandând câte un departament al navei. Bartor Nimdar era ofiterul de navigatie, cel care introducea datele cu privire la curs si viteza în calculatorul navei, Entom Arin era responsabil de motoarele, atât cele normale cât si cele de hiperspatiu, Asup Tercan se ocupa cu armele, desi se spera ca aceasta misiune nu îl va solicita prea mult, iar Moirane Andor era seful securitatii, cel responsabil pentru pastrarea linistii pe nava. Valon spera ca si acesta va soma pe parcursul misiunii.. Toti erau tineri, desi unii erau putin mai în vârsta decât el, dar în cele câteva saptamâni de antrenament pentru misiune legasera o relatie destul de strânsa.

      -Capitane, spuse Ronan, camera motoarelor raporteaza ca totul este gata, iar cei de la doc ne-au dat permisiunea de plecare.

      Usile turboliftului se deschisera si Maia Torgesten, sefa echipei de savanti care avea sa-i însoteasca pe parcursul acestei misiuni aparu.:

      -Capitane, cer permisiunea de a ramâne pe punte pe durata manevrelor de plecare.

      Desi se gândi sa o refuze doar ca sa o irite, Valon spuse:

      -Permisiune acordata.

      Maia veni pe punte în halatul sau alb care îi lasa la vedere picioarele lungi si îi reliefa sânii frumosi. Parul blond atârna dincolo de umeri, iar din spatele ochelarilor mici niste ochi albastri ca cerul de vara priveau cu anticipatie. Îsi gasi un loc la stânga capitanului, si se aseza încrucisându-si picioarele. Valon se gândi ca alta ar fi putut fi relatia lor daca s-ar fi cunoscut în alte circumstante, dar, cel putin pâna la sfârsitul misiunii, relatia lor avea sa se limiteze la cea profesionala. În timp ce Maia se aseza, Valon surprinse o privire pofticioasa de la aproape toti barbatii prezenti pe punte, dar nu îi dadu prea mare atentie. Si ei vazusera probabil acelasi lucru în ochii lui.

      -Începeti manevrele de plecare de lânga docurile spatiale, deplasativ-va circa 10 000 de kilometri înaintea activarii motoarelor pentru hiperspatiu, introduceti în calculator coordonatele sistemului Corcania, ordona Valon.

      Gigantica nava începu încet-încet sa se miste din locul unde fusese andocata, deplasându-se la început cu viteza unui melc, appoi lasând Pamântul în spate din ce în ce mai repede. Motoarele nucleare ce genereau putere pentru calatoria prin spatiul normal prinsera viata, iar docul deveni un punct printre altele. Nava era cea mai noua si performanta din navele Flotei Stelare, având o lungime de 3 kilomentri, si o latime de 1,5. Deasemenea de sus pâna jos masura 500 de metri, mai înalta decât oricare dintre cele construite pâna acum. Avea aproximativ forma unui avion care are aripile la coada, iar din aceste aripi ieseau patru module paralele cu corpul central, dar cu o lungime de doar jumatate din acesta, câte doua pe fiecare aripa. Botul era alungit si ascutit, iar puntea de comanda se afla aproximativ acolo unde ar fi fost carlinga pilotilor unui avion, loc excelent dearece oferea o vizibilitate perfecta prin hubloul din sticla ultrarezistenta, ce avea contact direct cu spatiul nemilos de afara. Nava era propulsata de 10 motoare de fuziune nucleara ce îi ofereau o viteza de peste 100 000de km pe ora pentru calatoria în spatiul normal. Chiar si cu aceasta viteza, calatoria catre unul dintre sistemele mai îndepartate ar fi durat decenii. Dar, acest lucru era rezolvat de cele doua motoare pentru hiperspatiu, care pliau spatiul, facând astfel posibila reducerea duratei calatoriei catre cele mai îndepartate sisteme locuite de oameni la doar câteva minute sau, în anumite cazuri, când erau necesare mai multe salturi precedate de reîncarcarea rezervelor de energie a motoarelor, la câteva ore. Uriasele cantitati de energie pe care le solicitau motoarele erau acoperite de un reactor materie-antimaterie, în care reactia de anihilare dintre cele doua se desfasura neîncetat. Nava era înarmata cu 10 lasere de 10 000 de MW si doua de 100 000 de MW, precum si torpile de fuziune, raze de antimaterie , precum si vechile, dar înca actualele arme nucleare. Deasemenea un batalion de 100 de infanteristi erau vesnic la bord. Dar, dorinta tuturor celor 1500 de membri ai echipajului era ca aceasta misiune nu va necesita folosirea nici uneia dintre aceste arme. Pentru îndeplinirea misiunii de baza a navei, aceea de a explora, aceasta era echipata cu senzori de toate tipurile, de la radare, sonare, senzori magnetici si de lumina, de zgomot, de particule subatomice, având peste 1000 de sonde care adunau informatii de pe diverse planete sau din jurul feluritelor stele.

      Atingând distanta dorita fata de planeta, Valon îl întreba pe ofiterul de navigatie:

      -Ai introdus cordonatele sistemului Corcania în calculatorul navei?

      -Da, capitane.

      Maia parea ca asteapta ca cerul sa cada asupra ei dupa cum îsi rodea nervoasa unghiile. Valon îsi aminti ca citise în fisierul ei de personal ca aceasta avea sa fie prima ei misiune în afara sistemelor solare apropiate Pamântului si ca nu mai sarise niciodata prin hiperspatiu. Desi încerca sa ascunda, tremuratul usor al mâinii pe care nu o tinea în gura si transpiratia de pe frunte îi tradau frica fata de acest mod de calatorie. Toti ceilalti pareau însa neabatuti desi stiau mult mai multe decât ea despre cele câteva accidente petrecute prin hiperspatiu, când calculatorul facuse o eroare , iar nava nimerise în mijlocul unei stele, lucru care cauzase un sfârsit îngrozitor pentru tot echipajul . Sa speram ca de data asta nu o sa se întâmple asa ceva gândi Valon.

      Îndreptându-se catre cei responsabili cu motoarele de hiperspatiu, Valon spuse:

      -Foarte bine, atunci la comanda mea activati saltul prin hiperspatiu. 3,2,1 Activati!

      Nimic nu paru sa indice ca nava s-a deplasat câteva zeci de ani lumina într-o clipa decât schimbarea privelistii pe care cei de pe punte o aveau asupra spatiului. În locul planetelor sistemului solar al Pamântului, binecunoscute tuturor, în fata lor se afla un sistem solar necunoscut, în care nici o nava umana nu mai intrase pâna acum, dupa cum aratau înregistrarile oficiale ale Flotei Stelare. O stea galbena, cam de marimea Soarelui se afla în centrul acestuia.

      Misiunea lor era sa investigheze acest sistem solar si sa prezinte un raport asupra posibilitatilor de colonizare. Asta însemna caldura pe care o oferea steaua, eventualele radiatii nocive,durata estimata de viata a acesteia. planete locuibile si terraformabile, numarul gigantilor de gaz, reurse minerale si agricole, marimea planetelor, sateliti, asteroizi, precum si orice informatii care ar fi putut duce la o colonizare ordonata si o exploatare calculata a resurselor sale. Deasemenea trebuiau sa raporteze daca întâlneau orice fiinta extraterestra, lucru care nu se întâmplase în 1000 de ani de colonizare a spatiului.

      Omenirea se extindea tot mai repede, ajungând acum la peste 1000 de sisteme colonizate, dar numarul populatiei crestea din ce în ce mai repede. Sistemele descoperite trebuiau întâi explorate de o nava ca a lor, apoi raportul complet era trimis pe Pamânt, sau în capitala celei mai apropiate regiuni a Dominionului Terran, de unde se lua decizia colonizarii, precum si a carui tip de colonie, agricola, miniera, stiintifica, militara, administrativa sau industriala avea sa fie stabilita pe fiecare planeta sau satelit. Deasemenea se faceau planuri pentru teraformarea planetelor care îndeplineau aceste conditii. O astfel de misiune devenise chiar o rutina în ultimii 200 de ani având loc la câteva luni. Rolul savantilor condusi de Maia era sa adune si sa analizeze datele strânse, iar cea a echipajului era sa îi duca acolo si sa îi scoata de acolo în cazul în care s-ar fi întâmplat lucruri nedorite.

      -Capitane, saltul prin hiperspatiu a reusit, raporta Roan, iar aceste cuvinte adusera pe fata Maiei o expresie de usurare. Ne afla la periferia sistemului Corcania.

      -Foarte bine. Curs spre interior, viteza 50 000 de km pe ora. Tineti toti senzorii porniti la intensitate maxima si raportati imediat orice probleme. Armele sa fie pregatite, si tineti scuturile pe stand-by . Apropiati-va la 2 milioane de kilometri de steaua centrala si apoi chemati-ma.

      Desi îsi dorea rezultate excelente în aceasta misiune, Valon se gândi ca nu are cum sa le obtina daca echipajul sau este obosit si tensionat.

      -Tot personalul neesential este liber. Ofiter de navigatie, ai comanda. Eu si secundul ne ducem sa bem un pahar la bar.

      Apoi, adresându-i-se Maiei:

      -Mai dureaza ceva pâna când începem masuratorile. Nu vrei sa ni te alaturi?

     

     

      II

      Probleme neasteptate

     

      Exista o poveste spusa acum circa 50 de ani de un pacient al spitalului de nebuni de pe Aral I, în care acesta povestea cum un demon din sistemul Corcania i-a furat mintile si i-a facut pe toti membrii echipajului sau sa se ucida între ei, el fiind singurul supravietuitor

      fragment din Monstri si demoni în folclor

      de Roman Artel

     

      Barul navei era o încapere dreptungiulara destul de mare, având pe unul dintre pereti o tejghea din sticla de Hanal, care îsi schimba culoarea odata cu unghiul din care o priveai, la care Relin, barmanul, prepara diversele bauturi pentru membri echipajului care aveau câteva ore libere si doreau sa si le petreaca aici. În fata tejghelei erau câteva scaune care se pliau dupa corpul celui care se aseza, iar pe ceilalti pereti si în mijlocul camerei se aflau mese înconjurate de banci care erau precum scaunele. Fiind situat în partea inferioara a navei, întreaga podea a barului era un gigantic hublou, astfel ca atunci când paseai în interiorul sau parea ca plutesti deasupra stelelor. Camera adiacenta barului beneficia de cele mai moderne mijloace de relaxare, de la aparate de realitate vituala, pe care puteai sa îti realizezi cele mai fanteziste vise, pâna la aparate de masaj automate. Deasemenea vechile jocuri de biliard si darts nu erau nici ele uitate, fiind folosite destul de des.

      Capitanul beneficia de propriul sau separeu, o mica camera mai retrasa decât restul barului. La masa rotunda stateau Valon, Ronan si Maia, având fiecare câte un pahar în fata. Barbatii beau whisky, iar Maia alesese o bautura inventata pe una dintre lunile lui Jupiter, numita jaava. Dupa doua ore de povestiri atmosfera devenise prietenoasa, iar Maia era acum la descrierea primei sale misiuni.

      -Mi-aduc aminte, eram tânara, de abia terminasem Institutul de Stiinte Nucleare când am fost trimisa sa investighez emanatiile de radiatii de pe Tarnia IV, o planeta apropiata de Pamânt, dar din cauza ca nu avea nici un fel de resurse, aflata departe de orice ruta comerciala. Când am ajuns acolo am asolizat pe planeta cu o naveta de debarcare si am început sa investigam, când fara nici un avertisment am vazut o duzina de rachete sol-spatiu tâsnind spre nava noastra, care ne astepta în orbita, din niste munti care pareau absolut pustii. Dupa câteva secunde am vazut nava cum exploda, iar peste înca câteva ne-am pomenit cu vreo zece oameni înarmati care aparusera de nicaieri. Toate acele radiatii erau de fapt urmele de abia vizibile a vreo 500 de centrale nucleare care generau energie pentru imensa baza subterana. Era un cuib de pirati si noi nimerisem drept în el.

      -Cred ca a fost groaznic, spuse Ronan cu o voce ce mima atât de bine simpatia încât oricine ar fi fost gata sa îl creada ce exceptia lui Valon, care stia cum se purta acesta în preajma femeilor, mai ales în preajma unei femei ca Maia.

      Valon observa privirea calda pe care secundul sau o primise în schimb de la savanta si ceva în adâncul creieirului sau tresari, un instinct atât de ascuns încât nu ar fi fost capabil sa si-l marturisesca nici siesi.

      -Într-adevar a fost. A fost cea mai groaznica luna din viata mea, cât am fost tinuti prizonieri Tot acest timp am trait cu putina mâncare pe care ne-o dadeau, fiindu-ne mereu frica de ce s-ar întâmpla cu noi daca conducerea Institutului de Cercetari se hotara sa nu plateasca rascumpararea pe care au cerut-o piratii. Dupa cum se uitau la mine câtiva dintre ei era clar ca o parte a lor doreau ca cei resposabili sa aleaga aceasta varianta. Doi din echipa cu care eram au fost omorâti si înca unul a înnebunit dupa ce am ajuns acasa. Într-o noapte am reusit sa ma strecor din celula, pacalind calculatorul de supraveghere care avea un sistem de criptare primitiv si am putut sa transmit un mesaj cu locul exact unde ne aflam. În 5 ore 100 000 de soldati ai Infanteriei Stelare au asolizat si i-au terminat pe toti piratii. Spre norocul meu asta a fost prima si sper ca ultima misiune cu peripetii. Am avut destula aventura pentru o viata întreaga.

      Apoi începura sa dicute despre viata de acasa si despre relatile cu cei dragi. Ronan era putin suparat deoarece avusese înca o cearta cu parintii sai, prin intermediul videofonului de distanta lunga. Acestia îi reprosasera ca ar trebui sa se straduiasca mai mult sa ajunga capitan.

      -Mai, sa mor eu, Val, spuse secundul, folosind un limbaj si un apelativ pe care nu l-ar fi folosit de fata cu capitanul daca ar fi fost prezent vreun alt membru al echipajului. Parca mai sunt un copil. Mereu îmi zic cât de bine te descurci tu, cum ai ajuns tu capitan si nu eu si altele. Parca nu mai termina o data. Uneori am impresia ca daca ar putea alege sa fii tu fiul lor ar face-o fara sa regrete.

      Secundul îti aduse aminte de planul pe care pe care îl facuse cu câtiva ofiteri si anumiti membri ai echipajului care la fel ca el erau furiosi ca aveau un capitan mai tânar ca ei si lipsit de orice experienta la comanda unei nave. Dar deocamdata se abtinu sa arate prea multe motive de invidie pe Valon. Toate la timpul lor îsi spuse si apoi se concetra asupra femeii superbe care statea lânga el. Putu observa privirile pe care i le arunca Valon si se decise ca ea avea sa fie primul pas în planul sau.

      -O data si o data va trebui sa îi înfrunti, spuse Maia. O sa ajungi capitan la vremea ta. Asa e, capitane?

      -Asa e, raspunse Val absent.

      Încet încet discutia începu sa capete o tenta personala, Ronan si Maia povestindu-si relatiile trecute si visele pentru viitor, schimbând complimente si chiar priviri din ce în ce mai ademenitoare. Valon nu era un vorbaret pe domeniul asta, relatiile sale fusesera întotdeauna umbrite de ambitia sa de a urca cât mai sus în ierarhia Flotei Stelare, lucru care îi cauzase cele mai multe despartiri. Deasemenea nu avea nici usurinta lui Ronan în a discuta cu sexul opus, fiind mai taciturn, desi nu putea spune ca Ronan era mult mai chipes decât el. Dupa înca câteva zeci de minute si câteva pahare, cei doi pareau ca nici nu îl mai observa, fiind extrem de absorbiti unul de celalalt. Deodata, Ronan îsi strecura mâna pe sub masa si începu sa mângâie piciorul Maiei , care îti puse la rându ei mâna pe mâna lui. O furie inconstienta îl cuprinse pe Valon, furie care venea spiritul sau de competitie pentru reproducere. O parte ascunsa a mintii sale dorea ca ia un laser si sa îl ucida pe Ronan. Daca aceasta scena ar fi avut într-o turma de animale cu siguranta ar fi generat o lupta pâna la moarte între cei doi. Dar constiinta sa reprima aceste gânduri aproape imediat cum ele aparura. Spre norocul lui Valon în aparatele celor trei se auzi o voce:

      -Ofiterul de navigatie catre capitan si secund.

      Întrerupându-se din ceea ce facea, Ronan raspunse în acelasi timp cu Valon:

      -Te auzim, locotentente.

      -Am ajuns la pozitia ordonata. Suntem gata sa începem testele.

      -Vin imdediat raspunsera cei doi.

      Adresându-i-se Maiei, Valon spuse:

      -Cred ca ar fi bine sa te duci la echipa ta. Tinem legatura prin aparate.

      Urcând în lift, Valon nu putu sa nu observe zâmbetul de satisfactie de pe fata secundului sau, desi acesta adopta o figura normala dupa doar câteva clipe. Probabil crede ca o sa aiba ce sa faca la noapte si s-ar putea sa aiba dreptate gândi capitanul navei Explorer. Avea momente când îl invidia pe Ronan pentru nenumaratele sale aventuri, dar aceste gânduri ce apareau foarte rar nu trebuiau sa strice în vreun fel relatia lor atât profesionala cât si personala.

      Liftul ajunse la nivelul puntii. Cei doi iesira si imediat auzira în aparate vocea Maiei, care suna acum pentru Valon ca sunetul unui polizor, desi acum câteva ore i se paruse ca aude o simfonie:

      -Suntem pregatiti sa începem testele.

      -Trimiteti sonde pâna la marginea ionosferei stelei. Raportati tipul radiatiilor emise, frecventa reactiilor nucleare, volumul stelei, temperatura ei. Scuturile la 50% si tineti motoarele pregatite în cazul în care trebui sa ne caram de aici mai repede decât un vânt stelar.

      Câteva bile iesira din burta navei si se îndreptara cu viteza spre stea. Erau sonde de mare rezistenta, care puteau suporta temperaturi de peste 100 000 K dotate cu senzori care adunau datele necesare si cu relee care transmiteau datele culese înapoi la nava. Dupa ce îsi terminau misiunea se prabuseau în interiorul stelei. În curând bilele erau prea departe sa se vada.

      Vocea Maiei rasuna din nou:

      -Începem sa primim datele.

      -Nici o problema pâna acum, raportara toti ofiterii de pe punte.

      Maia se auzi din difuzorul de la gât:

      -La prima vedere se pare ca steaua emite suficienta caldura si lumina ca sa aiba în jur câteva planete habitabile. Dupa distanta la care sunt acestea fata de stea as spune ca, din cele 11 planete ale sistemului, primele trei planete pot fi locuite si urmatoarele patru sunt teraformabile. Trebuie sa investigam atmosfera lor. Nu detectez nici o radiatie nociva peste nivelele acceptabile. Daca si celelalte planete sunt la fel, spuse ea cu o voce entuziasta, se pare ca s-ar putea sa avem un campion al sistemelor din punct de vedere al posibilitatilor de colonizare.

      Val se îsi aduse aminte ca multe sisteme au una maxim doua planete habitabile si tot atâtea teraformabile. Iar pentru teraformarea unora dintre ele se investisera miliarde de kruntari si zeci de ani de munca. Se întreba de ce sistemul nu fusese descoperit si colonizat pâna acum, nefiind foarte mult în afara rutelor obisnuite.

      -Mai e ceva de aflat aici?

      -Nu, raspunse Maia din difuzor.

      -Foarte bine, atunci îndreptati-va catre prima planeta, adunati datele care trebuie de acolo, treceti spre urmatoarea si tot asa. Viteza 10 000 de kilometri pe ora. Mentineti scuturile la 50% si armele în stand-by.

      Trecura câteva ore plictisitoare, în care fura explorate primele doua planete. Prima avea o atmosfera cu putin mai mult dioxid de carbon decât necesar, lucru care putea fi rezolvat însa de expertii în teraformare în câteva luni, oferind în schimb depozite de metale mai mari decât ale altor câteva sisteme la un loc. A doua era o planeta-gigant, dar cu apa la suprafata si forme de viata vegetala în dezvoltare. Calculând fertilitatea solurilor si suprafata arabila Maia ajunse la concluzia ca planeta putea hranio populatie de 100 de miliarde de oameni fara nici o problema. Nici una dintre ele nu oferisera semne de viata inteligenta, lucru care i-ar fi bucurat pe orice potentiali colonisti. Din nou, Valon se întreba de ce sistemul nu mai fusese colonizat.

      Apropiindu-se de a treia planeta, Valon ordona lansarea sondelor, apoi mintea îi zbura aiurea. Deodata vocea celui responsabil cu senzorii îl trezi.

      -Capitane, a treia planeta pare raiul întruchipat dupa ce reiese din datele mele. Combina cele mai bune caracteristici ale primelor doua. Dar, cred ca ar trebui sa vezi asta.

      -Ce e?

      -Nu pot sa fiu sigur asa, dar par sa fie ramasitele unori nave umane, precum si a câtorva cladiri. Modelul navelor si modul aranjarii taberei e vechi de peste 100 de ani, a fost folosit de piratii spatiali. Detectez urme de resturi umane, dar nici un semn de viata în afara de vegetatie.

      -Bine, hai sa cercetam. Secund, preiei comanda navei. Eu voi lua o echipa de cercetare si vom coborî pe planeta. Pregatiti modulul de asolizare. Daca se întâmpla ceva cu mine salveaza nava, ordona el, dar imediat regreta ca o facuse. O imaginatie bolnava îi trecu prin minte ca Ronan, dornic sa o aiba pe Maia doar pentru el, va gasi o scuza sa îl lase acolo. Îsi reprima si acest gând.

      Ajunsi pe planeta, coborâra exact în mijlocul taberei. Aceasta era compusa din câteva cladiri abandonate si câteva nave atât de vechi si nefolosite încât nici nu mai semanau a nave spatiale. Temperatura era placuta iar atmosfera era mai mult decât respirabila, având aroma aerului curat de munte. Valon se întrba daca toata planeta era asa si daca da ce se întâmplase cu acei oameni. Investigând mai atent cladirile, unul dintr oameni striga:

      -Capitane, se pare ca cladirile astea au fost lovite de arme.Arme umane!

      Privin în jur, Valon îsi dadu seama ca aceasta era scena unei lupte. Schelete vechi stateau dupa unele cladiri, cu arme ruginite cazute lânga ele, arme care apartinusera piratilor spatiali de acum circa 60-70 de ani. Multe dintre nave era lovite, iar printre cladirile aflate înca în picioare se gaseau ruine ale unor constructii distrusera de focul armelor grele ale navelor. Dar, ceea ce îl intriga pe Valon era faptul ca semnele aratau ca lupta nu se daduse între pirati si fortele de ordine, ci între pirati. Daca lupta ar fi fost cu Politia Spatiala sau cu Infanteria Stelara, acum acest sistem ar fi fost colonizat de mult. Dar, se pare ca singurii oameni care au ajuns pâna aici murisera într-o lupta surda. Oare ce i-a determinat sa se ucida asa? se întreba Valon.

      Intrând în cladirea din centrul taberei, Valon îndeparta în drumul sau câteva schelete, care deveneau din ce în ce mai dese pe masura ce înainta pe culoarul central. Banui ca acesta era locul unde avusese loc ultima batalie, dupa numarul celor cazuti. Ajungând la o usa ruginita, Valon o împinse cu piciorul, iar aceasta ceda fara efort. Intra într-o încapere care fusese odata o camera de comanda, plina cu oase umane. Toate claculaoarele erau demult iesite din uz, iar prezenta atâtor morti îl facu sa se grabeasca spre iesire. Deodata se împidica de un schelet, sub care se vedea o placa lunga de 10 cm si lata de 5. Parea un cristal de date antic, iar din pozitia pe care o avea mortul se parea ca încercase sa protejeze cristalul pâna la ultima suflare. Curios, Valon se apleca, lua cristalul si iesi cât mai repede din cadire. Specialistii în decodare de la bordul navei vor avea ce sa faca în vitorul apropiat. Se întreba în gând ce o fi fost atât de important pentru ca sa mori tinând cristalul de date sub tine.

      Afara, oamenii sai raportasera ca în afara taberei nu era decât câmpie plina de vegetatie, iar de la nava primi acelasi raport, asa ca ordona întoarcerea. Avea sa ofere amiralilor un raport detaliat când avea sa ajunga pe Pamânt.

      Odata ajuns pe nava ordona plecarea din orbita planetei si începerea investigarii celorlalte. Cum acest proces era o rutina, în caz ca nu apareau probleme, caz în care daduse ordine stricte sa fie chemat la orice ora, se duse în cabina sa se odihneasca. Avu un vis ciudat în care se ducea la nunta Maiei cu Ronan, fiind cavaler de onoare, dar în loc sa scoata inelul scosese un cutit pe care îl înfigea în cel mai bun prieten al sau. Dupa ce se trezi, visul disparu în câteva minute din memeoria sa.

      Vocea lui Ronan se auzi din aparat:

      -Capitane am terminat investigarea planetelor. Suntem gata pentru saltul prin hiperspatiu.

      -Vin imediat.

      Ajuns pe punte, Valon o gasi acolo pe Maia care îi raporta ca descoperirile erau într-adevar uimitoare. Urmatoarele patru planete erau teraformabile, cu depozite de metale si combustibile foarte mari. Desemenea cei cinci giganti de gaz aveau între 3 si 20 de sateliti, majoritatea colonizabili pentru cei care doreau sa traiasca sub domuri de presiune. Milioanele de asteroizi ofereau la rândul lor posibilitati de exploatare. Conducerea Ministerului Colonizarii din Dominionul Terran avea sa fie extaziata. Desi atent la explicatii, Val nu putu sa nu observe privirile pe care le schimbau Maia si Ronan, precum si faptul ca acesta purta acum o uniforma a Flotei, care îi scotea si mai mult formele în evidenta.

      -Pregatiti saltul prin hiperspatiu, ordona el, reusind sa îsi ia privirile de pe picioarele Maiei.

      O voce alarmata se auzi de la pupitrul senzorilor:

      -Capitane, steaua emite un fel de radiatie necunoscut. 5 secunde pâna la impact.

      Nava se cutremura din toate încheieturile si lumina de pe punte se stinse. Valon fu aruncat peste Maia, dar dupa câteva secunde sistemele revenira la normal, iar acesta se ridica rusinata.

      -Raportati avariile, se auzi vocea lui Ronan.

      Dupa circa 10 secunde, secundul îsi îndrepta ochii spre Valon:

      -Capitane, se pare ca nimeni nu a fost ranit grav, dar avem o defectiune la reactorul materie-antimaterie. Radiatia neutronica s interferat cu buna desfasurare a reactiei de anihilare. Se pare ca nu vom putea calatori prin hiperspatiu.

      -Care-i cel mai apropiat sistem?

      Ronan consulta harta.

      -Sistemul Aral, la putere maxima pe motoarele de fuziune o sa ajungem acolo în doua saptamâni. Se pare ca acolo este si o statie spatiala unde putem sa reparam avariile.

      -Calculeaza cursul si porneste motoarele la putere maxima. Vreau ca toti membrii echipajului sa treaca pe la infirmerie sa faca un control medical amanuntit. Nu stim ce efecte a avut radiatia asupra corpurilor noastre. De acum si pâna ajungem la Aral suntem în stare de alarma de gradul 2. Pregateste transmiterea unui mesaj din cabina mea catre toata nava. Trebuie sa ma adresez echipajului.

      Valon se îndrepta spre lift, iar ultimul lucru pe care îl vazu pe punte fu pe Maia plângând speriata si pe Valon strângând-o în brate sa o consoleze.

     

     

      III

      Piratii

      Desi pare greu de crezut, separatia dintre oameni si animale se limiteaza la o pojghita subtire care ascunde sub ea toate instinctele noastre. Psihologii antichitatii o numeau alter-ego sau supraeu. Dar, nu va faceti iluzii, odata îndepartata aceasta pojghita, oamenii se întorc la starea lor primara, de animale. Certuri minore duc la violenta, instinctele criminale si de reproducere pun stapânire pe om, iar cele mai apropiate relatii sunt stricate pentru niste toane

      Profesor Mandar al Andeb, prelegere la Facultatea de Psihologie a Flotei Stelare

     

     

      Ultimele zile fusesera foarte grele pentru echipajul navei Explorer, nava care se îndrepta acum cu toata viteza de care era capabila catre statia spatiala a sistemului Aral. Moralul era extrem de scazut, iar locurile de recreere erau din ce în ce mai goale, oamenii pierzându-si orice chef de distractie petrecându-si timpul între locurile de munca, cabinele proprii si barul navei. Cererea de bautura crescuse simtitor si din când în când se puteau vedea oameni mergând împleticit pe culoarele navei, imagine care era aproape o raritate în vremuri normale, toti stiind când sa se opreasca.

      La una dintre mese Bartor Nimdar , ofiterul de navigatie si Entom Arin, responsabilul cu motoarele stateau fata în fata jucând o partida de sah virtual. Acest joc îi captivase dintotdeauna pe amândoi si ori de câte ori participasera la acelasi campionat jucasera finala. Mai ales acum, când trebuiau sa aiba moralul ridicat pentru ca subordonatii sa nu înnebuneasca vazându-si superiorii la fel de deprimati ca ei, acest joc le oferea o sansa excelenta de a-si pastra mintile sanatoase. Acum discutia ajunsese la ce de-a doua pasiune comuna a lor, cursele de nave monopilot

      -Nu stiu cum crezi, spuse Arin, dar mi se pare ca R390 e mult mai rapida. Cred ca te-as bate oricând într-o cursa. N-ai vedea decât praful meu!

      Arin muta o piesa.

      -S-o crezi tu, sa stii ca cu un C3120 te-as termina. E doar cu 10 kilometri la ora mai înceata, da nu risti sa îti ia foc la fiecare aprindere.

      Bartor muta la rându lui o piesa si cazu în capcana viclean întinsa de Arin. Primele semne ale enervarii îi aparura în ochi. Adversarul sau raspunse:

      -Ce n-as da sa facem o cursa. Te bat oricând, oriunde, pe orice teren. Esti un om mort! Daca alta data aceasta replica ar fi fost spusa pe un ton prietenesc, acum parea aproape o amenintare.Dar, din pacate suntem aici la dracu-n praznic. Baga-mi-as picioarele-n ea de radiatie de rahat. Cine stie ce efect o fi avut si asupra noastra. Mâine-poimâine ne trezim cu niste copii cu doua capete.

      Apoi dadu sa mute o piesa, crezând ca astfel o sa obtina victoria finala la sah. Dar de abia dupa ce atinse piesa realiza ca Bartor îsi luase si el câteva masuri de precautie si ca victoria nu avea sa fie atât de usoara. Puse piesa jos si întinse mâna spre alta.

      -Muta dracu piesa aia, se rasti Bartor! Daca ai pus mâna pe ea, mut-o.

      -Mut ce piesa îmi convine mie. De când faci tu regulile?

      Bartor închise calculatorul care genera imaginea virtuala a pieselor. Nervii erau întinsi la maxim.

      -Si fac ceva pe naveta aia a ta! E la el ca tine, adica nu e buna de nimic, începu Arin.

      Si parca pentru a-si argumenta spusele îl împinse pe Bartor. Acesta, cu o viteza de nedescris îi aplica un pumn în fata, dar nici Arin nu se lasa mai prejos. Si daca alta data ar fi putut fi doar o bataie prieteneasca, acum fiecare dintre ei era parca hotarât sa îl ucida pe celalalt. În minte Arin nu avea decât în singur gând , sa îl loveasca pe Bartor cât mai tare, sa îl ucida, sa arate ca el este cel mai tare si ca el avea dreptate. Nu conta ca tot ceea ce putea câstiga din acesta bataie era sa demonstreze ca un tip de naveta era mai rapid decât celalalt. Se simtea lipsit de orice vinovatie, de orice regrete, de parca un scut de forta l-ar fi împiedicat pâna acum sa îsi exprime adevaratele intentii. Nu îi mai pasa ca încalca cele mai elementare reguli ale Flotei. Lovea cu stânga si cu dreapta si stunci când primea un pumn se întarâta mai tare. Ceilalti se strânsesera în jurul lor si îi întarâtau sau aplaudau când unul dintre combatanti prindea câte o lovitura în plin.

      Deodata usile barului se deschisera si capitanul Valon intra. Toti sarira în pozitie de drepti, chiar si cei doi luptatori carora sângele le siroia pe fata. Trasaturile capitanului erau schimonosite de furie.

      -Chiar asa de mult a decazut Flota Stelara? Chiar asa de jos am ajuns? Ofiterii sa se bata fara nici un pic de rusine? Amândoi veti sta doua zile în compartimentul de detentie. Împreuna! Sa vedem daca dupa asta o sa mai aveti asa chef de bataie.

      Apo continua cu o voce mai blânda:

      -Înteleg ca sunt vremuri grele pentru toti. Suntem aici în mijlocul pustietatii, nu e nimeni în jur. Dar nu trebuie sa ajungem niste animale. Suntem ofiteri ai Flotei Stelare, pentru Dumnezeu.

      În timp ce se îndrepta spe iesire, înca furios dupa ceea ce vazuse, dar recunoscând un pic ca i-ar fi placut sa fie acolo sa vada bataia, Valon se gândi ca într-adevar zilele erau grele si multe alte lucruri ciudate începusera sa se întâmple. Aceasta nu era prima bataie pe care trebuie sa o opreasca, toate pornind din motive marunte. Poate o sa ajungem sa ne omorâm între noi ca bietii oameni de pe planeta aceea îsi spuse, aducându-si aminte ca decodarea cristalului dura ceva mai mult timp decât se asteptase.

      Pe de alta parte dragostea parea sa înfloreasca la bordul navei, atractii într membrii echipajului care ar fi fost reprimate în mod normal deveneau din ce în ce mai evidente. Maia si Ronan nu mai încercau sa ascunda ca erau împreuna, lucru care îi provoca un pic de gelozie. Dar nu era momentul si nici locul sa o manifeste, desi ceva din el, ceva care devenea tot mai evident pe zi ce trecea dorea doar sa ia un pistol cu laser si sa îi zboare capul lui Ronan. Lupta cu acea parte a sa devenea din ce în ce mai grea cu fiecare ora. Valon se întreba daca era doar efectul moralului scazut sau acea radiatie avusese un alt efect asupra lor, un efect pe care controalele medicale nu putusera sa-l descopere.

      Fara nici o avertizare mesaje de alarma începura sa piuie în toata nava si culoarele se colorara imediat în rosu, culoare specifica alertei de gradul 1. Valon îsi auzi propria voce înregistrata urlând în toata nava:

      -Alerta maxima! Alerta maxima! Tot personalul la posturile de lupta! Nave inamice detectate!

      Apoi, din aparatul de emisie-receptie se auzi vocea lui Ronan, care se afla pe punte:

      -Capitane, vino cât mai repede aici. Trei nave ale piratilor se îndreapta direct spre noi. Timp estimat de contact, 10 minute.

      Urcându-se în lift, Valon se pregati mental pentru ce avea sa urmeze, probabil o batalie care s-ar putea sa le reduca si mai mult sansele de a ajunge acasa repede. Asta ar fi însemnat o si mai maire scadere a moralului echipajului, lucru carui nu stia cum sa îi faca fata.

      Ajuns pe punte, observa ca Ronan daduse deja comenzile de a activa scuturile la maxim si de a pregati armele. Ceea ce îl mira pe Valon fu cum de piratii nu fusesera detectati mai de mult. Senzorii lor le ofereau posibilitatea de a detecta o nava cu circa o ora înainte de a ajunge propriu-zis în raza armelor ei.

      Adresându-i-se sefului compartimentului de senzori îl întreba:

      -Cum dracu de nu i-ai simtit mai devreme?

      -Pai tocmai au aparut din niste asteroizi. Valon realiza ca de jumatate de zi treceau printr-o centura de asteroizi, care ar fi putut oferi milioane de locuri de ascundere a câtorva nave nu foarte mari Se pare ca au acolo o baza. Dar, dupa modul cum se reped spre noi se pare ca senzorii lor nu sunt cei mai buni. Au trimis trei nave cu câte doua lasere de 10 000 de MW contra noastra. Si nici una nu trece de jumatate ca marime. S-ar putea sa aiba o surpriza când ne vad.

      Într-adevar atunci când navele avura contact vizual, piratii, în loc sa se repeada asupra inamicului cum o faceau de obicei, pentru a imobiliza nava si apoi a o prada de tot ce avea de valoare, se oprira si statura câteva secunde nehotarâti. Pareau ca nu stiu ce sa faca, sa cheme întariri sau sa se care dracu de acolo. Dupa circa un sfert de minut, se para ca alesesera a doua varianta, schimbând cursul si pornind motoarele la viteza maxima.

      Dar Valon, capitanul navei Explorer, simtise gustul sângelui si nu avea sa se lase asa de usor. Daca alta data ar fi ordonat continuarea drumului, acum, nu simti decât o dorinta de a ucide, de a distruge. Uitându-se la ceilalti vazu din privirile lor criminale ca îi împartaseau gândul. Aceste fete erau mai degraba la locul lor într-o puscarie sau într-un azil de nebuni decât pe o nava a Flotei Stelare.Alta data Valon si ceilalti si-ar fi reprimat aceste dorinte. Dar nu azi.

      Vocea capitanului se auzi limpede:

      -E timpul sa le dam o lectie acestor bande de aventurieri în afara legii. Camera motoarelor, da-mi toata viteza de care esti în stare, navigatia, calculeaza si introdu un curs de interceptare, armele sa fie pregatite, cum vedeti o nava inamica ochiti-o. Trageti doar la comanda mea.

      Nava accelera putin lansându-se în urmarirea navelor inamice.Prima dintre ele fu ajunsa în doua minute si peste câteva secunde armele erau atintite asupra ei.

      -Foc! ordona Valon, apoi vazu o explozie luminând spatiul negru. Una jos, mai avem doua.

      A doua nava a piratilor se ascunsese într-un câmp de asteroizi, de unde încerca o manevra curajoasa, dar fara nici un fel de sansa de reusita. Când Explorer trecu pe lânga ea, trase cu toata forta celor doua lasere ale sale. Valon simti o usoara tremurare, dar scuturile rezistasera, scazând doar 5 procente. Nimeni nu fusese ranit. În alte câteva secunde armele lor erau fixate.

      -Hai sa ne jucam un pic cu ei, ordona Valon. În sinea lui vroia sa afle ce simte o pisica în acele minute dinainte mortii soarecelui, atunci când acesta crede ca îsi va recapata libertatea, doar pentru ca sa afle adevarul tragic. Devenise un pradator, cuprins doar de euforia vânatorii, simtind din ce în ce mai tare gustul sângelui. Orice sentiment de vinovatie fata de distrugerea altei vieti umane într-o situatie în care acest lucru nu era necesara, disparuse fara urma. Care-i raza maxima a armelor?

      -1000 de kilometri, raspunse cel responsabil ce acestea.

      -Si ei la ce distanta sunt de noi?

      -400.

      -Lasa-i sa ajunga pâna la 950. Sa creada ca au scapat. Apoi lanseaza tot ce ai pe ei.

      -Am înteles, domnule.

      Nava piratilor se departa din ce în ce mai repde de ei si din modul cum o facea se parea ca oamenii de la bordul ei credeau ca evitasera la mustata o mare problema. Dar, deodata, toate armele navei Explorer erupsera si trecura circa zece secunde pâna la impact. Probabil piratii de la bordul dameni condamnate avura acelasi sentiment pe care îl are soarecele atunci când vede lovitura fatala a pisicii îndreptându-se spre el. O explozie similara cu prima putu fi vazuta prin hublou.

      Cautarea cele de-a treia nave dura zece minute, dar în curând fu localizata. Fiind deja prea dparte pentru vreuna din armele-raza, Valon ordona folosirea uneia dintre torpilele de fuziune. Aceasta fu fixata pe inamic si capitanul ordona lansarea ei. Prin senzorul de distanta, Valon putu vedea cum torpila ajunge nava si cum aceasta efectueaza manevre de evitare, lansând tinte false. Spre norocul piratilor, torpila lovi una dintre acestea, dar exlozia fu suficient de puternica pentru a-i scoate din functiune motoarele. Explorer o ajunse în câteva secunde, precum un leu ce se apropie de antilopa ranita.

      Ofiterul de comunicatii spuse:

      -Capitane, ne cheama.

      -Raspunde, pune mesajul pe difuzoare.

      O voce speriata se auzi si un chip înfricosat aparu pe unul dintr monitoarele navei.

      -Sunt capitanul Alon Antar de pe nava Actonia. Va rugam crutati-ne viata.

      -De ce încercati sa atacati alte nave care nu au nici o treaba cu voi? Sunteti niste pirati ordinari!

      -Suntem cu totii niste exclusi de societate, nu mai avem nimic. Ne asiguram traiul cum putem. Niciodata nu luam mai mult decât trebuie si încercam sa nu ranim pe nimeni. Va rog, va implor, vedeti-va de drum. Lasati-ne sa traim în pace.

      -Se pare ca ai facut ultimul raid, capitane Alon, spuse Valon cu o voce de otel. Foc!

      Un tipat disperat i se stinse în urechi, iar nava piratilor fu din cuprinsa de un glob de foc ce o înghiti în câteva secunde. Desi încalcase regula Flotei asupra interzicerii focului contra unei nave lipsite de aparare, Valon simtea satisfactia vânatorului ce si-a atins telul. Uitându-se la camarazii lui, îsi dadu seama ca si ei gândeau la fel.

      -Continuati drumul spre Aral. Pentru orice eventualitate aruncati câteva sute de mine nucleare în câmpul asta de asteroizi si detonati-le când iesim din el. Ma duc sa ma odihnesc.

      Ajuns în cabina, Valon se întinse pe pat si de abia atunci gravitatea a ceea ce tocmai facuse îl atinse. Desi slabe, parerile de rau îsi facura loc în constiinta sa. Îl cuprinse un plâns abia auzit, dându-si seama ca tocmai ucisese circa 100 de oameni fara sa fie obligat sa o faca, ca îi facuse placere sa o faca si ca nu simtea decât o umbra din ce în ce mai vaga de regret. Ce dracu se întâmpla cu noi? se întreba el înainte de a adormi.

     

     

      IV

      Primele semne

      S-a constatat experimental ca radiata emisa de una din 10 miliarde de stele are un efect ciudat asupra creierului, efect care nu poate fi detectat decât în cele mai avansate clinici. Aceasta radiatie elibereaza omul de orice sentimente de vinovatie si face reprimarea instinctelor si dorintelor cele mai acunse imposibila. Este important de stiu ca aceasta radiatie nu creeaza dorinte, ci doar le elibereaza pe cele existente. Mi-e mila de orice grup de oameni aflat într-o astfel de situatie Drept efecte fizice se constata defectarea oricaror instalatii bazate pe anihilarea materie-antimaterie

      Radiatia si efectele ei lucrare nepublicata a profesorului Antel Anariri

     

      E din ce în ce mai rau, oamenii parca au luat-o razna, apar batai din cele mai mici fleacuri. Câtiva dintre oamenii mei s-au înarmat si sunt gata sa ucida pe cei cu care mai ieri stateau la un pahar. Vechi conflicte, precum si altele pe care nici nu le banuiam ies la iveala în fiecare zi, în fiecare ora. Daca acum câteva saptamâni baza pe care o stabilisem aici era functionala si ne pregateam deja sa atacam câteva nave, acum nici un om nu mai doreste sa îsi puna viata în mâinile altuia, fiecare suspectându-l pe celalalt de planuri ascunse. Mi-e teama pentru viitorul nostru.

      Valon al Tondara, capitanul nave Explorer statea linistit în cabina sa citind datele decodate de pe cristalul recuperat de pe planeta din sistemul Corcania. Spre norocul sau reusise sa mentina continutul cristalului strict secret, acesta fiind cunoscut doar de el si de ofiterul care l-a decodat. Si acesta îsi daduse seama de importanta acestuia si nu îl aratase nimanui cu exceptia capitanului. Ceea ce îl facea atât de important era faptul ca echipajul navei Explorer se gasea într-o situatie asemanatoare, desi înca nu ajunsese la fel de grava precum a acelor pirati. Aflarea cauzei mortii lor atât de violente ar fi provocat extrem de multe probleme. Trecusera deja 7 zile de la plecarea din Corcania si nimic nu exista în jurul lor decât spatiul rece si neîndurator. Reusisera sa transmita câteva mesaje cu datele adunate si putin despre situatia lor, dar nu avusesera destula energie sa trasnmita o descriere detaliata. Având reactorul materie-antimaterie stricat si toata puterea reactoarelor de fuziune îndreptata spre motoare, energia devenise un bun pretios. Luminile erau în majoritate stinse, iar activitatile care nu erau necesare fusesera oprite, cum ar fi camerele de recreere, încalzirea apei si generatoarele de holograme. Valon continua lectura si îsi dadu seama ca piratii aceia nu fusesera primii oameni în acel sistem.

      Am gasit la aterizarea noastra aici urmele unei tabere vechi de peste 200 de ani apartinând se pare unor refugiati din razboiul contra Cofederatiei Aralului. Toti erau morti de mult, dar se pare ca moartea lor survenise în urma unor crâncene lupte interne. Ceea ce i-a determinat pe acei oameni sa se macelareasca într ei nu stiu, dar mi-e teama ca acel ceva a pus stapânire si pe noi. Oamneii s-au grupat deja în doua tabere, fiecare alegându-si aliatii dintre cei cu care avea cele mai putine lucruri de împartit si dusmanii dintre cei cu care fie nu se întelesese bine dintotdeuna fie avea o invidie sau pica ascunsa în el. Încerc de câteva zile sa mentin tensiunea existenta sub control, dar cred ca nu mai exista nici o sansa. Dumnezeu sa aiba grija de soarta noastra .

      Valon ramase din ce în ce mai uluit. Se parea ca acelasi lucru se întâmplase si cu ei, dar trebuiau sa faca ceva sa scape, iar din pacate totul depinde de el. Acum, dupa episodul cu piratii nu mai avea încredere nici în propria sa persoana pentru a mentine pacea pe aceasta nava, care era din ce în ce mai tare cuprinsa de probleme. Bataile se înmultisera si deja unii oameni ajunsesera la amenintari de crima. Valon se chinuia la rândul sau sa se abtina de la orice violenta, dar atunci când îsi vedea secundul, pe Ronan, împreuna cu Maia, aruncându-i priviri pline de venin, de ca si când ar fi vrut sa sa spuna: Am câstigat, ea e a mea, e timpul sa platesti pentru faptul ca parintii mei te iubesc pe tine mai mult pentru ca ai ajuns capitan, e timpul sa simti si tu cum e sa vrei ceva ce nu poti avea îi venea si lui sa puna mâna pe un laser si sa îi carbonizeze pe amândoi sau doar pe el, apoi sa-si faca poftele cu Maia si apoi sa o carbonizeze si pe ea. Înainte aceste gânduri ar fi fost reprimate undeva în fundul mintii sale, dar acum îi reveneau în cap în cu fiecare clipa care trecea. Lupta contra lor devenea din ce în ce mai grea.

      Reusind pentru câteva secunde sa se elibereze de povara acestor gânduri, Valon citi sfârsitul relatarii captianului de pirati:

      Luptele au început de câteva zile. Din ce în ce mai multe cadavre aglomereaza coridoarele, iar câmpia e deja plina de ele. Din toate navele mele nu mai este nici una functionala, toate au fost folosite ca adaposturi si distruse în focul bataliei. Una dintre ele a reusit sa decoleze ieri, dar mi-e teama pentru sanatatea mintala a bietului Mosan. Vorbeste încontinuu de demoni care i-au furat mintile si care ne poseda. Nimeni nu îl va crede chiar daca reuseste sa ajunga viu si nevatamat undeva. M-am baricadat împreuna cu oamenii mei în aceasta încapere si de doua zile tabara cealalta încearca sa ne scoata de aici. Scriu aceste râduri ca un avertisment pentru cei care vor mai pune vreodata piciorul în acest sistem blestemat, va rog fugiti cât mai repede.

      Usa încaperii se zguduie din ce în ce mai tare. Cred ca astea vor fi ultimele rânduri pe care le voi scrie vreodata. Oamenii mei au luat pozitii de aparare, dar nu cred ca vom rezista mult. Dupa cum îi stiu pe toti, nu cred ca va scapa cineva viu de pe planeta. Usa a fost sparta si luptele au loc la 5 metri de mine. La revedere cititorule, oricine ai fi tu, si fie ca Dumnezeu sa aiba mila de sufletele noastre.

      Valon fu înspaimântat de ultimele cuvinte ale capitanului piratilor imaginându-si nava sa preaiubita transformata într-un câmp de lupta de catre propriul sau echipaj. Trebuie sa împiedic asta cu orice pret gândi el, dar propriile sale tendinte spre violenta îi spuneau altceva. Având din nou imaginea sa ucigându-l pe Ronan în cele mai cumplite chinuri imaginabile, Valon tipa din adâncul plamânilor sai.

      Vocea unia dintre ofiteri se auzi alarmata în aparatul de la gât:

      -Capitane, vino repede în magazia de pe nivelul 16. Avem un cod rosu.

      Aceste cuvinte îl facura sa intre în alerta, gândindu-se ca cele mai cumplite cosmaruri ale sale începeau sa se adevereasca. Cod rosu însemna un om mort la bord, deces care nu putea surveni, în conditiile în care se aflau decât de mâna altui om. Îsi puse rapid uniforma si alerga spre lift.

      Ajuns în magazie, Valon putu vedea un cerc de oameni care sarira toti în pozitie de drepti când el sosi. Dupa ce se strecura printre ei, putu vedea, în centrul acelui cerc, un om întins pe jos cu o gaura de laser în mijlocul pieptului, gaura care oferea o priveliste excelenta asupra organelor sale interne, toate fiind acum carbonizate. Nu îl cunostea pe acest om, dar acum devenise datoria sa, drept capitan al aceste nave sa investigheze moartea lui. La câtiva metri de el se afla un om legat, care era pazit de personalul ce asigura securitatea navei. Oamenii se uitau la el ca la un paria, iar în ochii sai încoltise frica pentru viata sa.

      Adresându-i-se sefului securitatii, Valon spuse:

      -Spune-mi ce s-a întâmplat, Moirane.

      -Se pare ca cei doi aveau un conflict mai vechi, se certasera acum ceva timp din cauza unor bani pe care victima, sublocotent Torap Rotar i-ar fi datorat criminalului, sergentul Norman Opis. De atunci nu si-au mai vorbit, desi lucrau împreuna la magazie. Câtiva martori mi-au spus ca i-au auzit azi certându-se din nou, de data asta mult mai tare. Apoi s-a auzit un foc de laser, iar când au intrat l-au gasit pe sergent cu arma în mâna si pe sublocotenent mort. L-au prins imediat pe sergent si majoritatea ar fi fost în stare sa îl linseze daca nu interveneam eu. Se pare ca avem tot mai multe incidente de felul asta, desi asta e primul în care avem oameni morti. Acum trebuie sa facem un proces si avem alte belele.

      Valon putea simti pe de alta parte setea de sânge a multimii, sete pe care o împartasea si el. Se întreba daca n-ar fi mai simplu sa îl lase pe bietul sergent prada camarazilor sai, dar îsi aduse aminte ca este capitan al Flotei stelare si ca nu putea lasa aceste lucruri sa degenereze în comportamente de gloata.

      -Foarte bine atunci curatati mizeria de pe aici si încredintati-l pe sublocotent spatiului, cu toate onorurile necesare. Peaste 3 ore va începe procesul sergentului Opis. Pâna atunci duceti-l într-una din celule si supravegheati-l.

      Apoi, adresându-se multimii:

      -Gata, toti la posturile voastre. Nu mai e nimic de vazut aici.

      Pe drumul de întoarcere spre punte, Valon nu putu sa nu observe ca oamenii sai nu mai tineau în frâu nici un instinct. Pe culoare, mai ascunsi sau la vedere se puteau vedea cupluri sarutându-se, tinându-se în brate, desi regulile Flotei Stelare interziceau relatiile între cei de pe aceeati nava, eventuale certuri sau despartiri dureroase putând provoca conflicte într-un spatiu atât de strâmt. Acum, parca orice reguli sau oprelisti disparusera odata cu separarea de civilizatie, iar Valon spera ca ordinea se va restabili odata cu ajungerea la statia spatiala din sistemul Aral. Daca mai ajungem îsi spuse Ajungând pe punte constata cu tristete ca si aici se întâmplau lucruri asemanatoare, iar unul dintre cupluri era Ronan si Maia. Furia îl cuprinse din nou, dar si de data aceasta, desi cu extrem de mare greutate, reusi sa se abtina sa faca sau sa spuna ceva. La urma urmei, e treaba lor gândi el, desi o vena înca îi pulsa de nervi.

      Vazând ca ofiterul de navigatie si cel responsabil cu armamnetul îsi ispasisera pedeapsa si acum erau mai calmi, Valon se mai însenina putin. Hai ca mai e totusi doar o saptamâna si ajungem. Poate chiar scapam teferi . Dupa ce verifica cursul si rezervele de combustibil, precum si proviziile de mâncare, Valon fu ocupat câteva ore cu scrierea jurnalului de bord, lucru cu care ramasese în urma din cauza evenimentelor recente. Apoi, cerând calculatorului sa-i spuna ora, îsi dadu seama ca mai erau câteva minute pâna la procesul sergentului Opis.

      Sistemul juridic pe o nava a Flotei Stelare era simplu, o astfel de simplitate fiind necesara pentru buna desfasurare a misiunilor. Cum calculatorul central supraveghea fiecare colt, era practic imposibil ca cineva sa comita o fapta fara sa fie prins sau sa poata arunca vina asupra altei persoane. Vinovatul avea dreptul sa îsi explice fapta în fata capitanului care avea rolul de judecator si juriu laolalta. Acesta decidea soarta celui judecat pe baza circumstantelor atenuante sau agravante. Cum regulile Flotei Stelare erau destul de blânde pedeapsa cu moartea nu putea fi ordonata decât pentru tradare, revolta, crima cu premeditare sau actiuni ce pericliltau intentionat existenta navei. Valon rasufla usurat gândindu-se ca nu este în aceasta situatie si ca primul om pe care trebuia sa îl judece nu va fi trimis în camera de vaporizare. Desi, o parte din el si-ar fi dorit asta.

      Toti ofiterii navei erau pe punte, pentru a veghea la respectare regulilor, desi nu aveau voie sa intervina decât în cazul încalcarii flagrante a acestora.Ronan se distingea printre ei, iar Maia se vedea din zona publicului care asista la proces. Cuplurile se tineau de mâna, iar lui Valon i se paru ca unora mirosul fricii altui om li se parea chiar excitant. Sergentul Opis fu adus flancat de doi membri ai corpului de securitate.Fu asezat într-un scaun si Valon începu ritualul:

      -În calitate de capitan al deschid acest proces. Sergent Norma Opis, esti acuzat de crima fara premeditare. Cum te declari?

      -Vinovat, spuse acesta cu vocea a unui om terminat, si Valon rasufla usurat, stiind ca daca acuzatul s-ar fi proclamat nevinovat, procesul ar mai fi durat câteva ore pentru prezentarea probelor si martorilor care îl indicau drept criminal. Dar, cu sistemele moderne de supraveghere nimeni nu se mai declara nevinovat pe o nava a Flotei Stelare.

      -Foarte bine, continua capitanul cu o voce sobra, ce ai de spus în apararea ta? Acum ai sansa sa povestesti versiunea ta.

      -Acum trei luni, eu si victima, sublocotenentul Rotar, am jucat poker virtual. Pe atunci lucram împreuna la constructia naei si nici nu visam sa fim numiti în echipaj. Sublocotenentul a pierdut, desi nu a vrut sa recunoasca dupa aia. Îmi datora o groaza de bani si nu a vrut sa mi-i dea. De atunci nu am mai vorbit cu el si pâna acum câteva ore ne evitam reciproc.

      -Si acum 3 ore ce s-a întâmplat?

      -Fusesem amândoi pusi în aceeasi tura. Stateam în magazie de câteva ore, aruncându-ne reciproc priviri urâte, când el a început sa ma acuze din nou ca am trisat la jocul ala împutit de carti si ca nu-mi datora nimic. Mi-am pierdut cumpaptul si am început sa strig si eu sa e un hot împutit si ca nu are curajul sa recunoasca faptul ca a pierdut. Ne-am luat la bataie, amândoi eram cuprinsi parca de dorinta de a ucide. Nimic nu mai conta pentru mine decât sa îl elimin, sa scap de el pentru totdeauna. Nici nu îmi aduc aminte când am luat laserul de la brâu si am tras în el. Ceea ce mi se pare si mie ciudat este ca nici atunci si nici acum nu am simtit nici cea mai mica umbra de regret pentru ceea ce am facut. Parca este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna dar nu am avut curajul sa o fac, parca cineva mi-a luat o pojghita de pe creier. Cred ca daca el ar fi fost aici în locul meu ar fi spus aceleasi lucruri.

      Val recunostea în declaratia sergentului propriile sale dorinte si sentimente fata de Ronan, cel care pâna mai ieri îi fusese ca un frate, dar acum era perceput ca cel mai mare rival. Dar, spre deosebire de bietul sergent, era convins ca le poate face fata, ca se poate controla, ca poate sa nu degenereze atât de rau.

      Apoi acuzarea reprezentata de seful securitatii prezenta circumstantele agravante care constau din câteva incidente în care sergentul mai recursese la violenta înainte. Apararea prezenta circumstantele atenuante care erau situatia grea a navei, moralul scazut care ducea la pierderea contrulului asupra propriei persoane, precum si dosarul relativ curat al sergentului pe alte nave. Apoi veni vremea deciziei capitanului. Daca Valon era prea dur, ar fi putut provoca o revolta, dar daca era prea blând ar fi transmis un semnal catre toti ceilalti ca astfel de acte sunt permise. Transpiratia sergentului se simtea în aer si Valon fu întarâtat de mirosul fricii, la fel ca ceilalti aflati pe punte. Privind-o pe Maia, Val îsi dadu seama ca cu toate diplomele ei si ea gasea situatia excitanta, precum un animal aflat în calduri. Din nou Val strânse din dinti si reusi sa îti mentina calmul.

      -În calilate de capitan al navei Explorer si dupa ascultare probelor decid: sergent Opis ai pledat vinovat la acuzatia de crima fara premeditare, acuzatie pasibila de pedeapsa între 7 si 15 ani închisoare la Departamentu Corectional al Flotei Stelare. Vei sta închis nu mai putin de 8 si nu mai mult de 10 ani într-o închisoare decisa de autoritatile departamentului. Odata cu ajungerea în sistemul Aral vei fi debarcat de pe Explorer si transferat catre locul de detentie. Dupa eliberare vei fi destituit din Flota Stelara în mod rusinos. Timpul de privare de libertate începe de azi. Duceti-l într-una dintre celule.!

      Pe drumul de plecare de pe punte, responsabilii cu securitatea trebuira sa îl protejeze pe sergent de fluieraturile multimii. Unii dorisera chiar sa îl linseze, dar Valon reusi sa restabileasca ordinea. Apoi, când acesta disparu din vedere, capitanul îi putu observa pe toti, printre care si Ronan si Maia, retragându-se câte doi spre cabinele proprii. Pentru unii moartea sublocotenentului si frica cumplita a sergentului actionase ca un afrodisiac. Valon simti cum situatia îi scapa din mâini pe zi ce trecea.

     

     

      V

      Confruntarea

      Ce este de fapt prietenia? Probabil o legatura între doi oameni care au mai multe lucruri în comun decât lucruri care îi separa. Dar, cum zicatorile antice spun ca apele inistite sunt adânci si ca aparentele însala, asa si cele mai strânse legaturi interumane ascund lucruri de nebanuit.Atunci când separatia dintre bine si rau, dintre ceea ce ne dorim si ceea ce este permis dispare surprizele nu întârzie sa apara

      fragment din Tratat asupra relatiilor interumane de Mandar al Andeb

     

      Compartimentul de recreere devenise un câmp de lupta, de data asta o lupta reala spre deosebire de luptele simulate care avusesera loc aici aproape zilnic pentru distractie. Cei 100 de infanteristi ai Infanteriei Stelare aflati la bordul navei hotarâsera ca acesta era condusa prost si ca trebuiau sa puna mâna pe puntea de comanda cu orice pret. Echipajul negase acest lucru si pusese mâna pe arme, dornic sa îsi apere nava. Vechile rivalitati între oamenii încadrati în Flota si cei ai Infanteriei Stelare reaparusera cu o vehementa nemaivazuta pâna acum. Daca înainte aceste confruntarin se limitau la câteva insulte aruncate pe ici pe colo, la glume despre incompetenta celorlati si eventual la niste batai în baruri, acum conflictul se transformase într-o batalie în toata regula. Mortii umpleau deja coridoarele, iar din peretii loviti iesea un fum gros. Spre norocul tuturor chila navei era înca intacta si nici un hublou nu fusese spart de laserele al caror sunet se auzea încontinuu de câteva ore.

      Conducatorul infanetristilor, maiorul Trent, cel care din propria dorinta de putere pornise acest razboi, îsi dadea seama de situatia disperata a oamenilor sai. Din cei 100 pe care îi comandase la începutul acestei batalii, doar 15 mai erau în picioare si acestia ascunzându-se în spatele unor aparate sau ale unor butoaie de bauturi. Desi oamenii sai erau net superior antrenati pentru astfel de lupte, numarul lor era de cincisprezece ori mai mic decât al restului echipajului, care lupta cu un curaj nebanuit pentru a-si apara nava. La început totul paruse simplu precum furtul unei bomboane de la un bebelus. Maiorul Trent avea un dispret profund pentru cei din Flota stelara pe care îi privea ca oamenii care îl duc pe el si pe ai sai spre locul bataliei, dar nu îsi asuma nici cel mai mic risc. Dintotdeauna îsi dorise sa comande o astfel de nava si acum cu moralul personalului atât de scazut fusese convins ca acum este momentul. Ambitia lui era stimulata si de faptul ca ar fi trebuit sa fi fost promovat cel putin colonel pâna acum, dupa cum vedea el lucrurile, dar altii i-o luasera înainte, lucru pe care avea sa îl razbune cu vârf si îndesat. Tot antrenamentul sau de a asculta ordinele, de a respecta ierarhia de comanda parca disparuse împreuna cu orice sentiment de vinovatie pentru vietile care aveau sa fie pierdute.

      În seara cele de-a 10-a zile de când nava fusese lovita de acea radiatie ciudata, maiorul îsi adunase oamenii si le spusese planul sau de a ocupa puntea si punctele strategice ale navei în mai putin de jumatate de ora. Capitanul, secundul si înca câtiva ofiteri trebuiau arestati sau executati rapid, lasând astfel întreaga nava sub controlul lor. Dupa ce reuseau sa faca acest lucru aveau sa îndrepte nava catre prima planeta locuibila si sa traiasca din jefuirea populatiei precum si a rutelor comerciale. Dorinta de putere si înavutire îi cuprinsese pe toti ceilalti infanteristi si în mai putin de cinci minute pusesera mâna pe arme si se îndreptara catre punctele vitale cum ar fi camera motoarelor, camera de unde se coordonau armele, hangarul navetelor si bineînteles puntea de comanda. La început nu existase nici un fel de rezistenta, dar unul dintre cei de la motoare reusise sa transmita un mesaj catre punte, unde capitanul decisese închiderea imediata a cailor de acces spre zona infanteristilor. Apoi, dând dovada de un curaj nebanuit, acesta, care dupa cum aflase maiorul era un erou de razboi, chemase tot echipajul la arme si încet-încet oamenii sai fusesera împinsi înapoi. Desi dadusera tot ce aveau mai bun, soldatii sai trebuisera sa se retraga din fata puhoiului inamic, fiind acum înghesuiti în camera de recreere. Pentru fiecare om pe care îl ucideau, si acestia nu erau putini, minim 4-5 pentru fiecare infanterist mort, alti zece pareau sa apara, însufletiti de capitanul care se afla în prima linie a luptei, având pusca cu laser pe un umar si o rana sângerânda pe celalalt. Setea se sânge era vizibila în ochii sai, precum si a celor care ataca val dupa val. Secundul, Ronan nu era de vazut nicaieri, iar maiorul presupuse ca acesta ramasese pe punte. Acum, ascuns dupa un butoi de whisky, încercuit si depasit numeric, Trent era pregatit sa îsi vânda scump pielea.

      Vocea lui Valon rasuna în difuzoarele de pe pereti, la care capitanul ordonase sa fie cuplat aparatul sau de emisie-receptie.

      -Maior Trent, prea multi au murit astazi! Hai sa nu agravam situatia Iesi cu mâinile ridicate si promit ca eu personal voi cere Curtii Martiale sa nu te condamne la moarte pentru revolta si pentru periclitarea integritatii navei. Vocea suna obosita ca a unui om cuprins de un conflict launtric puternic, dar înca stapân pe sine.

      -Mai bine mor luptând pentru ce cred, raspunse Trent, desi si el stia ca ceea ce el credea nu era deloc cel mai nobil lucru.

      -Iesi afara, ultimul avertisemnt!

      -Ne vedem în iad capitane, spuse maiorul si se ridica cu laserul în mâna tintind pe unul dintre ofiterii grupati în jurul lui Valon. Acesta cazu mort si ploaia de foc de arma laser se dezlantui din nou, parca mai tare de data asta.

      -Foc, ordona capitanul.

      Întunericul camerei de recreere era iluminat de razele ce o strabateau dintr-o parte în alta. Valon tragea cu toata puterea si priceperea pe care o avea. Un soldat inamic, cine îti e altceva decât inamic acum gândi el, aparu din spatele unei mese de biliard, iar Valon îl vazu înainte de a fi vazut de acesta. Imediat o raza alba tâsni din arma sa si infanteristul se transforma într-o gramada de cenusa împreuna cu masa care îl aparase pâna acum. Apoi un alt soldat reusi sa ucida trei oameni din spatele lui Valon pâna când acesta îl ochi si îl facu o alta gramajoara de cenusa. Adrenalina secretata si gustul sângelui îl facura pe capitan sa uite de durerea pe care o avea în umar, durere provocata de rana primita în batalia de lânga camera masinilor. Fiecare dusman pe care îl ucidea îi provoca o alta secretie de adrenalinaa si dupa cum decursese batalia asta credea ca avea sa devina dependent. Nu se simtea câtusi de putin vinovat pentru acele morti, imaginându-si uneori ca nefericitul infanterist are fata lui Ronan, acel las ordinar care preferase sa ramâna pe punte în loc sa îsi riste viata ca un barbat adevarat. Uneori aceste gânduri îl faceau sa se rusineze de propria persoana, dar alte ori erau cea mai mare încântare. O raza laser îl rata cu câtiva centimentri, iar cel care o trasese deveni praf în urmatoarea secunda.

      Maiorul Trent relsiza ca este ultimul ramas în viata din compania sa si vazu cinci membri ai echipajului venind spre el. Capitanul ordonase sa fie prins viu daca este posibil pentru a face din el un exemplu care sa mai potoleasca spiritele. Dar maiorul era hotarât sa nu sfârseasca în camera de vaporizare, asa ca scoase o grenada cu plasma din buzunar si o tinu în mâna. Cei care trebuiau sa-l prinda erau la cinci pasi, dar se oprisera cu armele spre el. Se pare ca nu vazusera grenada.

      -Arunca arma, esti încercuit, spuse unul dintre ei. O sa faci o calatorie frumoasa spre una dintre celule imediat.

      -Ba cred ca amândoi o sa facem o calatiorie spre iad, raspunse Trent si apasa butonul de detonare. Ultimul lucru pe care îl vazu fu fetele surprinse ale celorlalti oameni din încapere. Din pacate pentru el, mai apuca sa constate ca Valon nu era în raza grenadei.

      Capitanul auzi explozia care îl trânti de unul dintre peretii carbonizati a ceea ce fusese cândva camera de recreere a navei Explorer. Dupa ce se trezi din ameteala se ridica în picioare si numara cadavrele. Dintre cei 100 de oameni care îl urmasera pâna aici doar 10 mai erau în viata dintre care patru raniti. Afara, pe culoare circa 600 de cadavre stateau întinse prin diferite locuri. Infanteristii îsi vândusera scum pielea si acum mai mult de o treime din echipajul sau era mort, împreuna cu alta treime care erau raniti. Pentru fiecare om ucis pierduse sase, o cifra care arata antrenamentul superior al Infanteristilor Stelari. Daduse ordine ca mortii sa fie luati si încredintati spatiului, iar camerele avariate sa fie sigilate. Si totul din cauza blestematei astea de pustietati care scoate la iveala tot ce e mai rau în noi. Poate ca meritam pâna la urma sa sfârsim ca piratii aceia. Am esuat lamentabil sa fiu capitanul acestei nave si poate ca îmi merit soarta gândi el în timp ce se îndrepta spre punte.

      Acolo Ronan nu era de gasit si ordona calculatorului sa îl localizeze. Avea sa îi faca o mustruluiala aspra pentru faptul ca nu îl sustinuse în lupta si parasise puntea în momente critice. O parte din el era chiar fericita ca va avea ocazia sa îl certe, luându-si astfel putin revansa pentru ca i-o furase pe Maia. Secundul era într-una din cabinele de pe nivelul 19, nivel pe care luptele fusesera crâncene, nivel pe care erau gazduiti savantii, cabina care se întâmpla sa fie apartamentul Maiei Torgesten. Furia puse din nou stapânire pe Valon în timp ce acesta alerga într-un suflet spe acel loc, facându-si loc printre zecile de cadavre neadunate, împrastiind cenusa unora dintre oamenii care fusesera loviti în plin de o arma laser la putere maxima.

      Privelistea care îl întâmpina acolo, dupa ce ordonase calcuilatorului sa deschida usa, nu avu rolul decât sa creaca aceasta furie. Ronan si Maia erau întinsi pe pat, sumar îmbracati si sarutându-se. Un baraj ceda parca în mintea lui Valon, un baraj pe care îl construise cu atâta migala în ultimele zile, toata furia, ura, gelozia, atractia nebuna fata de Maia si dispretul fata de Ronan îl acaparara. Responsabilitatea pentru actiunile sale disparu, vinovatia si autocontrolul precum si frica de consecinte parura sa se evapore. Nu mai conta ca este capitan al unei nave a Flotei Stelare si ca trebuia sa se abtina de la comporatamente animalice. Creierul sau îi soptea cu o voce ademenitoare un singur cuvânt, un cuvât repetat de zeci de ori, un îndemn pe care avea sa îl urmeze desi pâna acum îl reprimase: Ucide, ucide.......UCIDE . Mâna se opri pe mânerul laserului de la brau :

      -Valon, opreste-te! striga Maia disperata, dar acesta nu o asculta. Desi o dorea mai mult decât orice trebuia sa o pedepseasca pentru tradarea ei asa ca laserul fulgera întâi spre ea. În jumatate de secunda, Maia deveni o gramajoara de cenusa identica cu acelea în care îi transformase pe Infanteristi. Singura diferenta era ca ea nu încercase sa îl ucida si nici nu avea o arma în mâna. Fusese doar o femeie extrem de frumoasa, pe care toti o dorisera, dar care alesese sa fie împreuna cu alt barbat decât el. Greseala ei era ca acel barbat era secundul sau si pâna de curând cel mai bun prieten.

      Mânat de furie oarba Valon facuse o greseala strategica ucigând-o întâi pe Maia, dar dându-i astfel timp lui Ronan sa sara pâna la locul unde îsi aruncase hainele si sa ia în mâna laserul personal.- Acum, cei doi se priveau cu ochii plini de ura, cu laserele puse pe putere maxima atintite unul spre celalalt. O miscare gresita a oricaruia dintre ei l-ar fi facut pe celalat sa deschida focul. Valon începu cu o voce plina de ura:

      -Nenorocit tradator, javra de rahat, om de nimic ce esti! Eu ma lupt sa tin nava sub control si tie îti arde de femei! Nu esti bun sa fi nici cel mai neînsemnat spalator de podele pe o nava de transport a Flotei Comerciale. Unde erai când mi-am risct viata sa îti apar fundul? Unde erai ?

      -De ca si când situatia asta de rahat e vina mea. Tu esti capitanul, tu trebuia sa tii sub control oamenii. Nu sunt obligat sa te ajut sa cureti propria mizerie. Eram în timpul liber si ce fac eu atunci e numai treaba mea, spuse Ronan, dându-si seama ca era doar în chiloti. Cât despre, Maia zise secundul uitându-se la gramada de cenusa, nu era de nasul tau. Uneori, noaptea, spunea glume pe seama ta, întrebându-se daca esti homo sau doar ai ceva înfipt în fund? Daca as fi fost eu capitan sunt convins ca chestia asta nu s-ar fi întâmplat niciodata, dar tu te-ai priceput mai bine sa pupi funduri la Amiralitate. Pâna si babacii mei te iubesc mai multe pe tine, desi nu ai fi un capitan bun de nava nici daca te-ar modifica astia genetic. Stii ca sunt mai bun decât tine.

      -Neneorocit tradator, o sa te vad vaporizat pentru revolta pe o nava a Flotei Stelare. Eu sunt capitanul si nu ai ce sa faci.

      Deodata asa sari în laturi si circa 20 de oameni cu armele în mâni navalira înauntru. La început Valon paru usurat, dar când vazu ce intentii aveau acestia deveni înspaimântat. Oamenii tineau armele îndreptate spre el si ascultau ordinele lui Ronan care le spunea sa îl închida. Dupa aspectul ordonat al uniformelor lor se parea ca nici unul nu luase parte la lupta care avusese loc împotriva infanteristilor. Oamenii îl înconjurara si vazând ca nu are cum sa fuga, Valon lasa arma jos cu o privire plina de ura catre Ronan.

      Acesta deschise aparatul de emisie-receptie si ordona calculatorului sa comute transmisia catre toata nava.

      -Va vorbeste secundul Ronan Mors. Datorita problemelor mintale ale capitanului, precum si esecului sau în îndeplinirea functiilor sale, am decis sa preiau comanda navei.

      Dupa modul cum vorbea, Valon îsi dadu seama ca Ronan exersase acest lucru de multe ori înainte si ca arestarea sa fusese planuita cu mult timp în urma. Acum aceasta doar fusese putin devansata din cauza situatiei în care se afla nava. Secundul si cei care îi erau loiali planificasera o revolta si acum erau pe cale sa o înfaptuiasca. Invidia si dorinta de putere îl rosese ani de zile pe Ronan, precum si faptul ca proprii parinti îl iubeau mai mult pe Val decât pe el. Val se întreba câti oameni participasera la acest plan si îsi dadu sema ca erau în numar de circa 300, dupa numarul celor care nu raspunsesera la chemarea sa la arme în momentul revoltei Infanteristilor Stelari. Acest grup primise de la Ronan un mesaj codificat dupa ce capitanul îl surprinsese cu Maia si raspunsesera chemarii sale.

      -Toti cei care se opun acestei decizii vor fi acuzati de revolta si executati pe loc. Capitanul va fi arestat si deferit autoritatilor din sistemul Aral unde va fi judecat pentru incompetenta, neglijenta si crima.

      Adresându-se celor care îl pazeau pe Valon, Ronan spuse:

      -Duceti-l spre una dintre celule, iar acolo înscenati o tentativa de fuga si faceti-l cenusa. Eu voi avea grija de înregistrarile calculatorului. Transmiteti ordine restului sa îi dezarmeze pe cei care îi sunt loiali si sa îi închida.

      Valon fu escortat de tradatori catre compartimentul celulelor. Tupeul si invidia lui Ronan înca îl uimeau, iar dorinta de a îl ucide încet si dureros crestea. Pe drum încerca sa îi faca pe paznici sa se razgândeasca:

      -Stiti ca o fiti vaporizati pentru revolta când ajungem la Aral. Daca aruncati armele o sa am grija sa fiti crutati.

      -Taci dracu din gura! se rasti unul dintre ei. Ai fost si esti un capitan de rahat. De fapt nici nu meriti sa fi numit asa. Daca ai fi tinut scuturile la 100% când investigam sistemul ala blestemat acum nu am mai fi aici, la dracu-n praznic, în pustietatea asta.

      Pasii îi duceau pe culoare pline de cadavre sau de muribunzi, sau doar de cenusa. Trebuira sa coteasca de câteva ori si acum erau în preajma a ceea ce fusese locul bataliei cu Infanteristii Stelari. Maia veau de parcurs doar câteva zeci de metri pâna la compartimentul celulelor compartiment care avea sa fie ultimul de pe aceasta nava pe care Valon avea sa-l vada daca planul lui Ronan si alor sai reusea.

      Deodata dintr-o cabina care parea închisa se dezlantui iadul. Oamenii ramasi loiali capitanului auzisera transmisia lui Ronan si se ascunsesera împreuna cu tot armamentul de care dispuneau. Vazându-si capitanul târât spre celule nu stara pe gânduri si trasera asupra temnicerilor. Doi dintre ei cazura morti, dar apoi îsi gasira pozitii si ripostara.

      La primul semn de lupta Valon smulsese laserul unuia dintre cei care îl escortau, apoi îl vaporizase. Se trânti pe burta si ajunse în locul unde oamenii sai erau ascunsi. Moraine Andor seful securitatii îi conducea. Capitanul observa ca din parul sau blond se scurgea o suvita de sânge si ca aproape jumatate din cei 15 oameni care erau acolo erau raniti. Fetele lor erau ale unor persoane epuizate, dar setea de a ucide se citea în ochii lor, sete care nu s-ar fi stins decât odata cu propria moarte. Îsi pierdusera orice demnitate umana si actionau doar din instinct. Nu sunt cu nimic mai buni decât ceilalti, dar macar sunt de partea mea. Si la urma urmei, cine dracu sunt eu ca sa-i judec. Sunt un criminal cu sânge rece si asta nu se poate schimba niciodata Nu regreta nici un pic moartea Maiei, fiind complet acaparat de dorinta de razbunare pe Ronan, cel care încercase sa îi fure ceea ce era de fapt al sau.

      -Capitane, cam jumate din oamenii care mai traiesc sunt ai nostri, restul sunt de ai lor. Toata nava e un câmp de lupta. Sa mor io daca am mai vazut asa ceva. Oameni care pâna ieri se întelegeau de minune se ucid acum ca animalele. Ce dracu se întâmpla cu noi? Si acum sa aud ca tu si secundul sunteti dusmani, îmi vine sa ma dau cu capul de pereti. Si am uneori niste dorinte de a ucide de nu pot sa ma abtin. Parca am luat-o razna cu totii, sa mor io. Mai avem câteva zile, dar nu stiu câti dintre noi o sa mai ajunga întregi acasa, daca o sa existe vreunul care sa ajunga acasa. Cred ca radiatia aia ne-a facut ceva la creier si nu înteleg eu prea bine care-i faza. Norocul meu ca nu aveam prea multi prieteni si nu chiar nu aveam vreo ura pe cineva. Desi cred ca pe nava asta sunt cel putin 100 de insi care vor sa ma omoare pe mine.

      -Se pare ca tu Moraine esti cel mai bun dintre toti. Desi cred ca nici cel mai sfânt om nu ar fi putut sa fie aici fara sa faca ceva rau. Dar, acum trebuie sa-i terminam.

      Lupta continua învesunata. Laserele treceau deasupra capului lor si din cânc în când câte un om se prabusea sau se facea cenusa. Valon se ridicase de doua ori si ochise câte un dusman în plin. Din diverse locuri apareau oameni care erau fie de partea sa fie de cea a lui Ronan. Tot mai multe cadavre zaceau la picoarele lui, dar Valon nu se lasa. Tragea ca un nebun secerând vieti rând pe rând, vieti ale oamenilor pe care îi cunoscuse sau nu. Vechi vendete ieseau acum la iveala. Cei doi care se batusera în bar acum câteva zile si pe care Valon îi trimisese în celule fura gasiti morti fiecare tinând în mâna câte un cutit înfipt în celalalt.

      Valon statea pe un genenuchi, ascunzându-se dupa un butoi. O raza laser îi fulgera pe lânga cap si un tipat de agonie se auzi din spate. Deodata se ridica si îl ochi pe unul din tabara adversa. Pe când acesta se transforma în cenusa, Val e arunca din nou în spatele butoiului pentru a auzi cum oamenii sai ies din ascunzatori pentru a-i ucide pe inamicii care se ridicasera sa razbune moartea colegului lor. Înca cinci-sase tipete de moarte se auzira din ambele tabere. Aparatura de pe pereti era distrusa, dar luptele nu ajunsesera înca la chila exterioara. Un dusman arunca o grenada cu plasma care nimeri în mijlocul oamenilor sai, care zburara în laturi, unii dintr ei doar resturi umane aruncate de vânt. O schija i s înfipse capitanului în picior, dar ignora durerea si sângerarea. Rana din umar nu îl mai durea nici ea când adrenalina era la nivele atât de mari. Dupa un timp deveni aproape un joc la care se pricepea si care începea sa îi placa. Sub tirul armei sale inamicii deveneau cenusa, dar în timp ce înainta fu ranit si la celalalt picior.

      Încet-încet oamenii lui Ronan se retragreau catre camera motoarelor, camera în care se parea ca si secundul se retrasese. Trecusera câteva ore de la începerea luptelor si acum doar aproximativ 100 de oameni mai erau în viata pe toata nava distribuiti aproximativ egal la cele doua tabere.

      Grupul cu care se luptasera Valon si ai sai intra pe usa camerei motoarelor, si o bloca. În spatele sau, capitanul putu vedea zeci de cadavre chircite în cele mai nefiresti pozitii. Ranile îi sângerau abundent, dar gândul la razbunarea care avea sa vina îl facu sa uite de ele. Când Moraine ,si el ranit grav, ordona spargerea usii cu o încarcatura explozibila si Valon împreuna ceu cei care îi erau loiali intrara în camera motoarelor, imaginea pe care o avu acolo îl facu sa îsi dea seama de tristul adevar: nici unul dintr ei si nici aceasta nava, minunea tehnologiei vremurilor, nu aveau sa ajunga întregi acasa.

     

     

      VI

      Sfârsitul jocului

     

      Scriu aceste rânduri în putinul timp care mi-a mai ramas pâna la moarte. Fie ca soarta noastra sa fie un avertisment pentru toti ceilalti care se vor aventura pâna în acest sistem atât de atragator, dar blestemat. Radiatia acelei stele ne-a patruns pâna în adâncul creierului facându-ne sa ne aratam adevarata fire, adevaratele intentii si dorinte. Ceea ce parea la început un echipaj unit zace acum mort pe culoarele navei, ucis nu de altceva decât de propriile sale imperfectiuni. Biblia spune iubeste-ti aproapele, dar nici cei mai sfinti oameni nu cred ca si-au dat seama cât de greu poate fi acest lucru. Colonizarea sistemului ar duce la cel mai mare macel pe care l-a vazut umanitatea vreodata, asa ca va rog sa îmi ascultati avertismentul.Fie ca Dumnezeu sa aiba mila de noi. Valon al Tondara, capitan al navei Explorer, 17.03.3110

      ultimele rânduri ale jurnalului de bord al navei Explorer, recuperat de o nava de patrulare în timpul razboiului civil din Corcania

     

      Cele doua tabere stateau fata în afata cu laserele pregatite sa traga. Din cei 100 de oameni care se înfruntau în camera motoarelor, cam trei sferturi erau raniti, iar sângele care curgea din ranile unora facuse un strat umed pe podeaua încaperii. Moartea parca plutea în aer, dar cei de acolo nu erau constienti de lucrul asta. Doreau doar sa termine ce au început, adica sa obtina victoria finala asupra celeilalte tabere, sa îsi masacreze dusmanii si sa dovedeasca ca ei sunt cei mai puternici. Dar o lupta acolo avea sa îi coste viata pe toti.

      Tabara lui Roanan ocupase pozitii în jurul giganticelor reactoare de fuziune nucleara care generau energie pentru motoarele navei, motoare ce continuau sa îi poarte spre sistemul Aral cu 100 000 de kilometri pe ora. Dar, în jurul fiecarui reactor se puteau vedea centuri de explozibil pe care oamenii secundului le legasera. Un mic detonator era în mâna lui Ronan, detonator care, odata folosit, ar fi transformat întreaga nava într-o bila gigantica de foc. Explozia reactoarelor ar fi fost echivalenta cu detonarea a circa 1000 de bombe termonucleare în interiorul navei. Ronan si ai sai aveau de gând sa sfârseaca luându-i si pe inamicii lor de moarte, oamenii capitanului Valon, cu ei pe lumea cealalta.

      Aflati în cealalta parte a camerei, la circa 20 de metri de locul unde erau ascunsi revoltatii, oamenii lui Valon priveau înmarmuriti scena. Stiau ca nu pot sa îi lase pe tradatori în viata, dar mai stiau deasemena ca în ciuda tuturor evenimentelor petrecute, în ciuda tuturor mortilor, înca mai sperasera sa ajunga acasa, închizându-se fiecare într-o celula pentru a nu putea sa faca rau altuia, daca era nevoie. Acesta speranta se spulberase acum, fiecare dându-si seama ca acesta fusese ultima lor misiune si ca singurul lucru la care mai puteau spera era o moarte glorioasa.

      Valon privea la rândul sau situatia din camera motoarelor, având pentru prima data dupa mult timp un ragaz de odihna. Ranile începusera sa îl doara, dar dorinta de a termina odata aceasta problema îl facea sa ignore durerea, sa se gândeasca doar la momentul în care îsi va lua revansa aspura omului care fusese cel mai bun prieten al sau, care acum devenise dusmanul sau de moarte. Stia ca clipa pe care o visase, pe care o asteptase , dar nu îndraznise sa spere la ea, venise. Clipa în care îui va vedea ochii lui Ronan stingându-se încet, în care îi va simti ultima rasuflare, în care îi va vedea sângele curgând din rana pe care el i-o facuse. Vazând explozibilul, Val îsi dadu seama ca si Ronan gândea acelasi lucru despr el si ca avea sa îl traga cu el pe lumea cealalta. Macar sa îl vad murind si apoi ma pot duce si eu în liniste , îsi spuse el.

      -Ronan! striga capitanul cu toata forta pe care o putu aduna. Ronan! mai ai o sansa sa scapi de camera de vaporizare. Chiar si el stia ca nu se va tine de cuvânt în cazul improbabil în care secundul s-ar fi hotarât sa se predea. Dorinta de a-l vedea murind era prea mare acum, iar încalcarea unei promisiuni nu i se parea mare lucru. Preda-te! Iesi cu mâinile sus! Esti înconjurat!

      Vocea lui Ronan se auzi din spatele unui panou de control:

      -Si mai ce? Nu vrei sa ma si prosternez la tine, sa recunosc ca esti cel mai bun capitan din toate timpurile? Nu vrei sa recunosc ca esti mai bun ca mine? Ia-ti promisiunile de aici si hai sa terminam odata chestia asta. Stii ca vrei sa ma omori la fel de mult cum vreau si eu. Dintotdeauna ai vrut si mai ales de când a aparut tipa aia blonda pe care tu ai facut-o cenusa acum vreo ora ai vrut si mai mult sa ma vezi cenusa. Hai sa dam cartile pe fata, asa zisa noastra prietenia ascundea multe, multe lucruri urâte pe care fiecare le reprimam cât mai mult posibil. Acum mastile au cazut! Stii ce vrei si stiu ce vreau. Hai sa terminam odata.

      Din botul armei sale o raza se îndrepta direct catre Ronan, dar acesta se feri, în timp ce fostul sef al securitatii, Moraine Andor, aflat chiar în spatele sau, primi raza în plin. O gaura gigantica i se lati în piept si Val îsi dadu seama ca Ronan îsi pastreaza munitia, tragând cu laserul doar la jumatate din putere. Suficient însa ca sa transformi un om în cadavru, chiar daca nu într-o gramada de praf.

      Uitându-se la nivelul de energie al laserului sau, în timp ce se trântea pe burta pentru a gasi adapost, Val observa ca nici el nu o ducea la mai bine. Rezerva de energie era la un sfert si nu mai avea de unde sa ia un alt minireactor pentru încarcarea laserului. Asa ca puse nivelul armei la jumatate, la fel cum facuse Ronan. Era de ajuns.

      Batalia se dezlantui cu ferocitate, razele laser zburând în toate partile, acompaniate uneori de grenade sau chiar de mitraliere cu plasma, arme pe care oamenii lui Ronan le gasisera în compartimentul în care statusera Infateristii Stelari, acum morti cu totii. De doua ori focul trecu pe lânga Ronan si de alte cinci reusise sa se ridice si sa ocheasca în plin câte un inamic. Parca pentru o completa un model simetric, o raza laser îl atinsese si în umarul întreg, desi nu atât de puternic cât sa îl ucida. Acum sângele curgea din el din patru locuri, dar Valon nu se oprea din foc. De câteva ori îl vazuse pe Ronan isind din adapost, de fiecare data urmând un tipat de agonie a vreunui om din tabara sa, dar de fiecare data nu reusise sa îl ocheasca, fiind protejat de câte un om . Numarul luptatorilor scadea simtitor, iar cel al cadavrelor care cadeau pe podea crestea.

      Oamenii lui Val avansau din adapost în adapost si în curând ajunsera la mai putin de câtiva metri de inamici. La o astfel de distanta laserele erau inutile, astfel ca se angajara în lupta corp la corp. Fiecare scoase cutitul de lupta, cutit care ramasese la fel pe parcursul mileniilor. Comparativ cu armele folosite pâna acum era primitiv, dar lama sa ascutita pe ambele parti era la fel de letala. Înca în spatele unui panou rasturnat, Valon observa ca oamenii sai ramasesera sase iar ai lui Ronan cinci. O învalmaseala de corpuri putu fi vazuta la baza giganticelor reactoare, si alte cadavre fura din nou pe jos. Din nefericire pentru Valon, cel al lui Ronan nu era nicaieri iar secundul parca disparuse.

      Ultimii doi supravietuitori erau prinsi într-o înclestare pe viata si pe moarte. Uniformele lor erau pline de sânge, dar nu se lasau, încercând sa înfiga cutitele unul în celalalt. Deodata, cel care era de partea capitanului gasui un punct slab si strecura pumnalul în coastele adversarului care cazu la podea. Cu o voce gâtuita acesta striga catre Ronan, care se ascundea la rândul sau:

      -Sefule, apasa naibii butonul ala.

      Apoi cu o ultima sfortare se ridica în picoare si îi sectiona gâtul celui care îl învinsese. Acesta statea victorios desupra muribundului, cautându-l din ochi pe capitan când cutitul îi taie venele si arterele. Se prabusi si el într-o balta de sânge.

      Din spatele a ceea ce fusese cânva panoul central al camerei motoarelor, Ronan Mors se ridica în picioare strigând:

      -Ei Valon, amice, se pare ca doar noi mai traim pe nava asta de rahat. Hai, fii barbat odata în viata, hai sa termina totul ca la carte.

      În mâna stânga un avea cutit pe care se puteau vedea pete de sânge proapsat, iar în mâna dreapta un mic detonator cu un buton rosu în centru. În timp ce Valon îsi scotea cutitul din buzunarul uniformei, Ronan apasa butonul. Pe fiecare centura de explozibil aflata pe reactoare aparura niste cifre care imediat începura sa se modifice. Indicau ca mai sunt zece minute pâna când întreaga nava avea sa fie distrusa. Valon vazu acestea lucruri, dar nu le mai dadu importanta. Dorinta de a-l ucide pe Ronan pusese stapânire deplina pe el si nimic altceva nu mai conta. În timp ce se apropia observa ca si celalat avea câteva râni, astfel încât nu beneficia de vreun avantaj asupra sa. Cei doi ajunsera la doi metri unul de celalat si începura sa îsi dea târcoale cu cutitele pregatite.

      Deodata Ronan se facu ca loveste cu cutitul, apoi lovi cu piciorul stâng când Valon se feri de lovitura din dreapta. Capitanul simti lovitura în cap si se dezechilibra câteva secunde, vazându-l pe secund ca se pregateste sa sara deasupra lui. Dar, lovitura întârzie o secunda, timp suficient pentru Val sa continue sa para dezechilibrat, dar sa fie pregatit. Avântul lui Ronan fu întâmpinat cu un croseu de stânga în plina figura, apoi cu o continuare rapida cu dreapta, mâna care tinea cutitul. Acesta reusi totusi sa se fereasca în ultima clipa, astfel ca acum o taietura îi împodobea pieptul, dar totusi era în stare sa lupte. Ceasul bombelor arata 8 minute pâna la explozie, dar cei doi erau prea absorbiti de dorinta de a se ucide reciproc pentru a le mai pasa. Apoi, un atac de al lui Valon fu întâmpinat cu cutitul de Ronan, iar fata capitanului fu la rândul ei adânc crestata.

      Acum combatantii îsi dadeau din nou târcoale, sângele facând o mica balta la picoarele lor. Valon fanda prin surprindere, iar când Ronan se eschiva, acesta aluneca pe podeaua umeda, cazând pe spate. În urmatoarea secunda Valon fu peste el, dar cazu în cutitul adversarului. Între coaste i se latea o gaura rosie, dar nici nu simti durerea stiind ca venise momentul asteptat. Cum cutitul lui Ronan era în el, acesta nu mai avea nici o arma, astfel ca Valon lua propriul cutit si, tinând o mâna a lui Ronan blocata sub el, îi sectiona gâtul de la o ureche la cealalta. Desi rana pe care o avea în coaste era fatala, Valon stia ca Ronan avea sa moara înaintea sa, ca reusise sa realizeze ceea ce îsi propusese. Cu ultimele puteri, secundul horcai:

      -Ne vedem în iad, amice, apoi întinse mâna si cu mânerul cutitului strivi detonatorul, singurul loc de unde se putea anula comanda catre bombele ce înconjurau motoarele. Apoi, mai scoase câteva sunete neinteligibile si muri în bratele lui Valon, ultimul lucru pe care îl vazu fiind privirea victorioasa, dar plina de durere a acestuia.

      Ceasul bombelor arata ca mai sunt trei minute pâna la explozie. Cuprins de durere în tot corpul, Valon se tîrî catre cea mai apropiata instalatie de transmisie. Spera ca va putea trimite un semnal conducerii Flotei Stelare pentru a-i avertiza sa nu trimita Flota de colonizare catre Corcania. Dar, tocmai când ajunse acolo, panoul exploda în fata lui, laasându-l astfel fara nici un fel de posibilitate de comunicare. Vroia sa explice tuturor ce se întâmplase, sa scrie undeva exact ce simtea. Moartea lui Ronan nu fusese atât de dulce pe cum o crezuse si în locul fericirii asteptate se instalase doar apatia. Nu mai vroia nimic de la nimeni, deoarece toti cei pe care îi cuoscuse, placuse sau urâse erau fie morti fie la ani-lumina departare. Cedase impulsrilor animalice la fel ca ceilalti membri ai echipajului, doevedind astfel ca nu era cu nimic mai bun decât ei. În timp ce sângele i se scurgea din corp, Valon constata ca radiatia care îi lovise nu avusese rolul decât de a scoate la iveala dorintele lor cele mai ascunse, care existau acolo într-un colt al mintii de ani de zile, reprimate cu grija. Atunci, Valon avu adevarata imagine a echipajului sau, care paruse atât de trainic legat si asupra asa-zisei prietenii cu Ronan. Doamne, daca toti oamenii sunt asa , îsi spuse el, colonizarea sistemului va avea efecte catastrofale cu adevarat . Apoi, facând o ultima încercare de avertizare catre ceilalti oameni, Valon deschise programul de înregistrare a jurnalului de bord. Întins pe spate, în mijlocul unei camere plina de cadavre, cu sângele curgându-i prin cel putin trei locuri Valon îsi dicta ultimele cuvinte calculatorului central Spera ca o echipa de cercetare va fi trimisa dupa nava si ca cristalul de date pe care era imprimat jurnalul va fi recuperat din ramasitele navei înaintea trimiterii flotei de colonizare. Ceasul bobmbelor arata un minut pâna la explozie.

      Pe Pamânt, amiralii Flotei Stelare se adunasera cu totii pe puntea de comanda a docurilor spatiale pentru a observa plecarea celei mai mari flote de colonizare din istorie. 10 miliarde de oameni aveau sa fie trimisi în sistemul Corcania si daca rapoartele preliminare ale navei Explorer erau corecte, înca de doua ori pe atâta aveau sa fie trimisi în urmatoarele luni. Desigur, dupa întâmplarea acestora, toate componentele bazate pe anihilarea materie-antimaterie erau protejate de un scut anti-radiate, scut care însa nu cuprindea si personalul.

      Nava Explorer era asteptata în câteva zile în sistemul Aral, unde urmau sa fie întâmpinati ca niste eroi. Daca nu soseau, protocolul cerea asteptarea a înca 48 de ore apoi lansarea unei echipe de cercetare. Oricum, în pustietatea spatiului dintre doua sisteme solare sansele de a gasi ramasitele unei nave erau infime, asa ca se spera în continuare ca vor ajunge. Flota de colonizare disparu din vedere atunci când facu saltul în hiperspatiu. Toti erau convinsi ca sistemul Corcania avea sa devina un centru comercial si politic nemaiîntâlnit în planetele Dominionului Terran.

     

© Copyright Valentin Stoian
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online