evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Fata morgana  -  Mămica şi El Diablo  -  Timpul  -  Apocalipsa  -  Gheşeft  -  În beci  -  Lala  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Gri şi roşu auriu  -  Pacientul  -  Începutul  -  Cosas de la vita  -  Meduza (I)  -  Întreg  -  Vid imprevizibil  -  Somnul uitării  -  Colecţionarul  -  Tentaţia continuă  -  Clocitorul Josh  -  Fanfara municipală  -  Aether pro narcosi  -  Fântâna de iasomie  -  Cerşetorul  -  Liber arbitru  -  Jocul Zeilor (V)  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Primăvara nucleară  -  Nyprus  -  Omul apropiat  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Omega  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Meduza (XI)  -  Felix II  -  Sete  -  Rochia străvezie  -  Peştele albastru  -  Robotul  -  Concurenţă neleală  -  Stâlpnicul  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Drumul spre  -  Locul pierdut  -  Mamal - Beciul  -  Luminile oraşului XXV  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Casa galbenă  -  Luminile oraşului XIX  -  Soldatul


Timpul

Diana Virginia Todea



Publicat Duminică, 24 Februarie 2008, ora 12:02

      Timpul nu-l putem da înapoi. Nu-l putem reduce la o clipă, nu-l putem înmulţi cu trei, cu patru, cu zece. Timpul e acum, a fost şi va fi. Timpul este în tine. Îl trăieşti printre clipele vieţii tale. Îl iubeşti şi îl urăşti. Îl uiţi pe canapea, lângă alţi oameni, lângă mâinile tale, lângă figura unui om care a trăit odată. Timpul nu învie, nu renaşte. Timpul nu este Dumnezeu. Îţi trăieşti timpul ca alte fiinţe, ca alţi oameni, pe lângă străzi, oraşe, parcuri, desene, căsătorii, treceri prin alte clipe, sentimente, fericiri, mâhniri.

     

     



     

      Trăiam. Soarele trece după case, întâlnindu-se la un moment dat cu luna. Soarele apune. Decade pe câte o frunză. Pe o frunte. Te iartă de tot ce ai făcut în ziua precedentă, de tot ce ai gândit rău. Ziua trece şi în urma ei rămâne melancolia ta. Citeşti o carte. O arunci pe pat, grăbindu-te să te gândeşti la alte fenomene. Poate adormi. Freud ţi-ar fi prieten. Freud te-ar călăuzi printre vise. Cineva te recheamă. Asculţi şi te supui.

      Trăiam o clipă iluzorie. În mintea mea totul se descompunea în pasaje, timpuri mai mici, segmente de iubire, de ură. În mintea mea oamenii erau la fel. Ca mine. Puternici sau slabi. Nenorociţi sau supraoameni. Übermensch. Nu cred ce îmi spune conştiinţa despre el.

      Trăiam în acelaşi spaţiu cu tine. Îl ocoleam pe Dumnezeu cu privirea, dar el mă urmărea îndeaproape. Se uita la mine cum mă ridic, cum privesc în depărtare, cum cresc. Floarea se ofileşte la geam. Am udat-o azi dimineaţă. Am visat un război îndepărtat. O lună lacunară. O oază de mister. Te-am visat exact ca în ziua căsătoriei noastre. Te-am recunoscut după cuta dintre ochi, semn distinctiv al gândirii.

      Trăiam ca să nu mor. Un nor deasupra îmi făcea cu mâna. Am întins-o ca să ridic umbra. Incidentul m-a dus în altă sferă. Uneori îmi amintesc de el şi râd. Trist, poate prea trist de cele mai multe ori. Melancolia te ridică deasupra şi te îmbie la visare. Ce romanţă!

      Trăiam în fiecare zi altfel. Te cunosc şi acum. Te voi cunoaşte mereu cât voi trăi. Conştiinţei mele îi dedic poezii şi osanale. Oamenii se duc şi vin. Mintea mea se opreşte într-un loc paşnic, şi revine. Melancolia visării, melancolia mişcării, melancolia fericirii. Despre ce visăm?

      Uneori visezi la alte imagini. La nimic. La marele vid. Uneori mintea ta se potriveşte în duet cu a mea. Te cobori în mintea mea şi gândeşti ce am gândit şi eu. Prin ce ne deosebim?

      Înlănţuirea de clipe mă retrezeşte. Mă readuce în aceeaşi stare a conştiinţei. A memoriei. A timpului. Abstracţia picturală a unui ceas de mână. A unor limbi de foc pe cer. Diavol sau Dumnezeu? Filistini, călugări, mincinoşi. Clipe care se scurg fără să mă trezesc. Clipe fără iubire. Clipe fără memoria faptelor. Se duc, se scurg, se preling pe umbra universului. Clipa mea se învecinează cu a ta. Clipa oarecare cu clipa unică. Clipa iubirii cu clipa fericirii. Visele tale se duc, se sparg de valurile timpului, se risipesc, se întăresc undeva în umbra a ceea ce ai fost. O fiinţă umană. O mână. O ureche. O gândire. O iubire. Undeva clipa ta se va repeta în conştiinţa altei persoane. Se va dubla în mintea altcuiva. Te va moşteni. Clipa mea-genetica ta.

      Gândeşte-te la tine. Timpul care trece, adoarme ca un somn profund, instinctiv al cărnii dezamăgite. Carnea filistină, carnea care doare, care cere, care se dedublează, care păcătuieşte. Carnea care te va arde, te va durea, te va învia. Carnea care va dura în timp, va creşte şi va muri. Clipa care o însoţeşte. Clipa care mă doare. Clipa care te conduce la uşă, îţi ridică pălăria şi îţi doreşte - Noapte plăcută!

      Timpul e o secvenţă de paşi pe gheaţă. O memorie plină de râsete şi de vise. O noapte prelungită şi o iubire. Nu există viaţă fără iubire. Nu este înlănţuire de clipe fără adormire. În acea clipă a nopţii reînvii pe treptele oglindirii.

      Trăiam pe lângă un râu. Auzeam apa lovindu-se de lemne, de pietre, de ochii lui Dumnezeu. Ascultam paşii adormind pe iarbă. Ascultam respiraţia universului, răsucit pe fusul imaginar al timpului. În mintea mea totul era relativ. Imaginea din faţa mea se repeta ca un cântec trist, melancolic, surd, difuz, dureros, placid. Doresc să te reîntâlnesc. Să te retrăiesc. Doresc să te reînviu. Doresc să te revăd. Să te simt. Să mă simt. Să îmi regândesc clipele.

     

      Trăiam o singură clipă veşnică. Clipa iubirii. Clipa durerii. A morţii. A viselor roase de timp, de foc, de apă, de cristal, de instincte vechi şi noi. Dincolo de noapte e luna, dincolo de timp e veşnicia. Nu ştiu ce este dincolo. Este un univers pătruns de clipe. De somn profund şi clipe moarte. Într-un final vom dormi împreună. Ne vom aşeza capetele pe pământ şi vom respira ultima picătură de aer. Apa vieţii care reînvie în alt timp. Te-ai întors de unde ai plecat, dar în altă viaţă.

      Trăiesc în noaptea tuturor, ar spune clipa. O melancolie veche, de tipar, de carton, de şoapte. O clipă ordinară. O clipă incestă. O clipă a naşterii. O clipă a beţiei. O clipă a viselor. Ai atins o durere sufletească ce îţi va ridica gândul în altă dimensiune. Conştiinţa te conduce la durere, la suferinţă. Vei uita. Pentru că iubeşti. Te îndrăgosteşti în fiecare toamnă, pe fiecare bancă, în fiecare dimineaţă. Somnul le va scufunda în pământ de unde vei renaşte.

      Ai câştigat. Soarele m-a iertat şi astăzi. Soarele îmi râde din nou. Cu dinţi de lemn. De carne. Cu rânjetul lui obişnuit, cu forma sa perfectă. Cu o căldură a inimii universale. Paşii se opresc la uşă, se întorc la loc, iau o formă de cerc, şi levitează. Timpul absolut. Timpul analizat. Timpul minţii tale. Al inimii tale. Timpul sufletului tău. Sonate de clipe şi poezii readunate într-un puzzle veşnic. Deschide uşa şi priveşte!

     

© Copyright Diana Virginia Todea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online