evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Robotul  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Din vitrină  -  Capsula  -  Diamantul  -  Natură moartă, cu portret  -  Fata mării, Poliana  -  Coconul  -  Fanfara municipală  -  Povestea unui ceas  -  Meduza (IX)  -  Jocul Zeilor (II)  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Supravieţuitorul  -  Meduza (II)  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Gândacul  -  Jocul Zeilor (I)  -  Obsesia  -  Corespondenţă literară  -  Vatmanul - Purificarea  -  Engel  -  Salvatorul  -  Luminile oraşului XV  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Program de criză  -  Meduza (XII)  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Tentaţia continuă  -  Comando Fox  -  Luminile oraşului XVIII  -  Meduza (XI)  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Luminile oraşului XIX  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Eu, Singularul Absolut  -  Ceaţa  -  Acolo sus, vulbul  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Poveste de culcare  -  Aether pro narcosi  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Destin  -  Bodaproste  -  Cel care nu mai e  -  O şansă pentru câţiva  -  Poveste de viaţă  -  Crist sideral


Cyborg story

Cyborg story
  Diana Virginia Todea
TV nation
Boredom
A Swedish Golem
We are all Jews
Outside in this dream
varianta print

Diana Virginia Todea



Publicat Miercuri, 12 Martie 2008, ora 10:01

      Întinderea de gheţari adormea pădurea neagră. Luminile celor treizeci de minţi dispăreau şi apăreau brusc după luni. Multiplicarea perspectivei la infinit crea un spaţiu ondulatoriu. Depăşirea vidului prin minte şi a luminii prin viteză. Moartea trecea de organismele vii şi se odihnea pe tălpile cyborgilor. O întindere ştiinţifico-fantastică!

      Marţi. Dar cine avea noţiunea timpului? În spatele limbilor ceasului rotativ, fixat în neant, oamenii parcurgeau zile distanţă în minţile cyborgilor. Qualiile lor erau rearanjate după un tipar inventat la sfârşit de săptămână. Un matrix le aranja ziua, vieţile, nopţile, iubirile. Apoi dumnezeu dispărea ca un tipar vechi şi se transforma în microcip. Generaţiile erau încriptate pe spatele a mii şi sute de plăcuţe cu date. Zburau prin universurile pline cu iarbă, micro-organisme şi bacterii. Iniţiau geneza şi germinau în constelaţii divine. Zeii au apărut în mintea oamenilor, apoi copiii din pântecele lor şi războaiele din mâinile lor. O meduză cu şaptezeci de ochi va fi regina nopţilor cyborgiene. Ce este în mintea ta? O poveste de o secundă dintr-o bancă de date? Un geamăt de efecte iluzorii şi amestec de materie? Să nu ne jucăm cu focul. Să nu împărţim omenirea în două şi să urmărim mai departe regele pe tabla de şah. Un cyborg este o entitate. Instant karma, cum zicea Lennon. Perspectiva noastră se multiplică la infinit în mintea lui. Matrix-ul crea noi date şi noi mişcări. Lumea devenea alta pentru a fi aceeaşi. Ce zace în mintea unei muşte? Ce zace în mintea celui mai mare geniu de pe pământ? Aceleaşi date, inventate în triplă perspectivă, într-un mecanism robotic veşnic. Timpul nu e simţit în gândirea cyborgiană.

      În literatura lor, oamenii se comparau cu literele. Poezia cu oameni, un mic-dejun cyborgian. Mistica este relativă. Am minţit, va spune Dumnezeu. Eu am inventat un matrix, dar cyborgii m-au inventat pe mine. Într-o bancă de date, ne loveam ca într-o maşinărie de conceput cuburi şi linii întrerupte. Geometric, vom muri şi ne vom naşte, paradoxal, în aceeaşi formă. Poate eu voi avea aceeaşi culoare de ochi, aceeaşi culoare de păr, acelaşi zâmbet melancolic. Pentru un cyborg eu nu exist. Nici nu pot să iubesc. Doar mă lovesc necontenit de mici cipuri cu date, într-o pârghie veşnică a durerii invenţiei cibernetizate. Un experiment de laborator. Conştiinţa mea era creată din fibre optice, primul sărut a fost un scurt-circuit de date. O lume purtată pe o plăcuţă la gâtul unui cyborg rebel. Un gând dincolo de pădurea neagră. Un continuum tremens al micilor creaturi simpatice, cu zâmbete melancolice şi săruturi scurt-circuitate.

     

      Ideal ar fi să mă reîncarnez într-o lume cu filigrame de matrix, cu zâmbet infiltrat de perspective multiplicate la infinit. Poate iubirea mea ar ţine pentru toate generaţiile de oameni... instant karma, ar spune cyborgul.

      Inversul ecuaţiei mulţimilor de cyborgi ar fi o lume fără ordine şi viitor. Un dezastru total, un non-sens al ştiinţei. Păşind între dimensiuni, cu atenţie să nu călcăm pe creierele oamenilor visători, suntem dominaţi de un sistem de fibre optice şi de o reţea de idei inoculate digital. Cine mai ştie de unde venim? Cine ne vrea binele? Aruncăm discul în aer, sperând ca o fiinţă în carne şi oase îl va prinde. O aglomeraţie de gânduri nocturne, date dispersate, în vuietul unei singure entităţi. O poveste cu strigoi de secol XXI. The land of cyborgs. Şi culmea, nu este America.

      În curând, mă voi îndrăgosti de o entitate cyborgiană. De conceptul unui robot perfect. De o minte concepută după un matrix latent. În mâinile sale, creaţia se va roti pe un plan geometric, de unde noţiunile de bine şi de rău vor aluneca în prăpastie. Un deşert al desenelor manga cu roboţi. Univers repetat la infinit, copiat dintr-o bancă de date, scornit de minţi cyborgiene. Era matrixului devine lege universală. Vreau să trăiesc veşnic într-un matrix, să guvernez legile universului cyborgian. Cine mi se mai alătură?

     

© Copyright Diana Virginia Todea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online