evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Umbrele nopţii  -  Dispariţia  -  Fata din vis  -  Luminile oraşului II  -  Vid imprevizibil  -  Partida de bridge  -  Meduza (VIII)  -  Călătorii cu îngeri  -  Crist sideral  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Coşmar  -  Pânza de păianjen  -  Poveste cu un cui  -  A Doua Epocă Întunecată  -  Lumină dublă  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Psihopatul  -  Trenul  -  Pierderea  -  Colecţionarul de îngeri  -  Dona  -  Uitarea  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Printre oameni  -  Întunericul de dincolo  -  Cioara  -  Păsări de pradă  -  Experimentul  -  Punct. ªi atât  -  Străinul  -  Concurenţă neleală  -  Taxi  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Tocăniţa de ciuperci  -  În vizită la psihiatru  -  Poveste cu un zmeu  -  Viola  -  Pasul craiului de munte  -  Luminile oraşului XXIX  -  Blasfemii : Globul de Crăciun  -  Viziune  -  Puroi I  -  Visând cu ochiul deschis  -  Labirintul de gheaţă  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Jocul  -  Boaba de spumă


Viziune

Viziune
  Brett Alexander Savory
varianta print

Brett Alexander Savory



Publicat Vineri, 11 Iulie 2003, ora 10:05

       Viziunea se schimba, iar noi de-abia daca observam.

      Inspira.

      Lasa-ti bratul jos pentru a ridica ceasca de cafea, adu-ti-o la buze. Schimbat. Ceva s-a schimbat. Lasa-te pe spate, priveste în jur rapid. Decorul e diferit de cum era cu o secunda în urma.

      Expira.

      Reaseaza cana cu cafea pe birou. Acum ai cafea în stomac, câteva picaturi probabil înca-ti coboara pe gât în jos. Cana nu se mai afla în locul de unde ai luat-o. Schimbat. E altfel. Ai influentat natura înconjuratoare, te-ai influentat pe tine. Felul în care percepi lucrurile si, invers, felul în care oamenii te percep pe tine s-a schimbat si nu va mai fi la fel niciodata.

      Doar de atât e nevoie ca sa schimbi lumea.

      Nu timpul schimba viziunea; oamenii o fac. Indicatorul perfect al acestui fenomen nu este un ceas, ale carui brate doar se învârt mereu, neinfluentând nimic; indicatorul perfect este perceptia ta.

      Sotia mea, spre exemplu. Ea pleaca la serviciu dimineata. Foarte, foarte devreme dimineata. Aproximativ la ora 5. Lucreaza si în week-end-uri, dar atunci nu trebuie sa se trezeasca decât la 6. Când se întoarce seara acasa, pe la 5, istoria întregii zile i se poate citi pe fata. E scrisa în fiecare cuta a tenului ei, în fiecare miscare a corpului ei, în fiecare cuvânt pe care-l rosteste; stiu cu exactitate ce a facut întreaga zi. E o poveste extraordinar de plictisitoare de fiecare data, dar ei nu-i spun asta. Ei îi place slujba pe care o are; îi da impresia ca este oarecum importanta.

      Schimbarile acestea ale ei nu sunt subtile, departe de asta, dar ea nu percepe nimic. Când se uita în oglinda, nu vede nimic schimbat. S-ar putea sa fie într-o alta stare sufleteasca decât când s-a uitat ieri în oglinda, dar, în afara de asta, gândeste totul în acelasi fel. În ultimele doua saptamâni mi-am dat seama ca pâna si structura ei osoasa se schimba. Nu mai seamana cu sotia mea deloc. În fiecare zi e aproape o alta femeie. Dar eu nu cad în plasa. Zâmbesc doar, pregatesc cina, torn niste vin, si ma uit peste masa la un strain.

      Acum, s-o luam pe fiica mea. De curând a început sa-si puna cercei în fiecare bucatica de corp pe care o poate prinde între doua degete. A început asa cum încep toti adolescentii: cu urechile, cu nasul, cu buricul, poate ca si cu limba. Dar ea a mers mai departe; când se întoarce acum de la scoala, ce vad intrând pe usa e un stâlp înalt de metal care se duce apoi mecanic spre dulapul din bucatarie si-si scoate mâncarea. Cam pe la timpul când am început sa ma întâlnesc cu câte o noua sotie în fiecare zi, fiica mea a încetat sa mai deschida aceleasi dulapuri. Nu mai manânca mâncare pentru oameni, ci ulei, grasime si orice alt lubrifiant mai gaseste în garaj. Si le toarna în cap, se freaca pe întreg corpul cu ele; face asta între drujbe, lânga pompele hidraulice. Oricum si oriunde e nevoie.

      Fiica mea scânteiaza.

      Scârtâie si pocneste când se aseaza la masa din bucatarie, cu castile în urechi, sa-si faca temele de casa, tinând creionul strâns între ghearele ca niste clesti cromati. Scrie neîncetat, apoi îsi aduna hârtiile, pluteste pe lânga mine pe un dispozitiv de planare, îmi da un sarut scurt si rece ca otelul si aluneca în sus pe scari catre dormitor.

      Nu stiu ce vede când se uita în oglinda. Nu mai putem comunica acum; nu mai fac parte din lumea ei, iar ea nu mai face parte dintr-a mea.

     

     



     

      Animalele noastre de casa au disparut. Cea care a fost pisica noastra s-a furisat pe burta afara din casa într-o zi când am lasat usa deschisa aducând cumparaturile înauntru. A lasat în urma un fel de dâra de melc pe care nu am reusit s-o curat nici pâna acum. Cel care a fost câinele nostru s-a mototolit într-un ghem de carton gros si botit si s-a rostogolit într-un colt întunecat. A stat acolo mai multe zile, pâna sa-mi adun eu curajul sa-l ridic si sa-l arunc la cosul de gunoi.

      Cred ca am avut si o pasare, dar, ultima data când am vazut-o în colivie, se topise într-o balta de culori primare aprinse. Am sters ramasitele într-o punga de plastic si le-am aruncat în sant.

      Gunoierul n-a vrut sa se atinga de ele. Au ramas acolo doua saptamâni pâna sa le ia un baiat si sa plece cu ele. Zâmbea în timp ce mângâia punga de gunoi din mâna, si, desi sunt destul de sigur ca-mi lipseste pasarea, sunt fericit ca cineva a gasit ceva demn de interes la ea.

      Probabil ca ceva ce eu nu mai eram capabil sa vad.

     

     


     

      Sotia mea-cameleon si fiica mea-robot au plecat în oras împreuna în seara aceasta. Structurile osoase se schimbau sub diversele învelisuri de piele; rotile se învârteau, ghearele-clesti clicaiau. Cred ca s-au dus la un film.

      Viziunea pare sa se schimbe mai repede când ele sunt plecate din casa.

      S-au întors de la cinema bipaind si schimbându-se imperceptibil; au trecut pe lânga mine scrâsnind si scârtâind-miscari si sunete pe care nu le înteleg. Nu stiu când si-a pierdut sotia mea abilitatea de-a vorbi coerent. Tot ce-i iese acum pe gura sunt accese guturale si sincopate de latraturi.

     

     


     

      Cineva a furat frigiderul astazi. Nu ma întrebati cum, dar nu mai e la locul lui. Si nu ma întrebati când, pentru ca am fost în casa toata ziua. Numai ghemotoacele de praf si insectele moarte mai indica locul unde se afla.

      Am încercat sa le explic sotiei si fiicei mele ca frigiderul a disparut, dar n-am reusit sa le fac sa înteleaga pe nici una. M-am dat batut, le-am lasat derutate, bolborosind si chitcaind una la cealalta în hol.

     

     


     

      Ieri am fost trimis acasa de la serviciu. Am primit doar sprâncene încruntate si priviri ciudate de la colegii de munca, asa ca presupun ca am gresit cu ceva. Poate ca faceam altceva decât ceea pentru ce fusesem angajat. S-ar putea sa fie pentru ca patratul pe care încercam sa-l introduc în cerc nu mai voia sa intre. O alta schimbare, care-mi încetoseaza perceptia. Sunt de obicei destul de priceput sa-mi dau seama când lucrurile se schimba si ma pot adapta destul de repede, dar se pare ca aceasta schimbare a trecut neobservata pe lânga mine.

      Mi-am ambalat lucrurile într-o cutie, am iesit din cladire si am asteptat autobusul în liniste. Nimeni din statia de autobuz nu s-a uitat la mine.

     

     


     

      Acum dispare o piesa de mobilier în fiecare zi. Tablourile de pe pereti ramân, covorul este înca aici, nu s-a schimbat nimic la tavan-plantele agatatoare, aplicele etc.-dar lucrurile pe care le folosim în mod curent, lucrurile pe care sedem când vrem sa vorbim unul cu altul dispar constant.

      Din câte-mi dau seama când se reuneste familia, amândoua dau vina pe mine. Cert e ca emit multe sunete repezite si vibrante, iar madularele lor arata spre locurile unde obisnuiau sa fie canapeaua, fotoliul, masa si scaunele de bucatarie. Încerc sa le explic ca nici eu nu stiu ce se întâmpla. Scriu totul pe-o hârtie, le-o vâr sub nas. Cred ca înteleg cuvintele, dar nu vad nici urma de consideratie în ochii lor.

      Atunci ma întreb pentru prima data: oare cum arat în ochii lor?

     

     


     

      Masina pe care o conduce sotia mea arata ca un pelican metalic dement. Nu-mi dau seama cum naiba-l stapâneste sau cum de se poate convinge sa intre în hidosenia aia. Când intra în parcare cu el si-i opreste motorul, pelicanul se scutura cu obscenitate, cade pe ciment, se dezumfla.

      Sed pe o lada pentru lapte în mijlocul sufrageriei aproape goale. Urmele lasate de mobilele disparute îmi par naluci, insule de irealitate care-si vor schimba forma, vor disparea daca voi face ceva, daca-mi voi introduce, poate, apa în organism. Norocul meu ca înca functioneaza robinetul.

      Ma ridic de pe lada, intru în bucatarie, îmi întorc capul catre usa care se deschide si catre sotia mea care intra. Fata pare ca i se topeste, culorile machiajului i se amesteca pe obraji. Îsi arunca poseta pe jos, se misca spre mine. Înghet, scap paharul pe care l-am luat din dulap. Se face tandari pe podea, trimitând cioburi peste tot. Sotia mea nu observa asta, vine doar mai aproape, fata ei e un amalgam de rimel, ruj de buze si fond de ten. Ma uit repede la corpul ei. Hainele par ca se târasc pe ea; portiuni diferite ale îmbracamintei ei migreaza de la brate spre piept spre picioare spre stomac si înapoi spre brate. O roata a norocului din haine.

      Vocea ei preia sonoritatea unei voci umane, iar fata ei comuna îmi umple câmpul vizual. Dedesubtul cloncanitului ei abstract si dedesubtul izbucnirilor ei de râgâituri baritonale, aud ceva ce seamana cu omenescul cuvânt "iubire". Apoi îmi cade în brate si se împrastie pe tot corpul meu într-o singura miscare lina si neasteptata.

      Fiica mea intra pe usa, dar nici nu reuseste sa treaca de prag, când se descompune complet, ghearele si rotitele si tijele de otel si suruburile de metal trancanind pe podea. Împrastiata, nu spune nimic. Bucata de metal negru si fara pata care i-a fost capul nu spune "iubire", nu spune nimic, se holbeaza doar la tavan în tacere.

      Nu stiu ce sa înteleg din toate astea, asa ca, gândind cu putere ca viziunea poate fi controlata, mai iau un pahar din dulap, dau drumul la robinet, umplu paharul cu apa, închid robinetul, si-mi croiesc drum printre reziduuri catre sufragerie.

      Ma asez pe lada pentru lapte din nou. Restul mobilierului-chiar si unele dintre tablouri si aplice-au disparut cât am stat în bucatarie.

      Închid ochii si beau apa în înghitituri lungi si controlate, lasând urme din sotia mea pe marginea paharului.

      Simt în interiorul meu o schimbare precum un întreg continent despicat prin mijloc, faliile despartindu-se, eruptii interne masive afectându-mi organele. Dau aerul afara din plamâni, îl trag înauntru cu voluptate, îmi simt sufletul purificat, limpede, patruns de cea mai pura lumina solara. Stralucesc. Sunt ca o blestemata de Supernova.

      Deschid ochii.

      Camera e aproape la fel cum a fost înainte, doar ca urmele lasate de mobile dispar, covorul se extinde, stergând orice semn care ar putea grai c-ar fi fost vreodata acolo canapeaua si fotoliul.

      Ma ridic în picioare, ma duc spre bucatarie, calc peste reziduurile fiicei mele, calc apoi în tristele ramasite ale sotiei mele, asez paharul în chiuveta. Ma aplec si ridic unul dintre suruburile fiicei mele împreuna cu una dintre lungile tije pe care le avea la picior. Le pun în buzunarul de la pantaloni.

      Frec machiajul sotiei mele pâna ce îmi patrunde în piele, sperând sa-i aud vocea binecunoscuta. Vocea de care m-am îndragostit acum cincisprezece ani.

      Dar, cum am spus înainte, nu timpul schimba viziunea, ci oamenii. Asa ca totul depinde de mine acum.

      Pasesc spre usa din fata, ma uit la pelicanul metalic tremurator din parcare si ma întreb daca am curaj sa-l pornesc si sa plec, sa las totul în urma, s-o iau de la capat.

      Stând afara în lumina soarelui din parcare, caldura zilei urcându-mi-se în spate, ma lupt cu încuietoarea ciudatei masinarii. Câteva minute mai târziu, ceva face un delic si o bucata a pelicanului se da în laturi. Înauntru sunt butoane de comanda necunoscute mie, lumini sclipitoare si panouri în forme stranii.

      Panica se trezeste în pieptul meu, da nastere unui tremur care-mi strabate corpul pâna în vârful scalpului. Îl stapânesc cu gândul la apa ce-mi gâlgâie în stomac, ce-mi iriga organismul, apa pura si salubra a celui de-al saselea simt, si la caldura soarelui. Închid ochii pentru a stapâni panica.

      Când îi deschid din nou, nu recunosc palmele de la capatul bratelor mele. Sunt mai mari, pline de putere, cu degete mai groase, cu încheieturi mai mari, iar bratele de care sunt prinse sunt mai lungi si într-un fel mai ale mele decât înainte.

      N-am ideea cine sunt sau cum arat, dar stiu ca pot stapâni aceasta masinarie.

      Ma strecor înauntrul pelicanului, apas butoanele ciudate de pe cel mai apropiat panou într-o ordine pe care nu am cum s-o cunosc, dar care porneste motorul cu un mârâit carnos si discret.

      Pelicanul metalic inspira, viata lui pulseaza în jurul meu. Ies cu spatele afara din parcare, încerc sa-mi amintesc cum arata viziunea mea asupra lumii, si o iau în jos pe sosea.

      Sotia si fiica mea sunt cu mine, îsi soptesc una alteia ceva în limbi bizare.

      Se minuneaza de curajul meu.

     

© Copyright Brett Alexander Savory
Nota :    Traducere din limba engleza de Mircea Pricajan
Copyright (c) 2003 de Brett Alexander Savory
Copyright (c) 2003 de Mircea Pricajan pentru prezenta traducere
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online